Appeal for repayment annulled as formal grounds launch only legality challenge; costs awarded.

Şedinţa publică din data de 29 martie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 05.02.2021, reclamanta REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAŢIA ROMÂNĂ A SERVICIILOR DE TRAFIC AERIAN R.A. - ROMATSA a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 967.038,07 RON - servicii neprestate, a sumei de 236.966,50 RON - cotă parte din dobânzi şi penalităţi aferente T.V.A., calculate suplimentar de organele de inspecţie şi considerate cheltuieli nedeductibile cu serviciile de turism -, a sumei de 133.048,16 RON - cotă parte din impozitul pe profit, a sumei de 234.077,71 RON - dobânzi si penalităţi calculate suplimentar de organele de inspecţie fiscală şi a cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2864/23.11.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins cererea ca prescrisă.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel principal reclamanta REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAŢIA ROMÂNA A SERVICIILOR DE TRAFIC AERIAN R.A. - ROMATSA, iar pârâta S.C. A. S.R.L. a declarat apel incident.

Prin decizia nr. 1459/06.10.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul principal şi a admis excepţia lipsei de interes în formularea apelului incident.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAŢIA ROMÂNA A SERVICIILOR DE TRAFIC AERIAN R.A. - ROMATSA, solicitând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.

În argumentare s-a referit la încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, cu referire la art. 2.523 C. civ. şi art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

Autoarea recursului a susţinut că momentul care marchează naşterea dreptului la acţiune este cel al comunicării rapoartelor de inspecţie fiscală, când a cunoscut că intimata virase în conturile salariaţilor recurentei sumele primite de la aceasta, tocmai în considerarea comenzilor salariaţilor, încălcându-şi astfel obligaţiile contractuale. A susţinut că aceste rapoarte i-au fost comunicate mult ulterior anului 2014, moment în raport cu care instanţa de apel a calculat prescripţia şi anume: raportul de inspecţie fiscală nr. x/25.01.2019 a fost primit la 30.01.2019, nr. x/26.10.2018 la 29.10.2018 şi nr. x/21.06.2018 la 25.06.2018.

Evocând art. 3, 7 şi 8 din Decretul nr. 167/1958 şi art. 2.517 şi 2.523 C. civ., recurenta a arătat că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii civile în privinţa prescripţiei, întrucât pentru contractele încheiate înainte de 01.10.2011 era aplicabil Decretul nr. 167/1958 şi numai pentru cele încheiate ulterior, art. 2.500 şi urm. C. civ.

Autoarea căii de atac a arătat că prescripţia nu era împlinită la data introducerii acţiunii - 05.02.2021, în raport cu momentul de început al curgerii prescripţiei - data comunicării rapoartelor de inspecţie. În susţinerea acestui punct de vedere, a invocat jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarele nr. x/2015 şi y/2015, în care s-a reţinut că termenul de prescripţie se calculează de la comunicarea rapoartelor de inspecţie fiscală.

Recurenta a mai invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6, raportat la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., criticând instanţa de apel pentru maniera succintă în care a exprimat considerentele, ceea ce nu creează transparenţă asupra silogismului judiciar.

Dezvoltând critica, a arătat că instanţa a ignorat toate argumentele prezentate, lipsind o corespondenţă între situaţia de fapt şi aplicarea normelor de drept, iar în continuare a prezentat dinamica raporturilor juridice cu intimata, subliniind că, în lipsa documentelor care să ateste restituirile nelegale, ROMATSA nu putea să cunoască modificarea unilaterală de către intimată a destinaţiei sumelor achitate.

Afirmând că inspecţia fiscală s-a derulat între 22.08.2014-27.09.2018, recurenta a criticat atât statuarea instanţei de apel prin care i s-a imputat pasivitatea în verificarea documentelor depuse de angajaţi, cât şi aprecierea greşită a probatoriului, încălcări ce au condus la concluzia eronată că putea cunoaşte paguba independent de constatările organelor de control, de altfel efectuat pe baza documentelor sale.

O critică distinctă a vizat considerentele contradictorii, care au analizat o potenţială înţelegere între părţi privind restituirea contravalorii serviciilor turistice către angajaţi, chestiune despre care se spune, într-un considerent, că nu a fost dovedită de intimată şi, în altul, că susţinerea ar fi fondată.

Printr-o secţiune extinsă a memoriului de recurs, autoarea căii de atac a argumentat îndeplinirea condiţiilor pentru atragerea răspunderii contractuale a intimatei: fapta ilicită, nerespectarea obligaţiei contractuale din culpă, ce a generat recurentei un prejudiciu patrimonial.

Recurenta a expus mai întâi elementele procedurii de efectuare a concediilor de recuperare psihologică (CRP) şi a concediilor suplimentare de odihnă (COS), iar după expunerea unor ample considerente teoretice, a arătat că raporturile juridice dintre părţi au reprezentat o stipulaţie pentru altul, ROMATSA transmiţând agenţiilor de turism comenzi ferme pentru prestarea serviciilor în favoarea salariaţilor îndreptăţiţi, pe baza cărora intimata emitea facturile, iar recurenta le achita.

Pornind de la art. 1.284 alin. (2) C. civ. şi de la premisa că singura formă acceptată de executare a obligaţiei contractuale de către intimată era prestarea în natură a serviciilor de turism, nu şi executarea prin echivalent, a conchis că intimata trebuia să îi restituie sumele încasate, dar pentru care nu s-au prestat serviciile turistice.

Recurenta a arătat că prejudiciul este de 967.038,07 RON, servicii turistice achitate de ROMATSA, neprestate de intimată, că există un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, iar vinovăţia este reflectată de conduita intimatei.

La 15.03.2023, intimata S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare, invocând excepţia nulităţii recursului şi solicitând, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform, art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii". De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sancţiunea nulităţii este incidentă nu numai în cazul în care lipsesc motivele de nelegalitate, ci şi în situaţia în care acestea sunt invocate formal sau vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive. Soluţia nulităţii la care legiuitorul s-a oprit este justificată de împrejurarea că recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Transpunând aceste considerente de principiu în analiza recursului de faţă, Înalta Curte urmează a înlătura motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constatând că este invocat formal, criticile ce îi sunt circumscrise necaracterizând ipotezele de nemotivare care fac incident cazul de casare. Astfel, recurenta reproduce motivele de apel care au vizat statuările în fapt ale primei instanţe şi aduce critici privind interpretarea în apel a probelor, care - potrivit distincţiilor expuse anterior - nu sunt admisibile în calea de atac a recursului.

Prin criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, recurenta impută instanţei de apel aplicarea greşită a normele de drept material ce reglementează prescripţia dreptului material la acţiune.

Sub un prim aspect, se pretinde soluţionarea greşită a conflictului intertemporal de legi în materia prescripţiei, respectiv faptul că instanţa a aplicat noul C. civ., deşi unele contracte au fost încheiate înainte de 01.10.2011.

Acest motiv de recurs nu este, însă, dezvoltat, astfel încât şi această critică este invocată formal, autoarea recursului ignorând exigenţele art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care o obligau să prezinte un raţionament propriu, conturând viziunea sa asupra interpretării dispoziţiilor legale incidente şi modul în care instanţa de apel, încălcându-le, a pronunţat o soluţie nelegală.

Sub un al doilea aspect, recurenta invocă stabilirea greşită, de către instanţele devolutive, a momentului de început al curgerii termenului de prescripţie extinctivă.

Din analiza motivului de recurs se desprinde concluzia că recurenta acceptă că prescripţia începe să curgă, potrivit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 şi art. 2.528 C. civ., în funcţie de două repere: subiectiv sau obiectiv, respectiv din momentul când cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea.

Disputa nu poartă, aşadar, asupra naturii ori duratei termenului de prescripţie şi nici asupra modului de interpretare sau aplicare a art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, ori a art. 2.528 C. civ.., ci vizează situaţia de fapt, adică modul în care instanţele devolutive au stabilit, în urma administrării probatoriului, când a survenit momentul obiectiv sau cel subiectiv care determină începutul prescripţiei. Altfel spus, recurenta nu critică interpretarea sau aplicarea legii, ci urmăreşte să obţină deplasarea momentului care marchează începutul prescripţiei, la o dată ulterioară celei stabilite în etapele procesuale anterioare.

Astfel conturată, critica va fi înlăturată, fiind incompatibilă cu rolul ce revine instanţei de recurs, de examinare nu a temeiniciei, ci a legalităţii hotărârii recurate în raport cu regulile de drept aplicabile.

În acest context, Înalta Curte aminteşte şi prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta (…)".

Faţă de considerentele anterior expuse, cum analiza criticilor invocate a condus la concluzia că niciuna dintre acestea nu poate fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa supremă, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2), cu aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul.

Totodată, în considerarea soluţiei pronunţate, reţinând culpa procesuală în sarcina recurentei, o va obliga, în temeiul art. 453 alin. (1) raportat la art. 452 C. proc. civ., la plata către intimată a sumei de 5.855,99 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAŢIA ROMÂNĂ A SERVICIILOR DE TRAFIC AERIAN R.A. - ROMATSA împotriva deciziei nr. 1459/06.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAŢIA ROMÂNĂ A SERVICIILOR DE TRAFIC AERIAN R.A. - ROMATSA la plata către intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. a sumei de 5.855,99 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 martie 2023.