Negative jurisdictional conflict over classification of a ministerial order granting military rank as administrative act versus labor law dispute

Şedinţa publică din data de 26 aprilie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal la 28.04.2022, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Direcţia Instanţelor Militare, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună revocarea parţială, în ceea ce priveşte gradul militar acordat, a Ordinului nr. 79/03.02.2022 al Ministrului Apărării Naţionale, şi să oblige pârâţii să emită un nou ordin prin care să le acorde gradul de locotenent colonel.

Prin sentinţa nr. 234/19.09.2022, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a pronunţa această sentinţă, a reţinut că, potrivit art. 382 din Codul administrativ, din competenţa instanţelor de contencios administrativ se exclud cauzele vizând personalul militar şi magistraţii, iar Legea nr. 80/1995, care constituie temeiul de drept al acţiunii reclamanţilor, prevede expres şi limitativ competenţa instanţei de contencios administrativ doar în privinţa sancţiunilor disciplinare, calificând drept act administrativ pe cel de aplicare a sancţiunii disciplinare, nu şi pe acela prin care se dispune acordarea gradului militar. A mai arătat că nu există dispoziţii speciale prin care să fie instituită competenţa materială a instanţelor de contencios administrativ în privinţa acordării gradelor militare şi, invocând Decizia nr. 19/27.09.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a reţinut că determinarea instanţei competente se face după natura juridică a raporturilor născute între părţi, care, în speţă, sunt unele de dreptul muncii, devenind incidente dispoziţiile art. 1, art. 278 alin. (2) şi art. 269 din Codul muncii, coroborate cu art. 208 din Legea nr. 62/2011.

La rândul său, prin sentinţa nr. 1941/12.12.2022, Tribunalul Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, după ce a disjuns cauza cu privire la reclamanta B. şi a dispus formarea unui nou dosar, a respins excepţia necompetenţei sale materiale, dar a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată de pârâţi şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând că litigiul este un conflict de muncă, întrucât reclamantul exercită funcţia de judecător militar în baza unui raport juridic de muncă din care s-a născut şi dreptul la acordarea gradului militar, ca urmare a transferului de la o instanţă civilă la una militară. Totodată, a relevat că reclamantul, deşi are domiciliul în municipiul Târgu Jiu, jud. Gorj, îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti, deci nu locuieşte la adresa din actul de identitate, astfel că, în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, a stabilit competenţa Tribunalului Bucureşti, în circumscripţia căruia se află locuinţa în fapt a reclamantului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, care, prin încheierea din 25.01.2023, a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi a dispus înaintarea cauzei, spre competentă soluţionare, secţiei a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul aceleiaşi instanţe, reţinând că a fost învestit cu un conflict de muncă, ce intră sub incidenţa normelor care guvernează jurisdicţia muncii, deoarece personalul militari nu are statutul funcţionarilor publici, conform art. 382 alin. (1) lit. h) din Codul administrativ, astfel că între părţile litigiului nu există raporturi de serviciu, ci raporturi de muncă. A mai apreciat că, deşi pârâtul este instituţie publică centrală, nu orice act al acestuia este supus dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, actele care rezultă din raporturile de muncă nefiind cenzurabile în contencios administrativ; or, ordinul contestat nu este un act emis în regim de putere publică sau un contract având ca obiect bunuri proprietate publică, executarea unor lucrări de interes public sau prestarea unui serviciu public, încât să fie incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, a conchis că, în cauză, nu are relevanţă calitatea pârâtului, emitent al actului contestat, de organ al autorităţii publice centrale, ci natura litigiului, de conflict supus jurisdicţiei muncii, motiv pentru care a apreciat că secţia specializată în litigii de muncă este competentă material.

Astfel învestit, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a pronunţat sentinţa civilă nr. 1624/24.03.2023, prin care a admis excepţiile necompetenţei materiale şi teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării lui.

Pentru a hotărî astfel, a evocat dispoziţiile art. 266 din Codul muncii, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi Decizia nr. 19/27.09.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi a stabilit că prezentul litigiu are ca obiect revocarea unui act unilateral cu caracter individual de către o instituţie publică, presupus a fi fost emis în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, în termenii art. 2 lit. c) şi f) din Legea nr. 554/2004. Astfel, a apreciat că litigiul nu poate fi circumscris unui conflict de muncă, potrivit art. 266 din Codul muncii şi că nu sunt incidente nici statuările Deciziei nr. 19/2021, competenţa materială revenind, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel. Din punct de vedere teritorial, competenţa a fost stabilită pe temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în favoarea curţii de apel în circumscripţia căreia se află domiciliul pârâtului, întrucât reclamantul a declarat că nu are nicio altă reşedinţă.

Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, în temeiul art. 135 C. proc. civ. şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Disputa poartă asupra naturii obiectului cauzei, instanţele declinându-şi competenţa, succesiv, ca urmare a calificării acestuia drept conflict de muncă sau litigiu din sfera contenciosului administrativ.

Pentru a dezlega natura pricinii, Înalta Curte reţine că reclamantul, având calitatea de judecător militar, a sesizat instanţa de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect revocarea unui ordin emis de Ministrul Apărării Naţionale, prin care a fost chemat în activitate cu gradul de căpitan şi obligarea pârâţilor la emiterea unui nou ordin, prin care să i se acorde gradul de locotenent colonel, raportat la vechimea sa în specialitatea dobândită pe perioada studiilor, la stagiile minime în grad şi la vârsta sa, conform art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995.

Aşadar, atât actul a cărui revocare se solicită, cât şi actul nou la a cărui emitere se solicită ca pârâtul să fie obligat, sunt acte administrative individuale, în competenţa Ministrului Apărării Naţionale, în calitate de autoritate publică centrală, fiind aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel că prezentul litigiu intră sub jurisdicţia instanţelor de contencios administrativ.

Cu privire la stabilirea instanţei competente material, Înalta Curte reţine că emitentul actelor administrative individuale în dispută, cel atacat şi cel a cărui emitere se solicită, este Ministrul Apărării Naţionale.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Litigiile (...) privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, (...) se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Cum emitentul actelor administrative individuale este o autoritate publică centrală, instanţa competentă material să soluţioneze cauza curtea de apel.

Stabilirea instanţei competente teritorial se va face pe temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. (...)".

Din actele dosarului, a rezultat că reclamantul, persoană fizică, are domiciliul în municipiul Târgu Jiu, jud. Gorj, astfel că instanţa competentă este, raportat la competenţa materială, asupra căreia s-a statuat anterior, Curtea de Apel Craiova.

În consecinţă, în aplicarea art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 aprilie 2023.