Applicable appeal path in directly attributed waste management delegation contracts: exclusion of Law 101/2016 and exclusive cassation under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 29 martie 2023

Deliberând asupra recursului, cu privire la motivul de ordine publică invocat din oficiu şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 09.04.2020, reclamantul Municipiul Brăila a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 69.030 RON, penalităţi aferente trimestrului IV 2019, pentru neîndeplinirea indicatorului de performanţă "Măsurarea colectării separate a deşeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă din deşeurile municipale" şi a sumei de 139.707 RON, penalităţi aferente trimestrului IV 2019, pentru neîndeplinirea indicatorului de performanţă "Cantitatea de deşeuri colectate selectiv raportată la cantitatea de deşeuri colectate".

Prin încheierea din 17.11.2021, instanţa a disjuns, în temeiul art. 139 C. proc. civ., cererea conexă din dosarul nr. x/2020, cauză ce fusese reunită cu cea de faţă prin încheierea din 04.11.2020.

Prin sentinţa nr. 255/24.11.2021, Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a obligat pârâta la plata sumei de 69.028 RON, penalităţi aferente trimestrului IV 2019, pentru neîndeplinirea indicatorului de performanţă "Măsurarea colectării separate a deşeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă din deşeurile municipale", a sumei de 139.707 RON, penalităţi aferente trimestrului II 2019, pentru neîndeplinirea indicatorului de performanţă "Cantitatea de deşeuri colectate selectiv raportată la cantitatea de deşeuri colectate", precum şi a sumei de 11.500 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei, a declarat recurs pârâta S.C. A. S.R.L., cale de atac ce a fost recalificată drept apel, prin încheierea de şedinţă din 16.03.2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Prin decizia nr. 195/A/08.06.2022, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva încheierii din 16.03.2022 şi a deciziei a declarat recurs aceeaşi pârâtă S.C. A. S.R.L., solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte instanţe de acelaşi grad.

În privinţa admisibilităţii recursului, autoarea acestuia a învederat că, în cauză, nu este aplicabilă Legea nr. 101/2016, cum greşit s-a reţinut prin decizia recurată, întrucât litigiul derivă din contractul de delegare a gestiunii activităţilor de colectare şi transport al deşeurilor nr. x/05.09.2011 şi că acesta nu a fost atribuit printr-o procedură de achiziţie publică sau alt tip de licitaţie, situaţia fiind aceeaşi şi pentru contractul care a reglementat anterior activitatea recurentei, respectiv contractul de asociere nr. x/12.05.1998. În consecinţă, a apreciat că litigiul este unul de drept comun, iar decizia recurată este supusă recursului, fiind inexactă menţiunea "definitivă", cuprinsă în dispozitiv.

În dezvoltarea recursului, a subliniat că obiectul cererii îl reprezintă obligarea sa la plata de penalităţi pentru pretinsa încălcare a doi indicatori de performanţă, care măsoară gradul de reducere a cantităţii de deşeuri ce ajung să fie depozitate şi sunt reglementaţi în art. 9 alin. (1) lit. p) din O.U.G. nr. 196/2005 şi în Anexa nr. 7 la Legea nr. 211/2011, pentru activitatea de sortare a deşeurilor, deşi sunt denumiţi confuz "măsurarea colectării separate a deşeurilor de hârtie, plastic, metal şi sticlă din deşeurile municipale".

O primă critică a vizat respingerea de către instanţa de apel a apărărilor întemeiate pe art. 1.517 C. civ., prin care recurenta a solicitat să se constate exonerarea sa de răspunderea ce îi revenea ca urmare a contractului, în considerarea încălcării de către creditor a obligaţiei de a-i pune la dispoziţie infrastructura de tratare a deşeurilor, în lipsa căreia nu puteau fi atinşi indicatorii evocaţi în acţiunea introductivă, obligaţie prevăzută atât de art. 6, 24 alin. (2) şi 29 alin. (1) din Legea nr. 51/2006 cât şi de contractul încheiat de părţi.

Recurenta a arătat că lipsesc considerentele care să fundamenteze respingerea motivului său de apel, prin care a invocat incidenţa art. 1.517 C. civ.

A susţinut că răspunderea civilă este întotdeauna condiţionată de culpă, iar art. 1.516 C. civ., stabilind că răspunderea debitorului este atrasă în cazul neexecutării nejustificate, exclude angajarea răspunderii într-un caz cum este cel reglementat de art. 1.517 C. civ. Aşadar, soluţionarea legală a cauzei presupunea ca instanţa să determine cauza tehnică a neîndeplinirii obligaţiei care atrage sancţiunea contractuală şi, ulterior, să stabilească partea contractantă care poartă răspunderea juridică pentru neexecutare.

Recurenta a criticat considerentul deciziei recurate prin care se reţine că îi revenea obligaţia executării operaţiunilor contractuale, din moment ce a acceptat executarea obligaţiei contractuale în condiţiile de infrastructură a serviciului de salubrizare din Municipiul Brăila. În acest sens, a evocat o confuzie a instanţei de apel între existenţa şi executarea obligaţiei, explicând, pe de o parte, că la momentul încheierii contractului, legea nu prevedea indicatorii de performanţă pentru nerespectarea cărora s-a aplicat sancţiunea şi, pe de altă parte, că este neargumentată concluzia potrivit căreia inexistenţa infrastructurii nu este o cauză de exonerare a debitorului.

Totodată, a combătut statuarea instanţei de apel potrivit căreia existenţa actelor administrative de autoritate prin care s-a executat în concret legea nu permite exonerarea recurentei de răspunderea contractuală, dar că recurenta putea să nu continue executarea contractului, dacă găsea oportun.

Autoarea recursului a subliniat caracterul imprecis şi concluzia eronată a instanţei de apel în privinţa regimului diferit al răspunderii contractuale în contractele administrative şi cele civile. În cauză, potrivit art. 24 şi 29 din Legea nr. 51/2006, autoritatea era obligată să pună la dispoziţia operatorilor sistemele de utilităţi publice aferente serviciilor delegate şi, deşi avea dreptul de a rezilia contractul pentru încălcarea acestei obligaţii a autorităţii, recurenta a notificat-o constant, aşteptând ca obligaţia să fie îndeplinită.

A conchis că se impune casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca instanţa de apel să aplice în mod corect prevederile legale la situaţia de fapt învederată.

La 28.09.2022, prin întâmpinarea înregistrată la dosar, intimatul Municipiul Brăila a solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil şi, în subsidiar, ca nefondat.

În şedinţa din 25.01.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii recursului, pe care a respins-o prin încheierea din 08.02.2023, reţinând că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 101/2016 şi că, potrivit art. 483 alin. (1) teza I C. proc. civ., decizia nr. 195/A/08.06.2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

La termenul de astăzi, asupra motivului de casare invocat din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Astfel cum rezultă din parcursul procesual al cauzei, în considerarea menţiunii inserate de Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dispozitivul sentinţei nr. 255/24.11.2021, pârâta a procedat la atacarea acesteia cu recurs. În cuprinsul cererii de recurs, a solicitat şi recalificarea căii de atac în apel, potrivit art. 457 C. proc. civ., invocând incidenţa art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât contractul încheiat între părţile litigante nu a fost atribuit prin O.U.G. nr. 34/2006 şi, astfel, Legea nr. 101/2016 nu ar fi aplicabilă.

Prin încheierea din 16.03.2022, recurată în cauza de faţă, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a recalificat calea de atac din recurs în apel, reţinând însă ca temei prevederile Legii nr. 101/2016.

Subsecvent, constituită în complet legal de apel, a soluţionat calea de atac prin decizia recurată, nr. 195/A/08.06.2022, menţionând în dispozitiv că aceasta este definitivă, concordant cu calificarea litigiului ca decurgând din executarea unui contract administrativ, în sensul art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016.

Pentru a se pronunţa asupra motivului de casare de ordine publică invocat din oficiu, Înalta Curte va stabili, prioritar, în raport cu art. 457 alin. (1) C. proc. civ., împrejurarea dacă menţiunea din dispozitivul sentinţei civile nr. 255/24.11.2021 pronunţate de Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că hotărârea este supusă căii de atac a recursului, în termen de 15 de zile de la comunicare, este corectă. Altfel spus, dacă litigiul de faţă este supus dublului sau triplului grad de jurisdicţie.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, prin contractul de delegare a gestiunii activităţilor de colectare şi transport a deşeurilor nr. x/05.09.2011, intimatul Municipiul Brăila a delegat prestarea serviciului public de salubrizare recurentei S.C. A. S.R.L.

Prin acţiunea de faţă, reclamantul Municipiul Brăila a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., invocând nerespectarea obligaţiilor sale contractuale şi solicitând obligarea acesteia la plata de penalităţi.

Prin încheierea din 08.02.2023, Înalta Curte a reţinut că atribuirea directă a contractului nu este contestată în cauză, iar această împrejurare exclude incidenţa Legii nr. 101/2016.

Aşadar, reţinând prevederile art. 24 C. proc. civ., în raport cu data sesizării instanţelor, 09.04.2020, instanţa supremă va da eficienţă dispoziţiilor art. 51 alin. (41) din Legea nr. 51/2006 şi ale art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Astfel, potrivit art. 51 alin. (41) din Legea nr. 51/2006, soluţionarea litigiilor dintre unităţile administrativ-teritoriale şi operatori în legătură cu atribuirea directă, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum şi a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Cererea se introduce la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui competenţă teritorială se află sediul operatorului.

În conformitate cu art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, recursul împotriva sentinţelor pronunţate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.

În raport cu cele anterior expuse, Înalta Curte reţine că tribunalul, întemeindu-şi soluţia pe prevederile Legii nr. 554/2004 şi ale Legii nr. 51/2006, a indicat corect calea de atac a recursului, în termen de 15 zile de la comunicare, în cuprinsul sentinţei nr. 255/24.11.2021, în timp ce Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a încălcat dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., atât la momentul recalificării căii de atac din recurs în apel - prin încheierea din 16.03.2022 -, cât şi la momentul soluţionării căii de atac a apelului, reţinând ca temei juridic al pretenţiilor deduse judecăţii, prevederile Legii nr. 101/2006.

Înalta Curte aminteşte că, unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal. Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţie, iar în C. proc. civ. la art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Astfel, în condiţiile în care legiuitorul a prevăzut expres şi limitativ exercitarea căii de atac a recursului împotriva hotărârilor prin care a fost soluţionată în primă instanţă categoria de litigii circumscrise Legii nr. 51/2006, în care se include şi prezenta cauză, Înalta Curte reţine că sentinţa nr. 255/24.11.2021 a Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nu era susceptibilă de a fi atacată cu apel, ci cu recurs, dând prevalenţă, prevederilor legale derogatorii ale actului normativ sus-citat, potrivit principiului specialia generalibus derogant.

Concluzia care se impune este aceea că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de procedură anterior evocate, de un complet constituit din doi judecători, în calea de atac a apelului, deşi recursul era calea de atac prevăzută împotriva sentinţei ce forma obiectul cenzurii curţii de apel, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cauzându-se astfel recurentei o vătămare, constând în pronunţarea unei hotărâri nefavorabile, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură menţionat, aspect de natură să atragă incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În raport de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, raportat la art. 51 alin. (41) din Legea nr. 51/2006 şi art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, coroborate cu art. 496 alin. (2) şi 497 C. proc. civ. urmează să admită recursul declarat de pârâtă împotriva încheierii din 16.03.2022 şi a deciziei nr. 195/A/08.06.2022, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, pe care le va casa.

În temeiul art. 497 C. proc. civ., se va trimite cauza Curţii de Apel Galaţi, secţia pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, spre rejudecare, în vederea soluţionării căii de atac a recursului, în completul legal constituit, cu aplicarea prevederilor art. 501 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 16.03.2022 şi a deciziei nr. 195/A/08.06.2022, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Casează încheierea şi decizia recurate şi trimite cauza spre o nouă judecată Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 martie 2023.