Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 781/2023 AI generated

Territorial jurisdiction for objection to forced execution: application of the unique execution court principle despite creditor's domicile

Case Number Decizia nr. 781/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Appeals and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Iaşi Court of First Instance, ordering it to hear the case. The dispute arose when the Prosecution Office of the Suceava Court of Appeal challenged a forced execution, requesting its suspension and the annulment of execution acts, including the initial authorization order. After the Iaşi Court initially dismissed the case citing territorial incompetence, the Suceava Court subsequently declined jurisdiction, creating a negative conflict. The Supreme Court ruled that the Iaşi Court retained exclusive territorial competence because it had originally authorized the forced execution, thereby assuming the status of the "execution court." Relying on Decision No. 20/2021 of the Complete Panel for Appeal in the Interest of the Law and Articles 135(4) and 651 of the Code of Civil Procedure, the Court applied the principle of the uniqueness of the execution court, determining that the same court that authorizes forced execution must also resolve subsequent execution challenges, regardless of the debtors' domicile.

Legislator headnote

AI generated

art. 651 alin. (1) C. proc. civ, art. 127 C. proc. civ, art. 517 alin. (4) C. proc. civ, art. 651 C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Territorial jurisdiction for objection to forced execution: application of the unique execution court principle despite creditor's domicile: Preliminar, Înalta Curte reţine că, pentru soluţionarea conflictului de competenţă, nu este necesară aplicarea art. 127 C. proc. civ., întrucât reclamante sunt două unităţi de parchet şi nu un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier şi nici o instanţă de judecată.

Keywords

AI generated
territorial jurisdiction negative conflict of jurisdiction domicile application for prosecution e-justice civil status

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 29 martie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 14.02.2022 pe rolul Judecătoriei Iaşi, contestatorul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în nume propriu şi pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a formulat, în contradictoriu cu intimata A., contestaţie împotriva executării silite demarate în dosarul de executare nr. 1405/2021 al Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi B. şi C., solicitând suspendarea executării silite şi anularea actelor de executare, inclusiv a încheierii de încuviinţare a executării silite.

Prin sentinţa civilă nr. 5812/31.05.2022, Judecătoria Iaşi, secţia Civilă a admis excepţia necompentenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că potrivit art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţei de executare, judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, îi revine competenţa teritorială exclusivă pentru soluţionarea contestaţiei la executare. Cum unităţile de parchet intimate au sediul în circumscripţia Judecătoriei Suceava, a considerat că această instanţă este competentă teritorial să soluţioneze cauza. Totodată, a arătat că parchetele nu sunt menţionate în cuprinsul art. 127 alin. (21) şi (3) C. proc. civ., iar stabilirea, prin analogie, de norme de competenţă teritorială exclusivă nu este permisă, astfel încât dispoziţiile legale evocate nu sunt incidente în cauză.

La rândul său, prin sentinţa civilă nr. 115/12.01.2023, Judecătoria Suceava a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, prin încheierea nr. 351/C.S./25.01.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Iaşi a încuviinţat cererea de executare silită împotriva contestatorilor, astfel încât această judecătorie a devenit instanţă de executare. Evocând şi decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, această instanţă a apreciat că, odată ce o instanţă este desemnată ca instanţă de executare, această calitate nu mai poate fi atribuită altei instanţe, chiar dacă sediul unuia dintre debitori s-ar afla în circumscripţia sa.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, pentru următoarele considerente:

Statuările divergente cu privire la competenţă ale instanţelor aflate în conflict derivă din efectele pe care acestea le-au asociat stabilirii Judecătoriei Iaşi drept instanţă de executare, cu ocazia încuviinţării executării silite în dosarul de executare nr. 1405/2021 al Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi (în continuare "B.E.J.A.") B. şi C..

Preliminar, Înalta Curte reţine că, pentru soluţionarea conflictului de competenţă, nu este necesară aplicarea art. 127 C. proc. civ., întrucât reclamante sunt două unităţi de parchet şi nu un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier şi nici o instanţă de judecată.

În baza cererii de executare silită formulate de A., actuala intimată, grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, B.E.J.A. B. şi C. a sesizat Judecătoria Suceava formându-se dosarul nr. x/2021 în care aceasta, prin sentinţa civilă nr. 5297/29.12.2021, şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Iaşi, în temeiul art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi al deciziei nr. 7/16.05.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 461/22.06.2016.

Ulterior, în acelaşi dosar, Judecătoria Iaşi a încuviinţat executarea silită prin încheierea nr. 351/C.S./25.01.2022, devenind astfel instanţă de executare.

În raport cu chestiunea care a generat conflictul de competenţă, instanţa supremă reţine incidenţa deciziei nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083/11.11.2021 (în continuare "decizia nr. 20/2021"), care a dezlegat problema dacă, după ce a fost încuviinţată executarea silită de către instanţa de executare, competenţa acesteia mai poate fi reevaluată în funcţie de domiciliul/sediul debitorului care a formulat contestaţia la executare.

Aşadar, această dezlegare este obligatorie în cauza de faţă, în temeiul art. 517 alin. (4) C. proc. civ., impunând concluzia că principiul unicităţii instanţei de executare presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi pe cele având ca obiect contestaţie la executare, ca şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legiuitor drept instanţă de executare.

În cauza de faţă, contestatorii s-au adresat Judecătoriei Iaşi cu o contestaţie la executare propriu-zisă, solicitând anularea încheierii de încuviinţare a executării silite şi a actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 1405/2021 al B.E.J.A. B. şi C.. Prin încuviinţarea executării silite, în temeiul art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., interpretate prin decizia nr. 20/2021, Judecătoria Iaşi a devenit instanţă de executare şi este competentă teritorial pentru a soluţiona contestaţia la executare, independent de sediul debitorilor.

În condiţiile evocate, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili în favoarea Judecătoriei Iaşi competenţa de soluţionare a litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 martie 2023.