Judicial pensioner’s salary claim: Territorial competence of defendant court versus adjacent circuit under Art. 127 CPC

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 21 ianuarie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A., fost judecător în cadrul Tribunalului Prahova, a chemat în judecată pe pârâţii Tribunalul Prahova şi Curtea de Apel Ploieşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,22 RON, începând cu 01.08.2016, până la data de 01.07.2021, precum şi repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţită şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe următoarele dispoziţii: Decizia CCR nr. 794/2016, art. III din O.U.G. nr. 20/2016. art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015. art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 43/2016, art. 253 alin. (1) - (2), art. 266, art. 270, art. 272 şi art. 275 din Codul muncii, prevederile art. 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului, precum şi cele statuate prin Deciziile nr. 21/2015 şi nr. 36 din 4 iunie 2018 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

La primul termen de judecată (din 20 aprilie 2022), faţă de dispoziţiile art. 131 şi 127 alin. (2)1 C. proc. civ., Tribunalul Prahova a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale, având în vedere că, în prezenta cauză, Tribunalul Prahova a fost chemat în judecată calitate de pârât şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei.

Prin sentinţa civilă nr. 1129 din 20 aprilie 2022, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Prahova şi Curtea de Apel Ploieşti, în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Prahova a reţinut că, prin Decizia nr. 7/2016, Î.C.C.J. (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. şi, în consecinţă, a stabilit că: Sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă şi că, ulterior, prin Decizia nr. 290/26.04.2018, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, astfel încât competenta facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Or, în prezenta cauză, a constatat că, deşi, la data sesizării acestei instanţe, reclamanta nu îşi mai desfăşoară activitatea la instanţa sesizată, respectiv Tribunalul Prahova, cu toate acestea, Tribunalul Prahova are calitatea de pârât.

Aşadar, prima instanţă de conflict a statuat că, în condiţiile în care Tribunalul Prahova are calitatea de pârât, este incidentă reglementarea prevăzută de art. 127 C. proc. civ. privind competenţa facultativă a instanţei, chiar dacă reclamanta nu îşi desfăşoară activitatea în cadrul instanţei.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 248 alin. (1) cu aplicarea art. 130 alin. (2) şi art. 127 C. proc. civ., Tribunalul Prahova a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii promovate de reclamantă în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, la 22 mai 2022, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 400/2023 din 23 februarie 2023, Tribunalul Vâlcea, secţia I Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Totodată, a constatat ivit conflict negativ de competenţă între Tribunalul Vâlcea şi Tribunalul Prahova cu privire la soluţionarea prezentei cauze, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a hotărî asupra conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Vâlcea a reţinut că reclamanta a avut calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Prahova până la data de 01.07.2021, când a fost eliberată din funcţie prin pensionare, astfel încât, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa a reţinut că, pentru stabilirea competenţei teritoriale a instanţei, sunt incidente dispoziţiile art. 266 raportat la art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul Muncii, potrivit cărora instanţa competentă teritorial este cea în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul.

De asemenea, evocând dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., a reţinut că, pentru a opera prorogarea legală a competenţei teritoriale, condiţia premisă este aceea ca judecătorul să funcţioneze la instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă. Or, în cauză, la momentul formulării cererii de chemare în judecată, reclamanta nu mai funcţiona la instanţa competentă să soluţioneze cauza, respectiv Tribunalul Prahova, aceasta fiind pensionată.

Aşadar, instanţa a reţinut că, pentru a se aplica dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 290/26.04.2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, în cauză, nu este îndeplinită condiţia ca reclamanta să fie judecător în cadrul instanţei competente să soluţioneze litigiul, în speţă Tribunalul Prahova.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a reţinut că, în cazul în care reclamantul formulează o cerere împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, necompetenţa este de ordine privată, iar caracterul facultativ, care rezultă din folosirea verbului "poate", conduce la concluzia că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de posibilitatea de a sesiza mai multe instanţe deopotrivă competente, putând renunţa la beneficiul acordat de lege, atunci când apreciază că va avea parte de un proces echitabil, chiar dacă partea pârâtă este chiar instanţa competentă să judece cauza.

Or, în cauză, cea de a doua instanţă de conflict a reţinut că reclamanta a ales să introducă acţiunea formulată în contradictoriu cu Tribunalul Prahova, chiar pe rolul acestei instanţe, în aceste condiţii prezumându-se că a apreciat că va avea parte de un proces echitabil, chiar dacă partea pârâtă este instanţa competentă să soluţioneze procesul în primă instanţă.

Aşadar, reţinând că necompetenţa este de ordine privată în situaţia reglementată de dispoziţiile art. 127 alin. (2) din Cod, a arătat că prima instanţă de conflict nu putea să invoce din oficiu necompetenţa teritorială, în condiţiile în care dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. stabilesc că necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

A mai arătat şi că cele statuate de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 290/26.04.2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, nu schimbă caracterul de ordine privată al necompetenţei reglementată de art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

În acest sens, a evocat paragraful 47 din decizie şi a arătat că, şi din interpretarea Curţii reiese că, doar în situaţia în care reclamantul decide să uzeze de beneficiul acordat de lege, apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanţă imparţială, poate să sesizeze una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care a fost competentă potrivit legii şi în situaţia în care partea pârâtă este chiar instanţa de judecată competentă să soluţioneze cauza. Or, în cauză, reclamanta nu a înţeles să uzeze de beneficiul acordat de dispoziţiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., alegând să învestească Tribunalul Prahova cu soluţionarea cauzei.

În considerarea motivelor de fapt şi de drept arătate şi reţinând că domiciliul reclamantei este în Municipiul Ploieşti, jud. Prahova, faţă de dispoziţiile art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul Muncii raportat la art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., Tribunalul Vâlcea a apreciat că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este Tribunalul Prahova, motiv pentru care a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi faţă de prevederile art. 133 pct. 2 şi art. 134 C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul în vederea soluţionării conflictului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 29 martie 2023, sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Prahova şi Tribunalul Vâlcea - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine cu titlu prealabil că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

De asemenea, reţine că reclamanta, fost judecător la Tribunalul Prahova, a învestit această instanţă cu o acţiune ce vizează recalcularea şi acordarea unor drepturi salariale până la momentul încetării activităţii prin pensionare.

Prin urmare, reclamanta, judecător pensionar la data introducerii acţiunii, a învestit Tribunalul Prahova cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâţi fiind Tribunalul Prahova şi Curtea de Apel Ploieşti.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text legal:

"în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ.:

"dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

În speţă, reclamanta, cu domiciliul în municipiul Ploieşti, a fost judecător la Tribunalul Prahova, fiind eliberată din funcţie la data de 01.07.2021, ca urmare a pensionării. Aşadar, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei aparţine, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripţie reclamanta îşi are domiciliul, respectiv Tribunalului Prahova.

Prin urmare, având în vedere că reclamanta nu îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza sau la instanţa superioară acesteia, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, întrucât cererea a fost introdusă împotriva instanţei căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii (Tribunalul Prahova), în speţă, este atrasă incidenţa art. 127 alin. (2) şi (2)1 C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamanta poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Însă, aşa cum a reţinut şi instanţa de contencios constituţional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.»

Cu alte cuvinte, norma reglementează un drept de opţiune al părţii reclamante, care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată (art. 127 alin. (2)1 teza a doua C. proc. civ.), fie chiar la instanţa respectivă (aplicând regula generală în materie de competenţă), fie la o altă instanţă din raza unei curţi de apel învecinate.

Reclamanta a învestit cu soluţionarea litigiului Tribunalul Prahova, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti.

Aşa fiind, instanţa supremă constată că reclamanta şi-a manifestat opţiunea, în condiţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând, astfel, competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Totodată, reţine că dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt de ordine privată. Aşadar, dreptul de opţiune aparţine în mod exclusiv părţii reclamante, ceea ce înseamnă că, odată ce reclamanta şi-a manifestat opţiunea de a introduce acţiunea chiar la Tribunalul Prahova, ce are calitatea de pârât în cauză, rezultă că această instanţă a devenit competentă teritorial să soluţioneze pricina.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 aprilie 2023.