Late interest base on reduced debt in electricity grid contract; appeal annulled for failure to substantiate material law violation

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 21.11.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., obligarea pârâtei la plata sumei de 246.846,91 RON reprezentând debit principal şi a penalităţilor de întârziere calculate până la momentul efectuării plăţii.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1350, art. 1530, art. 1535 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3610 din 5 decembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 58.011,43 RON reprezentând debit principal, precum şi penalităţi de întârziere de 0,05% pe zi de întârziere, calculate la suma de 246.846,91 RON, în perioada 19.09.2018-28.02.2019, respingând restul pretenţiilor, ca neîntemeiate. Totodată, a obligat pârâta să plătească cheltuieli de judecată reclamantului în cuantum de 2.734,22 RON.

Împotriva acestei hotărâri ambele părţi au formulat apel.

Prin apelul formulat, reclamantul A. a solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a sentinţei civile nr. 3610/05.12.2019 a Tribunalului Bucureşti în sensul obligării intimatei la plata sumei de 246.846,91 RON, precum şi la plata penalităţilor de întârziere calculate la suma de 246.846.91 RON de la data de 19.09.2018 până la momentul efectuării plăţii.

Pârâta C. S.A. a solicitat, în principal, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată; în subsidiar, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea, în parte, a sentinţei atacate în privinţa penalităţilor de întârziere, în sensul că acestea trebuiau calculate în funcţie de valoarea cotei de eficienţă.

Prin decizia civilă nr. 495/2021 din 18 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ambele apeluri, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta C. S.A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei atacate şi reţinerea spre rejudecare, cu consecinţa soluţionării cererii de acordare a penalităţilor de întârziere prin raportare la valoarea debitului de 58.011,43 RON, iar nu la întreaga valoare a contractului.

După prezentarea situaţiei de fapt cu privire la relaţiile contractuale dintre părţi, precum şi a parcursului procesual, recurenta a arătat că penalităţile de întârziere au fost acordate, în mod greşit, la valoarea contractului (246.846,91 RON).

În acest sens, a arătat că scopul pentru care penalităţile au fost prevăzute în contract a fost acela de a determina părţile să depună diligenţele necesare pentru realizarea scopului contractului, respectiv realizarea reţelei electrice de interes public, lucru care s-a şi întâmplat, nefiind contestat de niciuna din părţi.

Susţine că nu poate fi obligată la plata unor penalităţi calculate la valoarea totală a contractului pentru o presupusă faptă de întârziere în stabilirea unei cote de eficienţă, faptă care, din punct de vedere temporal, este ulterioară finalizării Proiectului şi excede scopului pentru care au fost stabilite penalităţile de întârziere (finalizarea Proiectului).

Recurenta susţine că soluţia instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material prin extinderea normei dincolo de ipotezele aplicabile, în sensul că penalităţile de întârziere au fost stabilite în mod greşit prin raportare la întreaga valoare a contractului, deşi debitul efectiv a fost reprezentat de valoarea cotei de eficienţă în cuantum de 58.011,43 RON.

Recurenta-pârâtă concluzionează că, prin decizia atacată, s-a dat o interpretare greşită normei corespunzătoare situaţiei de fapt, cu încălcarea principiului legalităţii procesului civil.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 483, art. 488 alin. (1) pct. 8 şi urm. C. proc. civ., Legea nr. 123/2012, Regulamentul de racordare din 2 august 2013.

La 22 iulie 2021, intimatul-reclamant, prin avocat, a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului faţă de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., formulând, totodată, şi apărări pe fondul cauzei, în sensul respingerii recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 8 februarie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Faţă de raportul comunicat, niciuna dintre părţi nu a înţeles să îşi manifeste poziţia procesuală prin formularea unui punct de vedere.

Prin rezoluţia din 10 martie 2022, a fost stabilit termen la 5 aprilie 2022, în vederea examinării admisibilităţii recursului, în complet de filtru.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-reclamant prin întâmpinare, Înalta Curte urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, indicarea unuia sau unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora.

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă este sancţionată cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Aşadar, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar criticile de nelegalitate dezvoltate să fie susceptibile de a fi încadrate în cel puţin unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici susceptibile de a fi încadrate şi analizate din perspectiva motivelor de casare expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, se constată că, deşi recurenta-pârâtă şi-a întemeiat demersul judiciar pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", în realitate, invocarea acestui motiv de casare/nelegalitate este pur formală, neputând fi reţinută existenţa unei motivări propriu-zise a cererii de recurs/veritabile critici de nelegalitate, în sensul exigenţelor/cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 483 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Aşa-zisa argumentaţie în drept a memoriului de recurs nu reprezintă altceva decât o reiterare a celor arătate în cuprinsul secţiunii C. din cererea de apel, la finalul căreia recurenta a susţinut pur şi simplu nelegalitatea deciziei recurate prin încălcarea normelor de drept material, fără a indica, în concret, niciun text de lege pretins a fi fost nesocotit/încălcat de instanţa de apel.

Relevante în acest sunt următoarele afirmaţii de la paragrafele 17 şi 18 din memoriul de recurs în care recurenta a arătat că:

"soluţia instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material prin extinderea normei dincolo de ipotezele aplicabile..."; "astfel, prin decizia atacată, normei corespunzătoare situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită şi cu încălcarea principiului legalităţii procesului civil": or, în lipsa indicării normei de drept material pretins a fi fost nesocotită/interpretată eronat, instanţa de recurs nu poate face un examen efectiv al deciziei recurate. De asemenea, simpla afirmaţie referitoare la încălcarea principiului legalităţii procesului civil constituie o motivare formală, lipsită de substanţă, care nu poate fi considerată o veritabilă critică de nelegalitate.

Prin urmare, pentru a putea stabili incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar nu numai ca autorul recursului să indice norma de drept material pretins a fi fost nesocotită/încălcată/interpretată eronat, ci acesta trebuie să expună şi o argumentaţie juridică a nelegalităţii invocate raportat la dispoziţiile legale menţionate, pretins a fi fost nesocotite/încălcate/interpretate eronat, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii, atât în identificarea normei de drept material, cât şi în completarea argumentaţiei căii de atac.

Întrucât nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, Înalta Curte constată că recurenta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivului de casare invocat.

Nefiind motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., art. 486 alin. (3) coroborat cu art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 495/2021 din 18 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 495/2021 din 18 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2022.