Traffic accident damages appeal annulled for failure to articulate valid cassation grounds, leaving appellate award in force

Şedinţa publică din data de 4 aprilie 2023

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 30 septembrie 2016 pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 1.400.000 RON cu titlu de daune daunele morale, a sumei de 24.929,68 RON daune materiale constând în cheltuielile ocazionate cu tratamentul medical şi transportul repetat la diferite unităţi spitaliceşti şi a câştigului în muncă de care a fost văduvită de la data producerii accidentului până la data recuperării capacităţii de muncă, respectiv 11.04.2013-07.11.2013.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, reclamanta a solicitat citarea în cauză în calitate de intervenient forţat a numitei C..

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile Legii nr. 136/1995, art. 1349-1357, art. 1387-1388, art. 1391 alin. (1) şi art. 2223-2226 C. civ., Ordinul CSA nr. 14/2011 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1189 din 17.09.2009.

La data de 12.10.2016, reclamanta A. a promovat la Judecătoria Satu Mare acţiunea înregistrată sub nr. x/2016, prin care a solicitat obligarea pârâtei C., la plata sumei de 56.920 RON, constând în contravaloarea pieselor şi reparaţiilor autoturismului avariat, cu aplicarea dobânzii legale prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, calculate de la data introducerii acţiunii până la data plăţii efective.

În drept, a invocat art. 1349-1357 C. civ., art. 1391 alin. (1) C. civ., art. 2223-2226 C. civ., art. 27-28 C. proc. pen.

Prin notele de şedinţă depuse la 18.04.2017, intervenienta C. a solicitat introducerea în cauză a numitului D., ca parte implicată în accident, în vederea administrării unui probatoriu complet cu respectarea implicită a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.

Prin încheierea din 06 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul x/2016, s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Satu Mare la prezentul dosar, în temeiul art. 139 C. proc. civ., apreciind că pentru evitarea pronunţării unor soluţii eventual contradictorii, este întemeiată cererea de conexare formulată de reprezentantul intervenientei C..

Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 13 martie 2018, instanţa a admis cererea formulată de reprezentantul reclamantei privind introducerea în cauză a societăţii de asigurare E. S.A. în calitate de pârâtă.

Prin sentinţa civilă nr. 73 din 14.07.2020, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cu titlu de pretenţii suma de 11.310,68 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 25.000 RON cu titlu de daune morale, reţinând existenţa unei culpe concurente a reclamantei în proporţie de 50% în producerea accidentului rutier.

De asemenea, a fost obligată pârâta B. S.A. să plătească intervenientei C. cu titlu de cheltuieli de judecată suma 2.633,3 RON reprezentând onorariul pentru expertiza tehnică judiciară de stabilire a dinamicii producerii accidentului şi evaluare a stării tehnice a pneurilor.

Au fost respinse restul pretenţiilor.

S-a respins acţiunea civilă formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta E. S.A. şi intervenientul D..

A fost admisă în parte acţiunea civilă conexată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta C., şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei, cu titlu de pretenţii, suma de 9.204,5 RON reprezentând 1/2 din valoarea de piaţă a autoturismului avariat, valoare iniţială de 24.545 RON din care s-a scăzut valoarea epavei în procent de 25% din valoarea de piaţă, şi suma de 1.508 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul pentru expertiza tehnică judiciară de evaluare a autoturismului, sumă rămasă de achitat după efectuarea operaţiunii de compensare a cheltuielilor efectuate de cele două părţi litigante în vederea stabilirii valorii de piaţă a autoturismului.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A., prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinţei atacate în sensul înlăturării culpei concurente a reclamantei la producerea accidentului rutier; în subsidiar, diminuarea procentului culpei concurente, majorarea cuantumului daunelor morale acordate şi la care a fost obligată pârâta B. S.A.; obligarea pârâtei C. la plata dobânzilor legale prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, calculate de la data introducerii acţiunii până la data plăţii efective.

Împotriva aceleiaşi hotărâri, a formulat apel provocat pârâta B. S.A., prin care a solicitat reţinerea unui grad de culpă concurentă în producerea accidentului rutier din data de 11.04.2013 şi în sarcina intervenientului D., cu consecinţa obligării asigurătorului RCA al acestuia, respectiv E. S.A. la suportarea despăgubirilor materiale şi morale acordate apelantei reclamante A. conform gradului de culpă al propriului asigurat.

Având în vedere apelul declarat în prezenta cauză de către A., la data de 07.06.2021, intimata C. a formulat întâmpinare şi apel incident, prin care a solicitat, în principal, respingerea apelului principal ca fiind neîntemeiat şi, în consecinţă, respingerea apelul incident ca fiind lipsit de interes, iar în subsidiar, în situaţia în care se va considera apelul principal ca fiind întemeiat, la soluţionarea cauzei să se aibă în vedere şi aspectele ce vizează apelul incident.

La data de 11.10.2021, apelanta A. a depus precizare a apelului declarat, prin care a arătat că dintr-o eroare materială de redactare a omis a solicita instanţei de apel, în cadrul petitului apelului şi obligarea pârâtei C. la plata contravalorii autovehiculului, avariat în totalitate, la valoarea stabilită de expertul ing. F. prin raportul de expertiză depus la instanţă la data de 20.09.2017, fără scăderea contravalorii epavei.

La data de 14.10.2021, apelanta-pârâtă C. a depus răspuns la solicitarea instanţei, în sensul că înţelege să formuleze atât apel incident cu privire la valoarea autovehicului stabilită de către instanţă, cât şi apel provocat în ceea ce priveşte culpa concurentă a intervenientului D..

Prin decizia nr. 451 din 10 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a admis apelul principal declarat de reclamantă împotriva sentinţei atacate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a fost obligată pârâta B. S.A. să plătească reclamantei suma de 60.000 RON cu titlu de daune morale, ca urmare a reţinerii unei culpe concurente a reclamantei de 25% în producerea accidentului rutier.

De asemenea, a fost obligată pârâta C. să plătească reclamantei suma de 13.806,56 RON cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea autoturismului G..

Au fost menţinute în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Totodată au fost respinse ca nefondate apelul provocat formulat de pârâta B. S.A., apelul incident şi apelul provocat formulate de pârâta C..

Au fost obligaţi intimaţii B. S.A. şi C. să plătească fiecare suma de 1.465 RON în favoarea intimatului D., cheltuieli de judecată în apel.

3. Împotriva acestei decizii, la 9 februarie 2022, reclamanta A. a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat, în principal, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, iar, în subsidiar, casarea în parte a hotărârii recurate şi, rejudecând cauza, admiterea apelului declarat şi schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul admiterii acţiunii formulate, respectiv înlăturarea culpei concurente a reclamantei în procent de 25%, majorarea daunelor morale şi acordarea în cuantumul solicitat, acordarea daunelor materiale solicitate în cuantum de 24.929,68 de RON constând în cheltuielile ocazionate cu tratamentul medical şi transportul repetat la diferite unităţi spitaliceşti, acordarea câştigului în muncă de care a fost lipsită de la data producerii accidentului până la data recuperării capacităţii de muncă, respectiv 11.04.2013 - 07.11.2013 şi acordarea dobânzilor legale până la data plăţii efective.

În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că decizia atacată nu este motivată, întrucât instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivelor de apel invocate privind nemotivarea hotărârii apelate, neanalizarea fiecărui capăt de cerere, nu a făcut referire şi nu a ţinut cont de probatoriul administrat în cauza, reţinând în mod greşit o culpă concurentă a reclamantei în procent de 25%.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel în mod greşit a reţinut culpa sa concurentă în procent de 25%.

Potrivit recurentei instanţa de apel nu putea să stabilească o culpă concurentă în producerea accidentului motivat de starea anvelopelor autoturismului, întrucât din concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul-parte rezultă că în condiţii dinamice, cum ar fi viteza ridicată, nu se pot stabili în procente elementele care au cauzat producerea accidentului.

Totodată, recurenta susţine că un alt aspect care ar fi putut atrage culpa sa concurentă ar fi fost săvârşirea faptei cu vinovăţie, or nu rezultă din nicio probă vinovăţia reclamantei pentru starea anvelopelor aflate pe autoturism la data producerii accidentului.

În opinia recurentei dispoziţiile art. 1.371 alin. (1) C. civ. trebuie avute în vedere prin corelare cu art. 16 din acelaşi cod, care se referă la "vinovăţie" şi trebuie interpretate în sensul că autorul faptei va fi ţinut să răspundă numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o în cazul în care victima prejudiciului a contribuit şi ea cu vinovăţie la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă.

Or, având în vedere că reclamanta nu a contribuit cu vinovăţie la o anumită faptă nu se poate reţine în sarcina acesteia un procent de culpă concurentă.

În ceea ce priveşte prejudiciul, recurenta consideră că instanţa de apel nu a avut în vedere probatoriul administrat în cauză, din care rezultă daunele materiale şi morale solicitate, stabilind în mod greşit cuantumul acestor despăgubiri.

Referitor la daunele morale solicitate, recurenta arată că a fost afectată atât fizic cât şi psihic, iar deşi traumele suferite nu pot fi înlăturate prin acordarea unor daune morale, pot fi cel puţin atenuate.

Având în vedere suferinţele la care a fost expusă recurenta, numărul mare de îngrijiri medicale şi de spitalizare, urmările accidentului asupra sănătăţii acesteia şi asupra capacităţii de muncă, apreciază că daunele morale solicitate nu acoperă în totalitate prejudiciul moral suferit.

Chiar dacă la nivel legislativ şi de principiu nu există criterii obiective, precise, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor băneşti pentru repararea prejudiciilor morale, recurenta apreciază că în jurisprudenţă şi doctrină au fost identificate câteva astfel de criterii, pe baza cărora instanţa urmează să facă o apreciere subiectivă în funcţie de circumstanţele cauzei.

Totodată, având în vedere criteriile obiective de determinare a daunelor morale, valorificate de jurisprudenţă şi identificate de doctrină, ţinând cont de împrejurările concrete ale cauzei, apreciind consecinţele negative dramatice suferite de reclamantă atât pe plan fizic, cât şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura covârşitoare în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, caracterul ireversibil şi permanent al afecţiunilor dobândite, măsura în care celui vătămat i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, aşa cum a rezultat din materialul probator administrat în cauză în toate fazele procesuale, recurenta consideră că despăgubirea, stabilită de instanţă, nu este în măsură să asigure o reparaţie pe deplin justă şi echitabilă a prejudiciului suferit, motiv pentru care se impune majorarea acesteia.

Împotriva aceleiaşi decizii, pârâta C. a formulat recurs incident şi provocat, prin care a solicitat, în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare, iar, în subsidiar, casarea cu reţinere în sensul respingerii apelului principal şi a cererii introductive.

Recurenta solicită trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, întrucât decizia recurată este insuficient motivată. În acest sens recurenta susţine că instanţa de apel nu a analizat criticile acesteia privind raportul de expertiză întocmit de expertul H..

Potrivit recurentei instanţa de apel nu a făcut o cercetare efectivă a cauzei din punct de vedere al probelor administrate, limitându-se a înlătura expertiza întocmită de expertul I. cu toate că prima instanţă a avut în vedere concluziile din suplimentul de expertiză. În condiţiile în care instanţa de apel nu a analizat toate probele administrate, aceasta nu a intrat în cercetarea fondului, se impune astfel trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea unor probe care sunt inadmisibile în recurs, precum este proba cu expertiză tehnică.

Într-o teză subsidiară, recurenta consideră că ar deveni incidente şi dispoziţiile art. 501 alin. (4) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte casarea cu reţinere, recurenta arată că răspunderea este una obiectivă ce înlătură analiza culpei şi face aplicarea, într-o primă teză, a dispoziţiilor art. 1376 alin. (2) C. civ., iar într-o a doua teză, de pluralitate de cauze, concursuale, ce au determinat prejudiciul şi nu culpă concurentă.

Astfel, dispoziţiile art. 1376 C. civ. au în vedere răspunderea obiectivă "independent de orice culpă ".

Potrivit recurentei-pârâte, instanţa de apel a reţinut în mod greşit valoarea autoturismului stabilită de expertul judiciar H., întrucât acesta nu a avut în vedere la întocmirea expertizei standardele internaţionale de evaluare, ci un sistem computerizat ce cuprinde bunuri exclusiv din România, iar pe de altă parte nu este evaluator autorizat ANEVAR.

În concluzie, susţine recurenta-pârâtă că este nelegală motivarea instanţei de apel care face trimitere la Ordinul CSA 14/2011, întrucât faţă de acest capăt de cerere este incidentă o răspundere delictuală prin raportare strict la dispoziţiile C. civ., neexistând elemente specifice raportului contractual de asigurare.

În ceea ce priveşte recursul provocat, recurenta apreciază că instanţa de apel în mod greşit a respins criticile privind culpa concursuală a intervenientului D., întrucât accidentul putea fi evitat de intervenient prin frânare.

De asemenea, din punct de vedere obiectiv, recurenta consideră că în mod corect prima instanţă a apreciat o cauzalitate complexă în producerea prejudiciului, însă nu a avut în vedere dinamica producerii accidentului la momentul impactului. În acest sens se arată că intervenientul D. a încălcat dispoziţiile legale ale art. 123 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 48 din acelaşi act normativ, precum recurenta, depăşind viteza legală.

La 14 aprilie 2022 intimata E. S.A. a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Pârâta B. S.A. a depus la 15.04.2022 întâmpinare la recursul reclamantei, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, având în vedere că motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului.

La 26.04.2022 pârâta C. a depus întâmpinare la recursul reclamantei, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Intimata E. S.A. a depus întâmpinare la recursul incident şi provocat, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului provocat, întrucât criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului provocat. De asemenea, în ceea ce priveşte recursul incident intimata a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

La 23.05.2022 reclamanta A. a formulat întâmpinare la recursul incident şi provocat, prin care a solicitat respingerea acestora ca nefondate.

Intervenienul D. a depus la 26.05.2022 întâmpinare la recursul incident şi provocat, prin care a solicitat respingerea acestora ca nefondate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 septembrie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor către părţi, cu menţiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Au fost depuse la dosar puncte de vedere cu privire la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursurilor de către recurenta-reclamantă A. şi de către recurenta-intervenientă C..

Prin încheierea din 15 noiembrie 2022, au fost admise în principiu recursul principal declarat de reclamanta A., precum şi recursurile incident şi provocat formulate de intervenienta C. împotriva deciziei nr. 451/C/2021 - A din 10 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, fiind prorogată discutarea excepţiilor nulităţii recursului principal, precum şi a recursurilor provocat şi incident.

A fost stabilit termen de judecată la data de 17 ianuarie 2023, cu citarea părţilor, în şedinţă publică.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate va analiza excepţia nulităţii recursului principal, excepţie care va fi admisă pentru considerentele următoare:

Înalta Curte reţine că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanţă cu principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitat în termenele şi condiţiile prevăzute de lege.

În privinţa recursului, una dintre condiţiile esenţiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ţinut să îşi conformeze conduita procesuală acestor exigenţe legale pentru a crea premisele necesare pentru exercitarea controlului de legalitate de către instanţa de recurs.

Obligaţia recurentului de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulţumiri în raport cu soluţia atacată, ci implică obligaţia de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum şi dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în faţa instanţei anterioare şi/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanţă sau raţionamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate.

Neindicarea unei teze de recurs ori indicarea greşită a unor motive de casare, dar susceptibile de încadrare de către instanţă în oricare dintre ipotezele de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., pe temeiul interpretării per a contrario a dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din cod, nu vor fi sancţionate cu nulitatea recursului, însă, invocarea unor critici care nu se încadrează în mod real în motivul sau motivele de casare invocate şi nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege, va atrage aplicarea sancţiunii nulităţii căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Cu privire la recursul principal al reclamantei A., instanţa supremă reţine că autoarea căii de atac a indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., care vizează nemotivarea hotărârii şi încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică de nelegalitate care să vizeze ipotezele legale prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, deşi a indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile dezvoltate prin memoriul de recurs relevă, în realitate, nemulţumirea părţii cu privire la modul de stabilire a procentului de culpă în stabilirea răspunderii delictuale şi la cuantumul prejudiciului şi al despăgubirilor acordate.

Toate argumentele expuse în cadrul criticilor din recurs urmăresc astfel o reevaluare a materialului probator şi a situaţiei de fapt.

Deşi a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea căii de atac a făcut vorbire despre modul de stabilire a procentului de culpă în sarcina sa, formulând referinţe teoretice generice despre încălcarea dreptului la un proces echitabil şi reiterând chestiunile asupra fondului cauzei, în legătură cu considerentele primei instanţe, în esenţă fiind expusă nemulţumirea privind modul de soluţionare a apelului şi conţinutul considerentelor deciziei recurate, nu lipsa acestora în sensul motivului de casare invocat formal.

Invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greşita încălcare sau aplicare a normelor de drept material, care deşi sunt indicate, respectiv art. 1357, art. 1371 şi art. 16, precum şi art. 1391 C. civ., nu sunt însoţite şi de critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost nesocotite regulile de drept substanţial.

În legătură cu greşita reţinere de către instanţa de apel a culpei concurente în procent de 25% în sarcina reclamantei, recurenta a susţinut că din concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul-parte a rezultat că în condiţii dinamice, cum ar fi viteza ridicată, nu se pot stabili, în procente, elementele care au cauzat producerea accidentului.

Totodată, recurenta a mai arătat că nu rezultă din nicio probă vinovăţia sa pentru starea anvelopelor aflate pe autoturism la data producerii accidentului şi că dispoziţiile art. 1.371 alin. (1) C. civ. trebuie avute în vedere prin corelare cu art. 16 din acelaşi cod.

Înalta Curte reţine că, în realitate, aceste critici vizează situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel prin prisma probatoriului administrat în legătură cu vinovăţia şi culpa părţii în producerea accidentului rutier cauzator al prejudiciilor deduse judecăţii, neputând forma obiectul controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât nu reprezintă decât aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate şi nu pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut la punctul 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

De asemenea, susţinerile recurentei-reclamante prin care contestă concluziile instanţei de apel asupra cuantumului despăgubirilor morale şi materiale se referă tot la reaprecierea probatoriului şi situaţia de fapt, chestiuni care nu se subsumează cazului de nelegalitate invocat, recurenta fiind de fapt nemulţumită de modul în care, statuând asupra faptelor şi probelor, instanţa devolutivă a dezlegat aspecte litigioase.

Recurenta-reclamantă tinde, astfel, să obţină o nouă verificare a temeiniciei susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie cu caracter devolutiv.

Prin urmare, nu sunt întrunite nici exigenţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, dispoziţii de strictă interpretare şi aplicare.

De aceea, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept.

Prin urmare, modalitatea de redactare a recursului principal de către recurenta-reclamantă nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea extraordinară de atac să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei a cărei hotărâre se atacă, nefiind identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, sancţiunea nulităţii recursului principal.

În această situaţie, potrivit art. 491, raportat la art. 472 alin. (2) şi art. 473 teza finală C. proc. civ., atât recursul incident, cât şi recursul provocat rămân fără efect, urmare a anulării recursului principal, nemaifiind cazul analizării motivelor de casare invocate.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a, raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 491, raportat la art. 472 şi 473 C. proc. civ., va anula recursul principal declarat de reclamanta A., împotriva deciziei nr. 451/C/2021 - A din 10 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă şi va constata ca rămase fără efect recursurile incident şi provocat formulate de intervenienta C., împotriva aceleiaşi decizii.

Referitor la cererile privind cheltuielile de judecată formulate de intimata-pârâtă E. S.A. şi intimatul-intervenient D., Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-pârâtă E. S.A. şi intimatul-intervenient D. nu au depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată, motiv pentru care solicitarea cu acest obiect urmează a fi respinsă, conform art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul principal declarat de reclamanta A., împotriva deciziei nr. 451/C/2021 - A din 10 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă.

Constată că recursurile incident şi provocat formulate de intervenienta C., împotriva aceleiaşi decizii, au rămas fără efect.

Respinge cererile privind cheltuielile de judecată formulate de intimata-pârâtă E. S.A. şi intimatul-intervenient D..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 aprilie 2023.