Competence over silence of insurance guarantee fund: civil jurisdiction over unresponded payment claims under Law No. 213/2015

Şedinţa publică din data de 29 martie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 05.05.2022, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând obligarea acestuia la soluţionarea cererii de plată transmise în 20.10.2021 şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1879/21.10.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia propriei necompetenţe materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, anterior O.U.G. nr. 102/2021, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti deţinea competenţa de soluţionare atât a contestaţiei împotriva deciziei de respingere a cererii adresate Fondului de Garantare a Asiguraţilor (în continuare "Fondul"), act administrativ tipic, cât şi a contestaţiilor împotriva tăcerii administrative, asimilată actului administrativ tipic. Ulterior intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, art. 13 din Legea nr. 213/2015 a atribuit instanţelor de drept comun competenţa de soluţionare a contestaţiilor împotriva deciziilor Fondului.

A apreciat că aceste instanţe sunt competente să soluţioneze atât contestaţiile împotriva actului administrativ tipic, cât şi a celui asimilat, întrucât, deşi nu se contestă o decizie emisă de Fond, acţiunea rămâne circumscrisă art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, lipsa de răspuns fiind asimilată unei decizii de respingere, iar finalitatea urmărită de reclamant este acordarea sumei solicitate. În susţinerea acestei concluzii, a reţinut şi soluţia similară a deciziei nr. IX din 20.03.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite.

A subliniat, de asemenea, că art. VI din O.U.G. nr. 102/2021 se referă exclusiv la "procedurile administrative", în timp ce procedurilor jurisdicţionale li se aplică art. 24 C. proc. civ. care, dispunând aplicarea legii noi de procedură proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, face aplicabile normele de competenţă generală din C. proc. civ.. Totodată, a evocat şi intenţia legiuitorului de modificare integrală a competenţei de soluţionare a contestaţiilor ce reiese din expunerea de motive a Legii privind aprobarea O.U.G. nr. 102/2021 care prevede "modificarea căilor de atac din contencios în civil", referindu-se în acest context la "acţiunile, cererile, obiecţiunile, contestaţiile" introduse la instanţele judecătoreşti în temeiul Legii nr. 213/2015.

La rândul său, prin sentinţa civilă nr. 1661/17.02.2023, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că reclamanta a indicat în mod expres că formulează o "acţiune în contencios administrativ", iar prima instanţă era obligată să respecte această calificare. A statuat că art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 este de strictă interpretare şi aplicare şi nu poate fi extins, prin analogie, litigiilor având drept obiect obligarea Fondului la emiterea unui act administrativ.

Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, în temeiul art. 135 C. proc. civ., şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, pentru următoarele considerente:

În litigiul pendinte, reclamanta, creditor de asigurări în sensul Legii nr. 213/2015, s-a adresat Fondului de Garantare a Asiguraţilor, solicitând plata sumei de 5.796,53 RON, în temeiul art. 12 din lege; confruntată cu lipsa unui răspuns, solicită obligarea pârâtului la soluţionarea cererii de plată.

Statuările divergente ale instanţelor aflate în conflict cu privire la competenţă derivă din calificarea diferită dată acţiunii.

Cererea de faţă nu prezintă elemente care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ, jurisdicţie care nu este una intuitu personae, fiind determinată numai de o prevedere expresă a legii sau de întrunirea caracteristicilor evocate de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004. În consecinţă, determinarea instanţei competente material pentru acţiunea de faţă presupune ca antecedent logic stabilirea raportului juridic din care derivă creanţa creditorului de asigurări.

Articolul 12 şi următoarele din Legea nr. 213/2015 denotă că interpunerea Fondului în raportul juridic de garantare existent între creditorul de asigurări şi asigurător intervine în situaţia insolvabilităţii sau falimentului asigurătorului şi urmăreşte satisfacerea creanţei de asigurări din disponibilităţile Fondului; între creditorii de asigurări şi Fond nu se naşte, însă, un raport juridic distinct de cel originar. Concluzia este susţinută şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, fiind relevantă în acest sens decizia nr. 270/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 770/09.08.2021 şi de jurisprudenţa obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (decizia nr. 29/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 509/15.06.2020).

Aşadar, natura dreptului pe care îl dobândeşte creditorul de asigurări este a unui drept subiectiv civil patrimonial, iar decizia Fondului priveşte aplicarea dispoziţiilor legale în materie de asigurări şi interpretarea contractului de asigurare încheiat de părţi.

De altfel, legiuitorul delegat a precizat în expunerea de motive ce însoţeşte proiectul legii de aprobare a O.U.G. nr. 102/2021, în temeiul art. 30 din Legea nr. 24/2000, că se are în vedere "modificarea căii de atac a deciziilor Fondului de respingere a plăţii sumelor solicitate; astfel, proiectul de Ordonanţă de urgenţă prevede faptul că asemenea decizii pot fi contestate la instanţele civile de la sediul Fondului (spre deosebire de prevederile actuale care stabilesc posibilitatea de contestare la Curtea de Apel Bucureşti), căile de atac fiind cele prevăzute de C. proc. civ.. (…)". De asemenea, a arătat că, drept consecinţă a "modificării căii de atac din contencios în civil, proiectul de Ordonanţă de urgenţă conţine totodată propunerea de reglementare a faptului că acţiunile, cererile, obiecţiunile, contestaţiile introduse la instanţele judecătoreşti în temeiul Legii nr. 213/2015 se taxează cu 200 RON".

În consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa competentă pentru judecarea acţiunilor îndreptate împotriva deciziilor emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor este deopotrivă competentă în soluţionarea cererilor care derivă din lipsa unui răspuns din partea Fondului la cererile formulate de creditorii de asigurări, în temeiul art. 12 şi art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Având în vedere considerentele expuse mai sus şi luând act că valoarea obiectului cererii este inferioară sumei de 200.000 RON, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4), cu aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) şi art. 107 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 29 martie 2023.