Unconstitutionality challenge to military pension establishment norm dismissed for lack of nexus with contributory pension option claim under Law No. 223/2015

Şedinţa publică din data de 4 mai 2022

Asupra recursului cu care a fost învestită, reţine următoarele:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă sub nr. x/2021, la 19.05.2021, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Casa Sectoriala de Pensii a M.A.I., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate refuzul nejustificat al intimatei de trecere a sa la pensia contributivă şi să o oblige la calcularea dreptului său de pensie în baza principiului contributivităţii şi la achitarea diferenţelor rezultate dintre pensia acordată şi cea calculată, potrivit acestui principiu, actualizate cu dobânda legală penalizatoare şi cu indicele de inflaţie, începând cu data scadenţei şi până la data plăţii debitului.

În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 122 din Legea nr. 223/2015 şi ale art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Prin sentinţa civilă nr. 2309/07.09.2021, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a respins contestaţia.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat apel.

Prin cererea formulată la 12.01.2022, apelantul-reclamant A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, în raport cu principiul neretroactivităţii legii reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Prin încheierea din 09.02.2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Împotriva acestei încheieri, A. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, admiterea acesteia şi sesizarea instanţei de contencios constituţional.

În motivare, a arătat, în esenţă, că cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 sunt întrunite, între textul de lege contestat şi judecata cauzei existând o legătură.

Acesta, întrucât în ipoteza în care art. 109 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 ar fi declarate neconstituţionale în raport cu principiul neretroactivităţii legii, atunci pensiile stabilite şi plătite în baza Legii nr. 119/2010, revizuite în temeiul O.U.G. nr. 1/2011, cele plătite în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 241/2013, precum şi pensiile stabilite în baza Legii nr. 80/1995 nu ar mai fi recalculate şi actualizate în temeiul Legii nr. 223/2015, recurentul rămânând la pensia contributivă stabilită în condiţiile Legii nr. 119/2010, pe care o apreciază mai favorabilă.

În drept, autorul căii de atac a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, precum şi încheierea atacată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Prezentul recurs vizează soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, soluţie care, în opinia recurentului, este nelegală, întrucât în cauză sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării instanţei de contencios constituţional, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, inclusiv cerinţa legăturii normei legale cu soluţionarea cauzei, întrucât, în opinia sa, prin declararea textului ca fiind neconstituţional, recurentul ar reveni la pensia calculată potrivit principiului contributivităţii, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015.

În prealabil, Înalta Curte notează că deşi criticile recurentului au fost încadrate în ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., acestea se circumscriu celei de la art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, întrucât ele nu vizează norme de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Astfel, se reţine că instanţa de apel, verificând condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia în discuţie, a constatat că nu este întrunită cerinţa legăturii textului de lege contestat cu cauza examinată.

În acest context, curtea de apel a stabilit că petentul a solicitat instanţei să dea efectivitate dispoziţiilor art. 122 din Legea nr. 223/2015, adică dreptului de a opta între pensia militară de stat şi cea rezultată pe baza principiului contributivităţii, în condiţiile în care titularul cererii avea o decizie de pensionare emisă în baza art. 109 din Legea nr. 223/2015. În aceste condiţii, temeiul şi fundamentul pe baza căreia acţiunea petentului trebuia soluţionată, era art. 122 din Legea nr. 223/2015 şi nu art. 109 din aceeaşi lege.

Astfel, Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată prevede la art. 29 condiţiile pe care o excepţie de neconstituţionalitate trebuie să le întrunească, pentru ca instanţa de contencios constituţional să poată fi sesizată: excepţia să aibă ca obiect o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, excepţia să fie ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti ori arbitrale la cererea uneia din părţi, din oficiu ori de către procuror, în cauzele în care acesta participă, iar prevederile atacate să nu fi fost declarate anterior ca neconstituţionale printr-o decizie a Curţii Constituţionale.

Sub aspectul legăturii dintre excepţia de neconstituţionalitate şi soluţionarea cauzei, Curtea Constituţională a indicat în jurisprudenţa sa reperele "legăturii cu soluţionarea cauzei", subliniind că ele constau în aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii şi în necesitatea invocării excepţiei, în scopul restabilirii stării de legalitate. În concret, Curtea a apreciat că incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul unei instanţe judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat.

Prin urmare, excepţia în dezbatere trebuie să se plaseze în paradigma unui control concret de constituţionalitate, pentru că o eventuală decizie de constatare a neconstituţionalităţii trebuie să producă un efect util şi direct asupra cauzei.

Transpunând aceste exigenţe în examenul încheierii atacate, Înalta Curte constată că lipseşte cerinţa existenţei unei legături a textelor de lege contestate cu cauza.

Astfel, art. 109 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 instituie dispoziţii de favoare pentru subiectele reglementării, aplicarea sa fiind alternativă.

Aşa cum în mod judicios a reţinut şi curtea de apel, mecanismul înlăturării textului pretins neconstituţional este stabilit de art. 122 din Legea nr. 223/2015, care, de altfel, constituie şi fundamentul demersului judiciar al recurentului.

Însă, chiar dacă pensia militară a fost stabilită prin aplicarea normei legale ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, în mod esenţial, se reţine că dreptul dedus judecăţii îl constituie dreptul său de opţiune pentru pensia contributivă în temeiul art. 122 din legea sus-indicată, nefiind pusă în discuţie verificarea aplicării art. 109 din actul normativ.

Pe calea procesului iniţiat, recurentul nu contestă aplicarea art. 109 din Legea nr. 223/2015, care a fost avut în vedere la recalcularea dreptului de pensie prin decizia nr. x/31.01.2018, emisă de intimată, ci recunoaşterea dreptului prevăzut de art. 122 din aceeaşi lege, ca urmare a refuzului intimate-pârâte de a aplica această normă legală şi în cazul său.

De aceea, din acest punct de vedere, nu se poate stabili legătura pe care textul de lege criticat o are cu soluţionarea cauzei, neconformitatea cu normele constituţionale fiind, în fapt, o nemulţumire legată de efectele pe care prevederile legale contestate le-au produs asupra dreptului său la pensie, fără nicio raportare la obiectul cauzei.

Că norma legală pretins neconstituţională nu are legătură cu demersul întreprins de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, reiese neîndoielnic din motivarea apelului, semnificative fiind argumentele de la pagina 2 şi 3 din memoriul de apel, aşa încât este evident că invocarea normei legale s-a făcut pur formal, de vreme ce nicăieri în memoriul de apel nu a fost invocat textul criticat pentru neconstituţionalitate, aşa cum se susţine în motivarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Din această perspectivă, este evident că textul criticat pentru neconstituţionalitate, precum şi argumentele dezvoltate în susţinerea cererii de sesizare nu prezintă legătură cu dreptul dedus judecăţii.

Prin urmare, instanţa de apel a reţinut în mod judicios, în analiza condiţiei privind existenţa legăturii cu cauza dedusă judecăţii, că textul pretins neconstituţional excedează obiectului contestaţiei, de vreme ce dreptul dedus judecăţii priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 122 din Legea nr. 223/2015, iar excepţia de neconstituţionalitate vizează o normă juridică neincidentă în speţă.

Cum dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată prevăd că neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate a sesizării atrage respingerea cererii de sesizare, iar în cauză s-a reţinut în mod corect lipsa cerinţei legăturii cu cauza, rezultă că în mod judicios curtea de apel, făcând aplicarea acestora, a stabilit că nu se impune sesizarea instanţei de contencios constituţional.

Constatând că hotărârea curţii de apel este legală, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 09.02.2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2022.