Admissibility of unconstitutionality exception regarding procedural nullity in annulment contestation

Şedinţa publică din data de 4 mai 2022

Prin decizia civilă nr. 215/05.02.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a constatat nul apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A., prin reprezentant legal B., C., D., prin reprezentant legal B., E., F., prin reprezentant legal B., G., B., H. şi I. împotriva sentinţei civile nr. 152/03.02.2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. J. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe şi a încheierii din 11.11.2019 pronunţată de aceeaşi instanţă, a schimbat în parte hotărârea apelată, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei B. de obligare a pârâtei sus-menţionate la plata sumei de 25.000 RON, reprezentând daune materiale, a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei şi ale încheierii apelate, a obligat apelantul-reclamant E. la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 1.352,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată avansate în apel, a obligat apelanta-reclamantă B. la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 677,5 RON, cu acelaşi titlu şi în temeiul art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 a dispus obligarea reclamanţilor la plata către stat a taxei judiciare de timbru datorată pentru cererea de chemare în judecată şi neplătită în primă instanţă, iar în ceea ce priveşte sumele pentru care apelanţii-reclamanţi B., D., F., A., H., E. şi G. au beneficiat de ajutor public judiciar în apel, s-a menţionat că acestea rămân în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii, A., prin reprezentant legal B., C., D., prin reprezentant legal B., E., F., prin reprezentant legal B., G., B., H. şi I. au formulat constestaţie în anulare, întemeiată pe art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 4 C. proc. civ.

Totodată, contestatorii au formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 471 alin. (1) C. proc. civ., teza finală.

Prin decizia civilă nr. 70/A/18.01.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondată contestaţia în anulare şi ca inadmisibilă cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional.

Împotriva acestei din urmă decizii, în ceea ce priveşte dispoziţia curţii de apel de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 471 alin. (1) C. proc. civ., A., prin reprezentant legal B., C., D., prin reprezentant legal B., E., F., prin reprezentant legal B., G., B., H. şi I. au declarat recurs, invocând incidenţa în cauză a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Pe calea recursului, autorii căii de atac au solicitat casarea hotărârii atacate şi, în principal, în ipoteza admiterii primului motiv de casare, trimiterea cauzei pentru o nouă judecată curţii de apel, iar în subsidiar, în cazul admiterii ipotezei de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reţinerea cauzei pentru o nouă judecată.

În motivare, autorii căii de atac au arătat că hotărârea recurată este nemotivată şi cuprinde motive contradictorii, întrucât în justificarea dispoziţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare, curtea de apel nu a făcut referire la motivul contestaţiei în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Astfel, au afirmat că cererea de sesizare a vizat, în primul rând, ipoteza de la art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. şi anume faptul că instanţa de apel, anulând calea ordinară de atac, nu s-a pronunţat asupra apelului declarat de aceştia.

Potrivit recurenţilor, de vreme ce apelul a fost anulat în temeiul unui text de lege neconstituţional, era evident că excepţia de neconstituţionalitate avea legătură cu soluţionarea cauzei şi, pe cale de consecinţă, cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional era admisibilă.

În continuare, au afirmat că textul de lege contestat este vădit neconstituţional şi din perspectiva practicii Curţii Constituţionale, sintagma "sub sancţiunea anulării" fiind considerată neconstituţională şi în C. proc. civ. de la 1865.

Prin urmare, au apreciat că în mod nelegal demersul lor a fost respins ca inadmisibil.

În argumentarea incidenţei ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii au arătat că instanţa învestită cu contestaţia în anulare a încălcat normele legale care reglementează procedura de sesizare a instanţei de contencios constituţional, în sensul că aceasta nu a soluţionat cererea lor în cadrul unui dosar asociat, prin încheiere care se atacă în termen de 48 de ore de la pronunţare, ci a unit excepţia de neconstituţionalitate cu fondul şi s-a pronunţat asupra acesteia prin decizie definitivă.

Analizând actele dosarului şi hotărârea atacată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Prezentul recurs vizează soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 471 alin. (1) C. proc. civ. teza finală, soluţie care, în opinia recurenţilor, este nelegală, întrucât, în cauză, pe de o parte, au fost încălcate prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 - pentru judecata cererii nu s-a format un dosar asociat, iar dispoziţia de respingere a acesteia nu a fost pronunţată printr-o încheiere, ci prin decizia prin care s-a soluţionat şi contestaţia în anulare - iar, pe de altă parte, hotărârea recurată este nemotivată şi cuprinde dispoziţii contradictorii.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cerere atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Sfera nulităţilor incluse în acest acest caz de nelegalitate vizează atât neregularităţi procedurale circumscrise nulităţii necondiţionate, cât şi celor condiţionate, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

În speţă, textele de lege pretins încălcate de către instanţa de apel impun concluzia că recurenţii susţin incidenţa în speţă a unei caz de nulitate condiţionată, dat fiind că acestea nu vizează niciuna dintre dispoziţiile legale prevăzute de art. 176 C. proc. civ.

Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede la art. 29 alin. (4) şi (5) din aceeaşi lege, că dacă excepţia este inadmisibilă, instanţa respinge motivat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale printr-o încheiere suspusă recursului în termen de 48 de ore de la pronunţare.

În conformitate cu art. 97 alin. (1) pct. 3 din Regulamentul de organizare al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/17.12.2015, publicat în Monitorul Oficial 970/2015, cererile care privesc un dosar înregistrat în ECRIS ce au ca obiect excepţie de neconstituţionalitate nu vor fi înregistrate cu un număr de dosar nou, ci se vor putea crea, la momentul formulării acestora, dosare asociate.

Totodată, alin. (4) al aceluiaşi text de lege stabileşte că "În cazul declarării unei căi de atac împotriva soluţiei pronunţate asupra cererilor prevăzute la alin. (1), precum şi în cazul declarării unor căi de atac împotriva altor tipuri de încheieri pronunţate înainte de soluţionarea cauzei se creează dosar asociat la momentul declarării căii de atac, dacă acesta nu s-a format la momentul înregistrării cererii."

Interpretarea textelor de lege relevă că formarea dosarului asociat aferent unei cereri care ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate se poate realiza chiar şi ulterior soluţionării acesteia, în momentul declarării căii de atac împotriva hotărârii datei acesteia.

În speţă, soluţionarea cererii de sesizare s-a realizat în cadrul aceluiaşi dosar în care a fost formulată, iar soluţia a fost dată în cuprinsul aceleiaşi hotărâri prin care curtea de apel s-a pronunţat asupra contestaţiei în anulare.

Într-adevăr, judecata cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu s-a realizat conform textelor de lege evocate în ceea ce priveşte crearea unui dosar asociat sau pronunţarea dispoziţiei de respingere a cererii printr-o încheiere, însă raportat la prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., incidente în speţă prin prisma considerentelor ce preced, această împrejurare nu este de natură a anula actul jurisdicţional atacat, de vreme ce încălcarea normelor legale nu a produs părţilor recurente vreo vătămare, dat fiind că solicitarea autorilor căii de atac, de sesizare a instanţei de contencios constituţional, a fost efectiv examinată şi soluţionată în acord cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate.

Mai mult, denumirea greşită a hotărârii nu poate produce nici ea alte efecte decât cele stabilite expres de lege, din moment ce în cauză au fost aplicate dispoziţiile legale în materie.

Prin urmare, în măsura în care nu se justifică nicio vătămare adusă intereselor recurenţilor prin pronunţarea hotărârii de completul de judecată în faţa căruia au avut loc dezbaterile, Înalta Curte apreciază că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Nici critica circumscrisă cazului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondată.

Afirmând că hotărârea este nemotivată ori că a fost motivată contradictoriu, recurenţii îşi exprimă, în realitate, nemulţumirile legate de considerentele curţii de apel privind inexistenţa unei legături a textului de lege criticat cu soluţionarea contestaţiei în anulare.

Aceasta, întrucât analiza deciziei atacate relevă că hotărârea cuprinde, în sinteză, raţionamentul care a determinat soluţia pronunţată în cauză, precum şi argumentele pe baza cărora curtea de apel a stabilit că norma legală nu are legătură cu procesul.

Astfel, chiar dacă contestaţia în anulare a fost fundamentată şi pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., textul de lege are în vedere, în privinţa căii extraordinare de atac, neanalizarea unui recurs sau apel declarat în cauză dintr-o omisiune, iar nu ca rezultat al admiterii unei excepţii procesuale; de altfel, prin admiterea excepţiei nulităţii, instanţa de apel a examinat calea de atac, iar în măsura în care contestatorul tinde să critice modul de aplicare a dispoziţiilor art. 471 alin. (1) C. proc. civ., transformă contestaţia într-o cale de atac propriu-zisă.

Deşi curtea de apel nu s-a raportat la aceste considerente în mod explicit, aceasta a lăsat să se întrevadă acest raţionament prin motivarea de ansamblu a hotărârii pronunţate, motivare care converge către soluţia pronunţată, astfel că în cauză nu se poate reţine că decizia recurată contravine rigorilor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Referitor la criticile recurenţilor privind pretinsele motive contradictorii, instanţa supremă apreciază că acestea nu pot fi reţinute, în măsura în care ipoteza de casare invocată vizează contradicţia dintre considerentele hotărârii şi dispozitiv sau între considerentele acesteia, făcând de neînţeles raţionamentul propus.

Or, prin memoriul de recurs, autorii căii de atac nu indică în concret niciuna dintre situaţiile sus-indicate, ci prezintă argumente în raport cu care apreciază că textul de lege criticat este neconstituţional şi în cauză erau îndeplinite cerinţele pentru sesizarea Curţii Constituţionale.

De aceea, în cauză nu se verifică existenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motiv pentru care criticile recurenţilor subsumate acestui vor fi respinse.

În continuare, analizând condiţia de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale referitoare la legătura textului de lege contestat cu soluţionarea cauzei, prin raportare la argumentele dezvoltate de recurenţi şi la considerentele avute în vedere de curtea de apel la soluţionarea cererii, Înalta Curte constată că în mod judicios aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă.

Aceasta, deoarece criticile părţii din contestaţia în anulare vizează o pretinsă eroare de judecată, care însă faţă de caracterul de cale extraordinară de atac al contestaţiei în anulare, nu pot determina retractarea unei hotărâri definitive de vreme ce ipotezele pe care contestaţia în anulare a fost fundamentată privesc numai erori sau omisiuni de ordin procedural, nu însă şi greşeli de judecată.

Altfel spus, chiar şi în ipoteza declarării neconstituţionalităţii textului de lege contestat, judecata căii de atac exercitate nu ar fi putut fi influenţată de decizia Curţii Constituţionale, de vreme ce în cadrul judecăţii contestaţiei în anulare promovate, curtea de apel era ţinută să verifice existenţa unor greşeli materiale sau omisiuni procedurale şi nu aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 471 alin. (1) C. proc. civ. în cauză.

Constatând că decizia curţii de apel este legală, pentru toate considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii A., prin reprezentant legal B., C., D., prin reprezentant legal B., E., F., prin reprezentant legal B., G., B., H. şi I. împotriva deciziei civile nr. 70/A/18.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2022.