Scope of judicial voidance in criminal cases: Limiting annulment to certified official documents rather than underlying civil contracts in lawyer forgery offenses.

Şedinţa publică din data de 17 iulie 2023

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 217 din data de 12.12.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2020, s-a constatat că prin încheierea de şedinţă din data de 21.11.2022 a fost dispusă schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor de uz de fals deduse judecăţii din două infracţiuni prev.de art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen., în infracţiunea prev.de art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale cu privire la inculpatului A. , avocat în Baroul Bucureşti, fără antecedente penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual, prev.de art. 321 alin. (1) C. pen. (certificarea actului adiţional din data de 12 august 2015) şi a aceleiaşi infracţiuni de fals intelectual, prev.de art. 321 alin. (1) C. pen. (certificarea actului adiţional din data de 15 noiembrie 2015).

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., cu aplicarea art. 323 alin. (1) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată.

În baza art. 83 C. pen., s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 85, alin. (1) C. pen., s-a dispus că pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 86 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) să fie comunicate Serviciului de Probaţiune Bucureşti.

În temeiul art. 85 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului A. următoarele obligaţii: să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei sectorului 4 Bucureşti sau ADP sector 4 pe o perioadă de 30 de zile, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 86 alin. (2) C. pen., s-a dispus ca supravegherea executării obligaţiilor prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. b) C. pen. să fie efectuată de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti.

Potrivit art. 404 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen., în sensul revocării amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

Au fost respinse, ca neîntemeiate, pretenţiile civile ale persoanei vătămate B..

S-a desfiinţat total înscrisul denumit Act adiţional nr. x din data de 12.08.2015, anexă la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014.

A fost constatat că Actul adiţional nr. x/15.11.2015, anexă la acelaşi contract de împrumut a fost desfiinţat prin încheierea penală nr. 538/05.08.2021, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Cornetu, în dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1032 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 532 RON cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală şi suma de 500 RON pentru judecata în primă instanţă.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă de fond a reţinut că, prin rechizitoriul nr. x/2020, din data de 20.05.2020, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, secţia de urmărire penală, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate, a inculpatului A., avocat în Baroul Bucureşti, pentru comiterea infracţiunilor de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., uz de fals prev. de art. 323 din C. pen. şi uz de fals prev. de art. 323 din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin actul de sesizare a instanţei au fost făcute simple referinţe teoretice la anumite aspecte din Legea 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi la faptele penale pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Astfel, cu privire la infracţiunile de fals, a fost descrisă mai întâi cea constatată în actul adiţional nr. x la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014, act adiţional atestat şi certificat sub nr. x/12.08.2015 de avocat A., din care procurorul a reţinut că, prin fals intelectual, a fost emisă încheierea nr. 27/12.08.2015, în care au fost trecute fapte neconforme adevărului, în sensul că B., reprezentantă a S.C. C. S.R.L., a fost prezentă la avocat la data de 12.08.2015, a fost identificată şi a semnat în prezenţa acestuia.

Din actele dosarului, procurorul a reţinut că inculpatul A., cu intenţie directă, în vederea producerii de efecte împotriva S.C. C. S.R.L., la data de 12.08.2015, în Bucureşti, prin folosirea actului adiţional atestat şi autentificat sub nr. x/12.08.2015, a prevăzut şi a acceptat crearea unei stări de pericol pentru încrederea în conformitatea cu adevărul a actelor certificate/atestate de avocaţi în exercitarea atribuţiilor de funcţionari publici, stabilite la 38 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, reţinându-se în sarcina inculpatului A. infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen.

În continuare, prin acelaşi rechizitoriu s-a mai reţinut că inculpatul A., în legătură cu actul adiţional nr. x la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014, atestat şi certificat sub nr. x/15.11.2015 de inculpat, a emis încheierea nr. 40/15.11.2015 în care au fost trecute fapte neconforme adevărului, în sensul că B., reprezentantă a S.C. C. S.R.L., a fost prezentă în faţa inculpatului la data de 15.11.2015, a fost identificată şi a semnat în prezenţa acestuia.

Astfel, în sarcina inculpatului A. s-a reţinut săvârşirea, cu intenţie directă, a unei alte infracţiuni de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., în sensul producerii de efecte juridice prin folosirea actului adiţional atestat şi autentificat sub nr. x/15.11.2015, acesta prevăzând şi acceptând crearea unei stări de pericol pentru încrederea în conformitatea cu adevărul a actelor certificate de avocaţi în exercitarea atribuţiilor de funcţionari publici stabilite la 38 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Prima instanţă a mai reţinut că, prin acelaşi rechizitoriu, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru comiterea a două infracţiuni de uz de fals, în acest sens susţinându-se că, în calitate de reprezentant al clientului D., la data de 02.08.2018, s-a prezentat la BEJ E. şi a completat cererea de executare silită împotriva S.C. C. S.R.L. şi B. la care a ataşat mai multe înscrisuri, printre care şi actul adiţional nr. x/12.08.2015 la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014, încheierea de certificare nr. 27/12.08.2015, pe care o falsificase anterior prin fals intelectual, actul adiţional nr. x/15.11.2015 la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014 şi încheierea de certificare nr. 40/15.11.2015, pe care o falsificase anterior prin fals intelectual, fiind emisă de către executor încheierea nr. 11 A/2018 din 02.08.2018.

Procurorul a reţinut în sarcina inculpatului A. comiterea primei infracţiuni de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., constând în folosirea, la data de 02.08.2018, prin ataşarea în copie, la cererea de executare silită depusă la BEJ E. din Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 1, a actului adiţional nr. x/12.08.2015 la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014, act adiţional ce conţine încheierea nr. 27/12.08.2015 de certificare emisă anterior de inculpat, cunoscând că înscrisul este fals.

Totodată, s-a reţinut în sarcina inculpatului A. comiterea unei a doua infracţiuni de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., constând în folosirea, la data de 02.08.2018, prin ataşarea, în copie, la cererea de executare silită depusă la BEJ E. din Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 1, a actului adiţional nr. x/15.11.2015 la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014, act adiţional ce conţine încheierea nr. 40/15.11.2015 de certificare emisă anterior de inculpat prin fals intelectual, cunoscând că înscrisul este fals.

Sub aspectul laturii subiective, procurorul a stabilit că inculpatul A. a acţionat cu intenţie directă, în vederea producerii de consecinţe juridice, constând în executarea silită a debitorilor şi obţinerea pentru clientul său a sumelor de bani indicate în titlurile executorii depuse, cunoscând că cele două încheieri de certificare erau false.

În continuare, în rechizitoriu au fost analizate mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale respectiv din vol. 1: declaraţia suspectului A. - 11.02.2020, f.10-11; declaraţiile inculpatului A. - 11.02.2020, f.18-19; 22.01.2020, 30.01.2020, f.30-33; copia extrasului de cazier pentru A. şi D. f.65-67; declaraţia martorului F. - 06.02.2020, f.99-105, înscrisurile depuse de A. f.126-132; declaraţiile persoanei vătămate B. - 17.12.2019, f.133-139 şi 01.04.2019, f.141-145; procesul-verbal din 01.04.2019; ridicarea probelor de scris, f.146 şi alte înscrisuri din vol. 2 şi vol. 3 al dosarului de urmărire penală.

Prima instanţă a mai constatat că în rechizitoriu au fost arătate şi date cu privire la persoana inculpatului, date referitoare la urmărirea penală, aspecte referitoare la prejudiciul produs în cauză şi, în final, că faţă de inculpat nu au fost dispuse măsuri preventive.

De asemenea, s-a arătat că, prin acelaşi rechizitoriu s-a solicitat instanţei de judecată, ca la soluţionarea pe fond a cauzei să dispună desfiinţarea înscrisului ce conţine încheierea nr. 27/12.08.2015 de certificare (atestare) a actului adiţional nr. x/12.08.2015 şi a înscrisului ce conţine încheierea nr. 40/15.11.2015 de certificare (atestare) a actului adiţional nr. x/15.11.2015.

În continuare, s-a consemnat că, prin acelaşi rechizitoriu, faţă de suspectul D., s-a dispus clasarea pentru comiterea infracţiunilor de instigare la fals intelectual, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen. (instigarea avocatului A. la falsificarea încheierii de certificare nr. 27/12.08.2015); uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. (folosirea încheierii de certificare nr. 27/12.08.2015); instigare la fals intelectual, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen. (instigarea avocatului A. la falsificarea încheierii de certificare nr. 40/15.11.2015); uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. (folosirea încheierii de certificare nr. 40/15.11.2015); fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu privire la falsificarea şi folosirea actului adiţional nr. x/15.11.2015 la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014, toate în concurs real cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, s-a mai dispus clasarea şi sub aspectul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., referitor la falsificarea şi folosirea contractului de împrumut nr. x/19.11.2014, dintre B., reprezentantă a S.C. C. S.R.L. şi D., precum şi clasarea sub aspectul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., constând în falsificarea şi folosirea biletului la ordin seria x , şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de 322 alin. (1) din C. pen., constând în falsificarea şi folosirea biletului la ordin seria x .

Deopotrivă, s-a dispus renunţarea la urmărire penală sub aspectul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., constând în semnarea în locul numitei B. a actului adiţional nr. x/15.11.2015, precum şi disjungerea cauzei şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub aspectul comiterii de către B. a infracţiunilor de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii comerciale într-un scop contrar intereselor acesteia, prev. de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea 31/1990, înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) din C. pen., evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005 şi spălarea banilor prev. de art. 49 din Legea nr. 129/2019.

Cauza a fost înaintată la data de 25.05.2020 Curţii de Apel Bucureşti, fiind înregistrată sub nr. x/2020.

În procedura de cameră preliminară, prin încheierea pronunţată la data de 02.02.2021 în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen.., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Inculpatul A. nu a recunoscut săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, neînţelegând să uzeze de procedura simplificată prev.de art. 396 C. proc. pen.

În faza cercetării judecătoreşti în primă instanţă au fost administrate următoarele mijloace de probă: la termenul din data de 29.11.2021 a fost audiată persoana a vătămată, atât cu privire la situaţia de fapt, cât şi cu privire la pretenţiile civile solicitate în cauză de la inculpat, aşa cum acestea au fost precizate în scris în cererea de constituire de parte civilă la dosar de instanţă (declaraţie dosar instanţă).

La termenul din data de 17.01.2022, a fost audiat inculpatul A. (declaraţie dosar instanţă).

La solicitarea ambelor părţi a fost încuviinţată proba cu audierea martorilor din rechizitoriu, în acest sens fiind audiaţi F. şi D. (declaraţii filele x, respectiv 115-116, vol. I, dosar instanţă).

În raport de cele declarate de către martorul F., pentru deplina lămurire a situaţiei de fapt, instanţa a dispus din oficiu audierea martorului G. (declaraţie dosar instanţă).

La solicitarea inculpatului, instanţa a dispus emiterea unei adrese către banca H. S.A. Paris - Sucursala România pentru a se comunica istoricul tranzacţiilor pentru contul IBAN: x, începând cu data de 12.08.2015 până la data închiderii, respectiv 12.12.2017, răspunsul unităţii bancare fiind comunicat la data de 25.02.2022 .

Martorul D. a depus la dosarul cauzei înscrisuri, respectiv suportul pe hârtie al mai multor convorbiri purtate cu persoana vătămată prin intermediul aplicaţiei Waats App şi înscrisul reprezentând modalitatea de calcul a împrumutului .

În cadrul probei cu înscrisuri încuviinţate persoanei vătămate, aceasta a depus la dosarul cauzei încheieri pronunţate într-un dosar de cameră preliminară care se referă la desfiinţarea Actului adiţional nr. 2 .

Inculpatul A. a depus la rândul său înscrisuri în apărare, inclusiv acte medicale.

Analizând probele administrate în cauză în timpul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, aceeaşi stare de fapt ca cea descrisă în rechizitoriu şi aceeaşi încadrare juridică data faptelor.

Astfel, prima instanţă a reţinut că inculpatul A. a atestat fapte necorespunzătoare adevărului la întocmirea încheierii nr. 27/12.08.2015 de atestare a conţinutului şi darea de dată certă actului adiţional nr. x/12.08.2015, în sensul că persoana vătămată B. ar fi fost prezentă în faţa acestuia, ar fi fost identificată de el şi ar fi semnat actul adiţional în faţa lui, faptă considerată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen.

Curtea de apel a mai reţinut că inculpatul A. a atestat fapte necorespunzătoare adevărului la întocmirea încheierii nr. 40/15.11.2015 de atestare a conţinutului şi darea de dată certă a actului adiţional nr. x/15.11.2015, în sensul că B. ar fost prezentă în faţa acestuia, ar fi fost identificată de el şi fi semnat actul adiţional în faţa lui, faptă considerată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, instanţa a apreciat că fapta inculpatului A. de a folosi încheierea nr. 27/12.08.2015 de certificare a actului adiţional nr. x/12.08.2015 la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014, la data de 02.08.2018, prin ataşarea acesteia, în copie, la cererea de executare silită depusă la BEJ E. din Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 1, cunoscând că încheierea este falsă, în vederea producerii consecinţelor juridice specifice procedurilor de executare silită, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen.

Cu privire la cel de-al doilea act material al infracţiunii de uz de fals, Curtea a reţinut că inculpatul A. a folosit încheierea nr. 40/15.11.2015 de certificare a actului adiţional nr. x/19.11.2014 la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014, la data de 02.08.2018, prin ataşarea acesteia, în copie, la cererea de executare silită depusă la BEJ E. din Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 1, cunoscând că încheierea este falsă, în vederea producerii consecinţelor juridice specifice procedurilor de executare silită, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa de fond a arătat că, în ceea ce priveşte situaţia de fapt, atât în faza de urmărire penală, cât şi faza cercetării judecătoreşti, persoana vătămată, inculpatul, dar şi martorii D. şi F. au oferit declaraţii parţial nesincere, fiecare înţelegând să prezinte propria sa versiune a evenimentelor, pentru a se prezenta într-o situaţie cât mai favorabilă, chestiunile în discuţie, din punctul lor de vedere fiind următoarele: sumele împrumutate de către martorul D. persoanei vătămate erau sau nu purtătoare de dobânzi, suma a fost restituită prin intermediul fratelui martorului D. sau nu.

Prima instanţă a considerat că este dincolo de orice îndoială faptul că inculpatul A. a avut conduită ilicită constând în certificarea, neconform cu adevărul, a identităţii persoanei vătămate prin încheierile nr. 27/12.08.2015 şi nr. 40/15.11.2015 de atestare a actelor adiţionale la contractul de împrumut încheiat între B. şi D., menţionând că aceasta a fost prezentă, a citit şi a semnat în faţa sa.

S-a arătat că, din ansamblul probator administrat în cauză, respectiv declaraţiile persoanei vătămate B. date pe parcursul întregului proces penal coroborate cu concluziile raportului de expertiză criminalistică efectuat în cauză rezultă că aceasta a semnat actul adiţional nr. x/12.08.2015 şi că nu a executat niciuna dintre cele două semnături din dreptul numelui ei, pe fiecare din cele două exemplare originale ale actului adiţional nr. x/15.11.2015, fără ca identitatea sa să fie certificată de către inculpatul A., care a semnat încheierile de certificare ale celor două acte adiţionale, această din urmă conduită fiind reţinută de instanţă ca întrunind elementele de tipicitate a două infracţiuni de fals intelectual, în raport de fiecare dintre cele două certificări ale actelor adiţionale arătate.

Instanţa a considerat veridică afirmaţia persoanei vătămate că nu l-a cunoscut pe inculpat decât în anul 2018, cu ocazia judecării contestaţiei la executare la Judecătoria Cornetu, fiind astfel apreciat ca evident că inculpatul nu putea certifica identitatea acesteia cu ocazia întocmirii celor două acte adiţionale întocmite în anul 2015. Curtea de apel a precizat că o probă care cântăreşte foarte mult în sensul acestei concluzii este şi faptul că inculpatul a folosit în cuprinsul celor două încheieri de certificare datele de identitate ale persoanei vătămate dintr-o veche carte de identitate, care fusese înlocuită cu una eliberată la data de 02.06.2015, când vechea carte de identitate cu seria x nr. x a fost distrusă.

Instanţa de fond a evidenţiat că este concluzia la care a ajuns şi procurorul de caz, care arată în actul de inculpare că este imposibil ca o persoană fizică să fie prezentă la procedura de certificare acte de către avocat cu un act de identitate ce fusese distrus prin ardere în urmă cu câteva luni. Ca atare, s-a menţionat că singura concluzie care se impune este aceea că inculpatul a realizat cele două atestări fără ca persoana vătămată B. să fie prezentă şi că a avut la dispoziţie o copie a vechiului act de identitate al acesteia.

Curtea de apel a considerat că există şi explicaţia logică a acestui comportament ilicit, respectiv că, în vara anului 2015, persoana vătămată depăşise termenul de restituire a sumei de 30.000 de euro împrumutate, în anul 2014, solicitând suplimentar ca împrumut suma de 40.000 RON, fiind evident ulterior, pe parcursul trecerii timpului, că aceasta nu va restitui sumele de bani împrumutate.

S-a reţinut că, dacă primul contract de împrumut fusese atestat de către un avocat, respectiv de către martorul F., cel de-al doilea împrumut, materializat prin actul adiţional nr. x din 12.08.2015, nu fusese atestat de către un avocat, ceea ce înseamnă că îi lipsea forţa juridică pentru punerea sa în executare, instanţa considerând că de aceea a fost "necesară" certificarea lui.

Aceeaşi explicaţie o are instanţa şi pentru atestarea în fals a actului adiţional nr. x din data de 15.11.2015, cu menţiunea că, de data aceasta, nici măcar semnătura persoanei vătămate nu mai este cea reală, fiind evident, din conţinutul acestui act că persoana vătămată nu ar fi putut semna un înscris cu un conţinut atât de defavorabil acesteia, având în vedere că din acest înscris reiese că termenul de restituire al împrumuturilor a fost prelungit, impunându-se şi plata unor penalităţi de 1% pe zi de întârziere.

Instanţa şi-a format convingerea că inculpatul a procedat astfel pentru că, în anul 2018, când era evident că persoana vătămată nu putea restitui sumele împrumutate, a demarat la solicitarea creditorului D. executarea silită în calitate de avocat al acestuia.

În acest sens, instanţa a înlăturat apărarea inculpatului care a afirmat că "a legitimat-o pe partea vătămată" în maşină, în acelaşi mod, cu prilejul întocmirii ambelor acte adiţionale, în mod superficial, privind doar fotografia acesteia, deoarece nu este credibilă o astfel de afirmaţie, în contextul în care pregătirea sa profesională, de avocat, presupune îndeplinirea obligaţiei legale de identificare cu maximă diligenţă, mai ales că îi erau cunoscute prevederile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 în conformitate cu care "în exercitarea profesiei, avocaţii sunt parteneri indispensabili ai justiţiei, ocrotiţi de lege, fără a putea fi asimilaţi funcţionarilor publici, cu excepţia în care atestă identitatea părţilor, a conţinutului sau datei unui act", putând fi atrasă răspunderea penală în raport de prevederile art. 321 alin. (1) C. pen., care incriminează falsul intelectual.

Pe de altă parte, instanţa de fond a considerat parţial nesincere declaraţiile persoanei vătămate în sensul că sumele împrumutate nu erau purtătoare de penalităţi, nefiind credibilă o astfel de conduită din partea creditorului D., aceasta fiind singura care a susţinut că împrumutul nu era purtător de penalităţi. Instanţa a reţinut declaraţiile constante ale martorului D., dar şi ale martorului I., avocatul care a atestat contractul iniţial de împrumut, care a declarat, inclusiv în faţa instanţei că împrumutul a fost acordat cu penalităţi (declaraţie fila x verso), apreciindu-se că persoană vătămată a încercat să inducă în eroare creditorul şi, ulterior, organele judiciare, susţinând că a avut loc o restituire a sumei împrumutate, prin intermediul martorului F., deşi nu se stabilise că restituirea va avea loc în acest mod.

Curtea de apel a avut în vedere şi mesajele extrase din aplicaţia Waats App depuse de martorul D. la filele x, din care reiese purtarea de discuţii despre restituirea banilor pe parcursul anului 2017 şi începutul lui 2018, instanţa considerând că, dacă suma ar fi fost deja restituită, acest aspect nu ar mai fi făcut obiectul discuţiilor.

S-a apreciat că martorul F. a fost parţial nesincer.

Instanţa a respins apărarea inculpatului care a susţinut, prin intermediul apărătorului său ales, că actul adiţional nr. x nu este fals, ci doar încheierea de atestare, deoarece înscrisul este un tot unitar, respectiv conţinutul actului adiţional şi încheierea de atestare.

De asemenea, a respins apărarea potrivit căreia nu ar fi avut motivul de a atesta în fals identitatea persoanei vătămate cu prilejul întocmirii actului adiţional nr. x, instanţa făcând trimitere la considerentele prin care a arătat care a fost mobilul pentru care inculpatul a săvârşit cele două falsuri intelectuale.

Din probele analizate, instanţa a concluzionat că s-a dovedit vinovăţia inculpatului A. sub aspectul faptului că acesta a atestat fapte necorespunzătoare adevărului la întocmirea încheierii nr. 27/12.08.2015 de atestare a conţinutului şi darea de dată certă actului adiţional nr. x/12.08.2015, în sensul că persoana vătămată B. ar fi fost prezentă în faţa sa, ar fi fost identificată şi ar fi semnat actul adiţional în faţa lui; de asemenea, sub aspectul faptului că a atestat fapte necorespunzătoare adevărului la întocmirea încheierii nr. 40/15.11.2015 de atestare a conţinutului şi darea de dată certă a actului adiţional nr. x/15.11.2015, în sensul că B. ar fost prezentă în faţa inculpatului, ar fi fost identificată de acesta şi fi semnat actul adiţional în faţa sa; fapte considerate de prima instanţă că întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni de fals intelectual în concurs real, prev.de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen.

În raport de aceste aspecte, instanţa a respins cererea de achitare a inculpatului întemeiată pe prevederile art. 16 alin. (1) lit. a) şi c) C. proc. civ..penală şi de continuare a procesului penal.

Analizând prescripţia răspunderii penale invocată de către reprezentanta Ministerului Public, instanţa a constatat că faptele au fost comise la datele 12.08.2015, respectiv la data de 15.11.2015, termenul general de prescripţie de 5 ani începând să curgă de la aceste date conform art. 154 alin. (2) C. pen.

S-a notat că faptele au fost comise după intrarea în vigoare a Noului C. pen. care prevedea la momentul intrării sale în vigoare şi la momentul comiterii faptei, la art. 155 C. pen., instituţia întreruperii cursului prescripţiei prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, cu consecinţa începerii unui nou termen de prescripţie.

Prin Decizia nr. 297/2018 Curtea Constituţională a statuat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul art. 155 alin. (1) C. pen. este neconstituţională.

S-a reţinut în motivarea deciziei Curţii Constituţionale că "spre deosebire de reglementarea anterioară, care prevedea întreruperea cursului termenului de prescripţie doar ca efect al realizării unor acte procedurale ce se comunicau, potrivit legii, învinuitului sau inculpatului, dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în vigoare prevăd întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale cu ocazia realizării oricărui act de procedură, indiferent de natura acestuia (...).

Prescripţia răspunderii penale este o instituţie de drept penal substanţial care are la bază trecerea timpului, dispoziţiile legale ce reglementează termenele de prescripţie a răspunderii penale şi modalitatea de aplicare a acestora au o importanţă considerabilă, atât pentru activitatea organelor judiciare ale statului, cât şi pentru persoanele care săvârşesc infracţiuni. Având în vedere aceste considerente, se impune a fi garantat caracterul previzibil al efectelor dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. asupra persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, inclusiv prin asigurarea posibilităţii acesteia de a cunoaşte aspectul intervenirii întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale şi al începerii cursului unui nou termen de prescripţie.

De altfel, data efectuării unui act de procedură ce produce efectul anterior menţionat este şi data de la care începe să curgă şi poate fi calculat noul termen de prescripţie. A accepta soluţia contrară înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului şi care au ca efect întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, pentru persoana în cauză o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescripţiei speciale, prevăzut la art. 155 alin. (4) din C. pen..

29. Or, conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, o dispoziţie legală trebuie să fie precisă, neechivocă şi să instituie norme clare, previzibile şi accesibile a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul, iar norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar şi uniform şi să stabilească cerinţe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi. Prin raportare la jurisprudenţa mai sus analizată, Curtea constată că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. instituie o soluţie legislativă de natură a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situaţie juridică incertă referitoare la condiţiile tragerii sale la răspundere penală pentru faptele săvârşite.

31. Pentru aceste motive, Curtea reţine că prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale."

Prima instanţă a precizat că, în ciuda acestei decizii, Parlamentul României nu a modificat dispoziţiile art. 155 alin. (4) din C. pen. decât prin O.U.G. nr. 71/30.05.2022, şi anume: cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.

Totodată, prima instanţă a arătat că, prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale şi că, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.

A reţinut Curtea Constituţională că "norma prevăzută de art. 155 alin. (1) C. pen., sancţionată ca neconstituţională prin Decizia nr. 297/2018, nu mai era aptă să funcţioneze fără o intervenţie ulterioară a legiuitorului, într-o manieră care să nu permită arbitrarul sau o aplicare diferenţiată de la caz la caz şi că această normă nu mai putea produce efecte juridice întreruptive decât după intervenţia legiuitorului în sensul indicat de Curtea Constituţională.

Curtea sancţionează unica soluţie legislativă pe care dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. o reglementau. Pe de altă parte, Curtea observă că atât o parte a practicii judiciare, cât şi o parte a literaturii de specialitate, plecând de la conţinutul paragrafului 34 al deciziei anterior menţionate, au apreciat, prin analogie cu dispoziţiile din vechiul C. pen., că, în ceea ce priveşte cauza de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură în cauză, aceasta îşi produce efectele numai în cazul oricărui act de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal.

Curtea subliniază că, deşi a sancţionat soluţia legislativă prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen. deoarece aceasta prevedea că se poate întrerupe cursul prescripţiei prin efectuarea de acte procedurale care nu sunt cunoscute suspectului sau inculpatului, prin comunicare sau prin prezenţa acestuia la efectuarea lor, Curtea nu a impus ca toate actele care se comunică suspectului sau inculpatului sau toate actele care presupun participarea suspectului sau inculpatului să fie privite ca acte care sunt apte să întrerupă cursul prescripţiei răspunderii penale, stabilirea acestora intrând în competenţa legiuitorului, cu condiţia esenţială ca acestea să îndeplinească exigenţele menţionate de către instanţa de contencios constituţional (...).

Curtea constată că, în paragraful 34 al Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, a evidenţiat reperele comportamentului constituţional pe care legiuitorul, iar nu organele judiciare, avea obligaţia să şi-l însuşească, acesta, în temeiul art. 147 din Constituţie, fiind obligat să intervină legislativ şi să stabilească clar şi previzibil cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. (...) Dispoziţiile de drept penal care reglementează întreruperea termenului de prescripţie se interpretează ca excepţii atent definite şi, prin urmare, nu se pretează la interpretări extinse; aşadar, instanţele obişnuite nu pot, pe propria răspundere, să dezvolte legea prin analogie. Or, Curtea observă că, prin tăcerea legiuitorului, identificarea cazurilor de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale a rămas o operaţiune realizată de către organul judiciar, ajungându-se la o nouă situaţie lipsită de claritate şi previzibilitate, situaţie ce a determinat inclusiv aplicarea diferită la situaţii similare a dispoziţiilor criticate. Astfel, lipsa de intervenţie a legiuitorului a determinat în sarcina organului judiciar necesitatea de a se substitui acestuia prin conturarea cadrului normativ aplicabil în situaţia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale şi, implicit, aplicarea legii penale prin analogie.

Deşi Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale.

S-a concluzionat că, în interpretarea Curţii Constituţionale care a stat la baza deciziei de mai sus, în perioada 26.04.2018-30.05.2022 nu a existat cazul de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale prev. de art. 155 alin. (1) C. pen. nici în interpretarea întreruperii prin orice act de procedură nici în interpretarea întreruperii prin actele de procedură care se comunică inculpatului/suspectului.

Acest fond legislativ din intervalul temporal menţionat care nu prevedea vreo cauză de întrerupere a cursului prescripţiei constituie o lege penală mai favorabilă în sensul art. 5 C. pen., aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 67/25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

Aplicând acest fond legislativ drept lege penală mai favorabilă, s-a constatat că, în lipsa existenţei vreunui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, instanţa nu se poate raporta decât la termenul general de prescripţie care în cauza de faţă este de 5 ani şi la acest moment este împlinit.

Pentru aceste motive instanţa în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale cu privire la inculpatul A., sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de fals intelectual în concurs real, prev.de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen. (fapta din data de 12.08.2015, respectiv din data de 15.11.2015).

Cu privire la cele două infracţiuni de uz de fals de care este acuzat inculpatul, instanţa a constatat, preliminar, că prin încheierea de şedinţă din data de 21.11.2022 a fost dispusă schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor de uz de fals deduse judecăţii din două infracţiuni prev.de art. 323 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prev.de art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Cu privire la infracţiunea de uz de fals prev.de art. 332 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., instanţa a reţinut că, la data de 02.08.2015, inculpatul a ataşat în copie, la cererea de executare silită depusă la BEJ E. din Bucureşti, Splaiul Independenţei, nr. 1, actul adiţional nr. x/12.08.2015 la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014, act adiţional ce conţine încheierea nr. 27/12.08.2015, precum şi actul adiţional nr. x ce conţine încheierea nr. 40/15.11.2015 certificare emisă anterior de inculpat, cunoscând că înscrisurile sunt false, faptă ce întruneşte atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, în formă continuată, prev.de art. 323 alin1 C. pen. rap.la art. 35 alin. (1) C. pen.

Instanţa a reţinut că inculpatul a recunoscut folosirea acestor înscrisuri, contestat fiind faptul că a săvârşit cele două infracţiuni de fals intelectual, infracţiunile premisă, însă instanţa a apreciat ca dovedită săvârşirea acestora din urmă în raport de probele administrate în cauză.

Sub aspectul laturii subiective, s-a menţionat că inculpatul A. a acţionat cu intenţie directă, în vederea producerii de consecinţe juridice, constând în executarea silită a debitorilor şi obţinerea pentru clientul său a sumelor de bani indicate în titlurile executorii depuse, cunoscând că cele două încheieri de certificare erau false.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, curtea de apel a avut în vedere în privinţa inculpatului A. faptul că acesta se află la primul conflict cu legea penală, a acţionat la îndemnul martorului D., clientul său, despre care instanţa a arătat că are dubii că i-a relatat inculpatului adevărul în legătură cu relaţiile sale cu persoana vătămată, inclusiv în ceea ce priveşte termenii împrumutului. Pe de altă parte, prima instanţă a reţinut că persoana vătămată a fost parţial nesinceră, iar Ministerul Public a fost inconsecvent în tratamentul penal aplicat celor implicaţi, având în vedere soluţia de clasare dispusă faţă de martorul D., nefiind logic argumentat juridic, faţă de cronologia evenimentelor, de ce acesta nu a fost trimis în judecată, la fel ca inculpatul A. sau de ce nu s-a dispus, faţă de acesta din urmă, altă măsură decât trimiterea în judecată.

Evaluând toate aceste elemente, instanţa a apreciat că stabilirea unei pedepse în cuantum egal cu minimul special prevăzut de art. 323 alin. (1) C. pen., respectiv de 3 luni închisoare, reflectă gradul de pericol social al faptei şi persoana inculpatului.

Având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, este integrat social, iar drepturile persoanei vătămate au fost protejate de către instanţele civile, instanţa a constatat că nu se impune aplicarea imediată a pedepsei, fiind incidentă instituţia amânării executării pedepsei, prev.de art. 83 C. pen., aşa cum a solicitat întemeiat şi reprezentanta Ministerului Public, termenul de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 84 C. pen. şi măsurile de supraveghere prev. de art. 85 alin. (1) C. pen., constând în: a) prezentarea la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti la datele fixate de acesta; b) primirea vizitelor consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) obligaţia de a anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) obligaţia de a comunica schimbarea locului de muncă; e) obligaţia de a comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă, fiind apreciate ca suficiente pentru a garanta respectarea legii.

În ceea ce priveşte pretenţiile civile ale persoanei vătămate B. constând în obligarea inculpatului la plata sumei de 30.000 euro şi 40.000 RON cu titlu de daune morale, instanţa le-a respins ca neîntemeiate, apreciind că atitudinea persoanei vătămate, de prezentare a evenimentelor în mod trunchiat, face ca această solicitare de despăgubire să nu fie legitimă, nefiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Împotriva acestei sentinţe penale au formulat apel inculpatul A., partea civilă B. şi persoana interesată D.

Potrivit motivelor de apel scrise şi a celor care au fost susţinute prin concluziile orale formulate cu ocazia dezbaterii pe fond a apelului, inculpatul A., prin apărător ales, în esenţă, a criticat sentinţa apelată sub următoarele aspecte:

- greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice în înfracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu considerarea că termenul de prescripţie a răspunderii penale a început să curgă "de la momentul consumării infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, nu de la cel al epuizării acestei infracţiuni";

- lipsa motivării hotărârii apelate (în privinţa soluţiei desfiinţării înscrisurilor);

- achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. (faptele nu sunt prevăzute de legea penală) pentru infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, cu argumentul că nu sunt de natură a produce consecinţe juridice şi nu este întrunită condiţia ca subiectul activ să fie funcţionar public sau în temeiul art. 16 alin. (1) teza a II a C. proc. pen.. deoarece nu a acţionat cu vinovăţia cerută de lege;

- achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.. având în vedere că nu a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie;

- greşita desfiinţare a Actului aditional nr. 1 din 12.08.2015 la contractul de împrumut nr. x din 19.11.2014 şi greşita constatare a desfiinţării Actului aditional nr. 2 din 15.11.2015 la contractul de împrumut nr. x din 19.11.2014, urmând a fi desfiinţate numai încheierile de atastare (dacă se stabileşte răspunderea penală a inculpatului).

În esenţă, cu privire la schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor de uz de fals deduse judecăţii prin rechizitoriu, din două infracţiuni prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen., în infracţiunea prev.de art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., astfel cum s-a dispus prin încheierea de şedinţă din data de 21.11.2022, a solicitat să se constate nelegalitatea şi netemeinicia acestei dispoziţii având în vedere greşita reţinere a situaţiei de fapt, astfel cum rezultă din întregul material probator din dosar:

A învederat că, potrivit încheierilor de şedinţa din 27.09.2022 şi din 17.11.2022, reprezentantul Ministerului Public a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor de uz de fals din două infracţiuni prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen., în infracţiunea prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., motivat de faptul că se impune schimbarea încadrării juridice "într-o singură infracţiune de uz de fals în forma unităţii naturale sau în forma unităţii legale a infracţiunii continuate constând în două acte materiale, pentru că cele două acte adiţionale, presupus falsificate, de către inculpat au fost folosite pe data de 02.08,2028, în acelaşi loc, în aceeaşi împrejurare, la acelaşi executor judecătoresc, în vederea producerii aceloraşi consecinţe juridice."

Faţă de cererea reprezentantului Ministerului Public, instanţa de fond s-a pronunţat prin încheierea de şedinţă din data de 21.11.2022, pentru argumentele reţinute şi în sentinţa penală nr. 217/F din 12.12.2022.

Apelantul a precizat că faţă de înscrisurile şi probele din dosar, situaţia de fapt şi, pe cale de consecinţă, încadrarea juridică a faptelor de uz de fals, a fost greşit reţinută, întrucât la BEJ E. au fost formulate două cereri de executare silită în baza a două titluri executorii diferite. Astfel, prima cerere a formulat-o în calitate de împuternicit al creditorului D., la data de 02.08.2018, iar a doua cerere la data de 11.10.2018, fiind înregistrate două dosare de executare silită, şi anume:

- nr. 11/A/2018/02.08.2018 în baza titlului executor reprezentat de biletul la ordin x nr. x, debitor principal S.C. C. S.R.L. şi debitor avalist B. şi

- nr. 48/A/2018/11.10.2018 în baza titlului executor reprezentat de biletul la ordin x nr. x, debitor principal S.C. C. S.R.L. şi debitor avalist B..

Apelantul a considerat că, în mod greşit, s-a reţinut că cele două acte adiţionale, presupus falsificate, au fost folosite pe data de 02.08.2028, în acelaşi loc, în aceeaşi împrejurare, în vederea producerii aceloraşi consecinţe juridice, în condiţiile în care a anexat la fiecare cerere de executare silită, la date diferite (02.08.2018, respectiv 11.10.2018), cele două acte adiţionale, înţelegând să formuleze două cereri de executare diferite (existând, prin urmare, doua rezoluţii diferite) pentru realizarea drepturilor de creanţă ale creditorului D. în baza a două titluri executorii diferite, reprezentate de biletul la ordin x nr. x (creanţa în euro), respectiv biletul la ordin x nr. x (creanţa în RON).

Ca atare, a susţinut, contrar celor reţinute de prima instanţă de fond, că presupusele falsificări ale actelor adiţionale nr. x din 12.08.2015 şi nr. 2 din 15.11.2015 au fost depuse în două dosare de executare diferite, la date diferite, producând consecinţe juridice diferite.

A mai subliniat că atât Contractul de împrumut nr. x/19.11.2014 atestat de avocat F., cât şi actele adiţionale modificatoare nr. 1/12.08.2015, respectiv nr. 2/15.11.2015, pe care le-a atestat nu reprezentau titluri executorii în sensul dispoziţiilor C. proc. civ.

Referitor la cererea sa de schimbare a încadrării juridice formulată la termenul din 22.11.2022 de către apărătorul inculpatului, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptelor din două presupuse fapte de fals intelectual prevăzute de dispoziţiile art. 321 alin. (1) din C. pen. şi presupusa faptă de uz de fals în formă continuată prevăzută de dispoziţiile art. 323 cu aplicarea art. 35 din C. pen., toate concurente, cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. 1din C. pen.,

- în principal, în infracţiunea continuată de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de dispoziţiile art. 322 din C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale) sau

- în subsidiar, în două infracţiuni concurente de fals în înscrisuri sub semnătură privată, inculpatul a învederat că, în mod netemeinic şi nelegal, a fost respinsă de instanţa de fond prin încheierea de şedinţă din data de 05.12.2022, având în vedere greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente din Legea nr. 51/1995.

În esenţă, a arătat că avocatul nu poate fi subiect activ al infracţiunii de fals intelectual întrucât nu poate avea calitatea de funcţionar public în înţelesul legii penale, nici măcar în ipoteza excepţională şi derogatorie prevăzută de dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Legea 51/1995 (numerotat drept art. 39 alin. (1) la epoca săvârşirii faptei) pentru o succesiune de argumente care rezultă din interpretarea instituţiei funcţionarului public din legea penală, din garanţiile de natură absolută defipte de legiuitor în favoarea independenţei avocatului şi din jurisprudenta instanţelor europene.

Apelantul inculpat a reiterat că actele întocmite de avocat, chiar şi cu ocazia atestării datei, conţinutului şi identitităţii părţilor în condiţiile art. 38 alin. (1).din Legea 51/1995 nu comportă calificare de înscrisuri autentice, implicit oficiale, constituind în realitate acte sub semnătură privată. În acest sens a apreciat că o singură categorie de acte, bine conturată de dispoziţiile art. 43 din Legea 51/1995 au un regim derogator, de strictă interpretare. Astfel, numai evidenţele profesionale (registrul general de contracte, registrul actelor atestate, registrul fiduciilor, actele contabile etc) şi actele cu care avocaţii se legitimează faţă de terţi (împuternicirea avocaţială) au un regim asemănător actului autentic, făcând dovada până la înscrierea în fals.

A considerat că, faţă de împrejurarea că regimul juridic al acestora era precar legiuitorul a recurs la formula nefericită privind "asimilarea" avocatului cu funcţionarul public, întrucât numai actele funcţionarilor competenţi sunt autentice. Prin urmare, a susţinut că "asimilarea" avocatului cu funcţionarul public operează numai în ceea ce priveşte ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 43 din Legea 51/1995, respectiv a evidenţelor profesioanle şi a împutenicirilor avocaţiale unde avocatul atestă consimţământul clientului, data şi conţinutul (limitele) acestuia. În egală măsura, doctrina şi practica au reţinut că, deşi aceste acte cu regim derogatoriu produc aceleaşi efecte ca actele autentice, lor nu li se imprimă natura autentică şi îşi păstrează caracterul de acte sub semnătură privată.

Apelantul inculpat a mai precizat că afirmaţia instanţei conform căreia înscrisul este un tot unitar în ceea ce priveşte conţinutul actului şi încheierea de atestare contravine faptelor reţinute în rechizitoriul nr. x/2019 din data de 21.05.2020, prin care a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale), respectiv atestarea unor fapte necorespunzătoare adevărului la întocmirea încheierilor nr. 27/12.08.2015 (atestarea conţinutului şi darea de dată certă actului adiţional nr. x/12.08.2015 la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014) şi nr. 40/15.11.2015 (atestarea conţinutului şi darea de dată certă actului adiţional nr. x/15.11.2015 la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014).

Aşadar, a subliniat că nu a fost trimis în judecată pentru presupusa falsificare a actelor adiţionale nr. x/12.08.2015 şi nr. y/15.11.2015, numai aşa fiind posibilă desfiinţarea actului adiţional nr. x din 15.11.2015 prin încheierea penala nr. 538/05.08.2021, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Cornetu în dosarul nr. x/2021.

Din punctul de vedere al inculpatului, s-a învederat că se recunoaşte caracterul de înscris sub semnătura privată a actului adiţional nr. x/12.08.2015, în integralitatea sa (conţinut şi încheiere de atestare), lipsind de obiect cauza penală.

Având în vedere că inculpatul a precizat cu ocazia dezbaterilor că menţine ca motive de apel argumentele pe care le-a prezentat la momentul formulării cererii de sesizare a completului competent în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se reţin ca argumente invocate pentru greşita încadrare juridică dată faptelor în fals intelectual şi uz de fals, faptul că actele atestate de inculpat (avocat) nu comportă calificare de "înscrisuri autentice, implicit oficiale" şi avocatul nu reprezintă un funcţionar public în înţelesul legii penale nici măcar în ipoteza reglementată de art. 38 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 (sens în care inculpatul s-a referit pe larg la dispoziţiile art. 175 alin. (1), alin. (2) şi art. 308 C. pen., jurisprudenţa CtEDO, CJUE).

Prin urmare, având în vedere argumentele logico-juridice menţionate în cererea de schimbare a încadrării juridice formulată la termenul din 22.11.2022, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptelor din două presupuse fapte de fals intelectual prevăzute de dispoziţiile art. 321 alin. (1) din C. pen. şi presupusa faptă de uz de fals în formă continuată prevăzută de dispoziţiile art. 323 cu aplicarea art. 35 din C. pen., toate concurente, cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din C. pen., a susţinut să se dispună desfiinţarea încheierii penale din data de 05.12.2022 şi a sentinţei penale nr. 217F din 12.12.2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, să se admită cerere sa de schimbare a încadrării juridice formulată şi să se rejudece cauza în raport de faptele corect încadrate, în conformitate cu dispoziţiile art. 386 C. proc. pen.

Totodată, inculpatul a susţinut că instanţa de fond a soluţionat latura penală pronunţând o hotărâre de condamnare, plecând de la reţinerea greşită a situaţiei de fapt:

A. Sub un prim aspect, a arătat că instanţa de fond a retinut, în mod absolut neîntemeiat, în considerentele sentinţei penale nr. 217/F din 12.12.2022, cu privire explicaţia conduitei sale presupus infracţionale: "Există şi explicaţia logică a acestui comportament ilicit: în vara anului 2015 persoana vătămată depăşise termenul de restituire a sumei de 30.000 de euro împrumutate în anul 2014 solicitând suplimentar ca împrumut suma de 40.000 RON, fiind evident ulterior, pe parcursul trecerii timpului, că aceasta nu va restitui sumele de bani."

Or, scadenţa primului împrumut conform contractului iniţial de împrumut nr. x/19.11.2014 atestat de martorul F., era tocmai vara lui 2015, mai precis la 12.08.2015, dată la care a fost redactat, semnat şi atestat actul adiţional nr. x la contractul de împrumut, atestat sub nr. x/12.08.2015.

A considerat că nu s-a demonstrat în ce ar fi constat intenţia sa directă, respectiv mobilul său pentru falsificarea actului adiţional nr. x/15.11.2015 de aşa manieră să înfrângă fără niciun dubiu prezumţia de nevinovăţie.

În acest sens, a precizat că executarea silită a fost solicitată şi începută în baza titlurilor executorii reprezentate de biletele la ordin seria x nr. x (euro) şi x nr. x (RON), iar nu în baza contractului de împrumut şi a actelor adiţionale modificatoare nr. 1/12.08.2015, respectiv nr. x/15.11.2015, acte care chiar şi atestate de avocat nu reprezentau titluri executorii în sensul dispoziţiilor C. proc. civ. (actele atestate de avocat au putut devenit titluri executorii începând cu anul 2018 cu condiţia înregistrării lor în Registrul electronic al actelor întocmite de avocaţi, ţinut de U.N.B.R, implementat în anul 2018 ca urmare a adoptării Hotărârii Consiliului UNBRnr. 325/17 februarie 2018). A menţionat că contractul de împrumut nu este titlu executor în sensul dispoziţiilor art. 638 C. proc. civ., nefiind un înscris "autentic" conform dispoziţiilor art. 639 C. proc. civ.

A susţinut că nici în ceea ce priveşte o eventuală acoperire a scadenţei termenului de restituire a împrumutului nu poate fi reţinut ca argument logico - juridic pentru pretinsa sa conduită ilicită. Astfel, conform actului adiţional nr. x/12.08.2015 scadenţa împrumutului a fost stabilită la data de 15.11.2015, prin urmare termenul general de prescripţie s-a împlinit la data de 15.11.2018. Or, cererile de executare silită au fost formulate şi înregistrate la BEJ E. la data de 02.08.2018 (dosar de executare nr. 11/A/2018), respectiv 11.10.2018 (dosar de executare nr. 48/A/2018), anterior expirării termenului de prescripţie.

Apelantul inculpat a criticat faptul că organul de urmărire penală şi instanţa de fond nu au menţionat explicit care sunt acele "consecinţe juridice" specifice procedurilor de executare silită pentru care încheierile de atestare au produs efecte.

Mai mult decât atât, a arătat că executarea silită deschisă la BEJ E. a fost încuviinţată prin încheierile pronunţate de Judecătoria Sector 4, respectiv Judecătoria Cornetu, în baza titlurilor de credit reprezentate de biletele la ordin seria x nr. x şi seria x nr. x, emise de persoana vătămata în alb, atât în ceea ce priveşte sumele, cât şi data emiterii, ce sunt şi titluri executorii pentru creanţele menţionate expres în conţinutul acestora.

Fiind emise în alb beneficiarul putea completa oricând suma şi data scadenţei şi să-l introducă la plată.

Tot sub aspectul infirmării pretinselor consecinţe juridice care ar fi fost urmărite prin săvârşirea pretinselor fapte de falsificare a menţioant faptul că, aşa cum se poate observa din actele dosarelor de executare silită depuse de executorul judecătoresc în copii certificate la dosarul de urmărire penală, în cererile de executare silită formulate în data de 02.08.2018 (dosar de executare nr. 11/A/2018), respectiv 11.10.2018 (dosar de executare nr. 48/A/2018) nu au fost menţionate contractul de împrumut nr. x/19.11.2014, actul adiţional nr. x/12.08.2015 şi nici actul adiţional nr. x/15.11.2015.

În acelaşi sens, a arătat că contractul de împrumut şi actele adiţionale ale acestuia nu au fost menţionate de executorul judecătoresc în încheierile de încuviintare a executării silite nr. 11/A/02.08.2018, respectiv 48/A/2018, fiind ataşate de inculpat benevol cererilor de executare silită, strict pentru a arăta provenienţa creanţelor menţionate în biletele la ordin, asa cum de altfel a considerat că era firesc.

Totodată, în sensul dispoziţiilor art. 666 din C. proc. civ. contractul de împrumut şi actele adiţionale modificatoare nu erau necesare a fi depuse la solicitarea emiterii încheierilor de încuviinţare a executărilor silite. În consecinţă, a subliniat inculpatul, niciuna din încheierile de încuviinţare a executărilor silite pronunţate de Judecătoria Sector 4 şi de Judecătoria Cornetu:

- încheierea de încuviinţare executare silită pronunţată la data de 15.10.2018 în dosar nr. x/2018 de Judecătoria Sector4 - debitor C. S.R.L.;

- încheierea de încuviinţare executare silită pronunţată la data de 06.09.2018 în dosar nr. x/2018 de Judecătoria Sector4 - debitor C. S.R.L.;

- încheierea de încuviinţare executare silită pronunţată la data de 13.08.2018 în dosar nr. x/2018 de Judecătoria Cornetu - debitor B. în calitate de avalist şi

- încheierea de încuviinţare executare silită pronunţată la data de 25.10.2018 în dosar nr. x/2018 de Judecătoria Cornetu - debitor B. în calitate de avalist, nu menţionează în cuprinsul lor contractul de împrumut şi/sau actele adiţionale modificatoare.

A susţinut că, dacă ar fi falsificat vreunul din actele respective este evident că nu le-ar mai fi ataşat cererilor de executare silită. Aşa cum este evident şi faptul că, dacă actul adiţionat nu era corect întocmit şi semnat de B., martorul D. în calitate de creditor nu ar fi calculat penalitatea de la data scadentă menţionată în actul adiţional nr. x/15.11.2015, respectiv 29.01.2016, întrucât nu ere în interesul său, ar fi calculat penalităţile cu începere de la scadenţa menţionată în cuprinsul actului adiţionat nr. 1/12.08.2015 (act recunoscut în ceea ce priveşte conţinutul şi semnăturile de către B.), respectiv 15.11.2015.

În concluzie, contrar considerentelor reţinute de către instanţa de fond, inculpatul a considerat că nu este dovedit şi nu se poate reţine niciun scop/motiv pentru care să fi falsificat actele adiţionale care, în esenţa lor, au profitat persoanei vătămate.

Inculpatul a făcut trimitere la dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi la art. 92 din Statutul profesiei de avocat, în vigoare la 12 august/15 noiembrie 2015.

A precizat că Registrul electronic al actelor întocmite de avocaţi potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) şi d) şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a registrului au fost aprobate de Consiliul U.N.B.R. în anul 2018, prin adoptarea Hotărârii Consiliului UNBR nr. 325/17 februarie 2018.

Totodată, a învederat că nu au fost elaborate alte norme procedurale sau instituite alte obligaţii legale în sarcina avocaţilor în ceea ce priveşte procedura de atestare a actelor juridice, nu sunt menţionate actele care ar trebui păstrate în copie simplă sau certificată lângă actul atestat de avocat (nici măcar copiile actelor de identitate ale persoanelor semnatare) sau să fie instituit vreun dosar al actului atestat de avocat.

B. Sub un al doilea aspect, apelantul inculpat a criticat faptul că instanţa de fond, nu realizează o analiză în amănunt a probelor din dosar, reţinând cu foarte mare uşurinţă concluzia conform căreia, pentru faptele de fals intelectual cu ocazia atestării actelor adiţionale nr. x/12.08.2015 si nr. y/15.11.2022, inculpatul ar fi urmat o conduită ilicită.

A susţinut că, în realitate, din ansamblul mijloacelor de probă şi lucrările dosarului rezultă o altă situaţie de fapt, sens în care a făcut referire în detaliu la declaraţiile martorilor F., D., persoanei vătămate B., înscrisuri (contract de împrumut, acte adiţionale, bilete la ordin, chitanţe, contract de conlucrare etc.), corespondenţă prin email.

Apelantul inculpat a precizat că, la data încheierii actului adiţional nr. x/12.08.2015, a fost pentru prima dată când a întâlnit-o pe B., fiindu-i prezentată de D. după ce aceasta s-a urcat în maşină, şi nu la Judecătoria Cornetu în anul 2018, cum s-a reţinut în hotărârea atacată.

A mai menţionat faptul că aceasta a scos cartea de identitate pentru a se legitima şi i-a înmânat-o, dar nu s-a uitat cu atenţie decât la fizionaomia din poza actului de identitate şi nu a observat că aceasta fusese schimbată faţă de cartea de identitate menţionată în contractul de împrumut. A arătat că a fost o neatenţie din partea sa circumstanţiată de faptul că actul adiţional a fost redactat după contractul de împrumut din 19.11.2014 şi că părţile manifestau relaţii cordiale, ceea ce nu i-a trezit nicio suspiciune care să-i sporească atenţia, fiind cunoştinţe şi prieteni ai avocatului F..

În apărarea sa, inculpatul a mai menţionat că persoana vătămată a citit conţinutul actului adiţional nr. x/12.08.2015 şi a consimţit la semnarea lui în cunoştinţă de cauză, fără a indica erorile cu privire la datele sale de identificare (erori prezente atât în conţinutul actului adiţional propriu-zis, cât şi în încheierea de certificare nr. 27 din 12.08.2015), cunoscând ca inscrisul este atestat de inculpat.

În aceleaşi condiţii, a arătat inculpatul, a fost semnat şi actul adiţional nr. x/15.11.2015, respectiv în maşina lui D., în spatele băncii H., cu menţiunea că acesta a fost redactat de acasă, la domiciliul inculpatului, fiind luat pe un stick de memorie şi imprimat la aceeaşi imprimantă la sediul din str. x bis. Iniţial, conform celor stabilite anterior de cele doua părţi, trebuia să se întâlnească cu B. la J., dar în urma discuţiilor telefonice din data de 15.11.2015 s-au întaânit tot în acelaşi loc, în spatele băncii H. şi au semnat actul adiţional nr. x, fără a mai solicita cartea de identitate lui B..

Apelantul inculpat a precizat că situaţia de fapt pe care o susţine a fost confirmată în declaraţia dată la data de 05.04.2022, în fata instanţei, de martorul D..

Totodată, a considerat că, în declaraţiile date la urmărire penală la data de 01.04.2019 şi 17.12.2019, cât şi în fata instanţei în şedinţa din data de 29.11.2021, persoana vătămată B. a recunoscut indirect, cel puţin în ceea ce priveşte actul adiţional nr. x din 12.08.2015, că acesta s-a semnat în fata inculpatului, pretinzând în mod neadevarat că în locul inculpatului, pe bancheta din faţă a autoturismului s-ar fi aflat martorul F., afirmaţie infirmată atât de martorul F. în declaraţia sa dată la 06.02.2020, cât şi la cercetarea judecătorească în şedinţa din 05.04.2022, dar şi de martorul D. în declaraţia din 05.04.2022.

C. Sub un al treilea aspect, inculpatul a precizat că instanţa de fond a reţinut cu uşurinţă ca fiind fără dubiu falsificarea actelor în condiţiile în care persoana vătămata deţinea un alt act de identitate, iar vechiul act de identitate fusese ars.

Cu privire la datele de identitate ale persoanei vatamte B. din cuprinsul actelor adiţionale, a menţionat că, la întocmirea ambelor acte adiţionale, împrumutătorul D. i-a prezentat şi pus la dispoziţie contractul de împrumut nr. x/19.11.2014 atestat de avocat F., fără să ştie că persoana vătămată şi-a schimbat cartea de identitate ca urmare a schimbării domiciliului.

Acestea au fost menţionate pe ambele file ale actelor adiţionale, precum şi în încheierile de atestare, iar persoana vătămată a avut posibilitatea să vadă şi să solicite corectarea acestor date sau să refuze semnarea.

Datele de identitate ale persoanei vătămate B. au fost menţionate eronat în ceea ce priveşte domiciliul, seria, numărul şi data eliberării cărtii de identitate, în schimb data naşterii şi codul numeric personal au fost corect menţionate.

A considerat că, în cei aproximativ 4 ani de la semnarea actelor până la observarea erorilor din aceste acte în urma executării silite, persoana vătămată putea să solicite oricând îndreptarea actului printr-o încheiere de îndreptare a erorii sau să solicite personal împrumutătorului întocmirea unui înscris în acest sens.

În concluzie, inculpatul a solicitat admiterea apelului, având în vedere că:

- declaraţiile persoanei vătămate, B. sunt interesate, neadevarate, oscilante şi contradictorii, fiind contrazise de declaraţiile celor doi martori D. şi F. (un martor ostil), a căror declaraţii converg şi susţin afirmaţiile sale cuprinse în declaraţia din data de 22.11.2022;

- persoana vătămată B. a refuzat să pună la dispoziţia instanţei contractul de împrumut şi actul adiţional nr. x/12.08.2015 la acesta, în forma pe care pretinde că a semnat, precum şi documentele contabile ale societăţii cu privire la înregistrarea reală şi fidelă a acestei operaţiunii economice;

- expertiza oficială întocmită în cauză de expert criminalist K., nu este clară, este contradictore, iar între conţinut şi concluzii există contradicţii având în vedere că "neclaritatea" este exprimată fără echivoc chiar de expertul oficial fiind legată de insuficienţa modelelor de comparaţie, ariabilitatea extrem de mare a semnăturilor utilizate de persoana vătămată, incompatibilitatea cronologică a modelor de comparaţie cu execuţia semnăturilor în litigiu;

- în raportul de expertiză realizat în cauză de expert criminalist L., recomandat de inculpat, se face menţiunea că cele 4 semnături de pe cele 2 exemplare ale actului adiţional nr. x/15.11.2015, aflate pe paginile 2 sub numele "B.", scris atât în partea dreapta, cât şi în centru, în partea de jos a paginii, sunt semnaturi deghizate executate de B..

Apelantul inculpat a mai susţinut că nu a fost demonstrat niciun interes logico -juridic al său ori al creditorului D. pentru falsificarea actului adiţional nr. x/15.11.2015 de aşa manieră să înfrângă fără niciun dubiu prezumţia de nevinovăţie.

Executarea silită a fost solicitată şi începută în baza titlurilor executorii reprezentate de biletele la ordin seria seria x nr. x (euro) si x nr. x (RON) şi nu în baza contractului de împrumut şi a actelor adiţionale modificatoare nr. 1/12.08.2015, respectiv nr. 2/15.11.2015, acte care chiar şi atestate de avocat nu reprezentau titluri executorii în sensul dispoziţiilor C. proc. civ.

Apelantul inculpat A. a mai criticat sentinţa apelată în legătură cu "desfiinţarea totală a înscrisului denumit Act adiţional nr. x din data de 12.08.2015, anexă la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014 şi în ceea ce priveşte constatarea faptului că Actul adiţional nr. x/15.11.2015, anexă la acelaşi contract de împrumut a fost desfiinţat prin încheierea penală nr. 538/05.08.2021, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Cornetu în dosarul nr. x/2021".

Ca urmare, a solicitat:

1. respingerea, ca inadmisibilă, a solicitării de desfiinţare a Actului adiţional numărul 2/15.11.2015 - desfiinţat anterior prin încheierea definitivă nr. 538/2021 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Cornetu în dosarul nr. x/2021, din data de 05.08.2021, în temeiul dispoziţiilor art. 5491 din C. proc. pen. (a subliniat că, desfiinţarea actului nu profită persoanei vătămate întrucât, în acest caz, penalitatea ar trebui să curgă de la data scadentei împrumuturilor menţionată în actul adiţional nr. x, respectiv de la data de 15.11.2015 şi nu de la data de 29.01.2016, cum a fost calculată de creditorul D.).

2. în privinţa Actului adiţional numărul 1/12.08.2015, să se dispună respingerea cererii de desfiinţare a înscrisului, chiar şi în condiţiile în care se va reţine vreo formă de vinovăţie a inculpatului, în considerarea faptului că simpla atestare a datei şi conţinutului înscrisului nu schimbă în niciun fel raporturile dintre creditorul D. şi debitorii săi.

Inculpatul A. a formulat concluzii scrise, prin apărător ales.

Apelanta parte civilă B. a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.., admiterea apelului şi, în rejudecare, să se constate nelegalitatea şi netemeinicia parţială a sentinţei atacate sub aspectul soluţionării laturii civile.

Pe cale de consecinţă, a solicitat să se dispună desfiinţarea hotărârii instanţei de fond şi acordarea daunelor morale solicitate prin cererea de constituire ca parte civilă.

În esenţă, în această ordine de idei, a invocat nelegalitatea sentinţei din perspectiva nemotivarii soluţiei pe latura civilă, învederând sub un prim aspect, că, in concreto, instanţa de judecată s-a rezumat doar la o expunere succintă a daunelor morale solicitate, fără a prezenta şi motivele logico-juridice care au condus la respingerea pretenţiilor civile.

Astfel, apelanta parte civilă a considerat că era necesar ca prima instanţă să realizeze o minimă analiză a cererii de constituire ca parte civilă, urmând ca, raportat la împrejurările de fapt şi de drept, judecătorul primei instanţe să le admită sau să le respingă luând în considerare şi materialul probator administrat în cauză, având în vedere demararea procedurilor de executare silită ca urmare a documentaţiei falsificate.

Pe cale de consecinţă, a solicitat să se observe că actul prin care a fost soluţionată cauza penală, pe latură civilă, este lipsit de claritate deoarece nu se pot stabili criteriile şi raţionamentele care au stat la baza soluţiei de respingere a pretenţiilor civile, fapt ce contravine dispoziţiilor legale interne în vigoare, dar şi ale art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul la un proces echitabil.

Sub un al doilea aspect, a indicat că organele de urmărire penală au demonstrat existenţa unor fapte ce au avut consecinţe asupra activului său patrimonial, astfel că o eventuală apreciere a judecătorului în legătura cu existenţa unor impedimente pentru acordarea despăgubirilor civile trebuia motivată în concret, prin raportare la imprejurările factuale ale cauzei.

Sub acest aspect, având în vedere motivarea abstractă a instanţei de fond, a apreciat că sentinţa penală a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de prevederile art. 401 rap. la art. 404 C. proc. pen.., texte normative care instituiau în sarcina organelor judiciare obligaţia de a-şi motiva actele procedurale emise.

De asemenea, a arătat că instanţa de fond nu a luat în considerare şi nu a explicat de ce a înlăturat materialul probator constând în declarariile martorilor (respectiv declaraţia martorului F. oferită în fata instanţei de judecată), înscrisurile depuse la dosarul cauzei constând în hotărârile instanţelor de judecată prin care s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, falsificarea în tot al celui de-al doilea act adiţional la contractul de împrumut, expertiza grafoscopică efectuată în cauză etc.

A precizat că instanţa de judecată a apreciat că pentru suferinţele psihice îndurate personal, cât şi de către ceilalţi membri ai familiei sale, nu este necesară vreo reparaţie morală, fără a argumenta care a fost raţionamentul pe care şi-a întemeiat această soluţie.

În aceeaşi măsură, a considerat că o hotărâre motivată în mod corespunzător, cu indicarea elementelor de fapt şi de drept, va permite instanţei de control judiciar să verifice, în condiţii procesuale adecvate, legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate de către judecătorul primei instanţe dându-se astfel eficenţă şi principiului "dublului grad de jurisdicţie".

Din aceasta perspectivă, a susţinut că o eventuală reparaţie prin simpla desfiinţare a actelor falsificate ce au format obiectul activităţii ilicite nu este îndestulătoare şi nu scutea judecătorul primei instanţe de obligativitatea motivării dispoziţiei de neacordare a despăgubirilor solicitate, cu atât mai mult cu cât, s-a demonstrat săvârşirea faptelor de natură penală de către inculpatul A. şi existenta unui prejudiciu ce se răsfrânge asupra patrimoniului părţii civile prin dosarele de executare silită care sunt pe rolul instanţelor de judecată şi sunt suspendate până la desfiinţarea, prin hotărâre judecătoreasca definitivă, a documentaţiei fasliflcate.

Analizând strict expozitivul hotărârii penale, a considerat că acesta conţine date minime şi total insuficiente cu privire la modalitatea în care s-a ajuns la dispunerea soluţiei de respingere în ceea ce priveşte latura civilă, aceasta reieşind din cuprinsul unui singur paragraf în care nu se regăsesc elemente care să ţină de soluţionarea cauzei.

Sub un al treilea aspect, apelanta parte civilă a precizat că prevederile C. proc. pen., în acord cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului au consacrat principiul dreptului la apărare prin instituirea unor garanţii procesuale ce impun, printre altele, obligaţia în sarcina organelor judiciare de a realiza o argumentare completă şi temeinică a măsurilor dispuse, care să conducă la o înţelegere efectivă a soluţiilor de către destinatarii acestora.

A solicitat a se constata că dispunerea unei soluţii nemotivate sub aspectul laturii civile aduce o profundă atingere dreptului său de acces efectiv la justiţie, astfel cum acesta este statuat de prevederile art. 8 C. proc. pen.. şi ale art. 21 din Constituţie, în lipsa unei motivări concrete şi efective a dezlegării oferite de către instanţa învestită cu soluţionarea cauzei.

Apelanta parte civilă a solicitat a se constata netemeinicia sentinţei penale apelate, considerând că sunt întrunite condiţiile necesare pentru tragerea la răspundere civilă delictuală a inculpatului, din perspectiva existentei faptei ilicite, a prejudiciului, a vinovăţiei persoanei şi a legăturii de cauzalitate dintre faptele ilicite şi prejudiciu.

În primul rând, a arătat în privinţa existenţei faptelor ilicite că au fost încălcate normele juridice referitoare la dreptul de proprietate privată, încrederea publică în înscrisurile autentice etc., norme cuprinse în Constituţia României, în legile infraconstituţionale, precum şi în tratatele internaţionale la care statul român este parte.

În al doilea rând, din perspectiva prejudiciului suferit, a susţinut că acesta constă, pe de o parte, într-unul de natură morală, reprezentat de consecinţele negative pe plan psihic, fizic şi social suferit de către întreaga sa familie, ca urmare a lezării drepturilor anterior menţionate iar, pe de alta parte, într-unul de natură materială alcătuit din pierderile financiare suferite ca urmare a demarării procedurilor de executare silită, aceste din urma cheltuieli nefiind amintite în faţa instanţei de judecată.

A învederat că, prin faptele ilicite comise ce au constat în falsificarea şi utilizarea unor înscrisuri oficiale în faţa executorului judecătoresc, cât şi al instanţelor de judecată, în scopul executării unor sume de 10 ori mai mari decât cele acordate cu titlu de împrumut, i s-a produs incontestabil o vătămare morală.

În al treilea rând, a precizat că legătura de cauzalitate rezultă incontestabil din consecinţele faptelor ilicite săvârşite de către persoana trimisă în judecată, ce a constat în producerea unei ingerinţe nelegitime şi nepermise faţă de drepturile fundamentale ale sale.

În al patrulea rând, partea civilă a indicat că vinovăţia rezultă din săvârşirea activităţilor ilicite care au stat la baza soluţiei de încetare a procesului penal/condamnare, inculpatul A. având în permanenţă reprezentarea gravităţii faptelor comise şi a prejudiciilor ce i-au fost aduse, cât şi societăţii C. S.R.L..

În legătură cu temeincia pretenţiilor de natură morală solicitate prin cererea de constituire ca parte civilă, primus, sub aspectul pretenţiilor civile constând în acordarea sumelor de 30.000 de euro si 40.000 RON, cu titlu de despăgubiri în legătură cu activitatea de demarare a procedurilor de executare silită, a solicitat să se observe că, în mod neîntemeiat, judecătorul fondului a respins această solicitare, deşi cele două infracţiuni de fals intelectual, precum şi infracţiunea de uz de fals (în formă continuată), reies şi sunt dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă, din probatoriul aflat la dosarul cauzei care a fost administrat, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în fata instanţei de judecată, situaţie de altfel constatată şi prin sentinţa penală nr. 217/2022 a Curţii de Apel Bucureşti,

Aprecierea instanţei de judecată cu privire la sinceritatea depoziţiei sale, a considerat că nu poate fi primită deoarece, pe de o parte, dosarul penal nu are ca obiect cercetarea situaţiei de fapt constând în faptul dacă sumele acordate cu titlu de împrumut erau sau nu purtătoare de penalităţi şi dacă acestea au fost restituite creditorului iar, pe de altă parte, probele administrate în fata instanţei de judecată contrazic cele reţinute în considerentele sentinţei apelate.

Sub acest aspect, partea civilă s-a referit, pe larg, la declaraţiile sale din faza de urmărire penală; declaraţiile martorilor F.; raportul de expertiză grafoscopică; încheierile de certificare; aspectul legitimării cu cartea de identitate seria x nr. x eliberata de mun. Bucureşti la data de 08.07.2010; încheierea F.N./16.07.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti prin care s-a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, de confirmare a soluţiei de renunţare la urmărire penală cu privire la activitatea de falsificare a Actului Adiţional nr. 2/15.11.2015 (ocazie cu care D. a pus concluzii de renunţare la urmărire penală, acceptând comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ştiut fiind că o astfel de soluţie se dispune numai când se constată existanţa unei fapte prevăzute de legea penală, însă nu mai există un inters public în urmărirea acesteia); încheierea nr. 538/2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Cornetu, prin care s-a dispus desfiinţarea Actului adiţional nr. x/15.11.2015 la Contractul cadru, definitivă prin încheierea nr. 261/2021 pronunţată de Tribunalul Ilfov, la data de 18.10.2021, prin care s-a respins contestaţia martorului D.; obiectul dosarelor nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi nr. 2244/P/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.

Aprecind că s-a demonstrat săvârşirea faptelor prin soluţia instanţei de fond, partea civilă a susţinut că orice observator imparţial poate constata existenta unui prejudiciu generat de atingerea adusă unor valori nepatrimoniale evocând faptul că împreună cu familia sa a fost supusă unor presiuni extraordinare generate de demararea procedurilor de executare silită aflate atât pe rolul BEJ "E.", cât şi pe rolul instanţelor judecătoreşti, executare silită având ca obiect sume deosebit de mari, respectiv 302.800 RON si 316.500 euro.

Partea civilă B. a considerat că toate aceste acţiuni au avut drept consecinţă crearea unor temeri puternice la nivel de conştient, soluţia instanţei de fond, pe latură civilă, apărând cu atât mai nejustificată cu cât acţiunea pe latură penală a constat în emiterea unor soluţii prin care s-a constatat existenţa infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.

În concluzie, pentru toate argumentele expuse, partea civilă a solicitat instanţei de control judiciar să constate că, în prezenta cauză, sunt întrunite toate condiţiile pentru tragerea la răspundere civilă delictuală a inculpatului.

Prin concluziile scrise, partea civilă a reiterat motivele pe care şi-a întemeiat apelul formulat.

Apelantul persoană interesată D. a solicitat prin motivele de apel scrise şi concluziile orale formulate cu prilejul dezbaterilor pe fondul cauzei, admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei penale nr. 217 din 12.12.2022 şi, rejudecând cauza, să se constate nelegalitatea şi netemeinicia parţială a soluţionării laturii civile în ceea ce priveşte desfiinţarea în tot a înscrisului denumit Act adiţional nr. x din data de 12.08.2015 de modificare parţială a contractului de împrumut nr. x din data de 19.11.2014, precum şi în ceea ce priveşte constatarea desfiinţării Actului adiţional nr. x din data de 15.11.2015 la contractul de împrumut nr. x din data de 19.11.2014, conform încheierii penale nr. 538/05.08.2021, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Cornetu în dosarul nr. x/2021.

În esenţă, a menţionat că dovada contractului de împrumut este supusă regulilor generale, fără ca legea să stabilească o formă pentru încheierea valabilă a împrumutului, subliniind că a fost alegerea părţilor - a sa şi a lui B. (în calitatea acesteia de reprezentantă a S.C. C. SRL), ca încheierea contractului de împrumut nr. x din 19.11.2014 să se realizeze printr-un înscris atestat de avocat, respectiv de martorul avocat F., având în vedere că acesta a şi mijlocit împrumutul pe care l-a acordat (în calitate de împrumutător) către societatea împrumutată S.C. C. S.R.L., administrată de persoana vătămata B..

Aşadar, s-a arătat în legătură cu contractul de împrumut nr. x/19.11.2014 şi actele adiţionale modificatoare nr. 1/12.08.2015, respectiv nr. 2/15.11.2015 că au fost încheiate în formă scrisă, atestate de avocat doar la solicitarea părţilor, evidenţiindu-se că dispoziţiile legale aplicabile în materie nu prevăd această formă sau vreo altă formă pentru încheierea valabilă a contractului sau a actelor adiţionale respective.

Totodată, apelantul persoană interesată a subliniat că atât contractul de împrumut, cât şi cele două acte adiţionale nu au reprezentat titluri executorii în sensul dispoziţiilor C. proc. civ., aşa cum în mod netemeinic a reţinut instanţa de fond în considerentele sentinţei apelate.

A învederat că, la baza începerii executării silite în dosarele nr. x/2018 şi nr. y/2018 deschise şi instrumentate de BEJ E. au stat două cereri de executare silită pe care le-a formulat în calitate de creditor, prin avocatul A., formulate în baza titlurilor executorii reprezentate de biletul la ordin x nr. x pentru creanţa în euro, respectiv biletul la ordin x nr. x, pentru creanţa în RON.

Prin urmare, având în vedere cele arătate mai sus, a considerat că desfiinţarea Actului adiţional nr. x din data de 12.08.2015 la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014, prin sentinţa penală apelată, fără să fie citat este nelegală, fiind dispusă cu încălcarea principiului de drept res inter alios acta, aliis necgue nocere, necgue prodesse potest, consacrat de art. 1270 C. civ. conform căruia:"(1) Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante. (2) Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege."

Deopotrivă, a susţinut că desfiinţarea Actului adiţional nr. x din data de 12.08.2015 fără ca dezbaterile să fi avut loc şi în prezenta sa a încălcat dreptul său la apărare, iar argumentaţia instanţei de fond conform căreia Actului adiţional nr. x din data de 12.08.2015 ar reprezenta un tot unitar cu încheierea de atestare nr. 27/12.08.2015, a apreciat-o ca fiind complet greşită şi chiar în contradicţie cu rechizitoriul nr. x/2019 din data de 21.05.2020 prin care inculpatul A. a fost trimis in judecată.

Persoana interesată D. a învederat că a fost parte la Actul adiţional numărul 1/12.08.2015 la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014, în calitate de împrumutător, alături de S.C. C. S.R.L. prin administratorul său, B., în calitate de împumutat.

Fata de aceasta, a precizat că desfiinţarea în integralitate a actului adiţional nr. x/12.08.2015 a produs efecte faţă de împrumutător fără să fie citat, fără să participe la judecată şi fără să se poată apăra, iar desfiinţarea este total nelegală câtă vreme părţile au semnat înscrisul - aspect necontestat de nimeni, s-a dat şi s-a primit suma de bani menţionată în cuprinsul actului.

A precizat că, în toate actele şi declaraţiile date la urmărirea penală, dar şi în cele patru contestaţii la executare silită (două înregistrate pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti (contestator fiind S.C. C. SRL) şi două pe rolul Judecătoriei Cornetu (contestator fiind B.), persoana vătămata B. a recunoscut conţinutul şi semnătura întregului act adiţional nr. x din 12.08.2015, pretinzând numai că nu ar fi semnat acest act în faţa avocatului A., ci în faţa avocatului F..

De asemenea, a evidenţiat că persoana-vătămată B. a recunoscut în mod constant că a beneficiat de cele două împrumuturi, respectiv cel de 30.000 euro (împrumut acordat în baza contractului nr. x/19.11.2014 şi atestat de martorul avocat F. şi cel de 40.000 RON acordat în baza actului adiţional nr. x/12.08.2015 la respectivul contract de imprumut), recunoscând că în acest sens a emis chitanţele doveditoare cu privire la încasarea împrumuturilor, precum şi emiterea şi înmânarea garanţiilor reprezentate de biletele la ordin.

În consecinţă, apelantul persoană interesată a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a dispus " desfiinţarea totală a înscrisului intitulat Act adiţional nr. x din 12.08.2015, anexă la contractual de împrumut nr. x/19.11.2014", recunoscut de ambele pîrţi semnatare în ceea ce priveşte atât continutul, cât şi semnăturile executate pe acest înscris.

A arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 1242 alin. (2) C. civ.:"Dacă părţile s-au învoit ca un contract să fie încheiat într-o anumită formă, pe care legea nu o cere, contractul se socoteşte valabil chiar dacă forma nu a fost respectată".

De asemenea, a enunţat principiului Actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat consacrat de art. 1268 alin. (3) C. civ.: "Clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul."

Prin urmare, a apreciat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut în motivarea sentinţei că " va respinge apărarea inculpatului (A.) care a susţinut, prin intermediul apărătorului său ales, că actul adiţional nr. x nu este fals, ci doar încheierea de atestare, deoarece înscrisul este un tot unitar, respectiv continutul actului şi încheierea de atestare."

A mai arătat că motivarea instanţei de fond conform căreia înscrisul este un tot unitar în ceea ce priveşte continutul actului şi încheierea de atestare contravine faptelor reţinute în rechizitoriul nr. x/2019 din data de 21.05.2020 prin care inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale), respectiv atestarea unor fapte necorespunzatoare adevărului la întocmirea încheierilor nr. 27/12.08.2015 (atestarea conţinutului şi darea de dată certă actului adiţional nr. x/12.08.2015 la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014) şi nr. 40/15.11.2015 (atestarea conţinutului şi darea de dată certă actului adiţional nr. x/15.11.2015 la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014).

A apreciat că, în mod corect, în baza probelor administrate în cauză, instanţa de fond a considerat ca fiind "nesincere declaraţiile persoanei-vătămate în sensul că sumele împrumutate nu erau purtătoare de penalităţi", ca şi motivarea conform căreia "persoana vătămata a încercat să inducă în eroare creditorul şi ulterior organele judiciare, susţinând că a avut loc o restituire a sumei împrumutate prin intermediul martorului F., deşi nu se stabilise că restituirea va avea loc în acest mod."

În schimb, a susţinut apelantul persoană interesată, fără a se întemeia pe vreo probă din dosar şi într-o totală contradicţie cu cele reţinute anterior, instanţa de fond a mai reţinut că:" mascat, persoana-vătămată a restituit doar ceea ce a împrumutat, fără penalităţi, fiind convinsă la acel moment că martorul D., creditorul său, nu va proceda la executarea silită pentru a obţine şi penalităţi care depăşeau cu mult debitul principal."

Or, în ceea ce îl priveşte, apelantul D. a menţionat că această argumentaţie nu se întemeiază pe nicio probă din dosar, în afara de declaraţia evident interesată şi pro causa a persoanei-vătămate care, în mod evident, nu a dorit şi nici nu doreşte să restituie împrumuturile şi penalităţile, deşi a primit suma de 30.000 euro şi suma de 40.000 RON. Sub acest aspect, a indicat pe larg argumentele pe care le-a invocat în faza de urmărire penală şi probele administrate la cercetarea judecătorească în primă instanţă.

Deopotrivă, apelantul persoană interesată D. a considerat ca fiind nelegală soluţia instanţei de fond de a constata că Actul adiţional nr. x/15.11.2015, anexă la acelaşi contract de împrumut a fost desfiinţat prin încheierea penală nr. 538/05.08.2021, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Cornetu în dosarul nr. x/2021, motiv pentru care, a solicit instanţei de apel să admită apelul şi, după rejudecare, să respingă ca inadmisibilă solicitarea de desfiinţare a Actului adiţional numărul 2/15.11.2015 (desfiinţat anterior prin încheiere definitivă menţionată, în temeiul dispoziţiilor art. 5491 din C. proc. pen.).

De altfel, a solicitat să se constate că desfiinţarea actului adiţional nr. x/15.11.2015 nu profită persoanei vătămate întrucât, în acest caz, penalitatea ar trebui să curgă de la data scadenţei împrumuturilor, penalitate menţionată în actul adiţional nr. x, respectiv de la data de 15.11.2015 şi nu de la data de 29.01.2016, rescadenţare stabilită de părţi prin încheierea actului adiţional nr. 2.

Prin concluziile orale, formulate cu prilejul judecăţii pe fond a apelului, persoana interesată D. a mai susţinut că, dacă instanţa de control judiciar apreciază că i s-au încălcat anumite drepturi prin necitarea sa în calitate de persoană interesată, să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.., în conformitate cu care ar trebui să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanţă.

A mai solicitat obligarea apelantei persoane vătămate B. la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul avocaţial conform contractului de asistenţă juridică şi facturii.

Apelantul persoană interesată D., prin apărător ales, a formulat concluzii scrise prin care, în esenţă, pentru aceleaşi motive de apel, a solicitat, în principal, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen.., desfiinţarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Bucureşti, motivul fiind necitarea sa în calitate de persoană interesată, iar, în subsidiar, admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei atacate şi să se constate nelegalitatea şi netemeinicia parţială a soluţionării laturii civile în ceea ce priveşte desfiinţarea în tot a înscrisului denumit Act aditional nr. 1/12.08.2015 de modificare parţială a contractului de împrumut nr. x/19.11.2014, precum şi în ceea ce priveşte constatarea desfiinţării Actului adiţional nr. x/15.11.2015 la contractual de împrumut nr. x/19.11.2014, conform încheierii penale nr. 538/05.08.2021 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Cornetu, în dosarul nr. x/2021.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate şi susţinute oral, precum şi din oficiu în limitele art. 417 C. proc. pen.., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Cu privire la motivul de apel susţinut de partea civilă B. prin care se tinde, în realitate, la desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanţă pentru nemotivarea soluţiei de respingere, ca neîntemeiate, a pretenţiilor sale civile, instanţa de apel consideră că această critică nu impune rejudecarea cauzei de prima instanţă.

În conformitate cu art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.., trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanţă se dispune în anumite situaţii, expres prevăzute de lege, şi anume când judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate (invocată de acea parte), când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acţiunii civile, precum şi atunci când, există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută (prevăzute expres şi limitativ de art. 281 alin. (1) C. proc. pen..), cu excepţia cazului de necompetenţă, când se dispune rejudecarea de către instanţa competentă.

Motivul prin care partea civilă B. a invocat nemotivarea sentinţei în privinţa modului de soluţionare a acţiunii sale civile nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute de textele legale mai sus menţionate.

Prin sentinţa apelată au fost precizate argumentele care au condus la respingerea, ca neîntemeiate, a pretenţiilor civile formulate de partea civilă, iar împrejurarea că aceasta nu consideră fondate argumentele primei instanţe nu echivalează cu nemotivarea soluţiei şi nici cu omisiunea pronunţării asupra acţiunii civile.

Totodată, se subliniază că, în confomitate cu art. 417 C. proc. pen.., apelul devoluează cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de apel şi în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces, astfel că, în baza efectului devolutiv al apelului, instanţa de control judiciar are posiblitatea, în limitele enunţate, să suplinească o eventuală motivare succintă sau incompletă, dacă nu există alte cauze pentru trimiterea spre rejudecare.

Nici critica inculpatului A. subscrisă motivului de apel vizând nemotivarea hotărârii nu poate fundamenta admiterea apelului, aceasta fiind exprimată, de altfel, în manieră formală, considerentele de drept anterioare fiind incidente.

Înalta Curte consideră, de asemenea, că este nefondat motivul de apel susţinut de persoana interesată D. prin care a solicitat, în temeiul art. 421 alin. (1).pct. 2 lit. b) C. proc. pen.., admiterea apelului şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, pentru necitarea sa în primă instanţă în calitate de persoană interesată, ci ca martor.

În esenţă, în legătură cu vătămarea intereselor sale, ce ar fi fost cauzată prin lipsa citării în calitate de persoană interesată, apelantul D. a invocat faptul că s-a produs prin soluţia de desfiinţare în totalitate a înscrisului denumit act aditional nr. 1 din 12.08.2015 la contractual de împrumut nr. x din 19.11.2014. A precizat că, în conformitate cu art. 1270 C. civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, iar părţile contractante nu au contestat semnarea acestui act aditional, au dat şi au primit suma de bani menţionată în act. A subliniat că, prin această desfiinţare a actului adiţional nr. x din 12.08.2015, este lipsit de posibilitatea de a cere restituirea împrumutului de 40.000 RON.

Totodată, apelantul D. a susţinut că, atât desfiinţarea actului aditional nr. 1 din 12.08.2015, cât şi constatarea ca desfiinţat a actului aditional nr. 2 din 15.11.2015 la contractul de împrumut nr. x din 19.11.2014, conform încheierii penale nr. 538/05.08.2021 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Cornetu, în dosarul nr. x/2021, vin în contradicţie cu acuzaţiile aduse inculpatului A. prin rechizitoriul nr. x/2019 din 21.05.2020.

Pornind de la fundamentul solicitării de a trimite cauza spre rejudecare, Înalta Curte observă că admiterea cererii apelantului persoană interesată D. ar presupune aplicarea sancţiunii nulităţii relative, iar una dintre condiţiile de incidenţă ale acestei sancţiunii este ca vătămarea intereselor să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin desfiinţarea actului.

În cuprinsul sentinţei penale atacate, se regăsesc cele două dispoziţii prin care persoana interesată D. a susţinut că i-au fost vătămate interesele, respectiv: desfiinţarea totală a actului adiţional nr. x din 12.08.2015, anexă la contractul de împrumut nr. x din 19.11.2014 şi constatarea că actul adiţional nr. x din 15.11.2015, anexă la acelaşi contract de împrumut, a fost defiinţat prin încheierea nr. 538 din 05.08.2021 a Judecătoriei Cornetu, pronunţată în dosarul nr. x/2021 (definitivă).

Însă, aceste dispoziţii ale primei instanţe, aşa cum a reliefat, de altfel, şi apelantul persoană interesată D., depăşesc obiectul judecăţii în prezenta cauză.

Potrivit art. 371 C. proc. pen.., judecata se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei, iar prin rechizitoriul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a reţinut că inculpatul A. a atestat fapte necorespunzătoare adevărului la întocmirea încheierii nr. 27/12.08.2015 de atestare a conţinutului şi darea de dată certă actului adiţional nr. x/12.08.2015, precum şi la întocmirea încheierii nr. 40/15.11.2015 de atestare a conţinutului şi darea de dată certă a actului adiţional nr. x/15.11.2015, în sensul că B. ar fi fost prezentă, ar fi fost identificată şi ar fi semnat actele adiţionale în faţa inculpatului (avocat), iar, la data de 02.08.2018, inculpatul a folosit încheierea nr. 27/12.08.2015 aferentă actului adiţional nr. x/12.08.2015 şi încheierea nr. 40/15.11.2015 aferentă actului adiţional nr. x/19.11.2014, prin ataşarea acestora, în copie, la cererile de executare silită depuse la BEJ E. din Bucureşti, cunoscând existenţa falsului, în vederea producerii de consecinţe juridice specifice procedurilor de executare silită.

Se constată, aşadar, că falsul vizat prin actul de sesizare, în prezenta cauză, nu este reprezentat nicidecum de înscrisul desfiinţat de prima instanţă (şi anume, actul adiţional nr. x din 12.08.2015 la contractual de împrumut nr. x din 19.11.2014) sau cel a cărui desfiinţare a fost constatată prin sentinţa apelată (respectiv, actul aditional nr. 2 din 15.11.2015 la contractul de împrumut nr. x din 19.11.2014).

Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată cererea apelantului persoană interesată D. de trimitere spre rejudecare a cauzei, în primă instanţă, pentru că aspectele sunt devoluate integral instanţei de apel şi, totodată, cu argumentul că soluţia ce va fi pronunţată nu afectează interesele legitime ale acestuia.

În acest context, dublul grad de jurisdicţie nu este necesar a fi evaluat în cauză în raport cu apelantul persoană interesată D., întrucât nu sunt afectate interesle sale legitime prin soluţia care va fi pronunţată şi care va conduce la menţinerea actului aţional nr. 1/12.08.2015, iar în privinţa actului adiţional nr. x/19.11.2014 există o hotărâre distinctă definitivă, intrată în puterea lucrului judecat, respectiv, încheierea nr. 538 din data de 05.08.2021 pronunţată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. x/2021.

În raport de obiectul judecăţii definit de art. 371 C. proc. pen.., infracţiunile de fals de care este acuzat inculpatul A., în această cauză, nu vizează actele adiţionale nr. x/12.08.2015 şi nr. y/15.11.2015, ci încheierea de certificare nr. 27/12.08.2015, respectiv încheierea de certificare nr. 40/15.11.2015, prima instanţă depăşind limitele învestirii prin soluţia de desfiinţare a înscrisurilor, aşa cum se regăseşte în sentinţa apelată.

Subsecvent, Înalta Curte precizează, în prealabil, că nu formează obiectul prezentei cauze verificarea prin prisma contrafacerii scrierii, a subscrierii sau a alterării în orice mod a contractului de împrumut nr. x/19.11.2014, a actelor adiţionale nr. x/12.08.2015 şi nr. y/15.11.2015 (exceptând încheierile de certificare) ori a biletelor la ordin în baza cărora s-a declanşat procedura executării silite sau dacă a avut loc restituirea vreunei sume de bani apelantului persoană interesată D. (împrumutător), şi nici dacă părţile contractului de împrumut au prevăzut penalităţi de întârziere şi care ar fi fost acestea. Sublinierea se impune faţă de unele motive de apel şi concluziile orale formulate de părţi, prin apărători aleşi.

De asemenea, se consideră necesar a se evidenţia că, prin rechizitoriul nr. x/2019 din 21.05.2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, printre alte soluţii, s-a dispus renunţarea la urmărire penală sub aspectul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., constând în semnarea în locul numitei B. a actului adiţional nr. x/15.11.2015. Rechizitoriul şi copia dosarului au fost înaintate cu propunere de confirmare a renunţării la urmărire penală, în baza prevederilor art. 318 alin. (12), art. 35 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 din Bucureşti.

În temeiul art. 5491 al. 1 din C. proc. pen., s-a dispus ca, după confirmarea renunţării la urmărirea penală, să fie sesizat judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 din Bucureşti cu propunerea de desfiinţare a actului adiţional nr. x din 15.11.2015 dintre B. şi D..

Sub acest din urmă aspect, se reţine că, prin încheierea nr. 538 din data de 05.08.2021, pronunţată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. x/2021, s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, iar în baza art. 5491 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus defiinţarea totală a înscrisului denumit Act aditional nr. 2/15.11.2015 la contractual de împrumut nr. x/19.11.2014, act aditional pretins a fi fost încheiat între D. şi S.C. C. S.R.L., prin administrator B..

Pentru a dispune această soluţie, prin hotărârea amintită, s-a arătat că, prin încheierea din data de 16.07.2020, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul penal nr. x/2020, în temeiul art. 318 alin. (15) C. proc. pen.., s-a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, confirmându-se soluţia de renunţare la urmărire penală dispusă în dosarul nr. x/2019, prin rechizitoriul din data de 21.05.2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., privind falsificarea de către autor necunoscut a actului adiţional nr. x/15.11.2015 prin semnarea în locul numitei B..

Prin aceeaşi încheiere s-a reţinut că, din cuprinsul materialului probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, respectiv din cuprinsul raportului de expertiză grafică nr. x/19.09.2019, rezultă că nu poate fi stabilit autorul falsului în privinţa actului adiţional nr. x/15.11.2015, precum şi că numita B. nu a semnat actul adiţional nr. x/15.11.2015, aceasta susţinând acest aspect şi în cuprinsul declaraţiilor date, iar în opinia expertului parte se arată că numita B. a iscălit actul adiţional nr. x prin disimularea semnăturii reale (…).

În continuare, judecătorul a reţinut că, prin Raportul de expertiză criminalistică nr. x din data de 19.09.2019, întocmit de experţi din cadrul D.G.P.M.B. - Serviciul Criminalistic s-a concluzionat că:

- cele două semnături aferente rubricilor "ÎMPRUMUTAT, S.C. C. S.R.L. Prin administrator B." de pe paginile nr. 2 ale celor două exemplare de act adiţional nr. x/15.11.2015 la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014 nu au fost executate de B.;

- cele două semnături aferente rubricilor "Fidejusor B." de pe paginile nr. 2 ale celor două exemplare de act adiţional nr. x/15.11.2015 la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014 nu au fost executate de B..

S-a reţinut referitor la caracterul fals al înscrisului denumit Act adiţional nr. x noiembrie 2015 la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014, act adiţional pretins a fi fost încheiat între D. şi S.C. C. S.R.L. prin administrator B., că a fost stabilit cu putere de lucru judecat prin încheierea din data de 16.07.2020, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul penal nr. x/2020

Pentru aceleaşi considerente, soluţia mai sus enunţată a Judecătoriei Cornetu a rămas definitivă prin încheierea nr. 261/C/CP din 18.10.2021, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Penală, în dosarul nr. x/2021, fiind respinsă ca nefondată, în baza art. 5491 alin. (7) pct. a din C. proc. pen., contestaţia formulată de contestatorul D. împotriva încheierii nr. 538 din data de 05.08.2021, pronunţată de Judecătoria Cornetu.

Pe fondul prezentei cauze penale, Înalta Curte apreciază că probele administrate dovedesc fără putinţă de tăgadă că inculpatul A.:

- a atestat fapte necorespunzătoare adevărului la întocmirea încheierii nr. 27/12.08.2015 de atestare a conţinutului şi darea de dată certă actului adiţional nr. x/12.08.2015, în sensul că B. a fost prezentă, a identificat-o şi aceasta a semnat actul adiţional în faţa inculpatului, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prev.de art. 321 alin. (1) C. pen.

- a atestat fapte necorespunzătoare adevărului la întocmirea încheierii nr. 40/15.11.2015 de atestare a conţinutului şi darea de dată certă a actului adiţional nr. x/15.11.2015, în sensul că B. a fost prezentă, a identificat-o şi aceasta a semnat actul adiţional în faţa inculpatului, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prev.de art. 321 alin. (1) C. pen.

- a folosit încheierea de certificare nr. 27/12.08.2015 la actul adiţional nr. x/12.08.2015, anexă la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014 şi încheierea de certificare nr. 40/15.11.2015 la actul adiţional nr. x/15.11.2015 anexă la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014, la data de 02.08.2018, prin ataşarea acestora, în copie, la cererile de executare silită depuse la BEJ E. din Bucureşti, cunoscând că încheierile de atestare sunt falsificate, în vederea producerii consecinţelor juridice specifice procedurilor de executare silită, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art. 323 alin. (1) cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

Astfel, analizând coroborat probele administrate în cauză, se constată următoarele:

Potrivit contractului de împrumut nr. x din 19.11.2014, D. a împrumutat suma de 30000 euro societăţii comerciale C. S.R.L., reprezentantă de administrator B., termenul de scadenţă pentru restituirea integrală a împrumutului fiind la 01.09.2015 .

Prin actul adiţional nr. x din 12.08.2015 la contractul de împrumut nr. x din 19.11.2014, s-a prevăzut, printre altele, majorarea sumei împrumutate cu 40.000 RON, prelungirea termenului de rambursare a sumei de 30.000 de euro până la 15.11.2015 şi stabilirea scadenţei pentru restituirea sumei de 40.000 RON la aceeaşi dată de 15.11.2015 .

În actul adiţional nr. x din 12.08.2015, se mai prevede predarea de către împrumutat în mâna împrumutatului a două bilete la ordin, unul pentru suma de 30.000 euro şi altul pentru suma de 40.000 RON, stipulate fără protest şi avalizate de B., în calitate de administrator al societăţii împrumutate, predarea celor două bilete la ordin fiind efectuată la data semnării actului adiţional (art. 4 din actul adiţional nr. x din 12.08.2015).

În privinţa actului aditional nr. 1 din 12.08.2015, inculpatul A. (avocat în Baroul Bucureşti) a întocmit încheierea de certificare nr. 27 din 12.08.2015 a Cabinetului Individual de Avocatură "A.", prin care a consemnat prezenţa numiţilor D. şi B. ("posesoare a CI seria x nr. x, eliberată de Mun. Bucureşti la 08.07.2010") - aceasta în nume personal şi în calitate de administrator al S.C. C. S.R.L., care după citirea înscrisului au consimţit că reprezintă expresia voinţei lor şi au procedat la semnarea actului adiţional .

Actul adiţional nr. x din 15.11.2015, la contractul de împrumut nr. x din 19.11.2014, prevedea prelungirea termenului de rambursare a sumelor de 30.000 euro şi 40.000 RON, până la data de 29.01.2016, rămânerea în posesia împrumutătorului a celor două bilete la ordin predate de împrumutată sub formă de garanţie şi renunţarea de către împrumutată la beneficiul discuţiunii şi diviziunii .

Prin încheierea de certificare nr. 40 din 15.11.2015 a Cabinelului Individual de Avocatură "A.", inculpatul A. a consemnat prezenţa numiţilor D. şi B. ("posesoare a CI seria x nr. x, eliberată de Mun. Bucureşti la 08.07.2010") - în nume personal, în calitate de fidejusor şi în calitate de administrator al S.C. C. S.R.L., care după citirea înscrisului au consimţit că acesta reprezintă expresia voinţei lor şi au procedat la semnarea actului adiţional .

În cuprinsul celor două încheieri de certificare, inculpatul A. a menţionat, în temeiul art. 3 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, că atestă identitatea părţilor, precum şi conţinutul şi data înscrisurilor.

La data de 02.08.2018, D., prin avocat A. a solicitat BEJ E., executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin seria x nr. x, ataşând, printre alte înscrisuri, contractul de împrumut nr. x din 19.11.2014, actul adiţional nr. x/12.08.2015 cu încheierea de certificare nr. 27 din 12.08.2015, actul adiţional nr. x/15.11.2015 cu încheierea de certificare nr. 40 din 15.11.2015 .

Prin încheierea nr. 11/A/2018 din 02.08.2018 a BEJ E., reţinând depunerea biletului la ordin, a contractului de împrumut şi a celor două acte adiţionale, executorul judecătoresc a înregistrat în registrul general al acestui birou, cererea de executare a creditorului D. şi deschiderea dosarului de executare silită nr. x/2019, în baza biletului la ordin seria x nr. x, în valoare de 392.800 RON, emis de S.C. C. S.R.L. .

Executorul judecătoresc a sesizat instanţa de judecată pentru încuviinţarea executării silite, ataşând în copie, biletul al ordin, contractul de împrumut şi cele două acte adiţionale .

Judecătoria Cornetu a pronunţat, în dosarul nr. x/2018, încheierea din 13.08.2018, prin care a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite privind pe creditorul D. şi debitorul B., în baza titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin seria x nr. x/09.07.2018, până la concurenţa sumei de 392.800 RON .

De asemenea, prin încheierea din 06.09.2018, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2018, a admis cererea de executare silită formulată de petentul BEJ E., a fost încuviinţată executarea silită a debitoarei S.C. C. S.R.L. pentru realizarea dreptului creditorului D., în ce priveşte biletul la ordin seria x nr. x emis la data de 09.07.2018 .

Înalta Curte apreciază că probele administrate în cauză demonstrează fără dubiu că inculpatul A. a atestat fapte necorespunzătoare adevărului la întocmirea încheierii de certificare nr. 27 din 12.08.2015 aferentă actului adiţional nr. x din aceeaşi dată, precum şi la încheierea de certificare nr. 40 din 15.11.2015 aferentă actului adiţional nr. x din aceeaşi dată, în sensul că persoana vătămată B., ar fi fost prezentă în faţa sa (în cele două date), ar fi identificat-o pe baza cărţii de identitate şi aceasta ar fi semnat actele adiţionale în faţa inculpatului.

În cauză, a fost realizată o expertiză criminalistică, iar prin raportul de expertiză nr. x din 19.09.2019, întocmit de expertul desemnat de organele de urmărire penală, s-a concluzionat, printre altele:

- cele două semnături aferente rubricilor împrumutat, S.C. C. S.R.L. prin administrator B., de pe paginile cu nr. 2 ale celor două exemplare de act adiţional nr. x/12.08.2015 la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014 au fost probabil executate de B.;

- cele două semnături depuse sub numele avocatului A. de pe cele două exemplare ale încheierii de certificare nr. 27/12.08.2015 şi cele două semnături aferente aceluiaşi nume de pe cele două exemplare ale încheierii de certificare nr. 40/15.11.2015 au fost executate de A. .

În mod similar, potrivit opiniei exprimate de expertul recomandat de parte, în raportul de expertiză criminalistică nr. 1935 din 18.11.2019, s-a arătat:

- semnăturile de pe cele două exemplare ale actului adiţional nr. x/12.08.2015 la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014, depuse la pagina 2, aferente numelui B. au fost executate de B.;

- semnăturile existente sub numele avocatului A. pe cele două exemplare ale încheierii de certificare nr. 27/12.08.2015 şi pe cele două exemplare ale încheierii de certificare nr. 40/15.11.2015 au fost executate de A. .

Cu aceste probe ştiinţifice se coroborează declaraţiile persoanei vătămate B. care a recunoscut semnarea actului adiţional nr. x/12.08.2015, în maşina x a lui D., dar în prezenţa martorului F. (avocat), nu a inculpatului A., învederând, totodată, că nu a citit actul (sau l-a citit "pe diagonală"), motiv pentru care a susţinut că nu avea cum să observe că erau consemnate datele fostei sale cărţi de identitate şi menţiunea că împrumutul ar fi trebuit să fie restituit la cabinetul de avocatură al inculpatului, despre care a arătat că l-a cunoscut numai cu ocazia judecării contestaţiei la executare legată de biletele la ordin. De asemenea, a declarat că, cu prilejul semnării actului adiţional nr. x/12.08.2015 (ce are ca obiect suplimentarea împrumutului cu suma de 40000 RON) la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014 (ce avea ca obiect un împrumut de 30000 euro), a emis două bilete la ordin (pentru suma de 30000 euro primită anterior şi suma de 40000 RON pe care a primit-o la 12.08.2015), pe care le-a completat doar parţial, adică le-a semnat, fără a completa rubrica sumelor de bani, scriind "în baza actului aditional, le-am avalizat şi fără protest".

Persoana vătămată a mai arătat drept argument al faptului că nu a semnat actul adiţional nr. x din 12.08.2015, în prezenţa inculpatului A., împrejurarea că nu avea cum să se legitimeze cu o carte de identitate pe care nu o mai avea din mai 2015, prin schimbarea domiciliului.

Din adresa nr. x/09.01.2020 a Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor al oraşului Popeşti Leordeni, jud. Ilfov reiese că partea civilă B. a solicitat, la 12.05.2015, eliberarea actului de identitate, pe motiv de schimbare a domiciliului, din Bucureşti în oraşul Popeşti Leordeni, iar potrivit procesului-verbal din 30.06.2015 încheiat de lucrători ai SPCLEP Popeşti Leordeni cu ocazia distrugerii prin ardere, conform art. 82 din H.G. nr. 1375/2006, a unui număr de 397 de cărţi de identitate retrase de la cetăţeni, printre actele de identitate distruse în această manieră legală, se afla şi cartea de identitate predată de B. care, la 02.06.2015, a intrat în posesia unui nou act de identitate.

Or, din încheierile de atestare/certificare de referinţă pentru cauză, întocmite de inculpatul A. rezultă că acesta ar fi legitimat-o şi identificat-o pe B., la 12.08.2015 şi 15.11.2015, cu actul de identitate ieşit din uz, situaţie ce probează falsurile intelectuale comise de A..

Totodată, partea civilă a subliniat că, la momentul semnării actului adiţional nr. x/12.08.2015, acesta nu apărea ca fiind certificat de vreun avocat.

Referitor la actul adiţional nr. x din 15.11.2015, partea civilă B. a declarat că a fost falsificat în totalitate, învederând că nu a ştiut de existenţa acestuia şi nu l-a semnat. A apreciat că temeiul executărilor silite sunt atât biletele la ordin, cât şi contractul de împrumut şi actele adiţionale la contract.

Martorul F., audiat în primă instanţă, declaraţie necontestată în apel, a declarat că a avut cunoştinţă despre încheierea primului act adiţional, dar nu a participat în mod direct la încheierea lui. Despre cel de-al doilea act adiţional a indicat că a aflat, dar nu mai ştie de la cine.

Împrumutătorul D., audiat în calitate de martor în primă instanţă, a declarat că, deşi expirase termenul de restituire a sumei de 30.000 euro daţi împrumut prin contractul din 19.11.2014 lui B., pentru a debloca situaţia societăţii comerciale a acesteia, i-a mai împrumutat 40000 RON, cu termen de restituire de 3 luni pentru ambele sume de bani şi a luat legătura cu avocatul său, A., să întocmească un act adiţional pentru că acesta avea draftul de contract initial, în calculatorul său. A menţionat că A. a pregătit actul adiţional nr. x, a listat acest înscris şi s-au întâlnit în zona bd. x aproape de H., în maşina sa, cu B., care a semnat actul şi i-a dat banii în schimbul a 4 chitanţe descărcătoare, fiind legitimată de inculpat cu cartea de identitate prin verificarea fizionomiei. A mai precizat că B. i-a dat garanţie două bilete la ordin, în alb.

Ulterior, pentru că nu i-au fost restituite sumele de bani împrumutate, a discutat cu B. care i-ar fi cerut să prelungească cu 3 luni termenul de restituire a sumelor de bani, aspect ce ar fi făcut obiectul actului adiţional nr. x/15.11.2015, redactat şi atestat de inculpatul A., fiind semnat în aceleaşi condiţii ca şi actul adiţional nr. x, în maşina sa, în acelaşi loc.

Declaraţia inculpatului A., dată în apel, în sensul că pentru actul adiţional nr. x din 12.08.2015 - în care a consemnat cartea de identitate ieşită din uz a persoanei vătămate B., ar fi folosit o copie a contractului de împrumut primită de la D., este contrazisă de depoziţiile martorilor F. şi D., în conformitate cu care clauzele contractului de împrumut nr. x/19.11.2014, în varianta în care a fost semnat de părţi, au fost cele pe care chiar inculpatul A. le-a redactat. În primă instanţă, D. a declarat: modelul initial de contract a fost întocmit de martorul Teodorescu (…) mi l-a trimis pe email, însă eu nu am fost mulţumit de forma acestuia şi am apelat la inculpatul Badea care îmi era avocat de peste 16 ani, să întocmească un contract corespunzător. Acesta s-a conformat, am primit noua formă a contractului şi l-am trimis mai departe martorului Teodorescu. În acelaşi sens, martorul F. a afirmat, în timpul cercetării judecătoreşti: martorul Grecu (…) a apelat la inculpatul Badea, avocatul său, care a întocmit contractul, l-a transmis initial martorului Grecu, iar acesta mi l-a transmis mie.

Înalta Curte reiterează că, pentru faptele cercetate de procuror care au vizat falsificarea semnăturilor lui B. de pe actul adiţional nr. x din 15.11.2015, există deja o soluţie definitivă de renunţare la urmărirea penală pronunţată de instanţă, precum şi o soluţie definitivă a instanţei de desfiinţare a acestui act adiţional. Excepţie de la procedura penală anterioară face, însă, încheierea de certificare nr. 40/15.11.2015 aferentă actului adiţional nr. x/15.11.2015, prin care s-a consemnat necorespunzător că partea civilă B. a fost prezentă la procedura de atestare, acuzaţie adusă inculpatului A. în această cauză.

În acest context, în care, cu privire la actul adiţional nr. x din 15.11.2015 s-a constatat definitiv falsificarea înscrisului, care a şi fost desfiinţat definitiv de instanţa penală, înseamnă că încheierea de certificare nr. 40/15.11.2015 reflectă atestarea unor neadevăruri în sensul legii penale.

Potrivit art. 321 alin. (1) din C. pen., constituie infracţiunea de fals intelectual, falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a însera unele date sau împrejurări.

Se mai notează că, potrivit art. 178 alin. (2) C. pen., înscrisul oficial este orice înscris care emană de la o persoană juridică dintre cele la care se referă art. 176 ori de la persoana prevăzută de în art. 175 alin. (2) sau care aparţine unor asemenea persoane.

În conformitate cu dispoziţiile art. 175 C. pen., cu denumirea marginală Funcţionarul public:

(1) Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără vreo remuneraţie:

a) exercită atribuţii sau responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti;

b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;

c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

(2) De asemenea, este considerat funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

În conformitate cu art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, activitatea avocatului se realizează prin redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor prezentate spre autentificare.

Totodată, aceeaşi lege specială prevede la art. 38 alin. (1) că, în exercitarea profesiei, avocaţii sunt parteneri indispensabili ai justiţiei, ocrotiţi de lege, fără a putea fi asimilaţi funcţionarilor publici, cu excepţia situaţiilor în care atestă identitatea părţilor, a conţinutului sau a datei unui act.

Raportat la infracţiunea de fals intelectual, semnificaţia noţiunilor de înscris oficial şi funcţionar public din conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 321 C. pen., impune coroborarea dispoziţiilor art. 175 C. pen. care statuează asupra noţiunii de funcţionar public în înţelesul legii penale cu cele ale art. 178 alin. (2) C. pen. care definesc înscrisul public, ţinând seama şi de faptul că elementul material al infracţiunii de fals intelectual constă în acţiunea de falsificare în conţinutul unui înscris cu prilejul întocmirii acestuia

Cu alte cuvinte, nu orice înscris oficial în sensul art. 178 alin. (2) C. pen., satisface elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, ci este absolut necesar a se verifica dacă acesta îndeplineşte cerinţele legii la momentul emiterii sale. Nu se încadrează, de exemplu, noţiunii de înscris oficial, ca element constitutiv al infracţiunii de fals intelectual, înscrisul care doar aparţine unei autorităţi/instituţii/persoane juridice dintre cele la care se referă art. 176 ori art. 175 alin. (2) C. pen. (la care face trimitere art. 178 alin. (2) C. pen.), în absenţa acţiunii de falsificare a conţinutului înscrisului chiar cu prilejul întocmirii sale.

În ordinea de idei mai sus enunţată, se reiterează că, potrivit art. 178 alin. (2) C. pen., în genere, înscris oficial este orice înscris care emană de la o persoană juridică dintre cele la care se referă art. 176 ori de la persoana prevăzută în art. 175 alin. (2) sau care aparţine unor asemenea persoane.

Conform dispoziţiilor legale, persoanele juridice la care se referă art. 176 C. pen. sunt cele corespunzătoare termenului public, înţelegând prin aceasta tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică, iar art. 175 alin. (2) C. pen., se referă la autorităţile publice care învestesc cu exercitarea unui serviciu de interes public, controlează ori supreveghează îndeplinirea unui asemenea serviciu public.

În baza art. 38 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, avocatul a fost învestitit de legiuitor (Parlament) să exercite un serviciu de utilitate publică prin atribuirea competenţei de atestare a identităţii părţilor, a conţinutului sau a datei actelor prezentate spre autentificare.

Prin urmare, în situaţia întocmirii unor încheieri de certificare/atestare a identităţii părţilor, a conţinutului sau a datei actelor de către persoana care exercită profesia de avocat, aceste înscrisuri emană de la persoane ce se încadrează categoriei circumscrise de prevederile art. 175 alin. (2) C. pen., fiind în prezenţa unui înscris oficial în înţelesul legii penale.

Concluzia că, în cazul infracţiunii de fals intelectual are importanţă exclusiv varianta emiterii înscrisului oficial se impune faţă de cerinţele esenţiale ale elementului material al falsului intelectul, şi anume:

- atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări să se fi produs cu prilejul întocmirii înscrisului oficial;

-atestarea mincinoasă sau omisiunea trebuie să vizeze fapte, date sau împrejurări care privesc starea de fapt pentru constatarea căreia s-a întocmit înscrisul oficial (situaţia premisă), iar săvârşirea acelei atestări sau omisiuni să fie producătoare de consecinţe juridice.

În doctrină, s-a arătat că falsul intelectual nu poate fi săvârşit decât în timpul cât se întocmeşte înscrisul şi, implicit, la locul unde s-a procedat la întocmirea acestuia, loc care poate fi cel unde organizaţia, în cadrul căreia s-a întocmit înscrisul îşi are sediul, sau cel menţionat în înscris ca fiind locul întocmirii (Explicaţii teoretice ale C. pen. român, Partea specială, volumul IV, Ediţia a II a, Vintilă Dongoroz s.a., Editura Academiei Române, 2003, pag. 385).

O atestare mincinoasă sau o omisiune nepermisă nu poate fi săvârşită după ce înscrisul a fost întocmit. În acest caz, o denaturare a conţinutului nu mai este posibilă decât printr-un fals material (adăugire sau ştergere).

Potrivit art. 2165 raportat la art. 2157 din C. civ., în vigoare de la 01.10.2011, contractul de împrumut de consumaţie încheiat în formă autentică sau printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă constituie titlu executoriu.

Darea de dată certă înscrisurilor este o operaţiune care poate fi realizată prin mai multe modalităţi prevăzute de art. 278 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., act normativ ce a intrat în vigoare la 15 februarie 2013, care stabileşte că data înscrisurilor este opozabilă altor persoane decât celor care le-au întocmit numai din ziua în care au fost prezentate spre a se conferi dată certă de către notarul public (coroborat cu art. 12 lit. f) din Legea nr. 36/1995, republicată), executorul judecătoresc (coroborat cu art. 7 lit. i) din Legea nr. 188/2000) sau alt funcţionar competent în această privinţă.

Astfel, în categoria "alt funcţionar competent în această privinţă", se încadrează avocatul căruia îi este recunoscută de lege posibilitatea de a da dată certă înscrisurilor, în condiţiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995.

În considerentele deciziei nr. 70/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, s-a arătat că, în mod unanim, instanţele au considerat că avocatul poate conferi dată certă înscrisului sub semnătură privată aidoma notarului, deoarece prin legi speciale a fost recunoscută această competenţă şi unor profesii liberale, data certă fiind un mijloc de publicitate şi condiţie a opozabilităţii (paragrafele 100 - 101). Totodată, în cuprinsul aceleiaşi decizii, s-a precizat că un contract de împrumut de consumaţie încheiat în formă autentică sau prin înscris sub semnătură privată cu dată certă constituie titlu executoriu în ce priveşte obligaţia de restituire, la expirarea datei, conform art. 2165 raportat la art. 2157 din C. civ. (paragraful 86).

Atestarea avocaţială înţeleasă fără data certă ce se conferă înscrisului de către avocat, ar conduce la lipsirea de efecte juridice a procedurii de atestare avocaţială, ceea ce este un nonsens şi contravine logicii juridice (legea trebuie înţeleasă în sensul aplicării ei, nu în sensul neaplicării ei).

Or, în cauză, acuzaţia adusă inculpatului A. (avocat) rezidă în acţiunea de falsificare prin inserarea în cuprinsul încheierilor denumite încheieri de certificare (s.n. atestare) nr. 27/12.08.2015 şi nr. 40/15.11.2015, aferente actului adiţional nr. x/12.08.2015, respectiv actului adiţional nr. x/15.11.2005 la contractul de împrumut nr. x din 19.11.2014, a unor fapte neconforme adevărului în sensul că B., reprezentantă a S.C. C. S.R.L., a fost prezentă la acest avocat, în data de 12.08.2015, respectiv 15.11.2015, a fost identificată de acesta şi a semnat în prezenţa avocatului, la momentul în care, în calitate sa de avocat, inculpatul a atestat identitatea părţilor, conţinutul şi data celor două înscrisuri - acte adiţionale (conform art. 3 lit. c) din Legea 51/1995).

Încheierile de certificare nr. 27/12.08.2015 şi nr. 40/15.11.2015, împreună cu actele adiţionale la contractul de împrumut, de referinţă pentru cauză, au fost depuse la executorul judecătoresc, împrejurare ce prezintă relevanţă sub aspectul folosirii de către inculpat a înscrisurilor în cuprinsul cărora a atestat fapte nereale.

Înscrisurile au fost folosite pe data de 02.08.2028, la BEJ E., în vederea producerii de consecinţe juridice, cu prilejul formulării celor două cereri de executare silită privind pe S.C. C. S.R.L. şi, respectiv, B..

Detaliind, probele administrate în cauză dovedesc că, la data de 02.08.2018, inculpatul A., în calitate de avocat şi reprezentant al lui D., a solicitat BEJ E., executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin seria x nr. x în valoare de 392.800 RON, ataşând şi contractul de împrumut nr. x din 19.11.2014, actul adiţional nr. x/12.08.2015 cu încheierea de certificare nr. 27 din 12.08.2015 a Cabinetului Individual de Avocatură "A." şi actul adiţional nr. x/15.11.2015 la acelaşi contract de împrumut cu încheierea de certificare nr. 40 din 15.11.2015 a Cabinetului Individual de Avocatură "A.".

Actele adiţionale cu încheierile de certificare anterior enunţate, depuse în data de 02.08.2018, la BEJ E. (când s-au formulat primele cereri de executare, respectiv în baza biletului la ordin seria x nr. x în valoare de 392.800 RON), au relevanţă din perspectiva dovedirii conţinutului înţelegerilor contractuale dintre părţi, cel puţin, sub aspectul datei scadente a sumelor de bani împrumutate, a emiterii biletului la ordin şi a tipulului acestuia (în alb sau nu), a data (reale) a emiterii biletului la ordin etc.

Aşadar, după falsificarea încheierii de certificare nr. 27 din 12.08.2015 privind actul adiţional nr. x/12.08.2015 şi falsificarea încheierii de certificare nr. 40 din 15.11.2015 privind actul adiţional nr. x/15.11.2015, inculpatul A. a folosit înscrisurile la BEJ E., la 02.08.2018, când a formulat cereri de executare silită în baza biletului la ordin seria x nr. x, dat drept garanţie şi cunoscând că încheierile de certificare cuprind date necorespunzătoare adevărului (fiind autorul falsurilor).

În legătură cu alte acţiuni ale inculpatului A. (care se reflectă şi în actele dosarului de urmărire penală), este corectă observaţia apărătorului acestuia că, la data de 11.10.2018, D., prin reprezentant legal A. (avocat), a solicitat BEJ E. executarea silită în baza titlului executoriu constând în alt bilet la ordin, seria x nr. x, până la concurenţa sumei de 316.500 euro, a cărui "valoare reprezintă garanţie conform actului adiţional nr. x din 12.08.2015" . Prin încheierea nr. 48/A/2018 din 11.10.2018 a BEJ E., reţinând depunerea exclusiv a acestui bilet la ordin, executorul judecătoresc a înregistrat în registrul general al biroului, cererea de executare a creditorului D. şi deschiderea dosarului de executare silită nr. x/2018, în baza respectivului bilet la ordin emis de S.C. C. S.R.L. şi, apoi, a sesizat instanţa de judecată pentru încuviinţarea executării silite, scop în care a ataşat în copie doar biletul la ordin .

Însă, aceste fapte, desfăşurate începând cu depunerea cererilor de executare silită din 11.10.2018, în baza biletului la ordin seria x nr. x, nu au făcut obiectul sesizării prin rechizitoriul întocmit în cauză, încadrarea juridică vizând doar faptele descrise în actul de sesizare prin care s-a reţinut comiterea a două infracţiuni de uz de fals, la data de 02.08.2018.

Revenind la acuzaţia penală, instanţa de apel apreciază că inculpatul A. a prevăzut şi a acceptat crearea unei stări de pericol pentru încrederea în conformitatea cu adevărul a actelor certificate/atestate de avocaţi, în exercitarea atribuţiilor de funcţionari publici stabilite la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, acţionând cu intenţie directă, în vederea producerii de consecinţe juridice specifice procedurilor de executare silită în cursul cărora înscrisurile falsificate au fost depuse.

În considerarea celor expuse, Înalta Curte constată că este neîntemeiat motivul de apel al inculpatului prin care a criticat încadrarea juridică dată faptelor în infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals în formă continuată, inculpatul susţinând că faptele se încadrează în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea, este nefondată cererea de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., având în vedere că, în situaţia din speţă, inculpatul a acţionat în calitate de funcţionar public în înţelesul legii penale şi a întocmit înscrisuri oficiale în care a atestat fapte necorespunzătoare realităţii, urmarea imediată a faptelor constând în neîncrederea în actele emise de avocat care a primit prin lege atribuţia de a atesta identitatea părţilor, conţinutul sau data actelor prezentate spre autentificare.

Apelantul inculpat a desfăşurat activitatea infracţională cu forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru comiterea infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals, motiv pentru care nu poate fi admisă nici cererea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II a C. proc. pen.

Totodată, probele analizate în cele ce preced, dovedesc fără dubiu că apelantul inculpat A. a săvârşit cele două infracţiuni de fals intelectual şi infracţiunea de uz de fals în formă continuată, astfel cum acestea au fost descrise în rechizitoriu, condiţii în care nu se justifică admiterea cererii de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., formulate de inculpat.

Se observă că, desi a fost indicat, în scris, ca temei al achitării şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., acesta nu a mai fost susţinut oral cu prilejul dezbaterilor. Instanţa de apel precizează, însă, că faptele comise corespund elementului material al infracţiunilor de fals intelectual şi, respectiv, uz de fals, fiind dovedite prin probele administrate în cauză, încât nu se justifică achitarea inculpatului.

În mod legal, prima instanţă a dispus încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., în considerarea deciziilor nr. 297/2018, nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale şi deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca urmare a împlinirii termenului general de prescripţie a răspunderii penale pentru cele două infracţiuni de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., sancţionate cu închisoare de la unu la 5 ani închisoare, săvârşite la datele de 12.08.2015 şi 15.11.2015. În conformitate cu prevederile art. 154 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., termenul general de prescripţie a răspunderii penale incident este de 5 ani, a început să curgă la data săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual potrivit art. 154 alin. (2) C. pen., astfel că, la data pronunţării sentinţei penale nr. 217 la 12.12.2022, era împlinit.

Uzul de fals incriminat la art. 323 C. pen., constă în folosirea unui înscris oficial sau sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice, care se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, când înscrisul este oficial, şi cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, când înscrisul este sub semnătură privată.

Pentru infracţiunea de uz de fals în formă continuată, prev. de art. 323 C. pen. (în varianta normativă a folosirii unui înscris oficial), termenul general de prescripţie a răspunderii penale de 5 ani, prev. de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., a început să curgă la data de 02.08.2018 şi urmează a se împlini la 01.08.2023.

Susţinerile inculpatului referitoare la prescripţia răspunderii penale în cazul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată reglementată la art. 322 C. pen., exced obiectului cauzei.

Înalta Curte consideră că în procesul de individulizare a pedepsei aplicate inculpatului A. pentru infracţiunea de uz de fals, în formă continuată prevăzută de art. 323 alin. (1) cu aplicarea art. 35 din C. pen., instanţa a ţinut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei, precum şi de condiţiile amânării aplicării pedepsei, iar obligaţiile impuse inculpatului reflectă datele ce caracterizează persoana acestuia.

Măsura desfiinţării înscrisurilor priveşte înscrisurile în sensul de instrumentum probationes, nereferindu-se la actul juridic (negotium juris) pe care înscrisul îl probează. De aceea, operaţiunea de desfiinţare a înscrisului nu trebuie confundată cu aceea de anulare a actului juridic.

Încheierea de certificare nr. 27 din 12.08.2015 şi încheierea de certificare nr. 40 din 15.11.2015 ale Cabinetului Individual de Avocatură "A." constituie obiectul material al infracţiunilor de fals intelectual (cu excluderea actelor adiţionale vizate), conform acuzaţiei procurorului.

În acest sens, amintim că, prin rechizitoriu, s-a solicitat desfiinţarea înscrisului ce conţine încheierea nr. 27/12.08.2015 de certificare (atestare) a actului adiţional nr. x/12.08.2015 şi desfiinţarea înscrisului ce conţine încheierea nr. 40/15.11.2015 de certificare (atestare) a actului additional nr. 2/15.11.2015 .

Ca atare, în mod greşit, prima instanţă a dispus desfiinţarea totală a înscrisului denumit Act adiţional nr. x din data de 12.08.2015, anexă la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014, căci desfiinţarea poartă numai asupra încheierii de certificare nr. 27 din 12.08.2015.

Totodată, se va dispune desfiinţarea exclusiv a încheierii de certificare nr. 40 din 15.11.2015 aferentă Actului adiţional nr. x/15.11.2015 la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014, act adiţional care anterior a fost desfiinţat definitiv prin încheierea penală nr. 538/05.08.2021 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Cornetu, în dosarul nr. x/2021 şi care nu a făcut obiectul material al infracţiunii de fals intelectual în prezenta cauză.

Prin urmare, având în vedere modul deficitar în care s-a dispus desfiinţarea înscrisurilor de către prima instanţă, Înalta Curte va admite apelurile inculpatului A. şi al persoanei interesate D., motivele de apel ale acestora în legătură cu această chestiune evidenţiind aspecte de nelegalitate ale sentinţei atacate în raport cu obiectul judecăţii şi, implicit, cu obiectul material al infracţiunilor de fals intelectual ce interesează cauza. Se subliniază că interesul inculpatului este reliefat prin faptul că desfiinţarea exclusiv a încheierii de certificare nr. 27 din 12.08.2015 (iar nu şi a actului adiţional nr. x din 12.08.2015) înseamnă respectarea întocmai a acuzaţie aduse prin rechizitoriu.

Acţiunea civilă exercitată de B. se justifică a fi respinsă întrucât, chiar dacă infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals nu exclud de plano posibilitatea ca, în fapt, să fie generatoare de daune (Trib. Suprem, secţia Penală, decizia nr. 1572/1974, în Repertoriu….1969-1975, pag. 26), în speţă, instanţa de apel nu a putut decela ori considera dovedit un prejudiciu moral ce ar fi putut fi produs prin activitatea infracţională dedusă judecăţii (criticile fiind analizate prin prisma principiului disponibilităţii care guvernează acţiunea civilă şi împrejurarea că în prima instanţă au fost solicitate exclusiv despăgibiri pentru daune morale).

Apelantul persoană interesată D. a solicitat obligarea părţii civile B. la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 11.900 RON, reprezentând onorariu avocat, sens în care a depus la dosar copia contractului de asistenţă juridică din 05.05.2023 şi factura nr. x din 05.05.2023 .

Având în vedere că apelul părţii civile este neîntemeiat şi urmează a fi respins, în conformitate cu art. 276 alin. (6) C. proc. pen.., care prevede că în celelalte cazuri decât cele reglementate la acelaşi articol (alin. (1)-(5), instanţa stabileşte obligaţia de restituire a cheltuielilor judiciare făcute de părţi potrivit legii civile, Înalta Curte va admite cererea formulată de apelantul persoană interesată D. şi va obliga partea civilă B. la plata cheltuielilor judiciare în sumă redusă la cuantumul de 5000 RON reprezentând onorariu de avocat, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., considerând că suma solicitată de 11.900 RON este vădit disproporţionată în raport cu compexitatea cauzei prin problematica pusă în discuţie raportat la obiectul judecăţii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., Înalta Curte va admite apelurile formulate de inculpatul A. şi persoana interesată D. împotriva sentinţei penale nr. 217 din data de 12.12.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Va dispune desfiinţarea, în parte, a sentinţei apelate şi, în rejudecare:

Va înlătura dispoziţia privind desfiinţarea totală a înscrisului denumit Act adiţional nr. x din data de 12.08.2015, anexă la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014.

Se va dispune desfiinţarea exclusiv a încheierii de certificare nr. 27 din 12.08.2015 a Cabinetului Individual de Avocatură "A." (aflată în original - două exemplare, la filele x din volumul 1 al dosarului de urmărire penală), aferentă Actului adiţional nr. x din 12.08.2015 la contractul de împrumut nr. x din 19.11.2014.

Va fi desfiinţată exclusiv încheierea de certificare nr. 40 din 15.11.2015 a Cabinetului Individual de Avocatură "A." (aflată în original - două exemplare, la filele x din volumul 1 al dosarului de urmărire penală), aferentă Actului adiţional nr. x din data de 15.11.2015 la contractul de împrumut nr. x din 19.11.2014.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu contravin prezentei hotărâri.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de partea civilă B. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În temeiul art. 276 alin. (6) C. proc. civ..penală cu referire la art. 451 alin. (2) C. proc. civ., va admite cererea formulată de apelantul persoană interesată D. şi va obliga partea civilă B. la plata parţială a cheltuielilor judiciare, în sumă de 5000 RON, reprezentând onorariu de avocat.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligată partea civilă B. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului inculpatului A. şi al persoanei interesate D. vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile formulate de inculpatul A. şi persoana interesată D. împotriva sentinţei penale nr. 217 din data de 12.12.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Desfiinţează, în parte, sentinţa apelată şi, rejudecând:

Înlătură dispoziţia privind desfiinţarea totală a înscrisului denumit Act adiţional nr. x din data de 12.08.2015, anexă la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014.

Desfiinţează exclusiv încheierea de certificare nr. 27 din 12.08.2015 a Cabinetului Individual de Avocatură "A." (aflată în original - două exemplare, la filele x din volumul 1 al dosarului de urmărire penală), aferentă Actului adiţional nr. x din 12.08.2015 la contractul de împrumut nr. x din 19.11.2014.

Desfiinţează exclusiv încheierea de certificare nr. 40 din 15.11.2015 a Cabinetului Individual de Avocatură "A." (aflată în original - două exemplare, la filele x din volumul 1 al dosarului de urmărire penală), aferentă Actului adiţional nr. x din data de 15.11.2015 la contractul de împrumut nr. x din 19.11.2014.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu contravin prezentei hotărâri.

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de partea civilă B. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Admite cererea formulată de apelantul persoană interesată D. şi obligă partea civilă B. la plata parţială a cheltuielilor judiciare, în sumă de 5000 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Obligă partea civilă B. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului inculpatului A. şi al persoanei interesate D. rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată la data de 17 iulie 2023 prin punerea la dispoziţia părţilor, a persoanei interesate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.