Recusal based on pre-judgment objection to cassation remand for insufficient reasoning

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanţele cauzei. Hotărârea recurată.

Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu pronunţată la data de 20 aprilie 2022, în dosarul nr. x/2017, a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a doamnelor judecător A. şi B. formulată de intimaţii-reclamanţi C. şi S.C. D. S.R.L., prin administrator C. în dosarul nr. x/2017, având ca obiect recursul declarat de pârâta E. S.A. împotriva deciziei civile nr. 301/26.10.2021 a Tribunalului Vrancea.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei încheieri, au declarat recurs, recurenţii C. şi Societatea "D." S.R.L., solicitând admiterea recursului şi desfiinţarea încheierii recurate, cu consecinţa admiterii cererii de recuzare, astfel cum a fost formulată.

Recurenţii au formulat critici care pot fi încadrate în motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţinând că soluţia pronunţată asupra cererii de recuzare este nelegală şi netemeinică.

Contrar opiniei Curţii de Apel Galaţi, recurenţii consideră că, din ansamblul considerentelor şi dispozitivului deciziei civile nr. 100/21.04.2021, transpare cu evidenţă opinia doamnelor judecător asupra soluţiei pronunţate în cauză, ceea ce s-a şi concretizat, având în vedere faptul că la data de 21.04.2022, acelaşi complet, din componenţa căruia au recuzat doi membri, a pronunţat decizia civilă nr. 74 prin care s-a admis recursul declarat de E. împotriva deciziei civile nr. 301/26.10.2021 a Tribunalului Vrancea, care a fost desfiinţată, cu consecinţa respingerii cererii lor de chemare în judecată şi a obligării la plata unor cheltuieli de judecată exorbitante, care depăşesc, cu mult, valoarea litigiului.

Recurenţii nu consideră că este necesar ca opinia membrilor completului de judecată trebuie să fi fost clar exprimată, astfel cum se motivează în încheierea recurată, ci este suficient că ea a putut fi sesizată încă de la momentul trimiterii cauzei în rejudecare. De altfel, susţin aceştia, nici nu se putea ca primul complet de recurs să spună explicit ce decizie trebuie să ia Tribunalul Vrancea, fiind vorba despre o casare cu trimitere spre rejudecare, fiind suficient că opinia privind soluţia se întrevedea, ceea ce s-a şi confirmat, prin noua decizie pronunţată in rejudecare, considerând, în continuare, recurenţii că în cauza de faţă este incident cazul de incompatibilitate prevăzut de dispoziţiile art. 42 pct. 1 din C. proc. civ., respectiv, judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca, când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie.

Din formularea considerentelor deciziei de casare nr. 100/2021, recurenţii consideră că rezultă că, deşi instanţa de apel a precizat că faptele invocate de aceştia nu se circumscriu unei răspunderi contractuale, nederivând din contractul încheiat, instanţa de recurs a dispus trimiterea spre rejudecare în apel, arătând că instanţa de apel nu a verificat susţinerile recurentei cu privire la existenţa răspunderii contractuale. Se creează impresia că instanţa de recurs apreciază că ar fi vorba de o răspundere contractuală, ceea ce exclude răspunderea delictuală invocată ca temei al cererii de chemare în judecată, echivalând cu o antepronunţare asupra noii soluţii ce se poate da având în vedere că şi cea de-a doua instanţă de apel a reţinut răspunderea delictuală, contrar voinţei pârâtei.

Instanţa de recurs nu poate impune instanţei de trimitere soluţia pe care să o dea în cauză, ci doar să traseze anumite direcţii/obiective de avut în vedere.

Recurenţii au mai arătat că, deşi ei nu au susţinut niciun moment că daunele morale solicitate ar consta în pierderea unei şanse (şi nici instanţele de fond nu au reţinut acest lucru), ceea ce se circumscrie unui prejudiciu material şi nu moral, prin decizia de casare se trasează instanţei de apel să motiveze de ce pierderea unei şanse este încadrat la prejudiciu moral şi nu material, ceea ce, din nou, le creează impresia că instanţa de recurs a avut convingerea că au invocat prejudiciul raportat la pierderea unei şanse, ceea ce ar echivala cu o antepronunţare asupra soluţiei ce poate fi dată în noul recurs. E. a invocat atât în rejudecarea apelului, cât şi în motivele noului recurs faptul că instanţa de apel învestită cu rejudecarea cauzei nu ar fi ţinut cont de decizia de casare şi nu a constatat că prejudiciul invocat de aceştia se circumscrie unor daune materiale, şi nu morale.

Concluzionând, recurenţii susţin că judecătorii se află în situaţia de incompatibilitate descrisă de art. 42 pct. 1 din C. proc. civ., respectiv, judecătorul şi-a spus părerea anterior soluţionării cauzei.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 10.06.2022, sub nr. x/2017*.

Apărarea formulată în cauză

Intimata E. S.A. a formulat întâmpinare la recurs, înregistrată la data de 25 iulie 2022, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind ca fiind incidente dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.., motiv pentru care a solicitat, în principal, să se constate că recursul este nul, întrucât nu a fost motivat, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca neîntemeiat, cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată pricinuite Băncii de prezentul litigiu.

III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început la data de 27 noiembrie 2017, deci, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 17 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus comunicarea raportului către părţi. Părţile nu au formulat punct de vedere în scris la raport.

La termenul din 9 februarie 2023, a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimata E. S.A., prin întâmpinare, iar recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 6 aprilie 2023, cu citarea părţilor, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând încheierea atacată în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul prezentului recurs îl constituie încheierea din data de 20 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de recurenţii C. şi Societatea "D." S.R.L. împotriva doamnelor judecător A. şi B..

Prin cererea de recuzare, întemeiată pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că doamnele judecător au făcut parte din completul de judecată, în primul ciclu procesual, care a pronunţat decizia civilă nr. 100/21.04.2021, prin care s-a admis recursul E. împotriva deciziei civile nr. 328/13.11.2020 a Tribunalului Vrancea, care a fost casată şi cauza trimisă spre rejudecare la acelaşi Tribunal.

Astfel, au arătat că, deşi, în esenţă, motivul casării a fost nemotivarea corespunzătoare a hotărârii de către instanţa de apel, în decizia de casare se fac şi aprecieri ce ţin de fondul cauzei şi care sunt de natură a fi interpretate ca o antepronunţare asupra soluţiei care poate fi dată în noul recurs.

Prin încheierea pronunţată la 20 aprilie 2022, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondată, cererea de recuzare, reţinând că motivele de recuzare nu sunt întemeiate, având în vedere că judecătorii recuzaţi nu şi-au exprimat anterior părerea cu privire la soluţia în cauza pe care au fost desemnate să o judece, ceea ce au făcut doamnele judecător fiind doar să reţină argumentele apelantei şi să constate că instanţa de apel nu le-a analizat.

Prin cererea de recurs, recurenţii susţin că, în mod greşit, curtea de apel a respins cererea de recuzare întrucât din ansamblul considerentelor şi dispozitivului deciziei civile nr. 100/21.04.2021, transpare cu evidenţă opinia doamnelor judecător asupra soluţiei pronunţate în cauză, ceea ce s-a şi concretizat, având în vedere faptul că acelaşi complet de judecată, din componenţa căruia doi membri au fost recuzaţi, a pronunţat decizia civilă nr. 74, prin care s-a admis recursul declarat de E. împotriva deciziei civile nr. 301/26.10.2021 a Tribunalului Vrancea, care a fost desfiinţată, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată şi a obligării lor la plata unor cheltuieli de judecată exorbitante, care depăşesc, cu mult, valoarea litigiului.

Criticile formulate de recurenţi vor fi încadrate şi analizate prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., raportat la art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi vor fi, în consecinţă, analizate din această perspectivă.

Potrivit dispoziţiilor art. 41 din C. proc. civ. "(1) Judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza, nu poate judeca aceeaşi pricină în apel, recurs, contestaţiei în anulare sau revizuire şi nici după trimiterea spre rejudecare. (2) De asemenea, nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor, expert, arbitru, procuror, avocat, asistent judiciar, magistrat asistent sau mediator în aceeaşi cauză."

Totodată, dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 1 din acelaşi cod prevăd că judecătorul este incompatibil de a judeca în cazul în care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia în cauza pe care a fost desemnat să o judece.

Raţiunea dispoziţiilor legale privitoare la incompatibilitate şi la recuzare este aceea de a înlătura orice suspiciune asupra imparţialităţii care trebuie să guverneze activitatea judecătorului învestit cu soluţionarea pricinii.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, aşa cum este reglementat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, imparţialitatea trebuie evaluată potrivit unui demers subiectiv, ţinându-se seama de convingerea personală şi comportamentul judecătorului, adică dacă acesta a demonstrat părtinire sau prejudecăţi personale în cauză; şi, de asemenea, potrivit unui demers obiectiv, care constă în a stabili dacă instanţa a oferit, în special prin compunerea sa, suficiente garanţii pentru a exclude orice îndoială legitimă cu privire la imparţialitatea sa.

Prin urmare, imparţialitatea implică absenţa unei opinii preexistente a judecătorului cu privire la litigiul respectiv, cerinţă exprimată şi în dreptul intern, la nivel constituţional, de prevederile art. 124 alin. (2) din Constituţia României potrivit cărora justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi şi nu poate fi asigurată decât prin neparticiparea judecătorului la soluţionarea acelei cauze faţă de care există suspiciuni că nu ar da dovadă de obiectivitate.

Textele legale arătate reprezintă o aplicare particulară a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cu privire la dreptul oricărei persoane de a-i fi judecată cererea de o instanţă independentă si imparţială, precum şi a art. 124 alin. (1) şi (2) din Constituţie care prevede că "Justiţia se înfăptuieşte în numele legii, este unică, imparţială şi egală pentru toţi", garantarea imparţialităţii fiind consacrată şi de art. 2 alin. (3) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor."

Se constată, că în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 42 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi incidentă o situaţie de incompatibilitate, întrucât, prin ipoteză, judecătorii recuzaţi nu au pronunţat o hotărâre în aceeaşi cauză, nefiind în situaţia de a-şi cenzura propria hotărâre în calea de atac.

Statuând cu privire la incompatibilitatea judecătorului care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia în cauza pe care a fost desemnat să o judece, art. 42 pct. 1 din C. proc. civ. nu are în vedere, astfel cum rezultă din conţinutul său, situaţia judecătorului care a soluţionat procesul într-un ciclu procesual anterior, pronunţând o hotărâre judecătorească definitivă prin care doar a casat decizia Tribunalului Vrancea şi, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. a dispus trimiterea cauzei la acelaşi tribunal, în vederea rejudecării apelului.

Astfel, judecătorii completului de recurs din primul ciclu procesual nu şi-au exprimat părerea cu privire la problemele de drept deduse judecăţii în cauză, ci doar au subliniat aspectele care trebuiau să fie analizate de instanţa de apel în rejudecare, dar fără să arate şi maniera în care acestea ar fi trebuit soluţionate.

Mai mult, instanţa de recurs din cel de-al doilea ciclu procesual a fost chemată să se pronunţe asupra altor chestiuni decât cele avute în vedere de instanţa de recurs în primul ciclu procesual, motivele de recurs formulate în cel de-al doilea ciclu procesual vizând tocmai maniera în care instanţa de apel, în rejudecare, s-a conformat limitelor rejudecării.

Chiar dacă în decizia de casare sunt reţinute şi considerente care ţin de fondul cauzei, acestea nu sunt de natură a fi interpretate ca o antepronunţare asupra soluţiei ce urma a fi dată în noul recurs; instanţa s-a limitat doar la a reda motivele de apel pentru care instanţa de apel a oferit o motivare superficială, ori cele la care nu a dat deloc vreo motivare, şi fără să le analizeze ea însăşi pe fond ori să dea vreo îndrumare instanţei de rejudecare asupra modalităţii de examinare a acestora.

Cât priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. privind aplicarea greşită a normelor de drept material, a apreciat că "analiza acestuia era condiţionată de o analiză efectivă a motivelor de apel, astfel că argumentele dezvoltate de către recurentă în susţinerea sa, similare celor din apel neanalizate prin decizia recurată, vor fi avute în vedere de către Tribunalul Vrancea, în rejudecare".

Ca urmare, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti într-un prim ciclu procesual, prin care doamnele judecător împotriva cărora a fost formulată cererea de recuzare au dispus casarea deciziei din apel, pentru nemotivare şi neanalizarea de către aceasta a motivelor de apel formulate de către părţi, fără a proceda la examinarea acestora, în vreun fel, ci doar la redarea lor, nu are valenţa unei lipse de obiectivitate a judecătorilor recuzaţi din perspectiva motivului de incompatibilitate relativă invocat de recurenţi.

Aceasta, întrucât, instanţa nici măcar nu a analizat respectivele motive de apel, ci doar a constatat că nu poate efectua o veritabilă examinare a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ceea ce, în niciun caz nu poate echivala cu o antepronunţare.

Nemulţumirea părţii cu privire la soluţia dată cauzei sale nu poate fi substituită motivului de recuzare prevăzut de pct. 1 al art. 42 C. proc. civ., neputându-se acredita ideea că, în situaţia în care soluţiile judecătorilor nu concordă cu voinţa părţilor, judecătorul şi-a spus părerea asupra pricinii care se judecă sau că este imparţial.

Asupra problemei imparţialităţii Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în sensul că noţiunea de imparţialitate la care face referire art. 6 paragraful 1 are a fi apreciată într-un dublu sens, imparţialitatea subiectivă şi cea obiectivă.

Este adevărat că instanţa europeană a reţinut că orice judecător despre care s-ar putea crede că nu ar fi pe deplin imparţial cu privire la judecarea cauzei ce a fost dată spre soluţionare este obligat să se abţină să o examineze, dar este de reţinut că aceeaşi instanţă a subliniat în repetate rânduri că imparţialitatea personală a unui magistrat (nepărtinirea), de care se prevalează recurenţii în speţă, se prezumă până la proba contrară (Hauschildt c. Danemarcei. 24 mai 1989. par. 47).

Dar, apreciind că aparenţele au un rol decisiv, Curtea a statuat şi că simplul fapt, pentru un judecător, de a fi luat o anumită decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica, în sine, o bănuială de lipsă de imparţialitate în privinţa sa.

Ceea ce trebuie avut în vedere este întinderea şi importanţa acestei măsuri.

De asemenea, cunoaşterea aprofundată a dosarului de către un judecător nu implică nicio prejudecată cu privire la imparţialitatea sa la momentul judecării pe fond. Ceea ce interesează este ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii şi să se bazeze pe elementele dosarului şi pe dezbaterile din şedinţa de judecată (cauza Morel c/Franţa, 6 iunie 2000), aspecte reţinute cu justeţe şi de Curtea de Apel Galaţi.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că niciuna din criticile formulate de recurenţi nu este fondată, iar încheierea de şedinţă recurată este legală, respectând regulile de procedură referitoare la soluţionarea incidentelor procedurale, prevăzute de art. 41 şi urm. C. proc. civ.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte va înlătura motivele de casare invocate de recurenţi, cu consecinţa respingerii prezentului recurs.

Faţă de soluţia de respingere a recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenţii la plata către intimata E. S.A. a cheltuielilor de judecată în recurs, în cuantum de 4.698,22 RON, reprezentând onorariul de avocat, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii C. şi Societatea "D." S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din Camera de Consiliu din 20 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenţii C. şi Societatea "D." S.R.L. să plătească intimatei E. S.A. suma de 4.698,22 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2023.