Review for contradictory judgments inadmissible where res judicata was already litigated in the second proceeding

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Obiectul cererii, temeiul de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 06 august 2021, sub nr. x/2021, reclamanţii A. şi B. au formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 583 din 06.07.2021, pronunţate în dosarul nr. x/2017, de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, invocând, în drept, prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi pct. 8 C. proc. civ.

2. Soluţia instanţei de revizuire. Hotărârea recurată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 922, pronunţată la data de 15 decembrie 2021, în dosarul nr. x/2021, a respins excepţia tardivităţii cererii de revizuire, ca nefondată; a admis excepţia inadmisibilităţii, şi a respins cererea de revizuire formulată de revizuenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 583/06.07.2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata- pârâtă C. S.A., Bucureşti, ca inadmisibilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, revizuenţii A. şi B., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei înapoi spre o nouă judecată.

Recurenţii se raportează, în motivele de recurs invocate, la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.., invocând, în esenţă, următoarele motive:

În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., au susţinut că instanţa de revizuire avea obligaţia de a analiza autoritatea de lucru de judecat a deciziei pronunţate de Curtea de Apel în recurs, faţă de decizia rămasă definitivă în anul 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în litigiul ce a format obiectul dosarul nr. x/2015 şi, nesocotind regulile procedurale şi procesuale incidente, instanţa Curţii de Apel a încălcat unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv art. 6 C. proc. civ., dreptul la un proces echitabil, în opinia recurenţilor-revizuenţi fiind vădită încălcarea regulilor de procedură, care justifică admiterea prezentului recurs şi casarea hotărârii, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Subsumat criticii din recurs întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii au susţinut, în esenţă, că pretinsa analiză a autorităţii de lucru judecat din calea extraordinară a recursului, care a avut în vedere aspecte nelegale şi care a adăugat motivării dată deja prin decizia nr. 1078/21.03.2017, nu poate conduce la concluzia că este inadmisibilă declararea căii extraordinare a revizuirii, atât timp cât se invocă autoritatea de lucru judecat a altor decizii, fiind, fără îndoială, străină de natura pricinii motivarea instanţei.

Şi, în fine, subsumat motivului de recurs întemeiat pe pct. 8 art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii- revizuenţi au susţinut că decizia civilă nr. 922 pronunţată la data de 15 decembrie 2021 încalcă flagrant dispoziţiile art. 430 C. proc. civ., în condiţiile în care legea stabileşte că autoritatea de lucru judecat se ataşează automat hotărârii prin care se soluţionează în tot sau în parte fondul procesului; cu alte cuvinte, până la pronunţarea deciziei din recurs, aceştia neavând o hotărâre care să încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri definitive şi, totodată, sunt încălcate dispoziţiile art. 969 din vechiul C. civ., dezvoltând, în continuare, recurenţii aspecte privitoare la obiectul celor două litigii ce au format obiect al dosarelor nr. x/2015 şi nr. y/2017

În esenţă, consideră că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat, atât a deciziei civile nr. 1078/2017, cât şi a sentinţei civile nr. 12115/2016, ambele pronunţate în cadrul dosarului nr. x/2015 odată cu soluţionarea recursului în dosarul nr. x/2017.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 16.06.2022, sub nr. x/2021.

Apărarea formulată în cauză

Intimata C. S.A., Bucureşti a formulat întâmpinare la recurs, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea, ca legală şi temeinică, a deciziei recurate.

III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început la data de 09 august 2017, deci, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 20 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus comunicarea raportului către părţi. Părţile nu au formulat punct de vedere în scris la raport.

La termenul din 19 ianuarie 2023, recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 6 aprilie 2023, cu citarea părţilor, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia atacată în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin primul motiv de recurs formulat, subsumat cazului de casare prevăzut de pct. 5 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., recurenţii- revizuenţi au susţinut încălcarea de către instanţa de apel a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., considerând că, în cazul încălcării autorităţii de lucru judecat, instanţa de recurs avea obligaţia de a casa hotărârea şi de a trimite cauza înapoi spre rejudecare, întrucât, art. 497 C. proc. civ.. se aplică obligatoriu în situaţia încălcării autorităţii de lucru judecat.

În primul rând, recurenţii invocă încălcarea unor norme de procedură care reglementează soluţiile ce pot fi pronunţate în materia recursului; soluţiile ce pot fi pronunţate în materia revizuirii sunt cele prevăute la art. 513 alin. (4) C. proc. civ., deci, sub acest prim aspect, critica nu poate fi primită.

În al doilea rând, instanţa de revizuire s-a oprit la analiza cererii din perspectiva condiţiilor de admisibilitate a acesteia, conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., fără a mai verifica încălcarea autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri, susţinută de revizuenţi în motivarea cazului de revizuire invocat.

Or, câtă vreme instanţa, constatând neîndeplinirea unei condiţii de admisibilitate a cererii de revizuire, s-a limitat la soluţionarea acesteia doar din perspectiva excepţiei de inadmisibilitate, găsite întemeiată, în niciun caz nu mai putea fi vorba de eventualitatea unei soluţii de casare şi trimitere a cauzei spre rejudecare.

Susţinerile recurenţilor-revizuenţi sunt contrare procedurii de judecată a cererii de revizuire, astfel cum este ea reglementată prin prevederile din C. proc. civ., chiar cu aceeaşi denumire marginală- şi anume, art. 513 C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziţii, instanţa de revizuire analizează, în primul rând, admisibilitatea unei astfel de cereri şi abia apoi, dacă este trecut acest filtru, poate soluţiona cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate- ceea ce nu este cazul în speţă.

Şi cel de-al doilea motiv de recurs formulat, fundamentat pe pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. este nefondat.

Deşi recurenţii invocă o motivare străină de natura pricinii, critica nu se încadrează în prevederile legale invocate, care se referă doar la cazul când hotărârea cuprinde "numai motive străine de natura cauzei".

Înalta Curte va înlătura şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În actualul cadru procesual, Înalta Curte constată că este învestită, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de curtea de apel, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. textul procedural reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Astfel, potrivit acestor dispoziţii: "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 8.există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri."

Invocarea normei de drept menţionate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Conform art. 430 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este reglementată astfel: "(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".

Prin norma citată s-a urmărit înlăturarea încălcării autorităţii de lucru judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

În acest context, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), în măsura în care există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).

În cauză, întemeiat instanţa de revizuire a reţinut că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a căii de atac, din perspectiva faptului că, această chestiune, a nerespectării autorităţii de lucru judecat şi a efectelor hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2015- în speţă, a fost invocată ca motiv de recurs şi examinată, ca atare, de instanţa de recurs, prin decizia civilă nr. 583/06.07.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, supusă revizuirii, decizie care este definitivă.

Or, una dintre condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire pentru hotărâri definitive potrivnice este ca excepţia autorităţii de lucru judecat să nu fi fost invocată în al doilea proces ori, în ipoteza în care a fost invocată, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra acesteia - condiţie, neîndeplinită în speţă.

Instanţa de revizuire a constatat că această chestiune de drept (încălcarea sau nu, a autorităţii de lucru judecat, prin raportare la deciziile civile nr. 1078/2017 şi nr. 640/2018 ale Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, de către instanţa de apel care a pronunţat decizia civilă nr. 3014/08.10.2020, în dosarul nr. x/2017) a fost soluţionată în mod definitiv de către instanţa de recurs, prin decizia ce face obiectul revizuirii, iar această decizie se bucură, şi ea, la rândul său, de autoritate de lucru judecat, atât în ceea ce priveşte dispozitivul, cât şi considerentele.

Este adevărat că art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu reglementează expressis verbis o asemenea condiţie de admisibilitate, însă această condiţionare derivă din faptul că, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanţa de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate şi temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ca un corolar al principiului res judicata caracteristic hotărârilor judecătoreşti definitive.

În acest context, în măsura în care ar fi realizat o examinare a legalităţii şi temeiniciei asupra modului în care au fost dezlegate chestiunile de drept în litigiu, instanţa de revizuire ar fi exercitat, şi ea, o competenţă specifică unei instanţe de control judiciar şi, eventual, ar fi cenzurat o hotărâre judecătorească definitivă.

Ca atare, în mod cu totul nefondat se susţine de către recurenţii- revizuenţi că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1078/2017 şi a sentinţei civile nr. 12115/2016, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2015, o dată cu soluţionarea recursului în cadrul litigiului ce a format obiectul dosarului nr. x/2017

Procedând în acord cu dispoziţiile procedurale, instanţa de revizuire a concluzionat corect că nu are competenţa de a efectua o examinare a legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins potrivnice, în opinia revizuenţilor, pentru a decide care este cea corectă, întrucât, scopul acestui motiv de revizuire nu este cel al corectării unor eventuale greşeli de judecată, ci de a asigura respectarea autorităţii de lucru judecat, chestiune care fusese deja analizată, şi tranşată, în mod definitiv, prin decizia nr. 583/06.07.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, chiar decizia atacată cu revizuire.

Pentru toate aceste considerente, nu pot fi primite criticile expuse de recurenţi, în sensul că, în soluţionarea cererii de revizuire, instanţa ar fi nesocotit şi contractul dintre părţi, în forma stabilită de instanţa de judecată în dosarul nr. x/2015, după anularea clauzelor abuzive.

Din această perspectivă, este edificatoare jurisprudenţa C.E.D.O., în care s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Brumărescu, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat [...]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23 - 24, publicată în M. Of. nr. 855/21.12.2010)".

Prin criticile din recurs subsumate tot motivului prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii- revizuenţi au mai susţinut că decizia civilă nr. 922 pronunţată la data de 15 decembrie 2021, încalcă dispoziţiile art. 430 C. proc. civ., în condiţiile în care, arată aceştia, legea stabileşte că autoritatea de lucru judecat se ataşează automat hotărârii prin care se soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului; totodată, apreciază că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 969 din vechiul C. civ., căci, aşa după cum a reţinut şi Tribunalul Bucureşti, prin decizia nr. 640/20.02.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, "... în convenţia dintre părţi, în forma rămasă valabilă după anularea clauzelor abuzive, nu poate fi identificată nicio marjă ca element component al vreunei formule de calcul a dobânzii.

Înalta Curte observă că prin aceste critici din recurs sunt reiterate susţinerile din cererea de revizuire referitoare la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a considerentelor hotărârii, prin care s-a rezolvat chestiunea litigioasă antamată de recurenţii-revizuenţi, în raport cu art. 430 şi art. 431 din C. proc. civ.

Or, legiuitorul a urmărit ca, prin reglementarea cuprinsă în art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., care prevede că "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă", să concretizeze şi pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispoziţiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior.

Ceea ce invocă recurenţii-revizuenţi este efectul pozitiv al lucrului judecat, care se manifestă ca prezumţie, de natură a proba aspecte în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, tinzând să demonstreze modalitatea în care, prin prima soluţie, au fost dezlegate anterior anumite chestiuni litigioase fără posibilitatea de a se statua diferit în următoarele hotărâri.

Este adevărat că această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Prezumţia, însă, nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.

Prin urmare, instanţa de revizuire nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat şi, în caz afirmativ, procedează la anularea acestei din urmă hotărâri.

În acest context, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată, aşa cum s-a arătat mai sus, şi de împrejurarea ca, în cadrul celui de-al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe în legătură cu existenţa acelei hotărâri.

Cerinţa ca a doua instanţă să nu fi fost sesizată cu existenţa primei hotărâri şi să nu se fi pronunţat ea însăşi asupra autorităţii de lucru judecat izvorăşte din natura juridică a instituţiei revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare (inclusiv, în situaţia în care competenţa de soluţionare este dată instanţei ierarhic superioară în grad celor care au pronunţat hotărârile pretins contrare) şi nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un recurs la recurs, instanţa de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorităţii de lucru judecat de către cea de-a doua instanţă în faţa căreia s-a invocat acest aspect.

În concluzie, aşa cum corect şi legal s-a reţinut şi prin decizia recurată, instanţei de revizuire nu îi este permis să se transforme în instanţă de recurs şi nu îi este permis să cenzureze modalitatea în care o altă instanţă a dat, sau nu, efect autorităţii de lucru judecat în forma sa pozitivă.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea, Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M. Of. nr. 455/21.12.2010).

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte va înlătura motivele de casare invocate de recurenţi, cu consecinţa respingerii prezentului recurs, ca nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii- reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 922 din 15 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2023.