Poultry sale damages upheld, warranty claim remanded for insurer coverage rehearing for lack of reasoning.

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2023

Deliberând asupra recursurilor şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 30.10.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 707.016,55 lire sterline, cu titlu de daune materiale şi a cheltuielilor de judecată.

Pârâta S.C. B. S.A. a formulat întâmpinare, opunându-se actiunii, precum şi cerere de chemare în garanţie a societăţii C. S.A. - Sucursala Bucureşti (actualmente C.), solicitând admiterea în principiu a acesteia, iar în ipoteza admiterii acţiunii, obligarea chematei în garanţie la plata sumei solicitate de reclamantă şi a tuturor taxelor aferente desfăşurării procesului, în temeiul poliţei complete de asigurare de răspundere civilă faţă de terţi nr. x/12.09.2016.

Aceeaşi pârâtă a formulat şi cerere reconvenţională, solicitând obligarea reclamantei A. la plata sumei de 290.581,20 euro, aferentă facturilor neachitate de către aceasta.

Totodată, a formulat cerere de chemare în garanţie a societăţii D. - Sucursala România, solicitând admiterea în principiu a cererii, iar în ipoteza admiterii cererii sale reconvenţionale, obligarea chematei în garanţie, in solidum, la plata sumei de 261.523,08 euro, aferentă plăţii indemnizaţiei de asigurare, ca urmare a intervenirii riscului asigurat conform contractului de asigurare nr. x/18.06.2012 şi a cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea nr. 23/COM/22.05.2019, Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în principiu cererea de chemare în garanţie a C. - Sucursala Bucureşti şi a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie a E. S.A. F. - Sucursala Bucureşti (fosta D. - Sucursala România).

Prin decizia nr. 455/26.11.2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte încheierea atacată, admiţând în principiu cererea de chemare în garanţie a E. S.A. F. - Sucursala Bucureşti.

Prin sentinţa nr. 34/COM/03.07.2020, Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea reclamantei, a obligat pârâta la plata sumei de 13.932,84 lire sterline, cu titlu de despăgubiri; a compensat parţial cheltuielile de judecată şi a obligat pârâta la plata sumei de 817 RON către reclamantă, cu acest titlu; a admis cererea de chemare în garanţie a societăţii C. - Sucursala Bucureşti, pe care a obligat-o la plata către pârâtă a sumei de 13.932,84 lire sterline şi a sumei de 1.634 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a admis cererea reconvenţională şi a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâtă a sumei de 290.581,20 euro, debit neachitat, a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâtă a sumei de 57.974 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a admis în parte cererea de chemare în garanţie a E. S.A. F. - Sucursala Bucureşti, a constatat suspendat dosarul de daună şi plata despăgubirii de către chemata în garanţie până la soluţionarea definitivă a prezentului litigiu; a dispus obligarea acestei chemate în garanţie la plata către pârâtă a sumei de 261.523,08 euro, în 30 de zile de la soluţionarea definitivă a prezentului litigiu.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel principal atât reclamanta, cât şi chemata în garanţie C., iar pârâta a formulat apel incident.

Prin decizia nr. 364/11.10.2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a admis apelul reclamantei şi a schimbat în parte sentinţa apelată în ceea ce priveşte acţiunea principală, pe care a admis-o în parte şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 119.948,79 lire sterline, cu titlu de despăgubiri, de 6.539,15 RON şi de 3.844,79 euro, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru şi onorariu de avocat; a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate în ceea ce priveşte admiterea cererii reconvenţionale; a admis apelul C. şi a schimbat sentinţa apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în garanţie şi pe cea de acordare a cheltuielilor de judecată; a respins apelul incident şi a obligat-o pe apelanta-pârâtă la plata către apelanta-chemată în garanţie a sumei de 1.311,83 RON şi către apelanta-reclamantă a sumelor de 3.410 RON şi de 6.968,58 euro, cu titlu cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta, cât şi pârâta, solicitând casarea în parte şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

În susţinerea recursului, recurenta-reclamantă a arătat, după prezentarea circumstanţelor şi parcursului procesual al litigiului, că instanţa de apel a încălcat normele de drept material care reglementează stabilirea prejudiciului.

În dezvoltarea criticii, această recurentă a arătat că, întrucât existau suspiciuni în privinţa calităţii produselor, iar siguranţa alimentară a consumatorului final putea fi afectată, G. (în continuare "G.") a retras de pe piaţă produsele din carne de pui pe care recurenta-reclamantă le livrase şi pe care le achiziţionase de la pârâtă. Litigiul a fost generat de prejudiciul suferit de reclamantă, în sumă totală de 707.016,55 lire sterline, alcătuit din: valoarea stocului livrat către G. şi retras de pe piaţă - 134.868,76 lire sterline -, diferenţa de curs valutar aferentă comenzilor viitoare anulate - 5.159 lire sterline pentru comenzile de "x" şi 3.100 lire sterline pentru comenzile de "x" -, pierderea de profit a G., 443.400 lire sterline şi costuri pentru modificarea reţetei, 540 lire sterline.

Evocând art. 1.350 şi 1.532 C. civ. şi prezentând în detaliu condiţiile pe care prejudiciul, ca element al răspunderii civile contractuale, trebuie să le îndeplinească, reclamanta a afirmat că şi categoriile de prejudicii respinse de curtea de apel îndeplinesc cerinţele legale.

Astfel, a susţinut că a fost respins în mod greşit prejudiciul de 134.868,76 lire sterline, valoarea stocului de produse pe care l-a achitat pârâtei, anterior descoperirii neconformităţilor, dar nelivrat către G.. A subliniat contradicţia existentă între considerentele deciziei recurate, potrivit căreia "nu s-a făcut dovada că sumele solicitate fac parte din stocul retras", dispunându-se totodată obligarea pârâtei la suportarea integrală a serviciilor de scanare contractate de reclamantă de la H. S.R.L. Cum instanţa de apel a validat demersurile de scanare a acestor stocuri, trebuia să recunoască şi valoarea acestora ca prejudiciu, întrucât reclamanta nu le-a mai livrat către G., tocmai din cauza faptei ilicite a pârâtei.

A conchis în sensul că prejudiciul de 134.868,76 lire sterline este cert, dovedit şi are caracter direct, fiind totodată personal şi cauzat prin fapta ilicită a pârâtei, probată şi reţinută prin decizia recurată.

Referitor la prejudiciul reprezentat de diferenţele de curs valutar aferente comenzilor viitoare şi anulate, recurenta-reclamantă a precizat că acesta este unul direct, din moment ce anularea comenzilor viitoare a fost cauzată de fapta ilicită a pârâtei, respectiv livrarea unor produse cu neconformităţi.

În ceea ce priveşte prejudiciul reprezentat de pierderea de profit a G., cauzată de retragerea produsului de pe piaţă, în valoare de 443.400 lire sterline, recurenta a imputat instanţei de apel statuarea potrivit căreia reclamanta A. (în continuare "A.") solicită despăgubiri pentru o terţă persoană, străină de raportul contractual dintre părţile litigante.

A apreciat că acest prejudiciu, deşi derivat din pierderea de profit a unui aşa-zis terţ, îşi menţine inclusiv caracterul direct, de altfel necontestat de curtea de apel.

Referitor la prejudiciul în sumă de 540 lire sterline, reprezentând costul de modificare a reţetei produselor, recurenta a evidenţiat că este un prejudiciu direct, care se află în legătura de cauzalitate cu fapta ilicită a pârâtei - încălcarea obligaţiei de a furniza produse care să nu prezinte un risc pentru consumator.

În al doilea rând, recurenta-reclamantă a susţinut că menţinerea de către instanţa de apel a dispoziţiei de admitere a cererii reconvenţionale a fost determinată de interpretarea greşită a normelor de drept material care reglementează executarea obligaţiilor contractuale.

Recurenta a prezentat pe larg aspecte de ordin teoretic privind excepţia de neexecutare a contractului, cu referire la art. 1.171 şi 1.556 alin. (1) C. civ.; a apreciat că se impunea ca instanţa de apel să identifice partea chemată să îşi execute mai întâi propriile obligaţii, potrivit contractului.

Cum plata produselor de către reclamantă era consecinţa îndeplinirii obligaţiei pârâtei, de livrare a unor produse conforme cu standardele de calitate şi siguranţă alimentară, a afirmat că refuzul său de plată se întemeiază pe încălcarea acestei obligaţii de către pârâtă.

Potrivit recurentei, validarea raţionamentului curţii de apel ar genera interpretarea că excepţia de neexecutare este incidentă doar în ipoteza neexecutării integrale a tuturor obligaţiilor contractuale şi nu ar putea fi aplicată în situaţia în care s-ar furniza un produs neconform sau chiar un alt produs, deoarece o atare situaţie ar fi asimilată executării obligaţiei. Dimpotrivă, a apreciat că este îndreptăţită să invoce excepţia de neexecutare a contractului, întrucât pârâta pretinde obligarea sa la plata preţului unui produs neconform. De asemenea, a subliniat buna-credinţă de care a dat dovadă în executarea contractului.

Recurenta-reclamantă a susţinut îndeplinirea condiţiilor pentru invocarea excepţiei de neexecutare.

Astfel, izvorul obligaţiilor este contractul de vânzare încheiat între părţi, conform art. 1.188 alin. (1) şi (1).196 C. civ., iar pârâta, prin livrarea unui produs neconform, şi-a încălcat în mod semnificativ obligaţiile contractuale, fapt ce a determinat retragerea produsului neconform din magazine, în scopul evitării punerii în pericol a vieţii şi sănătăţii consumatorilor.

Neexecutarea nu se datorează în vreun fel reclamantei, numai pârâta fiind în culpă pentru încălcarea contractului; a apreciat că pârâta nu avea dreptul de a solicita plata sumei de 290.581,20 euro, aferentă produselor neconforme, fiind responsabilă pentru producerea prejudiciului suferit de către reclamantă.

În final, a subliniat că excepţia de neexecutare poate fi invocată şi când obligaţiile părţilor sunt afectate de o ordine de executare, deci nu trebuie executate simultan, situaţie incidentă în cauză, unde obligaţiile părţilor au devenit în prezent scadente.

Ultima critică adusă deciziei recurate a vizat aplicarea greşită a normelor legale vizând stabilirea cheltuielilor de judecată acordate.

Evocând art. 453 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat calculul pe baza căruia curtea de apel a stabilit cheltuielile de judecată aferente etapei fondului, susţinând că, din moment ce în apel i s-a recunoscut suma de 119.948,79 lire sterline din totalul pretenţiilor de 707.016,55 lire sterline, stabilirea cheltuielilor ce i-au fost acordate trebuia făcută prin raportare la un procent de 16,97% şi nu de 16%, deci corect era să i se acorde sumele de 4.077,88 euro şi 6.935,59 RON, onorariu de avocat şi, respectiv, taxă judiciară de timbru.

Cu privire la cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă în apel, a arătat că majorarea cu 106.015,95 lire sterline a sumei acordate reprezintă 11%, întrucât echivalează cu 14,99% din pretenţiile totale, însă şi în acest caz i-au fost acordate cheltuieli într-o sumă mai mică decât i s-ar fi cuvenit.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea propriului recurs, în ceea ce priveşte acţiunea principală, recurenta-pârâtă a arătat, în primul rând, că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a art. 1.350, 1.530-1.531 C. civ., precum şi a art. 14 pct. 6 din Regulamentul (CE) 178/2002, deci a normelor de drept material care reglementează răspunderea civilă contractuală, stabilirea şi întinderea prejudiciului, respectiv producţia şi furnizarea de produse alimentare.

Recurenta a afirmat că, aplicând art. 14 pct. 6 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002, curtea de apel a făcut o dublă eroare. Pe de o parte, a extins eronat şi nelegal prezumţia de neconformitate a unor produse individuale, nu doar la produsele similare din acelaşi lot de produse (în speţă, lotul nr. x), ci la toate produsele purtând acelaşi cod de produs. Pe de altă parte, în mod nelegal, a decis să nu aplice teza finală a articolului citat, deşi, în urma unei evaluări detaliate, s-a dovedit că celelalte produse cu acelaşi cod nu prezentau probleme de siguranţă alimentară.

În opinia recurentei-pârâte, interpretarea şi aplicarea greşită a art. 14 pct. 6 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 a determinat şi greşita aplicare a normelor privind răspunderea contractuală şi stabilirea şi întinderea prejudiciului, deci a art. 1.350 şi 1.530-1.531 C. civ.

Recurenta-pârâtă a expus circumstanţele disputei litigioase, explicând că sunt relevante loturile de comenzi lansate de reclamantă în august- noiembrie 2017, deci instanţa de apel putea, cel mult, să extindă prezumţia de neconformitate a produselor la cele din lotul nr. x, nicidecum la produsele cu acelaşi cod al produsului, care făceau parte din alte loturi. Or, interpretând eronat dispoziţiile legale citate, instanţa de apel a considerat neconforme produsele cu codurile 75744 şi, respectiv, 45004. Aşadar, prejudiciul a fost dimensionat eronat şi nelegal, în raport cu art. 1.530-1.531 C. civ., întrucât toate cele 10 categorii de prejudicii reţinute includ şi produse conforme, din loturi care s-au dovedit a nu avea probleme de siguranţă alimentară.

În continuare, pârâta a prezentat observaţii punctuale cu privire la fiecare categorie de prejudiciu, reiterând că aplicarea greşită a normelor de drept material evocate şi extinderea nelegală a sferei produselor cu privire la care s-a aplicat prezumţia de neconformitate a condus atât la admiterea nelegală a apelului reclamantei A. şi la majorarea valorii prejudiciului faţă de cel stabilit iniţial de tribunal, cât şi la dispoziţia de respingere a apelului său incident.

În al doilea rând, cu referire la cererea reconvenţională, a invocat nelegalitatea considerentelor prin care s-a menţinut de către instanţa de apel soluţia primei instanţe, deşi cu o motivare diferită, respectiv că reclamanta avea dreptul la a fi despăgubită pentru executarea pretins neconformă a obligaţiei de către pârâtă, dar nu era îndreptăţită să refuze plata produselor livrate, în baza excepţiei neexecutării contractului. În opinia recurentei-pârâte, analiza instanţei de apel porneşte de la interpretarea şi aplicarea greşită a art. 14 pct. 6 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002, evocat anterior.

Recurenta-pârâtă a solicitat modificarea în parte şi completarea considerentelor care stau la baza soluţiei de respingere a apelului declarat de reclamantă împotriva dispoziţiei de admitere a cererii reconvenţionale cu următoarele argumente:

"Reclamanta-pârâtă reconvenţional A. nu putea să invoce excepţia de neexecutare a contractului şi să refuze plata facturilor emise de pârâtă în urma livrării comenzilor lansate în 12.09.2021 şi 21.09.2021, având în vedere că toate produsele din aceste loturi livrate au fost conforme şi fără nicio problemă de siguranţă alimentară".

Subliniind că pretinsa problemă de conformitate putea fi extinsă cel mult la lotul nr. x, recurenta a susţinut că facturile care fac obiectul cererii reconvenţionale au fost emise pentru produse conforme, livrate în mod corespunzător şi cu îndeplinirea tuturor obligaţiilor sale legale şi contractuale, astfel încât reclamanta nu poate nici să invoce excepţia de neexecutare a contractului şi nici să refuze plata contravalorii produselor.

În al treilea rând, recurenta-pârâtă a mai invocat nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiei de admitere a apelului declarat de chemata în garanţie C. (în continuare "C."), cu consecinţa respingerii cererii de chemare în garanţie formulată de pârâtă împotriva acesteia, invocând incidenţa ipotezelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susţinut că motivarea este lacunară şi că lipseşte examinarea aspectelor esenţiale invocate cu prilejul dezbaterilor asupra apelului.

A arătat că instanţa de apel nu a făcut nicio referire cu privire la efectele pe care actul de andosare nr. x le are asupra disputei, ci a menţionat doar că "în contextul poliţei" A. nu este un terţ.

De asemenea, recurenta a subliniat că prevederile contractului de asigurare şi dispoziţiile legale incidente se opun înţelesului atribuit de instanţa de apel noţiunii de "terţ", ca fiind consumatorul final al produsului, în speţă, clienţii G.. Cum noţiunea de "terţ" nu este definită în poliţă, a arătat că devine aplicabil art. 2.223 alin. (1) C. civ.

A mai arătat că instanţa de apel nu a prezentat niciun argument în combaterea interpretării potrivit căreia reclamanta A. are calitatea de terţ faţă de contractul de asigurare şi nici a inexistenţei unei clauze de excludere din asigurare a riscurilor rezultând din executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale.

Totodată, a afirmat că prima instanţă de control judiciar a ignorat probatoriul amplu administrat de pârâtă, considerentele privind soluţionarea cererii de chemare în garanţie fiind expuse în numai trei paragrafe, preluându-se în integralitate apărările chematei în garanţie, însă fără a răspunde argumentelor pârâtei, împrejurare care face imposibilă decelarea raţionamentului ce a condus la respingerea susţinerilor sale.

Recurenta-pârâtă a conchis că, sub acest aspect, lipsesc motivele pe care se sprijină decizia recurată.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 2.223 alin. (1) C. civ.

Această recurentă a arătat că despăgubirea riscului asigurat intervine indiferent dacă prejudiciul este sau nu rezultatul executării necorespunzătoare a unei obligaţii contractuale. Singura condiţie legală pentru răspunderea asigurătorului este ca asiguratul să răspundă civil, care este îndeplinită în cauză, cât timp instanţa de apel a reţinut pretinsa culpă a pârâtei în executarea obligaţiilor contractuale, astfel că aceasta răspunde civil pentru prejudiciul cauzat reclamantei A., terţ faţă de contractul de asigurare.

În continuare, recurenta a invocat încălcarea art. 1.270 C. civ., întrucât, din formularea categorică a clauzelor contractuale, părţile au stabilit expres şi neechivoc obligaţia C. de a acoperi orice daune cauzate de produsele pârâtei, inclusiv cele produse unui partener contractual.

Chiar dacă aceste clauze ar fi neclare, ar deveni aplicabile regulile privind interpretarea contractelor prevăzute de art. 1.267 şi 1.268 alin. (3) C. civ., subliniind că pârâta S.C. B. S.A. a avut reprezentarea faptului că este asigurată pentru orice daună determinată de produsele din sau pe bază de păsări/pui, înţeles ce rezultă şi din ansamblul contractului de asigurare.

Recurenta a conchis arătând că, prin interpretarea în sensul că doar clienţii G. pot fi terţi "în contextul poliţei", favorabilă exclusiv asigurătorului, instanţa de apel a determinat lipsirea de efecte a contractului de asigurare şi a încălcat art. 1.267 şi 1.268 alin. (3) C. civ., generând o interpretare ce conduce la un veritabil blocaj contractual.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La 28.03.2022, recurenta-reclamantă a depus întâmpinare la recursul pârâtei, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat.

La 07.04.2022, recurenta-pârâtă a depus întâmpinare la recursul promovat de reclamantă, solicitând respingerea acestuia.

La 07.04.2022, intimata-chemată în garanţie C. a depus la dosar întâmpinare la recursul exercitat de pârâtă, solicitând respingerea acestuia.

Recurenta-pârâtă a răspuns la întâmpinarea formulată de recurenta-reclamantă, reiterând susţinerile formulate.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 09.11.2022, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a respins excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă, a admis în principiu recursurile şi a acordat termen în şedinţă publică, în vederea soluţionării acestora.

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil şi doar pentru a facilita deplina înţelegere a considerentelor prezentei decizii, se impune reluarea pe scurt a situaţiei de fapt statuate şi expuse exhaustiv în cadrul etapelor devolutive ale procesului.

Astfel, ca prim aspect, prezintă relevanţă împrejurarea că diferendul dintre părţile litigante a apărut pe fondul dinamicii relaţiilor comerciale stabilite între recurenta-reclamantă A. (în continuare "A.") şi recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. (în continuare "B."), în derularea cărora aceasta din urmă producea, preambala şi eticheta specific destinatarului final - lanţul de magazine G. din Marea Britanie - o serie de produse constând în nuggets de pui - x şi x şi, respectiv, piept de pui - x, preluate şi distribuite prin intermediul A., potrivit înţelegerii intervenite între acestea.

Litigiul a fost generat în contextul neîndeplinirii corespunzătoare a obligaţiilor de către ambele părţi contractante, în sensul că pârâta B. a livrat reclamantei produse neconforme cu standardele legale în domeniul sănătăţii, care puteau pune în pericol siguranţa consumatorului final, acestea fiind retrase de pe piaţă de către G. , iar reclamanta A. a refuzat achitarea unor facturi emise de către pârâtă şi ajunse la scadenţă, pentru produsele piept de pui şi nuggets - respectiv, x - 210 g. şi x.

Sub un al doilea aspect, confirmând concluziile instanţei de fond, în dezacord cu susţinerilor părţilor, curtea de apel a validat amplul probatoriu administrat în cauză, statuând explicit şi neechivoc faptul că retragerea de pe piaţă, operată de G., a vizat exclusiv produsele x - 210 g., având codul 75744 şi x, având codul 45004, accentuându-se ideea că doar produsele aferente lotului nr. x nu au corespuns din punct de vedere calitativ.

Instanţa de apel a tranşat, aşadar, disputa dintre părţile litigante prin reţinerea incidenţei în cauză a art. 14 pct. 6, art. 19 şi art. 22 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 28 iunie 2002 de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare, în sensul extinderii neconformităţii produselor având codurile 75744 şi 45004 la întregul lot de produse cu nr. x. S-a subliniat faptul că extinderea prezumţiei de neconformitate şi la alte loturi de produse retrase de pe piaţă, fără a se constata, în urma scanării, nereguli privind calitatea, vizează raporturile contractuale dintre A. şi G., faţă de care B. este terţ, aceasta din urmă fiind ţinută să răspundă contractual numai faţă de A. pentru un prejudiciu dovedit în valoare de 119.948,79 GBP.

Sub aspectul cererii reconvenţionale, s-a reţinut îndreptăţirea pârâtei B. la încasarea facturilor ajunse la scadenţă şi pretinse la plată, întrucât unele privesc produsul piept de pui, care nu face obiectul disputei, iar celelalte vizează produsul nuggets - x şi x, ambele livrate reclamantei, astfel încât nu se poate vorbi despre o neexecutare a obligaţiei contractuale de către pârâtă, ci, eventual despre o executare necorespunzătoare ce conferă dreptul reclamantei la despăgubire şi nu la invocarea excepţiei de neexecutare care nu este incidentă în cauză.

Aşa fiind, Înalta Curte notează că acesta reprezintă contextul factual în care vor fi verificate criticile formulate pe calea recursului de către reclamantă şi pârâtă deopotrivă, analiza urmărind, cu prioritate, încadrarea acestora în motivele de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ca şi soluţionarea excepţiei nulităţii recursului reclamantei, invocată din oficiu.

Reiterând susţinerile din recurs ale părţilor, instanţa supremă reţine că reclamanta pretinde, în esenţă, admiterea pretenţiilor sale în totalitate, respingerea cererii reconvenţionale şi reevaluarea cheltuielilor de judecată, invocând pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pârâta contestă soluţia de admitere a apelului principal şi de respingere a apelului său incident, cu consecinţa majorării despăgubirilor la care a fost obligată, precum şi parte din considerentele reţinute în apel în susţinerea soluţiei de admitere a cererii reconvenţionale, ca şi modul de soluţionare a cererii sale de chemare în garanţie a C., în sensul respingerii acesteia, invocând la rândul său pct. 6 şi 8 al aceluiaşi alineat.

Instanţa supremă va analiza prioritar criticile întemeiate de recurente pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care vizează soluţia instanţei de apel asupra cererii principale, acestea imputând, în esenţă, greşita aplicare a normelor de drept material privind răspunderea civilă contractuală, respectiv stabilirea şi întinderea prejudiciului.

Sintetizând aceste critici, instanţa de recurs constată că reclamanta a invocat greşita aplicare a art. 1.350 şi 1.532 C. civ., cu consecinţa stabilirii eronate a valorii prejudiciului cauzat prin fapta ilicită a pârâtei, pretinzând că, în realitate, acesta este superior celui reţinut de instanţa de apel, în faţa căreia a produs dovezile necesare în acest sens.

Pârâta, invocând greşita aplicare a art. 1.350, 1.530-1.531 C. civ. şi a art. 14 pct. 6 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002, a susţinut, dimpotrivă, că evaluarea greşită a prejudiciului a dus la majorarea cuantumului acestuia, fiind cauzată de extinderea nepermisă a prezumţiei de neconformitate la toate produsele de acelaşi tip, purtând codurile 75744 şi 45004, dincolo de limitele lotului nr. x, respectiv la toate loturile conţinând respectivele produse.

Înalta Curte reiterează, în acest context, ceea ce a subliniat anterior, respectiv faptul că premisa esenţială în analiza criticilor evocate este reprezentată de neextinderea de către instanţa de apel a neconformităţii produselor în discuţie la alte loturi livrate de pârâtă reclamantei în virtutea aceloraşi relaţii contractuale. Astfel, după cum s-a arătat, instanţa devolutivă, reţinând prevederile art. 14 pct. 6 din Regulamentul CE 178/2002, potrivit cărora, în cazul în care un produs alimentar care nu prezintă siguranţă face parte dintr-un transport, dintr-un lot sau dintr-o şarjă de mărfuri alimentare din aceeaşi clasă sau având aceeaşi descriere, se presupune că toate produsele alimentare din respectivul transport, lot sau şarjă nu prezintă nici ele siguranţă, în afara cazurilor în care, în urma unei evaluări detaliate, nu există nici o dovadă că restul transportului, lotului sau şarjei nu prezintă siguranţă", prin raportare la ansamblul probator al cauzei (inclusiv cercetările efectuate asupra loturilor de produse) şi la tipologia raporturilor comerciale dintre părţi, desfăşurate strict pe baza unor comenzi individuale ferme, în absenţa unui contract standard, a conchis în sensul că neconformitatea se referă la produsul x având codul 75744 şi la produsul x, impunându-se extinderea acestei neconformităţi la toate produsele de acest tip din lotul nr. x exclusiv, în condiţiile în care în cauză nu s-a făcut dovada situaţiei de excepţie prevăzute de textul legal citat - în sensul că restul produselor din lotul în discuţie prezintă siguranţă, şi nici a calităţii necorespunzătoare a altor loturi de produse, potrivit art. 249 C. proc. civ.

Aşadar, critica recurentei-pârâte în sensul extinderii greşite a prezumţiei de neconformitate la toate produsele cu codurile 75744 şi 45004 livrate în alte loturi decât lotul nr. x, cu ignorarea inexistenţei unei probleme de siguranţă alimentară la produsele de acelaşi tip din alte loturi, dar purtând aceleaşi coduri 75744 şi 45004, prin aplicarea greşită a Regulamentului (CE) nr. 178/2002, nu poate fi primită. În sensul art. 327 C. proc. civ., instanţa de apel ar fi aplicat o prezumţie cu finalitatea expusă de pârâtă, dacă ar fi stabilit prejudiciul ca reprezentând valoarea tuturor produselor având codurile 75744 şi 45004, din cadrul tuturor loturilor livrate de B., deducând acest fapt conex din faptul cunoscut - existenţa neconformităţii produselor având codurile 75744 şi 45004 din lotul nr. x. Or, instanţa de prim control judiciar a stabilit codurile produselor afectate şi perioada când acestea au fost livrate de pârâtă reclamantei, determinând fără echivoc faptul că nr. x a fost atribuit lotului de produse retras de pe piaţă, acesta fiind expres indicat în anunţul de retragere a produselor emis de către Food Standars Agency din Marea Britanie. Altfel spus, decizia atacată nu reflectă extinderea unei prezumţii de neconformitate în sensul susţinut de recurenta-pârâtă, această critică urmând a fi înlăturată. Din această perspectivă, apare irelevantă o prezumtivă extindere de către consumatorul final G., de o manieră nefundamentată şi unilaterală, a neconformităţii produselor şi la alte loturi în afara celui în discuţie, însoţită de o retragere voluntară a acestora de pe piaţă, pârâta B. având calitatea de terţ faţă de raportul juridic consolidat între reclamanta A. şi consumatorul G..

Pe de altă parte, concluzia neextinderii neconformităţii produselor dincolo de limitele lotului nr. x este susţinută şi prin prisma modalităţii în care a fost soluţionată cererea reconvenţională a pârâtei, admisă în totalitate pentru neachitarea facturilor aferente aceloraşi categorii de produse, livrate în alte loturi, ulterioare celui constatat neconform prin extinderea prezumţiei, loturi apreciate ca fiind corespunzătoare calitativ în lipsa dovezii contrare.

Grefate pe această premisă, criticile recurentelor vizând structura, întinderea şi îndeplinirea condiţiilor prejudiciului încercat de reclamantă urmare a atitudinii culpabile a pârâtei, care şi-a încălcat obligaţia contractuală esenţială - aceea de a livra produse conforme, propun în realitate o reevaluare a situaţiei de fapt şi o reapreciere a probatoriului administrat în cauză, împrejurare de natură a se circumscrie unor aspecte care vizează netemeinicia hotărârii atacate, iar nu nelegalitatea acesteia. Mai mult, analiza prejudiciului este subordonată celei a faptei ilicite reţinute în sarcina pârâtei, iar în cauză stabilirea acesteia s-a bazat pe o amplă cercetare a probelor şi pe o elaborată expunere a modului în care ele au fost interpretate, astfel încât nu poate fi reevaluată în recurs, considerentele care au conturat-o nefiind contestate şi intrând în puterea lucrului judecat.

Altfel spus, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarele căilor de atac erau chemate să prezinte în recurs un raţionament propriu care, întemeindu-se în mod strict pe starea de fapt stabilită în etapele devolutive ale procesului, să susţină ipoteza vizată de dispoziţia legală, respectiv aplicarea unui text de lege străin cauzei, extinderea sau, dimpotrivă, restrângerea domeniului de aplicare a unei norme legale, sau încălcarea unor principii generale de drept. Or, ignorând exigenţele căii extraordinare de atac formulate, recurentele nu justifică încălcări ale normelor de drept material, ci sunt nemulţumite de stabilirea faptelor şi interpretarea probelor, invocând de o manieră formală încălcarea prevederilor art. 1.350, 1.530-1.532 C. civ. şi ale Regulamentului (CE) nr. 178/2002, demers inadmisibil în faţa instanţei de recurs care nu poate exercita decât un control de legalitate, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte impune părţilor concluzia că toate criticile referitoare la modul în care instanţa de apel a procedat la soluţionarea pretenţiilor deduse judecăţii de către reclamantă prin cererea principală vor fi înlăturate, fără a fi analizate pe fond, neîncadrându-se în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În continuare, Înalta Curte va analiza criticile ambelor recurente privind modul de cenzurare în apel a manierei de soluţionare a cererii reconvenţionale.

Prin recursul său, recurenta-reclamantă A. a invocat greşita aplicare a art. 1.188 alin. (1), (1).196, 1.171 şi 1.556 alin. (1) C. civ. După expunerea unor chestiuni teoretice şi jurisprudenţiale referitoare la modul de interpretare şi aplicare a normelor care reglementează excepţia de neexecutare, aceasta a reiterat buna sa credinţă în îndeplinirea obligaţiilor contractuale, în antiteză cu reaua-credinţă a pârâtei care a procedat la livrarea unor produse neconforme standardelor acceptate, apreciind că interpretarea acţiunilor părţilor în executarea contractului este esenţială. A conchis în sensul că în cauză erau întrunite condiţiile pentru reţinerea incidenţei excepţiei în discuţie, atâta timp cât pârâta pretinde, în fapt, neexecutarea obligaţiei de plată a preţului de către A. pentru un produs neconform.

Două sunt argumentele pentru care şi fondul acestor critici vor rămâne în afara sferei de analiză în recurs.

În primul rând, se observă că aceste susţineri, ca şi cele precedente, apar puternic ataşate situaţiei de fapt reţinute de instanţele devolutive, care au statuat, în baza probatoriului administrat, în sensul extinderii neconformităţii produselor livrate de pârâtă reclamantei exclusiv la cele incluse în lotul cu nr. x, retras de pe piaţă, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada contaminării celorlalte loturi. Într-o interpretare logică şi sistematică a considerentelor decisive şi decizorii ale hotărârii recurate, Înalta Curte reţine că cererea reconvenţională vizează pretenţii derivând din facturi ataşate unor livrări de loturi nedovedite de reclamantă ca fiind neconforme din perspectiva prevederilor legale în materie. Aceste aspecte factuale, întemeiate pe probatoriul administrat în fazele devolutive, nu pot fi în mod evident reevaluate în recurs.

În al doilea rând, decizia pronunţată în apel nu cuprinde o interpretare şi aplicare a art. 1.556 alin. (1) C. civ., instanţa de prim control judiciar arătând în mod expres şi explicit faptul că excepţia de neexecutarea nu este incidentă în speţă. Astfel, raportat la starea de fapt, curtea de apel a statuat că excepţia de neexecutare nu poate fi invocată, înlăturând incidenţa acesteia fără a proceda la o analiză pe fond, reţinând că în cauză pârâta şi-a executat obligaţia de a livra produsele convenite. Chiar dacă, subsecvent, se acceptă în opinia curţii de apel o prezumtivă executare necorespunzătoare a parte dintre obligaţiile ce reveneau pârâtei, aşa cum s-a mai arătat, într-o interpretare logică şi sistematică a tuturor considerentelor decisive şi a celor cu valoare decizională ale hotărârii recurate, Înalta Curte reţine că în cauză nu s-a făcut dovada neconformităţii produselor livrate în alte loturi decât cel în discuţie şi că cererea reconvenţională nu vizează produse neconforme. Concluzia care se impune este aceea că admiterea cererii reconvenţionale s-a întemeiat pe analiza facturilor emise de pârâta B. şi neachitate de reclamanta A. pentru produse neafectate de neconformitatea care a generat raportul juridic litigios, aspect care nu poate fi reevaluat în prezenta fază procesuală.

Mai mult, constatările factuale asupra chestiunilor litigioase care vizează reaua sau buna-credinţă-impusă ca principiu tuturor subiectelor de drept care angajează raporturi juridice, sunt demonstrate ori infirmate judiciar pe baza probelor şi susţinerilor părţilor, având aptitudinea de a fi disputate numai în faţa instanţelor devolutive, astfel încât nu pot fi cenzurate în recurs.

În consecinţă, nici aceste critici ale recurentei-reclamante nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) şi art. 488 alin. (1) C. proc. civ., normele de drept substanţial menţionate fiind doar formal invocate.

La rândul său, raportându-se la maniera în care instanţa de apel a soluţionat apelul reclamantei împotriva soluţiei pronunţate de prima instanţă asupra cererii reconvenţionale, pârâta B. a înţeles să formuleze un recurs împotriva considerentelor care fundamentează soluţia de admitere a acesteia, apreciindu-le, în esenţă, "parţial nelegale" şi "incomplete" şi solicitând completarea deciziei cu considerente "prioritare şi mai semnificative".

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 461 alin. (2) C. proc. civ., "(...) în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate."

În speţă, prima instanţă, admiţând cererea reconvenţională a pârâtei astfel cum a fost formulată, şi-a justificat soluţia prin aceea că reclamanta nu a făcut dovada faptului că produsele livrate, obiect al pretenţiilor pârâtei, nu corespundeau cerinţelor de sănătate publică, de igienă alimentară şi de calitate a alimentelor, acestea nefiind incluse în lotul nr. x ci aparţinând altor loturi, astfel încât nu se poate reţine existenţa unei neexecutări a obligaţiei pârâtei. Instanţa de apel, respingând apelul reclamantei împotriva soluţiei de admitere a cererii reconvenţionale, a procedat la substituirea parţială a considerentelor care au stat la baza hotărârii, realizând prioritar o distincţie între facturile necontestate şi cele contestate şi reţinând subsecvent că, întrucât pârâta şi-a executat obligaţiile de livrare, excepţia de neexecutare nu este incidentă, astfel încât reclamanta poate fi îndreptăţită doar la despăgubiri pentru o eventuală executare necorespunzătoare, iar nu absolvită de plata preţului produselor, menţinând dispozitivul sentinţei sub acest aspect. Sintetic, dacă tribunalul a reţinut explicit o executare conformă a obligaţiilor pârâtei, curtea de apel a adoptat o poziţie uşor nuanţată în cadrul considerentelor decisive în raport de cererea reconvenţională, reţinând doar îndeplinirea obligaţiilor de către aceeaşi pârâtă. Înalta Curte subliniază că această abordare aparent evazivă a instanţei de apel trebuie însă interpretată consecvent, în cheia apartenenţei/neapartenenţei la lotul nr. x şi înţeleasă sistematic, respectiv în contextul mai larg şi prin prisma tuturor considerentelor care susţin întreg dispozitivul deciziei, precum şi a celor cu valoare decizională care sunt de natură a tranşa unele aspecte litigioase de o manieră incidentală.

Analizând memoriul de recurs, instanţa supremă constată că nemulţumirile pârâtei se circumscriu exclusiv unor considerente care vizează o ipotetică executare necorespunzătoare a obligaţiilor sale subsumate pretenţiilor din cererea reconvenţională, aceasta manifestându-şi interesul de a le înlocui cu considerente care statuează în sensul că facturile, obiect al cererii reconvenţionale, au fost emise pentru produse conforme, cu menţinerea celorlalte considerente.

Dincolo de împrejurarea că, în aplicarea textului legal citat, prin intermediul acestei căi procesuale nu este posibilă o completare a considerentelor contestate, ci numai o înlocuire a acestora cu unele noi, proprii instanţei de control judiciar, procedeu ulterior înlăturării celor atacate, Înalta Curte constată că, în cauză, solicitându-se practic înlocuirea parţială a unor considerente care conţin constatări factuale pretins prejudiciabile, inadmisibilitatea demersului este consolidată din perspectiva faptului că acesta este ataşat căii extraordinare de atac a recursului, ce nu permite repunerea în discuţie a situaţiei de fapt statuate, motiv pentru care criticile invocate pe calea recursului la considerente, în conformitate cu prevederile art. 461 alin. (2), art. 494 şi art. 488 alin. (1) C. proc. civ., vor fi înlăturate.

Printr-un alt motiv de recurs, recurenta-reclamantă A. invocă aplicarea greşită de către instanţa de apel a normelor de drept material, cu ocazia admiterii cererii sale de obligare a părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta nu indică normele de drept material presupus a fi fost încălcate de către instanţa de apel, în schimb evocă o succesiune de calcule matematice, prin prisma cărora conchide în sensul că i-au fost admise pretenţiile într-o proporţie mai mare decât cea precizată de curtea de apel la stabilirea cheltuielilor de judecată - la fond 16.97% şi nu 16%. În apel, acestea i-au fost majorate în raport cu prima fază procesuală, în realitate cu 14,99%, iar nu cu 11%, ceea ce ar fi trebuit să se reflecte într-un cuantum superior al sumelor acordate cu acest titlu.

Este evident faptul că, eventuala eroare de calcul, vizată aparent de critică, nu poate fi îndreptată pe calea recursului, neîncadrându-se în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, raportat la art. 451-453 C. proc. civ., legiuitorul punând la îndemâna părţii potenţial prejudiciate alte remedii procesuale pentru rezolvarea pretinsului neajuns.

Critica nu ar putea fi primită nici din perspectiva necesităţii respectării rigorilor de proporţionalitate a cheltuielilor de judecată acordate, faţă de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, nr. 3/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181/05.03.2020, demersul fiind inadmisibil.

Faţă de cele ce preced, constatând că a înlăturat, pentru neîncadrarea în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., toate criticile invocate de reclamanta A. prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac, care urmăreşte să supună atenţiei instanţei competente numai examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, Înalta Curte va admite excepţia invocată din oficiu şi va dispune, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., anularea recursului acesteia, reţinând că vătămarea pricinuită este prezumată şi nu poate fi acoperită decât prin anularea actului de procedură viciat, în aplicarea prevederilor art. 175 alin. (2) şi ale art. 179 C. proc. civ.

Recursul formulat de pârâta B. împotriva soluţiei de admitere a apelului chematei în garanţie C., fundamentat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apare însă fondat şi va fi admis, pentru considerentele ce urmează:

Din perspectiva motivului de nelegalitate invocat, potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", pârâta a susţinut că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în condiţiile în care nu face referire la apărările sale privind sensul noţiunii de terţ şi, respectiv, la cele privind efectele semnării actului de andosare nr. x/29.09.2017 asupra disputei litigioase.

Dată fiind natura criticii, instanţa supremă va sintetiza parcursul procesual al cererii de chemare în garanţie în discuţie. Astfel, prima instanţă a admis în parte cererea pârâtei B., obligând C. să suporte suma de 13.932,84 lire sterline, reprezentând jumătate din valoarea prejudiciilor pretinse de reclamantă la punctele 1, 2, 8 şi 9 din cererea principală, admisă la rândul său în parte. Interpretând poliţa nr. x şi actul de andosare nr. x/29.09.2017, această instanţă a reţinut că poliţa este o asigurare facultativă de răspundere civilă, că evenimentul reclamat se află în perimetrul de asigurare definit de secţiunea 2, că suma se încadrează în limita de despăgubire şi că nu este incidentă cauza de excludere invocată de C..

Apelul C. a fost centrat pe argumentul potrivit căruia pârâta nu beneficiază, prin poliţa contractată, de acoperirea evenimentului produs. Prin întâmpinarea formulată faţă de acest apel, pârâta a arătat că litigiul vizează atragerea răspunderii sale pentru prejudiciul cauzat prin livrarea unor produse neconforme, încadrându-se în secţiunea 2 şi punctul 8 din poliţă şi că asigurarea acoperă orice daune aflate în legătură cu produsele din păsări/pui, întrucât actul de andosare nr. x derogă de la punctul 7 al capitolului "Excluderi de la Secţiunea 2". De asemenea, analizând fiecare categorie de prejudicii la plata cărora fusese obligată, pârâta a arătat că cele menţionate la punctele 1 şi 2 sunt acoperite de asigurare, în temeiul actului de andosare nr. x, iar cele de la punctele 8 şi 9 sunt incluse în noţiunea de pagubă materială.

Admiţând apelul C. şi modificând hotărârea primei instanţe în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie, instanţa de prim control judiciar s-a limitat la a arăta că reclamanta pretinde pârâtei daune-interese pentru acoperirea unor pierderi financiare care nu rezultă dintr-o vătămare personală sau pagubă materială cauzate de produse unui terţ; a apreciat că, potrivit punctelor 8 şi 12 din capitolul "Definiţii", în noţiunea de "terţ" pot fi incluşi numai clienţii G. şi, ca urmare, că pârâta nu beneficiază de acoperirea riscului care a generat evenimentul.

Înalta Curte găseşte de cuviinţă să sublinieze faptul că ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sancţionează nerespectarea obligaţiei de motivare a hotărârilor judecătoreşti, componentă a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi de art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi reflectat în jurisprudenţa constantă a instanţei europene (cu titlu de exemplu: hotărârile pronunţate în cauzele Ruiz Torija împotriva Spaniei, Higgins împotriva Franţei sau Hirvisari împotriva Finlandei).

Astfel, motivarea hotărârii se impune ca garanţie de legalitate a raţionamentului judiciar şi este, deopotrivă, necesară pentru exercitarea controlului judiciar; ea trebuie să evidenţieze faptul că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate. Aceste principii sunt, deopotrivă, reflectate în jurisprudenţa instanţei europene (cu titlu de exemplu: cauzele Jokela împotriva Finlandei, Nedzela împotriva Franţei, Boldea împotriva României sau Van den Hurk împotriva Olandei).

În acord cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", iar în cazul hotărârilor pronunţate în căile de atac, motivarea trebuie să arate argumentele pentru care s-a pronunţat soluţia în respectiva fază procesuală, precum şi susţinerile care au fost înlăturate, motivat, de către instanţa de control judiciar.

Transpunând aceste considerente în analiza deciziei recurate, Înalta Curte constată că aceasta nu cuprinde o cercetare a efectelor produse asupra poliţei nr. x de actul de andosare nr. x/29.09.2017 invocat în apărare de către pârâtă şi nici a poziţiilor divergente pe care s-au situat părţile litigante, privind includerea în acoperirea asigurării a prejudiciilor la plata cărora aceeaşi pârâtă a fost obligată. Cu alte cuvinte, decizia recurată nu cuprinde în considerente argumentele care au fundamentat soluţia instanţei de prim control judiciar de reformare a sentinţei, cu consecinţa respingerii cererii pârâtei de obligare a chematei în garanţie C. la restituirea sumelor pe care cea dintâi a fost obligată să le plătească reclamantei.

În aceste condiţii, lipsind premisele necesare verificării raţionamentului care a condus instanţa de apel la admiterea apelului chematei în garanţie C., chestiune care echivalează cu necercetarea fondului cauzei sub acest aspect, controlul de legalitate nu poate fi exercitat, iar împrejurarea este de natură să atragă casarea hotărârii astfel pronunţate, deoarece vătămarea pricinuită pârâtei - constând în pronunţarea unei soluţii nefavorabile - nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului de procedură contestat, în condiţiile art. 175 alin. (1) şi ale art. 179 C. proc. civ.

Întrucât cazul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. primează, incidenţa acestuia face de prisos analiza criticilor invocate de aceeaşi recurentă şi circumscrise pct. 8 al aceluiaşi alineat, care vor putea face însă obiect de preocupare pentru instanţa de trimitere în rejudecare, ocazie cu care vor fi evaluate elementele de fapt şi de drept, neanalizate în primul ciclu procesual, sub aspectul semnificaţiei lor juridice, precum şi toate susţinerile şi apărările formulate de pârâta B. şi chemata în garanţie C., deopotrivă. Subsecvent, în raport cu dezlegarea instanţei de apel, eventuala obligaţie de plată a chematei în garanţie C. va fi ajustată concordant cu întinderea şi natura prejudiciului pe care pârâta a fost obligată să îl repare reclamantei în urma admiterii cererii principale, dispoziţie care, ca o consecinţă a confirmării prin prezenta decizie, dobândeşte autoritate de lucru judecat.

Faţă de ansamblul considerentelor expuse, în temeiul art. 496 alin. (2) şi al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul formulat de recurenta-reclamantă A. şi va admite recursul formulat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A., casând în parte decizia atacată, cu trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe spre o nouă judecată numai cu privire la apelul formulat de chemata în garanţie C. împotriva sentinţei, restul chestiunilor disputate intrând în puterea de lucru judecat. În rejudecare, instanţa de apel va decide şi cu privire la cererile accesorii privind acordarea cheltuielilor de judecată, prin raportare la noua soluţie pronunţată în al doilea ciclu procesual, cu luarea în considerare şi a celor formulate în recurs cu acelaşi titlu. Vor fi avute în vedere prevederile art. 501 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 364/11.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Casează în parte decizia atacată şi trimite cauza aceleiaşi curţi de apel pentru o nouă judecată a apelului promovat de C. împotriva sentinţei nr. 34/COM/03.07.2020, pronunţată de Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 ianuarie 2023.