Competence for unpaid administrative contract payments: Application of civil jurisdiction to execution disputes under Art. 8(2) Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 26 aprilie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 04.11.2020 sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: - Obligarea pârâtei la plata sumei de 70.000 RON (10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi până la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, precum şi dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei calculate pentru fiecare perioadă - de la data scadenţei acestora până la data plăţii efective, având în vedere că prin Adresa comunicată de către A.N.S.V.S.A. la notificarea reclamantei nu se menţionează începând cu ce dată se achită suma stabilită lunar prin lege, care sunt persoanele juridice/fizice îndreptăţite să beneficieze de aceasta, modalitatea de plată, dacă se aplică retroactiv, considerându-se în prezenţa unui refuz al pârâtei de a soluţiona favorabil cererea, pentru perioada anterioară O.U.G. nr. 117/2020, când suma de 10.000 RON/lună se acordă fiecărui deţinător de contract (valid), fără decont justificativ.

Pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi a solicitat declinarea competenţei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 2298/07.04.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ Fiscal s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti-Secţiile contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa nr. 1630 din 10.11.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În motivare, a arătat instanţa că litigiul de faţă decurge din executarea contractului administrativ încheiat de părţi, astfel că devine incidentă teza a II-a a art. 8 alin. (2) din Legea 554/2004, care statuează asupra competenţei de soluţionare a instanţelor civile.

Prin sentinţa civilă nr. 2913/2022 din 01.04.2022, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - contencios administrativ şi fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă; a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivare, instanţa a reţinut că, întrucât cererea de chemare în judecată vizează un raport juridic de drept administrativ în legătură cu competenţele unei autorităţi publice centrale, şi anume Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor, în raport de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa a apreciat că revine competenţa în soluţionarea cauzei Curţii de Apel Bucureşti, ţinând cont şi de sediul reclamantei, care se află în judeţul Teleorman.

În acest sens, instanţa a avut în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 554/2004, ceea ce reclamanta deduce judecăţii fiind refuzul considerat nejustificat al pârâtei de a soluţiona cererea de acordare a sumei de 10.000 RON/lunar, în baza Legii nr. 236/2019, apreciind, din acest motiv, că are calitatea de "persoană vătămată" Calitatea de persoană vătămată invocată de reclamantă decurge, în opinia acesteia, din refuzul apreciat ca fiind nejustificat al pârâtei de soluţionare a cererii prin care a solicitat inclusiv precizări cu privire la: - data de la care se acordă suma de 10.000 RON/lună, - modalitatea în care se vor achita sumele de bani, - perioada maximă de timp în care se vor face plăţile, - ce persoane fizice/juridice vor beneficia de această sumă lunară, - dacă această sumă lunară se va achita şi în perioada de până la apariţia O.U.G. nr. 117/2020, adică din luna decembrie 2019 până în luna iulie 2020, la aceste solicitări susţinând reclamanta că nu a primit răspuns, iar lipsa unui răspuns este considerată un refuz nejustificat de soluţionare a cererii.

În opinia reclamantei, adresa trimisă de ANSVSA ca răspuns la solicitarea acesteia exprimă, în mod neîndoielnic, refuzul autorităţii publice de a soluţiona cererea, având natura unui act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 ce poate fi atacat în condiţiile art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004; în măsura în care instanţa ar aprecia întemeiate susţinerile reclamantei privind existenţa unui refuz nejustificat, în condiţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat şi obligarea pârâtei la plata sumelor de bani solicitate în condiţiile Legii nr. 236/2019, aşa cum se menţionează la fila x a cererii de chemare în judecată.

În opinia reclamantei, obligarea pârâtei la plata sumei de bani ar reprezenta însăşi operaţiunea administrativă neefectuată de autoritate, aceasta precizând în mod expres că cererea dedusă judecăţii nu are caracterul unei cereri în despăgubiri pentru daune morale şi/sau materiale cauzate reclamantei.

În continuare, a subliniat reclamanta că s-ar impune să i se recunoască un drept la acţiune în baza legii contenciosului administrativ şi în cazul refuzului nejustificat de soluţionare a cererii, având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Motivarea cererii de chemare în judecată porneşte de la împrejurarea că reclamanta s-a adresat pârâtei ANSVSA cu o plângere prealabilă care este şi o procedură administrativă prealabilă obligatorie, ce oferă persoanei vătămate posibilitatea rezolvării diferendului, anterior adresării instanţei de judecată, în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, această menţiune fiind edificatoare pentru analiza intenţei părţii de a sesiza instanţa de contencios-administrativ cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile acestei legi.

În cadrul analizei acestei cereri întemeiate pe prevederile Legii contenciosului administrativ, având în vedere şi trimiterile repetate la această lege în motivare, solicită reclamanta, într-adevăr, ca instanţa să oblige pârâta la acordarea sumei de 10.000 RON lunar, însă după ce instanţa ar constata că primul argument referitor la refuzul autorităţii publice de a răspunde este întemeiat.

În considerentele cererii de chemare în judecată solicită reclamanta ca în primul rând instanţa să constate refuzul nejustificat al autorităţii publice, iar în condiţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, să oblige pârâta la plata sumelor de bani.

Faptul că reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile Legii contenciosului administrativ a fost subliniat chiar de către aceasta în cererea de chemare în judecată, menţionând expres temeiul de drept în baza căruia înţelege să învestească instanţa.

În finalul cererii de chemare în judecată, a reiterat reclamanta obiectul cererii, şi anume refuzul nejustificat al ANSVSA în calitate de autoritate publică de a soluţiona cererea referitoare la un drept instituit prin lege sau de a executa un act administrativ, ceea ce în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 constituie un act administrativ asimilat.

Împrejurarea că acest refuz nu ar reprezenta, de fapt, un act asimilat, în sensul Legii nr. 554/2004, aşa cum a susţinut reclamanta, reprezintă o chestiune asupra căreia se va statua ulterior momentului stabilirii competenţei în soluţionarea pricinii.

În măsura în care s-ar reţine că, în realitate, reclamanta se plânge doar de neexecutarea de către pârâţi a unor obligaţii contractuale şi că cererea acesteia nu ar privi anularea unui refuz al autorităţii publice ca act administrativ, s-ar ajunge la schimbarea calificării juridice şi a motivelor de drept asupra cărora reclamanta a înţeles să limiteze dezbaterile.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

În speţă, se constată că prin prezentul demers judiciar, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR la plata sumei de 70.000 de RON RON (10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi până la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, precum şi dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei calculate pentru fiecare perioadă - de la data scadenţei acestora până la data plăţii efective.

Art. IV din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative prevede că:

"Beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora".

Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ:

"Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun".

În speţă, Înalta Curte constată că este incidentă ipoteza prevăzută de art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ având în vedere că raporturile contractuale dintre părţi se circumscriu noţiunii de contract de concesiune de servicii publice; altfel spus, obiect al contestării, în acţiunea de faţă, îl reprezintă, astfel cum rezultă din petitele cererii de chemare în judecată, executarea contractelor de concesiune/acord cadru de servicii şi al contractelor subsecvente, încheiate cu DSVSA Teleorman.

Aşadar, litigiul dintre părţi priveşte executarea unui contract administrativ, astfel că pentru stabilirea competenţei materiale trebuie avute în vedere exclusiv prevederile art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, nu şi cele ale art. 10 din acelaşi act normativ, consecinţa fiind aceea că le revine instanţelor civile de drept comun competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze.

Se mai reţine faptul că, analizând cuprinsul acţiunii cu care a fost învestită instanţa de judecată, se constată că reclamanta nu face referire la anularea unui act administrativ sau la un refuz de rezolvare a unei cereri sau la vreo vătămare adusă acestora printr-un act administrativ, în sensul pe care Legea contenciosul administrativ îl dă acestor concepte.

Astfel, obiectul acţiunii în contencios administrativ este configurat de dispoziţiile exprese ale art. 52 din Constituţia României şi de cele ale art. 1 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 554/2004, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ sau prin refuzul rezolvării unei cereri adresate unei autorităţi publice poate sesiza instanţa de contencios administrativ pentru anularea, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei.

Altfel spus, în contenciosul administrativ, cererea privind recunoaşterea unui drept sau a unui interes legitim şi repararea pagubei cauzate este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz contrar, competenţa revenind instanţelor civile.

În concluzie, având în vedere prevederile legale anterior menţionate, precum şi dispoziţiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., raportate la criteriul valoric, apreciat de către reclamanţi sub 200.000 RON, Înalta Curte constată că instanţa competentă material să soluţioneze cauza este instanţa de drept comun, respectiv Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2023.