Housing Agency Revision Inadmissibility for Lack of Merits Review by High Court

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2023

Asupra cererii de revizuire de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2011, la 06.07.2011, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Consiliul Local al Sectorului 1, Sectorul 1 Bucureşti, Consiliul Judeţean Ilfov, Judeţul Ilfov, Oraşul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, S.C. B. S.A., S.C. C. S.A., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.A. şi S.C. Comcontractor S.R.L., solicitând instanţei obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 105.000 Euro - reprezentând despăgubiri în sumă de 3.000 Euro/lună pentru imposibilitatea de utilizare a imobilului în cele 35 de luni anterioare lunii martie 2021, când a formulat notificările la conciliere -, precum şi la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ulterior datei notificărilor, pentru fiecare lună ce va trece până la predarea locuinţei la cheie, cu toate utilităţile necesare, cuantumul urmând a fi stabilit la momentul predării efective, prin multiplicarea nr. lunilor de întârziere cu suma de 3.500 euro, echivalentul sumei de 14.700 RON. De asemenea, a solicitat obligarea pârâţilor la cheltuieli de judecată.

La 13.02.2012, reclamantul a formulat o precizare a cauzei acţiunii, afirmând că aceasta este întemeiată - alternativ şi nu cumulativ - pe răspunderea civilă delictuală şi, în subsidiar, pe răspundererea contractuală.

Prin încheierea din 22.02.2012, prima instanţă, în legătură cu excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, a admis-o în privinţa pârâţilor Oraşul Voluntari şi Consiliul Local Voluntari şi a respins-o faţă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Consiliul Local al Sectorului 1, Sectorul 1 Bucureşti şi Municipiul Bucureşti; totodată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local al Sectorului 1, Oraşului Voluntari, Consiliului Local Voluntari, Consiliului General al Municipiului Bucureşti, S.C. D. S.R.L. şi a S.C. C. S.A.

La 17.01.2014, pârâtele Sectorul 1 Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti au chemat în garanţie pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, solicitând ca, în eventualitatea căderii lor în pretenţii, acesta să fie obligat să suporte daunele-interese, începând cu 20.03.2008 şi până la momentul formulării cererii, respectiv 343.542,5 Euro, echivalentul a 167,5 euro/zi de întârziere.

Prin încheierea din 22.02.2014, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Judeţului Ilfov, iar ulterior, la 16.05.2014, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, admisă excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Consiliului Judeţean Ilfov şi unite cu fondul excepţiile invocate în privinţa lipsei capacităţii procesuale, atât active, cât şi pasive; excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost calificată drept apărare de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 1053/03.03.2015, astfel cum a fost îndreptată, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis acţiunea, obligând pârâtele în solidar la plata sumei de 68.649 Euro, reprezentând prejudiciul stabilit pentru perioada martie 2008 - octombrie 2014, precum şi la plata sumei de 858 Euro, chirie lunară medie, începând cu noiembrie 2014 şi până la predarea efectivă a locuinţei. Totodată, a obligat aceleaşi pârâte la plata sumei de 14.683,96 RON către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată. Tribunalul a respins acţiunea faţă de pârâţii Sector 1 Bucureşti, Consiliul Local Sector 1, S.C. Comcontractor S.R.L. şi S.C. E. S.A. şi, în consecinţă, a respins şi cererea de chemare în garanţie a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierilor prin care au fost soluţionate excepţiile, au declarat apel pârâtele Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Oraşul Voluntari, Consiliul Local al Oraşului Voluntari, Municipiul Bucureşti, S.C. B. S.A., S.C. C. S.A. şi S.C. D. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 112/22.01.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelurile declarate în legătură cu încheierea din 28.02.2014, a admis apelurile principale formulate împotriva încheierii din 16.05.2014, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, capătul de cerere întemeiat pe răspunderea civilă contractuală, prin raportare la convenţia x/06.05.2004, a respins ca prescris capătul de cerere întemeiat pe răspunderea civilă contractuală, prin raportare la contractul de mandat x/06.05.2004 şi a respins, în rest, cererea ca nefondată, menţinând restul dispoziţiilor încheierii apelate, cât şi soluţiile de respingere a cererii de chemare în judecată faţă de pârâţii Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, S.C. Comcontractor S.R.L. şi S.C. E. S.A., respectiv, a cererii de chemare în garanţie.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs A., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă sub nr. x/2018.

Prin decizia nr. 5143/29.11.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul, a casat în parte decizia recurată, în ceea ce priveşte soluţia dată excepţiei prescripţiei dreptului la acţiunea în răspundere civilă contractuală întemeiată pe contractul de mandat x/06.05.2004 şi a trimis cauza instanţei de apel, spre rejudecare. Evocând limitele rejudecării, instanţa de recurs a dispus restrângerea cadrului procesual subiectiv la reclamantul A. şi la pârâta A.N.L. (în continuare, "A.N.L.").

În al doilea ciclu procesual, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 1470/02.10.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul formulat de A.N.L., a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins capătul de cerere întemeiat pe răspunderea contractuală.

Împotriva deciziei civile, dar şi a încheierilor din 14.05.2019 şi 17.07.2019, a declarat recurs A..

Prin decizia nr. 95/21.01.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins recursul declarat împotriva încheierilor de şedinţă; a admis recursul declarat împotriva deciziei, care a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Înalta Curte a reţinut calificarea greşită a obligaţiilor A.N.L. ca fiind de diligenţă, iar nu de rezultat, cu consecinţa examinării eronate şi incomplete a condiţiilor răspunderii civile contractuale din perspectiva unei obligaţii de diligenţă şi nu a uneia de rezultat, aşa cum s-ar fi impus.

Totodată, instanţa supremă a sancţionat şi aplicarea greşită a art. 1.084 C. civ. 1864 de către instanţa de apel, atunci când a stabilit în sarcina reclamantului proba posibilităţii reale şi efective de a închiria imobilul şi a statuat că singura modalitate de evaluare a acestui prejudiciu este raportarea la nivelul mediu al chiriei practicate pentru un imobil dintr-un cartier similar.

În al treilea ciclu procesual, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti nr. x/2018*.

Prin decizia civilă nr. 868/19.05.2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de A.N.L.

Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că obligaţia asumată de A.N.L. în calitate de mandatar este una de rezultat şi nu de diligenţă, iar în legătură cu răspunderea acesteia, că au putere de lucru judecat considerentele instanţei supreme din ciclul procesual anterior, care a constatat îndeplinite condiţiile faptei ilicite şi vinovăţiei exclusive a pârâtei.

Curtea de apel a constatat că prejudiciul este reprezentat de imposibilitatea folosirii imobilului contractat de către reclamant şi este imputabilă pârâtei A.N.L., iar întinderea sa a fost stabilită prin raportul de expertiză efectuat în prima instanţă, la suma de 68.649 euro pentru perioada martie 2008- octombrie 2014, respectiv o valoare de 858 euro lunar, chirie lunară medie datorată de pârâtă până la predarea efectivă, la cheie, a locuinţei.

Curtea de apel a reţinut că apelanta A.N.L. nu a prezentat critici în ceea ce priveşte prejudiciul viitor.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs A.N.L., solicitând în principal, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii, ca prescrisă sau ca neîntemeiată, iar în subsidiar, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia nr. 2543/24.11.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins recursul ca nefondat.

Au fost respinse criticile fundamentate pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., observându-se că motivarea hotărârii satisface exigenţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind expuse motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei.

De asemenea, au fost considerate nefondate criticile subsumate motivelor de casare reglementate de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., respectiv interpretarea greşită de către instanţa de apel a actului juridic dedus judecăţii, schimbarea naturii şi înţelesului acestuia şi încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Instanţa supremă a reţinut că prin decizia nr. 95/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în al doilea ciclu procesual, au intrat în puterea lucrului judecat atât considerentele privind calificarea ca obligaţie de rezultat a obligaţiei asumate de A.N.L., cât şi cele privind evaluarea prejudiciului cauzat reclamantului prin lipsirea sa de atributul folosinţei locuinţei, la nivelul mediu al chiriei practicate pentru un imobil similar.

Argumentele recurentei cu privire la prejudiciul viitor au fost înlăturate, dată fiind invocarea lor omisso medio, fără ca ele să fi făcut obiectul susţinerilor părţilor sau verificărilor instanţei de apel.

Împotriva acestei decizii, Agenţia Naţională pentru Locuinţe a formulat cerere de revizuire, solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii recursului său.

După expunerea parcursului procesual al litigiului, a învederat că cererea de revizuire este formulată în termenul prevăzut de art. 324 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea fiindu-i comunicată la 27.01.2023, prin poştă electronică.

Autoarea căii de atac şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., susţinând că în ultimul ciclu procesual, niciuna dintre instanţele de control judiciar nu a analizat capătul de cerere privind prejudiciul viitor, obligând-o la plata de despăgubiri de 858 euro/lună, începând cu luna martie 2008 şi până la predarea efectivă a locuinţei.

Combătând considerentele prin care criticile sale au fost înlăturate, pentru încălcarea principiului non omisso medio, revizuenta a arătat că a invocat caracterul incert al prejudiciului viitor şi nedovedirea acestuia, încă din faţa primei instanţe - prin întâmpinarea depusă la 17.01.2014 -, dar şi în apel - prin motivele depuse pentru termenul din 29.05.2017 -, şi prin concluziile scrise depuse în toate ciclurile procesuale.

A apreciat că respingând recursul său prin decizia nr. 2543/24.11.2021, Înalta Curte a încălcat principiul disponibilităţii, întrucât nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, identificat de autoarea căii de atac ca fiind prejudiciul, condiţie a răspunderii contractuale, privit din perspectiva prejudiciului viitor.

Totodată, a imputat instanţei de apel că a statuat asupra îndeplinirii condiţiilor răspunderii contractuale, fără a analiza prejudiciul şi ignorând procesul-verbal de predare-primire nr. x/13.11.2019 încheiat între constructor, intimat şi revizuentă. În continuare, revizuenta a dezvoltat consideraţii teoretice privind prejudiciul viitor, argumentând că în cauză acesta este inexistent.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar în 27.03.2023, intimatul A. a invocat excepţia tardivităţii cererii de revizuire şi excepţia inadmisibilităţii acesteia, arătând că este greşit îndreptată împotriva unei hotărâri care nu evocă fondul; a cerut, în subsidiar, respingerea cererii ca nefondată. De asemenea, a solicitat obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din 29.03.2023, Înalta Curte, stabilind ordinea de soluţionare a excepţiilor invocate, a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire.

Asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În cauza de faţă, în temeiul art. 3 din Legea nr. 76/2012, raportat la data sesizării instanţelor de judecată de către reclamant, 06.07.2011, legea de procedură aplicabilă este reprezentată de C. proc. civ. decretat la 09.09.1865, urmând a fi înlăturate referirile revizuentei la C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Subsecvent acestei distincţii de drept intertemporal, instanţa supremă reţine că, potrivit art. 322 pct. 2 C. proc. civ., în limitele care interesează judecata în cauza de faţă, "Revizuirea (...) unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere (...) dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut (...)".

Expunerea parcursului procesual al cauzei reliefează ca obiect al revizuirii decizia nr. 2543/24.11.2021, prin care, în al treilea ciclu procesual, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a soluţionat recursul pârâtei, respingându-l.

Cadrul normativ evocat restrânge situaţiile în care revizuirea este admisibilă, împotriva unor hotărâri pronunţate în recurs, la acele hotărâri care evocă fondul. Limitarea stabilită de legiuitor se explică prin scopul revizuirii - cale de atac de retractare, disponibilă numai pentru motivele şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.- şi care, în regulă generală, vizează remedierea erorilor săvârşite cu ocazia stabilirii stării de fapt. Această natură este opusă recursului, exercitabil doar pentru motive de nelegalitate, potrivit principiului consacrat de art. 304 C. proc. civ.

Cazul de revizuire de care se prevalează autoarea căii de atac, art. 322 pct. 2 C. proc. civ. asigură respectarea principiului disponibilităţii şi sancţionează transgresarea cadrului procesual obiectiv, materializată prin inadvertenţele dintre obiectul pricinii şi hotărârea instanţei.

Întrucât revizuenta îşi îndreaptă calea de atac împotriva unei decizii pronunţate în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trebuie reamintit că jurisdicţia supremă, potrivit art. 314 C. proc. civ. "hotărăşte asupra fondului pricinii, în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite".

Aşadar, admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 2 C. proc. civ. îndreptată împotriva unei hotărâri pronunţate de instanţa supremă, este subordonată condiţiei ca, prin aceasta, recursul să fie admis şi dispusă casarea, urmată de dezlegarea fondului pricinii, în condiţiile art. 312 alin. (2) şi 314 C. proc. civ. Altfel spus, întrucât hotărârile prin care este respins recursul nu au aptitudinea de a evoca fondul, împotriva lor nu este deschisă calea de atac a revizuirii.

Transpunând aceste considerente teoretice în analiza cererii de faţă, instanţa supremă constată că excepţia inadmisibilităţii este întemeiată şi urmează a fi admisă, dat fiind că prin decizia nr. 2543/24.11.2021, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat recursul, nu a fost schimbată soluţia pe cererile care au fixat cadrul procesual.

Faţă de ansamblul considerentelor expuse, statuând asupra neîndeplinirii condiţiilor de exercitare a căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dând eficienţă dispoziţiilor art. 326 alin. (1) C. proc. civ., urmează a admite excepţia inadmisibilităţii şi a respinge ca atare cererea de revizuire, împrejurare în raport de care excepţia tardivităţii acesteia va rămâne în afara sferei de analiză a instanţei.

Potrivit art. 274 C. proc. civ., culpa procesuală reţinându-se în sarcina revizuientei, aceasta va fi obligată, ca parte căzută în pretenţii, la plata sumei de 4.760 RON către intimat, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, justificată cu factura fiscală depusă la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva deciziei nr. 2543/24.11.2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Obligă revizuenta Agenţia Naţională pentru Locuinţe la plata către intimatul A. a sumei de 4.760 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2023.