Cassation limit to legal error in negligent homicide: factual re-evaluation of equipment safety and causality barred under Romanian Criminal Procedure Code

Şedinţa publică din data de 06 iunie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 313 din data de 23.08.2021, Judecătoria Călăraşi, în baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpata A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpata A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prevăzută de art. 349 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Conform art. 39, alin. (1), lit. b) C. pen., a aplicat acesteia pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 1/3 din restul pedepselor aplicate, respectiv 2 luni, în final pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte măsurile de supraveghere enumerate în dispozitiv, iar în baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Centrului de Plasament nr. 3 (DGASPC Ialomiţa) sau Complexului de Servicii Sociale pentru Copilul cu Handicap Neuropsihic (DGASPC Ialomiţa pe o perioadă de 60 zile lucrătoare.

Conform art. 404 alin. (2) C. proc. pen., a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 91 alin. (4) şi art. 96 C. pen.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice.

În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul B., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prevăzută de art. 349 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Conform art. 39, alin. (1), lit. b) C. pen., a aplicat acesteia pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 1/3 din restul pedepselor aplicate, respectiv 2 luni, în final pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ialomiţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Centrului de Plasament nr. 3 (DGASPC Ialomiţa) sau Complexului de Servicii Sociale pentru Copilul cu Handicap Neuropsihic (DGASPC Ialomiţa pe o perioadă de 60 zile lucrătoare.

Conform art. 404 alin. (2) C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 91 alin. (4) şi art. 96 C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a neexecutării obligaţiilor ce îi revin sau săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice.

În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., raportat la art. 137, alin. (4) lit. b) şi c) C. pen., a condamnat pe inculpata S.C. C. S.R.L., la pedeapsa de 180 zile-amendă a câte 100 RON fiecare (amendă de 18.000 RON) pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., raportat la art. 137, alin. (4) lit. b) şi c) C. pen. a condamnat pe inculpata S.C. C. S.R.L. la pedeapsa de 120 zile-amendă a câte 100 RON fiecare (amendă de 12.000 RON) pentru săvârşirea infracţiunii de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prevăzută de art. 349 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 147 C. pen., raportat la art. 39, alin. (1), lit. c) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa rezultantă de 220 zile-amendă a câte 100 RON fiecare (amendă de 22.000 RON).

În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 1357 C. civ., a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile, şi, pe cale de consecinţă a obligat în solidar pe inculpaţii A., B. şi S.C. C. S.R.L. la plata către fiecare dintre părţile partea civile a echivalentului în RON la cursul BNR a sumei de 10.000 (zece mii) euro cu titlu de daune morale şi către partea civilă D. şi a sumei de reprezentând 50% din 1/4 din venitul net lunar realizat de acesta cu titlul de rentă lunară începând cu data de17.10.2016. şi până când minorul îşi va termina studiile, dar nu mai târziu de 26 de ani.

A menţinut măsura sechestrului asigurator dispus asupra imobilului aparţinând inculpaţilor B. şi E., înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Dragalina, jud. Călăraşi, nr. cadastral x, tarlaua x, parcela x, situat în localitatea Dragalina, jud. Călăraşi, până la concurenţa sumei de 30.000 de euro.

Împotriva acestei sentinţe, au formulat apel inculpaţii B., S.C. C. S.R.L., A. şi apelul părţilor civile F., G. şi H..

Prin decizia penală nr. 1282/A din data de 26.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul inculpaţilor B., S.C. C. S.R.L., A. şi apelul părţilor civile F., G. şi H. împotriva sentinţei penale nr. 313 din data de 23.08.2021, pronunţată de către Judecătoria Călăraşi, în dosarul nr. x/2018, sentinţă care a fost desfiinţată parţial în latură penală şi civilă.

În rejudecare, pe latură penală, cu privire la inculpata A., în baza art. 396 alin. (5) cu aplicarea art. 16 lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 192 alin. (2) C. pen., instanţa de apel a achitat pe inculpata A., pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 396 alin. (5) cu aplicarea art. 16 lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 349 alin. (1) din C. pen., a achitat pe inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Cu privire la inculpatul B., în baza art. 5 C. pen., a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului B. este C. pen. în vigoare între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României nr. 518 din 25 iunie 2018 a deciziei nr. 297/2018 a CCR) şi data de 30.05.2022 (data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă din data de 30.05.2022).

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. cu aplicarea art. 16 lit. f) C. proc. pen., raportat la art. 349 alin. (1) din C. pen., art. 154 alin. (1) lit. d), alin. (2) C. pen., art. 155 C. pen., în forma în vigoare în perioada 25.06.2018-30.05.2022, cu reţinerea art. 5 C. pen. şi aplicarea deciziei nr. 265/2014 a CCR, a încetat procesul penal faţă de inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de "neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 192 alin. (2) C. pen. C. pen., în forma în vigoare în perioada 25.06.2018-30.05.2022, cu reţinerea art. 5 C. pen. şi aplicarea deciziei nr. 265/2014 a CCR, a condamnat pe inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii de "ucidere din culpă", la pedeapsa de 2 ani închisoare (faptă comisă la data de 17.10.2016, victimă I.).

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe durata executării sau considerării ca executate a pedepsei principale, cu închisoarea.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat condamnatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ialomiţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Centrului de Plasament nr. 3 (DGASPC Ialomiţa) sau Complexului de Servicii Sociale pentru Copilul cu Handicap Neuropsihic (DGASPC Ialomiţa, pe o perioadă de 60 zile.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 91 alin. (4) şi art. 96 C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a neexecutării obligaţiilor ce îi revin sau săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., pedeapsa complementară aplicată inculpatului se va executa de la rămânerea definitivă hotărârii de condamnare, în concret, de la data pronunţării prezentei decizii penale.

În baza art. 65 alin. (3) C. pen., pedeapsa accesorie aplicată inculpatului se va executa în condiţiile anulării/revocării suspendării executării pedepsei principale cu închisoarea şi a executării efective a acesteia.

În baza art. 7 din legea nr. 78/2006, s-a respins, ca nefondată, cererea de prelevare a probelor biologice de la inculpatul B., în vederea introducerii în sistemul naţional de date genetice judiciare.

Cu privire la inculpata S.C. C. S.R.L., în baza art. 5 C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatei S.C. C. S.R.L. este C. pen. în vigoare între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României nr. 518 din 25 iunie 2018 a deciziei nr. 297/2018 a CCR) şi data de 30.05.2022 (data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă din data de 30.05.2022).

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., cu aplicarea art. 16 lit. f) C. proc. pen., art. 349 alin. (1) C. pen., art. 154 alin. (1) lit. d), alin. (2) C. pen., art. 155 C. pen., în forma în vigoare în perioada 25.06.2018-30.05.2022, cu reţinerea art. 5 C. pen. şi aplicarea deciziei nr. 265/2014 a CCR, a încetat procesul penal faţă de inculpata S.C. C. S.R.L. pentru săvârşirea infracţiunii de "neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă".

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 137 alin. (1)-(3), alin. (4) lit. c) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., în forma în vigoare în perioada 25.06.2018-30.05.2022, cu reţinerea art. 5 C. pen. şi aplicarea deciziei nr. 265/2014 a CCR, a condamnat pe inculpata S.C. C. S.R.L., la pedeapsa de 180 zile-amendă a câte 100 RON fiecare (amendă de 18.000 RON) pentru săvârşirea infracţiunii de "ucidere din culpă" (faptă comisă la data de 17.10.2016, victimă I.).

Pe latura civilă, în temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 1357 C. civ., a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de părţile civile, şi, pe cale de consecinţă:

- a obligat în solidar pe inculpaţii B. şi S.C. C. S.R.L. la plata, către părţile civile F., G., H. a sumei de 42.500 RON, reprezentând daune materiale;

- a obligat, în solidar, pe inculpaţii B. şi S.C. C. S.R.L., la plata, către partea civilă D. şi a sumei de 1/4 din venitul net lunar realizat de victima I., actualizat în conformitate cu prevederile legale privind salariul minim pe economie până la data încetării plăţii, cu titlul de prestaţie lunară, începând cu data de 17.10.2016 şi până când minorul D. îşi va termina studiile, dar nu mai târziu de 26 de ani;

- a obligat, în solidar pe inculpaţii B. şi S.C. C. S.R.L. la plata, către fiecare dintre părţile civile F., G., H., a echivalentului în RON, la cursul BNR, din ziua pronunţării prezentei decizii, a sumei de câte 50.000 euro, cu titlu de daune morale.

A menţinut măsura sechestrului asigurator dispus asupra imobilului aparţinând inculpaţilor B. şi A., înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Dragalina, jud. Călăraşi, nr. cadastral x, tarlaua x, parcela x, situat în localitatea Dragalina, jud. Călăraşi, până la concurenţa totalului sumelor de 150.000 de euro, în echivalent în RON, la data pronunţării prezentei decizii, şi 42.500 RON.

Împotriva deciziei penale nr. 1282/A din data de 26.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, a declarat recurs în casaţie inculpatul B..

Prin cererea de recurs în casaţie recurentul inculpat B. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.. În motivarea cererii, în esenţă, s-au susţinut următoarele:

Sub un prim aspect, recurentul inculpat a invocat lipsa tipicităţii obiective a infracţiunii de ucidere din culpă pentru care s-a dispus condamnarea sa. În acest sens, a arătat că atât situaţia de fapt reţinută prin decizia recurată, cât şi suprapunerea normei juridice aplicabile în speţă nu conduc la întrunirea elementelor laturii obiective care să confirme săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În opinia inculpatului, instanţa de control judiciar din cadrul Curtii de Apel Bucureşti a retinut unele elemente în cadrul expunerii situaţiei de fapt care au caracter eronat din prisma ansamblului probator administrat în cauză. S-a susţinut că în cauză există probe care au aptitudinea de a fundamenta, dincolo de orice îndoială rezonabilă, teza potrivit căreia fapta inculpatului nu îndeplineşte elementele de tipicitate obiectivă.

Aşadar, deşi au fost depuse la dosarul cauzei probe esenţiale sub aspectul stabilirii tipicităţii obiective a faptei de ucidere din culpă, au fost excluse de către instanţa de apel, care a constatat, în dezacord cu susţinerile constante ale inculpatului că "în această configuraţie, încărcătorul frontal se supune prescripţiilor tehnice ale ISCIR (Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat) conform PTR1- 2010-, Maşini de ridicat", fiind incidente dispoziţiile art. 4 lit. b) teza finală din respectivul ordin ISCIR[ ..]".

Or, s-a susţinut că la dosarul cauzei se află raportul de expertiză tehnică extrajudiciară încheiat la data de 11.04.2022 de către expertul tehnic judiciar J. care a stabilit că "utilajul mini x echipat cu cupă şi cu echipament furcă baloţi paie, cu seria x şi număr de identificare x nu face parte din categoria automacaralelor, platformelor autoridicatoare şi stivuitoarelor şi ca atare nu necesită autorizare ISCIR şi nici calificare specială de manipulare, realitate precizată şi de către operatorul responsabil K., din cadrul instituţiei cu supravegherea şi autorizarea tehnică a maşinilor de ridicat (RSVTI)".

Suplimentar, concluziile din raportul de expertiză tehnică extrajudiciară se completează cu cele consemnate în procesul-verbal de verificare tehnică încheiat de RSVTI sub nr. x din data de 29.03.2022, potrivit căruia:

"echipamentul nu lucrează cu dispozitive de prindere specifice maşinilor de ridicat şi nu lucrează în regim permanent/nepermanent de stivuitor" respectiv "echipamentul poate functiona fără autorizarea funcţionării ISCIR numai în regim de încărcător frontal sau încărcător baloţi de paie".

Aşadar, a apreciat că în raport de concluziile contradictorii ce rezultau din probele aflate la dosar, instanţa de apel avea nu numai posibilitatea, ci şi obligaţia de a efectua o analiză obiectivă cu privire la materialul probator administrat, astfel încât să pronunţe o hotărâre legală bazată exclusiv pe mijloace de probă administrate legal, dând eficienţă principiilor procesual penale.

În aceste condiţii, recurentul inculpat a solicitat Înaltei Curţi să constate că inculpatul a fost condamnat pentru faptul că a omis a instrui angajatul cu privire la modalitatea de manipulare a utilajului mini încărcător frontal marca x, deşi în realitate nu era necesară dobândirea de către angajat a unei calificări speciale de manipulare pentru a opera cu acest utilaj, conform instrucţiunilor primite şi conform destinaţiei uzuale a mini încărcătorului frontal x (având în vedere echipamentul cu care a fost achiziţionat, respectiv cupă şi furcă şi nu cu echipament special - gheare - care nu au existat/nu există în dotarea utilajului).

A precizat apărarea recurentului că analiza instanţei de apel nu este fundamentată sub aspect probator, având în vedere următoarele aspecte:

- instanţa de apel a pronunţat condamnarea inculpatului în baza procesului-verbal de cercetare încheiat de către ITM Călăraşi la data de 27.07.2017, document preluat ca atare şi în motivaţia primei instanţe, deşi la data soluţionării apelului existau probe care să conducă la reţinerea unei situaţii diferite pe latura obiectivă care nu mai îndeplinea cerinţele de tipicitate prevăzute de lege;

- reţinerea fără rezerve a unor dispoziţii legale ce nu erau aplicabile în raport de situaţia de fapt (referitoare la lipsa caracterului obligatoriu al autorizării ISCIR) au condus la pronunţarea unei soluţii de condamnare nelegale în raport de infracţiunea de ucidere din culpă;

- lipsa legăturii de cauzalitate între fapta inculpatului şi urmarea produsă conducea inevitabil la pronunţarea unei soluţii vădit diferită faţă de cea dispusă.

În raport de aceste aspecte, a solicitat Înaltei Curţi să constate că în mod obiectiv nu avea obligaţia de a instrui în mod specific angajaţii societăţii cu privire la manipularea utilajului întrucât mini încărcătorul frontal nu a avut configuraţia reţinută de către instanţa de apel (de stivuitor) şi nu se supunea normelor legale invocate în decizia de condamnare.

Suplimentar, recurentul a susţinut că se impune a se observa că victima nu a respectat sarcinile de serviciu trasate de inginerul coordonator în ziua respectivă, nu a respectat nici instructajul privind Securitatea şi Sănătatea în Muncă (SSM) şi a nesocotit atenţionările făcute de colegul de serviciu în ceea ce priveşte faptul că utilajul nu poate fi folosit pentru activitatea care a condus la producerea evenimentului, constând în coborârea baloţilor de paie din şiră.

S-a arătat că, pentru a fi considerată culpă, greşeala trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie evidentă, materială, demonstrată, să existe sigur, în afara oricăror dubii, să fie urmarea lipsei de profesionalism şi de interes faţă de angajaţi în procesul de muncă.

În acest context, a apreciat că în cauză, culpa nu poate să subziste în condiţiile în care omisiunea de a instrui angajaţii nu este demonstrată în afara oricăror dubii, în contextul în care s-a relevat din materialul probator că mini încărcătorul marca x nu face parte din categoria automacaralelor, platformelor autoridicatoare şi stivuitoarelor şi ca atare nu necesită autorizare ISCIR şi nici calificare specială de manipulare.

Sub un al doilea aspect, prin motivele de recurs în casaţie s-a invocat lipsa existenţei legăturii de cauzalitate între inacţiunea inculpatului şi decesul victimei.

S-a susţinut că probele administrate în cauză dovedesc o situaţie contrară celei reţinute de către instanţa de apel. A subliniat că decesul victimei nu s-a datorat omisiunii inculpatului de a-l instrui cu privire la modalitatea de folosire a utilajului, ci s-a datorat folosirii din proprie iniţiativă, în mod inadecvat, din punct de vedere tehnic, a utilajului de către victimă.

În acest context, a susţinut că din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor L. şi M., rezultă fără îndoială că, în contradicţie cu sarcinile de serviciu primite, victima a decis unilateral să folosească utilajul contrar specificaţiilor tehnice ale acestuia şi să efectueze operaţiuni care au condus la decesul regretabil al acestuia (fiind evident că bunul folosit nu putea fi utilizat pentru o altă destinaţie - de stivuitor- în raport de specificaţiile tehnice şi de echipamentele aferente acestuia).

De asemenea, a opinat apărarea recurentului inculpat că prezintă relevanţă atât declaraţiile martorilor, cât şi înscrisurile existente în dosar, din care rezultă că utilajul folosit de victimă era dotat cu 2 echipamente (cupă şi furcă), neavând capacitatea tehnică de a se transforma în stivuitor/maşină de ridicat cu regim temporar/permanent de stivuitor.

Sub un alt aspect, recurentul inculpat a invocat inaplicabilitatea dispoziţiilor legale reţinute prin decizia de condamnare.

S-a precizat că stabilirea vinovăţiei inculpatului a fost analizată în raport de configuraţia utilajului implicat în eveniment, instanţa de apel constatând că "în această configuraţie, încărcătorul frontal se supune prescripţiilor tehnice ale ISCIR (Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat) conform PT R 1- 2010- "Masini de ridicat", fiind incidente dispoziţiile art. 4 lit. b) teza finala din respectivul ordin ISCIR, care stabilesc că aceste prescripţii tehnice nu se aplică la (...) b) excavatoarele, buldoexcavatoarele, încarcatoarele cu cupa, draglinele, masinile de foraj, de extracţie şi maşinile similare, de toate tipurile, cu excepţia celor la care, constructiv, există posibilitatea montării mai multor tipuri de dispozitive de prindere specifice maşinilor de ridicat şi pot lucra în regim permanent de macara, stivuitor, platforma autoridicatoare şi altele asemenea. Pe cale de consecinţă, dat fiind că mini încărcătorul putea fi folosit în regim permanent de stivuitor şi că, în concret, în funcţie de sarcinile de lucru, în procesul muncii, inclusiv la momentul producerii evenimentului, respectiv în data de 17.10.2016, mini încărcătorul frontal avea montat acest dispozitiv specific maşinilor de ridicat, respectivul utilaj ar fi trebuit să fie utilizat numai în conformitate cu reglementările specifice [...]."

A menţionat recurentul că prescripţiile tehnice ISCIR invocate în decizia de condamnare sunt inaplicabile întrucât utilajul în discuţie nu avea dispozitive specifice maşinilor de ridicat, acesta nefiind folosit ca stivuitor autopropulsat, ci doar ca mijloc de transport/împingere/împraştiere al materialelor [ex: var, paie, gunoi de grajd din hale] la o distanţă foarte mică deasupra solului şi numai în interiorul halelor (aspect ce rezultă şi din planşa foto - anexă la raportul de expertiză extrajudiciară).

Mai mult decât atât, s-a arătat că la data producerii regretabilului eveniment, mini încărcătorul frontal nu avea montat un dispozitiv specific maşinilor de ridicat (gheare - dispozitiv special care de altfel nu se afla în dotarea utilajului), acesta având destinaţie clară, respectiv încărcător dotat cu cupă/furcă, cu privire la care nu se aplică prescripţiile ISCIR sus menţionate, aspect care se coroborează cu împrejurările constatate în Procesul-verbal încheiat de RSVTI sub nr. x din data de 29.03.2022.

Deopotrivă, s-a precizat că instanţa de apel a reţinut în mod neîntemeiat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 6 din H.G. nr. 1146/2006, potrivit cărora "dacă utilizarea unui echipament de muncă este susceptibilă să prezinte un rise specific pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru a se asigura că: a) utilizarea echipamentului de muncă este accesibilă numai lucrătorilor însărcinaţi cu această atribuţie; b) pentru efectuarea reparaţiilor, modificărilor şi întreţinerii trebuie desemnaţi lucrători cu atribuţii în acest sens."

În opinia inculpatului nu ar fi aplicabile dispoziţiile art. 6 din H.G. nr. 1146/2006, ci dispoziţiile art. 3 alin. (3) din acelaşi act normativ, care prevăd că "în situaţia în care nu este posibil să se asigure că echipamentele de muncă sunt utilizate fără niciun risc pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor, angajatorul este obligat să ia măsuri corespunzătoare pentru reducerea riscurilor".

Mai mult, s-a arătat că atribuţiile victimei incluse în fişa postului corelate cu instruirea conform normelor legale de Securitate şi Sănătate în Muncă (SSM) şi cu dispoziţiile angajatorului erau necesare şi suficiente pentru a se circumscrie dispoziţiilor legale anterior învederate, respectiv pentru a putea fi caracterizate drept măsuri corespunzătoare pentru reducerea riscurilor.

Totodată, prin cererea de recurs în casaţie recurentul inculpat a mai invocat lipsa tipicităţii subiective a infracţiunii de ucidere din culpă pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv. Din aceasta perspectivă, a apreciat că prezintă relevanţă faptul că instanţa de apel a reţinut că manifestarea subiectivă a inculpatului a constat în mai multe acţiuni şi inacţiuni din care a rezultat indubitabil întrunirea tuturor elementelor constitutive pentru a se dispune soluţia de condamnare.

Prin motivele formulate, recurentul a solicitat Înaltei Curţi să constate că:

• utilajul folosit în procesul muncii nu avea configuraţia de motostivuitor, nefiind echipat cu un dispozitiv diferit (echipament special - gheare) faţă de cele cu care a fost achiziţionat [cupă şi furcă);

• utilajul corespundea cerinţelor minime de securitate în exploatare;

• nu există nicio probă din care să rezulte că ar fi trasat ca sarcină de serviciu folosirea utilajului contrar destinaţiei şi uzanţei sale;

• utilajul nu a fost folosit niciodată în configuraţia de stivuitor, nefiind date dispoziţii în sensul manipulării de obiecte pentru care acest utilaj nu fusese destinat;

• utilajul nu necesită autorizare ISCIR, nefiind necesară supravegherea angajaţilor de un operator RSVTI, intern sau extern, astfel cum rezultă din raportul de expertiză extrajudiciară şi din procesul-verbal încheiat de RSVTI sub nr. x din data de 29.03.2022.

În concluzie, a considerat că fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare a inculpatului nu întruneşte nici elementele de tipicitate subiectivă prevăzute în norma de incriminare, astfel încât nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta reţinută şi configuraţia legală a infracţiunii sub aspect subiectiv.

Pentru motivele arătate în scris, recurentul inculpat B. a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale nr. 1282/A din 26.10.2022 a Curţii de Apel Bucureşti şi achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală (16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen..). Pe latură civilă, în temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., s-a solicitat lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile formulată de către părţile civile F., G. şi D..

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie către părţi şi procuror.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie, la data de 14.02.2023, dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 28.03.2023, dată până la care a fost întocmit şi depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie de faţă.

Prin încheierea din data de 28 martie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în limitele menţionate în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi a dispus trimiterea cauzei completului competent, în compunere de trei judecători, pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Astfel, cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, Înalta Curte a apreciat că în cauză se impune, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul B., numai sub aspectul criticilor ce vizează latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 192 C. pen., acestea fiind singurele care se subsumează cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. invocat în cauză.

În concret, s-a precizat că dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie invocat corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina, în cadrul recursului în casaţie, criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.

Prin urmare, în aceste limite, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie şi a dispus trimiterea cauzei completului care judecă recursul în casaţie respectiv, C5, în compunerea de 3 judecători.

Cu prilejul dezbaterilor asupra recursului în casaţie de la termenul din 06.06.2023, s-au luat concluziile părţilor şi ale parchetului, acestea fiind redate pe larg în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat în cauză de inculpatul B., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit C. proc. pen. recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

În speţă, recurentul B. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. C. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare (faptă comisă la data de 17.10.2016, victimă I.), dispunându-se suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 2 ani.

Prin recursul în casaţie formulat în cauză, recurentul inculpat B. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt suspuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

De asemenea, cazul de casare menţionat nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

Analizând în aceste coordonate de principiu cererea de recurs în casaţie formulată în cauză, Înalta Curte constată că inculpatul B. a circumscris cazului de casare invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., criticile aduse modului în care instanţa de apel a interpretat situaţia de fapt reţinută în cauză şi probatoriul administrat, în realitate inculpatul fiind nemulţumit de decizia de condamnare dispusă de instanţa de apel, invocând în apărare chestiuni de fapt care, în opinia apărării, fac dovada că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă pentru reţinerea infracţiunii de ucidere din culpă reţinută în sarcina inculpatului, făcându-se referiri la probatoriul cauzei, respectiv la concluziile raportului de expertiză tehnică extrajudiciară, cât şi la concluziile din procesul-verbal de verificare tehnică încheiat de RSVTI, precum şi referiri la declaraţiile martorilor şi înscrisurile existente la dosar, toate aceste conducând în opinia apărării la o situaţie de fapt diferită de cea reţinută în cauză.

Astfel, se reţine că prin motivele de recurs în casaţie formulate în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul inculpat B. a susţinut că recursul în casaţie vizează nelegalitatea deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în ceea ce priveşte condamnarea definitivă a inculpatului pentru o infracţiune care, raportat la situaţia de fapt reţinută, nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale normei de incriminare prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen.

În sprijinul acestei susţineri, recurentul inculpat, prin apărător, a evidenţiat faptul că instanţa de apel a reţinut o situaţie de fapt greşită, în condiţiile în care la data soluţionării apelului la dosar existau probe ce aveau aptitudinea de a fundamenta, dincolo de orice îndoială rezonabilă, teza potrivit căreia fapta reţinută în sarcina inculpatului nu îndeplineşte elementele de tipicitate obiectivă.

În concret, sub acest aspect, apărarea recurentului inculpat B. a susţinut că instanţa de control judiciar din cadrul Curtii de Apel Bucureşti a reţinut unele elemente în cadrul expunerii situaţiei de fapt care au caracter eronat prin prisma ansamblului probator administrat în cauză, probatoriu care relevă aşadar, conform celor menţionate de recurent, o situaţie de fapt diferită de cea reţinută de instanţa de apel în condiţiile în care la data producerii evenimentului, mini încărcătorul frontal nu avea montat un dispozitiv specific maşinilor de ridicat (gheare - dispozitiv special care de altfel nu se afla în dotarea utilajului), acesta având destinaţie clară, respectiv încărcător dotat cu cupă/furcă, cu privire la care nu se aplică prescripţiile ISCIR menţionate de instanţa de apel (aspect care se coroborează cu împrejurările constatate în Procesul-verbal încheiat de RSVTI sub nr. x din data de 29.03.2022).

În esenţă, a susţinut recurentul că din materialul probator rezultă că mini încărcătorul marca x nu face parte din categoria automacaralelor, platformelor autoridicatoare şi stivuitoarelor şi ca atare nu necesită autorizare ISCIR şi nici calificare specială de manipulare. De asemenea, s-a susţinut că: nu există nicio probă din care să rezulte că ar fi trasat ca sarcină de serviciu folosirea utilajului contrar destinaţiei şi uzanţei sale; utilajul nu a fost folosit niciodată în configuraţia de stivuitor, nefiind date dispoziţii în sensul manipulării de obiecte pentru care acest utilaj nu fusese destinat; utilajul în discuţie nu avea configuraţia de motostivuitor nefiind echipat cu un dispozitiv în acest sens; utilajul corespundea cerinţelor minime de securitate în exploatare.

Astfel, în condiţiile în care utilajul nu necesita autorizare ISCIR, nefiind necesară supravegherea angajaţilor de un operator RSVTI, intern sau extern, astfel cum rezultă din raportul de expertiză extrajudiciară şi din procesul-verbal încheiat de RSVTI sub nr. x din data de 29.03.2022, prin recursul în casaţie formulat în cauză recurentul inculpat B. a concluzionat în sensul că la dosarul cauzei existau probe care aveau aptitudinea de a fundamenta o soluţie vădit diferită faţă de cea pronunţată în prezenta cauză.

S-a mai menţionat prin motivele recursului în casaţie că dispoziţiile reţinute de instanţa de apel nu sunt aplicabile în cauză în raport de situaţia de fapt arătată de apărare referitoare la lipsa caracterului obligatoriu al autorizării ISCIR, situaţie ce a condus în opinia apărării la pronunţarea unei soluţii greşite de condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de ucidere din culpă. În concluzie, reiterând criticile formulate în apel, s-a susţinut că în cauză lipseşte legătura de cauzalitate între fapta inculpatului şi urmarea produsă, ceea ce în opinia recurentului conduce inevitabil la pronunţarea unei soluţii vădit diferit de cea dispusă, respectiv achitarea inculpatului B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte constată că toate aceste argumente expuse în cuprinsul cererii de recurs în casaţie vizează situaţia de fapt reţinută în cauză ori interpretarea dată de instanţa de apel probatoriului administrat şi reflectă, în realitate, o solicitare de rejudecare a cauzei subsecvent reaprecierii şi cenzurării probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel şi dispunerii unei soluţii favorabile inculpatului aşa cum s-a solicitat în cauză - de achitare.

Or, în cauză, contrar apărării, Înalta Curte constată că prin decizia recurată, pe baza stării de fapt aşa cum a fost reţinută în cauză şi care nu mai poate fi schimbată în actuala procedură, instanţa de apel a statuat că probatoriul cauzei relevă că fapta inculpatului B., care a folosit în procesul muncii pe care o organiza şi conducea, un utilaj spre a fi folosit în configuraţie de motostivuitor, care nu corespundea cerinţelor minime de securitate în exploatare, astfel cum acestea sunt prevăzute pentru maşinile de ridicat şi care nu era certificat CE şi care au trasat ca sarcini de lucru pentru angajatul I. atribuţii ce implicau în mod necesar folosirea utilajului în configuraţie de stivuitor, respectiv manipularea baloţilor de paie care urmau a fi folosiţi pentru formarea aşternutului în hala destinată creşterii păsărilor, fără ca angajatul I. să fie calificat în această muncă, ca manevrant sau stivuitorist, fără ca angajatul I. să fie autorizat ISCIR, fără ca angajatul I. să fie supravegheat de un operator RSVTI, intern sau extern, fără că angajatul I. să fie instruit în manevrarea utilajului în configuraţie de stivuitor şi fără să i se expună astfel riscurile pe care le implică efectuarea fiecărei operaţiuni de ridicare/coborâre de obiecte cu respectivul utilaj, toate aceste acţiuni şi inacţiuni conducând la decesul victimei I., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale, ale măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi.

Sub aspectul situaţiei de fapt stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel, în cauză, în esenţă, s-a reţinut că inculpata S.C C. S.R.L., prin administrator, inculpatul B. a permis accesul la un echipament de muncă care prezenta un risc specific pentru sănătatea şi securitatea în muncă angajatului I., care nu era însărcinat cu această atribuţie conform fişei postului (art. 6 din H.G 1146/2006), nu avea calificarea necesară şi nici nu era autorizat, nefiind şcolarizat în acest sens şi nici verificat din punct de vedere al cunoştinţelor pentru conducerea şi manevrarea unui astfel de echipament, respectiv mini încărcătorul frontal marca "x" implicat în eveniment (cap. 2 art. 29 din Instrucţiunile IP 008 de SSM pentru lucru cu încărcătorul frontal), aspect care a determinat producerea unui accident de muncă mortal, respectiv decesul angajatului I..

În concret, instanţa de apel a constatat că ansamblul probator a relevat faptul că la mini încărcătorul frontal mai sus menţionat, exista posibilitatea montării unui dispozitiv specific maşinilor de ridicat ce poate fi folosit în regim permanent/nepermanent de stivuitor, lucru care s-a şi întâmplat, victima I. ataşând furca cu care a intenţionat să ia, de la înălţime, baloţii de paie cu nr. 5 şi 6 din stivă, manevră care a condus la accidentarea şi decesul victimei.

Deopotrivă, din perspectiva împrejurărilor faptice asupra cărora instanţa de apel a statuat definitiv, în cauză se reţine că instanţa de control judiciar a constatat că, în această configuraţie, încărcătorul frontal marca "x" se supunea prescripţiilor tehnice ale ISCIR (Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat) conform PT R 1-2010 -, Maşini de ridicat", fiind incidente dispoziţiile art. 4 lit. b) teza finală din respectivul ordin ISCIR şi pe cale de consecinţă, dat fiind că mini încărcătorul putea fi folosit în regim permanent de stivuitor şi că, în concret, în funcţie de sarcinile de lucru, în procesul muncii, inclusiv la momentul producerii evenimentului (respectiv în data de 17.10.2016), mini încărcătorul frontal avea montat acest dispozitiv specific maşinilor de ridicat, respectivul utilaj ar fi trebuit să fie utilizat numai în conformitate cu reglementările specifice emise de Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat.

Aşa cum rezultă din conţinutul deciziei recurate, analiza detaliată a materialului probator efectuată de prima instanţa a relevat că în cauză este indubitabil că inculpata S.C C. S.R.L., prin administratorul său, inculpatul B., a folosit un utilaj neautorizat ISCIR, fără respectarea dispoziţiilor legale care reglementează lucrul cu o maşină de ridicat şi nu a luat măsurile necesare pentru ca angajatul I. să dispună de informaţiile adecvate necesare conducerii şi manevrării utilajului mai sus menţionat, aceste acţiuni conducând la decesul victimei I..

Astfel, în speţă, în raport cu starea de fapt stabilită cu titlu definitiv prin decizia din apel, se observă că ambele instanţe au statuat că din probatoriul cauzei reiese că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., elementul material al infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului B. constând în nerespectarea dispoziţiilor legale în securitatea în muncă care se impuneau acestuia în raport cu proprii angajaţi, urmarea imediată a faptei constând în moarte victimei, iar legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă din însăşi materialitatea faptei (ex re).

Aşadar, contrar susţinerilor apărării, instanţele de fond şi apel au stabilit că între acţiunile şi inacţiunile angajatorului prin administrator B. şi moartea victimei I. există o legătură de cauzalitate directă, în condiţiie în care în cauză s-a reţinut că respectivul utilaj, potrivit dispoziţiilor legale, nu trebuia să funcţioneze deloc în configuraţia de motostivuitor şi nu trebuia utilizat în procesul muncii în această configuraţie, astfel că folosirea şi punerea lui la dispoziţia muncitorului necalificat, neautorizat şi neinstruit au determinat în consecinţă decesul victimei.

De asemenea, din cuprinsul deciziei recurate se constată că sub aspectul aceleiaşi critici formulate şi în apel, în ceea ce priveşte susţinerile apărării inculpatului conform cărora nu există legătură de cauzalitate între lipsa autorizării ISCIR şi decesul angajatului I., instanţa de apel a subliniat că "autorizarea ISCIR nu reprezintă doar o formalitate, întrucât această autorizare presupune îndeplinirea unor condiţii tehnice ale utilajului care să excludă sau să reducă pe cât de mult este posibil riscul accidentării utilizatorilor şi terţilor ca urmare a folosirii sale. Astfel, ceea ce a determinat moartea, în procesul muncii, a angajatului I., nu este, în sine, lipsa autorizării, ci faptul că, dacă ar fi accesat procesul de autorizare, inculpatul B. şi inculpata S.C. C. S.R.L. ar fi cunoscut faptul că acest utilaj nu poate fi folosit ca maşină de ridicare, întrucât nu corespunde tehnic unei astfel de activităţi, prin însăşi lipsa cabinei de protecţie punând în pericol viaţa utilizatorului în contextul căderii unor obiecte de la înălţime.

Totodată, instanţa de apel a reţinut că decesul victimei este consecinţa folosirii unui mini încărcător care îndeplinea funcţia de maşină de ridicat de către o persoană care nu avea cunoştinţele necesare, nu cunoştea felul în care se comportă utilajul la supraîncărcare, nu cunoştea riscurile care există şi se pot produce în procesul de ridicare/coborâre de obiecte la/de la înălţime şi, în esenţă, căreia nu trebuia să îi fie permis, în nicio circumstanţă, să folosească respectivul utilaj.

În concluzie, Înalta Curte constată că instanţele de fond şi apel au stabilit că situaţia de fapt reţinută în cauză şi probele dosarului dovedesc că inculpatul a folosit în procesul muncii pe care o organiza şi conducea, un utilaj spre a fi folosit în configuraţie de motostivuitor, care nu corespundea cerinţelor minime de securitate în exploatare, neautorizat ISCIR, fără respectarea dispoziţiilor legale care reglementează lucrul cu o maşină de ridicat şi nu a luat măsurile necesare pentru ca angajatul I. să dispună de informaţiile adecvate necesare conducerii şi manevrării acestui utilaj, iar toate aceste acţiuni au condus la decesul victimei I., instanţele stabilind astfel în raport cu starea de fapt reţinută în cauză că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen.

Revenind la conţinutul motivelor de recurs, instanţa de casaţie conchide că, astfel cum au fost formulate, criticile invocate de apărarea recurentului inculpat B. vizează în realitatea netemeinica deciziei din apel, inculpatul fiind nemulţumit de faptul că s-a reţinut în sarcina sa săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă pentru care a fost condamnat.

Solicitarea recurentului inculpat B. de a se dispune achitarea sub aspectul infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat de cele două instanţe inferioare are la bază reanalizarea tuturor aspectelor de fond ale cauzei, inclusiv probatoriul, recurentul urmărind, în realitate, o rejudecare a cauzei în cadrul procedurii recursului în casaţie ca al treilea grad de jurisdicţie.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 439 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, aşa cum în realitate solicită recurentul inculpat B., verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supusă cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.

Deşi inculpatul recurent a susţinut că fapta sa nu este prevăzută de legea penală, întrucât în opinia sa starea de fapt şi probatoriul cauzei (mai exact concluziile raportului de expertiză tehnică extrajudiciară din 11.04.2022 şi procesul-verbal de verificare tehnică încheiat de RSVTI sub nr. x din data de 29.03.2022) fac dovada lipsei tipicităţii obiective a infracţiunii de ucidere din culpă, Înalta Curte constată că, în realitate, recurentul nu face altceva decât să conteste situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel, şi, implicit, probatoriul administrat, în urma căruia instanţele au stabilit că faptele inculpatului B. se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv şi subiectiv infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

Or, în actuala procedură, analiza conţinutului mijloacelor de probă pe care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia, a fiabilităţii acestora ori interpretarea probatoriului administrat în cauză, pe de o parte, şi starea de fapt reţinută de instanţă, pe de altă parte, excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Aşa cum s-a argumentat în precedent, starea de fapt reţinută în cauză cu titlu definitiv şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu pot fi cenzurate de instanţa supremă în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare.

În aceste coordonate, în raport cu motivele de recurs în casaţie astfel cum au fost formulate, dispoziţiile incidente şi scopul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că în susţinerea cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurentul inculpat B. a invocat doar critici care vizează circumstanţele comiterii faptei şi modalitatea de interpretare a probatoriului administrat în cauză.

În consecinţă, în condiţiile în care starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme şi, constatând că, din situaţia de fapt reţinută de cele două instanţe în hotărârile pronunţate rezultă îndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care recurentul inculpat B. a fost condamnat, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt neîntemeiate sub acest aspect, iar recursul în casaţie nefondat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de recurentul inculpat B. împotriva deciziei penale nr. 1282/A/26.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Faţă de soluţia dispusă, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi A. şi S.C. C. S.R.L., vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat B. împotriva deciziei penale nr. 1282/A din data de 26 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi A. şi S.C. C. S.R.L., în cuantum de câte 680 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 iunie 2023.