Human trafficking convictions upheld; extraordinary appeals rejected as unfounded.

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 342 pronunţată la data de 12.09.2022 de către Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. x/2019, printre altele, cu privire la inculpaţii A. şi B. s-au dispus următoarele:

I. În temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (forma în vigoare înainte de modificarea adusă prin Legea nr. 217/2020), a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (victimă C.) şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), e), f), j) C. pen. ca pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), e), f), j) C. pen. pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (forma în vigoare înainte de modificarea adusă prin Legea nr. 217/2020), a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (victimă D.) şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), e), f) C. pen. ca pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), e), f) C. pen. pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în cauză în pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse de 2 ani, inculpatul A. executând pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 C. pen., au fost contopite pedepsele complementare şi accesorii aplicate în pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), e), f), j) C. pen. pe o perioadă de 3 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), e), f), j) C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de la data de 11.02.2019 şi durata arestării preventive de la 12.02.2019 la 26.04.2019.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la disp. art. 1357, 1385 din C. civ., s-a luat act că persoanele vătămate C. şi D. nu s-au constituit părţi civile.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilelor genetice în Serviciul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2000 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru actul material din anul 2012 (victimă E.), respectiv pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen.

II. În temeiul art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (victimă E.) şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), j) C. pen. ca pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), j) C. pen. pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (victimă C.) şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), C. pen. ca pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (victimă F.) şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), j) C. pen. ca pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), j) C. pen. pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în cauză cu în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse de 2 ani, inculpatul B. executând pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 C. pen., au fost contopite pedepsele complementare şi accesorii aplicate în pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), j) C. pen. pe o perioadă de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), j) C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de la data de 20.02.2019 şi durata arestării preventive de la 21.02.2019 la 26.04.2019.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la disp. art. 1357, 1385 din C. civ., s-a luat act că persoanele vătămate E., C. şi F. nu s-au constituit părţi civile.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilelor genetice în Serviciul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova şi inculpaţii A. şi B.

Prin Decizia penală nr. 153 din data de 30 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori au fost admise apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova şi de către inculpaţii A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 342 din 12.09.2022 pronunţate de către Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. x/2019 privind şi pe intimaţii inculpaţi G. şi H.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată cu privire la inculpaţii A. şi B. şi rejudecând, au fost repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpaţilor A. şi B. prin sentinţa penală apelată.

S-au înlăturat din conţinutul infracţiunii de trafic de minori săvârşite de inculpatul A. (victimă D.) prevederile lit. a) de la art. 210 alin. (1) C. pen. (constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate).

S-au înlăturat dispoziţiile atât de achitare a inculpatului B. pentru actul material din anul 2012 (victimă E.), respectiv pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen., cât şi de condamnare a inculpatului B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (victimă E.) şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), j) C. pen. ca pedeapsă complementară, precum şi a pedepsei accesorii aplicate conform art. 65 alin. (1) C. pen.

S-a menţinut dispoziţia de achitare a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. dispusă în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

S-a menţinut dispoziţia de condamnare a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen. - victimă C. - (forma în vigoare înainte de modificarea adusă prin Legea nr. 217/2020) la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), e), f), j) C. pen. ca pedeapsă complementară.

S-a menţinut dispoziţia de aplicare a pedepsei accesorii conform art. 65 alin. (1) C. pen. de a interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), e), f), j) C. pen. pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) C. pen.

S-a menţinut dispoziţia de condamnare a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen. - victimă D. - (forma în vigoare înainte de modificarea adusă prin Legea nr. 217/2020) la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), e), f) C. pen. ca pedeapsă complementară.

S-a menţinut dispoziţia de aplicare a pedepsei accesorii conform art. 65 alin. (1) C. pen. de a interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), e), f) C. pen. pe durata prevăzută de art. 65 alin. 3 C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele de 8 ani închisoare şi de 6 ani închisoare aplicate inculpatului A., în pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, la s-a adăugat sporul de 2 ani închisoare reprezentând 1/3 din totalul celeilalte pedepse, dispunându-se ca în final inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 45 C. pen., s-au contopit pedepsele complementare şi accesorii aplicate în pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), e), f), j) C. pen. pe o perioadă de 3 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), e), f), j) C. pen.

S-a menţinut dispoziţia de deducere, conform art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., art. 72 C. pen., din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului A. a duratei reţinerii şi arestării preventive din data de 11.02.2019 până la 26.04.2019 inclusiv.

În temeiul art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (forma în vigoare anterior modificării aduse prin Legea nr. 217/2020), a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (victimă E.) şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), j) C. pen. ca pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), j) C. pen. pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) C. pen.

S-a menţinut dispoziţia de condamnare a inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen. - victimă C. - la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), C. pen. ca pedeapsă complementară.

S-a menţinut dispoziţia de aplicare a pedepsei accesorii conform art. 65 alin. (1) C. pen. de a interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) C. pen.

S-a menţinut dispoziţia de condamnare a inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen. - victimă F. - la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), j) C. pen. ca pedeapsă complementară.

S-a menţinut dispoziţia de aplicare a pedepsei accesorii conform art. 65 alin. (1) C. pen. de a interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), j) C. pen. pe durata prevăzută de art. 65 alin. 3 C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele de 5 ani închisoare, de 3 ani închisoare şi de 3 ani închisoare aplicate inculpatului B. în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 2 ani închisoare reprezentând 1/3 din totalul celorlalte două pedepse, dispunându-se ca în final inculpatul B. să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 C. pen., s-au contopit pedepsele complementare şi accesorii aplicate în pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), j) C. pen. pe o perioadă de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), j) C. pen.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., art. 72 C. pen., s-au dedus din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului B. durata reţinerii şi arestării preventive de la 20.02.2019 până la 26.04.2019 inclusiv.

Au fost menţinute toate celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin deciziei din apel.

Împotriva deciziei din apel, în termen legal, au formulat recurs în casaţie inculpaţii A. şi B.

I. Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul B., prin avocat I.:

În ceea ce priveşte cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că în cuprinsul motivelor de recurs formulate de inculpatul B. a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În motivarea cererii, apărarea inculpatului B. a arătat că apreciază nelegală soluţia adoptată de către Curtea de Apel Craiova în sensul înlăturării dispoziţiilor atât de achitare a inculpatului B. pentru actul material din anul 2012 (victimă E.), respectiv pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen., cât şi de condamnare a inculpatului B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (victimă E.) şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), j) C. pen., ca pedeapsă complementară, precum şi a pedepsei accesorii aplicate conform art. 65 alin. (1) C. pen., precum şi a soluţiei de condamnare a inculpatului B., în temeiul art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (forma în vigoare anterior modificării aduse prin Legea nr. 217/2020), la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (victimă E.) şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), j) C. pen. ca pedeapsă complementară, deoarece sentinţa pronunţată de Tribunalul Dolj este nelegală, având în vedere condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a), b), infracţiune pentru care inculpatul B. nu a fost trimis în judecată prin rechizitoriul cu care instanţa a fost investită, arătând că sentinţa trebuia desfiinţată şi cauza trebuia trimisă instanţei de fond pentru rejudecare.

S-a susţinut prin motivele de recurs că dispoziţia de "înlăturare" a unei soluţii de achitare este de asemenea nelegală, soluţiile de rezolvare a acţiunii penale fiind enumerate expres şi limitativ în dispoziţiile art. 396 C. proc. pen.

A menţionat apărarea recurentului că pentru a se putea dispune condamnarea inculpatului pentru o altă infracţiune, în afara celor reţinute în rechizitoriu, conform dispoziţiilor art. 386 alin. (1) C. proc. pen., dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi sa atragă atenţia inculpatului ca are dreptul de a-şi pregăti apărarea. Altfel, instanţa era obligată să aplice dispoziţiile art. 371 C. proc. pen., conform cărora judecata se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare.

Procedând de aceasta manieră, apărarea recurentului inculpat B. consideră că a fost încălcat dreptul la apărare al inculpatului şi principiul dublului grad de jurisdicţie, de vreme ce nu au fost formulate apărări cu privire la aceasta nouă infracţiune.

II. Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., prin avocat J., şi completarea motivelor de recurs în casaţie:

În ceea ce priveşte cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că în cuprinsul motivelor de recurs formulate de inculpatul A. au fost indicate cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.

Astfel, susţinând că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală şi că i-au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, prin prisma cazurilor de casare invocate, art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen., apărătorul recurentului inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea în parte a deciziei atacate, nr. 153/2023 a Curţii de Apel Craiova, în ceea ce priveşte pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen. - victima D. (forma în vigoare înainte de modificarea adusă prin Legea nr. 217/2020). În rejudecare, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie şi achitarea inculpatului A. sau în temeiul art. 448 C. proc. pen. pct. 2 lit. b) să se dispună rejudecarea de către instanţa competentă - Tribunalul Dolj sau Curtea de Apel Craiova, apreciind că soluţia instanţelor este nelegală.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, în esenţă, s-au susţinut următoarele:

- condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (victima D.) este nelegală întrucât prin actul de sesizare, rechizitoriul x ST Craiova - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, a fost trimis în judecată pentru această infracţiune, dar în modalitatea prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. a) C. pen. rap la art. 210 alin. (1) lit. b) (nu şi lit. a) C. pen. - victima D.

- având în vedere această critică formulată de inculpat, privind condamnarea în mod greşit cu reţinerea art. 210 alin. (1) lit. a) şi b (deşi a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 210 alin. (1) lit. b) nu şi lit. a), dovedeşte că la pedeapsa aplicată inculpatului, de 6 ani cu închisoare, de Tribunalul Dolj, s-a avut în vedere şi reţinerea aspectelor, împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, respectiv constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate, din analiza probatoriului sub aspectul acuzaţiei de trafic de minori - victima D. şi din considerentele instanţei putându-se reţine şi lit. a) - art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. - cu privire la inducerea în eroare a victimei.

- fără a fi pusă în discuţia părţilor, instanţa de fond a realizat o veritabilă schimbare de încadrare juridică, arătând că se impune desfiinţarea Sentinţei penale nr. 342/12.09.2022 a Tribunalului Dolj, însă Curtea de Apel Craiova, la fila x din Decizia penală nr. 153/30.01.2023, a reţinut că suntem în prezenta unei simple şi evidente erori materiale, neimpunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare sub acest aspect aşa cum s-a solicitat, fiind înlăturate prevederile lit. a) de la art. 210 alin. (1) C. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie, apărarea recurentului inculpat A. a arătat că un al doilea motiv al recursului în casaţie este întemeiat pe dispoziţiile art. 448 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., solicitându-se achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) rap. la art. 210 alin. (1) lit. b), cu) motivarea că fapta săvârşită de inculpat faţă de victima D. nu este prevăzută de legea penală.

Sub acest aspect, s-au susţinut următoarele:

- în raport de acuzaţia privind traficul de minori faţă de victima D., inculpatul a arătat că nu i-a făcut niciodată acesteia promisiuni sau să îi ceară să lucreze pentru el cu scopul de a o duce în Italia pentru a se prostitua; nu s-a dovedit ca i-a cerut sa plece din România şi sa vină în Italia; nu a abordat-o, nu a discutat niciodată cu victima la telefon, nu a căutat-o, astfel că susţinerile acesteia nu sunt reale; nu există nicio probă că a avut o discuţie cu numiţii K. şi B. despre D., iar numai existenţa unui dialog nu dovedeşte faptul că inculpatul a recrutat-o pe persoana D.

- faptele recurentului inculpat, astfel cum au fost descrise în decizia atacată, nu sunt prevăzute de legea penală şi ca atare nu poate fi antrenată răspunderea penală a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (victima D.).

- aceeaşi concluzie rezultă fără echivoc şi din perspectiva laturii subiective, neexistând intenţia inculpatului de a asigura o protecţie pe viitor victimei D., dacă accepta să se prostitueze, neexistând niciun element de fapt, mijloc de probă care să dovedească că a urmărit sa-i înlesnească sau să o ajute să se prostitueze în Italia, recurentul inculpat neavând nicio manifestare sau demers de recrutare a victimei.

- nu există nicio informaţie ca i-ar fi sugerat victimei în vreun moment să practice prostituţia în folosul său; interpretarea discuţiei cu D. nu este confirmată de niciun mijloc de probă, astfel încât în opinia apărării sunt lipsite de relevanţă reţinerile instanţei.

- în lipsa unor demersuri şi fără să fi întreprins orice act care să poată fi calificat ca o încercare de recrutare, presupunând că a existat o simplă discuţie cu victima D., fără a exista planuri de viitor concrete, lipsa unei relaţii dintre cei doi, nu confirmă faptul că au existat acţiuni din partea inculpatului care să fi condus la recrutarea victimei D. astfel încât pe viitor aceasta să presteze o activitate de prostituţie.

Pentru considerentele expuse pe larg în scris, apărarea inculpatului A. a solicitat admiterea recursului în casaţie şi în principal achitarea inculpatului, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei.

Prin completarea motivelor de recurs în casaţie, apărătorul inculpatului A. a făcut referire la fapta reţinută în sarcina inculpatului de trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen. rap la art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen. - victima C. - pentru care instanţa de fond a dispus condamnarea la o pedeapsă de 8 ani închisoare.

În esenţă, s-a arătat că prin încheierea nr. 24/08.05.2020 a Curţii de Apel Craiova - fila x, instanţa a reţinut că descrierea în fapt a infracţiunii de trafic de minori reţinută în sarcina inculpatului A., în legătură cu persoana vătămată C., a constat "doar în activitatea de recrutare, care a avut loc în timpul minorităţii - decembrie 2014, iar activităţile ulterioare s-au desfăşurat în România - 27.02.2015 (Piteşti) după împlinirea vârstei de 18 ani (23.02.2015) de către victima C." Astfel, perioada în care a desfăşurat activităţi de exploatare sexuală inculpatul faţă de victima C., este prezentată ca fiind: 27.02.2015 - începutul lunii decembrie 2018.

În esenţă, apărarea recurentului a susţinut următoarele:

- circumstanţele reale ale cauzei, împrejurarea/elementele de fapt prezentate de parchet privind activitatea de "recrutare" a dnei C. în perioada decembrie 2014 - ianuarie 2015 în vederea exploatării când era minoră, nu sunt reale, fiind prezentate pro causa în vederea/cu scopul incriminării inculpatului în mod netemeinic;

- nu a existat un act/acte materiale de recrutare a doamnei C. de către inculpatul A. în intervalul de timp (decembrie 2014 - ianuarie 2015) până când a împlinit vârsta de 18 ani - 23.02.2015;

- nu au existat discuţii sau vreo cerere din parte inculpatului de a desfăşura numita C. o activitate de prostituţie anterior vârstei de 18 ani;

- nu s-a profitat de starea de vulnerabilitate a dnei C. sau faţă de imposibilitatea manifestării de voinţă a acesteia având în vedere că inculpatul nu a avut cu dna C. relaţii intime şi nu a existat promisiunea de a fi ajutată să desfăşoare o activitate de prostituţie; plecarea în Italia a fost pentru ca inculpatul sa obţină venituri prin munca, licite, fapt care s-a şi realizat;

- inculpatul a cunoscut-o pe C. în anul 2015, sfârşitul lunii ianuarie; motivul plecării în Italia nu a fost intenţia de a se prostitua, ci colectarea de fier vechi, însă la un moment dat le-au fost furate actele de la maşină şi banii, motiv pentru care au căzut de comun acord ca aceasta să se prostitueze, dar niciodată nu a obligat-o sau forţat-o să facă acest lucru.

S-a mai susţinut că în lipsa unor demersuri şi fără să fi întreprins orice act care să poată fi calificat ca o încercare de recrutare, presupunând că au existat discuţii, întâlniri cu aceasta fără a exista planuri de viitor concrete şi lipsa unei relaţii dintre aceştia, nu confirmă faptul că au existat acţiuni din partea inculpatului care să fi condus la recrutarea victimei C. astfel încât pe viitor aceasta să presteze o activitate de prostituţie.

Pentru considerentele expuse, apărarea inculpatului A. a solicitat admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea în parte a Deciziei penale nr. 153 a Curţii de Apel Craiova şi în temeiul art. 448 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (victima C.) în infracţiunea prev. de art. 210 alin. (1) C. pen., urmând a se reţine în sarcina inculpatului săvârşirea unei activităţi infracţionale pentru perioada în care persoana vătămată era majoră (după data de 27.02.2015).

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a dispus comunicarea cererilor de recurs în casaţie către părţi şi procuror, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie, instanţa de apel a înaintat dosarul instanţei supreme, iar la data de 27.03.2023, dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 25.04.2023, dată până la care a fost întocmit şi depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie de faţă.

Prin încheierea din data de 25 aprilie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus admiterea în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. şi a dispus trimiterea cauzei completului competent, în compunere de trei judecători, pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Cu prilejul dezbaterilor asupra recursurilor în casaţie ce au avut loc la termenul din 06.06.2023, s-au luat concluziile părţilor şi ale parchetului, acestea fiind redate pe larg în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând recursurile în casaţie formulate în cauză de inculpaţii B. şi A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Aşadar, calea de atac extraordinară a recursului în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" legiuitorul a avut în vedere atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege", cum, de altfel, printre altele, a solicitat în prezenta cauză şi apărarea inculpatului A. relativ la anumite acte materiale reţinute în sarcina acestuia.

Limitarea verificării corespondenţei dintre fapta reţinută prin hotărâre definitivă şi exclusiv elementele de tipicitate obiectivă a infracţiunii rezultă din preluarea prin dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. doar a sintagmei din cuprinsul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., respectiv "fapta nu este prevăzută de legea penală", iar nu şi a tezei a II-a, care se referă la săvârşirea faptei cu vinovăţia prevăzută de lege, element de tipicitate subiectivă a infracţiunii. În consecinţă, pe calea recursului în casaţie circumscris cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. verificarea poartă asupra elementelor obiective din structura normei de incriminare, respectiv obiect, subiect şi latură obiectivă, elementele subiective ale infracţiunii excedând acestui caz de recurs.

Analizând în aceste coordonate de principiu cererile de recurs în casaţie formulate în cauză, Înalta Curte constată că inculpaţii B. şi A. au circumscris cazului de casare invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., criticile aduse modului în care instanţa de apel a interpretat situaţia de fapt reţinută în cauză şi probatoriul administrat, în realitate inculpaţii fiind nemulţumiţi de decizia de condamnare dispusă de instanţa de apel, invocând în apărare chestiuni de fapt care, în opinia apărării, fac dovada că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă (şi cea subiectivă - de către inculpatul A.), pentru reţinerea infracţiunilor imputate acestora, în apărare, făcându-se referiri la încadrarea juridică a faptelor şi probatoriul cauzei, toate aceste conducând în opinia apărării la o situaţie de fapt diferită de cea reţinută în cauză.

În ceea ce-l priveşte pe recurentul inculpat B., în cauză se reţine că acesta a fost condamnat pentru:

- săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (victimă E.), prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (forma în vigoare anterior modificării aduse prin Legea nr. 217/2020), la pedeapsa principală de 5 ani închisoare;

- săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen., (victimă C.), la pedeapsa principală de 3 ani închisoare;

- şi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (victimă F.), la pedeapsa principală de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a dispus contopirea acestor pedepse, în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 2 ani închisoare reprezentând 1/3 din totalul celorlalte două pedepse, dispunându-se ca în final inculpatul B. să execute pedeapsa principală rezultantă de 7 ani închisoare.

Prin recursul în casaţie formulat în cauză de recurentul inculpat B., prin prisma cazului de casare invocat, art. 437 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în esenţă, s-a criticat soluţia dispusă de către Curtea de Apel Craiova în sensul înlăturării dispoziţiilor atât de achitare a inculpatului B. pentru actul material din anul 2012 (victimă E.), respectiv pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen., cât şi de condamnare a inculpatului B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (victimă E.). În opinia apărării, soluţia instanţei de apel este greşită întrucât s-a înlăturat dispoziţia de achitare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori şi de condamnare pentru infracţiunea de trafic de persoane pentru care inculpatul nu fusese trimis în judecată. În aceste condiţii, nefiind dispusă o schimbare de încadrare juridică pentru ca inculpatul să îşi poată face apărarea, s-a susţinut că în mod greşit s-a dispus condamnarea inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

Consideră apărarea recurentului inculpat B. că soluţia de înlăturare a achitării pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori referitor la victima E. este nelegală întrucât o astfel de dispoziţie de "înlăturare" a unei soluţii de achitare nu este prevăzută de C. proc. pen.

Prin urmare, faţă de cele susţinute, s-a criticat decizia recurată în cauză, din perspectiva faptului că, instanţa de apel nu a dispus desfiinţarea sentinţei de fond pronunţată de Tribunalul Dolj şi nu a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, în condiţiile în care era nelegală sentinţa pronunţată în sensul condamnării inculpatului pentru o faptă pentru care nu fusese trimis în judecată, respectiv infracţiunea de trafic de persoane în raport de persoana vătămată E.

În ceea ce îl priveşte pe recurentul inculpat A., se reţine că, în prezenta cauză acesta a fost condamnat pentru:

- săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen. - victimă C. - (forma în vigoare înainte de modificarea adusă prin Legea nr. 217/2020) la pedeapsa principală de 8 ani închisoare;

- săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen. - victimă D. - (forma în vigoare înainte de modificarea adusă prin Legea nr. 217/2020) la pedeapsa principală de 6 ani închisoare, în apel, dispunându-se înlăturarea din conţinutul infracţiunii de trafic de minori săvârşită de inculpatul A. (victimă D.) a prevederilor lit. a) de la art. 210 alin. (1) C. pen. (constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate).

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit aceste pedepse, în pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 2 ani închisoare reprezentând 1/3 din totalul celeilalte pedepse, dispunându-se ca în final inculpatul A. să execute pedeapsa principală rezultantă de 10 ani închisoare.

Prin recursul în casaţie formulat în cauză, se reţine că, sub un prim aspect, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 328 alin. (1) C. proc. pen., apărarea recurentului inculpat A. a susţinut că este nelegală condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (victima D.) întrucât prin rechizitoriu, inculpatul a fost trimis în judecată pentru această infracţiune, dar în modalitatea prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. a) C. pen. rap la art. 210 alin. (1) lit. b) (nu şi lit. a) C. pen. - victima D.

Cu referire la acelaşi aspect, respectiv reţinerea lit. a) a art. 210 C. pen. relativ la victima D., apărarea inculpatului a contestat de asemenea şi cuantumul pedepsei de 6 ani închisoare aplicat de instanţa de apel pentru această faptă, în temeiul dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susţinând că la stabilirea pedepsei s-a avut în vedere şi reţinerea împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, respectiv constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate.

Totodată, prin motivele de recurs în casaţie, sub un al doilea aspect, apărarea inculpatului a relatat prin motivele de recurs în casaţie subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. faptul că nu există probe care să confirme, atât săvârşirea de către inculpatul A. a infracţiunii de trafic de minori cu referire la victima D., cât şi cu privire la săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de trafic de minori cu referire la victima C.

Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea reţinută în raport cu victima D., s-a susţinut în esenţă, faptul că: nu există nicio probă că ar fi avut discuţii cu aceasta, că inculpatul nu i-a făcut niciodată acesteia promisiuni sau să îi ceară să lucreze pentru el în scopul de a o duce în Italia să se prostitueze, nu a căutat-o, nu s-a dovedit că i-a cerut să plece din România şi să vină în Italia, nu a avut intenţia de a-i asigura protecţia, de a-i înlesni sau de a o ajuta să se prostitueze, nu a intreprins niciun act care să poată fi calificat ca o recrutare etc. sau că, presupunând că a existat o simplă discuţie cu D., aceasta fost greşit interpretată, în condiţiile în care nu există nicio probă privind asigurarea protecţiei sau vreun plan pentru viitor etc.

A mai susţinut apărarea inculpatului că nu poate fi antrenată răspunderea penală a inculpatului pentru această faptă nici din perspectiva laturii subiective, neexistând o intenţie a inculpatului de a-i asigura părţii vătămate o protecţie, nu a urmărit să o ajute, nu i-a sugerat victimei în vreun moment să practice prostituţia în folosul său etc.

De asemenea, şi în ceea ce priveşte fapta imputată inculpatului vizând pe victima C., prin motivele invocate, apărarea recurentului inculpat a contestat cele reţinute de instanţe relativ la perioada şi la starea de fapt avută în vedere la reţinerea acestei fapte în sarcina inculpatului A., de vreme ce, aşa cum susţine apărarea, din actele dosarului rezultă că nu a existat niciun act material de recrutare anterior împlinirii vârstei de 18 de către victimă.

În concret, criticându-se reţinerea acestei fapte în sarcina inculpatului A., apărarea a susţinut că elementele de fapt prezentate de acuzare şi circumstanţele reale referitoare la activitatea de "recrutare" a victimei C. în perioada decembrie 2014 - ianuarie 2015 în vederea exploatării când era minoră, nu sunt reale; s-a mai arătat că nu au existat discuţii sau vreo cerere din parte inculpatului de a desfăşura numita C. o activitate de prostituţie anterior vârstei de 18 ani; că motivul plecării în Italia nu a fost intenţia de a se prostitua, ci colectarea de fier vechi; precum şi faptul că, presupunând că au existat discuţii, întâlniri cu aceasta fără a exista planuri de viitor concrete şi lipsa unei relaţii dintre aceştia, nu confirmă faptul că au existat acţiuni din partea inculpatului care să fi condus la recrutarea victimei C. astfel încât pe viitor aceasta să presteze o activitate de prostituţie, etc.

În plus, prin cererea de recurs în casaţie, apărarea recurentului inculpat a solicitat Înaltei Curţi, ca, în urma admiterii recursului în casaţie, să se dispună schimbarea încadrării juridice pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (victima C.) în infracţiunea prev. de art. 210 alin. (1) C. pen., urmând a se reţine în sarcina inculpatului săvârşirea unei activităţi infracţionale pentru perioada în care persoana vătămată era majoră (după data de 27.02.2015).

Cu titlu prealabil, Înalta Curte menţionează că nu poate fi analizată în recurs în casaţie critica recurentului inculpat A. privind neîntrunirea elementelor constitutive din perspectiva laturii subiective. Sub acest aspect, s-a invocat că nu a existat o intenţie a inculpatului de a-i asigura părţii vătămate o protecţie, nu a urmărit să o ajute, etc.

Înalta Curtea reaminteşte faptul că din jurisprudenţa actuală rezultă că verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen." (deciziile ÎCCJ nr. 231/RC/2019, 121/RC/2019, 109/RC/2020).

În continuare, în coordonatele de principiul anterior menţionate, analizând motivele de recurs în casaţie astfel cum au fost formulate, dispoziţiile incidente şi scopul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că în susţinerea cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurenţii inculpaţi au invocat doar critici care vizează circumstanţele comiterii faptei şi modalitatea de interpretare a probatoriului administrat în cauză. În realitate, s-a criticat situaţia de fapt reţinută în cauză şi interpretarea dată de instanţele de fond şi apel probatoriului administrat, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. fiind de fapt invocat în mod formal de vreme ce prin motivele prezentate se contestă netemeinicia deciziei din apel, inculpaţii fiind în realitate nemulţumiţi de faptul că s-a reţinut în sarcina lor săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi.

Or, în actuala procedură, analiza conţinutului mijloacelor de probă pe care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia, a fiabilităţii acestora ori interpretarea probatoriului administrat în cauză, pe de o parte, şi starea de fapt reţinută de instanţă, pe de altă parte, excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că în acest cadru procesual nu poate fi primită şi analizată solicitarea de a se dispune schimbarea încadrării juridice în ceea ce priveşte infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului A. privind pe victima C. în sensul de a se reţine comiterea faptei pentru perioada în care persoana vătămată era majoră, întrucât vizează încadrarea juridică dată faptei pe baza stării de fapt şi probatoriului administrat, analiza acestora fiind doar în atributul exclusiv al instanţelor de fond şi apel.

De asemenea, din aceleaşi motive, se constată că nu pot face obiectul recursului în casaţie: nici critica recurentului inculpat B. prin care se contestă faptul că nu s-a dispus schimbarea încadrării juridice relativ la infracţiunea de trafic de persoane pentru care a fost condamnat de instanţa de fond (victimă E.) şi nici critica vizând împrejurarea că nu s-a dispus în apel trimiterea cauzei spre rejudecare aşa cum s-a susţinut de apărarea recurentului inculpat B., neputând face obiectul de analiză al instanţei de casaţie prin intermediul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Aşa cum s-a arătat, încadrarea juridică a faptelor şi starea de fapt reţinută în cauză cu titlu definitiv şi concordanţa acesteia cu probele administrate, nu pot fi cenzurate de instanţa supremă în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare.

De asemenea, pretinsa nelegalitate a soluţiei din decizia din apel susţinută de apărarea recurentului inculpat B. relativ la faptul că instanţa de apel a dispus înlăturarea dispoziţiei de achitare pentru una dintre infracţiuni, este neîntemeiată. Sub acest aspect, se constată că, subsecvent înlăturării soluţiei de achitare a inculpatului B. pentru actul material din anul 2012 (victimă E.), în urma reanalizării cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept şi urmare a admiterii apelului parchetului, (care, printre altele a criticat inclusiv soluţia de achitare dispusă de prima instanţă cu privire la infracţiunea de trafic de minori privind pe victima E.), instanţa de apel, în final, a dispus în temeiul art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (forma în vigoare anterior modificării aduse prin Legea nr. 217/2020), condamnarea inculpatului B. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (victimă E.) şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), j) C. pen. ca pedeapsă complementară.

Astfel, contrar susţinerilor apărării, soluţia dispusă în cauză a fost pronunţată în conformitate cu dispoziţiile art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., art. 421 C. proc. pen. reglementând soluţiile la judecata în apel, prin urmare, critica apărării relativ la pronunţarea de către instanţa de apel a unei soluţii nelegale în raport cu criticile arătate anterior, este nefondată.

În ceea ce priveşte toate celelalte critici referitoare la circumstanţele comiterii infracţiunilor imputate celor doi recurenţi, respectiv modalitatea de săvârşire a faptelor, (recurenţii arătând fie că nu au existat discuţii cu victimele, că nu s-a asigurat protecţia, nu s-a cerut victimelor să practice prostituţia în folosul lor, că nu a existat o acţiune de "recrutare", etc., fie că nu există probe în sensul celor susţinute de acuzare), Înalta Curte concluzionează, aşa cum s-a arătat şi anterior, că toate aceste susţineri invocate în recurs în casaţie vizează situaţia de fapt reţinută în cauză şi interpretarea dată de instanţele de fond şi apel probatoriului administrat, nefiind invocate aspecte care să vizeze neprevederea faptei de către legea penală, aşadar critici prin care să se susţină nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel şi care să conducă la o altă soluţie favorabilă inculpaţilor.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită cu titlu definitiv prin decizia recurată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi inculpaţii recurenţi corespund faptelor reţinute în concret în sarcina acestuia, astfel:

Din perspectiva împrejurărilor faptice asupra cărora instanţa de apel a statuat definitiv, Înalta Curte reţine că instanţa de control judiciar a constatat, cu privire la inculpatul A., că materialul probator administrat în cauză relevă că "în cursul lunii decembrie 2014, profitând de starea ei de vădită vulnerabilitate (situaţie materială şi educaţie precară, naivitate, probleme familiale) şi prin inducere în eroare (promisiuni mincinoase de convieţuire în condiţiile în care era căsătorit şi avea copii), inculpatul A. a recrutat-o pe persoana vătămată minoră C. (care avea vârsta de 17 ani, şi împlinind vârsta de 18 ani în 2015), în scopul exploatării sexuale în beneficiul lui.

S-a reţinut că inculpatul A. a transportat-o la Piteşti împreună cu inculpatul B., cu autoturismul acestuia din urmă, unde a constrâns-o, prin exercitarea de acte de violenţă, să se prostitueze "la stradă". Victima C. a fost depistată la o staţie Peco de un echipaj de poliţie practicând prostituţia, aşa cum reiese din conţinutul procesului-verbal nr. x, întocmit la data de 27.02.2015 de lucrători din cadrul I.P.J. Argeş - P. M. Piteşti, care atestă că, la data de 27.02.2015, în jurul orei 21:00, persoana vătămată C. a fost identificată pe Calea x din Piteşti, în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu un bărbat.

După ce a împlinit vârsta de 18 ani (la data de 23.02.2015), persoana vătămată C. a fost transportată în Italia de către inculpatul A. care a constrâns-o (prin exercitarea de acte de violenţă fizică şi psihică) să practice prostituţia "la stradă" în folosul său timp de aproximativ 4 ani, până la începutul lunii decembrie 2018, când, cu ajutorul unui "client" şi al unei alte tinere care practica prostituţia "la stradă" în Italia, persoana vătămată C. a reuşit să-şi contacteze familia (în situaţia în care inculpatul i-a interzis să ţină legătura cu familia) şi să fugă."

De asemenea, a reţinut instanţa de apel din probatoriul administrat în cauză, că, în vara anului 2018, profitând de starea ei de vădită vulnerabilitate (situaţie materială şi educaţie precară, naivitate, probleme familiale), inculpatul A. a recrutat-o pe persoana vătămată minoră D. (în vârstă de 16 ani, născută la data de x şi împlinind vârsta de 18 ani la x), în scopul de a o transporta în Italia şi a o exploata sexual (practicarea prostituţiei "la stradă" în folosul acestuia).

Prin urmare, instanţa de apel a stabilit că faptele inculpatului A., aşa cum au fost anterior descrise, realizează elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (victimă C.) şi de trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen. (victimă D.).

Cu privire la inculpatul B., instanţa de apel a reţinut pe baza materialul probator administrat în cauză faptul că, "în cursul anului 2012, profitând de starea ei de vădită vulnerabilitate (situaţie materială şi educaţie precară, naivitate) şi prin inducere în eroare (promisiuni mincinoase de convieţuire, în condiţiile în care era căsătorit şi avea un copil minor), inculpatul B. a recrutat-o pe persoana vătămată minoră E. (în vârsta de 16 ani la acel moment, născută la x şi împlinind 18 ani la x). Inculpatul B. i-a propus victimei minore să îl însoţească în străinătate pentru a se prostitua, scop în care a afirmat că va procura un act de identitate falsificat din care să rezulte că persoana vătămată ar fi majoră. Deoarece se temea de inculpat, victima a încercat să rupă legătura cu acesta, schimbându-şi numărul de telefon însă imediat după împlinirea vârstei de 18 ani (şi anume după data de 25.04.2014), inculpatul B. a căutat-o pe persoana vătămată E. şi a transportat-o în Italia, unde a exploatat-o sexual, victima practicând prostituţia la Milano, "la stradă", în folosul inculpatului, timp de trei luni, după care s-au întors în ţară.

Inculpatul B. a transportat-o la Piteşti pe persoana vătămată E., în scopul de a se prostitua "la stradă" în beneficiul lui, în aceeaşi împrejurare, în baza înţelegerii prealabile cu inculpatul A., inculpatul B. transportând-o la Piteşti şi pe persoana vătămată C., ştiind că aceasta era constrânsă de inculpatul A. să se prostitueze în beneficiul lui, victimele E. şi C. fiind identificate de poliţie, la data de 27.02.2015, pe Calea x din Piteşti, în timp ce practicau prostituţia "la stradă", şi sancţionate contravenţional.

După ce a fost depistată pe raza localităţii Piteşti, persoana vătămată E. s-a deplasat în Franţa, la Port de la Villette, loc în care, timp de câteva săptămâni, a practicat prostituţia "la stradă" în beneficiul inculpatului B.

Ulterior, inculpatul B. a transportat-o pe persoana vătămată E. la Birmingham, unde a adăpostit-o într-o casă închiriată de sora sa şi a constrâns-o să se prostitueze în favoarea lui aproximativ trei luni (la sfârşitul anului 2015)."

Totodată, aşa cum rezultă din conţinutul deciziei recurate, instanţa de apel a constatat că ansamblul probator administrat în cauză a relevat faptul că în perioada 2016 - 2017, profitând de starea ei de vădită vulnerabilitate (situaţie materială precară, naivitate) şi prin inducere în eroare (promisiuni de convieţuire), inculpatul B. a recrutat-o pe persoana vătămată F. şi a adăpostit-o în scopul exploatării sexuale (practicarea prostituţiei la Birmingham în folosul inculpatului până în cursul anului 2018 inclusiv).

Astfel, se constată că, prin decizia recurată, instanţa de apel a constatat că faptele inculpatului B., aşa cum au fost anterior descrise, realizează elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (victimă E.), de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (victimă C.) şi de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (victimă F.).

În concluzie, Înalta Curte constată că instanţele de fond şi apel au stabilit că situaţia de fapt reţinută în cauză şi probele dosarului dovedesc că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a dispus dispus condamnarea recurenţilor inculpaţi, anterior redate, iar în condiţiile în care toate argumentele apărării recurenţilor vizează fie încadrarea juridică, fie starea de fapt şi probatoriul cauzei, în sensul că, în opinia apărării, soluţia de condamnare pronunţată de curtea de apel nu este susţinută în raport de probatoriul administrat, rezultă că motivele recursurilor în casaţie de faţă constituie veritabile critici în cadrul soluţionării cauzei în fond şi în căile de atac devolutive integral, critici care în mod evident nu constituie motive de casaţie.

Or, starea de fapt reţinută în cauză, concordanţa acesteia cu probele administrate şi încadrarea juridică dată faptelor nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor.

Aşadar, în considerarea argumentelor anterior expuse, se apreciază că şi în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. invocat de recurentul inculpat A., acesta a fost invocat de asemenea în mod formal, singurul argument al apărării sub acest aspect fiind legat de împrejurarea că la aplicarea pedepsei de 6 ani închisoare s-a reţinut art. 210 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. referitor la victima D., în condiţiile în care fusese trimis în judecată prin actul de sesizare fără reţinerea literei a de la art. 210 C. pen.

Însă, contrar apărării, această critică este neîntemeiată, aşa cum rezultă atât din conţinutul deciziei recurate, cât şi din dispozitivul deciziei Curţii de Apel Craiova, sub acest aspect, instanţa de apel a dispus înlăturarea din conţinutul infracţiunii de trafic de minori săvârşite de inculpatul A. (victimă D.) prevederile lit. a) de la art. 210 alin. (1) C. pen. (constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate), iar în final, în urma evaluării stării de fapt şi a probatoriului administrat, instanţa de apel a înţeles să menţină condamnarea inculpatului A. la pedeapsa principală de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen. - victimă D.

Înalta Curte reţine totodată că aceleaşi critici au fost formulate şi în apel, pe care instanţa de control judiciar le-a analizat prin decizia recurată, concluzionându-se sub acest aspect că indicarea lit. a) a art. 210 alin. (1) C. pen. privind pe acest inculpat reprezintă o simplă şi evidentă eroare materială.

Aşadar, relevante sub acest aspect sunt cele evidenţiate în cuprinsul deciziei atacate, după cum urmează:

"Critica formulată de inculpatul A. - în sensul că condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. la art. 211 alin. (1), (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (victima D.) este greşită întrucât prin actul de sesizare a fost trimis în judecată pentru această infracţiune, dar în modalitatea prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. a) C. pen. rap la art. 210 alin. (1) lit. b) (nu şi lit. a) C. pen. - este fondată, în condiţiile în care, cu privire la victima D., inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., reţinându-se de procuror prevederile lit. b) de la art. 210 alin. (1) C. pen. (profitarea de starea de vădită vulnerabilitate a victimei D.), iar nu şi prevederile lit. a) de la art. 210 alin. (1) C. pen. (constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate).

Cu toate acestea, în dezacord cu susţinerea inculpatului care a arătat că suntem în prezenţa unei veritabile schimbări de încadrare juridică şi se impune desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea spre rejudecare la prima instanţă, Curtea reţine că suntem în prezenţa unei simple şi evidente erori materiale, neimpunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare sub acest aspect aşa cum solicită inculpatul, ci doar înlăturarea prevederilor lit. a) de la art. 210 alin. (1) C. pen. (constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate) care fac obiectul prezentei erori materiale.

Astfel, în condiţiile în care prima instanţă a făcut o analiză a probatoriului sub aspectul acuzaţiei de trafic de minori privind pe victima D., iar în considerentele hotărârii atacate, prima instanţă a şi arătat că fapta inculpatului A. care, în vara anului 2018, profitând de starea ei de vădită vulnerabilitate (situaţie materială şi educaţie precare, naivitate, probleme familiale), a recrutat-o pe persoana vătămată minoră D. (în vârstă de 17 ani), în scopul de a o transporta în străinătate (Italia) şi a o exploata sexual (practicarea prostituţiei "la stradă" în folosul acestuia) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen. (pag. 14 din sentinţa apelată, respectiv fila x verso, d.i.f.,v.4), fără ca în motivare prima instanţă să facă referire în vreun fel şi la prevederile lit. a) de la art. 210 alin. (1) C. pen. (constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate), apare evident că suntem în prezenţa unei simple şi evidente erori materiale care urmează a fi înlăturată de instanţa de control judiciar şi care nu poate determina desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea spre rejudecare."

Rezultă astfel că este neîntemeiată critica apărării recurentului inculpat A. formulată sub acest aspect prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată acestuia prin decizia din apel pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. b) C. pen., victimă D., (forma în vigoare înainte de modificarea adusă prin Legea nr. 217/2020), fiind evident în limite legale, în condiţiile în care aceste dispoziţii legale stabileau la art. 211 alin. (2) C. pen., că pedeapsa este de la 5 la 12 ani închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Revenind la conţinutul criticilor formulate prin recursurile în casaţie declarate în cauză de către recurenţii inculpaţi B. şi A., Înalta Curte conchide că, în concret, în argumentarea incidenţei cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de ambii recurenţi, fondul criticilor formulate pe calea recursului în casaţie porneşte de la negarea bazei factuale care a condus la reţinerea vinovăţiei acestora, solicitându-se prin cererile de recurs în casaţie implicit o reevaluare a materialului probator, ceea ce nu este posibil în actualul stadiu procesual.

Aşadar, faţă de cele reţinute anterior, se constată că toate criticile apărării vizând condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, sunt formulate doar prin raportare la starea de fapt reţinută în cauză, la greşita încadrare juridică a faptelor pe care recurenţii inculpaţi o contestă, precum şi prin raportare la probele dosarului.

Or, aşa cum s-a arătat, această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Concluzionând, în condiţiile în care din conţinutul deciziei recurate rezultă că faptele pentru care au fost condamnaţi recurenţii inculpaţi B. şi A. întrunesc condiţiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, iar criticile acestora privesc chestiunile de fapt analizate atât de instanţa de fond, cât şi de cea de apel, chestiuni care, însă, exced cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie, rezultă astfel că, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurenţilor inculpaţi sunt neîntemeiate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 153 din data de 30 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 153 din data de 30 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 iunie 2023.

GGC - ED