Refusal to adapt foreign prison sentence to domestic limits in execution objection barred by res judicata

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2023

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 102/PI din data de 15 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de către contestatorul condamnat A., în prezent încarcerat în Penitenciarul Satu Mare, împotriva sentinţei penale nr. 101/PI din 4 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 248/A din 9 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că persoana condamnată A. a solicitat, în esenţă, ca, întemeiat pe prevederile art. 598 lit. c) C. proc. pen., art. 595 alin. (1), (2) C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile art. 154 şi urm. din Legea 302/2004, să se constate că pedeapsa aplicată de instanţa străină prin sentinţa penală nr. 4Hv 129/132 din data de 27.01.2014, pronunţată de Tribunalul Superior al Landului Graz din Republica Austria, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare în regim de detenţie pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 15 rap. la art. 75 din C. pen. austriac, nu corespunde cu natura şi durata pedepsei prevăzute de legea română pentru infracţiunea similară - respectiv tentativă de omor, prevăzută de art. 188 alin. (2) C. pen. român, raportat la art. 32 şi 33 C. pen. român, pedeapsa ale cărei limite sunt de la 5 la 10 ani, şi astfel să se dispună adaptarea pedepsei la legislaţia română, să se constate că pedeapsa rezultată în urma adaptării a fost deja executată începând cu data de 8 martie 2013 până în prezent, executând peste 9 ani şi 4 luni de detenţie.

Contestatorul a mai solicitat revocarea mandatului de executare emis pentru pedeapsa de 15 ani închisoare şi punerea sa de îndată în libertate.

În fapt, s-a arătat că a fost condamnat pentru tentativă de omor la pedeapsa de 15 ani închisoare de autorităţile din Austria, prin sentinţa penală, nr. 4 Hv 129/132 din 27.01.2014 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 10 Bs 123/14k din 21.05.2014 în dosarul x/2017, apoi prin sentinţa penală din dosar x/2017 a Curţii de Apel Oradea, s-a admis sesizarea Parchetului şi s-a dispus recunoaşterea acestei hotărâri străine şi transferarea sa în penitenciarele din România.

Întrucât, odată cu recunoaşterea hotărârii străine nu s-a dispus şi adaptarea pedepsei aplicate de 15 ani la pedeapsa prevăzută de legea română, care este mai favorabilă, s-a solicitat a se dispune în consecinţă.

S-a mai arătat că pedeapsa aplicată în Austria este de 15 ani închisoare pentru tentativă de omor, însă ea nu corespunde pedepsei prevăzute de legea română pentru aceeaşi infracţiune de tentativă de omor. S-a mai arătat că legea română prevede pentru omor pedeapsa de la 10 la 20 de ani, iar tentativa la omor este pedepsită cu jumătate, adică de la 5 la 10 ani închisoare, aşa cum prevede art. 32-33 C. pen.. S-a mai arătat că, în 8 iulie 2022, contestatorul a executat deja 9 ani şi 4 luni, adică aproape maximul pedepsei prevăzut de legea română pentru tentativă de omor.

S-a apreciat că se impune admiterea contestaţiei şi după ce se adaptează pedeapsa stabilită de autorităţile austriece de 15 ani, la pedeapsa de maxim 10 ani prevăzută de legea română pentru tentativă de omor, să se constate că deja contestatorul a executat această pedeapsă, cu consecinţa revocării mandatului de executare şi punerii sale de îndată în libertate, urmare a aplicării legii penale mai favorabile şi, mai ales, datorită depăşirii cu mult a 2/3 din pedeapsa aplicată, executând aproape maximul prevăzut de legea română pentru tentativa la omor de 10 ani.

Prin sentinţa penală nr. 1027 din 19 iulie 2022 pronunţată de Judecătoria Satu Mare, în baza art. 598 alin. (2) şi art. 597 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 47 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Satu Mare invocată de instanţă din oficiu şi, în consecinţă, în baza art. 50 C. proc. pen., s-a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de petentul condamnat A., în prezent aflat în stare de detenţie în Penitenciarul Satu Mare, în favoarea Tribunalului Satu Mare.

În temeiul art. 272 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În motivare, s-a arătat că, în cazul contestaţiei la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. a), b), d), C. proc. pen., competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de libertate, sau instanţei corespunzătoare în grad instanţei de executare în circumscripţia căreia se află locul de deţinere, în cazul în care persoana condamnată se află în executarea unei pedepse privative de libertate.

Competenţa stabilită de art. 598 alin. (2) C. proc. pen., este exclusivă şi este dată în materie, de atribuirea acesteia la instanţa prevăzută de art. 597 alin. (1) sau 6, în funcţie de situaţia în care se află condamnatul - în stare de libertate, sau încarcerat.

În aceste condiţii, în cazul în care curtea de apel a dispus, în baza dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, recunoaşterea hotărârii penale străine, transferarea condamnatului pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România, conversiunea condamnării şi a emis mandatul de executare a pedepsei, curtea de apel nu constituie instanţă de executare, în sensul prevederilor art. 553 şi 598 alin. (2) C. proc. pen., ci o instanţă specială, desemnată ca autoritate judiciară competentă în unele dintre procedurile judiciare reglementate în legea anterior menţionată.

În această situaţie, s-a apreciat că instanţa competentă să judece contestaţia la executare nu este, prin urmare, curtea de apel, ci instanţa competentă material potrivit legii române să judece în primă instanţă, infracţiunea pentru care contestatorul a fost condamnat în străinătate, în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a condamnatului.

În speţă, instanţa a constatat că, potrivit fişei judiciare a petentului, acesta se află în executarea pedepsei de 15 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 73/P/I/2017 pronunţată în data de 26.06.2017, în dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Oradea, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 248/A din data de 09.10.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat.

Având în vedere că, potrivit prevederilor art. 36 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., tribunalul judecă în primă instanţă infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 189 C. pen. precum şi faptul că, petentul condamnat se află încarcerat în Penitenciarul Satu Mare, a rezultat că instanţa competentă să se pronunţe asupra contestaţiei la executare este Tribunalul Satu Mare.

Prin sentinţa penală nr. 195 din 28 octombrie 2022 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în baza art. 47 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Satu Mare, invocată de către contestatorul condamnat A., prin apărător ales, avocat B..

În baza art. 50 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 598 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. proc. pen., s-a declinat judecata în favoarea Curţii de Apel Oradea.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În motivare, tribunalul, procedând la evaluarea motivelor prezentate în cuprinsul demersului judiciar, precum şi a temeiurilor de drept invocate, a reţinut că cererea contestatorului a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 585 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., solicitându-se în esenţă lămuriri cu privire la dispoziţiile sentinţei penale nr. 101/P/I/04.10.2017 pronunţată în dosar nr. x/2017 al Curţii de Apel Oradea, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 248/A din data de 09.10.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale nr. 4 Hv 129/132 din data de 27.01.2014, pronunţată de Tribunalul Landului Graz din Republica Austria, definitivă prin decizia penală nr. 10 Bs 123/14k din data de 21.05.2014 pronunţată de Tribunalul Superior al Landului Graz din Republica Austria, sub aspectul modului în care a fost realizată operaţiunea juridică de "adaptare" a pedepsei în accepţiunea disp. art. 166 alin. (6) lit. b) şi alin. (8) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, în privinţa pedepsei de 15 ani închisoare în regim de detenţie, aplicată de autorităţile judiciare străine, pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor, prev. de art. 15, raportat la art. 75 din C. pen. austriac.

Examinând contestaţia la executare formulată de către contestatorul condamnat A., Curtea de Apel Oradea a apreciat că în cauză există autoritate de lucru judecat.

Astfel, potrivit prevederilor art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., "Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei."

Potrivit prevederilor alin. (2) al aceluiaşi articol:

"În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."

Din economia dispoziţiilor legale invocate, a rezultat faptul că, în cazul contestaţiei la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare aparţine instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută.

În contextul în care Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa penală nr. 101/P/I/04.10.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017, a dispus în baza dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, recunoaşterea hotărârii penale străine, transferarea condamnatului pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România, conversiunea condamnării şi a emis mandatul de executare a pedepsei, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în calitate de "instanţă care a pronunţat hotărârea ce se execută" în sensul textului legal al art. 598 alin. (2) C. proc. pen., revine acesteia.

În concret, s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 101 din 4 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. x/2017, în baza articolului 154 alin. (6) lit. a) din Legea 302/2004 republicată, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea privind cererea formulată de autorităţile judiciare austriece de transferare a persoanei condamnate A., aflat în prezent în stare de detenţie în Penitenciarul Graz Karlau din Republica Austria, pentru continuarea executării pedepsei de 15 ani închisoare în regim de detenţie, aplicate de autorităţile judiciare austriece, într-un penitenciar din România.

În baza articolului 155 din Legea 302/2004 republicată, s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale nr. 4 Hv 129/132 din data de 27.01.2014 pronunţată de Tribunalul Landului Graz din Republica Austria, definitivă prin decizia penală nr. 10 Bs 123/14k din data de 21.05.2014 pronunţată de Tribunalul Superior al Landului Graz din Republica Austria, prin care persoana condamnată A. a fost condamnată la o pedeapsă de 15 ani închisoare în regim de detenţie pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor, prevăzute de art. 15 raportat la art. 75 din C. pen. austriac.

S-a admis cererea de transfer a persoanei condamnate A. în vederea continuării executării pedepsei de 15 ani închisoare în regim de detenţie şi s-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România.

S-a constatat că persoana condamnată A. se află deţinută în Penitenciarul Graz Karlau din Republica Austria.

S-a dedus, din pedeapsa de 15 ani închisoare în regim de detenţie, durata arestului preventiv, precum şi perioada executată de la 08 martie 2013 la zi.

În temeiul prevederilor articolului 555 din C. proc. pen., s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 15 ani închisoare în regim de detenţie, pe numele persoanei condamnate A., aplicată prin sentinţa penală nr. 4 Hv 129/132 din data de 27.01.2014 pronunţată de Tribunalul Landului Graz din Republica Austria, definitivă prin decizia penală nr. 10 Bs 123/14k din data de 21.05.2014 pronunţată de Tribunalul Superior al Landului Graz din Republica Austria, astfel cum a fost recunoscută şi pusă în executare pe teritoriul României conform prevederilor prezentei hotărâri.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut că pedeapsa de 15 ani închisoare în regim de detenţie aplicată numitului A. pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor, faptă săvârşită cu premeditare, corespunde ca natură şi durată pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiunea similară, neimpunându-se adaptarea acesteia conform dispoziţiilor art. 154 alin. (6) lit. b) şi alin. (8) şi (9) din Legea nr. 302/2004 republicată.

S-a constatat în acest sens că autorităţile judiciare din Austria au reţinut comiterea infracţiunii de tentativă de omor, cu premeditare, faptă incriminată de legea penală română la art. 32 rap. la art. 189 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., infracţiune pentru care maximul special al pedepsei este de 20 ani închisoare, conform art. 189 rap. la art. 33 alin. (2) teza finală C. pen.

Prin decizia penală nr. 248/A din 9 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017, s-a respins ca nefondat apelul declarat de persoana condamnată A., împotriva sentinţei penale nr. 101 din 4 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Oradea.

În motivare, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că, în ceea ce priveşte critica vizând reexaminarea pedepsei având în vedere că în statul de condamnare tentativa şi infracţiunea consumată au acelaşi tratament, în timp ce în legislaţia română durata pedepsei pentru tentativă este la jumătate faţă de infracţiunea consumată, un asemenea examen excede cadrului legal, instanţelor naţionale fiindu-le interzis, în această procedură, să cenzureze raţionamentul autorităţilor judiciare din statul de condamnare care a stat la baza stabilirii situaţiei de fapt, a vinovăţiei şi a tratamentului sancţionator aplicabil persoanelor condamnate.

S-a mai arătat că singura intervenţie permisă este doar cu privire la natura şi durata pedepsei şi numai în cazul în care pedeapsa aplicată nu este compatibilă cu legislaţia română, iar când se constată o asemenea ipoteză, statul român poate, prin hotărâre judecătorească, să adapteze pedeapsa la cea prevăzută de legea română pentru faptele care au atras condamnarea.

S-a mai reţinut că, în speţa de faţă, persoanei condamnate A. i s-a aplicat pedeapsa de 15 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor cu premeditare, faptă incriminată de legea penală română în art. 32 rap. la art. 189 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., infracţiune pentru care maximul special al pedepsei este de 20 ani închisoare, în forma tentativei, astfel că pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare austriece este compatibilă, ca durată şi natură, cu legislaţia română.

Prin sentinţa penală nr. 32/PI din 04 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 238 din 7 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) rap. la art. 599 C. proc. pen., s-a respins contestaţia la executare, formulată de contestatorul condamnat A., împotriva sentinţei penale nr. 101/PI/2017 din data de 04.10.2017 pronunţate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2017, ca urmare a faptului că s-a criticat modul de adaptare a pedepsei aplicate iniţial de către autorităţile judiciare austriece sub aspectul duratei acesteia, critică care a fost soluţionată definitiv prin decizia penală nr. 248/A/09.10.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin Decizia nr. 102 din 17 februarie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) şi ale art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., precum şi ale art. 32 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, publicat în Monitorul Oficial nr. 357 din 7 aprilie 2021, Curtea Constituţională a arătat că autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea astfel pronunţată este prezumată a exprima adevărul (judiciar) şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, această regulă având ca scop administrarea uniformă a justiţiei (paragraful 35).

Respectarea principiului autorităţii de lucru judecat are ca finalitate asigurarea securităţii raporturilor juridice, componentă a principiului securităţii juridice, ca standard al dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la art. 6 din Convenţie. Acest principiu exprimă, în esenţă, faptul că cetăţenii trebuie protejaţi "contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze". Principiul securităţii raporturilor juridice a apărut şi s-a dezvoltat pe cale pretoriană, mai exact în practica instanţelor internaţionale, dobândind rang de principiu al ordinii juridice europene.

Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a plasat principiul securităţii raporturilor juridice în rândul exigenţelor statului de drept, raportând acest principiu la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie (Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012 etc.).

Referitor la acelaşi principiu, prin Hotărârea din 8 iulie 2019, pronunţată în Cauza Mihalache împotriva României (paragraful 22), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat existenţa a trei criterii care trebuie îndeplinite pentru a putea considera că o decizie este definitivă: decizia trebuie să blocheze definitiv urmărirea penală, trebuie să fi fost precedată de o investigaţie amănunţită şi trebuie să se bazeze pe o evaluare a fondului cauzei.

Întrucât obiectul contestaţiei la executare este identic cu cele soluţionate anterior potrivit Legii nr. 302/2004 - dosar nr. x/2017 şi nr. y/2018 şi nu au intervenit modificări sau alte elemente noi de natură a reexamina pe fond chestiunea supusă dezbaterii, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de către contestatorul condamnat A., împotriva sentinţei penale nr. 101/PI din 4 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 248/A din 9 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017.

Împotriva sentinţei penale nr. 102/PI din data de 15 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat o nouă contestaţie petentul A..

Prin motivele de contestaţie formulate, persoana condamnată A. a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii contestate şi rejudecând, respingerea inadmisibilităţii contestaţiei şi admiterea cererii şi, în temeiul art. 595 alin. (1), (2)-(4), alin. (6) lit. b) C. pen., art. 80 şi urm. din Legea 302/2004, adaptarea pedepsei stabilită de autorităţile din Austria, respectiv:

- să se constate că pedeapsa aplicată de instanţa străină - sentinţa penală nr. 4Hv 129/132 din data de 27.01.2014, pronunţată de Tribunalul Superior al Landului Graz din Republica Austria, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare, în regim de detenţie pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 15 rap. la art. 75 din C. pen. austriac nu corespunde cu natura şi durata pedepsei prevăzute de legea română pentru infracţiunea similară- respectiv tentativă de omor, prevăzută de art. 188 alin. (2) C. pen. raportat la art. 32 si 33 C. pen., pedeapsă ale cărei limite sunt de la 5 la 10 ani,

- să se dispună adaptarea pedepsei la legislaţia română,

- să se constate că pedeapsa rezultată în urma adaptării, a fost deja executată, începând cu data de 8 martie 2013, fiind executată detenţie peste 9 ani şi 4 luni,

- să se dispună revocarea mandatului de executare de 15 ani închisoare dispus prin sentinţa penală din 29.06.2017 a Curţii de Apel Oradea, în dosarul nr. x/2017 şi punerea sa, de îndată, în libertate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2022.

Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Contestaţia la executare este un mijloc jurisdicţional de rezolvare a unor incidente ivite în cursul executării hotărârii.

În speţă, contestatorul condamnat A. a solicitat, prin intermediul acestui mijloc procesual, adaptarea pedepsei aplicate de instanţa străină, respectiv Tribunalul Superior al Landului Graz din Republica Austria.

Înalta Curte are în vedere că, prin sentinţa penală nr. 32/PI din 04 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 238 din 7 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) rap. la art. 599 C. proc. pen., s-a respins contestaţia la executare, formulată de condamnatul A., împotriva sentinţei penale nr. 101/PI/2017 din data de 04.10.2017, pronunţate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2017, ca urmare a faptului că petentul a criticat modul de adaptare a pedepsei aplicate de către autorităţile judiciare austriece, critică care a fost soluţionată definitiv prin decizia penală nr. 248/A/09.10.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinţei penale nr. 101 din 4 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Oradea.

În cauză, criticile contestatorului vizează aceleaşi aspecte reiterate, analizate de instanţele române anterior.

Înalta Curte constată că, prin prezentul demers judiciar, este repusă în discuţie chiar legalitatea şi temeinicia hotărârii anterioare. Prin decizia penală nr. 248/A din 9 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a analizat pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare austriece şi s-a constatat că pedeapsa de 15 ani închisoare, stabilită pentru tentativă la infracţiunea de omor cu premeditare, infracţiune prevăzută de legea penală română în art. 32 rap. la art. 189 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., pentru care maximul special al pedepsei este de 20 ani închisoare (în forma tentativei), este compatibilă ca durată şi natură cu cea prevăzută în legislaţia română.

Înalta Curte mai notează că, în procedura contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi stabilităţii raporturilor juridice, în condiţiile în care instanţa română a analizat posibilitatea adaptării sancţiunii aplicate persoanei condamnate şi a concluzionat că nu se impune a fi adaptată.

Pe durata executării pedepsei închisorii, contestatorul s-a mai adresat instanţei române, invocând motive similare, cerere ce i-a fost respinsă prin sentinţa penală nr. 32/PI din 04 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 238 din 7 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru aceste considerente, constatând legală şi temeinică hotărârea atacată, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.. raportat la art. 597 alin. (8) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 102/PI din data de 15 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport cu alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 100 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 102/PI din data de 15 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 100 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2023.