Cassation appeal in prescription dispute over public funding control claims dismissed, upholding lower courts' finding that limitation period began at control report issuance

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual.

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 23 iunie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta Societatea "A." S.R.L.- prin lichidator judiciar "B." S.P.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (A.F.I.R.), solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 8.539.072,79 RON, cu titlu de daune- interese, rezultate din exercitarea abuzivă de către pârâtă a dreptului de control, precum şi a majorărilor de întârziere stabilite în sarcina sa în urma activităţii de control, daune cauzate societăţii-reclamante prin exercitarea de către pârâtă în mod abuziv, a dreptului de control reglementat în favoarea sa prin Contractul de finanţare nr. x din 21.02.2011, precum şi obligarea pârâtei la plata către reclamantă a dobânzii legale, calculate de la data de 22.01.2018, până la data plăţii efective a daunelor contractuale către societatea-reclamantă; cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 15, raportat la art. 1349 şi art. 1353 C. civ. şi art. 451 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată în principal, ca fiind prescrisă şi inadmisibilă şi în subsidiar, ca neîntemeiată.

La termenul din data de 17.02.2022, instanţa a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii formulării cererii de chemare în judecată.

I.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 530/2022 din 17 martie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., societate în faliment reprezentată de lichidator judiciar "B." S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (A.F.I.R), ca prescrisă.

I.3. Soluţia instanţei de apel. Hotărârea recurată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1129A din 05 septembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a respins apelul declarat de apelanta- reclamantă A. S.R.L.- prin lichidator judiciar "B." S.P.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 530 din data de 17.03.2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca nefondat.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, reclamanta Societatea "A." S.R.L. - prin lichidator judiciar "B." S.P.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cât şi pe cea a instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., relevând scurt istoric al cauzei şi, în dezvoltarea criticilor aduse deciziei recurate, a susţinut, în esenţă, următoarele motive:

Transpunând în speţa de faţă cele două condiţii care se cer prejudiciului (să fie cert şi să nu fi fost încă reparat), trebuie analizat care este acel moment în care aceste două cerinţe au fost întrunite cu privire la paguba ce i-a fost produsă prin acţiunea de rea-credinţă a intimatei-pârâte.

În opinia sa, nu se poate reţine că acest moment ar fi fost data întocmirii procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, respectiv, data de 11.06.2014, întrucât, la acel moment nu se produsese niciun prejudiciu în dauna sa.

Mai arată că procesul-verbal la care a făcut referire era susceptibil de a fi contestat în faţa instanţelor de judecată, iar recurenta a apelat la instrumentele legale pe care le avea la îndemână, litigiile prin care a contestat actul de control întinzându-se pe durata a 4 ani.

Prin urmare, recurenta- reclamantă susţine că în timpul cât au durat aceste litigii nici nu se punea problema vreunei pagube în ce o priveşte, întrucât, întregul său demers s-a bazat pe ideea că acţiunea de control şi actul încheiat la finalul acestei acţiuni sunt nelegale şi trebuie sancţionate potrivit legii speciale.

A mai arătat că după soluţionarea definitivă a litigiului, în contextul în care a fost declanşată împotriva sa executarea silită de către autorităţile fiscale, a constatat că este în stare de insolvabilitate, motiv pentru care în cursul anului 2019 faţă de societatea- recurentă a fost deschisă procedura insolvenţei, abia prin deschiderea acestei proceduri faţă de ea devenind cert că patrimoniul său este grav afectat, iar această afectare este consecinţa acţiunii de control exercitată de către intimata-pârâtă.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că abia atunci când prejudiciul a devenit cert se putea vorbi despre o daună adusă patrimoniului său şi abia atunci a devenit evident că aceasta există şi este produsă de acţiunile intimatei-pârâte.

Susţine că în acest sens dispoziţiile prevăzute în Secţiunea 1, Capitolul III din Cartea a VI-a din C. civ., referitoare la începutul prescripţiei extinctive au fost aplicate într-o manieră greşită, născând astfel iluzia faptului că dreptul său material la acţiune este prescris încă din anul 2017, dată la care cursul prescripţiei, arată recurenta, nici măcar nu a început să curgă.

Dat fiind faptul că abia prin deschiderea procedurii insolvenţei faţă de ea, a devenit cert că patrimoniul său este grav afectat, respectiv, prin Hotărârea intermediară nr. 459 din data de 23.07.2019, pronunţată în dosar nr. x/2019, data pronunţării hotărârii este şi data de început a cursului prescripţiei extinctive, urmând ca termenul să se împlinească abia pe data de 24.07.2022, ulterior datei la care a formulat acţiunea introductivă.

Consideră că este mai mult decât evident că ambele instanţe au decis să treacă peste aceste aspecte de fapt, argumentând că termenul de debut al prescripţiei echivalează cu data emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor, argument ce este, din punctul său de vedere, eronat.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 17.11.2022, sub nr. x/2021.

Apărarea formulată în cauză

Intimata-pârâtă AGENŢIA PENTRU FINANŢAREA INVESTIŢIILOR RURALE (A.F.I.R.) a formulat întâmpinare la recurs, înregistrată la data de 29.12.2022, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată şi menţinerea soluţiei pronunţate prin decizia civilă recurată.

III. Procedura de soluţionare a recursului

Cu titlu prealabil, se reţine că prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 23 iunie 2021, deci, după intrarea în vigoare a acestei legi.

Prin rezoluţia din 25 ianuarie 2023, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului, la data de 06 aprilie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

IV. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia atacată în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte recursul, principala critică vizează aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor de drept material care reglementează prescripţia extinctivă, susţinând recurenta că în mod greşit s-a reţinut că termenul de prescripţie a început să curgă de la data de 11 iunie 2014, data emiterii procesului-verbal de constatare, întrucât, la acel moment nu se produsese niciun prejudiciu în dauna sa, procesul-verbal fiind contestat în faţa instanţelor de judecată.

Contrar susţinerilor recurentei- reclamante, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a primit o judicioasă dezlegare, printr-o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente, inclusiv, prin raportare la Decizia nr. 19 din 3 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 860/24. X.2019.

De asemenea, nu au fost aplicate şi interpretate greşit de către instanţa de apel nici dispoziţiile art. 2528 C. civ.

Sub aspectul prescripţiei extinctive, aceste prevederi legale statuează cu privire la determinarea momentului începerii curgerii termenului de prescripţie, şi anume, în raport cu data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea şi care nu poate fi influenţat de un act de control întocmit de un terţ.

Prin decizia R.I.L. nr. 19/2019, anterior menţionată, ale cărei considerente sunt valabile şi în prezenta cauză, s-a reţinut că, sub aspectul curgerii prescripţiei extinctive, nu are relevanţă constatarea făcută şi comunicată de organul de control al Curţii de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control, deoarece controlul efectuat constată doar abaterile sau neregularităţile cu privire la aplicarea legii, ce au generat paguba, în baza datelor puse la dispoziţie de către instituţia supusă controlului, iar paguba constatată, preexistentă raportului Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control, trebuia să fie cunoscută independent de constatările organului de control, cu atât mai mult cu cât raportul a fost efectuat în baza actelor aflate în posesia entităţii controlate.

Instanţa supremă a statuat, la paragraful 60 din considerentele deciziei, că izvorul obligaţiei debitorului nu îl reprezintă actul de control al Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control, ci actul sau faptul juridic ce a generat paguba invocată.

S-a mai reţinut în considerentele deciziei, la paragrafele 61-62, că nu există nicio dispoziţie legală care să dispună explicit că actul de control al Curţii de Conturi reprezintă punctul de plecare al cursului prescripţiei extinctive, respectiv că acest act nu poate reprezenta nici măcar un act de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, iar a susţine că momentul curgerii termenului de prescripţie este cel al datei la care a fost emis actul de control de către Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control ar însemna a se lăsa lipsită de eficienţă însăşi instituţia prescripţiei, care sancţionează pasivitatea în exerciţiul dreptului subiectiv, o pasivitate care nu poate fi justificată de entitatea controlată pe necunoaşterea şi neaplicarea dispoziţiilor legale (paragraful 64).

Aşadar, s-a statuat că, în ceea ce priveşte momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, se aplică dreptul comun, fie că este vorba de prevederile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, fie că este vorba de dispoziţiile art. 2528 din noul C. civ.

Înalta Curte constată, mai mult, că nu prezintă relevanţă în speţă pentru determinarea momentului de început al cursului prescripţiei, data întocmirii ori comunicării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi, în niciun caz, data pronunţării hotărârii intermediare nr. x din 23.07.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019 de deschidere a procedurii insolvenţei faţă de recurentă, când a devenit cert că patrimoniul său este grav afectat, cum arată aceasta.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/16.04.2014, a cărui legalitate s-a menţinut de către instanţă, s-a stabilit în sarcina recurentei un prejudiciu urmare încălcării de către aceasta a obligaţiilor contractuale asumate prin contractul de finanţare nr. x/21.02.2021, însă, aceasta nu poate pretinde că a devenit cert că patrimoniul său a fost grav afectat abia prin deschiderea procedurii insolvenţei faţă de ea, în contextul în care împotriva ei a fost declanşată executarea silită de către autorităţile fiscale, această susţinere echivalând cu invocarea propriei culpe.

Astfel, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, corect şi legal instanţa de apel a apreciat că dreptul său la acţiune este prescris, stabilind în mod legal data când a început să curgă termenul de prescripţie de 3 ani, ca fiind data întocmirii procesului-verbal de constatare, 11.06.2014, când avea cunoştinţă de paguba invocată şi a cunoscut autorul faptei pretins ilicite.

Emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 11 iunie 2014, nu reprezintă voinţa unilaterală a intimatei-pârâte Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale A.F.I.R., ci este rezultatul conduitei recurentei-reclamante în derularea contractului de finanţare nr. x din 21.02.2011.

Mai mult, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, faptul că recurenta-reclamantă a sperat că autorităţile fiscale nu vor demara procedura de executare silită pentru recuperarea creanţelor bugetare, nu poate fi imputat intimatei-pârâte, şi nici nu influenţează în niciun fel cursul prescripţiei extinctive, reglementat de prevederile C. civ., ci dă expresie rolului sancţionator al prescripţiei dreptului material la acţiune pentru lipsa de diligenţă a titularului dreptului.

Faptul că recurenta-reclamantă nu a luat măsurile necesare la timp şi nu şi-a îndeplinit îndatoririle legale anterior controlului efectuat nu poate constitui temei de admitere al acţiunii sale.

Instanţa de apel a identificat corect şi dispoziţiile legale aplicabile situaţiei de fapt reţinute, dând eficienţă inclusiv celor statuate de I.C.C.J. prin Decizia de Recurs în interesul legii nr. 19/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860/24. X.2019.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că evocarea de către recurenta-reclamantă a dispoziţiilor art. 2523 şi art. 2528 alin. (1) C. civ., care, susţine aceasta că ar fi fost aplicate şi interpretate greşit de către instanţa de apel, nu este de natură a înfrânge soluţia instanţei de apel.

Sub aspectul prescripţiei extinctive, aceste prevederi legale statuează cu privire la determinarea momentului începerii curgerii termenului de prescripţie, şi anume în raport cu data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, şi care, aşa cum s-a arătat mai sus, nu poate fi influenţat de un act de control întocmit de un terţ faţă de raporturile dintre părţi.

Este mai presus de orice evidenţă că recurenta-reclamantă avea posibilitatea şi, totodată, obligaţia legală să declanşeze mecanismele interne în ce priveşte controlul de gestiune financiară, precum şi controlul de legalitate, controlul financiar preventiv, controlul financiar intern sau auditul, neavând ocrotirea legală de a sta în pasivitate până la deschiderea procedurii insolvenţei împotriva sa, cum nefondat solicită prin recurs.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că argumentele recurentei-reclamante întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu pot fi primite având în vedere că instanţa de apel a aplicat corect prevederile incidente, motiv pentru care, vor fi înlăturate, recursul urmând a fi respins, ca nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta- reclamantă A. S.R.L. - prin lichidator judiciar "B." S.P.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1129 A din 05 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2023.