Public procurement advance recovery claim assigned to Constanța Tribunal after Olt declination upheld

Şedinţa publică din data de 26 aprilie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2022, pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta UNITATEA x TERITORIALA COMUNA TUZLA a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L., în conformitate cu prevederile art. 7 din H.G. nr. 264/2003 (republicata), la restituirea integrală a avansului, în valoare totală 245.158,03 RON (inclusiv TVA), prin stornarea integrală a facturii nr. x/18.10.2019 cu plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere calculate pentru perioada de când s-a acordat avansul şi până în momentul recuperări efective, precum şi cheltuieli de judecată.

Pârâta S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată.

Pârâta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere reconvenţională cu privire la cererea de chemare în judecată, solicitând să se dispună obligarea U.A.T. Tuzla la plata către pârâtă a beneficiului nerealizat în cuantum de 10.000 RON; obligarea reclamantei - pârâte la plata către pârâtă a cheltuielilor pe care le va efectua cu prezentul proces.

Prin sentinţa civilă nr. 470/07.12.2022 a Tribunalului Olt s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că art. 107 C. proc. civ., care stabileşte regula generală în materie de competenţă, se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial.

Art. 53 alin. (1)/1 din Legea nr. 101/2016 statuează că "Litigiile şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative şi cele care decurg din rezilierea, rezoluţiunea, denunţarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor de achiziţie publică din motive independente de autoritatea contractantă se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul."

Dispoziţia legală mai sus citată, stabileşte aşadar o competenţă specială în cazul litigiilor privind achiziţiile publice, derogatorie de la norma de drept comun stabilită de art. 107 C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, reţinând că reclamanta - autoritate contractantă are sediul în comuna Tuzla, judeţul Constanta, instanţa, în temeiul art. 95 C. proc. civ., raportat la art. 129 pct. 3 coroborat cu art. 53 alin. (1)/1 din Legea nr. 101/2016, a admis excepţia necompetentenţei teritoriale a secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Olt şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

Prin sentinţa civilă nr. 115 din 02 februarie 2023, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

În motivarea acestei soluţii, s-a reţinut că raportat la Decizia nr. 31/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, pârâtul nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Olt prin întâmpinarea sa depusă la data de 20.09.2022 în etapa scrisă prevăzută de art. 201 C. proc. civ.

De asemenea, Tribunalul Constanţa a constatat că primul termen de judecată acordat de Tribunalul Olt a fost la data de 09.11.2022, dată la care instanţa a admis cererea de amânare formulată de pârâtă, a dispus comunicarea cererii reconvenţionale şi citarea pârâtei cu menţiunea de a timbra cererea reconvenţională.

La al doilea termen de judecată, respectiv la data de 07.12.2022, instanţa, în absenţa părţilor legal citate, a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale şi a rămas în pronunţare asupra acesteia.

Prin urmare, instanţa a invocat necompetenţa teritorială la cel de-al doilea termen şi s-a pronunţat asupra acestui aspect, fără a da părţilor posibilitatea de a-şi exercita dreptul la apărare.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea prin care reclamanta UNITATEA x TERITORIALA COMUNA TUZLA a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L., în conformitate cu prevederile art. 7 din H.G. nr. 264/2003 (republicată), la restituirea integrală a avansului, în valoare totală 245.158,03 RON (inclusiv TVA), prin stornarea integrală a facturii nr. x/18.10.2019 cu plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere calculate pentru perioada de când s-a acordat avansul şi până în momentul recuperări efective, precum şi cheltuieli de judecată.

În cauză, solicitarea reclamantei se circumscrie, sub aspectul competenţei teritoriale, dispoziţiilor art. 53 alin. (1^1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, conform cărora:

"Litigiile şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative şi cele care decurg din rezilierea, rezoluţiunea, denunţarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor de achiziţie publică din motive independente de autoritatea contractantă se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul."

Astfel cum prevăd dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia de necompetenţă se invocă în mod diferit, în funcţie de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv: 1. când sunt încălcate normele privind competenţa generală - când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2. în cazul încălcării competenţei materiale - când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competenţa teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

În speţă, dispoziţiile art. 53 alin. (1^1) din Legea nr. 101/2016 instituie o competenţă teritorială de ordine publică în favoarea secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul, având caracter de normă specială în raport cu dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, aplicabilă litigiului pendinte, "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii în faţa primei instanţe."

Aceste dispoziţii legale nu pot fi însă interpretate şi aplicate decât în corelare cu necesitatea asigurării celorlalte garanţii procesuale ale părţilor, îndeosebi a efectivităţii principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare.

Astfel, pentru a se putea efectua verificarea competenţei, instanţa trebuie să se asigure că părţile au posibilitatea de a pune concluzii, problema competenţei teritoriale de ordine publică urmând a fi tranşată definitiv înaintea instanţei respective printr-o încheiere interlocutorie.

Or, în cadrul aceleiaşi sarcini ce revine instanţei de a asigura celeritatea judecăţii, în sensul art. 6 alin. (1) C. proc. civ., în care se înscrie şi verificarea propriei competenţe, este înscrisă expres, prin dispoziţiile art. 241 alin. (3) C. proc. civ., şi obligaţia de a se proceda la verificarea procedurii de comunicare a actelor de procedură pentru termenul de judecată şi de a se ordona, dacă e cazul, luarea măsurilor de efectuare ori de refacere a acestor proceduri.

În situaţia particulară a litigiului pendinte, nu a fost invocată excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Olt în cadrul procedurii de verificare a competenţei chiar de la primul termen de judecată din 9 noiembrie 2022, urmare a aprecierii de către prima instanţă sesizată că nu se comunicase cererea reconvenţională şi aceasta nu fusese timbrată.

Cu alte cuvinte, chiar dacă, principial, cererea reconvenţională se judecă de către instanţa competentă pentru cererea principală, în virtutea prorogării legale de competenţă prevăzute de art. 123 alin. (1) C. proc. civ., cu excepţiile prevăzute de lege, Tribunalul Olt era ţinut să asigure în mod unitar cadrul procesual necesar pentru exerciţiul corespunzător al dreptului la apărare şi al dezbaterii contradictorii asupra cererilor deduse judecăţii, inclusiv pe cale incidentală, apreciind că avea prioritate complinirea obligaţiei legale de comunicare a actelor de procedură ce ţin de faza scrisă pregătitoare a procesului.

Spre deosebire de forma anterioară a art. 131 alin. (2) C. proc. civ. care impunea punerea în discuţia părţilor şi verificarea competenţei la primul termen la care părţile sunt legal citate, textul, în forma modificată face referire la "primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii."

Prin urmare, noua reglementare permite ca, în mod excepţional, verificarea competenţei şi invocarea subsecventă a excepţiei de necompetenţă să aibă loc şi la termenul imediat următor termenului la care părţile au fost legal citate, dacă s-au ivit alte incidente procedurale, fără a opera sancţiunea decăderii instanţei din dreptul de a invoca excepţia necompetenţei teritoriale de ordine publică, ipoteză care se regăseşte în speţă.

Este de observat, din această perspectivă, că stabilirea limitei temporale pentru invocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de ordine publică este dată de termenul la care părţile din proces pot pune şi concluzii asupra competenţei, deci pricina nu se amână pentru un motiv care implică imposibilitatea unor dezbateri contradictorii, astfel cum se reţine şi în considerentele Deciziei nr. 31/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 133/19.02.2020, cu referire, ca exemplu, la amânarea judecăţii în temeiul art. 222 C. proc. civ.

Pe de altă parte, potrivit aceleiaşi hotărâri de unificare a jurisprudenţei menţionate anterior, în această situaţie, instanţa sesizată prin declinarea competenţei poate să verifice modul în care normele referitoare la condiţiile şi termenul de invocare a excepţiei de necompetenţă au fost respectate, fără a se putea transforma într-o instanţă de control judiciar, deci fără a avea de analizat aspectele privind legalitatea şi oportunitatea măsurilor procesuale concrete luate pentru respectarea principiului dreptului la apărare şi al contradictorialităţii, care au condus la amânarea judecăţii (vezi paragraful 71).

Prin urmare, în contextul măsurilor dispuse la primul termen de judecată, de comunicare a actului de procedură (cererea reconvenţională) şi timbrării corespunzătoare, măsuri ce urmăreau tocmai garantarea dreptului de apărare şi a principiului contradictorialităţii, părţile neputând pune concluzii asupra competenţei în sensul art. 131 alin. (1) C. proc. civ., lipsa unei menţiuni în cuprinsul încheierii de şedinţă privind prorogarea discutării competenţei nu poate conduce la concluzia că tribunalul ar fi devenit competent teritorial să soluţioneze litigiul după acest prim termen prin acoperirea necompetenţei sale iniţiale, neinvocate în termenul legal.

În raport cu considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2023.