Refusal to Execute Spanish European Arrest Warrant for Romanian National; Recognition of Foreign Conviction and Rejection of Penalty Adaptation under Law 302/2004

Şedinţa publică din data de 15 martie 2023

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată că prin sentinţa penală nr. 48/PI din data de 01 martie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, a refuzat executarea mandatului european de arestare, emis la data de 12.01.2023, de către Tribunalul - Audiencia Provincial- ASTURIAS secţia 2 (Spania), având la bază Hotărârea Tribunalului (Audiencia Provincial) nr. 166/2020, din 24.03.2022 şi Hotărârea Curţii Supreme - nr. 212/2022, din 03.09.2022, referinţă procedură: 16/2019, pe numele persoanei solicitate A., aflat în Centrul de Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiş.

În baza art. 99 alin. (3) teza a II a din Legea nr. 302/2004, republicată, a recunoscut pe cale incidentală: Hotărârea Tribunalului (Audiencia Provincial) nr. 166/2020, din 24.03.2022 şi Hotărârea Curţii Supreme - nr. 212/2022, din 03.09.2022, referinţă procedură: 16/2019 privind persoana condamnată A., prin care acesta a fost condamnată definitiv la două pedepse de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de prostituţie forţată, fapte incriminate de legea penală română prin art. 213 alin. (2) din C. pen. român şi a dispus executarea în România a pedepsei rezultante de 6 ani închisoare.

A dedus din pedeapsa aplicată, 2 zile (3 şi 4 noiembrie 2016 în care a fost reţinut de poliţie, în Spania), dar şi durata reţinerii (ordonanţa nr. 744/II/5/2023) şi arestării preventive, executate în baza mandatului de arestare nr. x/PI/ME/03.02.2023 emis de Curtea de Apel Timişoara, din 02.02.2023, la zi.

În baza art. 99 alin. (3) teza a III a din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei la data pronunţării sentinţei şi a dispus revocarea mandatului de arestare nr. x/PI/ME/03.02.2023, emis de către Curtea de Apel Timişoara concomitent cu emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că, prin sesizarea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, la data de 03.02.2023, sub numărul x/2023, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a solicitat arestarea provizorie a persoanei urmărite internaţional A., pentru o perioadă de 15 zile, în vederea depunerii în limba română a mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Spania.

Prin încheierea de şedinţă din data de 03.02.2023, s-a admis propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi s-a dispus arestarea provizorie a persoanei urmărite internaţional, pe o perioada de 15 zile, până la data de 17.02.2023 inclusiv, stabilindu-se termen de judecată la data de 16.02.2023, în vederea depunerii mandatului european de arestare, tradus.

Pentru termenul de judecată din 16.02.2023 s-a comunicat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara traducerea în limba română a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei urmărite internaţional, precum şi propunerea de luare a măsurii arestării, pe o perioadă de 30 zile, în vederea punerii în executare şi predării către autorităţile judiciare străine. La acelaşi termen de judecată, persoana solicitată a arătat că nu doreşte să fie predată autorităţilor din Spania, solicitând ca instanţa să dispună executarea pedepsei în România.

Având în vedere că persoana solicitată a fost condamnată definitiv la o pedeapsă totală de 6 ani închisoare şi că refuză predarea pentru executarea acestei pedepse, s-a solicitat autorităţilor spaniole comunicarea tuturor hotărârilor în baza cărora a fost stabilită pedeapsa de 6 ani închisoare, dar şi perioadele executate în Spania şi care se impun a fi deduse.

La data de 22.02.2023, autorităţile judiciare din Spania, au comunicat instanţei următoarele înscrisuri: Hotărârea Tribunalului (Audiencia Provincial) nr. 166/2020 din 24.03.2022 şi Hotărârea Curţii Supreme - nr. 212/2022 din 03.09.2022, referinţă procedură 16/2019, acestea fiind apoi traduse în limba română.

Din cuprinsul înscrisurilor înaintate şi al hotărârilor de condamnare, Curtea a reţinut că mandatul european de arestare a fost emis cu privire la numitul A., la data de 12.01.2023, în vederea arestării şi predării către autorităţile spaniole, pentru executarea unei pedepse de 6 ani închisoare, aplicate pentru comiterea a două infracţiuni de prostituţie forţată cu înşelăciune, constând în aceea că, în martie 2010 şi martie 2015, a determinat, prin constrângere, două persoane de sex feminin să practice prostituţia, încasând sumele plătite de clienţi. În fapt, s-a reţinut că în luna martie 2010, inculpatul A., major şi fără antecedente penale, s-a întâlnit cu martora protejată, identificată în proces ca fiind x la "Club x" din Oviedo şi au început să aibă o relaţie sentimentală, apoi s-au dus amândoi la Avi Ies să locuiască împreună. După o săptămână, inculpatul i-a spus că ea trebuia să se prostitueze, mai exact pe strada x din Aviles. Martora a refuzat, dar a fost forţată de inculpat prin agresiuni. De asemenea, i-a îngrădit libertatea de mişcare şi i-a controlat comunicările, obţinându-i parolele de x, luându-i documentele personale. Martora nu avea cheile de la apartamentul în care locuia cu inculpatul. La sfârşitul fiecărei zile, martora protejată trebuia să îi dea inculpatului toţi banii pe care îi câştigase din prostituţie, în jur de 200 de euro. În alte ocazii, când inculpatul mergea în România, trebuia să îi trimită acei bani prin virament bancar sau prin Western Union pe numele lui, fie pe numele mamei sale, B., fie pe numele C. şi D., efectuându-se astfel 48 de tranzacţii către România în perioada cuprinsă între 16 martie 2010 şi 12 decembrie 2011, în valoare totală de 15.784,50 de euro. Martora protejată a reuşit să fugă de inculpat în luna decembrie 2011.

Cu privire la cea de-a doua faptă s-a reţinut că, în luna martie 2015, inculpatul s-a întâlnit cu E. într-un club de noapte din Oviedo. A doua zi, ea s-a oferit să meargă cu el la Pontevedra pentru a începe o relaţie sentimentală şi au locuit împreună în luna iunie 2015. După trei zile i-a sugerat să se prostitueze şi, în urma refuzului, a forţat-o, prin ameninţări la adresa fiicei acesteia ce se afla în România şi agresiuni. I-a luat cartela de telefon pentru a o împiedica să comunice cu terţi şi să îşi schimbe constant numărul de telefon mobil. Astfel, E. a lucrat ca prostituată din iunie 2015 până în martie 2016 pe F., în Pontevedra, de la ora 17:00 până la 3:00, de luni până duminică. În această perioadă, E. a dat toţi banii pe care îi câştiga în fiecare zi, între 100 şi 200 de euro, inculpatului personal ori au fost trimişi în ţară. În acest fel, în perioada 18 iunie 2015-17 februarie 2016, s-au efectuat 38 de tranzacţii către România, prin Western Union în valoare totală de 7.165,47 de euro. Destinatarii banilor au fost A., B. şi G.. E. a reuşit să fugă de inculpat în luna martie 2016.

Din înscrisurile existente la dosar rezultă că numitul A. a fost condamnat definitiv la două pedepse cu închisoarea de 3 ani (o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare) pentru comiterea unei infracţiuni de prostituţie forţată cu înşelăciune (Articolul 188.1 din C. pen. în vigoare la data săvârşirii faptelor) şi o infracţiune de prostituţie forţată (Articolul 187.1 din C. pen. în vigoare la data săvârşirii faptelor).

S-a arătat că faptele pentru care a fost condamnată persoana solicitată au corespondent în legea penală română, fiind incriminate ca infracţiuni de proxenetism, prevăzute de art. 213 alin. (2) din C. pen.

Persoanei solicitate i s-au adus la cunoştinţă hotărârile de condamnare şi faptul că pedeapsa, în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare de autorităţile din Spania, este de 6 ani închisoare.

Persoana solicitată nu şi-a exprimat consimţământul în vederea predării, solicitând să execute pedeapsa în România, fiind de acord cu recunoaşterea hotărârilor de condamnare pronunţate de autoritatea judiciară străină.

Potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea, dacă persoana solicitată este cetăţean român şi declară că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent.

Potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, în situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109.

În considerarea acestor dispoziţii, instanţa a dispus efectuarea unei adrese către autorităţile judiciare din Spania pentru comunicarea sentinţelor penale de condamnare, iar hotărârile respective a fost transmise la dosar.

Potrivit dispoziţiilor art. 142 din Legea nr. 302/2004, instanţa a verificat condiţiile speciale de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti străine, respectiv dacă hotărârea este definitivă şi executorie, dacă fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune, şi autorul ar fi fost sancţionabil, persoana condamnată are cetăţenie română, nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din aceeaşi lege.

Instanţa de fond a constatat că hotărârea de condamnare a persoanei solicitate, la o pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea a 2 infracţiuni de prostituţie forţată, este definitivă; faptele pentru care s-au aplicat pedepsele sunt incriminate şi de legislaţia naţională ca proxenetism, infracţiune prevăzută de art. 213 alin. (2) din C. pen. român, pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi; persoana condamnată are cetăţenia română şi şi-a dat consimţământul pentru executarea în România.

S-a constatat că nu este incident nici unul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare, prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, că hotărârile emise de statul emitent nu sunt contrare principiului non bis in idem, iar persoana condamnată nu este cercetată, pentru aceleaşi infracţiuni, în România.

S-a menţionat că, deşi apărătorul persoanei condamnate a invocat intervenirea prescripţia răspunderii penale în ceea ce priveşte infracţiunea de proxenetism, săvârşită în perioada martie 2010 - decembrie 2011 şi a solicitat ca această pedeapsă de 3 ani să nu fie recunoscută şi pusă în executare, curtea a apreciat susţinerea nefondată. Potrivit art. 163 alin. (1) lit. f) din Legea 302/2004, un motiv de nerecunoaştere şi neexecutare a hotărârii este intervenirea prescripţiei executării pedepsei, nu a răspunderii penale. De asemenea, în cauză nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 163 alin. (2) din Legea 302/2004 întrucât nu a intervenit amnistia, graţierea şi nici dezincriminarea faptei, neexistând un motiv de refuz al recunoaşterii şi executării hotărârilor. Legat de prescripţia executării pedepsei, s-a arătat că nu s-a împlinit termenul şi au existat şi acte de întrerupere.

În ceea ce priveşte solicitarea apărătorului intimatului de efectuare a concursului celor două pedepse aplicate, de 3 ani închisoare, potrivit dispoziţiilor C. pen. român, cu consecinţa aplicării unei pedepse rezultante de 4 ani închisoare, curtea a reţinut că autorităţile judiciare străine au stabilit pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, iar pedeapsa rezultantă nu se impune a fi adaptată, în sensul reducerii ei la cuantumul de 4 ani, calculat conform legii penală române, întrucât dispoziţiile art. 166 alin. (8) lit. b) prevăd că instanţa adaptează pedeapsa doar dacă "durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii, prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate, în cazul unui concurs de infracţiuni, depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română".

În ceea ce priveşte natura pedepsei aplicate, s-a apreciat că, nu există nici un impediment la executare, întrucât autorităţile judiciare din Spania, au aplicat o sancţiune penală cu închisoarea executabilă în regim de detenţie. În cauză nu se impune adaptarea pedepsei raportat la limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română şi nici pedeapsa rezultată întrucât nu depăşeşte limita generală a pedepsei închisorii admisă de legea română potrivit dispoziţiilor art. 166 alin. (8) lit. a), b) din Legea nr. 302/2004.

Curtea a mai reţinut că sunt îndeplinite condiţiile pentru recunoaşterea hotărârilor, astfel cum sunt prevăzute în art. 167 din Legea nr. 302/2004, întrucât persoana condamnată, A., este cetăţean al statului român, hotărârea prin care i-a fost aplicată pedeapsa cu închisoarea este definitivă, nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare, prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004, iar faptele constituie infracţiuni şi potrivit legii penale a statului român.

Împotriva sentinţei penale nr. 48/PI din data de 01 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală a formulat contestaţie persoană solicitată A..

În cererea scrisă contestatorul a invocat, în esenţă, faptul că instanţa de fond a recunoscut hotărârea străină fără a face o analiză în raport de fiecare infracţiune pentru care s-a dispus condamnarea sa. A considerat că pedepsele aplicate de autoritatea străină şi-au pierdut autoritatea, impunându-se contopirea acestora conform C. pen. român.

În dezbateri, apărătorul ales al persoanei solicitate a invocat faptul că s-au dispus şi amenzi pecuniare, iar instanţa de fond nu a verificat dacă pot fi menţinute. A mai evocat aceea că prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond se face referire la menţinerea, pe cale incidentală, a pedepsei stabilite prin cumul aritmetic.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., în raport de motivele invocate şi de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Înalta Curte notează, preliminar, că, în prezenta cauză, este incident motivul facultativ de refuz prevăzut de dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, întrucât persoana solicitată este cetăţean român şi nu a fost de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare din Spania în vederea executării pedepsei cu închisoarea.

Potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea, dacă persoana solicitată este cetăţean român şi declară că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent.

Potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte (...).

Raportat la aceste dispoziţiile legale, Înalta Curte constată că la dosar au fost ataşate hotărârile de condamnare emise de autorităţile judiciare din Spania.

În ceea ce priveşte efectele hotărârii străine de condamnare, instanţa reţine că devin incidente dispoziţiile art. 172 din Legea 302/2004, republicată, referitoare la recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România, potrivit cărora obiectul procedurii îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 din acelaşi act normativ.

Potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie.

Raportat la speţa dedusă judecăţii, din actele dosarului rezultă că hotărârea emisă Hotărârea Tribunalului (Audiencia Provincial) nr. 166/2020 din 24.03.2022 şi Hotărârea Curţii Supreme - nr. 212/2022 din 03.09.2022, prin care s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, a rămas definitivă la data de 03.09.2022.

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil (în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte).

Înalta Curte constată că faptele pentru care a fost condamnat contestatorul A., prin sentinţele penale sus-menţionate, au corespondent în legislaţia penală română în infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (2) din C. pen.

În acelaşi timp se reţine că, în cauză, nu rezultă că acestuia i-ar fi fost aplicată o pedeapsă pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţă la un anumit grup social. În plus, nu s-a prezentat vreun motiv pentru care persoana condamnată A. să nu fi fost sancţionată penal în cazul în care ar fi comis faptele pe teritoriul României;

b) persoana condamnată are cetăţenie română.

Din actele dosarului rezultă că A. este cetăţean român, jud. Constanţa.

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România.

Aşa cum rezultă din actele dosarului, contestatorul A. trăieşte pe teritoriul României, împrejurare în raport de care a devenit incident motivul opţional de refuz al predării sale în baza mandatului european de arestare.

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Verificând motivele de nerecunoaştere şi neexecutare, prevăzute în art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, Înalta Curte constată că nu este incident niciunul dintre acestea. În acest sens se observă că A.:

- nu a fost condamnat definitiv în România sau într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, astfel cum reiese din fişa de cazier judiciar:

- nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală;

- nu există vreo cauză de înlăturare a răspunderii penale potrivit legii penale române;

- nu a intervenit, potrivit legii penale române, amnistia, graţierea sau dezincriminarea faptelor;

- nu este cercetat pe teritoriul ţării pentru aceleaşi fapte pentru care a fost condamnat de către autorităţile judiciare germane.

- nu a intervenit, potrivit legii penale române, prescripţia executării pedepsei;

În ceea ce priveşte posibilitatea adaptării pedepsei, astfel cum a solicitat contestatorul prin cererea scrisă, se constată că, potrivit dispoziţiilor art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, în cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanţa de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română; b) durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanţa de judecată a pedepsei aplicate de instanţa statului emitent constă în reducerea cuantumului până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiuni similare.

De asemenea, se reţine că în procedura de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine, instanţa română procedează la adaptarea pedepsei rezultante aplicate de instanţa străină în cazul unui concurs de infracţiuni în situaţia în care aceasta depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.

Jurisprudenţa Înaltei Curţi a reţinut cu privire la concursul de infracţiuni, dispoziţiile legii române privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală se referă la incompatibilitatea duratei pedepsei rezultante cu legislaţia naţională, iar nu la incompatibilitatea sistemelor prin care se determină pedeapsa rezultantă (ICCJ, SP, decizia nr. 2508 din 09.09.2014, ds. 101/42/2014).

De asemenea, prin Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 pronunţată în dosarul nr. x/2009 în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că, "Instanţa, în soluţionarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării, trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracţiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de C. pen. român".

În considerentele acestei decizii, instanţa supremă a subliniat că incompatibilitatea dintre durata pedepsei aplicate şi legislaţia română poate surveni în trei situaţii:

- atunci când pedeapsa privativă de libertate aplicată prin hotărârea de condamnare depăşeşte limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzută în legea penală română;

- atunci când pedeapsa privativă de libertate aplicată prin hotărârea de condamnare depăşeşte limita maximă specială prevăzută în legea penală română pentru faptele care au atras condamnarea;

- atunci când pedeapsa rezultantă aplicată prin hotărârea de condamnare pentru un concurs de infracţiuni depăşeşte limita maximă a pedepsei rezultante admisă în legea penală română, respectiv totalul pedepselor stabilite de instanţă pentru infracţiunile concurente.

Înalta Curte constată că persoana solicitată, A., a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de prostituţie forţată cu înşelăciune, prevăzută de art. 188.1 din C. pen. spaniol şi prostituţie forţată, prevăzută de art. 187.1 din C. pen. spanion ce au corespondent în legislaţia română în infracţiunea proxenetism, prevăzut de art. 213 alin. (2) din C. pen., având un maxim special de 10 ani.

Astfel, pedeapsa rezultantă aplicată de instanţa străină nu depăşeşte maximul general al pedepsei închisorii impus de legea română (25 de ani închisoare) şi nici totalul pedepselor posibil a fi aplicate pentru infracţiunile concurente, potrivit aceleiaşi legi, sens în care nu se impunea adaptarea pedepsei.

În ceea ce priveşte susţinerea apărtorul ales al contestatorului conform căreia instanţa de fond nu a verificat menţiunea cu privire la amenzile pecuniare, întrucât din corespondenţa purtată cu autorităţile judiciare spaniole reiese că s-a dispus şi obligarea condamnatului la plata unor despăgubiri în cuantum de 30.000 euro, se constată că autorităţile străine au transmis faptul că persoana solicitată este obligată să plătească victimelor suma de 30.000 euro . Prin Hotărârea Tribunalului (Audiencia Provincial) nr. 166/2020 din 24.03.2022, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la câte 3 ani pentru fiecare infracţiune de prostituţie forţată şi, în acelaşi timp, a fost obligat să o despăgubească pe martora protejată T.P. 02/BLEF-V/16 şi pe E. cu suma de 15.000 euro, fiecare. .

În consecinţă, reţinând că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 republicată, anterior menţionate, Înalta Curte, constată că hotărârea instanţei de fond, prin care s-a dispus recunoaşterea hotărârii penale pronunţate de autorităţile judiciare din Spania, cu privire la cetăţeanul român A. şi executarea pedepsei într-un penitenciar din România, este legală şi temeinică.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul 110 din Legea nr. 302/2004 coroborat cu art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia, iar, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 48/PI din data de 01 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2023.