Limitation of cassation review to legality: prohibition on re-evaluating factual evidence in challenge to conviction for incompatible commercial acts

Şedinţa publică din data de 05 aprilie 2023

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penala nr. 1843 din data de 15.06.2018 pronunţată de Judecătoria Găeşti în dosarul nr. x/2017 în temeiul art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de "efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea", faptă din perioada 2010 - 01.10.2014.

În temeiul art. 97 C. pen. a fost anulată suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 209 din data de 07.11.2013 a Curţii de Apel Ploieşti definitivă prin decizia nr. 301 din data de 01.10.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 209 din data de 07.11.2013 a Curţii de Apel Ploieşti în următoarele pedepse componente: 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2531 C. pen. (1969); 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 248 C. pen. (1969) cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/2000; 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (1969) rap. la art. 150 C. pen. (1969); 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 248 C. pen. (1969), art. 132 din Legea nr. 78/2000; 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (1969) rap. la art. 150 C. pen. (1969).

În temeiul art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplic art. 10 din Legea nr. 187/2002 s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedepsele individuale aplicate prin sentinţa penală nr. 209 din data de 07.11.2013 a Curţii de Apel Ploieşti şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care s-a adăugat 1/3 din totalul celorlalte urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 (şase) ani închisoare.

În temeiul art. 45 C. pen. a fost menţinută dispoziţia cuprinsă în sentinţa penală nr. 209 din data de 07.11.2013 a Curţii de Apel Ploieşti privitoare la pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. (1969) pentru o perioadă de 3 ani; dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969) cu aplic art. 47 alin. (2) din Legea nr. 144/2007 pentru o perioadă de 3 ani.

A fost menţinută dispoziţia cuprinsă în sentinţa penală nr. 209 din data de 07.11.2013 a Curţii de Apel Ploieşti privitoare la pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor anterior amintite pe durata executării pedepsei până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. S-a luat act că în perioada 10.04.2017 - 08.05.2018 inculpatul a fost cercetat şi judecat sub control judiciar.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 642 din data de 21 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în baza art. 421 alin. (1) pct. (2) lit. b) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de apelantul - inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 1843 din data de 15 iunie 2018 pronunţată de Judecătoria Găeşti.

A fost desfiinţată în întregime hotărârea apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond, respectiv Judecătoria Găeşti.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Urmare incompatibilităţii judecătorului din cadrul Judecătoriei Găeşti, s-a procedat, în conformitate cu art. 68 alin. (9) C. proc. pen., la sesizarea Tribunalului Dâmboviţa.

Prin încheierea din data de 26.11.2019 pronunţată de secţia penală a Tribunalului Dâmboviţa a fost desemnata Judecătoria Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, instanţă egală în grad cu instanţa competentă, să soluţioneze cauza penală nr. 6483/232/2017*.

Astfel că, la data de 9.12.2019, cauza nr. 6483/232/2017* a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgovişte.

Prin sentinţa penală nr. 33 din data de 26 ianuarie 2021 pronunţată de Judecătoria Târgovişte, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea.

S-a constatat că prezenta faptă este în concurs cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 209/07.11.2013 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă prin decizia nr. 301/01.10.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În temeiul art. 97 C. pen. s-a anulat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 209/07.11.2013 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă prin decizia nr. 301/01.10.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 209/07.11.2013 a Curţii de Apel Ploieşti în următoarele pedepse componente: 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2531 C. pen. (1969); 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 248 C. pen. (1969) cu aplic. art. 132 din Legea 78/2000; 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (1969) rap. la art. 150 C. pen. (1969); 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 248 C. pen. (1969), art. 132 din Legea 78/2000; 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (1969) rap. la art. 150 C. pen. (1969).

În temeiul art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplic art. 10 din Legea nr. 187/2002 s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedepsele descontopite aplicate prin sentinţa penală nr. 209/07.11.2013 a Curţii de Apel Ploieşti şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare la care s-a adăugat 1/3 din totalul celorlalte urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 (şase) ani închisoare, pedeapsă ce se va executa în regim de detenţie conform art. 60 C. pen.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat pe lângă pedeapsa principală pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 3 ani a drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. b) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. s-a aplicat pe lângă pedeapsa principală pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor anterior amintite pe durata executării pedepsei până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul A. a fost obligat la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 1.500 RON cheltuieli stabilite prin rechizitoriu.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului A., care perioada 2011-01.10.2014 a administrat în fapt S.C. B. S.R.L. în condiţiile în care îndeplinea şi funcţia de primar al comunei Crângurile jud. Dâmboviţa, întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, dacă această faptă este săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Împotriva sentinţei penale nr. 33 din data de 26 ianuarie 2021 pronunţată de Judecătoria Târgovişte a declarat apel inculpatul A., solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei instanţei de fond şi în principal să se constate nulitatea declaraţiilor formulate sub identitate protejată de către martora C., respectiv sub identitatea de "D.", să se dispună trimiterea cauzei la procuror pentru a se respecta normele în vigoare privind judecata, precum şi dreptul la un proces echitabil, iar în subsidiar achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală şi subsecvent nu există probe că inculpatul a săvârşit aceste fapte.

Prin decizia penală nr. 331 din data de 15 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017 în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinţei penale nr. 33 din data de 26 ianuarie 2021 pronunţate de Judecătoria Târgovişte.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 272 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 275 alin. (6) C. proc. pen. s-a dispus obligarea la plata sumei de 250 RON, reprezentând onorariul parţial al avocatului desemnat din oficiu desemnat apelantului inculpat A., din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie, inculpatul A., prin care a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, solicitând în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 78/2000, întrucât a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În subsidiar, a solicitat admiterea recursului în casaţie formulat şi în temeiul art. 438 alin. (1) C. proc. pen. cu aplicarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, desfiinţarea deciziei penale nr. 331 din data de 15.03.2022 a Curţii de Apel Ploieşti precum şi a sentinţei penale nr. 33/26. OI.2021 a Judecătoriei Târgovişte, pentru motive de nelegalitate.

În temeiul art. 441 alin. (1) C. proc. pen., a solicitat suspendarea în totalitate a deciziei atacate.

În esenţă, a susţinut că întreg materialul probator se referă la o pretinsă activitate a recurentului care s-a preocupat de administrarea din umbră a societăţii în discuţie.

A arătat că elementul material al laturii obiective al infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 constă în efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, astfel că pentru a fi în prezenţa elementului material al laturii obiective a infracţiunii, legea impune realizarea a două condiţii, respectiv operaţiunile financiare să fie realizate ca acte de comerţ şi operaţiunile financiare să fie incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană.

În ceea ce priveşte latura subiectivă a arătat că scopul prevăzut de lege, respectiv obţinerea de foloase pentru sine sau pentru altul, condiţie care nu este îndeplinită, nefiind probată sub niciun aspect de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Găeşti, şi nici motivată corespunzător de prima instanţă.

S-a mai arătat că într-o altă cauză, Înalta Curte a constatat că prin cererea de recurs în casaţie s-a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susţinându-se că infracţiunii de complicitate la spălare de bani îi lipseşte atât latura subiectivă, cât şi latura obiectivă. Având în vedere că este întrunit formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi sunt îndeplinite şi celelalte condiţii de formă, instanţa a admis în principiu cererea de recurs în casaţie.

Prin urmare, C. proc. pen. nu permite în cadrul acestei căi extraordinare de atac, în examinarea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., reţinerea unei situaţii de fapt diferite faţă de cea descrisă în decizia curţii de apel.

Prin încheierea din 15 iunie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2017 a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 331 din data de 15 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2017.

A fost trimisă cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C8, în compunere de 3 judecători şi s-a fixat termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 28 septembrie 2022.

S-a dispus, citarea inculpatului A., precum şi înştiinţarea avocatului ales al inculpatului A., avocat E..

A fost respinsă cererea formulată de inculpatul A. privind suspendarea executării hotărârii.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, în esenţă, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării deciziei recurate formulată de inculpatul A. Înalta Curte a constatat că argumentele prezentate de recurent nu pot constitui un motiv rezonabil pentru suspendarea executării hotărârii atacate în procedura pendinte.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 331 din data de 15 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, în privinţa asigurării celerităţii procesului penal prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie.

În acest context, noua legislaţie procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, şi anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casaţie, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Aşa cum reiese chiar din Expunerea de motive la proiectul noului C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce urmăreşte verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către curtea de apel.

Prin recursul în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casaţie vizează, aşadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalităţii, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfăşoare în conformitate cu dispoziţiile legale. Cu alte cuvinte, scopul recursului în casaţie este de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel legiuitorul prevăzând expres şi limitativ în disp. art. 438 alin. (1) C. proc. pen. cazurile în care poate fi declarat recursul în casaţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 447 C. proc. pen., instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate prin cerere de procuror sau de părţi, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

În susţinerea căii extraordinare de atac, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, în dezvoltarea criticilor circumscrise cazului de recurs în casaţie anterior menţionat, recurentul inculpat A. a susţinut că, în cauză, se impune pronunţarea unei soluţii de achitare conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 78/2000, întrucât a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Înalta Curte reţine că, recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile îşi pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunţate în condiţiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale.

Ca atare, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor şi stabilirea vinovăţiei, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

Înalta Curte raportat la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de inculpatul A. constată că recursul în casaţie este nefondat, drept pentru care îl va respinge pentru următoarele motive:

Sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea examina şi netemeinicia deciziei atacate.

Pornind de la scopul recursului în casaţie impus prin dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situaţia de fapt.

Astfel, pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

În ipoteza în care situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel nu se suprapune pe tipicitatea infracţiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, pot deveni incidente dispoziţiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

Înalta Curte constată în raport de argumentele ce susţin recursul în casaţie invocate că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor din perspectiva încadrării juridice a faptei, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. Or, potrivit C. proc. pen. în vigoare, această prerogativă este atributul exclusiv al instanţelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt şi în drept, respectiv, instanţa de fond şi instanţa de apel.

Totodată, se constată că ulterior admiterii în principiu a recursului în casaţie întemeiat pe dispoz. art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi anterior pronunţării asupra recursului în casaţie, prin decizia penală nr. 272 din data de 23 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 432 alin. (1) C. proc. pen. a fost admisă contestaţia în anulare, formulată de condamnatul A., împotriva deciziei penale nr. 331 din data de 15 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017, desfiinţată, în parte, decizia penală recurată (nr. 331 din data de 15 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017).

Au fost anulate toate formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 33 din data de 26 ianuarie 2021 pronunţată de Judecătoria Târgovişte, definitivă prin decizia penală nr. 331 din data de 15 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.

Totodată, au fost menţinute dispoziţiile sentinţei penale nr. 209 din 07 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă prin decizia nr. 301 din data de 01.10.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A fost fixat termen pentru rejudecarea apelului declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 33 din data de 21 ianuarie 2021 pronunţată de Judecătoria Târgovişte, la data de 23 martie 2023, pentru când se va cita inculpatul.

Aşadar, având în vedere că ulterior admiterii în principiu a recursului în casaţie întemeiat pe dispoz. art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi anterior pronunţării unei soluţii pe fondul recursului în casaţie, a fost admisă contestaţia în anulare, desfiinţată decizia penală recurată, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 331 din data de 15 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 331 din data de 15 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 aprilie 2023.