Arbitral annulment waived by failure to raise defects at first hearing; limitation norms classified as dispositive

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2023

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 08.07.2019 pe rolul Judecătoriei Negreşti-Oaş, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâţii D., E. şi F.., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate că nu a fost finalizat procesul de desocotire între autorul lor, G. şi cele două pârâte şi că, pentru 231 de dosare aflate în portofoliul F.., nu le-a fost achitată suma cuvenită cu titlu de desocotire, estimând că societatea profesională pârâtă are de încasat peste 743.000 RON - onorarii cuprinse în facturi emise pentru dosare de insolvenţă care fac obiectul actului de desocotire din 22.10.2010. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei calculate conform art. 7 din actul de desocotire în raport cu onorariile încasate în ultimii 3 ani de către F.. pentru cele 231 de dosare de insolvenţă, estimată provizoriu la 50.000 RON, a dobânzii de refinanţare practicate de Banca Naţională a României şi a cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată la dosar în 30.07.2019, reclamanţii şi-au precizat acţiunea, renunţând la capetele de cerere prin care solicitaseră să se constate nefinalizarea procesului de desocotire şi constatarea sumei pe care pârâta F. ar avea-o de primit pentru cele 231 dosare de insolvenţă.

Prin cererea înregistrată la 24.10.2019, reclamanţii si-au modificat acţiunea, identificând dosarele de insolvenţă pentru care pretind achitarea onorariului cuvenit şi solicitând obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 90.192 RON, aferentă celor şapte dosare de insolvenţă identificate la punctul 2.1 din cerere, a sumei de 108.883 RON, aferentă celor 92 de dosare de insolvenţă menţionate la punctul 2.2 din cerere şi a sumei de 108.883 RON, dobândă, recalculată până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 142/11.02.2020, Judecătoria Negreşti-Oaş a admis excepţia necompetenţei generale a instanţei, invocată de pârâte prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Instituţiei Arbitrale din cadrul Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (în continuare "U.N.P.I.R").

Prin decizia nr. 10/28.10.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Instanţa Superioară de Disciplină din cadrul U.N.P.I.R. a admis excepţia propriei necompetenţe.

Ca urmare a cererii reclamanţilor din 02.12.2020, Preşedintele U.N.P.I.R. a emis deciziile 1, 2 şi 3/2021, iar cererea a fost înregistrată sub nr. de dosar x/2021 al U.N.P.I.R. - Comisia de Arbitraj.

Prin hotărârea arbitrală nr. 10/8.10.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Comisia de arbitraj din cadrul U.N.P.I.R. a luat act de renunţarea reclamanţilor la petitele 1.1 şi 1.2 din acţiunea introductiva, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâte şi a admis în parte cererea, obligând pârâtele, în solidar, la plata sumei de 318.895 RON, diferenţă din cota de desocotire cuvenită în baza actului încheiat la 22.10.2010.

Împotriva sentinţei arbitrale, a formulat acţiune în anulare D., în nume propriu şi în reprezentarea F..

Prin sentinţa civilă nr. 2/28.04.2022, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins acţiunea în anulare ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe civile, a declarat recurs D., în nume propriu şi în reprezentarea F.., solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei primei instanţe, spre rejudecare.

Un prim motiv de recurs a vizat considerentele prin care s-au respins motivele acţiunii în anulare fundamentate pe art. 608 lit. b) şi c) C. proc. civ.

Într-o primă critică, recurenta a susţinut că acestea sunt străine de natura cauzei, fiind eronată concluzia curţii de apel în sensul că arbitrajul organizat de U.N.P.I.R. este unul instituţionalizat, premisă care a condus şi la confirmarea legalităţii declinării competenţei instanţei judecătoreşti în favoarea instanţei arbitrale în temeiul art. 554 alin. (1) C. proc. civ.

Expunând parcursul procesual al litigiului şi invocând adresa U.N.P.I.R. nr. x/16.03.2022, recurenta a considerat inaplicabil art. 616 C. proc. civ., întrucât instanţa arbitrală s-a constituit ad-hoc, nefiind permanentă, soluţionarea cauzei s-a efectuat în lipsa unui regulament sau a unor reguli de procedură prealabil stabilite, iar comisiei de arbitraj i-a lipsit autonomia, din moment ce a fost asistată de Secretariatul General U.N.P.I.R.

A apreciat că atât legalitatea declinării de competenţă de către instanţa judecătorească, cât şi a procedurii arbitrale depinde de calificarea arbitrajului drept instituţionalizat sau ad-hoc.

În al doilea rând, autoarea recursului a combătut respingerea criticii privind neregularitatea sesizării tribunalului arbitral, catalogată de prima instanţă ca abuz de drept, cu ignorarea împrejurării că tribunalul arbitral nu a fost sesizat de reclamante cu o cerere de arbitrare, contrar art. 571 raportat la art. 194 C. proc. civ. şi art. 39 din Statutul U.N.P.I.R., ci doar cu o cerere pentru numirea unui arbitru în persoana doamnei H..

În privinţa clauzei compromisorii cuprinse în art. 37-43 din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician in insolvenţă, autoarea căii de atac a arătat că dispoziţiile respective atribuie competenţa instanţei arbitrale, dar nu reglementează desfăşurarea arbitrajului - modalitatea de desemnare şi numărul arbitrilor, locul arbitrajului, regulile de procedură aplicabile -, împrejurare în care, în completare, se impunea aplicarea art. 550, 551, 543, 544, 566- 568 C. proc. civ.

Recurenta a combătut şi considerentele prin care prima instanţă a reţinut că Preşedintele U.N.P.I.R. a desemnat arbitrul unic şi, necontestând numirea, părţile au achiesat la aceasta în acord cu art. 551 C. proc. civ. A susţinut că nici Statutul U.N.P.I.R. şi nici convenţia arbitrală nu fundamentează această concluzie, iar încălcarea modului de numire a arbitrilor atrage nulitatea hotărârii arbitrale.

Autoarea căii de atac a mai arătat că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, care încorporează dreptul la un tribunal independent şi imparţial, întrucât nu a fost consultată şi nu i s-a oferit posibilitatea de a face propuneri de arbitri, soluţionarea litigiului fiind realizată de un arbitru unic propus de reclamanţi.

În al treilea rând, recurenta a afirmat că, deşi absenţa regulilor de procedură a condus la derularea defectuoasă a procesului arbitral şi la pronunţarea unei hotărâri arbitrale netemeinice şi nelegale, prima instanţă şi-a fundamentat hotărârea pe dispoziţii străine de natura cauzei - art. 575, 576 şi 619 C. proc. civ. -, apreciind că Statutul U.N.P.I.R. impune respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, care devin reguli de procedură suficiente pentru derularea procedurii arbitrale, fiind înglobate în aceasta.

Reiterând definiţia şi caracteristicile arbitrajului instituţionalizat, autoarea căii de atac a arătat că în cursul procedurii s-a probat inexistenţa unui regulament şi a regulilor de procedură arbitrală, subliniind că art. 39-44 din Statutul U.N.P.I.R. nu sunt îndestulătoare pentru a permite derularea arbitrajului.

A conchis, cu referire la această critică, că litigiul a fost soluţionat în absenţa unei convenţii arbitrale, iar arbitrajul derulat de U.N.P.I.R. nu este unul instituţionalizat, ci ad-hoc.

Un al doilea motiv de recurs a privit respingerea de către curtea de apel a apărărilor întemeiate pe art. 608 lit. h) C. proc. civ., în privinţa prescripţiei extinctive.

Recurenta a combătut statuarea curţii de apel în privinţa caracterului de ordine privată a acestor norme, arătând că actul de desocotire a fost încheiat la 22.10.2010, anterior intrării in vigoare a noului C. civ., fiind aplicabil art. 3 din Legea nr. 71/2011 şi, în consecinţă, Decretul nr. 167/1958, care nu cuprindea norme de ordine privată, iar încălcarea lor putea face obiectul analizei în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Totodată, recurenta a arătat că instanţa statală şi-a însuşit poziţia arbitrului, dar nu a motivat respingerea argumentelor din acţiunea în anulare, în privinţa momentului începerii curgerii prescripţiei şi a împlinirii termenului de prescripţie.

O altă critică s-a referit la lipsa considerentelor pentru respingerea motivului acţiunii în anulare întemeiat pe art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., prin care recurenta a invocat lipsa motivelor hotărârii arbitrale, însă ignorând critica, prima instanţă s-a limitat la rezumarea hotărârii arbitrale.

La 07.10.2022, intimaţii A., B. şi C. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele dosarului şi sentinţa atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Motivele de recurs nu a fost încadrate de autoarea acestuia în ipotezele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă vor fi analizate prin prisma celor reglementate de pct. 5 şi 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care determină casarea hotărârii când instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Examinarea motivelor de recurs va fi realizată în succesiunea logică determinată de efectele pe care eventuala lor admitere le-ar produce asupra deciziei recurate.

Critica privind lipsa considerentelor care să susţină respingerea acţiunii în anulare întemeiate pe motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. va fi încadrată de Înalta Curte, din oficiu, în motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât vizează în realitate nemotivarea hotărârii primei instanţe, obiectul recursului.

Recurenta a susţinut că raţionamentul expus de prima instanţă pentru respingerea acestui motiv nu răspunde argumentelor prezentate, în sensul că arbitrul unic nu s-a pronunţat în privinţa caracterului ad-hoc al arbitrajului, inadmisibilităţii acestuia din urmă decurgând din absenţa procedurii prealabile şi a lipsei unei convenţii arbitrale.

Înalta Curte constată că, deşi este adevărat că în secţiunea dedicată analizei motivului întemeiat pe art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., curtea de apel nu examinează criticile evocate de recurentă, această carenţă nu este imputabilă instanţei şi nu obiectivează un viciu de nemotivare, ci este consecinţa modului în care recurenta a condus procesul, formulând susţinerile evocate pentru prima dată prin acţiunea în anulare şi nu în faţa instanţei arbitrale.

De aceea, prima instanţă a analizat în cadrul motivelor întemeiate pe art. 608 alin. (1) lit. b) şi c) C. proc. civ., argumentele autoarei căii de atac privind necompetenţa comisiei de arbitraj din cadrul U.N.P.I.R., calificarea arbitrajului ca ad-hoc sau instituţionalizat şi desemnarea arbitrului unic.

În privinţa excepţiei inadmisibilităţii decurgând din neîndeplinirea procedurii prealabile, se reţine că instanţa arbitrală a respins-o prin încheierea de şedinţă nr. 1/24.06.2021, iar critica omoloagă din acţiunea în anulare a fost înlăturată de prima instanţă, în temeiul art. 12 C. proc. civ.

În consecinţă, instanţa supremă reţine că nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pe de o parte, întrucât sentinţa recurată îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi, pe de altă parte, deoarece hotărârea arbitrală respectă prevederile art. 603 alin. (1) lit. e) din acelaşi act normativ.

Celelalte două critici prezentate de recurentă vor fi analizate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, sub aspectul modului de soluţionare a motivelor acţiunii în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. b) şi c) C. proc. civ., au fost grupate susţinerile privind necompetenţa comisiei de arbitraj din cadrul U.N.P.I.R., calificarea arbitrajului derulat în cadrul U.N.P.I.R. ca fiind ad-hoc sau instituţionalizat şi modul de desemnare a arbitrului unic.

Curtea de apel a răspuns acestor critici printr-un raţionament fundamentat pe decăderea recurentei din dreptul de a contesta declinarea competenţei instanţei în favoarea U.N.P.I.R., dedusă din împrejurarea că aceasta a achiesat la modalitatea de constituire a tribunalului arbitral şi de desemnare a arbitrului unic/instanţei arbitrale, în acord cu prevederile art. 551 C. proc. civ., dar şi din faptul că instituţia de arbitraj a fost de acord cu derularea arbitrajului.

Înalta Curte reţine dispoziţiile art. 592 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Orice excepţie privind existenţa şi validitatea convenţiei arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinării arbitrilor şi desfăşurarea procedurii până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată trebuie ridicată, sub sancţiunea decăderii, cel mai târziu la acest termen, dacă nu s-a stabilit un termen mai scurt" şi pe cele ale art. 608 alin. (2) din acelaşi act normativ, care dispun că "Nu mai pot fi invocate ca motive pentru anularea hotărârii arbitrale neregularităţile care nu au fost ridicate potrivit art. 592 alin. (1) şi (3) sau care pot fi remediate pe calea prevăzută la art. 604".

În acest context normativ, instanţa supremă observă că motivele acţiunii în anulare, care vizează învestirea instanţei arbitrale şi legalitatea procedurii derulate în faţa acesteia, circumscrise art. 608 alin. (1) lit. b) şi c) C. proc. civ., impun instanţei judecătoreşti să verifice prejudicial dacă dispoziţiile art. 592 alin. (1) au fost respectate. Altfel spus, central pentru soluţionarea unei dispute de această natură este a se stabili dacă, prin conduita sa procesuală, partea şi-a conservat dreptul de valorifica, în faţa instanţei statale, viciile pe care le impută procedurii derulate în faţa instanţei arbitrale.

În cauza de faţă, Înalta Curte răspunde negativ acestei întrebări, ceea ce atrage aplicarea art. 608 alin. (2) C. proc. civ. şi înlăturarea tuturor criticilor subsumate de recurentă alin. (1) lit. b) şi c) al aceluiaşi articol, fără a le analiza pe fond.

Din parcursul procesual al litigiului, rezultă că actualii intimaţi au sesizat iniţial instanţa judecătorească, Judecătoria Negreşti-Oaş, a cărei competenţa s-ar fi consolidat în temeiul art. 554 C. proc. civ. dacă actuala recurentă nu ar fi invocat excepţia necompetenţei generale a instanţei.

Admiţând excepţia prin sentinţa nr. 142/11.02.2020, Judecătoria Negreşti-Oaş a reţinut art. 19 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2006 ca temei al declinării şi, subsecvent, dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2020 pe rolul Instanţei Superioare de Disciplină din cadrul U.N.P.I.R., care a admis excepţia propriei necompetenţe prin decizia nr. 10/28.08.2020.

La data de 02.12.2020, intimaţii au formulat o cerere adresată Preşedintelui U.N.P.I.R., de numire a doamnei arbitru H.; prin întâmpinare, D. şi F.. au precizat că nu se opun desemnării doamnei arbitru H.. E. a formulat susţineri similare, prin înscrisul intitulat "Punct de vedere şi precizare", înregistrat la dosar în 04.01.2021.

Prima şedinţă de arbitrare a avut loc în 16.04.2021, când comisia a reţinut că este competentă să soluţioneze cauza şi au fost puse în discuţie excepţiile invocate prin întâmpinări - a lipsei de obiect a cererii, a inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile şi a prescripţiei dreptului material la acţiune.

Aşadar, până la primul termen de judecată, recurenta nu a criticat competenţa instanţei arbitrale, existenţa şi validitatea convenţiei arbitrale, constituirea tribunalului arbitral (dintr-un arbitru unic, propus de reclamanţi), lipsa regulilor de desfăşurare a procedurii şi nici limitele însărcinării arbitrilor (din perspectiva actului de sesizare).

Cererea de chemare în judecată devine act de sesizare a jurisdicţiei arbitrale, în cazul declinării competenţei în favoarea sa de către instanţa judecătorească. Dispoziţia instanţei, luată în temeiul art. 554 C. proc. civ., are ca premise atât o convenţie arbitrală validă şi operantă, cât şi calificarea arbitrajului desemnat, ca fiind instituţionalizat; consecutiv, neinvocarea de către parte a excepţiilor enumerate de art. 592 alin. (1) C. proc. civ. până la primul termen de judecată, împiedică analiza lor de către instanţa de judecată.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că sentinţa recurată este legală, întrucât recurenta nu mai putea invoca pe calea acţiunii în anulare motivele circumscrise art. 608 alin. (1) lit. b) şi c) C. proc. civ., opunându-se art. 608 alin. (2) C. proc. civ.

Critica vizând modul de soluţionare a motivului acţiunii în anulare reglementat de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. este nefondată.

Construindu-şi raţionamentul pe data încheierii actului de desocotire, 22.10.2010 şi pe dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 71/2011, recurenta a susţinut că legea aplicabilă prescripţiei extinctive ar fi Decretul nr. 167/1958, astfel că încălcarea acestor norme putea fi analizată de prima instanţă în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

În privinţa prescripţiei, prin sentinţa arbitrală s-a reţinut că plata sumelor pretinse nu a fost scadentă la o dată unică, fiecare obligaţie având o scadenţă proprie, faţă de care se calculează termenul de prescripţie. Totodată, din ansamblul considerentelor rezultă că data naşterii dreptului la acţiune este plasată de arbitrul unic după 01.10.2011, concomitent naşterii interesului de a acţiona.

Aceste statuări în fapt ale instanţei arbitrale nu mai pot fi cenzurate prin acţiunea în anulare şi, cu atât mai puţin, în recurs, devenind premisă imutabilă în dezlegarea acestui motiv de casare.

Articolul 6 alin. (4) C. civ. a tranşat conflictul de drept intertemporal în privinţa instituţiei prescripţiei supunând prescripţiile începute şi neîmplinite la 01.10.2011, legii vechi.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru judecarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 1/2014 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 283/17.04.2014, a statuat că legea sub imperiul căreia prescripţia a început să curgă va guverna atât aspectele de drept material, cât şi pe cele de drept procesual referitoare la prescripţie, chiar dacă aceasta se împlineşte după intrarea în vigoare a Noului C. civ.

Or în cauză, astfel cum s-a arătat, independent de încheierea actului de desocotire în 22.10.2010, naşterea dreptului de creanţă se plasează după 01.10.2011, ca urmare legea aplicabilă prescripţiei este Noul C. civ. şi nu Decretul nr. 167/1958.

În acest cadru, Înalta Curte constată că normele privind prescripţia extinctivă nu reprezintă norme legale imperative, iar prezumtiva încălcare a acestora de către tribunalul arbitral nu poate fundamenta o acţiune în anulare sub aspectul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Astfel, în privinţa prescripţiei extinctive, elementul de noutate faţă de reglementarea anterioară derivă din schimbarea paradigmei legiuitorului asupra acestei instituţii juridice, căreia în prezent i se neagă, în regulă, natura imperativă, fiind aşadar reglementată prin norme de ordine privată. Altfel spus, normele care reglementează prescripţia nu au caracter imperativ, aşa cum în mod eronat consideră recurenta, ci dimpotrivă, supletiv.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge motivul de recurs prin care se susţine încălcarea art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., ca nefondat şi, ca urmare, motivele ce au fost încadrate în ipoteza de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5, din acelaşi act normativ.

Reţinând că a înlăturat toate motivele de casare examinate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., statuând asupra caracterului nefondat al recursului, urmează a-l respinge, menţinând hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta D. - în nume propriu şi în reprezentarea F.. împotriva sentinţei civile nr. 2/28.04.2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2023.