Military service salary disputes and finality of appellate decisions barring cassation appeal under social dialogue law

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 12 iulie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, reprezentat de Guvernul României şi de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Apărării Naţionale, pentru UM 02078 - Mangalia şi 02022 - Constanţa, 01463 - Floreşti, 02565 - Cluj Napoca, a solicitat:

1. obligarea Statului Român şi Ministerului Apărării Naţionale la repararea pagubelor salariale pricinuite reclamantului, cu raportare la Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale pentru recalcularea/actualizarea pensiei de serviciu;

2. obligarea Ministerului Apărării Naţionale la repararea pagubelor financiare generate de neplata integrală şi la timp a drepturilor sale salariale, la acordarea indemnizaţiei de conducere/comandă solicitate prin raport nr. x/25.11.2020, precum şi a celorlalte drepturi salariale cuvenite, cu actualizarea bazei de calcul salarial raportate la Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale pentru recalcularea pensiei de serviciu;

3. obligarea Statului Român şi Ministerului Apărării Naţionale, în solidar, la plata sumei de 2000.000 RON reprezentând daune morale cauzate reclamantului;

4. cu cheltuieli de judecată.

La 10.01.2022, reclamantul a formulat cerere modificatoare/precizatoare, prin care a arătat că înţelege să îşi modifice cererea iniţială de chemare în judecată în sensul restrângerii acesteia la capătul de cerere nr. x şi limitarea judecăţii doar împotriva Ministerului Apărării Naţionale pentru structurile militare pârâte: UM 01463-Floreşti, UM 02565-Cluj-Napoca, UM 02078-Mangalia şi UM 02022-Constanţa, privind: obligarea Ministerului Apărării Naţionale la recalcularea drepturilor sale salariale integrale (la maxim), aferente perioadelor 02.04.2009-31.07.2014 şi 01.08.2014-31.03.2021 şi achitarea diferenţelor între drepturile efectiv plătite şi cele rezultate prin recalculare, cu dobânda legală şi indicele de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi obligarea la raportarea rezultatului recalculării efectuate la Casa Sectorială de Pensii a M.Ap. N. în vederea actualizării pensiei militare de serviciu.

Prin sentinţa civilă nr. 2265/2022 din 20 iunie 2022, pronunţată în dosarul civil nr. x/2021, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a luat act de renunţarea reclamantului A. la capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Statului Român prin Guvernul României şi prin Ministerul Finanţelor Publice şi a pârâtului Ministerului Apărării Naţionale la repararea pagubelor salariale pricinuite reclamantului, cu raportare la Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale pentru recalcularea/actualizarea pensiei de serviciu şi obligarea Statului Român şi Ministerului Apărării Naţionale în solidar la plata sumei de 2000.000 RON reprezentând daune morale cauzate reclamantului.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a UM 02565 Cluj-Napoca ca lipsită de obiect.

A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 02.04.2009 - 12.07.2018 şi a respins ca prescrise pretenţiile aferente respectivei perioade.

A respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect recalcularea drepturilor salariale integrale la maxim aferente perioadei 12.07.2018 - 31.03.2021 şi achitarea diferenţelor dintre drepturile efectiv plătite şi cele rezultate prin recalculare, cu referire la acordarea indemnizaţiei de conducere/comandă solicitate prin raport nr. x/25.11.2020, plata nediminuată a indemnizaţiei de specialist de clasă, plata nediminuată a sporului de confidenţialitate şi calcularea soldelor cu respectarea art. 9 lit. a) din Legea nr. 80/1995 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 153/2017, inclusiv capetele accesorii de cerere privind acordarea dobânzii legale şi a indicelui de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi obligarea la raportarea rezultatului recalculării la Casa sectorială de Pensii a MApN în vederea actualizării pensiei militare de serviciu.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 372/CM din 24 octombrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în Complet specializat pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2265/20.06.2022, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Statul Român prin Guvernul României, Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Finanţelor Publice.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat recurs, prin care a solicitat casarea în tot a deciziei recurate şi rejudecarea cauzei.

În esenţă, recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea instanţei de apel este nemotivată, fiind dată cu încălcarea art. 425 C. proc. civ.. De asemenea, a mai susţinut că instanţa de apel a pronunţat decizia recurată ignorând legitimitatea şi utilitatea jurisprudenţei naţionale. A mai învederat că, în aceeaşi manieră nelegală, Curtea de Apel Constanţa a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei Curţii de Apel Constanţa nr. 9/16.01.2017, raportat la soluţia de menţinere a hotărârii primei instanţe de fond referitoare la prescripţia dreptului material la acţiune pentru drepturile salariale aferente perioadei 02.04.2009-12.07.2018.

În altă ordine de idei, recurentul-reclamant a susţinut şi că decizia cuprinde motive contradictorii sub aspectul întreruperii cursului prescripţiei. Totodată, autorul prezentului demers judiciar critică şi faptul că instanţa de apel s-a pronunţat mai mult pe excepţii şi mai puţin pe fondul cauzei şi că aceasta a omis să se mai pronunţe asupra a ceea ce s-a pronunţat fără drept instanţa de fond referitor la acordarea creşterii salariale de 25%, solicitare la care recurentul arată că a renunţat prin cererea precizatoare.

Cu referire la indemnizaţia de comandă, recurentul critică faptul că instanţa de apel nu a coroborat dispoziţiile art. 8 din Anexa VI a Legii nr. 153/2017 cu art. 16 din Legea nr. 195/2000, care prevede că preoţilor militari le sunt datorate toate drepturile (băneşti) ale cadrelor militare. Referindu-se la acelaşi tip de indemnizaţie, recurentul a susţinut că, atât instanţa de apel, cât şi instanţa de fond au omis să administreze proba cu înscrisul constând în H.G. nr. 674/19.07.2001 care, la art. 5 prevede faptul că preoţii militari beneficiază de acest drept, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 425 lit. b), art. 264 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Mai mult, recurentul susţine şi faptul că instanţa a încălcat şi art. 4 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, completată cu Legea nr. 242/2018, raportat la art. 5 din C. civ. (2009).

De asemenea, a mai susţinut că, tot fără argumente legale, instanţa de apel i-a infirmat dreptul la majorarea sporului de specialist de clasă şi a celui de confidenţialitate.

În încheiere, recurentul-reclamant a arătat că decizia este lipsită de menţiunea că aceasta a fost pronunţată în şedinţă publică şi de cea privind instanţa de recurs la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac, în accepţiunea sa, fiind, astfel, încălcate, şi dispoziţiile art. 225 alin. (3) din C. proc. civ.. Totodată, a indicat înscrisurile noi de care înţelege să se folosească în susţinerea recursului.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 12.12.2022, sub acelaşi număr de dosar (5256/118/2021).

La 16 ianuarie 2023, intimatul-pârât Ministerul Apărării Naţionale a formulat, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului în raport de art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., faţă de care, la 26 ianuarie 2023, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei.

La 4 aprilie 2023, intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor a depus la dosar note de şedinţă, comunicate recurentului, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi acesta presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. la art. 457.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar în conformitate cu art. 27 din acelaşi cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.

Acţiunea de faţă are ca obiect drepturi băneşti, reprezentând diferenţe salariale, acţiunea fiind soluţionată în temeiul dispoziţiilor din Codul muncii.

Totodată, se reţine că, potrivit art. 1 lit. p) din Legea dialogului social nr. 62/2011, este considerat conflict individual de muncă - conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative.

Aşadar, reclamantul a învestit instanţa cu un conflict individual de muncă, în sensul art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011.

Potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011 republicată, "conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal", iar conform art. 214 din acelaşi act normativ, "hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului".

Totodată, Legea nr. 62/2011 republicată prevede la art. 216 că "dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ..".

Din analiza coroborată a textelor de lege anterior evocate, rezultă că hotărârile pronunţate în litigiile de muncă sunt supuse numai apelului.

Totodată, având în vedere că procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, respectiv, la data de 12.07.2021, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

Aşadar, potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

De asemenea, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cu modificările şi completările ulterioare, "dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 01 ianuarie 2019".

Aşadar, textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. coroborat cu art. 634 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunţării, rezultă că decizia civilă nr. 372/CM din 24 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 372/CM din 24 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 372/CM din 24 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 aprilie 2023.