Cassation annulled for failure to frame grounds within Article 488 CCP: net asset valuation and court cost proportionality excluded from extraordinary review

Şedinţa publică din data de 4 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă în data de 09.12.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 318.302 RON, cu titlul de drepturi ce i se cuvin pentru cele 15 părţi sociale, reprezentând 15% din capitalul social al acesteia, pe care le-a deţinut reclamantul până la 06.08.2021. De asemenea, a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate prevederile art. 226 din Legea nr. 31/1990, art. 1527 C. civ. şi art. 194 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 980 din data de 09.05.2022, a fost admisă cererea de chemare în judecată şi obligată pârâta să achite reclamantului suma de 318.302 RON şi cheltuieli de judecată în cuantum de 11.394,01 RON.

2. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B. S.R.L., prin care a solicitat schimbarea hotărârii, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1692 din 1 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admis apelul pârâtei şi schimbată sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă în parte acţiunea şi obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 119.409 RON şi a sumei de 7395 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. De asemenea, a fost dispusă darea în debit a intimatului cu suma de 3393,02 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru datorată la prima instanţă.

3. Împotriva acestei decizii reclamantul A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În susţinerea recursului, după expunerea situaţiei de fapt, recurentul a invocat, printr-o primă critică, faptul că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 897/03.08.2015, publicat în Monitorul Oficial nr. 711 bis/22.09.2015. S-a arătat că normele metodologice aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice anterior menţionat definesc activul net contabil ca fiind diferenţa dintre totalul activelor şi totalul datoriilor şi corespunde capitalurilor proprii.

De asemenea, a mai adăugat faptul că societatea B. S.R.L. deţine participaţii la cele 6 societăţi pe care le-a înfiinţat, iar aceste participaţii sunt considerate active ale societăţii, active fiind şi cotele din profiturile obţinute de către aceste societăţi din grup, indiferent dacă aceste profituri sunt repartizate sub formă de dividende sau sunt reinvestite în respectivele societăţi.

Recurentul a mai menţionat că instanţa de apel a cenzurat, în mod nepermis, expertiza întocmită de către C. S.R.L., reţinând din acest raport calculul care are în vedere doar o parte din activele deţinute de către societatea pârâtă şi a eliminat în totalitate activele reprezentate de participaţiile în cele 6 societăţi din grup.

S-a mai susţinut că, deşi, în mod corect, instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 18 alin. (3) teza I din Actul constitutiv şi a constatat că reclamantul a ales corect C. S.R.L. să întocmească raportul de expertiză necesar stabilirii drepturilor sale ca asociat retras, aceasta a procedat nelegal când a modificat acest raport şi a ignorat prevederile legale contabile. De asemenea, justificarea instanţei de apel prin raportare la dispoziţiile art. 194 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, republicată, nu poate fi considerată o motivare legală, deoarece repartizarea sub formă de dividende a profiturilor celor 6 societăţi din grup aparţine exclusiv Societăţii B. S.R.L. care le controlează în mod direct ca asociat majoritar. O astfel de statuare nesocoteşte dispoziţiile art. 1403 C. civ.

O a doua critică vizează aplicarea greşită de către instanţa de apel a prevederilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

În susţinerea acestei critici se apreciază că, pentru situaţia admiterii parţiale a pretenţiilor reclamantului, legiuitorul a prevăzut posibilitatea acordării de cheltuieli de judecată şi pentru pârât, având în vedere o eventuală culpă procesuală a reclamantului. În acest sens, se poate dispune chiar şi o compensare a cheltuielilor făcute de către părţi.

În cazul prezentului litigiu, pârâta nu a făcut dovada efectuării unor cheltuieli de judecată, rezervându-şi dreptul de a le solicita pe cale separată.

Recurentul apreciază că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ. şi a diminuat cu 50% onorariul de avocat pe care l-a achitat la instanţa de fond.

Mai mult, deşi din cele două critici formulate prin apel de către pârâtă, instanţa de apel a constatat ca fiind întemeiată doar una singură, iar reclamantul a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată în apel, instanţa nu a acordat în parte aceste cheltuieli, deşi potrivit dispoziţiilor art. 482 C. proc. civ., prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. civ. sunt aplicabile şi pentru judecata apelului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 15.12.2022.

Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 12 ianuarie 2023, intimata B. S.R.L. a invocat inadmisibilitatea recursului, în sensul că primul motiv de casare a fost invocat omisso medio, iar în ceea ce priveşte critica privind cheltuielile de judecată a făcut trimitere la considerentele Deciziei nr. 3/2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii. În subsidiar a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, fără a depune înscrisuri doveditoare în acest sens.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei în data de 16 februarie 2023, recurentul a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii şi a apărărilor intimatei precum şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Prin rezoluţia din data de 20 februarie 2023 a fost fixat termen la 4 aprilie 2023 pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Analizând recursul declarat de reclamantul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Înalta Curte reţine că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanţă cu principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitat în termenele şi condiţiile prevăzute de lege.

În privinţa recursului, una dintre condiţiile esenţiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ţinut să îşi conformeze conduita procesuală acestor exigenţe legale pentru a crea premisele necesare pentru exercitarea controlului de legalitate de către instanţa de recurs.

Obligaţia recurentului de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulţumiri în raport cu soluţia atacată, ci implică obligaţia de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum şi dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în faţa instanţei anterioare şi/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanţă sau raţionamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate.

Neindicarea unei teze de recurs ori indicarea greşită a unor motive de casare, dar susceptibile de încadrare de către instanţă în oricare dintre ipotezele de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., pe temeiul interpretării per a contrario a dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din cod, nu vor fi sancţionate cu nulitatea recursului, însă, invocarea unor critici care nu se încadrează în mod real în motivul sau motivele de casare invocate şi nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege, va atrage aplicarea sancţiunii nulităţii căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că din memoriul de recurs nu se desprind critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva cazurilor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prima critică din recursul reclamantului vizează aplicarea greşită de către instanţa de control devolutiv a dispoziţiilor din Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 897/03.08.2015, publicat în Monitorul Oficial nr. 711 bis/22.09.2015, în ce priveşte evaluarea părţii din activul net al societăţii cuvenit reclamantului, în calitate de asociat.

Din verificările efectuate, Înalta Curte constată că motivul de casare evocat mai sus a fost invocat omisso medio, aceste aspecte nefiind sesizate în apel.

Potrivit art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motivele de nelegalitate prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Prin urmare, în conformitate cu textul legal enunţat, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. recursul poate fi exercitat numai pentru motive şi apărări ce au făcut analiza instanţei anterioare.

Aceasta este una dintre aplicaţiile principiului legalităţii căilor de atac şi se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici valorificate în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicţie, deoarece, în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări, susţineri ale părţilor să fie analizate pentru prima oară de instanţa învestită cu o cale extraordinară de atac.

Fiind susţinute pentru prima dată în calea extraordinară de atac de faţă, deşi ele puteau fi sesizate în controlul de fond realizat prin mijlocirea apelului, sancţiunea prefigurată de lege este aceea că, potrivit art. 488 alin. (2) C. proc. civ., ele nu pot fi primite de instanţa care judecă recursul.

Prin urmare, sunt întemeiate apărările formulate prin întâmpinarea depusă de către intimata B. S.R.L., aceste critici urmând a fi înlăturate din cadrul examenului de legalitate a deciziei recurate.

Recurentul a mai criticat şi greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 18 alin. (3) teza I din Actul constitutiv.

Înalta Curte formulează observaţia că această critică vizează de fapt evaluarea asupra administrării probatoriului şi respingerea probei cu expertiză, neputând forma obiectul controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât nu se circumscrie motivului de casare prevăzut la punctul 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Deşi în cadrul memoriului de recurs recurentul a mai invocat şi nesocotirea dispoziţiilor art. 1403 C. civ. prin raportare la dispoziţiile art. 194 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, criticile formulate nefiind dezvoltate în raport de cele reţinute de instanţa de apel în considerentele deciziei recurate, nu reprezintă veritabile motive de nelegalitate care să vizeze nelegalitatea deciziei atacate.

Astfel, prin motivele de recurs recurentul trebuia să indice, punctual, de ce sunt greşite considerentele instanţei de apel care sprijină soluţia adoptată în conţinutul criticilor de nelegalitate.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită şi se referă la una din situaţiile cuprinse în art. 488 C. proc. civ.

Nici susţinerile referitoare la dovedirea şi întinderea cheltuielilor de judecată prin care se invocă nerespectarea dispoziţiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ. nu pot face obiectul analizei în prezenta cale extraordinară de atac.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., "partea care pierde procesul, va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată". Prin urmare, fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul. Potrivit alin. (2), în ipoteza în care cererea este admisă numai în parte, judecătorul va stabili măsura în care fiecare parte poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Prin criticile formulate, recurentul-reclamant a înţeles să conteste cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată intimata, având în vedere admiterea în parte a cererii de chemare în judecată în urma admiterii apelului declarat de către apelanta B. S.R.L., fiind schimbată în parte sentinţa apelată.

Înalta Curte reţine că aceste critici vizează, în realitate, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată ocazionate de desfăşurarea procesului, diminuate de către instanţa de apel în virtutea dispoziţiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., ţinând cont de circumstanţele cauzei şi sunt aspecte ce ţin de netemeinicie şi de aprecierea probelor administrate, nefiind o chestiune de legalitate a hotărârii atacate.

În acest sens, se reţine că prin Decizia nr. 3/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

În consecinţă, instanţa de recurs nu poate cenzura raţionamentul instanţei de apel din perspectiva criticilor privind proporţionalitatea acordării onorariului avocaţial.

Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurentul-reclamant nu şi-a respectat obligaţia impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate, nefiind identificate nici motive de casare de ordine publică pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod.

Pentru aceste argumente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1692 din 1 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1692 din 1 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 aprilie 2023.