Suspendability of pending criminal appeal awaiting CJEU preliminary ruling on national prescription and more favorable law principles

Şedinţa publică din data de 31 mai 2023

Asupra cauzei penale de faţă;

În baza actelor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 19 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, în baza art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. raportat la art. 2 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecarea cauzei până la soluţionarea cererii de pronunţare a unei decizii preliminare de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene sesizată la data de 22.02.2023 în cauza nr. 299/64/2022 a Curţii de Apel Braşov (cauza nr. C-107/23 PPU).

Pentru a dispune astfel Curtea de Apel Braşov a reţinut că prin încheierea de şedinţă din data de 22.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în dosarul cu nr. x/2022, s-au dispus următoarele:

"I. Cu majoritate,

În baza art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), admite cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov şi dispune sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cu următoarele întrebări preliminare:

1. Articolul 2 din TUE, articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf din TUE şi articolul 4 parag. 3 din TUE, coroborate cu articolul 325 alin. (1) din TFUE şi cu articolul 2 alin. (1) din Convenţia PIF şi cu articolul 2 şi articolul 12 din Directiva PIF, precum şi cu Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, cu referire la principiul consacrării unor sancţiuni efective şi disuasive în cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, toate cu aplicarea Deciziei 2006/928/CE a Comisiei, prin raportare la articolul 49 parag. 1 teza finală din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că se opun unei situaţii juridice precum cea incidentă în litigiul principal, în care contestatorii condamnaţi solicită printr-o cale extraordinară de atac, desfiinţarea unei hotărâri penale definitive de condamnare, invocând aplicarea principiului legii penale mai favorabile, care ar fi fost incidentă în cursul procesului pe fond şi care ar fi prevăzut un termen de prescripţie mai mic şi împlinit anterior soluţionării definitive a cauzei, relevat însă ulterior acestui moment, de o decizie a instanţei constituţionale naţionale care a declarat neconstituţional un text de lege privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale (decizia din anul 2022), invocând pasivitatea legiuitorului, care nu a intervenit pentru punerea în acord a textului legal cu o altă decizie a aceleiaşi instanţe constituţionale, pronunţate în urmă cu patru ani faţă de cea din urmă decizie (decizia din anul 2018) - timp în care jurisprudenţa instanţelor de drept comun formată în aplicarea celei dintâi decizii se stabilise deja în sensul subzistenţei textului respectiv, în forma înţeleasă ca urmare a celei dintâi decizii ale instanţei constituţionale - cu consecinţa practică a reducerii la jumătate a termenului de prescripţie pentru toate faptele penale cu privire la care nu s-a pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare anterior celei dintâi decizii a instanţei constituţionale şi a încetării pe cale de consecinţă a procesului penal faţă de acuzaţii în cauză?

2. Articolul 2 din TUE privind valorile statului de drept şi respectarea drepturilor omului într-o societate caracterizată prin justiţie şi articolul 4 parag. 3 din TUE privind principiului cooperării loiale dintre Uniune şi statele membre, cu aplicarea Deciziei 2006/928/CE a Comisiei sub aspectul angajamentului de asigurare a caracterului eficient al sistemului judiciar român, prin raportare la articolul 49 parag. 1 teza finală din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene consacrând principiul legii penale mai favorabile, trebuie interpretate, cu privire la sistemul judiciar intern în ansamblul său, în sensul că se opun unei situaţii juridice precum cea incidentă în litigiul principal, în care contestatorii condamnaţi solicită printr-o cale extraordinară de atac, desfiinţarea unei hotărâri penale definitive de condamnare, invocând aplicarea principiului legii penale mai favorabile, care ar fi fost incidentă în cursul procesului pe fond şi care ar fi prevăzut un termen de prescripţie mai mic şi împlinit anterior soluţionării definitive a cauzei, relevat însă ulterior acestui moment, de o decizie a instanţei constituţionale naţionale care a declarat neconstituţional un text de lege privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale (decizia din anul 2022), invocând pasivitatea legiuitorului, care nu a intervenit pentru punerea în acord a textului legal cu o altă decizie a aceleiaşi instanţe constituţionale, pronunţate în urmă cu patru ani faţă de cea din urmă decizie (decizia din anul 2018) - timp în care jurisprudenţa instanţelor de drept comun formată în aplicarea celei dintâi decizii se stabilise deja în sensul subzistenţei textului respectiv, în forma înţeleasă ca urmare a celei dintâi decizii ale instanţei constituţionale - cu consecinţa practică a reducerii la jumătate a termenului de prescripţie pentru toate faptele penale cu privire la care nu s-a pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare anterior celei dintâi decizii a instanţei constituţionale şi a încetării pe cale de consecinţă a procesului penal faţă de acuzaţii în cauză?

3. În caz afirmativ şi numai dacă nu se poate da o interpretare conformă cu dreptul Uniunii Europene, principiul supremaţiei dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naţionale potrivit căreia instanţele naţionale de drept comun sunt ţinute de deciziile curţii constituţionale naţionale şi de deciziile obligatorii ale instanţei supreme naţionale şi nu pot, din acest motiv şi cu riscul săvârşirii unei abateri disciplinare, să lase neaplicată din oficiu jurisprudenţa rezultată din deciziile menţionate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curţii, că această jurisprudenţă este contrară, în principal, cu articolul 2 din TUE, articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf din TUE şi articolul 4 parag. 3 din TUE, coroborate cu articolul 325 alin. (1) din TFUE, toate cu aplicarea Deciziei 2006/928/CE a Comisiei, prin raportare la articolul 49 parag. 1 teza finală din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum în situaţia din litigiul principal?

În baza art. 3 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declaraţii în baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, dispune suspendarea judecăţii cauzei.

Curtea de Apel Braşov a reţinut că, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când, într-o cauză similară, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară, alin. (2) al aceluiaşi articol stabilind că suspendarea va dura până când hotărârea pronunţată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă. Conform art. 2 alin. (2) C. proc. civ., dispoziţiile prezentului cod se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare.

Împotriva încheierii din data de 19 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, inculpatul A. a declarat recurs.

Examinând recursul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 19 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte apreciază că este întemeiat, urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta:

Prin sentinţa penală nr. 201/S/03.10.2022 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul penal nr. x/2019, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. . 74 al 1 lit. a), al) 2 C. pen. anterior şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior s-a dispus condamnarea inculpatului A., administrator al MACH 3 S.R.L., necunoscut cu antecedente penale- la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare .

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior - 3 acte materiale- cu aplicarea art. 74 al 1 lit. a), al) 2 C. pen. anterior şi art. 76 al 1 lit. d) C. pen. anterior s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare .

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. anterior s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare .

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza II, b C. pen. anterior .

În baza art. 861 al 1 C. pen. anterior s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit conform art. 862 alin. (1) C. pen. anterior.

Împotriva sentinţei penale nr. 201/S/03.10.2022 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul penal nr. x/2019, inculpatul A. a formulat apel.

Cauza a fost înregistrată pe Curţii de Apel Braşov, secţia Penală nr. sub nr. x/2019.

La termenul de judecată din data de 19 aprilie 2023, instanţa de apel a dispus în baza art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. raportat la art. 2 alin. (2) C. proc. civ., suspendarea judecarea cauzei până la soluţionarea cererii de pronunţare a unei decizii preliminare de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene sesizată la data de 22.02.2023 în cauza nr. 299/64/2022 a Curţii de Apel Braşov (cauza nr. C-107/23 PPU), pe considerentul că cele două cauze sunt similare.

Înalta Curte constată că dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Braşov, secţia Penală are ca obiect contestaţia în anulare formulată de contestatorii B., C. şi D. împotriva deciziei penale nr. 285/AP din 30.06.2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul penal nr. x/2012

Prin încheierea din data de 22 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, în dosar nr. x/2022, s-a dispus în baza art. 3 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declaraţii în baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, suspendarea judecăţii cauzei.

În dosarul nr. x/2022 s-a invocat potrivit art. 426 lit. b) din C. proc. pen. incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal care vizează infracţiuni prevăzute de C. pen. în vigoare, respectiv împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale potrivit art. 154 din C. pen., însă prin decizia penală contestată în prezenta procedură s-a reţinut că legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969, soluţia de condamnare fiind pronunţată potrivit acestor dispoziţii.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 340/2009:

(1) Instanţa de judecată, din oficiu sau la cerere, poate solicita Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene să se pronunţe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură şi care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză.

(2) Dacă cererea este formulată în faţa unei instanţe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene de a se pronunţa cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1), judecata poate fi suspendată, iar în cazurile prevăzute la alin. (2), suspendarea judecăţii este obligatorie.

Conform art. 267 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene are competenţa să se pronunţe, cu caracter preliminar, asupra interpretării tratatelor, respectiv cu referire la validitatea şi interpretarea actelor normative emise de instituţiile, organele sau agenţiile Uniunii.

Potrivit aceluiaşi articol, când o asemenea problemă este invocată într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale a cărei decizii nu este supusă vreunei căi de atac, aceasta este obligată să sesizeze Curtea.

În interpretarea prevederilor privind sesizarea pentru pronunţarea hotărârii preliminare, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că "O instanţă naţională ale cărei decizii nu sunt supuse unei căi de atac în dreptul intern, trebuie, atunci când se pune o problemă de drept comunitar în cauza dedusă judecăţii sale, să-şi îndeplinească obligaţia de sesizare a Curţii de Justiţie cu excepţia cazului în care constată că problema invocată nu este pertinentă sau că dispoziţia comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curţii sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu asemenea evidenţă încât nu mai lasă loc niciunei îndoieli rezonabile - existenţa unei astfel de posibilităţi trebuie să fie evaluată în funcţie de caracteristicile proprii dreptului comunitar, de dificultăţile specifice pe care le prezintă interpretarea acestuia şi de riscul divergenţelor de jurisprudenţă în cadrul Comunităţii". -Hotărârea Curţii din 6 octombrie 1992-cauza C-283/81 (CILFIT).

Tot jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene a stabilit că instanţele naţionale sunt cele în măsură să aprecieze, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, atât asupra necesităţii unei întrebări preliminare în vederea soluţionării fondului litigiului, cât şi asupra pertinenţei întrebărilor adresate Curţii.

Astfel, chiar în Cauza Da Costa, Curtea de Justiţie a subliniat că "o instanţă naţională ale cărei decizii nu pot face obiectul unei căi de atac în dreptul intern trebuie, atunci când i se adresează o întrebare de drept comunitar, să îşi îndeplinească obligaţia de sesizare a Curţii de Justiţie, cu excepţia cazului în care constată că întrebarea adresată nu este pertinentă sau că dispoziţia comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curţii sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidenţă încât nu mai lasă loc nici unei îndoieli rezonabile".

Curtea de Justiţie a mai subliniat faptul că existenţa unei astfel de posibilităţi trebuie să fie evaluată în funcţie de caracteristicile proprii dreptului comunitar, de dificultăţile specifice pe care le presupune interpretarea acestuia şi de riscul divergenţelor de jurisprudenţă din cadrul Comunităţii.

De altfel, Curtea de Justiţie a recunoscut instanţelor naţionale o marjă largă de apreciere a relevanţei unei hotărâri preliminare, iar instanţei naţionale îi revine obligaţia de a înainta o cerere preliminară doar atunci când consideră că există dubii în legătură cu aplicarea sau interpretarea unei norme comunitare.

Prin urmare, instanţa naţională este cea care stabileşte relevanţa dreptului comunitar pentru soluţionarea cauzei aflate pe rol şi dacă cererea de adresare a unei întrebări preliminare este sau nu necesară.

Astfel, întrebările ce se pot adresa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, de instanţa naţională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul naţional sau elemente particulare ale speţei deduse judecăţii.

Contrar susţinerilor instanţei de fond, Înalta Curte constată că, cauza de faţă (dosar nr. x/2019) nu este similară cu cauza din dosar nr. x/2022, motiv pentru care nu se impunea suspendarea cauzei.

Caracterul diferit al procedurii este determinat de faptul că, în cauza penală în care s-a admis cererea de sesizarea a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, intervenţia prescripţiei răspunerii penale s-a invocat în calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare, vizând deci reformarea unei hotărâri de condamnare definitivă.

În prezenta cauza, intervenirea prescripţiei răspunderii penale s-a invocat în calea ordinară de atac a apelului instanţa de apel fiind obligată ca, într-un termen rezonabil să se pronunţe asupra tuturor aspectelor ce au fost invocate ca motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Pentru considerentele expuse Înalta C urte va admite recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 19 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

Se va defiinţa încheiere recurată şi, rejudecând, se va înlătura dispoziţia de suspendare a judecării cauzei şi se va dispune continuarea judecăţii, în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 19 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

Defiinţează încheiere recurată şi, rejudecând, înlătură dispoziţia de suspendare a judecării cauzei şi dispune continuarea judecăţii, în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 mai 2023.