Decadence of appeal against peremption decision for missing 5-day filing deadline under Art. 421(2) and Art. 185(1) of the Civil Procedure Code.
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appellant's appeal as time-barred, leaving in force the Court of Appeal's decision to declare the prior appeal perempted and upholding the lower courts' rulings on the admissibility of the initial appeal. The dispute arose from an execution of a bank loan contract, where the appellant challenged a first-instance decision rejecting an inadmissibility exception, a second-instance decision rejecting a nullity petition, and the subsequent appellate decision of peremption. The Supreme Court held that the appeal was filed on May 20, 2022, exceeding the mandatory five-day deadline established by Article 421(2) of the Code of Civil Procedure for challenging a decision declaring peremption, which began running from the date of pronouncement on May 4, 2022. The dismissal was based on the doctrine of decadence (loss of procedural right) under Article 185(1) of the Code of Civil Procedure due to the failure to meet the imperatively prescribed term, with no request for restoration to the deadline or valid justification for delay being established.
Legislator headnote
AI generatedart. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 185 alin. (1) C. proc. civ, art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ; Decadence of appeal against peremption decision for missing 5-day filing deadline under Art. 421(2) and Art. 185(1) of the Civil Procedure Code: The dispute arose from an execution of a bank loan contract, where the appellant challenged a first-instance decision rejecting an inadmissibility exception, a second-instance decision rejecting a nullity petition, and the subsequent appellate decision of peremption. The Supreme Court held that the appeal was filed on May 20, 2022, exceeding the mandatory five-day deadline established by Article 421(2) of the Code of Civil Procedure for challenging a decision declaring peremption, which began running from the date of pronouncement on May 4, 2022. The dismissal was based on the doctrine of decadence (loss of procedural right) under Article 185(1) of the Code of Civil Procedure due to the failure to meet the imperatively prescribed term, with no request for restoration to the deadline or valid justification for delay being established.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedEstablishes the mandatory 5-day deadline for filing an appeal against a decision declaring peremption, which the court found to be violated.
Sanctioned the late filing with the loss of the right to appeal (decadence) due to the non-compliance with the procedural deadline.
Full text
Şedinţa publică din data de 22 martie 2023
Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 22/11.03.2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a admis excepţia inadmisibilităţii apelului, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a fost respins ca inadmisibil apelul declarat de A. împotriva încheierii civile nr. 6221/C.S din 10.06.2016, pronunţată de Judecătoria Iaşi.
Împotriva deciziei nr. 22/11.03.2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2016 A. a formulat contestaţie în anulare.
Prin decizia civilă nr. 82/17.06.2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ si Fiscal, a fost respinsă excepţia de netimbrare; a fost respinsă excepţia tardivităţii formulării contestaţiei; a fost respinsă excepţia nulităţii contestaţiei în anulare; a fost respinsă excepţia de inadmisibilitate a contestaţiei în anulare. De asemenea, a fost respinsă contestaţia în anulare formulată de către contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 22 civ/11.03.2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2016.
Prin decizia nr. 356/2022 din 4 mai 2022, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a admis excepţia perimării invocată din oficiu de către instanţă, a constatat perimat recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 82/17.06.2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ si Fiscal, decizie pe care a menţinut-o.
La 20 mai 2022, recurenta A. a arătat că înţelege să formuleze recurs împotriva încheierii nr. 6221/CS/2016, pronunţată în dosarul nr x/2016 al Judecătoriei Iaşi; împotriva deciziei nr. 82/17.06.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Iaşi; precum şi împotriva deciziei nr. 356/2022 din 4 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă în dosarul nr. x/2021.
În cuprinsul cererii de recurs, recurenta a susţinut, în sinteză, că, în fond, înţelege să aducă în discuţie, în faţa instanţei de judecată, următoarele dosare execuţionale: dosarul nr. x/2016 al BEJ B.; dosarul nr x/2016, încheierea nr. 6221/CS/2016 al Judecătoriei Iaşi; dosarul nr. x/2021 - decizia nr. 82/17.06.2021 a Tribunalului Iaşi; decizia nr. 356/4.05.2022 din dosarul nr. x/2021 a Curţii de Apel Iaşi şi Contractul de credit bancar nr x/17.05.2011 emis de C., aducând argumente care vizează fondul cauzei.
Ulterior, la 16 iunie 2022 (plic, dosarul de recurs - vol. I), recurenta a depus precizări, prin care a solicitat, în sinteză, respingerea excepţiei perimării invocată prin decizia nr. 356/2022, cu rejudecarea cauzei civile din dosarul nr x/2016 a Judecătoriei Iaşi, respectiv dosarul nr. x/2021 al Tribunalul Iaşi, respectând legislaţia privind executarea silită şi admiterea prescripţiei, anularea actelor şi faptelor de executare, întrucât creanţa nu a fost stabilită prin hotărâre judecătorească, ca fiind certă, lichidă şi exigibilă.
Intimata D. a depus întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea recursului având în vedere precizările depuse de recurentă; totodată a invocat excepţia tardivităţii recursului în raport cu decizia nr. 356/2022 din 4 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.
Prin încheierea de şedinţă din 2 noiembrie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, recurenta înţelegând să îşi exercite acest drept.
În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la data de 22 martie 2023.
Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia tardivităţii recursului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge ca tardiv recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Recursul are ca obiect decizia nr. 356/2022 din 4 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, prin care s-a constatat perimat recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 82/17.06.2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ si Fiscal.
Potrivit art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare.
Textul de lege anterior evocat stabileşte că durata termenului de recurs este de 5 zile, iar momentul de la care începe să curgă coincide cu data pronunţării hotărârii.
În conformitate cu prevederile art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:
"când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Astfel, nerespectarea termenului pentru exercitarea căii de atac atrage decăderea părţii din exerciţiul acestui drept.
Cum termenul de recurs de 5 zile, prevăzut de dispoziţiile art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., curge de la data pronunţării hotărârii recurate, rezultă că acest termen a început să curgă la data de 4 mai 2022.
Fiind un termen stabilit pe zile, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., conform cărora, "când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte".
Cu privire la data declarării recursului, instanţa supremă constată că recurenta a depus prin poşta electronică cererea de recurs, la data de 20 mai 2022, astfel cum rezultă din dovada trimiterii prin e-mail, aflate la dosarul de recurs - vol. I, fiind depăşit termenul legal de 5 de zile de la data pronunţării deciziei recurate, care s-a împlinit la data de 10 mai 2022 (zi lucrătoare).
Cererea de recurs nu a fost depusă în termenul prevăzut de art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ. coroborat cu 185 alin. (1) din acelaşi cod, având în vedere că decizia atacată a fost pronunţată la 4 mai 2022, iar recursul a fost transmis, prin e-mail, la 20 mai 2022, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs - vol. I.
Având în vedere că recursul a fost declarat cu depăşirea termenului imperativ de 5 zile prevăzut de textul art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., în speţă devin incidente dispoziţiile art. 185 alin. (1) din acelaşi act normativ, care sancţionează cu decăderea căile de atac exercitate cu nerespectarea termenelor legale, consecinţa fiind aceea a pierderii de către recurentă a dreptului de a-i fi examinat recursul.
Înalta Curte mai constată şi că recurenta nu a formulat cerere de repunere în termen şi nici nu a invocat vreo împrejurare care să o fi pus în imposibilitatea absolută de a exercita calea de atac, în intervalul prevăzut de lege.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 185 alin. (1) şi art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 356/2022 din 4 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 356/2022 din 4 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2023.