Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 54/2023 AI generated

Interpretation of conflicting timeframes in criminal sentencing reasoning for special confiscation; rejection of execution objection due to clear operative clause

Case Number Decizia nr. 54/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Completul de 5 Judecători) dismissed as unfounded the execution objection filed by the defendant, who prevailed on procedural aspects but lost on the merits regarding the interpretation of the penalty, and ordered the defendant to pay 200 RON in judicial costs, thereby upholding the original special confiscation of €267,577. The dispute centered on whether the lower court's rationale regarding the start date for calculating the criminal statute of limitations (March 2014 vs. June 2009) created an "ambiguity" in the operative part of the final criminal decision regarding the quantum of the confiscated sum derived from abuse in office. The Court held that the execution objection under Art. 598(1)(c) of the Code of Criminal Procedure is limited to genuine ambiguities in the operative part of the judgment, not to disagreements with the logical reasoning or hypothetical scenarios employed in the motivation to exclude the statute of limitations defense; consequently, the explicit statutory basis for the confusion (Art. 598(1)(c) CPP) was deemed inapplicable because the operative clause was clear and the conflicting dates in the reasoning did not alter the final enforceable order of confiscation for the entire period of damage (105 months).

Legislator headnote

AI generated

art. 598 alin. (2) din C. proc. pen, art. 712 alin. (2) din C. proc. civ, art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 297 alin. (1) din C. pen, art. 5 din C. pen, art. 309 din C. pen; Interpretation of conflicting timeframes in criminal sentencing reasoning for special confiscation; rejection of execution objection due to clear operative clause: The dispute centered on whether the lower court's rationale regarding the start date for calculating the criminal statute of limitations (March 2014 vs. June 2009) created an "ambiguity" in the operative part of the final criminal decision regarding the quantum of the confiscated sum derived from abuse in office. The Court held that the execution objection under Art. 598(1)(c) of the Code of Criminal Procedure is limited to genuine ambiguities in the operative part of the judgment, not to disagreements with the logical reasoning or hypothetical scenarios employed in the motivation to exclude the statute of limitations defense; consequently, the explicit statutory basis for the confusion (Art. 598(1)(c) CPP) was deemed inapplicable because the operative clause was clear and the conflicting dates in the reasoning did not alter the final enforceable order of confiscation for the entire period of damage (105 months).

Keywords

AI generated
execution of sentences statute of limitations criminal confiscation interpretation of a judgment criminal penalty procedural objections

Cited Legislation

AI generated
art. 598 alin. (2) din C. proc. pen
Astfel, s-a reţinut că potrivit art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., în cazul prevăzut de alin.
art. 712 alin. (2) din C. proc. civ
şi de art. 712 alin. (2) din C. proc. civ.."
art. 132 din Legea nr. 78/2000
x/2018, în baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art.
art. 297 alin. (1) din C. pen
78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art.
art. 5 din C. pen
pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., prin înlăturarea dispoziţiilor art.
art. 309 din C. pen
pen., prin înlăturarea dispoziţiilor art. 309 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A.
art. 67 din C. pen
În baza art. 67 din C. pen.
art. 297 din C. pen
raportat la art. 297 din C. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Cited in the dispositive to order the appellant to pay 200 RON in judicial costs to the state following the dismissal of the execution objection.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2023

Deliberând asupra contestaţiei la executare de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 27 aprilie 2023 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători - Penal 1-2023, sub nr. x/12023 contestatorul A. a solicitat lămurirea dispoziţiilor susceptibile de executare din cuprinsul deciziei penale nr. 30 din data de 3 aprilie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022, referitoare la măsura confiscării speciale dispusă în cauză, respectiv nelămurirea ivită cu privire la cuantumul sumei ce face obiectul măsurii confiscării speciale ca urmare a neclarităţii provocate de:

- dispoziţiile din considerentele hotărârii prin care se reţine ca moment de la care s-a produs prima consecinţă patrimoniala negativă (ce face obiectul confiscării speciale) a activităţii inculpatului - luna martie 2014, reieşind astfel, până la data epuizării faptei, 22 martie 2018, un interval generator de consecinţe patrimoniale supuse confiscării de 48 de luni;

- dispoziţiile din considerentele hotărârii reluate apoi în dispozitiv prin care se reţine ca moment al producerii primei consecinţei negative - luna iunie 2009, reieşind astfel până la data epuizării faptei, 22 martie 2018, un interval generator de consecinţe patrimoniale supuse confiscării de 105 luni.

În motivarea contestaţiei la executare formulată contestatorul a arătat că prin decizia penală nr. 30 din data de 03 aprilie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022, ca urmare a desfiinţării, în parte, a sentinţei apelate şi a rejudecării cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 2-2022 a stabilit, cu putere de lucru judecat, o serie de repere obligatorii:

1. a impus un raport de echivalenţă între cuantumul sumei cu care a fost prejudiciat un patrimoniu şi cel al sumei ce urmează să fie confiscate în absenţa constituirii de parte civilă în procesul penal;

2. a stabilit că perioada producătoare de consecinţe patrimoniale negative (prejudiciu) prin fapta imputată inculpatului A., perioadă cuprinsă între martie 2014 (data producerii primei consecinţe patrimoniale negative) şi martie 2018 (data emiterii rechizitoriului);

3. a validat raportul de expertiză efectuat in cursul judecăţii, precum şi statuările instanţei de fond şi, potrivit propriei evaluări, şi-a însuşit concluziile şi modul de calcul din expertiză;

4. a reţinut, conform capitolului IX al expertizei, pentru perioada iunie 2009 - martie 2018, în mod defalcat, o diferenţă între chiria efectiv încasată şi chiria care ar fi putut fi încasată:

5. şi-a însuşit concluziile instanţei de fond că, prin raportare la suma efectivă plătită de B., diferenţa faţă de valoarea reală pentru 105 luni (iunie 2009 - martie 2018) este în sumă de 267.577 euro, pe care l-a apreciat ca fiind prejudiciu supus confiscării in absenţa constituirii de parte civilă;

6. a menţinut, aşadar, atât măsura asigurătorie, cât şi măsura de siguranţă a confiscării pentru acest prejudiciu calculat însă pentru o perioadă de 105 luni, semnificativ mai mare decât cea pe care a reţinut-o in cuprinsul deciziei, respectiv de 48 de luni;

Conform modalităţii de calcul validate în mod expres şi însuşite de către instanţa de apel, diferenţa între valoarea chiriei încasate şi cea reală pentru perioada martie 2014 - martie 2018 este de 1.435 euro, corespunzătoare celei de-a doua perioade defalcate în calculul expertizei, rezultă aşadar, în considerarea dispoziţiilor definitive ale instanţei de apel, o valoare a prejudiciului supus confiscării in condiţiile menţionate de 68.880 euro (48 luni x 1.435 euro/lună).

Prin urmare, în contextul acestor dispoziţii contradictorii, s-a susţinut că există o nelămurire în cuprinsul hotărârii cu privire la cuantumul sumei supuse confiscării, ca urmare a neconcordanţei între suma de 68.880 euro, sumă corespunzătoare perioadei martie 2014 - martie 2018 (reţinută ca interval generator de prejudiciu supus confiscării) şi suma de 267.577 euro, sumă corespunzătoare perioadei iunie 2009- martie 2018 (105 luni, reţinută ca interval generator de prejudiciu supus confiscării conform statuării instanţei de fond).

Prin încheierea din data de 20 iunie 2023 Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, Penal 1-2023 examinând cu prioritate competenţa de soluţionare a cauzei în raport cu temeiul de contestaţie la executare invocat, respectiv art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen. (când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută), a constatat că aceasta revine completului care a pronunţat hotărârea, respectiv Completului de 5 Judecători - Penal 2 - 2022.

Astfel, s-a reţinut că potrivit art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., în cazul prevăzut de alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., (când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare), contestaţia se face la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută, iar în cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, s-a reţinut că potrivit art. 110 alin. (6) din Regulament de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, publicat în Monitorul Oficial nr. 1.254 bis din 27 decembrie 2022, "Cererile de îndreptare a erorilor materiale şi cererile de completare sau lămurire a hotărârii se soluţionează de completul care a pronunţat hotărârea a cărei îndreptare ori lămurire se solicită. Aceeaşi rezolvare se va da şi contestaţiilor la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen. şi de art. 712 alin. (2) din C. proc. civ.."

Prin urmare, în raport cu dispoziţiile legale anterior menţionate, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători Penal 2 - 2023 a trimis cauza având ca obiect contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 30 din data de 3 aprilie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul de 5 Judecători Penal 2-2022, completului care a pronunţat hotărârea care se execută, respectiv Completului de 5 Judecători - Penal 2 - 2022, spre competentă soluţionare.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, Penal 2-2022 examinând contestaţia la executare, în raport cu actele aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 137 din 31 martie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţie penală în dosarul nr. x/2018, în baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., prin înlăturarea dispoziţiilor art. 309 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În baza art. 67 din C. pen. raportat la art. 297 din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o durată de 3 ani, în condiţiile prevăzute de art. 68 din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 91 alin. (1) din C. pen., a suspendat executarea pedepsei de 3 ani închisoare, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit în condiţiile prevăzute de art. 92 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 93 din C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul i-a fost pus în vedere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Administraţia Domeniului Public Bucureşti - Sector 1 sau Arhiepiscopia Bucureştilor, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Conform art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni, ale nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor dispuse pe durata termenului de supraveghere.

A fost puse în vedere inculpatului prevederile art. 96 din C. pen. referitoare la revocarea suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 112 lit. e) din C. pen., a fost confiscată de la inculpat suma de 267.577 Euro (echivalent 1.248.487,52 RON), bunuri dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală.

A fost menţinută măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa nr. 458/P/2017 din data de 20. martie 2018, astfel cum a fost modificată prin încheierea nr. 309 din 17 mai 2018 a Judecătorului de Cameră preliminară de la Înalta Curte (dosar nr. x/2018), până la concurenţa sumei de 267.577 Euro (echivalent 1.248.487,52 RON), asupra următoarelor bunuri, proprietatea inculpatului A.:

- cotă parte de 1/2 din imobilul situat în loc. Răchiţi, jud. Gorj, constând în teren intravilan în suprafaţă de 1.900 mp din acte şi de 1.732 mp - măsurată, imobil înscris în Cartea Funciară nr. x a loc. Runcu - O.C.P.I. Gorj - B.C.P.I. Tg. Jiu;

- cotă parte de 1/2 din imobilul situat în loc. Răchiţi, jud. Gorj, constând în teren intravilan în suprafaţă de 5.100 mp din acte şi de 5.307 mp - măsurată, imobil înscris în Cartea Funciară nr. x a loc. Runcu - O.C.P.I. Gorj - B.C.P.I. Tg. Jiu.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 145.000 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva sentinţei penale nr. 137 din data de 31 martie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2018, au declarat apel, în termen legal, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul A.. Prin decizia penală nr. 30 din data de 3 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2022, în majoritate, au fost admise apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 137 din data de 31 martie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2018, privind şi pe intimata persoană vătămată Ministerul Educaţiei.

A fost desfiinţată în parte, sentinţa penală nr. 137 din data de 31 martie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2018, şi în rejudecare:

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Totodată, a fost desfiinţat înscrisul intitulat "Act adiţional la contractul de locaţiune nr. x din 30 aprilie 2004" privind "C.", semnat şi de inculpatul A., înregistrat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării sub nr. x din 23 iunie 2009.

A fost menţinută măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa nr. 458/P/2017 din data de 20 martie 2018, astfel cum a fost modificată prin încheierea nr. 309 din 17 mai 2018 a Judecătorului de Cameră preliminară de la Înalta Curte (dosar nr. x/2018), până la concurenţa sumei de 267.577 Euro (echivalent 1.248.487,52 RON), asupra următoarelor bunuri, proprietatea inculpatului A.:

- cotă parte de 1/2 din imobilul situat în loc. Răchiţi, jud. Gorj, constând în teren intravilan în suprafaţă de 1.900 mp din acte şi de 1.732 mp - măsurată, imobil înscris în Cartea Funciară nr. x a loc. Runcu - O.C.P.I. Gorj - B.C.P.I. Tg. Jiu;

- cotă parte de 1/2 din imobilul situat în loc. Răchiţi, jud. Gorj, constând în teren intravilan în suprafaţă de 5.100 mp din acte şi de 5.307 mp - măsurată, imobil înscris în Cartea Funciară nr. x a loc. Runcu - O.C.P.I. Gorj - B.C.P.I. Tg. Jiu.

A fost menţinută dispoziţia din cuprinsul sentinţei penale nr. 137 din data de 31 martie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2018 de confiscare de la inculpat a sumei de 267.577 Euro (echivalent 1.248.487,52 RON), bunuri dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală.

De asemenea, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 137 din data de 31 martie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2018 care nu contravin prezentei decizii.

~Opinia separată a fost în sensul: 1.schimbării încadrării juridice în art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen.

2. desfiinţării din înscrisul numit act adiţional nr. x/23.06.2009 la contractul de locaţiune nr. x/30.04.2004, privind C. doar a semnăturii inculpatului A. şi a semnăturilor falsificate (semnăturile care ar fi confirmat avizul direcţiilor de specialitate din cadrul ministerului).

Examinând contestaţia la executare formulată prin prisma dispoziţiilor legale incidente, în raport cu criticile invocate, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în considerarea celor ce succed:

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că, potrivit dispoziţiilor procesual penale, contestaţia la executare este reglementată ca un procedeu jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează exclusiv incidente, limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive, cu scopul de a se asigura legalitatea executării hotărârilor judecătoreşti, fără a se putea, însă, modifica soluţia pronunţată, soluţie care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Prin intermediul contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat. Pe această cale pot fi invocate numai aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor, fără a se pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea.

Hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări şi schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunţării, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situaţii apare necesitatea de a se pune de acord conţinutul hotărârii definitive în executare cu situaţia obiectivă şi a se aduce modificările corespunzătoare în desfăşurarea executării.

Cazurile în care se poate formula contestaţie la executare sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 598 lit. a) - d) din C. proc. pen., respectiv:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

În ceea ce priveşte instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că, potrivit art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., pentru cazurile de contestaţie la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen. competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare sau instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, iar pentru cazurile prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare) competenţa aparţine instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută.

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) teza a I-a din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută.

Pentru a fi circumscrisă cazului de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., nelămurirea hotărârii care se execută trebuie să vizeze lipsa de precizie a dispozitivului hotărârii sau caracterul echivoc al acestuia.

Or, în cauza de faţă, nu este vorba de o lămurire întrucât, atât dispozitivul deciziei penale nr. 30 din data de 3 aprilie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2022, cât şi considerentele sunt clar redactate, fără a lăsa loc de dubii sau interpretări.

Prezenta contestaţie solicită instanţei de apel să îşi caseze propria hotărâre cu privire la legătura de cauzalitate dintre actul de conduită şi urmarea imediată şi să modifice în consecinţă dispoziţiile referitoare la măsura confiscării, restrângând urmările conduitei imputabile astfel cum au fost motivate prin sentinţă şi decizie. Legătura de cauzalitate dintre faptă şi urmările sale a fost stabilită în mod identic de instanţa de fond şi de cea de apel, însă argumentul apărării decurge din modul în care instanţa de apel a răspuns criticilor referitoare la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale. Examinarea celui mai apropiat moment de la care ar fi putut să curgă termenul de prescripţie nu produce consecinţe decât în ceea ce priveşte această chestiune de drept (împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale), nu şi în ceea ce priveşte toate consecinţele actului de conduită care au determinat formarea prejudiciului şi, în final, faţă de absenţa unei solicitări de restituire a prejudiciului, confiscarea sumei respective.

Motivarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie să răspundă tuturor criticilor formulate de către părţile care au investit instanţa de judecată. În cazul de faţă, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi A. au formulat concluzii cu privire la momentul de la care curge termenul de prescripţie a răspunderii penale, iar instanţa de apel a răspuns criticilor, excluzând posibilitatea ca răspunderea penală să subziste chiar dacă s-ar fi acceptat respectivul raţionament.

O cerere de clarificare a titlului executoriu cu privire la modul de calcul al prejudiciului nu este întemeiată atunci când decurge din argumentele instanţei prin care s-a răspuns ipotezei în care s-ar fi admis raţionamentul Ministerului public. Raţionamentul instanţei este clar în acest sens şi nu indică în mod cert faptul că a ales acest ca fiind cel al producerii prejudiciului, nu influenţează modul de calcul al sumei confiscate, ci doar examinează şi exclude situaţia în raport de care se invocase subzistenţa răspunderii penale: Făcând aplicarea celor ce preced la cauza de faţă primul prejudiciu creat în baza actului adiţional ce face obiectul acuzaţiei ar fi fost în martie 2014, astfel încât termenul de prescripţie general, de 8 ani, face ca un termenul de prescripţie a răspunderii penale să se fi împlinit în anul 2022, astfel încât va dispune încetarea procesului penal.

O cerere de clarificare a conţinutului titlului cu privire la confiscarea unei sume nu poate fi întemeiată atunci când decurge din modul în care instanţa examinează o ipoteză pentru a respinge sau pentru a admite critici referitoare la modul de calcul al termenului de prescripţie folosind un argument logic de excludere a celei mai apropiate date care ar fi putut fi luată în considerare ca moment de început al termenului.

Nu există elemente de neclaritate a titlului sau a modului de calcul a prejudiciului, considerentele deciziei în apel menţionând explicit că instanţa de fond şi instanţa de apel au reţinut aceeaşi situaţie juridică ce produce consecinţele care au condus la formarea prejudiciul: Referitor la aceste critici, instanţa de apel,(...), apreciază corecte statuările instanţei de fond şi în baza propriei evaluări constată că raportul de expertiză întocmit în cursul cercetării judecătoreşti este unul complet, cuprinzător, care permite instanţei să stabilească un prejudiciu exact, cert, pe care inculpatul A. urmează a fi obligat să-l acopere.

Argumentul folosit de instanţă este fără echivoc în acest sens: nu poate fi recalculat prejudiciu şi nu pot fi înlăturate, din urmarea imediată a conduitei incriminate, activităţile materiale pe care ambele instanţe le-au stabilit ca fiind cele care au determinat cuantumul prejudiciului. Modul de soluţionare acţiunii civile decurge din stabilirea consecinţelor legate în mod cauzal de actul de conduită faţă de care probele au condus la concluzia existenţei vinovăţiei, iar nu din examinarea şi excluderea unei ipoteze invocate în dosar cu consecinţe asupra prescripţiei răspunderii penale.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva executării deciziei penale nr. 30 din data de 3 aprilie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva executării deciziei penale nr. 30 din data de 3 aprilie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2023.