DUI Conviction Validity: Cassation Bar on Re-evaluating Scientific Evidence of Blood Alcohol Concentration

Asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 780/10.05.2022 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, în baza art. 336 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (faptă săvârşită la data de 14.05.2018).

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul A. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost obligat inculpatul A. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune Prahova sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 94 alin. (2) C. pen., supravegherea executării obligaţiei prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., se face de Serviciul de Probaţiune Prahova.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., inculpatul A. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă, în cadrul Primăriei com. Lapoş sau Şcolii Gimnaziale Lapoş.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen., se comunică Serviciului de Probaţiune Prahova.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 96 alin. (1) şi art. 96 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului A. asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse şi a săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 700 RON cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmării penale.

Sub aspectul situaţiei de fapt, în esenţă, prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului A. constând în aceea că la data de 14.05.2018, în jurul orelor 18:30, a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x pe DJ 235 pe raza comunei Lapoş, sat Lapoş, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 1,33 g/l alcool pur în sânge, potrivit calculului retroactiv, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.

II. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 290 din data de 23 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 780/10.05.2022 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, ca nefondat.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

III. Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie, la data de 14 martie 2023, inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 290 din data de 23 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin avocat B., cu împuternicire avocaţială aflată la dosar, prin care a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În argumentare, făcând un scurt istoric al soluţiilor pronunţate în cauză, apărarea inculpatului a solicitat admiterea recursului în casaţie formulat şi pe fondul cauzei să se dispună achitarea acestuia pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 336 alin. (1) C. pen., întrucât a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, a arătat că, instanţa de control judiciar a respins apelul formulat de inculpat, ca nefondat, deşi nu fusese nicicum înlăturată îndoiala ivită cu privire la chestiunea dacă, la momentul conducerii maşinii, iar nu după oprire şi coborâre în afara carosabilului, inculpatul avea sau nu o îmbibaţie alcoolică în sânge de peste 0,80 g/l, nefiind definitiv înlăturată ipoteza exoneratoare ca acesta să poată comită numai o contravenţie, nu şi o faptă prevăzută de legea penală.

Deopotrivă, a solicitat să se constate că nu s-a dat curs principiului devolutiv al apelului, lăsându-se total nelămurită chestiunea privind imposibilitatea stabilirii reale a alcoolemiei inculpatului, în jurul orelor 18:30.

În acest sens, a susţinut că dubiul, potrivit căruia inculpatul putea să fi comis doar o simplă contravenţie la regimul rutier, nu mai poate fi înlăturat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, printr-o probă tehnico-ştiinţifică admisă de lege, nefiind admisibilă o înlocuire a acestei probe ştiinţifice, prin pure raţionamente, odată ce judecătorul nu are competenţă de specialist medic-legist.

Nu în ultimul rând, a făcut trimitere la o speţă similară, în care calculul retroactiv al alcoolemiei nu s-a putut efectua de către IML Bucureşti şi în care Curtea de Apel Bucureşti a dispus o soluţie de achitare, pentru infracţiunea prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen., cu motivarea că fapta nu este prevăzută de legea penală, neputându-se stabili cu certitudine, prin probe de natură ştiinţifică, dacă era vorba, în realitate, numai despre o contravenţie la legea circulaţiei.

Totodată, a arătat, legat de chestiunea de principiu a lipsei probelor certe de vinovăţie, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că instanţa poate pronunţa condamnarea în situaţia în care constată, dincolo de orice îndoiala rezonabilă, din toate probatoriile administrate în cauză, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. În consecinţă, dacă în urma procesului de interpretare şi apreciere a probelor administrate, subzistă o îndoială cu privire la vreunul din elementele necesare pentru tragerea la răspundere penală a persoanei cercetate, prezumţia de nevinovăţie nu este înlăturată, iar dubiul existent va profita acuzatului, urmând a fi valorificat ca o probă în favoarea nevinovăţiei sale. (...) Chiar dacă s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori, pur şi simplu, nu mai există şi totuşi îndoiala persistă în ce priveşte vinovăţia, atunci îndoiala este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie şi deci inculpatul trebuie achitat.

De asemenea, a arătat că prin minuta întâlnirii preşedinţilor secţiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ai Curţilor de apel, cu procurorii şefi secţie urmărire penală de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Structurilor specializate DNA şi DIICOT şi ai parchetelor de pe lângă Curţile de Apel Bucureşti, precum şi cu reprezentanţii INM, din data de 18 mai 2018, s-a stabilit că faţă de forma actuală a reglementării art. 336 C. pen., după decizia Curţii Constituţionale, calculul retroactiv este obligatoriu, în lipsa acestuia neputând sa fie determinată valoarea alcoolemiei la momentul conducerii autovehiculului.

IV. Prin încheierea din 03.05.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2020, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 290 din data de 23 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2020.

În esenţă, s-a reţinut că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434 - 438 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilităţii recursului în casaţie instanţa supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului căii de atac.

VI. Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 03.05.2023, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Este de menţionat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.

Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul-inculpat ca temei al incidenţei dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează, în esenţă, faptul că nu se poate dispune condamnarea inculpatului în lipsa unei probe ştiinţifice din care să rezulte cu certitudine valoarea alcoolemiei acestuia la momentul conducerii autoturismului.

Astfel, având în vedere imposibilitatea stabilirii reale a alcoolemiei inculpatului, instanţa de apel trebuia să constate lipsa probelor certe de vinovăţie, respectiv că există o îndoială rezonabilă, echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie.

În esenţă, Înalta Curte reţine că se invocă neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. urmare a lipsei probelor din care să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă valoarea reală a alcoolemiei inculpatului la momentul conducerii autoturismului (14.05.2018, în jurul orelor 18:30).

Instanţa supremă, analizând motivele invocate de inculpat, apreciază că în realitate nu se invocă neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii ci inexistenţa faptei, respectiv că inculpatul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare x, fără a avea în sânge o îmbibaţie alcoolică peste pragul prevăzut de lege, de natură a atrage răspunderea penală a inculpatului.

Ceea ce se contestă de recurentul-inculpat este împrejurarea că instanţa de apel, deşi a avut un dubiu cu privire la alcoolemia reală a inculpatului, a pronunţat condamnarea acestuia, fără a stabili printr-o probă ştiinţifică îmbibaţia alcoolică la data de 14.05.2018, ora 18:30.

Or, raportat la aceste critici, Înalta Curte constată că inculpatul pune în discuţie standardul probatoriu în cazul acestei infracţiuni prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte prevederea faptei în legea penală, potrivit art. 336 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe:

Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Din analiza elementelor constitutive ale infracţiunii rezultă că pentru existenţa acesteia este necesar ca inculpatul să fi condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere şi să fi avut o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Stabilirea existenţei alcoolemiei se poate realiza prin orice mijloc de probă reglementat de dispoziţiile C. proc. pen., condiţiile de tipicitate neimpunând ca aceasta să se realizeze numai printr-o probă cu caracter ştiinţific.

Înalta Curte constată că instanţa de apel, evaluând coroborat materialul probator, şi-a format convingerea, argumentată, că inculpatul-recurent, la data de 14.05.2018, în jurul orelor 18:30, a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x pe DJ 235 pe raza comunei Lapoş, sat Lapoş, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 1,33 g/l alcool pur în sânge.

În calea extraordinară a recursului în casaţie, astfel cum s-a reliefat, nu se poate realiza o nouă analiză, o reapreciere a materialului probator pentru a se ajunge la concluzia că inculpatul-recurent nu a realizat unele din activităţile incriminate de art. 336 alin. (1) C. pen.

În plus, recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri adevărului printr-o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Ca atare, motivele invocate de recurentul-inculpat trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză. Aceasta deoarece instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În raport de considerentele prezentate, Înalta Curte consideră că inculpatul-recurent a invocat numai formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., fapt pentru care, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 290 din data de 23 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2020.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 290 din data de 23 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iunie 2023.

GGC - ED