Appeals admitted, annulled assessment of management contracts quashed and remanded for deficient reasoning.

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2023

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la 2 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N., solicitând instanţei constatarea nulităţii absolute a contractului de mandat nr. x din 25 august 2011 încheiat între A. S.A. şi B.; constatarea nulităţii relative a contractului de mandat nr. x din 20 septembrie 2011 şi a contractului de administrare nr. x din 12 iunie 2012 încheiat între A. S.A. şi C.; constatarea nulităţii relative a contractului de administrare nr. x din 16 septembrie 2011 şi a contractului de mandat nr. x din 20 septembrie 2011 încheiat între A. S.A. şi F.; constatarea nulităţii relative a contractului de administrare nr. x din 16 septembrie 2011, respectiv a contractul nr. x din 12 iunie 2012 încheiat între A. S.A. şi D.; constatarea nulităţii relative a contractului de administrare nr. x din 16 septembrie 2011 încheiat între A. S.A. şi I.; constatarea nulităţii relative a contractului de administrare nr. x din 16 septembrie 2011 încheiat între A. S.A. şi G.; constatarea nulităţii relative a contractului de administrare nr. x din 16 septembrie 2011 încheiat între A. S.A. şi J.; constatarea nulităţii relative a contractului de administrare încheiat între A. S.A. şi E.; obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 695.450,57 RON, reprezentând prejudiciu cauzat A. S.A.

Pârâtul J. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, faţă de prevederile art. 3 raportat la art. 9 din Decretul nr. 167/1958.

Pârâţii B. şi I. au formulat întâmpinări prin care au invocat excepţia necompetenţei teritoriale, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Pârâţii H. şi L. au formulat întâmpinări prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Pârâtul C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prematurităţii faţă de nesoluţionarea dosarului nr. x/2013 care avea ca obiect insolvenţa societăţii O. S.A. şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Prin încheierea de şedinţă din 25 noiembrie 2015, Tribunalul Constanţa a respins excepţia necompetenţei teritoriale şi excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a II-a Civile a tribunalului.

Prin precizările din 18 decembrie 2015, reclamanta a arătat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă constatarea nulităţii absolute a următoarelor contracte: contractul de mandat nr. x din 25 august 2011 încheiat între A. S.A. şi B.; contractul de mandat nr. x din 20 septembrie 2011 şi a contractului de administrare nr. x din 12 iunie 2012 încheiat între A. S.A. şi C.; contractul de administrare nr. x din 16 septembrie 2011 şi contractul de mandat nr. x din 20 septembrie 2011 încheiat între A. S.A. şi F.; contractul de administrare nr. x din 16 septembrie 2011, respectiv contractul nr. x din 12 iunie 2012 încheiat între A. S.A. şi D.; contractul de administrare nr. x din 16 septembrie 2011 încheiat între A. S.A. şi I.; contractul de administrare nr. x din 16 septembrie 2011 încheiat între A. S.A. şi G.; contractul de administrare nr. x din 16 septembrie 2011 încheiat între A. S.A. şi J.; contractul de administrare încheiat între A. S.A. şi E. şi obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 695.450,57 RON, reprezentând prejudiciu cauzat A. S.A.

În ceea ce priveşte nulitatea absolută a contractului de mandat nr. x din 25 august 2011 încheiat între A. S.A. şi B., au fost indicate dispoziţiile art. 5 C. civ. din 1864, respectiv dispoziţiile care interzic desemnarea în calitate de director a unei persoane care nu îndeplineşte condiţiile impuse de lege cu privire la onorabilitate raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) coroborate cu art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal şi art. 731 coroborate cu art. 6 alin. (2) din Legea societăţilor nr. 31/1990, având fapte înscrise în cazierul său fiscal care îl făceau incompatibil cu această funcţie.

Pentru celelalte contracte, s-a arătat că nulitatea contractelor este determinată de aplicarea principiului nulităţii actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal. Nulitatea tuturor contractelor este determinată de constatarea nulităţii absolute a hotărârilor AGOA din 16 septembrie 2011, 27 decembrie 2011, 29 februarie 2012 şi 12 iunie 2012.

În ceea ce priveşte temeiul juridic al capătului de cerere vizând obligarea pârâţilor la plata sumelor reprezentând prejudiciul societăţii, acest prejudiciu este compus din prejudiciul constând în cheltuielile suportate de reclamantă cu remuneraţiile pârâţilor, prejudiciu reprezentând sume decontate/ridicate din casierie de către pârâţi, prejudiciu reprezentând avansuri spre decontare, prejudiciu reprezentând cheltuieli suportate de reclamantă cu salarizarea şi decontarea cheltuielilor personalului, în baza contractelor individuale de muncă perfectate cu H., P., M. şi Q. şi prejudiciu constând în contravaloare combustibili alimentaţi cu card. Temeiul repunerii părţilor în situaţia anterioară se circumscrie efectului nulităţii actului juridic civil şi al răspunderii civile delictuale.

Prin încheierea de şedinţă din 24 februarie 2016, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis excepţia decăderii reclamantei din dreptul de a modifica acţiunea prin precizările depuse la 18 decembrie 2015, prin care aceasta a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractelor de mandat şi de administrare pentru care solicitase constatarea nulităţii relative prin cererea de chemare în judecată.

Prin încheierea din 17 iunie 2016, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, reţinând că, raportat la faptul că actualii reprezentanţi legali ai societăţii au fost împiedicaţi de pârâţi să îşi exercite atribuţiile de conducere şi administrare a societăţii în perioada septembrie 2011- iulie 2012 şi faţă de soluţionarea dosarului civil nr. x/2011, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a hotărârii AGOA din 16 septembrie 2011, abia la 1 noiembrie 2012, termenul de prescripţie nu s-a împlinit, cererea fiind introdusă la 2 iulie 2015, iar termenul de prescripţie urma să se împlinească la 1 noiembrie 2015.

Prin încheierea din 17 iunie 2016, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a unit cu fondul excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

La 12 decembrie 2016 reclamanta a formulat precizări la acţiune, arătând din ce se compune suma totală de 695.450,57 RON.

Prin încheierile de şedinţă din 14 decembrie 2016 şi din 21 decembrie 2016, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a încuviinţat parţial obiectivele expertizei contabile astfel cum au fost propuse de reclamantă şi a încuviinţat pentru pârâţii H. şi I. obiectivele solicitate la termenul de la 14 decembrie 2016.

După administrarea probei cu expertiză contabilă, la 26 septembrie 2018, reclamanta a formulat precizări cu privire la câtimea obiectului capătului doi de cerere, astfel: (i) suma de 151.573,67 RON, reprezentând sume cheltuite de A. S.A. pentru B., suma compusa din 5.661,59 RON, sume decontate din casierie de B., conform anexei raportul de expertiza, 5.626 RON, reprezentând avansuri spre decontare, conform anexei 1 c la raportul de expertiză, 101.262 RON, cheltuieli suportate de A. S.A. cu remuneraţia pârâtului B., conform anexei 1a din raportul de expertiza, 39.024,08 RON, cheltuieli cu combustibil decontate cu card de combustibil, conform anexei 1d la raportul de expertiza; (ii) suma de 183.823 26 RON, reprezentând cheltuieli suportate de A. S.A. pentru salariaţii H., P., M. şi Q.; (iii) suma de 144.62309 RON, reprezentând prejudiciu cauzat atât de C., cât şi de ceilalţi pârâţi, sumă care la rândul ei este compusă din: 10.725,16 RON reprezentând avansuri spre decontare şi care a fost justificată mod nelegal prin achiziţia de produse şi combustibil, conform anexei 2 c la raportul de expertiza, 42.880,93 RON reprezentând sume decontate direct din casierie, conform anexei 1 c din raportul de expertiza, 91.017 RON, cheltuieli suportate de A. S.A. cu remuneraţia pârâtului C., conform anexei 1a la din raportul de expertiza; (iv) suma de 104.704,41 RON reprezentând prejudiciu cauzat atât de F. cât şi de ceilalţi pârâţi; (v) suma de 25.296 RON, reprezentând prejudiciu cauzat atât de D., cât şi de ceilalţi pârâţi, sumă care reprezintă cheltuieli suportate de A. S.A. cu remuneraţia sa, conform anexei 1a din raportul de expertiză; (vi) suma de 18.881,86 RON, reprezentând prejudiciu cauzat atât de I. cât şi de ceilalţi pârâţi; (vii) suma de 26.716 38 RON, reprezentând prejudiciu cauzat atât de G., cat şi de ceilalţi pârâţi; (viii) suma de 9.235 RON reprezentând prejudiciu cauzat atât de J., cât şi de ceilalţi pârâţi; (ix) suma 15.990,85 RON reprezentând prejudiciu cauzat atât de E., cat şi de ceilalţi pârâţi.

La 30 mai 2017 reclamanta a precizat, cu privire la suma de 84.256,5 RON reprezentând prejudiciu constând în contravaloare combustibili alimentaţi cu card, faptul că perioada pentru care se solicită restituirea sumelor este 30 septembrie 2011-31 iulie 2012, detaliind sumele pentru fiecare pârât.

Prin sentinţa civilă nr. 1845 din 12 decembrie 2018, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B., H., C., L. şi I., invocate prin întâmpinări, ca neîntemeiate, a admis în parte cererea de chemare în judecată, a constatat nulitatea absolută a contractului de mandat nr. x din 25 august 2011 încheiat între reclamantă şi pârâtul B., a contractului de mandat nr. x din 20 septembrie 2011 şi a contractului de administrare nr. x din 12 iunie 2012 încheiat între reclamantă şi pârâtul C., a contractului de administrare nr. x din 16 septembrie 2011 şi a contractului de mandat nr. x din 20 septembrie 2011 încheiat între reclamantă şi pârâtul F., a contractului de administrare nr. x din 16 septembrie 2011 şi a contractului nr. x din 12 iunie 2012 încheiat între reclamantă şi pârâta D., a contractului de administrare nr. x din 16 septembrie 2011 încheiat între reclamantă şi pârâtul I., a contractului de administrare nr. x din 16 septembrie 2011 încheiat între reclamantă şi pârâtul G., a contractului de administrare nr. x din 16 septembrie 2011 încheiat între reclamantă şi pârâtul J., a contractului de administrare încheiat între reclamantă şi pârâtul E.; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata în solidar către reclamantă a sumei de 695.457,34 RON, ca neîntemeiat, şi a obligat reclamanta la plata către pârâtul B. a sumei de 6.068,03 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pârâţii B. şi I. au formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 1845 din 12 decembrie 2018, iar reclamanta A. S.A. a declarat apel împotriva încheierii de şedinţă din 24 februarie 2016, a încheierilor de încuviinţare a probatoriilor din 14 decembrie 2016 şi din 21 decembrie 2016 şi a sentinţei civile nr. 1845 din 12 decembrie 2018. Pârâţii G., M., N., R., K. şi D. au formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 1845 din 12 decembrie 2018 pe care au considerat-o parţial netemeinică, sub aspectul constatării nulităţii absolute a contractelor de mandat prin aplicarea principiului nulităţii actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal.

Prin decizia civilă nr. 289 din 9 iunie 2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins apelurile declarate ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanta A. S.A. şi pârâţii B. şi I..

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă A. S.A. a solicitat casarea în parte a deciziei atacate în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii sale de apel şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Motivele invocate de recurenta-reclamantă sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 22 C. proc. civ. (principiul rolului activ al judecătorului) întrucât a menţinut soluţia instanţei de fond referitor la calificarea cererii formulate de reclamantă la 18 decembrie 2015. Recurenta-reclamantă consideră că instanţa de apel nu a analizat aspectele cu care a fost învestită în sensul că a reţinut incidenţa art. 1915 C. civ., deşi niciuna din părţi nu a invocat acest temei juridic, încălcând astfel prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Recurenta-reclamanta mai arată că decizia atacată nu este motivată în ceea ce priveşte pretinsa neîndeplinire a condiţiilor răspunderii civile delictuale şi nici referitor la concluzia privind pretinsa incidenţă a excepţiei de la principiul retroactivităţii efectelor nulităţii. Consideră că instanţa de apel nu a analizat toate motivele de apel.

Prin memoriul de recurs se susţine şi că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 998-art. 999 C. civ. din 1864, precum şi principiul restitutio in integrum raportat la contractele desfiinţate şi faptele ilicite cauzatoare de prejudicii din perioada septembrie - octombrie 2011, dispoziţiile art. 1254 alin. (3), art. 1640 alin. (1), art. 1638 C. civ. şi ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 raportat la contractele desfiinţate şi faptele ilicite cauzatoare de prejudicii din perioada 1 octombrie 2011 - 1 iulie 2012, atunci când a reţinut că prejudiciul în cuantum de 695.450,57 RON nu este supus restituirii deoarece pârâţii beneficiau de dreptul la plata salariilor şi de celelalte drepturi aferente funcţiei deţinute.

Recurenta-reclamantă susţine că pârâţii au dobândit şi menţinut abuziv funcţiile de conducere, cu intenţia directă de a frauda patrimoniul societăţii recurente, fără a desfăşura activitatea corelativă sumelor încasate, astfel că se impunea obligarea lor la restituirea prejudiciului cauzat, fără a fi incidentă o excepţie de la principiul restitutio in integrum, astfel cum greşit a reţinut curtea de apel. Mai arată că, referitor la contractele desfiinţate şi faptele ilicite din perioada 1 octombrie 2011 - 1 iulie 2012, sunt aplicabile prevederile art. 1254 alin. (3), art. 1638, art. 1640 alin. (1) C. civ.

şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, care nu recunosc nicio excepţie de la principiul restituirii integrale a prestaţiilor în privinţa actelor cu executare succesivă. Menţionează că pârâţii, cu excepţia dlui H., nu au figurat niciodată ca administratori ai A. S.A. şi că aveau obligaţia de a înceta orice acte de administrare începând cu 24 octombrie 2011, data la care a fost pronunţată sentinţa nr. 5803/2011 de suspendare a Hotărârii AGOA nr. 5 din 16 septembrie 2011. De la aceeaşi dată a dispărut temeiul contractual pentru încasarea sumelor a căror restituire se solicită.

Apreciază că între reclamantă şi pârâţi nu au existat contracte semnate valabil deoarece persoanele care le-au semnat nu aveau calitatea de reprezentanţi ai societăţii, constatarea nulităţii hotărârilor AGOA din datele de 16 septembrie 2011, 28 decembrie 2011, 29 februarie 2012 şi 12 iunie 2012 având ca efect lipsirea cu caracter retroactiv a calităţii oficiale a persoanelor desemnate în calitate de administratori prin aceste acte juridice. Menţionează că pârâtul B. nu a îndeplinit niciodată condiţiile legale pentru a putea ocupa funcţia de director general al A.

S.A. având cazier, aspect constatat de ONRC.

Autoarea căii de atac susţine că instanţa de apel a ignorat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a sentinţelor vizând suspendarea şi anularea hotărârilor AGOA din 27 decembrie 2011 şi, respectiv 12 iunie 2012, prin care s-a stabilit că pârâţii nu au deţinut legal calitatea de administratori ai A. S.A. în perioada septembrie 2011 - iulie 2012. Arată că acţiunea în constatarea nulităţii este diferită de acţiunea care vizează repunerea părţilor în situaţia anterioară, aceasta din urmă fiind un efect al constatării nulităţii şi implicând şi răspunderea pentru faptele ilicite comise de pârâţi.

În opinia recurentei-reclamante, pârâţii au fost administratori de fapt, aspect pe care curtea de apel l-a ignorat, astfel că ulterior datei de 16 septembrie 2011, încasarea remuneraţiilor a constituit o faptă ilicită, prejudiciul fiind dovedit.

Recurenta-reclamantă a indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin recursul formulat, recurentul-pârât B. a solicitat casarea în parte a deciziei atacate în ceea ce priveşte menţinerea de către instanţa de apel a soluţiei prin care tribunalul a constatat nulitatea absolută a contractului de mandat nr. x din 25 august 2011, cu cheltuieli de judecată, invocând, în esenţă, următoarele:

Recurentul-pârât arată că a exercitat legal mandatul său de director general al A. S.A. în perioada 25 august 2011 - 12 iulie 2012, astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar, care nu au fost contestate de părţi, şi se precizează că nu a avut calitatea de administrator sau membru al consiliului de administraţie.

Recurentul-pârât susţine că motivarea este străină de natura cauzei întrucât reclamanta a invocat existenţa unor date înscrise în cazierul fiscal, nu în cazierul judiciar, şi că a aplicat greşit prevederile art. 731 coroborat cu art. 6 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 întrucât sancţiunea în cazul faptelor înscrise în cazierul fiscal nu este nulitatea, ci inopozabilitatea actului juridic ca urmare a neînscrierii acestuia în Registrul comerţului.

Autorul căii de atac afirmă că instanţa de apel a apreciat greşit asupra felului nulităţii aplicabile contractului de mandat nr. x din 25 august 2011, fiind vorba de o nulitate relativă, întrucât acest contract nu poate fi considerat nul ca urmare a anulării vreunei hotărâri AGA, mandatele celor care au semnat contractul în numele societăţii nefiind anulate.

Recurentul-pârât consideră că nu există nicio cauză de nulitate absolută sau relativă care să afecteze contractul său de mandat şi că înregistrarea mandatului său în Registrul comerţului a fost respinsă din cauza faptelor existente în cazierul fiscal al dlui S., şi nu în cazierul fiscal al recurentului.

Recurentul-pârât a indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs, recurentul-pârât I. a solicitat casarea în parte a deciziei atacate în ceea ce priveşte menţinerea de către instanţa de apel a soluţiei prin care tribunalul a constatat nulitatea absolută a contractului de administrare nr. x din 16 septembrie 2011, cu cheltuieli de judecată, invocând, în esenţă, următoarele:

Autorul căii de atac arată că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 9 (principiul disponibilităţii), art. 13 (dreptul la apărare), art. 14 (principiul contradictorialităţii) şi art. 22 alin. (4) C. proc. civ. deoarece tribunalul a analizat nulitatea absolută a contractului de administrare deşi reclamanta a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, constatarea nulităţii relative a contractului de administrare, şi a fost decăzută din dreptul de a modifica acţiunea.

Recurentul-pârât susţine că decizia atacată nu este motivată deoarece curtea de apel nu a răspuns criticilor referitoare la obiectul cererii de chemare în judecată.

Aceeaşi parte apreciază că este greşită statuarea instanţei de apel referitoare la aplicarea corectă de către judecătorul de la fond a principiului efectelor nulităţii actului juridic civil asupra actelor subsecvente hotărârilor AGA anulate întrucât au fost ignorate aspectele specifice funcţionării unei societăţi şi buna-credinţă a recurentului. Consideră că actele de administrare şi de conservare pe care le-a efectuat pot fi menţinute, constituind o excepţie de la principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis.

Recurentul-pârât a indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât J. a depus întâmpinare faţă de recursul formulat de recurenta-reclamantă, prin care a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinări faţă de recursurile formulate de recurenţii-pârâţi B. şi I., prin care a invocat nulitatea recursurilor raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi a solicitat respingerea acestora.

Recurenţii-pârâţi nu au depus răspuns la întâmpinare.

Pe baza cererilor de recurs şi a întâmpinărilor depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că recursurile sunt admisibile în principiu.

Prin încheierea din 5 octombrie 2022 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor declarate, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 8 februarie 2023 a fost admisă excepţia netimbrării recursului declarat de recurentul-pârât I., constatându-se că autorul căii de atac nu şi-a îndeplinit obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru. Prin aceeaşi încheiere a fost respinsă excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-pârât B., invocată de recurenta-reclamantă A. S.A. prin întâmpinare, faţă de faptul că din cererea de recurs se desprind critici de nelegalitate care pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., au fost admise în principiu recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.A. şi de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 289 din 9 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi s-a stabilit termen de judecată la 5 aprilie 2023.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu privire la recursul declarat de recurentul-pârât I., Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, autorului căii de atac i s-a pus în vedere să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 RON. Faţă de faptul că recurentul a depus, la dosar, copia dovezii de plată, prin raportul întocmit de magistratul-asistent, s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu, sub rezerva depunerii, în original, a dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 de RON. Instanţa supremă reţine raportul a fost comunicat recurentului-pârât la 13 octombrie 2022 la sediul procesual ales, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânate aflat la dosarul de recurs, şi că partea nu a formulat punct de vedere, conform dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ.. Întrucât recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru cu originalul dovezii de plată, până la termenul de la 8 februarie 2023, Înalta Curte a admis excepţia netimbrării şi va anula ca netimbrat recursul declarat de această parte.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., instanţa supremă va înlătura criticile subsumate pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prin care autoarea căii de atac susţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 22 din acelaşi cod întrucât prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de mandat nr. x din 25 august 2011 încheiat între A. S.A. şi B. şi constatarea nulităţii relative a celorlalte contracte de mandat şi administrare, iar la 18 decembrie 2015, partea a depus un înscris prin care a solicitat tribunalului să constate nulitatea absolută a tuturor acestor contracte. Instanţa de fond a pus în vedere părţii să formuleze în scris această cerere, cu indicarea inclusiv a temeiului de drept. În mod corect, curtea de apel a respins apelul formulat de reclamantă împotriva încheierii de şedinţă din 24 februarie 2016 prin care tribunalul a admis excepţia decăderii reclamantei din dreptul de a modifica acţiunea prin precizările depuse la 18 decembrie 2015. Instanţa de prim control judiciar a considerat că tribunalul a aplicat corect prevederile art. 204 C. proc. civ.. Nu se poate reţine că menţinerea soluţiei instanţei de fond echivalează cu lipsa rolului activ al judecătorului atât timp cât susţinerile din apel au fost analizate, în limitele învestirii, iar curtea de apel a avut în vedere succesiunea actelor procedurale, precum şi momentul la care a fost depusă cererea precizatoare.

Înalta Curte nu va reţine nici criticile prin care se arată că motivarea deciziei recurate este deficitară în sensul că nu a fost analizat motivul de apel referitor la invocarea, de către instanţa de fond, a dispoziţiilor art. 1915 C. civ., potrivit cărora administratorul răspunde personal faţă de societate pentru prejudiciile aduse prin încălcarea legii, a mandatului primit sau prin culpă în administrarea societăţii. Se constată că tribunalul a făcut trimitere la art. 1915 C. civ. în contextul în care a statuat că "răspunderea administratorilor se angajează în condiţiile contractuale, ce se completează cu dispoziţiile Legii 31/1990 şi ale dreptului civil." Instanţa de prim control judiciar a răspuns apelurilor formulate de reclamantă şi de pârâţi prin considerente comune, statuând că temeiurile de drept pe care le va avea în vedere sunt normele din C. civ. din 1864 şi cele din Noul C. civ., în funcţie de data încheierii contractelor şi de data săvârşirii presupuselor fapte ilicite, precum şi de dispoziţiile Legii societăţilor nr. 31/1990.

Instanţa supremă va reţine criticile prin care recurenta-reclamantă arată că instanţa de apel nu a motivat decizia sa cu privire la incidenţa excepţiei de la principiul retroactivităţii efectelor nulităţii. Din considerentele deciziei atacate rezultă că statuările curţii de apel nu constituie un raţionament suficient, care să îndeplinească exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Analizând recursul declarat de recurentul-pârât B., instanţa supremă va reţine criticile prin care acesta susţine că motivarea este străină de natura cauzei, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Conform dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod, considerentele hotărârii trebuie să conţină inclusiv expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă, pe baza probelor administrate, iar această situaţie de fapt trebuie să fie corect stabilită, prin raportare la cererile şi apărările părţilor.

Instanţa supremă reţine că reclamanta a invocat drept cauză de nulitate absolută a contractului de mandat încheiat cu recurentul-pârât existenţa unor date înscrise în cazierul fiscal, situaţie reglementată de dispoziţiile art. 2 şi art. 8 din O.G. nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, iar curtea de apel a motivat soluţia de respingere a apelului formulat de pârât prin raportare la prevederile art. 731 coroborat cu art. 6 alin. (2) din Legea societăţilor nr. 31/1990.

Textele de lege pe care le-a avut în vedere curtea de apel, forma în vigoare la 25 august 2011 (data numirii recurentului în funcţie de director general) prevedeau interdicţia persoanelor care potrivit legii, "erau incapabile ori care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu modificările şi completările ulterioare, pentru infracţiunile prevăzute de art. 143-145 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei" sau pentru cele prevăzute de Legea nr. 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare, de a deţine calitatea de administratori.

Dispziţiile art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 75/2001 statuează că "judecătorul delegat, instanţele şi organele competente nu dispun, respectiv nu autorizează" numirea de noi reprezentanţi legali "în cazul în care în cazierul fiscal există înscrise fapte de natură penală şi/sau "fapte de atragere a răspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil sau insolvent, stabilită prin decizie a organului fiscal competent rămasă definitivă în sistemul căilor administrative de atac sau prin hotărâre judecătorească, după caz," sau de inactivitate fiscală.

Din lecturarea prevederilor legale mai sus menţionate rezultă că instanţa de apel nu şi-a construit raţionamentul plecând de la temeiul de drept şi de la aspectele invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată şi nici nu a analizat susţinerile pârâtului B. din cererea de apel, dezvoltând considerente străine de natura cauzei.

Mai mult decât atât, curtea de apel nu a analizat argumentele recurentului-pârât prin care acesta a arătat că circumstanţele în care a fost încheiat contractul său de mandat sunt diferite de cele în care au fost încheiate celelalte contracte, nici nu a indicat, în concret, care sunt faptele înscrise în cazierul fiscal al recurentului (înscris care este depus la dosar) şi care este efectul existenţei acestor fapte asupra raportului de mandat dintre recurentul-pârât şi recurenta-reclamantă. Instanţa supremă constată astfel că decizia recurată este lipsită de motivare pe aceste aspecte.

Faţă de efectele produse de casarea deciziei recurate determinată de nerespectarea exigenţelor stabilite de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa supremă apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor subsumate pct. 8 al art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, dezvoltate de recurentul-reclamantă şi de recurentul pârât B..

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a raportat la art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., va anula ca netimbrat recursul declarat de recurentul-pârât I., iar în temeiul art. 496 alin. (1) teza I şi al art. 497 din acelaşi cod, va admite recursurile formulate de recurenta-reclamantă A. S.A. şi de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 289 din 9 iunie 2021, pe care o va casa şi va trimite cauza spre o nouă judecată Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Cu ocazia unei noi judecăţi, instanţa de apel va construi raţionamentul logico-juridic pe baza înscrisurilor de la dosar, plecând de la analiza temeiului de drept invocat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, în limitele învestirii şi cu respectarea principiului devoluţiunii în apel, luând în considerare că aceasta a invocat existenţa unor fapte înscrise în cazierul fiscal drept cauză de nulitate a contractului de mandat încheiat cu B.. De asemenea, curtea de apel va analiza toate motivele expuse de pârâtul B. cărora le va răspunde în mod punctual şi argumentat, va stabili care este sancţiunea care intervine asupra contractului de mandat şi va soluţiona apelul pârâtului B., ţinând cont şi de petitul acţiunii în ceea ce îl priveşte pe acest pârât.

Faţă de soluţia de admitere a apelului recurentului-pârât B. şi de casare a hotărârii recurate pentru lipsa motivării şi pentru existenţa unei motivări străine de natura cauzei şi întrucât soluţionarea apelului promovat de pârâtul B. tinde la redefinirea situaţiei de fapt şi la reaşezarea considerentelor deciziei, instanţa supremă apreciază că se impune şi reanalizarea apelului reclamantei A. S.A. pentru a se răspunde tuturor criticilor formulate de aceasta în calea devolutivă de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul-pârât I. împotriva deciziei civile nr. 289 din 9 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.A. şi de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 289 din 9 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2023.