Admissibility of unconstitutionality exception challenging statutory postal communication of procedural acts where no specific constitutional contradiction is demonstrated

Şedinţa publică din data de 12 aprilie 2023

Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 27 martie 2023, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea petentului A. de sesizare a Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor C. proc. pen. şi ale C. proc. civ., care prevăd ca actele de procedură ale organului de urmărire penală şi ale instanţei să fie comunicate justiţiabililor în stilul recomandată prin Poştă, iar în cazul în care nu este găsit destinatarul, acestea să fie restituite expeditorului şi părţile nu pot lua cunoştinţă de conţinutul actelor procedurale.

Verificând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză, prin prisma dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, Curtea de Apel Ploieşti a constatat că în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

S-a reţinut că analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, căci verificarea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate de către judecătorul în faţa căruia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curţii Constituţionale şi eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanţelor.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei,

Astfel, s-a apreciat că pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale.

În concret, petentul a susţinut că dispoziţiile C. proc. pen. şi ale C. proc. civ., care prevăd ca actele de procedură ale organului de urmărire penală şi ale instanţei să fie comunicate justiţiabililor în stilul recomandată prin Poştă, iar în cazul în care nu este găsit destinatarul, acestea să fie restituite expeditorului şi părţile nu pot lua cunoştinţă de conţinutul actelor procedurale, sunt neconstituţionale, însă, instanţa a constatat că nu se indică textele din Constituţia României, a căror încălcare ar atrage neconstituţionalitatea dispoziţiilor menţionate generic de către petent.

Sub acest aspect, instanţa a reţinut că neconstituţionalitatea unui text de lege este dată de contradicţia dintre dispoziţia legală şi un principiu sau o prevedere constituţională.

Or, s-a reţinut că, în cauză, o asemenea contradicţie nu a fost invocată, ci doar s-a făcut o trimitere la nemulţumirile petentului în privinţa posibilităţii de a lua la cunoştinţă de actele comunicate de către organele de urmărire penală sau de către instanţele judecătoreşti, excepţia neavând legătură cu soluţionarea cauzei pendinte.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, din cuprinsul încheierii din 27 martie 2023, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs petentul A..

Calea de atac a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi înregistrată pe rolul acestei instanţe, la data de 13.12.2021, când s-a stabilit termen în cauză în vederea soluţionării recursului la data de 12 aprilie 2023.

Examinând recursul formulat în cauză de petentul A. împotriva dispoziţiei de respinge a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, din cuprinsul încheierii din 27 martie 2023, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, consideră că o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor:

a. excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

c. excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

d. excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În raport de aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că, în speţă, excepţia a fost invocată de către petentul A., în cauza având ca obiect plângere împotriva soluţiei de clasare, conform art. 340 C. proc. pen.., în faţa unei instanţe judecătoreşti şi vizează dispoziţii din legi în vigoare, care nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Totodată, instanţa de control judiciar are în vedere că admisibilitatea cererii impune îndeplinirea cumulativă a cerinţei ca excepţia invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, cu privire la soluţia ce ar putea fi dată fondului litigiului, inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică.

Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curţii Constituţionale, în soluţionarea excepţiei, să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

În acest context, în analiza condiţiilor prevăzute de lege cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992, republicată, Înalta Curte constată că acestea nu sunt îndeplinite cumulativ în cauză, şi anume în ceea ce priveşte cerinţa ca excepţia invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, sub aspectul soluţiei ce se va pronunţa în procesul aflat pe rolul instanţei de judecată. Partea care invocă excepţia de neconstituţionalitate trebuie să urmărească împiedicarea unei judecăţi şi a pronunţării unei soluţii în ceea ce o priveşte, care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională.

În cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Înalta Curte subliniază că instanţelor de judecată le revine, în faza examinării admisibilităţii condiţiilor de sesizare a Curţii Constituţionale, competenţa de a verifica dacă excepţia a fost invocată în scopul prevăzut de lege, adică pentru controlul constituţionalităţii unei dispoziţii legale, dar care întotdeauna trebuie să aibă legătură cu cauza.

Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal, ceea ce presupune existenţa unei legături directe între norma legală contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauză.

Pe calea excepţiei în discuţie, petentul a susţinut, în esenţă, "neconstituţionalitatea dispoziţiilor C. proc. pen. şi ale C. proc. civ., care prevăd ca actele de procedură ale organului de urmărire penală şi ale instanţei să fie comunicate justiţiabililor în stilul Recomandată prin Poştă, iar în cazul în care nu este găsit destinatarul, acestea să fie restituite Expeditorului, iar părţile nu pot lua cunoştinţă de conţinutul actelor procedurale".

Având în vedere conţinutul excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată de petent, în raport de cadrul procesual şi stadiul concret al cauzei în care s-a invocat excepţia, se constată că aceasta nu îndeplineşte condiţiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituţionalitate a textelor de lege, ci se urmăreşte, în realitate, modificarea lor, într-o formă care să permită aplicarea altor modalităţi de comunicare a actelor de procedură, aşa cum consideră recurentul, ceea ce ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare.

Neconstituţionalitatea unui text de lege este dată de contradicţia dintre dispoziţia legală şi un principiu sau o prevedere constituţională. Or, în cauză, o asemenea contradicţie nu a fost invocată, de natură a permite sesizarea Curţii Constituţionale.

Concluzionând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în mod judicios prima instanţă, examinând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a se constata admisibilitatea cererii de sesizare formulată în cauză de petentul A., a constatat că, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor invocate de inculpat, aceasta respectă condiţiile reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, mai puţin condiţia privind legătura excepţiei cu soluţionarea cauzei, având în vedere conţinutul dispoziţiilor legale criticate, precum şi obiectul cauzei, fiind astfel în mod corect respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respinge a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, din cuprinsul încheierii din 27 martie 2023, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Faţă de soluţia dispusă, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respinge a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, din cuprinsul încheierii din 27 martie 2023, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2023.