Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 789/2023 AI generated

Pension recusal challenge fails; unstamped request annulment and fine upheld

Case Number Decizia nr. 789/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Second Civil Section) dismissed as unfounded the claimant's appeal against the Court of Appeal's interlocutory order of 7 July 2021, which had voided as unstamped the claimant's recusal request and fined him 100 RON; the dismissal leaves the annulment and fine in force, while the underlying pension-recalculation dispute (challenging a military pension recalculation decision and the ministry's commission's denial under Law No. 223/2015) remains finally resolved against the claimant by the earlier appellate decision of 9 May 2022. The claimant had argued lack of notice of the stamp-duty obligation and defective reasoning, but the Court held that the recusal procedure under Article 51(1) of the Civil Procedure Code is urgent and conducted without party citation, the stamping obligation under Article 9(a) of Emergency Ordinance No. 80/2013 was properly communicated after final rejection of his legal-aid request, his failure to stamp stemmed from his own procedural default under Articles 10(1) and 12(1), and the challenged order contained a coherent factual and legal rationale satisfying Article 425(1)(b) C. proc. civ., thus rejecting the Article 488(1) points 5 and 6 grounds.

Legislator headnote

AI generated

art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ, art. 22 alin. (2) C. proc. civ, art. 425 C. proc. civ, art. 174 C. proc. civ, art. 51 alin. (1) C. proc. civ, art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013; Pension recusal challenge fails; unstamped request annulment and fine upheld: 223/2015) remains finally resolved against the claimant by the earlier appellate decision of 9 May 2022. The claimant had argued lack of notice of the stamp-duty obligation and defective reasoning, but the Court held that the recusal procedure under Article 51(1) of the Civil Procedure Code is urgent and conducted without party citation, the stamping obligation under Article 9(a) of Emergency Ordinance No. 80/2013 was properly communicated after final rejection of his legal-aid request, his failure to stamp stemmed from his own procedural default under Articles 10(1) and 12(1), and the challenged order contained a coherent factual and legal rationale satisfying Article 425(1)(b) C. proc. civ., thus rejecting the Article 488(1) points 5 and 6 grounds.

Keywords

AI generated
recalculation of pension Civil Procedure Code civil annulment grounds for cassation procedural orders untimely recusal request

Cited Legislation

AI generated
art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ
cu amendă judiciară în valoare de 100 RON în temeiul dispoziţiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
art. 22 alin. (2) C. proc. civ
În cuprinsul cererii de recurs s-a mai criticat faptul că instanţa nu a analizat corect probele aflate la dosar, nu a exercitat rolul activ în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ.
art. 425 C. proc. civ
(6) şi (7) ale articolului anterior menţionat, pronunţând o hotărâre care nu este în conformitate cu exigenţele impuse de art. 425 C. proc. civ., întrucât nu cuprinde toate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia.
art. 174 C. proc. civ
5 Cod procedură vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.
art. 51 alin. (1) C. proc. civ
Aceasta, în contextul în care soluţionarea incidentului procedural al recuzării implică o procedură specială, care se soluţionează fără citarea părţilor şi are ca trăsătură specifică caracterul urgent de soluţionare, astfel cum reiese din prevederile art. 51 alin.
art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013
(1) şi art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru prin raportare la art.
art. 12 alin. (1) C. proc. civ
Mai mult, potrivit art. 12 alin.
art. 10 alin. (1) C. proc. civ
Astfel, recurentul se prevalează, în fapt, de propria culpă în neîndeplinirea obligaţiilor procedurale prevăzute de art. 10 alin.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Legal basis for rejecting the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 4 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă la data de 12.04.2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Nationale - Comisia de Contestatii, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminarii şi Casa Sectorială de Pensii din Cadrul M.Ap. N., a solicitat ca prin hotărârea ce va fi pronunţată să se dispună: anularea hotărârii nr. 39203/12.03.2019 emisă de către Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Contestaţii, înregistrată sub nr. x/18.03.2019 şi deciziei de recalculare pensie nr. x/14.12.2017 eliberată de Casa Sectorială de Pensii a M.Ap. N.; obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a M.Ap. N. la emiterea deciziei de recalculare a pensiei potrivit dispoziţiilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

Prin sentinţa civilă nr. 1388 din data de 24.06.2020, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea privind pe reclamantul A. şi pe pârâţii Ministerul Apărării Nationale - Comisia de Contestatii, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Casa Sectorială de Pensii din Cadrul M.Ap. N., ca neîntemeiată.

2. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 27.11.2020.

Prin cererea de recuzare înregistrată la data de 17.05.2021, petentul A. a solicitat recuzarea membrilor completului de judecată.

Prin încheierea din Camera de consiliu de la termenul din 7 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, s-a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată împotriva domnilor judecători B. şi C., membrii completurilor 1A/AS-LM şi 2A/AS-LM, fiind sancţionat petentul A. cu amendă judiciară în valoare de 100 RON în temeiul dispoziţiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2869/2022 din data de 9 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei primei instanţe.

3. La data de 08 noiembrie 2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2019/a4, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 7 iulie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Recurentul-reclamant a susţinut că nu a avut cunoştinţă de termenul acordat în vederea soluţionării cererii de recuzare şi nici de obligaţia privind achitarea taxei judiciare de timbru, întrucât nu cunoştea soluţia pronunţată asupra cererii de reexaminare formulate.

În cuprinsul cererii de recurs s-a mai criticat faptul că instanţa nu a analizat corect probele aflate la dosar, nu a exercitat rolul activ în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. şi nu a ţinut cont de prevederile alin. (6) şi (7) ale articolului anterior menţionat, pronunţând o hotărâre care nu este în conformitate cu exigenţele impuse de art. 425 C. proc. civ., întrucât nu cuprinde toate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinările depuse la dosar în data de 29 decembrie 2021 de către intimatele Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de contestaţii a fost invocată excepţia inadmisibilităţii recursului, solicitându-se în subsidiar, respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 18.10.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins excepţia inadmisibilităţii căii de atac invocată de intimate, constatând soluţionarea definitivă a cauzei de către instanţa de apel.

Examinând încheierea atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, instanţa supremă constată că, deşi recurentul a indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile formulate se subsumează prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din acelaşi cod în legătură cu nelegalitatea soluţiei de anulare ca netimbrată a cererii de recuzare şi nemotivarea încheierii.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la faptul că recurentul că nu a avut cunoştinţă de obligaţia privind achitarea taxei judiciare de timbru, întrucât nu a cunoscut soluţia pronunţată asupra cererii de reexaminare a ajutorului public judiciar, Înalta Curte constată că nu sunt fondate.

Aceasta, în contextul în care soluţionarea incidentului procedural al recuzării implică o procedură specială, care se soluţionează fără citarea părţilor şi are ca trăsătură specifică caracterul urgent de soluţionare, astfel cum reiese din prevederile art. 51 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce exclude efectuarea de comunicări precum cele specifice cererilor de chemare în judecată, iar obligaţia de ataşare a taxelor de timbru aferente cererii este instituită simultan cu depunerea cererii.

Nu se poate constata o încălcare a obligaţiei de a-l înştiinţa pe recurent cu privire la cuantumul sumei datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru conform art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, deoarece această obligaţie existentă în sarcina instanţei a fost îndeplinită pentru termenul stabilit în vederea soluţionării incidentului procedural al recuzării completului, după respingerea cererii de acordare a ajutorului public judiciar, cu precizarea expresă că obligaţia subzistă după respingerea definitivă a acestei cereri, aşa cum rezultă din adresa de comunicare emisă în data de 14 iulie 2021, aflată la dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Mai mult, potrivit art. 12 alin. (1) C. proc. civ., drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, fiind incontestabilă cunoaşterea de către recurent a obligaţiei de a timbra şi cuantumul taxei judiciare de timbru aferente cererii de recuzare.

Înalta Curte constată că cele două cereri formulate de recurent privind acordarea ajutorului public judiciar şi de reexaminare au fost respinse, întrucât acesta nu s-a conformat obligaţiei de a depune dovezi conform dispoziţiilor legale din O.U.G. nr. 50/2008.

Astfel, recurentul se prevalează, în fapt, de propria culpă în neîndeplinirea obligaţiilor procedurale prevăzute de art. 10 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.

Faţă de împrejurarea că, subsecvent respingerii definitive a cererii de ajutor public judiciar, recurentul nu şi-a timbrat corespunzător cererea de recuzare, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs sunt nefondate, neputându-se susţine încălcarea principiilor fundamentale ale procesului echitabil.

Nici din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurentului nu i s-a produs nicio vătămare, având în vedere că obiectul cauzei nu îl constituie soluţionarea fondului cauzei, ci anularea cererii de recuzare a completului de judecată din apel.

Or, recurentul a formulat ulterior încheierii recurate o nouă cerere de recuzare a completului, care a fost soluţionată prin încheierea de şedinţă a curţii de apel pronunţată la data de 18 februarie 2022 în dosarul nr. x/2019.

Un alt motiv în susţinerea memoriului de recurs vizează faptul că instanţa nu a analizat corect probele aflate la dosar, nu a exercitat rolul activ în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. şi nu a ţinut cont de prevederile alin. (6) şi (7) ale articolului anterior menţionat.

În ceea ce priveşte critica referitoare la rolul activ al judecătorului, Înalta Curte subliniază faptul că întreaga activitate judiciară are ca finalitate stabilirea adevărului şi recunoaşterea dreptului încălcat sau contestat.

Articolul 22 alin. (2) C. proc. civ. vizează cu deosebire principiul aflării adevărului, respectiv îndatorirea instanţei de a stărui "prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale".

Recurentul a invocat încălcarea art. 22 alin. (7) C. proc. civ., prin raportare la principiul general al dreptului ce obliga judecătorul să interpreteze norma juridică astfel încât aceasta să producă efecte.

Din analiza încheierii recurate se constată că instanţa învestită cu cererea de recuzare nu a încălcat principiul rolului activ al judecătorului, având în vedere că soluţia pronunţată vizează una dintre condiţiile imperative de procedură a legalei învestiri, respectiv timbrarea în prealabil a cererii de recuzare a completului de judecată, cerinţă impusă de dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru prin raportare la art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ, context în care şi această critică este nefondată.

Nici susţinerile recurentului referitoare la nemotivarea încheierii prin care a fost anulată ca netimbrată cererea sa de recuzare nu pot fi primite.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Instanţa supremă subliniază că intră în sfera art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. lipsa motivării, înţeleasă atât sub aspect formal, dedus din încălcarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., cât şi din perspectiva conţinutului considerentelor, înţeles ca o contracţie excesivă a raţionamentului judiciar ori o motivare lipsită, în mod esenţial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit şi inteligibil pentru părţi ori pentru instanţa care exercită un control de legalitate asupra acesteia.

Înalta Curte reţine că încheierea recurată reflectă un raţionament logico-juridic coerent şi cuprinde motivele de fapt şi de drept care au fundamentat soluţia de anulare, ca netimbrată, a cererii de recuzare, având în vedere neîndeplinirea obligaţiei stabilite în sarcina reclamantului de a achita taxa judiciară de timbru aferentă cererii de recuzare, aşa cum obligă dispoziţiile speciale ale art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, fiind astfel respectate exigenţele motivării impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Pentru considerentele evocate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 7 iulie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 7 iulie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 aprilie 2023.