Nullity of cassation for failure to formulate specific grounds of illegality regarding contract validity and evidence assessment in insolvency service disputes

Şedinţa publică din data de 4 aprilie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 13.09.2019 sub dosar nr. x/2019, reclamanta A. S.A. - în insolvenţă, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata contravalorii următoarelor facturi fiscale: Factura Fiscală SIRD2072/31.07.2018 în cuantum de 450 RON, reprezentând prestări chirie aferente perioadei 01.07.2018-31.07.2018, conform Contract de Închiriere x/28.05.2016; Factura Fiscală SIRD2070/31.07.2018 în cuantum de 204.299,20 RON, reprezentând prestări servicii aferente perioadei 01.07.2018-31.07.2018, conform Contractului Cadru de prestări servicii x/11.04.2016; Factura Fiscală SIRD2078/14.08.2018 în cuantum de 7.687,40 RON, reprezentând prestări servicii aferente perioadei 01.08.2018-14.08.2018, conform Contractului Cadru de prestări servicii x/11.04.2016; Factura Fiscală x/22.08.2018 în cuantum de 122.177 RON, reprezentând prestări servicii aferente perioadei iunie- septembrie 2016, conform Contractului Cadru de prestări servicii x/11.04.2016; Factura Fiscală SIRD2081/22.08.2018 în cuantum de 182.880,09 RON, reprezentând prestări servicii aferente perioadei iunie- septembrie 2016, conform Contractului Cadru de prestări servicii x/11.04.2016; cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1777-1823 C. civ., ale art. 148-151, ale art. 192 C. proc. civ. şi ale art. 194-195 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 480/PI din data de 16 iulie 2021, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2019, au fost respinse excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes şi a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. - în insolvenţă, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., fiind obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 517.493,69 RON, reprezentând contravaloare prestări servicii, precum şi suma de 10.550 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată şi a fost respinsă cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta B. S.R.L., iar prin decizia nr. 407/A din 21 iunie 2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul şi a obligat apelanta-pârâtă la plata către intimată a sumei de 4000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

3. Pârâta B. S.R.L. a formulat recurs împotriva acestei din urmă decizii prin care a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte reprezentarea şi consimţământul părţilor la asumarea unor obligaţii.

S-a arătat că, având în vedere faptul că intimata-reclamantă este o societate aflată în insolvenţă încă din anul 2013, facturile ce au stat la baza pretenţiilor ce formează obiectul prezentei cauze nu poartă viza administratorului/lichidatorului judiciar al reclamantei, fiind astfel încălcate prevederile art. 20 lit. a), art. 18 lit. e), art. 49 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 85/2014, respectiv rolul administratorului judiciar de a supraveghea activitatea societăţii aflate în insolvenţă.

De asemenea, recurenta-pârâtă a mai menţionat că între părţile litigante a fost încheiat Contractul-cadru de prestări servicii nr. x/11.04.2016, durata acestuia fiind prelungită prin acte adiţionale, toate purtând viza administratorului judiciar până la data de 01.08.2018.

S-a mai arătat faptul că factura nr. x emisă de către reclamantă şi neacceptată de către societatea pârâtă, nesemnată nici măcar de martora C., reprezintă contravaloarea prestărilor de servicii aferente anului 2016. Acesta a fost motivul pentru care serviciile aferente anului 2016 au fost achitate, conform documentelor de plată depuse la dosarul de fond, cele facturate în anul 2018, reprezentând servicii ce nu au fost prestate de reclamantă.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că, deşi martora C. a susţinut că reprezenta societatea pârâtă în baza împuternicirii, acest mandat nu viza întocmirea comenzilor, a situaţiilor de prestări servicii şi atât mai puţin a acceptării unor facturi, în baza unui contract ce nu mai avea valabilitate între părţi.

S-a mai învederat faptul că instanţa, deşi a admis că martora C., ce a semnat şi angajat societatea pârâtă, nu avea mandat valabil pentru semnarea documentelor în baza Contractului nr. x/11.04.2016, ci o reprezenta doar în ceea ce priveşte achiziţiile publice la societăţi mandatare, a admis susţinerile martorei şi a obligat pârâta la plata facturilor.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă a făcut referire la clauzele contractuale prevăzute la art. 9.2 şi art. 10.1 (1) teza finală, precizând totodată că, faţă de lipsa de pe documente a semnăturii reprezentantului legal al societăţii pârâte, a şefului de şantier, facturi întocmite pentru perioade ce depăşesc durata contractului, se impune exonerarea de la plată, creanţa nefiind angajată şi acceptată de către pârâtă.

Recurenta-pârâtă a mai învederat că martora C. a menţionat în declaraţia dată în faţa primei instanţe, faptul că nu îşi recunoaşte semnătura de pe facturile nr. x şi 2081. În situaţia în care pârâta s-a înscris în fals cu privire la semnăturile de pe facturi, martora a menţionat că semnătura de pe două facturi din 5 nu îi aparţine.

De asemenea, recurenta-pârâta a menţionat faptul că, în mod greşit prima instanţă a reţinut incidenţa prevederilor art. 1309 alin. (2) C. civ., aceste dispoziţii legale neputând fi aplicabile în cauza de faţă, întrucât partea care a angajat pârâta era angajata societăţii.

Mai mult, recurenta-pârâtă a mai adăugat faptul că nu putea fi prelungit tacit contractul încheiat între părţi, astfel de prelungiri neputându-se accepta pentru o societatea aflată în insolvenţă, pentru că în astfel de situaţii, viza administratorului judiciar al reclamantei era obligatorie.

Prin cererea de recurs a mai fost criticată hotărârea recurată, în sensul că a fost pronunţată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 304 şi următoarele din C. proc. civ.

În acest sens, recurenta a menţionat că prin apel a criticat şi încheierea prin care prima instanţă a respins ca tardivă cererea de înscriere în fals, deşi, nici până în prezent, termenul de înscriere în fals nu a început să curgă, deoarece prima instanţă era obligată ca în temeiul dispoziţiilor art. 304 alin. (1) Cod procedură civilă, să pună în vedere intimatei să depună la dosar facturile în original şi să întrebe partea daca înţelege să se folosească de aceste facturi şi doar ulterior se putea formula cererea de înscriere în fals, în caz contrar, partea neavând interes să susţină cererea.

Mai mult, recurenta a mai adăugat faptul că, urmare a declaraţiei martorei C., în sensul că nu recunoaşte semnăturile, instanţa era obligată să se sesizeze din oficiu, mai ales ca urmare a faptului că şi apelanta-pârâtă a sesizat falsul.

Prin întâmpinarea formulată la 2 noiembrie 2022, intimata-reclamantă A. S.A. - în faliment a invocat excepţia nulităţii recursului, raportat la prevederile art. 489 alin. (2) coroborat cu dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., iar pe fondul căii de atac, a solicitat respingerea acesteia şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Cauza a fost înregistrată la 14 septembrie 2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, iar prin rezoluţia din 8 decembrie 2022, s-a fixat termen de judecată la 7 februarie 2023, cu citarea părţilor, în şedinţă publică.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii prezentei căi extraordinare de atac, invocată de intimata-reclamantă, urmând a anula recursul pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Recursul fiind o cale extraordinară de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel, este necesar ca acesta să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege.

Pornind de la aceste dispoziţii legale, instanţa supremă apreciază că, deşi prin cererea de recurs a fost criticată decizia instanţei de apel din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă nu a formulat critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare reglementate expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) Cod procedură civilă.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a confirmat soluţia primei instanţe, apreciind că reclamanta a făcut dovada existenţei raporturilor juridice cu pârâta, a drepturilor şi obligaţiilor părţilor, precum şi neîndeplinirea obligaţiilor pârâtei de achitare a serviciilor prestate de reclamantă.

Prin motivele invocate recurenta-pârâtă urmăreşte reanalizarea situaţiei de fapt cu privire la reprezentarea părţilor în asumarea obligaţiilor contractuale, a duratei raporturilor contractuale şi a executării obligaţiilor asumate.

Or, stabilirea situaţiei de fapt intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive, în urma evaluării probelor administrate în cauză în legătură cu executarea Contractului-cadru de prestări servicii nr. x/11.04.2016, modificat prin actele adiţionale, în baza cărora au fost emise facturile ce au stat la baza pretenţiilor reclamantei.

Controlul judiciar realizat în calea extraordinară de atac a recursului este limitat la verificarea legalităţii hotărârii recurate, neputând fi repusă în discuţie evaluarea probelor administrate în cauză.

Recurenta susţine că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte reprezentarea părţilor şi consimţământul acestora la asumarea obligaţiilor, prin reluarea motivelor şi apărărilor din apel.

Cu referire la contestarea facturilor care ar fi fost întocmite şi nu ar fi privit comenzile şi situaţiile de lucrări acceptate de reprezentantul societăţii recurente, conform dispoziţiilor din contract, instanţa supremă reţine că aceste argumente nu relevă o critică de nelegalitate ci, în realitate, pun în discuţie modalitatea în care instanţa de apel a interpretat probatoriul în legătură cu modul de executare a obligaţiilor dintre părţi.

Instanţa supremă reţine că aceste chestiuni sunt incompatibile cu calea de atac a recursului, care trebuie să se rezume exclusiv la critici de nelegalitate. În egală măsură repunerea în discuţie a situaţiei de fapt precum şi reinterpretarea probelor în calea extraordinară de atac a recursului nu este posibilă, întrucât nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii în recurs fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel şi nu controlul de temeinicie.

Înalta Curte reaminteşte că stabilirea situaţiei de fapt şi verificarea modului de interpretare a probelor situează analiza criticilor în sfera controlului de netemeinicie şi nu în aceea a controlului de nelegalitate reglementat expres şi limitativ prin dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., cu consecinţa că examinarea deciziei, din această perspectivă este exclusă în calea de atac a recursului.

În legătură cu nerespectarea dispoziţiilor privind reprezentarea societăţii reclamante în insolvenţă se observă că aceste critici nu au fost analizate, ca atare, prin considerentele instanţei de apel care a făcut referire la dispoziţiile dreptului comun ale art. 1309 C. civ., dar pe de o parte nu s-a pus în discuţie nulitatea contractului, nici asumarea valabilă a obligaţiilor de către reclamanta care a introdus acţiunea, iar recurenta-pârâtă nu a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. privind nemotivarea hotărârii.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut aplicarea greşită a prevederilor art. 1309 alin. (2) C. civ. în lipsa unui mandat de reprezentare valabil.

Reluarea ca atare a criticilor din apel nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., prin prezentarea criticilor de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, respectiv prin prezentarea greşelilor de judecată săvârşite de instanţa de apel, cu referire la dispoziţiile de drept material invocate.

Motivele formulate de recurenta-pârâtă nu vizează argumentele reţinute de instanţa de apel în justificarea soluţiei de respingere a apelului care a reţinut că din probele administrate a rezultat că erau îndeplinite condiţiile legale ale aparenţei de reprezentare a societăţii pârâte în raporturile cu terţul contractant (reclamanta).

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se referă la faptul că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 304 şi următoarele din C. proc. civ.. În argumentarea acestui motiv de recurs recurenta-pârâtă a reluat criticile din apel în legătură cu hotărârea primei instanţe.

Verificând decizia recurată se constată că instanţa de apel a reţinut că cererea de înscriere în fals formulată de pârâtă în data de 08.10.2019 nu viza semnătura de pe facturi, ci semnăturile de pe situaţiile de lucrări, deci aspecte ale litigiului lămurite care nu impuneau procedura denunţării înscrisului ca fals.

Mai mult, Înalta Curte reţine că şi aceste critici vizează argumentele reţinute de către prima instanţă în motivarea soluţiei pronunţate.

Toate aceste critici nu reprezintă altceva decât trimiteri la situaţia de fapt, care, prin prisma probatoriului administrat, au fost deja analizate de instanţa de apel în aprecierea dovedirii de către reclamantă a existenţei raportului juridic, a drepturilor şi obligaţiilor care rezultă din acesta şi, pe de altă parte, reprezintă aspecte de netemeinicie care nu pot face obiectului controlului de legalitate al instanţei de recurs, nefiind evidenţiate încălcări ale regulilor de procedură subsumate art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin urmare, criticile invocate de recurentă nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., prin prezentarea motivelor de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, respectiv prin prezentarea greşelilor de judecată săvârşite de instanţa de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, de strictă interpretare şi aplicare.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cu care "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Aşadar, sunt întemeiate apărările privind nulitatea recursului formulate de către intimata-reclamantă prin întâmpinare.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 407/A din 21 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-reclamante A. S.A. - în faliment privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar D.. nu a depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată, motiv pentru care solicitarea cu acest obiect urmează a fi respinsă, conform art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 407/A din 21 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata-reclamantă A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar D..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 aprilie 2023.