Recalculation of military pension allowances; cassation appeal declared inadmissible because appeal is the exclusive remedy in social insurance disputes

Şedinţa publică din data de 26 aprilie 2023

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2021, la data de 11.05.2021, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE şi MINISTERUL AFACERILOR INTERNE solicitând anularea deciziei nr. x/04.08.2020, emiterea unei noi decizii prin acordarea sporului de 9% şi a sporului de 20% corespunzător Semnului onorific în Serviciul Patriei, cu plata diferenţelor, începând cu data de 04.08.2020 la zi, cu plata dobânzii legale şi a indicelui de inflaţie aferent sumelor neachitate, până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată. La data de 26.05.2021, reclamanta a formulat cerere completatoare, prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 22910/11.05.2021 emisă de Comisia de Contestaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Prin sentinţa civilă nr. 7001/20.10.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive ca neîntemeiată şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, şi MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat cerere de apel reclamanta A., solicitând admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul menţinerii soluţiei de respingere a excepţiei calităţii procesuale pasive formulata de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca neîntemeiata şi pe fond, admiterea contestaţiei aşa a fost formulată.

Prin decizia nr. 4886 din 26 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a respins apelul ca nefondat formulat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinţei civile nr. 7001/20.10.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Recurenta-reclamantă A. a declarat recurs împotriva deciziei curţii de apel, prin care a solicitat, în temeiul art. 496 C. proc. civ., admiterea căii extraordinare de atac, casarea în parte a deciziei atacate şi a sentinţei civile nr. 7001 din data de 20.10.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi, in consecinţă, să fie admisă contestaţia numai în ceea ce priveşte acordarea sporului de 9% pentru contribuţia la constituirea Fondului de pensie suplimentară - calculat în raport cu perioada de contribuţie la acest fond special, prevăzut la art. 108 alin. (1) lit. c), Cap. VIII din Legea nr. 223/2015, după plafonarea pensiei conform art. 30 si art. 60 din acelaşi act normativ.

În drept, a invocat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi anume "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Arată că în contestaţia pe care a formulat-o în cauză şi în motivele de apel a argumentat că sporul de 9% pentru contribuţia la constituirea fondului de pensie suplimentară - calculat în raport cu perioada de contribuţie la acest fond special, prevăzut la art. 108 alin. (1) lit. c) Cap. VIII din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat cu modificările şi completările ulterioare nu trebuie introdus în baza de calcul a pensiei prevăzută de art. 28 din aceeaşi lege, deoarece nu este mentionat în conţinutul acestui articol.

Recurenta susţine că prin contestaţia formulată şi prin motivele de apel nu a contestat plafonarea instituită de legiuitor prin dispoziţiile art. 30 şi art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările si completările ulterioare, ci a contestat modul de calcul al pensiei prin includerea sporului de 9% pentru contribuţia la constituirea fondului de pensie suplimentară şi a sporului de 20% corespunzător Semnului onorific "În Serviciul Patriei" pentru XXV de ani, conform art. 11 din Legea nr. 80/1995, coroborat cu art. 12 din Legea nr. 573/2004.

De aceea, consideră că referirea instanţei de apel la jurisprudenţa Curţii Constituţionale făcută în conţinutul deciziei recurate, nu are legătura cu obiectul cauzei de faţă, fiind neîntemeiată şi nejustificată.

Aspectele din Decizia nr. 16 din 13 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie s şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii se referă la aplicarea unitară a art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările si completările ulterioare, raportate la prevederile art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat cu modificările şi completările ulterioare şi nu la motivul de recurs formulat în cauză privind aplicarea dispoziţiilor art. 108 din ultima lege menţionată.

Recurenta arată că plafonarea instituită de legiuitor prin dispoziţiile art. VII pct. 3 din O.U.G. nr. 59/2015 vizează doar baza de calcul prevăzută de art. 28 din Legea nr. 223/2015 cu modificările si completările ulterioare şi implicit pensia netă rezultată prin aplicarea dispoziţiilor art. 3 lit. m) din aceeaşi lege, şi nu sporul prevăzut la art. 108 din Legea nr. 223/2015 cu modificările si completările ulterioare şi nici pensia în plată cum in mod greşit s-a reţinut in Decizia nr. 4886 din 26.09.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a pentru cauze privind conflicte de munca si asigurări sociale.

Intimatele-pârâte CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE şi MINISTERUL AFACERILOR INTERNE au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, la 18 ianuarie 2023, în cuprinsul căruia a formulat prezenta cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 49 teza a III-a din Legea nr. 310/2018 şi a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza a III-a din C. proc. civ.

Ulterior, la data de 18 aprilie 2023, recurenta-reclamantă a formulat, prin cerere separată, cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor menţionate mai sus, solicitând să se dispună şi suspendarea judecării recursului până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 aprilie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a art. I pct. 49 teza a III-a din Legea nr. 310/2018 şi a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza a III-a din C. proc. civ., formulată de petenta A..

Prioritar, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a judecăţii recursului până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere următoarele argumente:

Conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prevede că:

"Instanţa poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi".

Temeiul juridic invocat de recurentă în vederea suspendării judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., reglementează suspendarea facultativă a judecăţii, oferind judecătorului opţiunea de a aprecia asupra oportunităţii aplicării acestei măsuri faţă de împrejurările concrete ale cauzei.

Lipsa unei dispoziţii procesuale exprese în sensul suspendării judecăţii cauzei în cazul admiterii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate, precum şi abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecăţii cauzei în intervalul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, relevă intenţia legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri; în egală măsură, însă, aceste împrejurări nu pot să conducă la concluzia că instanţa nu poate suspenda cursul judecăţii în cazul particular de suspendare facultativă, atunci când, în funcţie de elementele cauzei, apreciază că măsura se impune.

Abrogarea măsurii suspendării de drept a cauzelor nu impietează asupra efectivităţii dreptului de acces la un tribunal, neconstituind un obstacol în valorificarea acestui drept, de natură a-i pune în discuţie însăşi substanţa. Mai mult, măsura adoptată asigură echilibrul procesual între persoane cu interese contrare, fiind menită să garanteze egalitatea de arme a acestora, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime.

Suspendarea facultativă este reglementată prin norme dispozitive, instanţa de judecată fiind cea chemată să decidă asupra oportunităţii ei, în vederea unei bune administrări a justiţiei.

Obiectivul esenţial la analizarea oportunităţii suspendării procesului are la bază preîntâmpinarea transformării posibilităţii acordate părţii de a solicita suspendarea într-o formă de abuz procesual, fiind astfel evitată temporizarea procesului şi, totodată, garantat dreptul la un proces echitabil prin soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Înalta Curte constată că, în raport de ansamblul circumstanţelor cauzei, în speţă nu se impune suspendarea judecării recursului până la soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a art. I pct. 49 teza a III-a din Legea nr. 310/2018 şi a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza a III-a din C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. dau efect juridic deciziilor Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unor legi sau ordonanţe ori a unor dispoziţii din acestea, şi anume dreptul persoanelor prevăzute de lege de a exercita calea extraordinară de atac a revizuirii împotriva hotărârii definitive prin care s-a soluţionat cauza în care a fost invocată excepţia.

În aceste condiţii, în cazul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate invocate în cauză, recurenta are la dispoziţie un remediu procedural pus la dispoziţie de legiuitor, context în care dispoziţia de respingere a cererii privind suspendarea judecăţii recursului până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 49 teza a III-a din Legea nr. 310/2018 şi a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza a III-a din C. proc. civ. nu îngrădeşte accesul liber la justiţie şi nici dreptul la un proces echitabil.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, republicată, stipulând în sensul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de normele legale, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

În cauză, faţă de natura pretenţiilor deduse judecăţii, Înalta Curte reţine că acestea izvorăsc dintr-un conflict de asigurări sociale, respectiv recalcularea drepturilor de pensie.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 1074 din 18 decembrie 2018" nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j^3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei.

Prin urmare, obiectul acţiunii introductive se încadrează într-una din ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât vizează un conflict de asigurări sociale.

Totodată, prin Legea nr. 76/2012, art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 a fost modificat, în sensul că hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.

De asemenea, art. 100 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat (lege specială faţă de Legea nr. 263/2010, dar care conţine prevederi similare în ceea ce priveşte reglementarea jurisdicţiei în sistemul pensiilor) prevede că "jurisdicţia în sistemului pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale şi curţi de apel", litigiile privind stabilirea şi plata drepturilor de pensii fiind soluţionate în primă instanţă, potrivit art. 101 din acelaşi act normativ, de către tribunale.

În ceea ce priveşte calea de atac, legiuitorul a prevăzut la art. 103 din acelaşi act normativ mai sus amintit că "hotărârea tribunalului poate fi atacată cu apel", prevederile Legii nr. 223/2015 referitoare la jurisdicţia în sistemul pensiilor militare de stat, completându-se cu dispoziţiile C. proc. civ. şi cu cele ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform art. 104 din Legea nr. 223/2015.

Aşa fiind, în litigiile de muncă şi asigurări sociale, pentru acţiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai cea a apelului.

Totodată, în accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, recurs, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Cum textele de lege anterior evocate exclud dreptul la recurs în conflictele de muncă şi de asigurări sociale, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 şi la art. 100-101 şi art. 103-104 din Legea nr. 223/2015.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunţării, rezultă că decizia nr. 4886 din 26 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pentru considerentele expuse şi având în vedere dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 4886 din 26 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecăţii recursului până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 4886 din 26 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 aprilie 2023.