Shareholder status inheritance via pre-death share assignment and heir certificate proportions in joint-stock companies

Şedinţa publică din data de 4 aprilie 2023

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia a II-a civilă, la 18 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C., D., E., F. S.A., G. S.A., H. S.A., I. S.A. şi J. S.A., pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună constatarea nulităţii absolute a certificatelor de acţionar, emise la 28 decembrie 2012, de către societăţile pârâte, prin administrator C.; constatarea calităţii de acţionari a reclamanţilor, în cotele cuvenite fiecăruia, calitate dobândită de la defunctul B., în baza certificatelor de acţionar emise de societăţi în anul 2006; constatarea nulităţii absolute a transmisiunilor realizate asupra certificatelor de acţionar emise la 28 decembrie 2012; radierea tuturor menţiunilor efectuate la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Galaţi, în baza certificatelor menţionate.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 91 şi art. 99 din Legea nr. 31/1990, ale art. 134 din Ordinul nr. 2549/2008 şi prevederile art. 22, art. 192 şi următoarele C. proc. civ.

2. Prin sentinţa civilă nr. 148 din 20 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă, a fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în judecată, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a certificatelor de acţionar emise la 28 decembrie 2012 de către F. S.A., G. S.A., H. S.A., I. S.A. şi J. S.A. şi de radiere a tuturor înregistrărilor şi menţiunilor efectuate la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Galaţi, în baza acestor certificate şi de constatare a calităţii de acţionari a reclamanţilor.

Totodată, a fost admisă excepţia invocată de pârâta C., fiind respinsă cererea de constatare a nulităţii absolute a transmisiunilor realizate asupra certificatelor de acţionar emise la 28 decembrie 2012, ca lipsită de obiect.

3. Împotriva acestei hotărâri, reclamanţii au declarat apel, considerând-o netemeinică şi nelegală, solicitând anularea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei I Civile a Curţii de Apel Galaţi, sub nr. x/2016, iar, prin încheierea din 17 septembrie 2018, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei secţii şi transpunerea pe rolul secţiei a II-a Civile a aceleiaşi instanţe, unde a fost înregistrată sub dosarul nr. x/2016.

Prin decizia nr. 79/2019 din 20 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost respins ca neîntemeiat apelul declarat în cauză.

De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta K..

Totodată, s-a dispus obligarea reclamanţilor şi a intervenientei la plata, către pârâta C., a câte 2.769,33 RON, şi la plata, către fiecare societate pârâtă, a câte 1.600 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, în apel, respectiv onorariul avocaţial.

4. Împotriva acestei hotărâri, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs, care, prin decizia nr. 7 din 19 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost admis, decizia atacată fiind casată şi trimisă cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe de apel.

5. Prin decizia civilă nr. 360/2021 din 3 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul, hotărârea primei instanţe fiind schimbată, în parte.

Astfel, în rejudecare, după casare a fost respinsă excepţia lipsei de interes, ca neîntemeiată, şi, totodată, a fost admisă, în parte, cererea de chemare judecată, precum şi cererea de intervenţie accesorie, formulată de intervenienta K..

În consecinţă, s-a constatat calitatea de acţionari a reclamanţilor A. şi B., în cotele stabilite în certificatul de moştenitor nr. x din 4 martie 2015, întocmit de L..

În rest, au fost respinse pretenţiile ca neîntemeiate.

6. Împotriva acestei hotărâri, pârâtele C. şi G. S.A. au declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 11 februarie 2022.

Recurenta-pârâtă C. a susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a constatat că reclamanţii sunt acţionari ai societăţilor pârâte în calitate de moştenitori ai defunctului B., în temeiul contractelor de cesiune de acţiuni încheiate la 28-29 decembrie 2012. Astfel, s-a învederat că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut prin cererea de chemare în judecată, cu depăşirea cadrului procesual, a principiului disponibilităţii şi a principiului contradictorialităţii, precum şi dreptul la apărare, motiv de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., derivat din încălcarea prevederilor art. 9, art. 13 şi art. 14 C. proc. civ.

S-a mai învederat că, în mod nelegal, instanţa de apel a avut în vedere doar considerentele deciziei civile nr. 331/A/11.10.2017, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi şi nu şi pe cele ale sentinţelor civile nr. 78/10.05.2017, 77/10.05.2017, 76/10.05.2017, 75/10.05.2017, motiv pentru care, conform recurentei, hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ., fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de pct. 7 al art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, s-a susţinut că motivarea instanţei de apel este contradictorie raportat la hotărârile avute în vedere cu privire la soluţia pronunţată asupra capătului doi din cererea de chemare în judecată, acest motiv fiind încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a precizat că, în mod nelegal, instanţa de apel a stabilit calitatea de acţionari a reclamanţilor conform cotelor din certificatul de moştenitor nr. x/04.03.2015, în condiţiile în care reclamanţii au indicat în mod expres, iar prima instanţă a reţinut cu autoritate de lucru judecat, faptul ca aceştia au solicitat doar să se constate calitatea lor de moştenitori fără a fi indicate cotele.

Prin urmare, sub acest aspect, s-a solicitat să se constate că decizia instanţei de apel de constatare a calităţii de acţionari a reclamanţilor în cotele stabilite în certificatul de moştenitor nr. x/04.03.2015 întocmit de L., ignorarea faptului că soluţia primei instanţe nu a fost atacată cu apel, precum şi nesocotirea efectului devolutiv al apelului semnifică încălcarea normelor de procedură prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii, motiv de nelegalitate a hotărârii atacate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

O altă critică invocată de recurenta-pârâtă vizează considerentul instanţei de apel prin care s-a reţinut, pe de o parte, faptul că acţiunile aferente societăţilor pârâte s-ar fi aflat în patrimoniul defunctului la momentul deschiderii succesiunii în baza contractelor de cesiuni de acţiuni din 28 şi 29 decembrie 2012 efectuate în temeiul certificatelor de acţionar emise în 2012, iar pe de alta parte că nu s-ar fi efectuat cesiuni de acţiuni în baza certificatelor de acţionar emise in 2012- motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin urmare, s-a susţinut că soluţia instanţei de apel, prin care pe de o parte, a luat în considerare contractele de cesiune de acţiuni din 28 şi 29 decembrie 2012 şi, pe de altă parte, a negat existenţa acestora este vădit contradictorie.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă C. a susţinut că, în mod nelegal, instanţa de apel a reţinut că prin contractele de cesiune de acţiuni din 28 şi 29 decembrie 2012 s-ar fi transmis acţiunile de la C. către defunctul B.. Procedând astfel, instanţa a interpretat actul juridic civil cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 1266 C. civ.

De asemenea, recurenta a invocat încălcarea dispoziţiilor de drept material referitoare la dezbaterea succesiunii, respectiv art. 107, art. 119 din Legea nr. 36/1995, precum şi art. 1100 alin. (1) C. civ., din perspectiva faptului că instanţa de apel a stabilit cotele în care reclamanţii ar fi acţionari ai societăţile pârâte în lipsa dezbaterii succesiunii aferente acestor acţiuni.

Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă G. S.A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate, iar în rejudecare să se dispună respingerea ca neîntemeiat a apelului promovat împotriva sentinţei civile nr. 148 pronunţată la 20 martie 2018 de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a Civila, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., s-a susţinut că instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, deoarece a modificat nelegal cadrul procesual al litigiului, astfel cum a fost stabilit iniţial de reclamanţi şi asupra căruia s-au purtat discuţii în contradictoriu.

În acest sens, s-a arătat că instanţa de apel, în rejudecare, a modificat în mod nelegal cadrul procesual stabilit de reclamanţi care au invocat posesia şi transmiterea acţiunilor la purtător din anul 2006, şi a admis acţiunea recunoscându-le acestora calitatea de acţionar în baza altor înscrisuri, respectiv a contractelor de cesiune din anul 2012, apărute ulterior, care au o altă natură juridică.

Procedând astfel, prin decizia recurată au fost încălcate şi dispoziţiile art. 129 alin. (6), art. 204, raportat la art. 478 C. proc. civ., fiind incident şi motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece, susţine recurenta-pârâtă s-au încălcat şi principiul dreptului la apărare, precum şi cel al disponibilităţii şi al contradictorialităţii dezbaterilor.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat aplicarea greşita a normelor de drept material cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor şi a masurilor asigurătorii în procesul penal, decizia recurată fiind pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1266 C. civ. referitoare la interpretarea contractelor.

În concret, s-a învederat că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material referitoare la transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor prevăzute de Legea nr. 31/1990, precum şi cele privind sechestrul asigurător şi a scopului pedepselor în materie penală prevăzute de dispoziţiile C. proc. pen.

La data de 7 martie 2022, C.I.I. M. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale de reprezentant pentru societatea I. S.A., cu motivarea că prin hotărârea nr. 60 din 2 februarie 2022 pronunţată de judecătorul-sindic în dosarul nr. x/2019 s-a dispus închiderea procedurii reorganizării debitoarei I. S.A., ca urmare a realizării planului confirmat, iar în temeiul prevederilor art. 180 din Legea nr. 85/2014 administratorul judiciar C.I.I. M. a fost descărcat de orice îndatoriri şi responsabilităţi.

La data de 29 martie 2022, intimaţii-pârâţi A. şi B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursul declarat de pârâta C. şi menţinerea deciziei recurate ca fiind legală şi temeinică.

Intimaţii-pârâţi au susţinut că decizia recurată a fost pronunţată în apel în rejudecare, iar recurenta-pârâtă C. nu a formulat un recurs propriu împotriva unora dintre considerentele deciziei nr. 79/20.03.2021, astfel încât, unele din critici sunt invocate omisso medio.

La data de 5 aprilie 2022, intimatul-pârât D. a depus la dosar întâmpinare, prin care invocat excepţia nulităţii recursurilor declarate de pârâtele C. şi G. S.A., raportat la faptul că recurentele au invocat pur formal motivele de nelegalitate fără însă a indica normele procedurale sau dispoziţii legale a căror încălcare atrage nelegalitatea deciziei recurate.

Pe fond, intimatul a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea deciziei instanţei de apel ca fiind legală şi temeinică, cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 iunie 2022, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins excepţia nulităţii recursurilor pentru motivele consemnate în cuprinsul acesteia, a prorogat discutarea excepţiei lipsei calităţii de reprezentat al C.I.I. M., pentru intimata-pârâtă I. S.A., a admis în principiu recursurile şi a stabilit termen de judecată la data de 14 martie 2023.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că recurentele-pârâte deşi au formulat cereri de recurs distincte criticile sunt în esenţă aceleaşi, motiv pentru care vor fi analizate prin considerente comune, deopotrivă valabile, cu precizările corespunzătoare în privinţa celor care nu fac parte din această categorie.

Astfel, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a constatat că reclamanţii sunt acţionari ai societăţii pârâte în calitate de moştenitori ai defunctului B., în baza contractelor de cesiune încheiate în 28 - 29 decembrie 2012, deşi prin cererea de chemare în judecată au invocat în acest sens certificatele de acţionar emise de societăţi în anul 2006.

În aceste condiţii, susţin recurentele prin decizia recurată s-a acordat mai mult decât s-a cerut şi totodată s-au încălcat principiul disponibilităţii, al contradictorialităţii şi al dreptului la apărare reglementat prin art. 9, art. 13 şi art. 14 C. proc. civ., precum şi art. 129 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea, au fost încălcate şi dispoziţiile art. 204 C. proc. civ., deoarece acest capăt de cerere nu a fost modificat până la primul termen de judecată.

În legătură cu aceste critici se impune precizarea că recurenta-pârâtă G. S.A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., însă dezvoltarea lor relevă doar incidenţa pct. 5 al aceluiaşi articol.

În consecinţă, verificând considerentele deciziei recurate din această perspectivă, Înalta Curte observă că, instanţa de apel, în limitele stabilite de dispoziţiile art. 501 alin. (2) şi (3) şi ale art. 477 alin. (2) C. proc. civ. a procedat la o nouă judecată în funcţie de dezlegările şi reperele stabilite prin decizia de casare, precum şi ale criticilor şi apărărilor formulate în apel.

Astfel, prin decizia de casare nr. 7 pronunţată în data de 19 ianuarie 2021 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă s-a reţinut că din elementele de fapt şi de drept invocate în cursul procesului rezultă că reclamanţii au solicitat constatarea calităţii de acţionari ai celor cinci societăţi pârâte ca urmare a culegerii succesiunii acţionarului majoritar B. prin invocarea efectului translativ de proprietate asupra acţiunilor acestor societăţi emitente a contractelor din 28/29 decembrie 2012, iar apărările formulate de pârâta C. nu au vizat natura contractelor de cesiune ci faptul că acestea nu au fost datate, fiind doar proiecte neînregistrate în Registrul Comerţului.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentelor, fundamentul juridic pe care intimaţii-reclamanţi şi-au întemeiat capătul de cerere supus analizei, respectiv cauza juridică a acestuia l-a reprezentat transmisiunea mortis causa a acţiunilor care s-au transmis ope legis, din patrimoniul defunctului.

De altfel şi prin decizia nr. 79 din 20 martie 2019 pronunţată de instanţa de apel, în primul ciclu procesual, s-a reţinut că reclamanţii au solicitat constatarea numărului de acţiuni existente în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii, iar acest considerent nu a fost contestat prin exercitarea căilor de atac de către pârâţi, dobândind autoritate de lucru judecat în conformitate cu dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă C., a arătat că prin decizia recurată instanţa de apel, cu o motivare contradictorie reţine, pe de o parte valabilitatea contractului de cesiune acţiuni admiţând capătul de cerere vizând calitatea de succesori a reclamanţilor în temeiul acestora, iar pe de altă parte neagă existenţa acestora pronunţând o soluţie de respingere ca neîntemeiată a capătului trei din cererea de chemare în judecată.

Distinct de caracterul formal al criticii, Înalta Curte observă că instanţa de apel conformându-se dezlegărilor obligatorii în conformitate cu dispoziţiile art. 501 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., ale deciziei de casare şi în limitele dispoziţiilor art. 477 alin. (2) C. proc. civ., a constatat că transmiterea calităţii de acţionar s-a realizat prin contractele de cesiune anterior menţionate, analizate în conformitate cu dispoziţiile art. 268 şi art. 272 C. proc. civ.. Faptul că un alt capăt de cerere a fost respins, iar reclamanţii nu au declarat recurs împotriva acestei hotărâri nu poate fi valorificat de intimaţi prin invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., verificarea considerentelor deciziei recurate nu relevă incidenţa acestui motiv de casare.

Susţinând nelegalitatea deciziei derivate din motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. recurenta-pârâtă C. a arătat că, în mod greşit, instanţa de apel a avut în vedere considerentele deciziei civile nr. 331/A, deşi aceasta nu are autoritate de lucru judecat în sensul dispoziţiilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ., deoarece aceasta nu s-a pronunţat asupra valabilităţii contractului de cesiune şi, totodată a înlăturat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al sentinţei menţionate în cuprinsul deciziei, care în lipsa identităţii de părţi şi cauză nu au autoritate de lucru judecat.

Sub acest aspect, Înalta Curte observă că prin decizia de casare, s-a constatat, printre altele aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 431 alin. (2) raportat la art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. în temeiul cărora s-a reţinut eronat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al sentinţelor invocate, în condiţiile în care nu există identitate de cauză între acele hotărâri judecătoreşti şi prezentul litigiu.

În consecinţă, instanţa de apel analizând excepţia autorităţii de lucru judecat, prin raportare la hotărârile judecătoreşti invocate în mod corect, a argumentat că aceasta nu poate fi reţinută deoarece litigiile anterioare au avut un alt obiect, respectiv anularea hotărârii AGA şi prin urmare nu există identitate de părţi şi cauză.

Subsumat aceleiaşi critici s-a invocat şi încălcarea autorităţii de lucru judecat a unei încheieri de şedinţă pronunţate de prima instanţă prin care s-a respins excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată deoarece nu s-a solicitat indicarea cotei cuvenite fiecărui moştenitor.

Potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile judecătoreşti care soluţionează fondul litigiului o excepţie procesuală sau se pronunţă asupra oricărui alt incident, au de la pronunţare autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. Or, astfel cum rezultă chiar din criticile formulate, chestiunea tranşată a vizat nulitatea cererii de chemare în judecată, iar prin decizia recurată nu au fost încălcate aceste dispoziţii, în condiţiile în care modul de soluţionare a excepţiei, în lipsa exercitării unei căi de atac nu a mai format obiectul analizei instanţei.

Prin urmare, şi această critică este nefondată şi va fi respinsă ca atare.

Situaţia este identică şi în privinţa motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., derivat din aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1266 C. proc. civ. şi art. 98, art. 99 din Legea nr. 31/1990, astfel cum s-a invocat prin recursul declarat de pârâta G. S.A., susţinându-se în esenţă că instanţa de apel a considerat eronat că prin contractele de cesiune s-a transferat în patrimoniul defunctului cesionar dreptul de proprietate asupra acţiunilor emise de cele cinci societăţi pârâte, acordând acestor înscrisuri o valoare juridică neconformă voinţei părţilor.

Relevante în această privinţă sunt considerentele deciziei de casare prin care s-a reţinut că problema naturii actelor juridice încheiate în 28, 29 decembrie 2012 între recurenta-pârâtă C., în calitate de cedent şi defunctul B., în calitate de cesionar, ca fiind contracte de cesiune, nu a fost contestată părţi, iar interpretarea convenţiei după regulile stabilite prin art. 1266 - 1269 C. civ. trebuie întotdeauna precedată de verificarea existenţei acestei necesităţi.

În alţi termeni, în lipsa unei dispute a părţilor cu privire la natura convenţiei o atare analiză este inutilă şi lipsită de interes juridic.

Având în vedere aceste statuări, prin decizia recurată s-a reţinut că la data deschiderii succesiunii, defunctul B., în baza contractelor de cesiune de acţiuni din 28/29 decembrie 2012, deţinea un procent majoritar de acţiuni reprezentând 99,5 % din capitalul social al celor cinci societăţi pârâte, intimata 0,5% din capitalul social, iar transmiterea calităţii de acţionar s-a realizat prin încheierea contractului de cesiune.

Prin urmare, arată instanţa de apel, fiind făcută dovada existenţei acestor bunuri în patrimoniul defunctului, s-a constatat că reclamanţii au calitatea de acţionari în cotele stabilite în certificatul de moştenitor.

Raportat la aceste considerente, rezultă că nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor de drept material invocate, deoarece, pe de o parte, părţile litigante au privit această convenţie ca fiind contracte de cesiune, iar pe de altă parte, în cauză nu s-a contestat calitatea de succesori a reclamanţilor, stabilită în primul ciclu procesual şi nici ulterior.

S-a susţinut, subsumat aceluiaşi motiv de nelegalitate că, în mod greşit instanţa de apel a stabilit calitatea de moştenitori a reclamanţilor în cotele stabilite prin certificatul de moştenitor în condiţiile în care nu s-a dezbătut succesiunea asupra acestor acţiuni, deoarece în lipsa dezbaterii succesiunii prin procedura succesorală notarială în ceea ce priveşte aceste acţiuni, instanţa nu se poate pronunţa cu privire la împărţirea acestora pe cote.

În legătură cu această critică, Înalta Curte reţine că ceea ce s-a supus analizei a fost existenţa sau inexistenţa în patrimoniul defunctului a acţiunilor aferente celor cinci societăţi pârâte, reclamanţii invocând calitatea de succesori legali ai acestuia.

Prin urmare, în condiţiile în care nu s-a contestat calitatea de succesori a reclamanţilor şi a rezultat din probele administrate în cauză a căror analiză este exclusă în recurs în considerarea specificului acestei căi de atac că în patrimoniul defunctului s-a făcut dovada existenţei acţiunilor s-a constatat că reclamanţii au calitatea de acţionari ai acestei societăţi, în cotele stabilite prin certificatul de moştenitor nr. x din 2015 întocmit de L.. Aceste din urmă menţiuni, nu semnifică încălcarea dispoziţiilor de drept material invocate de recurente deoarece odată constatată existenţa dreptului în patrimoniul defunctului, cotele rămân aceleaşi. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 1132 şi art. 1133 C. civ. potrivit cărora certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor şi a dreptului de proprietate asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.

Decizia recurată fiind în acord cu aceste dispoziţii legale, nu produce niciun efect vătămător în privinţa recurentelor.

În concluzie, pentru considerentele ce preced, constatând că nu subzistă niciuna dintre criticile formulate, Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul pârâtelor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele C. şi G. S.A. împotriva deciziei civile nr. 360/2021 din 3 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 aprilie 2023.