International transfer of criminal jurisdiction: admissibility of transfer based on habitual residence despite claimed foreign domicile

Şedinţa publică din data de 29 decembrie 2022

Asupra contestaţilor, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 321/PI din 07 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 131 alin. (3)-(5) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a admis cererea de preluare a judecăţii formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

S-a dispus preluarea judecăţii de la Tribunalul Districtual Maribor - Republica Slovenia în cauza privindu-i, între alţii, pe inculpaţii A., cetăţean român ; B., cetăţean român , pentru acuzaţia formulată împotriva acestora în dosarul nr. x vizând săvârşirea infracţiunii continuate de furt calificat, prev. de pct. 1 alin. (1) al art. 205, cu aplic. art. 54 din C. pen. sloven (C. pen.-1), corespondent în art. 228 -209 alin 1 lit. d) şi alin. (2) C. pen.. alin. (1) C. pen. român.

S-a stabilit în favoarea Judecătoriei Reşiţa competenţa de soluţionare a cauzei.

Pentru a dispune această soluţie, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că, prin sesizarea nr. 6814/II/5/2022, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2021 la data de 08.11.2022, s-a solicitat admiterea cererii de preluare a judecăţii pentru numiţii A., B., C. şi D., formulată de către Tribunalul Districtual din Maribor - Republica Slovenia, cu privire la procesul penal desfăşurat împotriva numiţilor A., B., C. şi D., pentru săvârşirea infracţiunii continuate de furt calificat, prev. de pct. 1 alin. (1) al art. 205, cu aplic. art. 54 din C. pen. sloven (C. pen.-1).

În motivare s-a arătat că, prin adresa nr. x/30.08.2022, Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei, în temeiul art. 131 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, spre competentă soluţionare, cererea de cooperare judiciară internaţională nr. III, x/2020 a Tribunalului Districtual din Maribor - Republica Slovenia, din data de 26.04.2022, privind pe inculpaţii A., B., C. şi D., împreună cu înscrisurile anexate şi traducerile certificate în limba română.

Din cererea formulată de autorităţile judiciare din Slovenia şi înscrisurile ataşate, traduse în limba română, rezultă că, la data de 21.02.2022, Parchetul Districtual din Maribor a întocmit rechizitoriul nrx Kt/7793/2021/MZ-TI/EE, privind pe inculpaţii A., B., C. şi D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de furt calificat, prev. de pct. 1 alin. (1) al art. 205, cu aplic. art. 54 din C. pen. sloven (C. pen.-1).

La data de 22.02.2022, Parchetul Districtual din Maribor a înaintat rechizitoriul Tribunalului Districtual din Maribor, secţia Penală, în a cărei competenţă materială şi teritorială intra judecarea cauzei, solicitând instanţei să dispună audierea martorilor propuşi; să citească anexele aflate la dosar; să vizioneze înregistrările şi fotografiile aflate la dosar; să-i găsească vinovaţi pe învinuiţi de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina lor şi să-i pedepsească conform art. 205 alin. (1) din C. pen.-1 sloven.

Totodată, prin acelaşi rechizitoriu, având în vedere faptul că învinuiţii au domiciliul permanent în România, în baza art. 84 din Legea cu privire la asistenţa judiciară în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, Parchetul Districtual din Maribor a propus Tribunalului Districtual din Maribor ca acest dosar penal să fie cedat autorităţilor competente din România, în vederea soluţionării.

Conform deciziei Tribunalului Districtual din Maribor, pronunţată la data de 08.04.2022 în dosarul nr. x/2019-131, instanţa, în conformitate cu prevederile art. 84 din Legea cu privire la asistenţa judiciară în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, a dispus transferarea dosarului penal nr. III x/2020 al Tribunalului Districtual din Maribor, privind pe inculpaţii A., B., C. şi D., la instanţa competentă din România, în vederea judecării cauzei.

Din rechizitoriul întocmit în cauză, rezultă că învinuiţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii continuate de furt calificat, prevăzut de pct. 1 alin. (1) al art. 205, cu aplic. art. 54 din C. pen. sloven (C. pen.-1).

În fapt, s-a reţinut că, la data de 25.11.2020, în x, colaborând conştient la săvârşirea infracţiunii, inculpaţii au săvârşit două infracţiuni, prin care au sustras bunuri mobile străine, pe care şi le-au însuşit fără drept, pătrunzând prin efracţie în spaţii închise, constând în aceea că, la adresa x, folosind un instrument potrivit, unul dintre ei a spart insertul încuietorii cilindrice al restaurantului TR17, proprietate a unui întreprinzător individual, pătrunzând astfel în interiorul acestuia, de unde au sustras dintr-un portofel suma de 500 euro, iar dintr-un raft de plasă mai mic aproximativ 97,00 de euro, în monede de 1 euro, precum şi alte bunuri şi un burghiu acţionat cu baterie, în valoare totală de 1.000,00 euro. Totodată, la adresa x, unul dintre ei, cu un instrument tip levier, a deschis uşa magazinului 3 E. d.o.o., după care au intrat în interior, de unde au sustras dulapul de securitate - seiful marca x, în care erau 67 de telefoane mobile de diferite mărci şi 184,06 euro în numerar, însuşindu-şi astfel bunuri în valoare totală de 38.000,00 euro.

Faptele sunt incriminate în C. pen. român de dispoziţiile art. 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) noul C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

Numitul A., prin intermediul apărătorului ales F. a solicitat, în temeiul art. 133 alin. (2) lit. a), c), j) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, respingerea ca inadmisibila cererii formulată de autorităţile judiciare slovene (Tribunalul Districtual Maribor) referitor la preluarea judecaţii privind fapta de furt calificat de săvârşirea căreia este acuzat intimatul.

În motivare, în esenţă, s-a arătat că cererea formulată de autorităţile judiciare slovene referitor la preluarea judecaţii nu este justificată şi oportună (art. 133 alin. (2) lit. a), j) Legea nr. 302/2004), simplul fapt că inculpaţii au domiciliul în România nefiind un impediment pentru desfăşurarea judecaţii în faţa Tribunalului Districtual Maribor, la fel cum acest aspect nu a fost un impediment pentru efectuarea urmăririi penale şi dispunerea trimiterii în judecată de către Parchetul Districtual Maribor.

Tribunalul Districtual Maribor are competenţa de a proceda la efectuarea judecaţii, dispunând citarea inculpaţilor la adresele de domiciliu din România, cunoscute de autorităţile judiciare slovene, având de asemenea posibilitatea judecării cauzei în lipsa inculpaţilor, în măsura în care aceştia, deşi legal citaţi, nu s-ar prezenta la judecată. Transferul procedurii la instanţa competentă din România ar face ca judecata să se desfăşoare mult mai anevoios, având în vedere faptul că toate actele procedurale în faza de urmărire penală au fost efectuate de parchetul competent din Slovenia, care a administrat în acelaşi stat probele necesare acuzării.

În situaţia în care judecarea cauzei ar fi preluată de autorităţile romane, eventuala sancţionare în procedura de cameră preliminară a încălcării unor drepturi ale inculpatului în cursul urmăririi penale, ar crea reale inconveniente în ce priveşte buna desfăşurare a procesului penal, făcând aproape imposibilă refacerea urmăririi penale de către organele judiciare romane, la fel ca şi ulterioara cercetare judecătoreasca desfăşurată cu ocazia judecaţii în fond, care ar presupune citarea şi audierea martorilor propuşi prin rechizitoriu, persoane ce au domiciliul în Slovenia, ori efectuarea unor probe ştiinţifice (expertiza criminalistică dactiloscopică, expertiza genetică judiciară) care apar a fi imposibil de administrat în contextul preluării procedurii de judecată.

Din datele comunicate de intimatul A., acesta, deşi este cetăţean roman cu domiciliul legal în România, nu mai are de mai mulţi ani reşedinţa obişnuită în tara, ci în Austria, în localitatea Graz. Sub acest aspect, art. 133 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 nu face referire la domiciliul înscris în cartea de identitate a făptuitorului, ci se referă la locul în care acesta îşi are reşedinţa obişnuită.

Potrivit contractului de închiriere (G.) pus la dispoziţia instanţei de intimat, numitul A. îşi are reşedinţa în fapt în Austria, oraşul Graz, motiv de respingere a solicitării de preluare a judecaţii de către autorităţile romane potrivit art. 133 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, întrucât făptuitorul nu are reşedinţa obişnuită în România.

Din cererea de transfer de proceduri în materie penală, respectiv preluarea judecăţii, formulată de autorităţile judiciare din Slovenia, rezultă că infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul Republicii Slovenia, învinuiţii sunt cetăţeni români, iar părţile vătămate au fost de acord cu transferarea cauzei în România.

Conform extraselor de pe cazierul judiciar al numiţilor A., B., C. şi D., aceştia au antecedente penale.

Totodată, se observă că, din verificările efectuate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a rezultat că inculpaţii nu se află încarceraţi într-un penitenciar din România.

Au fost verificate dispoziţiile prevăzute de art. 131 din Legea nr. 302/2004, modificată, completată şi republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel că, nu subzistă motive de respingere a cererii formulate de autorităţile din Slovenia.

Analizând solicitarea formulată de parchet, conform art. 128 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea a apreciat cererea admisibilă, efectuând examenul privind admisibilitatea cererii în conformitate cu cerinţele art. 131 alin. (4) şi (5) din Legea 302/2004 raportat la art. 133 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Astfel, Curtea a verificat dacă în cauză este incident vreunul din cazurile reglementate de dispoziţiile legale incidente care să conducă la respingerea cererii de preluare a procedurii penale, formulată de către autorităţile judiciare din Slovenia.

Urmare a acestei verificări, instanţa a apreciat că solicitarea autorităţilor judiciare din Slovenia este una întemeiată, din actele şi lucrările dosarului rezultând faptul că persoanele care fac obiectul cererii au fost trimise în judecată de către autorităţile judiciare din Slovenia pentru pentru săvârşirea infracţiunii continuate de furt calificat, prevăzută de pct. 1 alin. (1) al art. 205, cu aplicarea art. 54 din C. pen. sloven (C. pen.-1), corespondent în art. 228 - 209 alin. (1) lit. d) şi alin 2 lit. b) C. pen., astfel că există îndeplinită condiţia dublei incriminări.

De asemenea, Curtea a constatat că cererea statului sloven de preluare a judecăţii nu este contrară principiului non bis in idem, nefiind pronunţată o hotărâre definitivă pentru aceleaşi fapte nici în Slovenia şi nici în România, după cum rezultă din fişele de cazier judiciar a persoanelor în cauză.

În ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale, s-a constatat că aceasta nu a intervenit, întrucât termenul prevăzut de legea penală în acest sens nu a fost depăşit, având în vedere că faptele de care sunt acuzate persoanele în speţă se presupun că au fost comise la data de 25.11.2020, astfel că, nici sub acest aspect nu există un motiv de refuz a cererii formulate de autorităţile judiciare din Slovenia.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că numiţii A., B., C. şi D. sunt cetăţeni români şi au domiciliul stabil în România.

Sub acest aspect, curtea a constatat că datele puse la dispoziţie de autorităţile străine, dar şi cele conţinute în referatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara evidenţiază că numitul A. este cetăţean român, cu domiciliul în oraş Bocşa, jud. Caraş-Severin, numitul B. are domiciliul în jud. Caraş-Severin, numitul C., este, de asemenea, domiciliat în jud. Caraş-Severin, iar numitul D. este domiciliat în jud. Constanta.

Curtea a citat inculpaţii la adresele indicate, prilej cu care a constatat că procedura de citare a fost îndeplinită în condiţiile în care dovezile de primire ale citaţiilor au fost semnate fie de persoanele citate, fie de rude ale acestora. În plus, numitul A. a încheiat un mandat reprezentare cu un avocat ales, care a pus concluzii în instanţă iar numitul B. a comunicat la dosar un înscris prin care solicită comunicare înscrisurilor care stau la baza cererii.

În îndeplinirea condiţiei ca persoanele inculpate să fie cetăţeni români şi să aibă reşedinţa obişnuită în România, curtea a reţinut că această cerinţă este îndeplinită în condiţiile în care, din dovezile de citare de la dosar şi verificările efectuate de Ministerul Public nu rezultă modificarea adresei de domiciliu sau existenţa unei alte reşedinţe.

Curtea a verificat susţinerile apărătorului ales al numitului A. cu privire la faptul că locuieşte cu chirie în Austria, localitatea Graz. Sub acest aspect apărarea a depus la dosar un contract de închiriere netradus încheiat între acest învinuit şi numita H. în data de 24.04.2020.

Dincolo de faptul instanţa nu poate verifica validitatea acestui contract, de faptul că la o primă verificare reiese că durata contractul apare a fi până în data de 14.03.2023, curtea a considerat că acesta nu face dovada că inculpatul locuieşte efectiv la această adresă. În plus, din dosarul de urmărire penală întocmit de autorităţile din Slovenia rezultă că acest inculpat a fost identificat la frontiera dintre România şi Ungaria, călătorind pe jos împreună cu H., locatorul din contractul de închiriere, ceea ce demonstrează o legătură între aceştia care aduce un dubiu în legătură aspectul verificat de instanţă, întrucât apare că există o legătură între cei doi.

Pe de altă parte, ultimele date de la dosar, respectiv adresa emisă de Poliţia Marbor la data de 20.03.2021, rezultă că numitul A. a intrat în România împreună cu H. în data de 19.03.2021.

În ceea ce priveşte critica apărării constând în faptul că administrarea procesului nu ar fi eficientă în România, curtea a verificat conţinutul dosarului de urmărire penală şi rechizitoriul depus. S-a observat că acesta se referă la două infracţiuni de furt prin efracţie, care a fost identificat imediat la momentul săvârşirii, inculpaţii fiind urmăriţi în trafic de autorităţile din Slovenia, care au recuperat bunurile sustrase din autovehiculul avariat şi abandonat de inculpaţi. Probatoriul administrat se bazează, în principal, pe acte oficiale ale autorităţilor din Slovenia, dar şi ale autorităţilor din statele vecine care au contribuit la identificarea inculpaţilor, probe ştiinţifice, denunţuri ale celor două persoane vătămate care au recuperat prejudiciul şi care nu cunosc date despre autori, punând la dispoziţie camerele de supraveghere în vederea identificării autorilor, extrase privind traficul convorbirilor telefonice, procese-verbale de urmărire a autovehiculului condus de făptuitori. Datele de mai sus evidenţiază faptul că probaţiunea nu se bazează pe probe testimoniale.

Autorităţile din Slovenia precizează că se impune preluarea judecăţii în Statul Român, întrucât inculpaţii nu pot fi judecaţi în lipsă, iar pentru o mai bună administrare a justiţiei şi pentru respectarea dreptului inculpaţilor de a se prezenta în instanţă este mai eficient să fie judecaţi în ţara unde îşi au domiciliul permanent.

Curtea a considerat că aceste solicitări sunt întemeiate şi că susţinerile apărării în sensul că probele s-ar administra mai dificil în România sunt nejustificate, în condiţiile în care materialul probator nu presupune audieri de martori, iar audierea inculpaţilor ca mijloc de probă, dar şi componentă a respectării dreptului la apărare, este mult mai uşor de realizat în România.

Prin urmare, Curtea a menţionat că nu este incidentă niciuna din situaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 133 alin 2 din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv cererea de preluarea judecăţii nu este contrară principiului non bis in idem, termenul de prescripţie a răspunderii penale nu este împlinit potrivit legii penale române, motivul pe care se bazează cererea este justificat, întrucât procedurile penale pot fi efectuate mai uşor în România, datorită faptului că persoanele cercetate sunt cetăţeni români şi au domiciliul stabil în România, acesta este cunoscut, infracţiunea pentru care au fost trimişi în judecată nu are caracter politic şi nu este o infracţiune pur militară sau pur fiscală, urmărirea penală nu a fost determinată de considerente de rasă, naţionalitate sau opinii politice, legea penală română este aplicabilă faptei în sensul că există dubla incriminare, urmărirea penală nu a fost contrară angajamentelor internaţionale ale României sau principiilor fundamentale ale ordinii juridice române, iar, faţă de împrejurările cauzei, preluarea judecăţii este una oportună.

În consecinţă, Curtea a constatat că nu există motive de respingere a cererii formulate de autorităţile judiciare din Slovenia, iar cererea este una admisibilă, cu atât mai mult cu cât au fost ataşate la dosar, în copii certificate, traduse în limba română, actele dosarului care urmează a fi judecat de către instanţa competentă din România.

Din punct de vedere al competenţei materiale şi teritoriale, conform art. 35 C. proc. pen., instanţa căreia îi va fi trimisă cauza spre soluţionare este Judecătoria Reşiţa, întrucât se constată că trei dintre inculpaţi au domiciliul în oraşul Bocşa, judeţ Caraş Severin, iar pentru infracţiunea de furt competenţa în primă instanţa aparţine judecătoriei.

Drept urmare, această instanţă va iniţia procedura din etapa judecăţii cauzei în raport cu acuzaţiile formulate în rechizitoriul emis de autorităţile din Slovenia şi confirmat prin prezenta încheiere de admitere a cererii de preluare a judecăţii.

Împotriva acestei încheieri au formulat contestaţie, în termen legal, inculpaţii B. şi A., motivele promovării căii de atac fiind susţinute de apărătorii desemnaţi din oficiu, astfel cum sunt consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând încheierea atacată, în raport de actele dosarului şi criticile formulate de contestatori, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din legea-cadru în această materie, respectiv Legea nr. 302/2004, transferul de proceduri în materie penală reprezintă o formă de cooperare judiciară internaţională în materie penală.

Pentru realizarea transferului de proceduri, esenţială este cererea statului solicitant. Prin cerere se exprimă voinţa statului solicitant de a renunţa la propria jurisdicţie şi a delega cauza autorităţilor competente ale statului solicitat.

Potrivit art. 131 din Legea nr. 302/2004, orice cerere de preluare a procedurii penale adresată de un stat străin parchetelor sau instanţelor române se înaintează, după caz, Ministerului Justiţiei sau Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cererea de preluare a judecăţii se transmite de Ministerul Justiţiei, parchetului de pe lângă curtea de apel competentă să o soluţioneze. Procurorul general competent sesizează curtea de apel cu propunerea de admitere sau respingere a cererii.

Odată învestită cu o cerere de preluare a judecăţii, curtea de apel competentă dispune, prin încheiere motivată, asupra admisibilităţii cererii. Încheierea este supusă contestaţiei, în termen de 5 zile de la pronunţare.

În cazul în care cererea a fost considerată admisibilă, judecata continuă potrivit dispoziţiilor C. proc. pen.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau Ministerul Justiţiei informează autorităţile statului solicitant în ceea ce priveşte admiterea sau respingerea cererii de transfer de proceduri penale.

Dispoziţiile art. 133 din Legea nr. 302/2004 prevăd, referitor la cererea de preluare a procedurii penale, următoarele:

"(1) Cererea statului străin de preluare sau iniţiere a procedurilor penale se respinge dacă exercitarea urmăririi penale este contrară principiului non bis in idem sau dacă, la data menţionată pe cerere, prescripţia răspunderii penale este împlinită potrivit legii române.

(2) Totodată, cererea statului străin de preluare sau iniţiere a procedurilor penale poate fi respinsă, în tot sau în parte, în următoarele cazuri:

a) motivul pe care se bazează cererea nu este justificat;

b) făptuitorii sunt necunoscuţi;

c) persoana cercetată nu are reşedinţa obişnuită în România;

d) persoana cercetată nu este cetăţean român şi nu avea reşedinţa obişnuită pe teritoriul României în momentul săvârşirii faptei;

e) infracţiunea în legătură cu care se solicită urmărirea are un caracter politic sau este o infracţiune pur militară ori pur fiscală;

f) există motive serioase să se creadă că cererea de urmărire penală este determinată de considerente de rasă, naţionalitate sau opinii politice;

g) legea penală română este deja aplicabilă faptei şi, potrivit acestei legi, răspunderea penală este prescrisă la momentul primirii cererii;

h) urmărirea penală este contrară angajamentelor internaţionale ale României;

i) urmărirea penală este contrară principiilor fundamentale ale ordinii juridice române;

j) faţă de împrejurările cauzei, preluarea urmăririi penale nu este oportună."

Aplicând aceste consideraţii teoretice la speţa de faţă, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, constată nu există niciun motiv pentru respingerea cererii statului solicitant de preluare a judecăţii, nici dintre cele obligatorii prevăzute de art. 133 alin. (1) din Legea 302/2004, nici dintre cele facultative, conform art. 133 alin. (2) din aceeaşi lege.

În acest sens, se constată că inculpaţii B. şi A. au fost trimişi în judecată de către autorităţile judiciare ale statului solicitant prin rechizitoriul nrx Kt/7793/2021/MZ-TI/EE, sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de furt calificat, prevăzut de pct. 1 alin. (1) al art. 205, cu aplic. art. 54 din C. pen. sloven (C. pen.-1), faptă ce are corespondent în legislaţia română, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., fiind astfel îndeplinită condiţia dublei incriminări.

De asemenea, se constată că cererea statului solicitant de preluare a judecăţii nu este contrară principiului non bis in idem, nefiind pronunţată o hotărâre definitivă pentru aceleaşi fapte nici în Republica Slovenia şi nici în România, după cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei şi nici nu a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În faţa instanţei de fond, contestatorul A. a invocat motivele facultative de respingere a cererii statului străin de preluare a procedurilor penale, prevăzute de art. 133 alin. (2) lit. a), c) şi j) din Legea nr. 302/2004,

Evaluând pertinenţa motivelor invocate, Înalta Curte reţine ca nefiind sustenabilă invocarea motivului facultativ prevăzut de art. 133 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 302/2004, în condiţiile în care motivul pe care se bazează cererea statului solicitant este justificat prin aceea că procedura judiciară faţă de cei doi contestatori inculpaţi se poate desfăşura în condiţii mai bune în România, aceştia fiind cetăţeni români.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 133 alin. (2) lit. c) din Legea 302/2004, respectiv persoana cercetată nu are reşedinţa obişnuită în România, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, întrucât contestatorii inculpaţi A. şi B. sunt cetăţeni români, aceştia figurând cu domiciliul în oraş Bocşa, str. x, jud. Caraş-Severin, respectiv oraş Bocşa, str. x, jud. Caraş-Severin, adrese la care aceştia au fost citaţi, prilej cu care s-a constatat că dovezile de primire ale citaţiilor au fost semnate fie de persoana citată, fie de o rudă a acesteia; totodată, se constată că numitul A. a încheiat un mandat reprezentare cu un avocat ales, care a pus concluzii în faţa primei instanţe, iar numitul B. a depus la dosar o solicitare de comunicare a înscrisurilor care stau la baza cererii.

În acord cu prima instanţa, Înalta Curte apreciază că cei doi contestatori inculpaţi au reşedinţa obişnuită în România, având în vedere că, din dovezile de citare de la dosar şi verificările efectuate de Ministerul Public, nu rezultă modificarea adreselor de domiciliu ale acestora sau existenţa unei alte reşedinţe.

Sub acelaşi aspect, Înalta Curte apreciază în ceea ce îl priveşte pe contestatorul A. că nu este de natură a face aplicabil motivul de refuz facultativ prevăzut de art. 133 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, susţinerea acestuia în sensul că locuieşte cu chirie în Austria, localitatea Graz, depunând în dovedire un contract de închiriere netradus, pe care contestatorul inculpat l-a încheiat cu numita H. în data de 24.04.2020; aceasta întrucât, pe de o parte, validitatea acestui contract nu poate fi verificată, iar pe de altă parte, nu se poate reţine veridic că inculpatul locuieşte efectiv la adresa din contract, în condiţiile în care, din dosarul de urmărire penală întocmit de autorităţile din Slovenia, rezultă că cetăţeanul român A. a fost identificat la frontiera dintre România şi Ungaria, călătorind pe jos împreună cu H., locatorul din contractul de închiriere, fapt ce demonstrează o legătură între aceştia, existând aşadar un dubiu în legătură cu veridicitatea contractului încheiat de aceştia.

În ceea ce priveşte motivul de refuz facultativ prevăzut de art. 133 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că este oportună desfăşurarea procedurii penale în România, transferul procedurii penale servind intereselor unei bune administrări a justiţiei, întrucât contestatorii sunt cetăţeni români, cu reşedinţa în România, executarea unei eventuale condamnări în România fiind susceptibilă să amelioreze posibilităţile de reintegrare socială a acestora.

În plus, în ceea ce priveşte administrarea probatoriului, din conţinutul dosarului de urmărire penală reiese că probaţiunea nu se bazează pe probe testimoniale; în speţă, judecata priveşte două infracţiuni de furt prin efracţie, care a fost identificat imediat la momentul săvârşirii, inculpaţii fiind urmăriţi în trafic de autorităţile din Slovenia, care au recuperat bunurile sustrase din autovehiculul avariat şi abandonat de inculpaţi.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţa, probatoriul administrat se bazează, în principal, pe acte oficiale ale autorităţilor din Slovenia, dar şi ale autorităţilor din statele vecine care au contribuit la identificarea inculpaţilor, probe ştiinţifice, denunţuri ale celor două persoane vătămate care au recuperat prejudiciul şi care nu cunosc date despre autori, punând la dispoziţie camerele de supraveghere în vederea identificării autorilor, extrase privind traficul convorbirilor telefonice, procese-verbale de urmărire a autovehiculului condus de făptuitori.

Prin urmare, susţinerile apărării în sensul existenţei unei dificultăţi în administrare a probelor în România sunt nejustificate.

În consecinţă, Înalta Curte constată că prin desfăşurarea procedurilor judiciare în faţa unei instanţe din România sunt create premisele ca persoanele acuzate să fie prezente la judecarea cauzei, să beneficieze de asistenţă juridică din partea unui apărător ales, cu care poate comunica în limba nativă, procedura judiciară urmând a se desfăşura în limba română.

În raport cu argumentele prezentate, constatând că cererea de transfer de procedură în materie penală satisface pe deplin exigenţele impuse de dispoziţiile legale incidente în materie, Înalta Curte apreciază că soluţia pronunţată de prima instanţă este temeinică şi legală, iar criticile formulate de contestatori sunt neîntemeiate.

Pe cale de consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii B. şi A. împotriva încheierii penale nr. 321/PI din 07 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligaţi contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatori, în cuantum de câte 340 RON, rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii B. şi A. împotriva încheierii penale nr. 321/PI din 07 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatori, în cuantum de câte 340 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 decembrie 2022.