Limits of cassation review: factual re-evaluation of fictive commercial invoices and *ne bis in idem* in tax evasion cases

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2022

Asupra recursurilor în casaţie de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 144 din 16 iulie 2021, pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2016, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. şi art. 101 din Legea 55/2021 prin care a fost modificată şi completată Legea nr. 241/2005, a fost încetat procesul penal împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic art. 35 alin. (1) C. pen. si art. 5 C. pen., întrucât în cauză există o cauză de nepedepsire constând în achitarea integrală a prejudiciului.

S-a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă ANAF-DGRFP Craiova - AJFP Olt ca neîntemeiată, întrucât prejudiciul infracţional reţinut în prezenta cauza a fost achitat în integralitate.

Prin decizia penală nr. 398 din 15.03.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelurile declarate de inculpatul A. şi părţile responsabile civilmente S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C. şi S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar E. împotriva sentinţei penale nr. 144 din 16 iulie 2021, pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2016, ca nefondate.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi partea civilă Statul Român prin Administraţia Finanţelor Publice Olt împotriva sentinţei penale nr. 144 din 16 iulie 2021, pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2016.

A desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 144 din 16 iulie 2021 a Tribunalul Olt şi, rejudecând:

A constatat că în conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., săvârşită de inculpatul A., intră ca şi acte materiale şi relaţiile comerciale dintre S.C. D. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L. şi respectiv dintre S.C. D. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L., prejudiciul total produs bugetului de stat fiind în sumă de 1.504.874 RON.

A menţinut soluţia de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., dispusă în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. şi art. 101 din Legea nr. 55/2021, ca urmare a achitării integrale a prejudiciului.

În baza art. 580 C. proc. pen., a anulat facturile nr. x/05.09.2009, nr. y/23.09.2009, nr. z/15.12.2009, emise de S.C. F. S.R.L. şi facturile nr. x/07.09.2009, nr. y/08.09.2009, nr. z/09.09.2009, nr. w/30.09.2009, nr. t/08.12.2009, emise de S.C. G. S.R.L., întrucât reprezintă operaţiuni comerciale fictive şi nu au corespondent în realitate.

A luat act că prejudiciul infracţional în cuantum de 1.504.874 RON, majorarea cu 20% şi accesoriile şi penalităţile pentru acest prejudiciu în cuantum de 1.102.130 RON au fost achitate.

A dispus restituirea către inculpat a sumei de 17.188 RON.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate ce nu contravin deciziei.

Împotriva deciziei penale nr. 398 din 15.03.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2016, au declarat recurs în casaţie inculpatul A., partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L., prin reprezentant convenţional, avocat H., şi partea responsabilă civilmente S.C. D. S.R.L., prin avocat I..

Prin cererea de recurs în casaţie declarată, inculpatul A., invocând cazurile de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. pen., prin prisma cărora a arătat că a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală şi că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal, a solicitat instanţei de control judiciar, în esenţă, să constate că faptele, aşa cum sunt descrise prin actul de sesizare a instanţei, şi reţinute de către instanţa de apel:

I. Nu au elementele de tipicitate obiectivă, respectiv subiectivă, pentru a putea fi sancţionate de legea penală, încadrarea acestora în infracţiunea de evaziune fiscală, în modalitatea înregistrării în evidenţa contabilă a părţilor responsabile civilmente S.C. J. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., în perioada 2006 - 2014, de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, fiind eronată.

II. Nu mai puteau face obiectul unei reanalizări şi nu puteau fi recalificate ca fiind fictive de către instanţa de apel operaţiunile comerciale ce au făcut obiectul celor două sentinţe de validare a popririi/contestaţiei la executare şi care au stabilit realitatea acestor operaţiuni comerciale ale părţii responsabile civilmente S.C. J. S.R.L. cu S.C. G. S.R.L., respectiv S.C. F. S.R.L., repunerea în discuţie a certitudinii acestor fapte încălcând atât principiul de drept ne bis in idem, potrivit căruia nicio persoana nu poate fi cercetată sau judecată de două ori pentru aceeaşi faptă, principiu care trebuia analizat de către instanţa de apel în raport de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat care impunea acestei instanţe restricţia în a reanaliza o situaţie care a fost deja dezlegată printr-o hotărâre judecătorească anterioară definitivă de către o altă instanţă.

Prin cererea de recurs în casaţie declarată, partea responsabilă civilmente S.C. J. S.R.L., invocând cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., a solicitat instanţei de control judiciar, în esenţă, să constate că faptele, aşa cum sunt descrise prin actul de sesizare a instanţei, şi reţinute de către instanţa de apel:

I. Nu au elementele de tipicitate obiectivă, respectiv subiectivă, pentru a putea fi sancţionate de legea penală, încadrarea acestora în infracţiunea de evaziune fiscală, în modalitatea înregistrării în evidenţa contabilă a părţilor responsabile civilmente S.C. J. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., în perioada 2006 - 2014, de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, fiind eronată.

II. Nu mai puteau face obiectul unei reanalizări şi nu puteau fi recalificate ca fiind fictive de către instanţa de apel operaţiunile comerciale ce au făcut obiectul celor două sentinţe de validare a propririi/contestaţiei la executare şi care au stabilit realitatea acestor operaţiuni comerciale ale părţii responsabile civilmente S.C. J. S.R.L. cu S.C. G. S.R.L., respectiv S.C. F. S.R.L., repunerea în discuţie a certitudinii acestor fapte încălcând atât principiul de drept ne bis in indem, potrivit căruia nicio persoana nu poate fi cercetată sau judecată de două ori pentru aceeaşi faptă, principiu care trebuia analizat de către instanţa de apel în raport de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat care impunea acestei instanţe restricţia în a reanaliza o situaţie care a fost deja dezlegată printr-o hotărâre judecătorească anterioară definitivă de către o altă instanţă.

Prin cererea de recurs în casaţie declarată, partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L., invocând cazurile de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. pen., în esenţă, a contestat nelegalitatea deciziei recurate, arătând că în mod greşit instanţa de judecată a reţinut infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. "c" din Legea nr. 241/2005.

Astfel, a arătat că, din probele administrate în cauză rezultă că relaţiile comerciale derulate cu societăţile reprezentate de K. sunt reale, mărfurile au fost însoţite de documente de provenienţă şi au existat în realitate.

De asemenea, a susţinut că există la dosarul cauzei procese-verbale de recepţii ale beneficiarilor lucrărilor efectuate de către S.C. B. S.R.L. - instituţii bugetare, extrase de cont şi, drept urmare, se poate considera faptul că acest dubiu îi profită făptuitorului, astfel că, în cauză, se impune aplicarea principiului "in dubio pro reo", complementar prezumţiei de nevinovăţie, ce stă alături de principiul aflării adevărului, care guvernează desfăşurarea procesului penal, deci, şi materia probaţiunii.

Prin încheierea din 22 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2016, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-au admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., părţile responsabile civilmente S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar E. şi S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C. împotriva deciziei penale nr. 398 din 15 martie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

Analizând recursurile în casaţie formulate de inculpatul A., părţile responsabile civilmente S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar E. şi S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanţiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, aşadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

De asemenea, s-a statuat că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel. (...)Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen..)" (decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Prin urmare, pe calea recursului în casaţie nu se poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.

Pornind de la aspectele teoretice expuse, în limitele criticilor formulate prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că motivele invocate de inculpatul A., părţile responsabile civilmente S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar E. şi S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C. vizează, în esenţă, temeinicia deciziei penale recurate şi nu chestiuni de legalitate.

Se reţine, astfel, că susţinerile recurenţilor (inculpatul A. şi partea responsabilă civilmente S.C. D. S.R.L. formulând motive identice) nu se circumscriu unor aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală, ci, practic, se solicită o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac. Mai exact, criticile în sensul că, încadrarea faptelor inculpatului A. în infracţiunea de evaziune fiscală, în modalitatea înregistrării în evidenţa contabilă a părţilor responsabile civilmente S.C. J. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., în perioada 2006 - 2014, de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, este eronată ori că din probele administrate în cauză rezultă că relaţiile comerciale derulate cu societăţile reprezentate de K. sunt reale, mărfurile au fost însoţite de documente de provenienţă şi au existat în realitate, constituie, în concret, o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa dispunerii unei soluţii de achitare faţă de inculpatul A., soluţie favorabilă recurenţilor prin raportare la soluţia dispusă în cauză, de încetare a procesului penal ca urmare a plăţii integrale a prejudiciului.

Deşi recursul în casaţie este întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în ansamblul lor, motivele tind la reanalizarea împrejurărilor de fapt.

Însă, reevaluarea situaţiei de fapt reţinută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanţa de apel şi concordanţa cu probele administrate, precum şi interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Totodată, Înalta Curte învederează că aprecierea asupra laturii subiective este, de asemenea, atributul exclusiv al instanţelor de fond şi nu poate fi cenzurată în calea de atac extraordinară a recursului în casaţie, presupunând în mod necesar reevaluarea probatoriului.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că deşi recurenţii au invocat dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", în speţă nu a fost dispusă faţă de inculpatul A. o soluţie de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., ci o soluţie de încetare a procesului penal, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. şi art. 101 din Legea nr. 55/2021, ca urmare a achitării integrale a prejudiciului.

Ca atare, având în vedere motivul care a justificat soluţia de încetare a procesului penal, Înalta Curte constată ca neîntemeiate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., invocat în conţinutul cererilor de recurs în casaţie de către recurentul inculpat A. şi partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C..

În contextul arătat, având în vedere baza factuală reţinută în cauză de instanţa de apel, Înalta Curte constată că fapta inculpatului A. se circumscrie elementelor de tipicitate a infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpatul A., părţile responsabile civilmente S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar E. şi S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C. împotriva deciziei penale nr. 398/2022 din 15 martie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat şi recurentele părţi responsabile civilmente la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 170 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpatul A., părţile responsabile civilmente S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar E. şi S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C. împotriva deciziei penale nr. 398/2022 din 15 martie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul inculpat şi recurentele părţi responsabile civilmente la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 170 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 noiembrie 2022.