Organized criminal group conviction upheld; settlement terminates theft counts and witness protection sentencing reduction

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 275 din data de 23 august 2021 pronunţată de Tribunalul Arad, în Dosarul nr. x/2019, printre altele, s-au dispus următoarele:

În baza art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, în regim de detenţie, fiindu-i aplicată pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen., pe o durată de 3 ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi.

În baza art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. g) C. proc. pen., art. 159 şi art. 231 alin. (2) cu aplicarea art. 5 C. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A., pentru tentativă la infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), c), d) şi e) şi alin. (2) lit. b) C. pen. (parte vătămată SC B. SRL Hunedoara); pentru infracţiunile de furt calificat prevăzute de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), c), d) şi e) şi alin. (2) lit. b) C. pen. (părţi vătămate SC C. SRL Arad, D., SC E. SRL Timiş, F., G., H. şi I.), precum şi pentru tentativă la infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), c) şi d) şi alin. (2) lit. b) C. pen. (parte vătămată I.).

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii din 20 august 2019, durata arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la 21 august 2019 până la 30 martie 2020.

În baza art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen. a fost condamnat inculpatul J., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, fiindu-i aplicată pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen., pe o durată de 2 ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi.

În baza art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de furt calificat (parte vătămată G.).

În baza art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. g) C. proc. pen., art. 159 şi art. 231 alin. (2) şi art. 5 C. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului J., pentru tentativă la infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), c), d) şi e) şi alin. (2) lit. b) C. pen. (parte vătămată SC B. SRL Hunedoara); pentru infracţiunea prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), c), d) şi e) şi alin. (2) lit. b) C. pen. (parte vătămată SC C. SRL Arad) şi pentru infracţiunile prevăzute de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), d) şi alin. (2) lit. b) C. pen. (părţi vătămate D., SC E. SRL jud. Timiş şi H.).

În baza art. 97 alin. (1) C. pen. s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 9 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1701 din 2 iulie 2020 a Judecătoriei Timişoara, fiind descontopită pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare şi repuse în individualitatea lor pedepsele componente de: 1 an şi 3 luni închisoare; 9 luni închisoare; 9 luni închisoare şi a fost înlăturat sporul de 6 luni închisoare.

Au fost contopite pedepsele aplicate prin sentinţă cu pedepsele reindividualizate anterior în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care s-a adăugat sporul de 23 de luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse), rezultând de executat pedeapsa de 4 ani şi 11 luni închisoare.

În baza art. 96 alin. (4) C. pen. a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 267 din 24 iunie 2016 a Tribunalului Timiş, definitivă prin Decizia penală nr. 1029 din 20 septembrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara şi s-a dispus executarea acesteia pe lângă pedeapsa aplicată prin sentinţă, urmând ca inculpatul J. să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 7 luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 45 C. pen., i s-a aplicat inculpatului J. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen., pe o durată de 2 ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului J. durată reţinerii din 27 iulie 2018 şi din 20 august 2019, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la 21 august 2019 până la 18 noiembrie 2019.

În baza art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen. a fost condamnat inculpatul K., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, fiindu-i aplicată pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen., pe o durată de 3 ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi.

În baza art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. g) C. proc. pen., art. 159 şi art. 231 alin. (2) şi art. 5 C. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului K., pentru tentativă la infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), c), d) şi e) şi alin. (2) lit. b) C. pen. (parte vătămată SC B. SRL Hunedoara); pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), c), d) şi e) şi alin. (2) lit. b) C. pen. (parte vătămată SC C. SRL Arad); pentru infracţiunile de furt calificat prevăzute de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), d) şi alin. (2) lit. b) C. pen. (părţi vătămate D., SC E. SRL jud. Timiş, G., H. şi I.), precum şi pentru tentativă la infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), c) şi d) şi alin. (2) lit. b) C. pen. (parte vătămată I.).

În baza art. 88 alin. (3) C. pen. s-a dispus revocarea amânării aplicării pedepsei de 1 an şi 1 lună închisoare aplicată inculpatului K. prin Sentinţa penală nr. 1293 din 20 iunie 2018 a Judecătoriei Arad, fiind descontopită şi repuse în individualitatea lor pedepsele de: 9 luni închisoare; 3 luni închisoare; 9 luni închisoare şi înlăturat sporul de 4 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b), art. 45 C. pen. a fost contopită pedeapsa aplicată cu pedepsele reindividualizate anterior, în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care s-a adăugat sporul de 7 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse), urmând ca inculpatul K. să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 7 luni închisoare, în regim de detenţie şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului K. durata reţinerii din 27 iulie 2018 şi durata arestării preventive de la 17.08.2020 la 19.08. 2020.

Împotriva acestei sentinţe penale au formulat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, inculpaţii A., J., L. şi K.

Prin Decizia penală nr. 1459/A din 29 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2019, printre altele, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a), b) C. proc. pen. s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi de inculpaţii A., J. şi K. împotriva Sentinţei penale nr. 275 din 23 august 2021, pronunţată de Tribunalul Arad, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi:

În baza art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat.

În baza art. 94 alin. (4) C. pen. s-a revocat beneficiul suspendării executării sub supraveghere a pedepsei 8 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul J. prin Sentinţa penală nr. 267 din 24 iunie 2016 a Tribunalului Timiş, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 1029 din 20 septembrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara şi s-a dispus executarea pedepsei rezultante de 4 ani şi 11 luni închisoare la care s-au adăugat 2 luni şi 20 de zile reprezentând 1/3 din pedeapsa de 8 luni închisoare, inculpatul J. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani, 1 lună şi 20 zile, în regim de detenţie.

S-a înlăturat revocarea aplicării pedepsei de 1 an şi 1 lună închisoare stabilită inculpatului K. prin Sentinţa penală nr. 1293 din 20 iunie 2018 a Judecătoriei Arad, iar în baza 89 alin. (1) C. pen., s-a dispus anularea amânării aplicării pedepsei de 1 an şi 1 lună închisoare şi s-a dispus aplicarea acesteia pe seama inculpatului K., fiind, totodată, menţinut modul de contopire a pedepselor principale şi pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 7 luni închisoare faţă de acelaşi inculpat, fiindu-i aplicată, în baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. pe o perioadă de 3 (trei) ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că sub aspectul dovedirii faptei de furt calificat, săvârşită în data de 21/22.07.2018 în dauna persoanei vătămate G. de către inculpaţii A., M., K. şi J. se confirmă aceeaşi stare de fapt şi probatoriu ca cea reţinută de Tribunal, punctând în acest sens următoarele aspecte:

Din Raportul de expertiză criminalistică nr. x din 10.09.2018 întocmit de Institutul Naţional de Criminalistică - Serviciul Expertize Fizico- Chimice, rezultă că, urmele de vopsea de culoare verde de pe o şurubelniţă ridicată cu ocazia percheziţiei autoturismului inculpatului K., din data de 27.07.2018, prezintă aceleaşi elemente chimice cu vopseaua de pe lada metalică pe care autorii au forţat-o în locuinţa persoanei vătămate G. din loc. Hălmăgel, jud. Arad.

La data de 20.08.2019 organele de cercetare penală au efectuat mai multe percheziţii la locuinţele inculpaţilor, ocazie cu care, la locuinţa inculpatului A. a fost găsită şi ridicată o sticluţă de parfum bărbătesc marca x, pe care partea vătămată G. l-a recunoscut ca fiind cel sustras de către autori din locuinţa sa. .

Din declaraţia martorei N. rezultă că a observat lângă locuinţa persoanei vătămate H. doi bărbaţi cu o înălţime de 1,70, 1,80 m îmbrăcaţi în negru. La poliţia din Brad a recunoscut pe o planşă dintr-un grup pe inculpatul K., după statură. În dimineaţa zilei următoare a aflat că a fost spartă locuinţa lui H. şi G.

Sub aspectul dovedirii faptei de furt calificat, săvârşită în data de 21/22.07.2018 în dauna persoanei vătămate H. din loc. Hălmăgel de către inculpaţii A., M., K. şi J., Curtea a reţinut aceeaşi stare de fapt şi probatoriu ca Tribunalul, punctând în acest sens următoarele aspecte:

Din declaraţiile martorilor N., O., P. şi Q., rezultă că autoturismul x, combi, de culoare închisă, a fost văzut în data de 21.07.2018, în jurul orei 21:30 în timp ce se deplasa pe strada principală din loc. Hălmăgel, jud. Arad, iar în dreptul locuinţei persoanei vătămate H. au fost văzute două persoane de sex masculin, îmbrăcate sport, străine de zonă .

Sub aspectul acuzaţiilor aduse în cauză privind constituirea unui grup infracţional organizat, Curtea a reţinut că, în perioada martie 2018 - martie 2019, inculpaţii A., M., K. şi J. au constituit/iniţiat un grup infracţional organizat, la care au aderat/sprijinit inculpaţii L., R., S., T., Curtea a reţinut că inculpatul A. este liderul grupului, având rol activ şi în săvârşirea infracţiunilor scop ale grupului, fiind implicat activ în faza de execuţie a activităţilor infracţionale, organizând şi coordonând modul de acţiune. Acest inculpat a participat la comiterea a nenumărate fapte, ce s-au întins pe o perioadă lungă de timp, ce au intrat în scopul grupului, pentru care însă s-a încetat procesul penal, ca urmare a împăcării părţilor.

Inculpatul K. a păstrat strânse legături cu inculpaţii A., M. şi J. Acest inculpat a participat la comiterea a nenumărate fapte, ce s-au întins pe o perioadă lungă de timp, ce au intrat în scopul grupului, pentru care însă s-a încetat procesul penal, ca urmare a împăcării părţilor.

În urma percheziţiei din data de 27.07.2018 efectuate la autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x aparţinând inculpatului K., au fost descoperite mai multe bunuri destinate comiterii de infracţiuni de furt prin efracţie/escaladare, respectiv instrumente de spargere (dispozitive artizanale folosite pentru forţarea găurii yalei, şurubelniţe), scară telescopică, articole de îmbrăcăminte ce urmau a fi purtate la comiterea spargerilor (geacă neagră, mănuşi, şepci, guler de schi destinat mascării feţei, pantofi sport), rucsaci, lanternă. De asemenea, în autoturism au fost descoperite trei telefoane mobile marca x, telefoane având aceeaşi marcă fiind găsite, unul în interiorul locuinţei acestuia din mun. Timişoara, str. x, jud. Timiş şi unul în faţa blocului unde locuieşte.

Inculpatul J. a păstrat strânse legături cu inculpaţii A., M. şi K.. Acest inculpat a participat la comiterea mai multor fapte, ce s-au întins pe o perioadă lungă de timp, ce au intrat în scopul grupului, pentru parte din ele însă s-a încetat procesul penal, ca urmare a împăcării părţilor.

În urma percheziţiei din data de 27.07.2018 efectuate la autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x aparţinând inculpatului J. au fost găsite instrumente de spargere (rangă, baros, ţeavă metalică, cap burghiu, cleşte), alături de articole de îmbrăcăminte ce urmau a fi purtate la comiterea spargerilor (bluză neagră, patru perechi de încălţăminte sport, o pereche de mănuşi), lanternă de mici dimensiuni, rucsac.

În urma percheziţiei din data de 20.08.2019 efectuate la autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x aparţinând inculpatului J., în portbagaj a fost găsită o trusă din piele de culoare maro ce conţine mai multe dispozitive pentru descuiat yale, tip şperaclu şi dispozitive de descuiat lacăte.

Totodată în data de 14.04.2019, inculpaţii A., K. şi L. au fost depistaţi de către organele de poliţie pe str. x din mun. Brad, jud. Hunedoara, în timp ce se deplasau cu autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x (înmatriculat pe teritoriul statului italian), condus de către inculpatul A.. La controlul autoturismului au fost descoperite în interior o rangă, un levier, baros, două topoare, cagule, mănuşi şi o pereche de încălţăminte sport de culoare negru cu alb, marca x. În conformitate cu Raportul de constatare criminalistică nr. x din 24.04.2019, urmele de încălţăminte ridicate de la faţa locului au fost probabil create de încălţămintea sport marca x ridicată de la A.. Faţă de cele anterioare se observă că inculpatul L. avea reprezentarea existenţei unui grup ce avea ca scop săvârşirea de infracţiuni, pe care în mod intenţionat l-a sprijinit să funcţioneze atât prin protejarea/transportul bunurilor necesare realizării infracţiuni scop, cât şi pentru ascunderea acestora, iar pe de altă parte prin participarea la săvârşirea unei din infracţiunile scop ale grupului.

Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului A. din loc. Dumbrăviţa, str. x, jud. Timiş, au fost descoperite 8 telefoane mobile - 5 dintre telefoane erau active, fiind folosite efectiv şi exclusiv de către inculpatul A., toate telefoanele fiind marca x, care se achiziţionează cu cartele preplătite şi un telefon mobil, prevăzut cu cartelă, nu a fost activat. În autoturismul inculpatului A. a fost descoperit un telefon mobil, defect. S-a constatat că în agenda telefoanelor mobile folosite, inculpatul A. nu are salvate numere de telefon (în cazul a două telefoane) sau are salvate un număr redus de contacte (4, 9 şi 10 contacte), majoritatea contactelor fiind salvate fără nume, sau cu alăturări de majuscule de genul x. Numărul de telefon x ataşat majusculelor J. aparţine inculpatului J., membrii grupării adresându-i-se acestuia cu apelativul J.. Numărul de telefon x, ataşat majusculelor SK, este posibil să aparţină inculpatului K., acesta având porecla K.; S-a stabilit, în timpul cercetărilor, că membrii grupării infracţionale se adresează unul altuia, folosind nume de cod, A., J., K.- "K.". Numărul de telefon x (utilizat în telefonul mobil x), numărul de telefon x (salvat în memoria telefonului inculpatului A. cu iniţialele SK) şi nr. de telefon x (folosit în telefonul marca x, utilizat de către inculpatul A. cu nr. x), fac parte din acelaşi lot, fiind activate concomitent, în data de 25.05.2019, ora 18:09.

La locuinţa numitului A. (tatăl inculpatului A.) din loc. U., jud. Hunedoara, a fost descoperit un telefon marca x, fără numere de telefon salvate în agendă, în memoria căruia, la data de 08.07.2019, ora 23:33, se află salvat un mesaj primit de la nr. x cu următorul conţinut: "Sunt K. spuni sa ma suni dau dami un nr. de a lui te rog frumos" (mesajul a fost primit de la inculpatul K., zis "K.". Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului M. din municipiul Timişoara, str. x, jud. Timiş au fost descoperite două telefoane mobile, un telefon marca x şi un telefon marca x. În telefonul mobil marca x, model dual SIM, a fost introdusă cartela cu numărul de telefon x, precum şi un număr de 9 cartele aparţinând operatorului V. În agenda telefonului mobil marca x nu se află salvate numere de telefon. De asemenea, cu ocazia percheziţiilor domiciliare din data de 27.07.2018, în autoturismul inculpatului K. au fost descoperite trei telefoane mobile marca x, telefoane având aceeaşi marcă fiind găsite, unul în interiorul locuinţei acestuia din mun. Timişoara, str. x, jud. Timiş şi unul în faţa blocului unde locuieşte. Concluzia care se desprinde din aspectele rezultate în urma percheziţiilor domiciliare efectuate în data de 27.07.2018 şi 20.08.2019, a percheziţiilor informatice şi a traficelor privind terminalele mobile şi numerele de telefon folosite de către inculpaţi, este aceea că, membrii grupării infracţionale au folosit pentru a comunica între ei mai multe telefoane mobile cu numere de telefon prepay (de obicei marca x), care se comercializează la pachet, telefon şi cartelă, şi pot fi achiziţionate de la orice punct de vânzare, fără înregistrarea cumpărătorului (cu ocazia percheziţiei domiciliare la locuinţa inculpatului A. au fost descoperite un număr de 5 telefoane active).

În opinia Curţii, cele anterioare reliefează, o dată în plus existenţa unei structuri infracţionale organizate de sine stătătoare şi în afara participaţiei ocazionale la săvârşirea infracţiunilor contra patrimoniului.

Curtea, în continuare, a reţinut că atât în actul de sesizare cât şi în sentinţa apelată este indicată forma participaţiei penale a fiecărui inculpat în parte. În cazul coautoratului inculpaţilor acţiunea acestora este indicată suficient pentru a fi încadrată în tipicitatea infracţiunilor săvârşite; descrierea în amănunţime a fiecărui demers infracţional al inculpaţilor fiind greu/imposibil de realizat atâta timp cât aceste infracţiuni nu au fost unele flagrante, la care să asiste nemijlocit organele de urmărire penală.

În cauză, s-a apreciat că probatoriul reliefează că după înfiinţarea grupului infracţional, membrii acestuia săvârşeau infracţiunile de furt în funcţie de informaţiile primite şi pe care nu le deţineau la momentul constituirii grupului. Infracţiunile au privit persoane vătămate diferite, din locaţii diferite şi au fost săvârşite la intervale semnificative de timp, în cazul unora din ele. Simpla hotărâre a membrilor care au fondat grupul de a se asocia în vederea săvârşirii de infracţiuni de furt fără alte elemente concrete nu poate duce la concluzia că viitoarele fapte săvârşite constituie o singură infracţiune de furt calificat în formă continuată. Este de reţinut că infracţiunea prevăzută de art. 367 C. pen. este o infracţiune distinctă de infracţiunea/infracţiunile scop; infracţiunea prevăzută de art. 367 C. pen. presupunând o anumită durată de timp pentru săvârşirea ei, iar infracţiunea/infracţiunile scop chiar dacă nu exclude, nu impune în mod imperativ o anumită durată de timp pentru săvârşirea acesteia/acestora.

Ca urmare, nu se poate reţine că încă de la prima faptă inculpaţii au avut reprezentarea actelor şi faptelor viitoare, pentru a se reţine o singură infracţiune scop în formă continuată a grupului infracţional, dar acest aspect nu împiedică naşterea grupului infracţional organizat încă dinaintea primei fapte de furt cu care a fost sesizată instanţa în prezenta cauză.

Curtea a mai reţinut că inculpaţii în cazul cărora s-a dispus încetarea procesului penal pentru unele din infracţiunile cu care a fost sesizată instanţa de fond nu pot critica în apel această soluţie, atâta timp cât în faţa instanţei de fond au fost de acord cu această încetare; soluţie la care inculpaţii nu au renunţat nici în apel, în ipoteza în care nu pot beneficia de achitare pentru aceste fapte.

Astfel, s-a avut în vedere art. 18 C. proc. pen. care prevede că, în caz de amnistie, de prescripţie, de retragere a plângerii prealabile, de existenţă a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunţării la urmărirea penală, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal. Potrivit art. 159 C. pen., împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres; împăcarea înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă; împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei.

Aşadar, în opinia instanţei de apel, manifestarea de voinţă a împăcării presupune un acord de voinţă al persoanei vătămate şi a inculpatului, la care nici una din părţi nu mai poate renunţa în viitor. Prin realizarea împăcării în cazurile prevăzute de lege intervine un caz de împiedicare a exercitării acţiunii penale determinată de lipsa de obiect a acţiunii penale (care este tragerea la răspundere penală a infractorului, potrivit art. 14 alin. (1) C. proc. pen.).

Ca urmare, momentul în care a intervenit împăcarea părţilor procesul penal nu mai poate continua pentru a se putea stabili existenţa unuia din cazurile de achitare de la art. 16 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen., întrucât numai în cazurile expres prevăzute de art. 18 C. proc. pen. inculpatul poate cere continuarea procesului şi achitarea sa.

Sub acest aspect, s-a reţinut că manifestarea de voinţă a inculpatului exprimată în faţa primei instanţe, de împăcare cu persoana vătămată îmbracă forma unui act juridic bilateral. Ca o consecinţă a principiului forţei obligatorii a actului juridic, în general, principiul irevocabilităţii efectelor acestuia presupune ca actului să nu i se poată pune capăt prin manifestarea de voinţă, în sens contrar, numai a uneia dintre părţi. Irevocabilitatea decurge din principiul forţei obligatorii a actului juridic, fiind o consecinţă şi, în acelaşi timp, o garanţie a acestui principiu. Prin urmare, raţiunile care servesc ca justificare existenţei principiului forţei obligatorii sunt, în acelaşi timp, şi raţiuni pe care se întemeiază irevocabilitatea actului juridic.

Curtea a făcut referire şi la considerente ale Deciziei nr. 5/2017 din 20 martie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii:

"Caracterul irevocabil al consimţământului valabil exprimat de inculpat la momentul încheierii acordului de recunoaştere se desprinde şi din raţiunea instituirii procedurii simplificate a recunoaşterii învinuirii introdusă în procesul penal român odată cu Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor (art. 3201 alin. (1) din C. proc. pen. anterior), reluată în C. proc. pen. nou [art. 374 alin. (4) din actul normativ arătat], din ansamblul acestei proceduri desprinzându-se concluzia irevocabilităţii recunoaşterii, irevocabilitate care, de asemenea, nu este strict reglementată, ci opţiunea inculpatului are rolul procesual prealabil obligatoriu, prin ea stabilindu-se cadrul procesual pentru activităţile ce vor urma."

În acest context, Curtea a apreciat că, în apel inculpaţii nu mai pot repune în discuţie soluţia de încetare a procesului dispusă faţă de aceştia în lipsa invocării unui caz de nulitate relativă sau absolută care să le fi viciat consimţământul de încetare a procesului; şi drept consecinţă nu se vor mai analiza criticile privind neachitarea acestora, pentru infracţiunile pentru care s-a dispus încetarea procesului.

Curtea a mai reţinut că chiar dacă pentru parte din infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii s-a încetat procesul prin împăcarea părţilor, actele materiale ale acestor infracţiuni, care au fost dovedite în cauză, sunt avute în vedere la dovedirea existenţei infracţiunii de grup organizat infracţional; întinderea în timp şi modul de operare în săvârşirea acestor infracţiuni reflectând o dată în plus existenţa grupului.

Împotriva Deciziei penale nr. 1459/A din 29 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, au declarat recurs în casaţie, printre alţii, inculpaţii J. (la 31.01.2022, prin apărător ales), A. (la 07.01.2022, prin apărător ales) şi K. (la 28.01.2022, prin apărător ales).

I. În cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulată, inculpatul J. a indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, precum şi art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. - în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.

Prin motivele de recurs în casaţie, inculpatul J. a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală de condamnare, întrucât faptele săvârşite de inculpat nu sunt prevăzute de legea penală, fiind aplicabile dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., iar pentru o parte dintre acestea, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal şi nu soluţia de achitare, fiind incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

1. În ce priveşte infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., având ca persoană vătămată pe numita G., inculpatul a susţinut că nu au fost specificate acţiunile pe care le-ar fi săvârşit acesta, respectiv escaladarea gardului împrejmuitor, pătrunderea în curtea imobilului, escaladarea unui geam şi pătrunderea în locuinţă, forţarea lăzii metalice, sustragerea unor bunuri, pentru a se stabili care ar fi fost participarea sa la comiterea infracţiunii, în condiţiile în care această faptă se susţine ca ar fi fost comisă imediat după săvârşirea infracţiunii de furt în dauna persoanei vătămate F., faptă pentru care însă, tocmai datorită inexistentei suportului probator, nu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.

Făcând referire la probatoriul administrat în cauză, respectiv la declaraţiile persoanelor vătămate şi a martorilor audiaţi, precum şi la concluziile Raportului de expertiză criminalistică nr. x/10.09.2018, prin care s-a stabilit că urmele de vopsea de culoare verde de pe o şurubelniţă ridicată cu ocazia percheziţiei autoturismului numitului K. prezintă aceleaşi elemente chimice cu vopseaua de pe lada metalică pe care autorii au forţat-o în locuinţa persoanei vătămate G., sau împrejurarea că, la locuinţa inculpatului A. a fost găsită şi ridicată, cu ocazia percheziţiei, o sticluţă de parfum bărbătesc marca x, cu privire la care persoana vătămată G. a declarat că este aceeaşi marcă şi model cu parfumul sustras de către autori din locuinţa sa, în opinia inculpatului J., aceste aspecte nu dovedesc implicarea sa în săvârşirea infracţiunii de furt.

A mai susţinut că instanţa de apel nu a arătat care ar fi probele în baza cărora a dispus condamnarea inculpatului J. pentru această faptă, făcându-se referire doar la împrejurarea că, în agenda telefoanelor mobile folosite cu ocazia comiterii furturilor, inculpatul A. ar fi avut salvat un contact numit J., aferent numărului de telefon x, şi că, din investigaţiile organelor de urmărire penală ar rezulta că inculpatul J. ar fi cunoscut sub apelativul "J.", neexistând probe cu privire la faptul că inculpatul ar fi poreclit "J.", niciunul dintre inculpaţi sau martorii audiaţi nesusţinând acest aspect, fiind simple supoziţii ale organelor de urmărire penală, ce au fost preluate, fără nicio justificare, de către instanţele de fond şi de apel.

În opinia inculpatului J., chiar dacă hotărârile pronunţate de către prima instanţă şi de instanţa de apel nu mai pot fi criticate sub aspectul modului în care acestea au înţeles să interpreteze probele administrate în cauză, această împrejurare presupune doar a accepta ca dovedit faptul că inculpatul s-ar fi aflat împreună cu inculpaţii A., M., K., în data de 21/22.07.2018, în localitatea Halmagel, jud. Arad, însă acest fapt nu este de natură a dovedi vreo implicare efectivă a inculpatului, câtă vreme nu s-a reţinut în sarcina acestuia vreuna dintre acţiunile descrise în actul de acuzare, ce intra în conţinutul laturii obiective a infracţiunii, context în care simpla plasare a inculpatului, din punct de vedere temporal, la locul comiterii faptei, nu este suficientă pentru a îndeplini condiţiile de tipicitate ale infracţiunii reţinute în sarcina sa, fapta nefiind prevăzută de legea penală.

2. În ce priveşte infracţiunea de tentativă la furt calificat, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen., raportat la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), c), d) şi e) şi alin. (2) lit. b) C. pen., având ca persoană vătămată SC B. SRL Hunedoara, pentru care s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părţilor, inculpatul J. a susţinut că nu există acţiuni infracţionale săvârşite de acesta, în condiţiile în care, făcând referire la declaraţiile martorului W. şi la procesul-verbal încheiat în data de 14.05.2018 de IPJ Arad - SIC, prin care s-a stabilit faptul că inculpatul J. ar utiliza postul telefonic cu nr. x, formularea unei acuzaţii generice, colective, prin care se arată că mai mulţi inculpaţi ar fi săvârşit acţiunile ce formează obiectul material al infracţiunii (folosirea unor instrumente speciale de spargere, ruperea butucilor de la sistemul de închidere, pătrunderea în interiorul societăţii, distrugerea sistemului de supraveghere video, forţarea uşii de acces la casierie) nu este suficientă pentru dovedirea unei acuzaţii penale, iar simpla plasare a inculpatului, din punct de vedere temporal, la locul comiterii faptei, nu este suficientă pentru a îndeplini condiţiile de tipicitate ale infracţiunii reţinute în sarcina sa, fapta nefiind prevăzută de legea penală.

În acest context, inculpatul J. a susţinut că, în mod greşit, instanţele de fond şi de apel au dispus încetarea procesului penal cu privire la această infracţiune, fiind obligatorie analizarea prioritară a motivelor şi cauzelor ce conduc la achitarea inculpatului, drept pentru care a apreciat că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

În opinia inculpatului J., după pronunţarea hotărârii în fond, nu exista o altă posibilitate de a solicita continuarea procesului penal şi achitarea sa decât prin declararea apelului, motiv pentru care a apreciat că, în principal, se impune admiterea recursului în casaţie şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, pentru a se pronunţa asupra solicitării de achitare cu privire la infracţiunea de tentativă la furt calificat având ca persoană vătămată SC B. SRL Hunedoara, iar în subsidiar, desfiinţarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, achitarea inculpatului cu privire la aceeaşi infracţiune, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

3. În ce priveşte infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) art. 229 alin. (1) lit. b), d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., având ca persoană vătămată pe numitul H., pentru care deopotrivă s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părţilor, făcând referire la mijloacele de probă reţinute de către instanţa de apel (mănuşa aparţinându-i inculpatului K.), inculpatul J. a susţinut că nu a fost dovedită participarea efectivă a sa la comiterea acestei fapte penale, cât timp nu s-a reţinut în sarcina sa vreuna dintre acţiunile descrise în actul de sesizare, ce intră în conţinutul laturii obiective a infracţiunii (pătrunderea fără drept în curte, forţarea unei ferestre, intrarea în imobil, forţarea unei uşi interioare), context în care simpla plasare a inculpatului, din punct de vedere temporal, la locul comiterii faptei, nu este suficientă pentru a îndeplini condiţiile de tipicitate ale infracţiunii, fapta nefiind prevăzută de legea penală.

4. Referitor la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen., inculpatul a susţinut că eventualele relaţii apropiate dintre acesta şi unii dintre coinculpaţi nu pot conferi un caracter infracţional organizat raporturilor personale dintre aceştia, cât timp nu au avut preocupări infracţionale comune, simpla prietenie şi apropiere dintre ei neputând constitui un argument al inculpării sale, în condiţiile în care rezoluţia infracţională fiind una generală, şi nu comună tuturor actelor de executare în cazul faptelor de furt, care ar trebui să reprezinte scopul constituirii grupului infracţional organizat, considerente care împiedică reţinerea existenţei acesteia, nefiind întrunite elementele de tipicitate obiectivă cerute de lege.

În opinia inculpatului J., sunt de esenţa infracţiunii, constituind condiţii sine qua non de tipicitate a acesteia, atât caracterul structurat, numărul de membri, durata de existenţă, cât şi modul coordonat de acţiune al membrilor grupării, or, în contextul în care instanţele de fond şi de apel nu au stabilit existenţa unei rezoluţii infracţionale comune unice a autorilor, nu se poate reţine ca fiind suficient dovedită apartenenţa inculpatului J. la structura unui grup infracţional organizat, motiv pentru care se impune achitarea, întrucât fapta, astfel cum este descrisă în hotărârea de condamnare, nu este prevăzută de legea penală.

II. În cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulată, inculpatul A. a indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin motivele de recurs în casaţie, inculpatul A., în esenţă, a apreciat că pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin decizia recurată este nelegală, solicitând reducerea acesteia la pedeapsa de 2 ani închisoare, motivat de faptul că, fiindu-i reţinute prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 drept cauză de reducere a pedepsei, au fost avute în vedere limitele de pedeapsă de la 1 la 5 ani prevăzute de art. 367 C. pen., pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, care, fiind reduse la jumătate, a rezultat pedeapsa maximă, de 2 ani şi 6 luni închisoare, fără a se ţine cont de faptul că, pe fondul cauzei, inculpatul, fiind condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă trebuia aplicată la această pedeapsă.

Având în vedere că apelul declarat de Ministerul Public nu l-a vizat pe inculpat şi faptul că, prin decizia recurată, s-au aplicat dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, inculpatul A. a apreciat că i-a fost agravată situaţia în propria cale de atac, fiind încălcat principiul non reformatio in pejus.

III. În cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulată, inculpatul K. a indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin motivele de recurs în casaţie, inculpatul K. a susţinut, în esenţă, că starea de fapt reţinută prin hotărârea recurată nu se suprapune pe tipicitatea infracţiunii, aşa cum este prevăzută de art. 367 C. pen., întrucât, raportat la elementul material al infracţiunii, legiuitorul incriminează fapta persoanei care iniţiază, constituie un grup infracţional organizat, aderă sau sprijină, sub orice formă, un astfel de grup.

În susţinerea cazului de recurs în casaţie invocat, inculpatul a făcut referire la Decizia nr. 12 din 2 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în considerentele căreia s-a reţinut că, prin acţiunea de a se asocia se înţelege intrarea în asociaţie chiar în momentul constituirii acesteia, în acest fel luând naştere pluralitatea constituită de făptuitori, o grupare de persoane care este supusă unei anumite discipline interne, unor anumite reguli privind ierarhia, rolurile membrilor şi planurile de activitate, realizându-se, prin consensul mai multor persoane, un nucleu autonom, în scopul de a fiinţa în timp şi de a pregăti, organiza şi duce la îndeplinire săvârşirea de infracţiuni. Prin acţiunea de a iniţia constituirea unei asocieri se înţelege efectuarea de acte menite să determine şi să pregătească constituirea asocierii, aceasta putând fi săvârşită de o singură persoană sau mai multe, fiecare având calitatea de autori ai infracţiunii, indiferent dacă s-a ajuns sau nu la constituirea asocierii şi indiferent dacă persoana sau persoanele care au iniţiat constituirea au intrat sau nu în asociere, iar prin aderarea la o asociere se înţelege intrarea în asociere ca membru al acesteia.

În opinia inculpatului, analiza infracţiunii prevăzute de art. 367 C. pen. nu se poate efectua doar prin raportare la infracţiunile de furt, în condiţiile în care, pentru o parte dintre acestea s-a dispus încetarea procesului penal, context în care nu au fost probate elementele de tipicitate ale infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat în sensul cerut de lege; nu s-a dovedit existenţa unei grupări de persoane care este supusă unei anumite discipline interne, a unor anumite reguli privind ierarhia, rolurile membrilor şi planurile de activitate, realizându-se, prin consensul mai multor persoane, un nucleu autonom, în scopul de a fiinţa în timp şi de a pregăti, organiza şi duce la îndeplinire săvârşirea de infracţiuni, ci doar o participare ocazională la comiterea infracţiunilor, întrucât fapta a fost comisă doar de 2 persoane, iar pentru întrunirea condiţiilor de tipicitate legea impune un minim de 3 persoane.

Prin încheierea nr. 209/RC din 03.05.2022, Înalta Curte, judecătorul de filtru, a admis, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii J., K. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 1459/A din 29 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, având în vedere că motivele invocate se circumscriu în conţinut cazurilor de recurs în casaţie invocate, în limitele precizate prin încheierea anterior menţionată.

În acest sens, s-a reţinut că motivele invocate de recurentul inculpat J. se circumscriu, doar în parte, în conţinut dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Din modul în care recurentul inculpat a formulat criticile împotriva deciziei penale recurate rezultă că se circumscriu acestui caz de recurs în casaţie doar chestiunile privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost condamnat din perspectiva realizării unei corespondenţe depline între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, datorită împrejurării că faptele pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunesc elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, recursul în casaţie fiind admisibil în principiu numai sub acest aspect.

Analiza conţinutului mijloacelor de probă administrate în cauză pe care instanţele inferioare şi-au fundamentat soluţia, a fiabilităţii acestora ori a eventualelor contradicţii între ceea ce rezultă din probe, cu referire la declaraţiile persoanelor vătămate şi ale martorilor audiaţi în cauză şi concluziile raportului de expertiză de criminalistică, pe de o parte, şi starea de fapt reţinută de instanţă, pe de altă parte, ori chestiuni privind lipsa de vinovăţie, prin raportare la expunerea unei versiuni proprii a situaţiei de fapt, excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Acest din urmă temei legal permite verificarea hotărârii exclusiv în drept, din perspectiva concordanţei între starea de fapt reţinută de instanţe şi conţinutul normei de incriminare valorificate la încadrarea juridică, nicidecum reaprecierea elementelor de fapt reţinute, cu autoritate de lucru judecat, prin hotărârea penală definitivă.

Analizând recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., K. şi J. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recursurile în casaţie formulate de recurenţii J. şi K. au fost admise în principiu sub aspectul cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", suplimentar pentru recurentul J. şi sub aspectul cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. - în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal, iar pentru recurentul A. sub aspectul cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

1. Criticile întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare menţionat, priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probator.

Înalta Curte subliniază că, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie. Aşadar, alte motive decât cele cuprinse în cererea de recurs în casaţie şi care nu au făcut obiectul examinării în procedura de admitere în principiu, conform art. 440 din C. proc. pen. nu pot fi analizate de Înalta Curte. Aceeaşi concluzie rezultă şi din interpretarea dispoziţiilor art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., care stabilesc că motivarea căii de atac trebuie să se facă în chiar cuprinsul cererii de declarare a recursului, prin urmare motivarea, precizarea sau completarea cererii de recurs în casaţie se poate realiza numai în interiorul termenului de 30 de zile prevăzut de lege. În consecinţă, completările aduse cererilor de recurs în casaţie în afara termenului de exercitare a căii de atac nu pot fi avute în vedere de către instanţa de control judiciar, întrucât au fost făcute cu încălcarea termenului prevăzut de lege în care puteau fi formulate.

Analizând în aceste coordonate criticile formulate de recurenţii inculpaţi J. şi K. care se circumscriu laturii obiective a infracţiunilor pentru care au formulat calea extraordinară de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat

Situaţia de fapt valorificată prin decizia recurată constă în aceea că în cursul lunii martie 2018, recurenţii J. şi K. au constituit împreună cu inculpaţii A. şi M. un grup infracţional organizat, ce a acţionat în perioada martie 2018 - martie 2019, având drept scop săvârşirea de infracţiuni de furt, scop care a şi fost realizat.

Astfel, s-a reţinut că elementele definitorii ale grupului infracţional organizat se caracterizează prin - structura reţelei - constituită din nouă persoane, pe plan vertical, la nivel decizional fiind situat inculpatul A., iar pe plan orizontal, la nivel de execuţie, se aflau inculpaţii M., J., K., L., R., X., S. şi T.

În ceea ce priveşte continuitatea în timp a grupului, instanţa de apel a avut în vedere că aceasta este dată, în principal, de perioada întinsă în care s-a desfăşurat activitatea infracţională - perioada martie 2018 - martie 2019.

Invocând incidenţa motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurenţii J. şi K. au criticat decizia din apel, arătând în esenţă că nu sunt întrunite cerinţele esenţiale privind existenţa grupului infracţional organizat.

Criticile privind lipsa probelor nu se subsumează limitelor devolutive ale recursului în casaţie şi nu pot fi analizate în această cale de atac, presupunând în mod necesar reevaluarea probatoriului administrat.

Criticile recurenţilor sunt neîntemeiate.

Potrivit dispoziţiilor art. 367 din C. pen. "(6) Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni."

Aşadar, condiţiile de existenţă a pluralităţii constituite sunt existenţa unui grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni, cu alte cuvinte, nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.

Textul în discuţie reprezintă o transpunere a dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, care definesc noţiunea de "grup structurat" ca fiind "grupul care nu s-a constituit la întâmplare pentru a comite neapărat o infracţiune şi care nu deţine neapărat un anumit rol de continuitate sau de structură elaborată pentru membrii săi", rolul său fiind acela de a distinge pluralitatea constituită de cea ocazională (participaţia penală).

De altfel, elementele folosite de legiuitor sunt cele care în mod tradiţional în doctrină sunt prezentate ca aspecte de diferenţiere între pluralitatea ocazională (caracter ocazional, lipsa unui program, lipsa unei repartizări a atribuţiilor) şi cea constituită, aceasta din urmă fiind definită ca o grupare de cel puţin trei persoane, cu un anumit program în care să intre săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni, care are o anumită organizare, o structură ierarhică, o concepţie unică de conducere care asigură coeziunea şi stabilitatea grupului.

Nu se poate reţine existenţa grupului infracţional organizat în cazul în care principala caracteristică a modului de acţionare este sporadicitatea şi nu se poate stabili o conexiune între acţiunile celor implicaţi.

Or, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că inculpaţii nu au acţionat sporadic, ci au comis periodic şi coordonat mai multe infracţiuni de furt calificat, din locuinţe şi societăţi comerciale în perioada martie 2018 - martie 2019.

Recurenţii inculpaţi au contestat existenţa unei anumite configurări concrete a grupului ca element de tipicitate obiectivă, poziţia apărării limitându-se, practic, la a critica pretinsa omisiune a instanţei de apel de a evidenţia neechivoc, în decizia sa, structura grupului. Înalta Curte constată că această critică reflectă valorificarea limitată şi selectivă a considerentelor deciziei penale atacate, prin accentuarea numai a chestiunilor factuale descrise punctual în hotărârea recurată, cu ignorarea, însă, a ansamblului argumentelor pe care s-a sprijinit, în substanţă, hotărârea instanţei de apel.

Din examinarea coroborată a întregii argumentaţii expuse în decizia criticată rezultă neîndoielnic că instanţa de apel a reţinut într-o formă neschimbată elementele privind grupul infracţional organizat, astfel cum au fost descrise de prima instanţă şi a expus propria argumentaţie care relevă neechivoc concordanţa dintre acuzaţia adusă recurenţilor prin actul de sesizare a instanţei şi fapta reţinută în sarcina acestora prin hotărârea penală definitivă, iar, în final, corespondenţa dintre aceasta din urmă şi tiparul legal al incriminării prevăzute de art. 367 din C. pen. sub aspectul existenţei unei structuri infracţionale organizate de sine stătătoare, în afara participaţiei ocazionale la săvârşirea infracţiunilor contra patrimoniului.

Astfel, instanţa de apel a reţinut în ce priveşte conexiunea şi rolul membrilor grupului infracţional organizat, următoarele:

- inculpatul A. este liderul grupului, având rol activ şi în săvârşirea infracţiunilor scop ale grupului, fiind implicat activ în faza de execuţie a activităţilor infracţionale, organizând şi coordonând modul de acţiune;

- inculpatul M., este una dintre persoanele de încredere ale inculpatului A., are un rol important în faza de execuţie a activităţii infracţionale, participă activ la comiterea faptelor, asigură suport logistic prin punerea la dispoziţie a unora dintre mijloacele de transport, deţine cunoştinţele şi mijloacele tehnice necesare neutralizării sistemelor de alarmare şi pătrunderii prin efracţie (dispozitive de bruiaj a semnalelor radio emise de sistemele antiefracţie, instrumente de deschidere prin efracţie a uşilor de acces)

- inculpaţii K., J., L. au ocupat un rol important pe segmentul de execuţie;

- inculpatul R. a aderat/sprijinit grupul infracţional, fiind persoană de încredere a inculpatului A. din zona localităţii Brad, jud. Hunedoara şi a oferit acestuia informaţii cu privire la persoanele care deţin acasă mari sume de bani sau valori;

- inculpatul S., persoană de încredere a inculpatului A., a efectuat activităţi preparatorii în vederea comiterii infracţiunilor, respectiv a verificat şi a documentat cu privire la amplasarea şi modul de asigurare a locuinţelor persoanelor vătămate şi întreprinde diferite acţiuni de natură a ascunde activitatea infracţională după comiterea faptelor;

- inculpatul T., este o persoană de încredere a inculpatului A., care cunoaşte despre activitatea infracţională şi întreprinde diferite acţiuni de natură a ascunde activitatea infracţională după comiterea faptelor.

Cât priveşte critica privind lipsa scopului grupului infracţional, Înalta Curte observă că recurentul J. porneşte de la premisa eronată potrivit căreia această condiţie se subsumează laturii subiective a infracţiunii, premisă în baza căreia îşi fundamentează concluzia că în condiţiile în care nu s-a reţinut forma continuată în privinţa infracţiunilor de furt pe considerent că nu au fost comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, nu se poate reţine nici că scopul grupului ar fi fost cel al comiterii de infracţiuni de furt, lipsind coeziunea subiectivă.

Ca o primă observaţie, notăm că "în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni" este o condiţie a grupului infracţional organizat, deoarece indică finalitatea asocierii. Ca atare, referirea la scop se subsumează caracterizării elementului material, fiind necesar ca asocierea în sine să aibă ca scop comiterea de infracţiuni, în lipsa caracterizării prin indicarea scopului în norma de incriminare nefiind posibil a statua asupra elementului material. Cu alte cuvinte, simpla iniţiere sau constituire a unui grup este lipsită de semnificaţie penală, nefiind suficientă pentru caracterizarea laturii obiective a infracţiunii de grup infracţional organizat. De altfel, lipsa scopului grupării, săvârşirea de infracţiuni, face ca fapta să nu mai corespundă unui model legal, independent de resorturile subiective ale membrilor săi consideraţi individual.

Rezultă ca atare, că în tiparul normei de incriminare "în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni" se circumscrie laturii obiective, conturând elementul material şi nu se referă la poziţia subiectivă a fiecărui autor faţă de faptă şi rezultatul său, cu consecinţe în evaluarea tipicităţii faptei, ci la asociere în ansamblu.

Aşadar, sub un prim aspect, se reţine că "în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni" nu presupune o evaluare a elementului subiectiv, şi, în al doilea rând, că, infracţiunea prevăzută de art. 367 din C. pen. fiind o infracţiune autonomă, nu este condiţionată de săvârşirea infracţiunilor care intră în scopul acestuia şi, cu atât mai puţin, de unicitatea rezoluţiei infracţionale a faptelor care intră în scopul grupului, contrar susţinerilor recurenţilor. În consens cu instanţa de apel, notăm că asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni nu presupune ca cei care s-au asociat sau aderat la grup să aibă reprezentarea concretă a faptelor pe care urmează să le săvârşească, ci este suficient ca această reprezentare să fie generică.

Tot din caracterul autonom al infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat decurge şi consecinţa că infracţiunea subzistă independent de împrejurarea că pentru infracţiunile scop a intervenit vreo cauză care înlătură răspunderea penală sau de numărul de persoane, membrii ai grupului care au participat efectiv la săvârşirea infracţiunilor de furt, contrar susţinerilor recurentului K.

Pluralitatea constituită a fost incriminată în art. 367 din C. pen. ca infracţiune, în considerarea periculozităţii sale, decurgând din chiar scopul grupării, şi anume săvârşirea de infracţiuni. Pentru existenţa faptei este, aşadar, suficient ca infracţiunea să fi fost planificată şi nu efectiv comisă, astfel că legiuitorul incriminează şi actele de pregătire care iau forma iniţierii grupului infracţional organizat. Dacă infracţiunea ce intră în scopul grupării a fost însă efectiv comisă, va exista un concurs de infracţiuni între grupul infracţional organizat şi respectiva infracţiune ce a intrat în scopul grupării.

Infracţiunea de furt calificat, având ca persoană vătămată pe numita G.

Situaţia de fapt valorificată prin decizia recurată constă în aceea că la data de 21/22.07.2018, după săvârşirea infracţiunii de furt în dauna persoanei vătămate F., inculpaţii A., M., K., J. s-au reîntors cu autoturismul x, cu numărul de înmatriculare x, în loc. Hălmăgel, jud. Arad, unde, prin escaladarea gardului împrejmuitor, au pătruns fără drept în curtea imobilului părţii vătămate G. din loc. Hălmăgel, jud. Arad, ulterior prin escaladarea unui geam lăsat deschis, au pătruns în interior de unde au sustras suma de 60.000 de RON, 1.500 de euro. 250 grame de bijuterii şi 5 seturi din argint. Inculpaţii au răvăşit locuinţa pentru a găsi bani şi bunuri de valoare, forţând în acest sens, cu instrumentele de spargere, o ladă metalică de culoare verde în care se afla o armă de vânătoare, ladă pe care au deschis-o, fără însă a sustrage arma respectivă.

Invocând incidenţa motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurentul J. a criticat decizia din apel, arătând în esenţă că nu fapta nu realizează în ceea ce îl priveşte elementul material al infracţiunii de furt, în principal pentru să instanţa de apel nu a menţionat în concret care sunt acţiunile pe care le-a comis, iar în subsidiar pentru că simpla plasare a inculpatului la locul faptei nu este suficientă pentru a îndeplini condiţiile de tipicitate.

Criticile privind lipsa probelor nu se subsumează limitelor devolutive ale recursului în casaţie şi nu pot fi analizate în această cale de atac, presupunând în mod necesar reevaluarea probatoriului administrat.

Criticile recurentului sunt neîntemeiate, având în vedere că instanţa de apel a reţinut că acesta a participat la comiterea infracţiunii de furt din locuinţa persoanei vătămate G., recurentul negând în concret situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută, chestiune care nu poate fi reanalizată în prezenta cale extraordinară de atac.

2. Criticile formulate de recurentul J. întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Celelalte critici formulate în recurs în casaţie de recurentul J. se subsumează limitelor în care a fost admisă în principiu exclusiv în ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., având în vedere soluţia pronunţată, astfel încât nu vor fi analizate decât din această perspectivă.

În susţinerea cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., recurentul inculpat J. a arătat că, în mod greşit, instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea de tentativă la furt calificat, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen., raportat la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), c), d) şi e) şi alin. (2) lit. b) C. pen., având ca persoană vătămată SC B. SRL Hunedoara şi la infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., având ca persoană vătămată pe H., întrucât prioritară era analiza cauzelor ce conduc la achitarea inculpatului şi ulterior a celor care atrag încetarea procesului penal.

Criticile recurentului inculpat J. sunt nefondate.

Analizând soluţia de încetare a procesului penal dispusă faţă de inculpatul J., Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de apel a încetat procesul penal pentru tentativă la infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen., raportat la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), c), d) şi e) şi alin. (2) lit. b) C. pen., având ca persoană vătămată SC B. SRL Hunedoara şi pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., având ca persoană vătămată pe H.

Potrivit art. 159 C. pen.:

"(1) împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres. (2) Împăcarea înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă. (3) Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei. (...)"

Dispoziţiile art. 18 C. pen. referitoare la continuarea procesului penal la cererea suspectului sau inculpatului statuează că, în caz de amnistie, de prescripţie, de retragere a plângerii prealabile, de existenţă a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunţării la urmărirea penală, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.

Totodată, în dispoziţiile art. 396 C. proc. pen. privind rezolvarea acţiunii penale sunt reglementate condiţiile referitoare la continuarea procesului penal în sensul că "(7) Dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 şi se constată, ca urmare a continuării procesului, că sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) - d), instanţa de judecată pronunţă achitarea. (8) Dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 şi se constată că nu sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) - d), instanţa de judecată pronunţă încetarea procesului penal."

Conform art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal, pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen., respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi s-a menţionat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. pen. pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existenţa cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate, analiza fiind strict limitată la verificarea condiţiilor care au atras reţinerea cauzei de încetare a procesului penal.

Astfel, se constată că prin înscrisul de la fila x, volumul 1 dosar fond, autentificat sub nr. x din 15 mai 2020 la Societatea Profesională Notarială "Y." Hunedoara, persoana vătămată SC B. SRL Hunedoara, prin administrator Z. a arătat că s-a împăcat expres cu inculpaţii K., M., L., A., J., R., X., S., T. şi înţelege să înlăture răspunderea penală a acestora în Dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad şi respectiv Dosar nr. x/2019 al Tribunalului Arad, având în vedere că a intervenit împăcarea între subscrisa şi inculpaţii sus-menţionaţi, conform art. 159 C. pen., atât sub aspectul laturii penale cât şi al laturii civile. A declarat că nu mai are niciun fel de pretenţie de nicio natură, nici acum, nici pe viitor faţă de inculpaţii menţionaţi anterior, ca urmare a intervenirii împăcării.

Totodată, prin declaraţia autentificată sub nr. x din 25 februarie 2020 la Biroul Individual Notarial AA. persoana vătămată H. a arătat că s-a împăcat expres cu inculpaţii A., K., M., L., J., R., X., S., T. şi înlătură răspunderea penală a acestora în Dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad şi nr. 2779/108/2019 al Tribunalului Arad, susţinând că nu mai are nicio pretenţie de la aceştia ca urmare a împăcării survenite.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată îndeplinite condiţiile pentru a se dispune încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părţilor, iar criticile recurentului inculpat invocate în susţinerea cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. sunt neîntemeiate, cu atât mai mult cu cât pornesc de la premisa greşită că, în cauză instanţa de apel avea obligaţia de a analiza cu prioritate incidenţa cazurilor prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen. care atrag achitarea inculpatului în raport cu cele pentru care se dispune încetarea procesului penal.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.

Interpretând coroborat dispoziţiile alin. (6) şi (7) ale aceluiaşi articol, ori de câte ori este incident vreunul din cazurile care împiedică exercitarea acţiunii penale dintre cele prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., se pronunţă încetarea procesului penal, cu excepţia situaţiei în care inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 din C. proc. pen. şi se constată, urmare a continuării procesului penal, că sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) - d), când instanţa de judecată pronunţă achitarea.

Potrivit dispoziţiilor art. 18 din C. proc. pen., suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal, în caz de amnistie, de prescripţie, de retragere a plângerii prealabile, de existenţă a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunţării la urmărirea penală.

Prioritatea cazurilor care atrag soluţia achitării în raport cu cele care impun soluţia încetării procesului penal are ca premisă incidenţa simultană a unor astfel de cazuri care împiedică exercitarea acţiunii penale, or, potrivit normelor procesual penale amintite, incidenţa simultană a unuia dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din Codul de procedură cu unul dintre cele prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) - d) din C. proc. pen. se grefează în mod necesar pe manifestarea de voinţă expresă a inculpatului în sensul continuării procesului penal în cazurile în care legea procesual penală prevede această posibilitate.

Ca atare, în aplicarea principiului legalităţii procesului penal, prevăzut de art. 2 din C. proc. pen., atât timp cât legea procesual penală nu prevede posibilitatea continuării procesului penal, în cazul în care între persoana vătămată şi inculpat a intervenit împăcarea, situaţie în care este incidentă exclusiv cauza de încetare a procesului penal prev. de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

De altfel, neprevederea în legea procesual penală a posibilităţii de a pronunţa o altă soluţie decât aceea a încetării procesului penal este consecinţa faptului că împăcarea este un act bilateral, o înţelegere între persoana vătămată şi inculpat cu scopul de a pune capăt conflictului penal născut prin săvârşirea infracţiunii şi de a renunţa la continuarea procesului penal, spre deosebire de celelalte situaţii în care solicitarea de continuare a procesului penal este posibilă, în care cauza de încetare survine independent de voinţa celui cercetat.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod legal, s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. pentru tentativă la infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen., raportat la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), c), d) şi e) şi alin. (2) lit. b) C. pen., având ca persoană vătămată SC B. SRL Hunedoara şi pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., având ca persoană vătămată pe numitul H.

3. Criticile formulate de recurentul A. întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, criticile vizând, în esenţă, nelegalitatea pedepselor principale stabilite în sarcina lui ca urmare a reducerii cu 1/2 a limitelor de pedeapsă, conform art. 19 din Legea nr. 682/2002, prevăzute de textul de lege şi nu din pedeapsa aplicată de instanţa de fond, fiind astfel încălcat principiul non reformatio in pejus.

Delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casaţie, instanţa supremă a stabilit că acesta este incident numai în situaţia în care pedeapsa stabilită de către instanţa de apel, prin raportare la toate normele de drept penal substanţial relevante pentru tratamentul sancţionator, este nelegală.

Altfel spus, prin intermediul acestui caz de casare pot fi cenzurate erorile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar şi a măsurilor educative, fie prin aplicarea unei sancţiuni neprevăzute de lege, fie prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancţionator.

Criticile formulate de recurentul inculpat A. sunt nefondate.

Potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind protecţia martorilor "persoana care are calitatea de martor în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi 2, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege."

Instanţa de apel a reţinut că, din adresa emisă în Dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Structura Centrală, secţia de combatere a criminalităţii organizate rezultă că inculpatul A. a formulat un denunţ cu privire la mai multe persoane sub aspectul săvârşii infracţiunii de contrabandă şi grup organizat infracţional. Urmare a denunţului s-a început urmărirea penală in presonam, inculpatul având o contribuţie semnificativă în vederea aflării adevărului prin datele şi informaţiile furnizate prin denunţ şi declaraţia ulterioară, facilitând identificarea şi tragerea la răspundere a altor persoane care au săvârşit infracţiuni. Pe cale de consecinţă, având în vedere şi minuta deciziei 79/2021 a ÎCCJ - Completul de dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se apreciază că inculpatul poate beneficia de art. 19 din Legea nr. 682/2002, Curtea a reţinut în beneficiul inculpatului A., cauza de atenuare a răspunderii penale prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Prin urmare, în procesul de individualizare a pedepsei, instanţa de apel, în baza art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat.

Analizând regimul tratamentului sancţionator al infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, Înalta Curte constată că această infracţiune este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani. În cauză, fiind reţinute dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, ca efect al cauzei de reducere a pedepsei, limitele de pedeapsă se reduc cu 1/2, adică pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. de la 6 luni la 2 ani şi 6 luni închisoare.

Astfel, se constată că instanţa de apel a respectat algoritmul legal, prin stabilirea sancţiunii penale, cuprinse între limitele speciale stabilite în urma procesului de individualizare efectuat în devoluţia integrală a apelurilor formulate în cauză, şi constituie, deopotrivă, expresia unei corecte aplicări în cauză a principiului non reformatio in pejus şi a deplinei respectări a principiului legalităţii pedepsei, criticile inculpatului A. fiind neîntemeiate.

Contrar susţinerilor recurentului, nicio dispoziţie legală în vigoare nu prevede luarea în considerare a pedepsei aplicate în primă instanţă şi stabilirea unei pedepse proporţional cu aceasta subsecvent reţinerii unei cauze de reducere a limitelor de pedeapsă. Fără a nega de plano relevanţa principiului non reformatio in pejus în analiza chestiunii legalităţii pedepsei, trebuie subliniat că acesta este consfinţit, în principal, de normele procesual penale ce configurează limitele devolutive în calea de atac a apelului şi, ca atare, se răsfrânge asupra legalităţii pedepsei în situaţia particulară în care modificările intervenite în apel sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate nu reflectă tratamentul sancţionator corespunzător, când reindividualizarea în raport de noile limite de pedeapsă încalcă principiul enunţat afectând legalitatea pedepsei.

Pentru aceste considerente, constatând legalitatea hotărârii recurate, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., K. şi J. împotriva Deciziei penale nr. 1459/A din 29.12.2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţi, în cuantum de câte 157 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., K. şi J. împotriva Deciziei penale nr. 1459/A din 29.12.2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurenţii la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţi, în cuantum de câte 157 RON, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2022.

GGC - ED