Invalidity of Cassation Appeals for Failure to Frame Grounds as Legal Errors: Mischaracterization of Factual Re-evaluation and Contradiction

Şedinţa publică din data de 22 martie 2023

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 38 din data de 07.12.2020 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a fost respinsă ca prescrisă acţiunea formulată de reclamanta Asociatia Obstea de Mosneni Aniniseni, Radoseni, Carpiniseni, în contradictoriu cu pârâtul A. S.R.L., pârâtul B. şi pârâtul C..

Prin aceeaşi sentinţă reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta Asociatia Obştea de Moşneni Aninişeni, Radoşeni, Cărpinişeni - prin D., Preşedinte al Consiliului de Administraţie, solicitând admiterea căii de atac, desfiinţarea sentinţei pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia nr. 328/2021 din 26 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Asociatia Obştea de Moşneni Aninişeni, Radoşeni, Cărpinişeni - prin D., Preşedinte al Consiliului de Administraţie împotriva sentinţei nr. 38 din data de 07.12.2020 pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă.

Împotriva acestei soluţii, a declarat recurs reclamanta Asociatia Obştea de Moşneni Aninişeni, Radoşeni, Cărpinişeni - prin D., Preşedinte al Consiliului de Administraţie.

Prin decizia nr. 2592 din 25.11.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul, a fost casată decizia nr. 328/2021 din 26.05.2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

După casare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2019*.

Prin decizia nr. 380/2022 din 30 iunie 2022, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de apelanta reclamantă Asociatia Obştea de Moşneni Aninişeni, Radoşeni, Cărpinişeni - prin D., Preşedinte al Consiliului de Administraţie împotriva sentinţei nr. 38 din data de 07.12.2020 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi A. S.R.L., B., C..

A anulat în parte sentinţa nr. 38 din 07.12.2020 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în ceea ce priveşte cererea având ca obiect plata sumei de 379.026 RON, formulată împotriva pârâţilor S.C. A. S.R.L., B. şi C..

Împotriva acestei decizii, atât recurenta-reclamantă Asociaţia Obştea de Moşneni Aninişeni, Radoşeni, Cărpinişeni - prin D., Preşedinte al Consiliului de Administraţie, cât şi pârâţii B. şi C. au declarat fiecare recurs.

Recursul reclamantei Asociaţia Obştea de Moşneni Aninişeni, Radoşeni, Cărpinişeni - prin D., Preşedinte al Consiliului de Administraţie a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinându-se că hotărârea instanţei de apel este nelegală, fiind rezultatul unei aplicări eronate a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea în parte a hotărârii atacate şi trimiterea dosarului la Tribunalul Mehedinţi, în vederea judecării pe fond a cauzei şi cu privire la cererea având ca obiect plata sumei de 848.832 RON plus TVA, solicitată de la cei doi pârâţi-persoane fizice.

A considerat recurenta că nici cu privire la acest petit nu s-a împlinit termenul general de prescripţie, prin raportare la obiectul şi împrejurările acestei cauze.

Recurenta-reclamantă a arătat că, faţă de intimaţii C. şi B., şi-a întemeiat prezentul demers juridic pe dispoziţiile răspunderii delictuale, în condiţiile în care aceştia sunt părţi în contractul încheiat de aceasta cu S.C. A. S.R.L., solicitând astfel repararea prejudiciului pe care aceştia i l-au cauzat.

Recurenta-reclamantă a indicat dispoziţiile art. 1349 C. civ., art. 1357, art. 1381, art. 1382 din acelaşi cod, precum şi art. 27 din Statutul Asociaţiei şi a susţinut că instanţa de apel a considerat prescrisă cererea sa în pretenţii împotriva celor doi intimaţi, prin raportare la data la care s-a născut dreptul la acţiune, respectiv iunie 2011, când recurenta ar fi intrat în posesia unei părţi din actele contabile. Or, această soluţie este nelegală, având în vedere dispoziţiile art. 2528 C. civ.

Pentru a ocroti drepturile victimei, legiuitorul a detaşat momentul începerii curgerii prescripţiei, de momentul naşterii dreptului subiectiv la repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită şi, implicit, al naşterii dreptului la acţiune, luând în considerare momentul subiectiv al cunoaşterii pagubei şi a celui răspunzător de repararea lui, stabilind, astfel, că prescripţia începe să curgă numai de la data când victima a cunoscut atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

În anul 2011, a susţinut recurenta-reclamantă, nu a avut nicio posibilitate să cunoască faptul că plăţile efectuate nu au avut o bază reală şi o contraprestaţie echivalentă. Prin raportul de control al ANAF, din anul 2016, au fost verificate raportările în SUMAL ale S.C. A. S.R.L., precum şi actele şi evidenţele contabile şi fiscale ale societăţilor implicate în această relaţie comercială, informaţii la care, până atunci, aceasta nu a avut acces. Ca atare, până la întocmirea şi comunicarea procesului-verbal nr. x din 20.12.2016 al ANAF, recurenta nu a cunoscut că plăţile efectuate către pârâtă nu au avut o bază reală şi legală şi nicio contraprestaţie echivalentă şi, implicit, nu a cunoscut care sunt persoanele răspunzătoare de această pagubă.

Injust, instanţa de apel se raportează doar la o parte din menţiunile procesului-verbal de conciliere nr. x/16.06.2011, unde se consemnează că au fost predate de fosta conducere documentele financiar-contabile aferente perioadei 01.01.2011/31.05.2011, întrucât actele contabile predate de fosta conducere nu priveau toată relaţia comercială desfăşurată de recurentă cu pârâta, pentru a putea fi analizată legalitatea şi realitatea relaţiilor comerciale dintre cele două părţi.

Pe de altă parte, din actele contabile înregistrate în evidenţa recurentei nu rezultă fictivitatea operaţiunilor comerciale sau nelegalitatea plăţilor efectuate către pârâtă de către fosta conducere, astfel că nu se poate concluziona că, la data predării acelor acte, recurenta putea sau trebuia să cunoască paguba şi persoanele răspunzătoare.

Controlul efectuat de Direcţia Regională Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF, având acces la baza de date a tuturor societăţilor implicate în această relaţie comercială, a constatat, în decembrie 2016, neregularităţile săvârşite de fosta conducere a recurentei cu privire la aplicarea legii, fapte ce au generat paguba a cărei contravaloare se solicită în prezenta cauza. Or, anterior, recurenta nu a avut cunoştinţă şi nici posibilitatea de a cunoaşte despre existenţa acestor fapte ilicite, astfel că instanţa de apel a aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 2528 C. civ., ce reglementează instituţia prescripţiei în cauza de faţă.

Recursul pârâţilor C. şi B. a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin cererea formulată, recurenţii-pârâţi au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei la instanţa de apel, în vederea pronunţării unei soluţii motivate şi argumentate cu privire la suma de 379.026 RON. Recurenţii-pârâţi au susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care cuprinde motive contradictorii şi chiar străine de natura pricinii. În mod greşit instanţa de apel a considerat că suma de 379.026 RON, solicitată de reclamantă, nu reprezintă accesorii la suma de 848.832 RON, nemotivând, practic această constatare, reţinând fără niciun argument că acestea reprezintă obligaţii fiscale datorate bugetului de stat.

Au considerat recurenţii-pârâţi că aceste obligaţii au fost generate de suma de 848.832 RON, fiind evident accesorii, pe acelaşi raţionament, pentru care s-a constatat prescripţia cu privire la suma principală, prin raportare la art. 27 din Statutul reclamantei, şi la faptul că înscrisurile, care îi îndreptăţeau să acţioneze pentru ambele sume, au fost cunoscute de reclamantă încă din 16.06.2011, pentru suma de 379.026 (TVA, impozit pe profit şi penalităţi de întârziere).

Recurenţii-pârâţi au susţinut că reclamanta trebuia să cunoască, din 16.06.2011, că datorează bugetului de stat aceste sume neavând nicio relevanţă că ele au fost constatate prin procesul-verbal nr. x/20.12.2016 încheiat de ANAF. Totodată, au apreciat că soluţia care se impunea în faţa curţii de apel era de menţinere a dispoziţiei instanţei de fond cu privire la excepţia prescripţiei ambelor sume, însă soluţia adoptată este nelegală şi nemotivată, întrucât nu are la bază niciun argument juridic, ci doar o constatare lapidară.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului reclamantei, în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. şi în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului reclamantei Asociaţia Obştea de Moşneni Aninişeni, Radoşeni, Cărpinişeni - prin D., Preşedinte al Consiliului de Administraţie, invocată de intimata-pârâtă, prin întâmpinare, şi excepţia nulităţii recursului pârâţilor C. şi B., invocată de instanţă, din oficiu, având în vedere, totodată, şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., urmează a anula ambele recursuri, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului de recurs este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Pornind de la aceste aspecte, în ceea ce priveşte recursul reclamantei Asociaţia Obştea de Moşneni Aninişeni, Radoşeni, Cărpinişeni - prin D., Preşedinte al Consiliului de Administraţie, Înalta Curte constată că această cale extraordinară de atac a fost întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Criticile expuse de recurenta-reclamantă nu pot fi încadrate şi analizate prin prisma dispoziţiilor care conţin o enumerare expresă şi limitativă a motivelor de recurs, prin dispoziţii speciale, de strictă interpretare, nefiind posibilă o devoluare a fondului, cum se solicită, în realitate, prin modul în care a fost concepută motivarea căii de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce susţinerile recurentei vizează aspecte de fapt, probele administrate, chestiuni ce ţin de temeinicia deciziei atacate, deşi recursul nu are caracter devolutiv.

Se observă că, în speţă, criticile recurentei vizează probele administrate (ex: înscrisuri - procesul-verbal nr. x din 20.12.2016 al ANAF, procesul-verbal de conciliere nr. x/16.06.2011, acte contabile etc.), situaţia de fapt (actele contabile predate de fosta conducere nu priveau toată relaţia comercială desfăşurată de recurentă cu S.C. A. S.R.L.; din actele contabile înregistrate în evidenţa recurentei nu rezultă fictivitatea operaţiunilor comerciale sau nelegalitatea plăţilor efectuate către S.C. A. S.R.L. de către fosta conducere; anterior controlului efectuat de Direcţia Regională Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF, recurenta nu a avut cunoştinţă şi nici posibilitatea de a cunoaşte despre existenţa faptelor ilicite), aspecte ce nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate invocate.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, ca şi asupra concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Criticile recurentei vizând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 2528 C. civ., ce reglementează instituţia prescripţiei, prin raportare la modul de interpretare a înscrisurilor administrate de către instanţa de apel şi reţinerea eronată a situaţiei de fapt rezultată din probe, reprezintă o evaluare de netemeinicie şi nu una de nelegalitate, care să se circumscrie cerinţelor motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Din această perspectivă, instanţa supremă apreciază că nu poate cenzura elementele în raport cu care instanţa de apel a stabilit debutul termenului de prescripţie, după evaluarea probelor administrate, susţinerile recurentei reprezentând aspecte ataşate situaţiei de fapt.

În speţă, recurenta-reclamantă tinde, în realitate, la o reapreciere a situaţiei de fapt, şi, chiar dacă se indică, generic, o serie de prevederi legale (art. 1349 C. civ., art. 1357, art. 1381, art. 1382 şi art. 2528 din acelaşi cod) şi dispoziţii din Statutul Asociaţiei (art. 27), nu există o argumentaţie care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei de recurs examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul.

În ceea ce priveşte recursul pârâţilor C. şi B., Înalta Curte constată că aceştia şi-au întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: … 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;"

Deşi textul legal redat evocă trei ipoteze, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează de fapt aceeaşi aspect de nelegalitate, respectiv nemotivarea hotărârii, întrucât formularea unor considerente contradictorii echivalează cu o nemotivare a hotărârii.

Subsumat acestui motiv de recurs, pârâţii B. şi C. au susţinut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii şi chiar străine de natura pricinii, întrucât în mod greşit instanţa de apel a considerat că suma de 379.026 RON, solicitată de reclamantă, nu reprezintă accesorii la suma de 848.832 RON, nemotivând, practic, această constatare, reţinând fără niciun argument că acestea reprezintă obligaţii fiscale datorate bugetului de stat.

Sub acelaşi aspect, arată recurenţii că reclamanta trebuia să cunoască din 16.06.2011, că datorează bugetului de stat aceste sume, neavând nicio relevanţă că ele au fost constatate prin procesul-verbal nr. x/20.12.2016 încheiat de ANAF.

Aşa fiind, rezultă cu evidenţă că se readuc în dezbatere de către recurenţi chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prescrise de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., prevederile punctului 6 al acestui text legal fiind invocate formal, fără a se indica, concret, de ce sunt contradictorii ori străine de natura cauzei considerentele pe care se sprijină hotărârea atacată.

În ceea ce priveşte suma de 379.026 RON, instanţa de apel a reţinut că această sumă a fost stabilită prin procesul-verbal nr. x încheiat de ANAF la data de 20.12.2016, ca urmare a suspiciunii că OBŞTEA DE MOŞNENI ANINIŞENI, RADOŞENI, CĂRPINIŞENI, a evidenţiat în documentele contabile şi în alte documente legale, cheltuieli care nu ar avea la bază operaţiuni reale în sumă de 848.832 RON fără TVA şi TVA de 185.978 RON, ceea ce are drept consecinţă diminuarea obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat.

De asemenea, constatarea instanţei de apel, în sensul că această sumă nu reprezintă accesorii la suma de 848.832 RON, reprezentând sume achitate fără a beneficia de contraprestaţia echivalentă, pentru a deveni incidente dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, cum a reţinut prima instanţă, ci obligaţii fiscale datorate bugetului de stat, s-a întemeiat pe faptul că suma a fost estimată de inspectorii antifraudă ca reprezentând obligaţii fiscale datorate bugetului de stat.

Prin urmare, în raport cu data încheierii procesului-verbal nr. x, respectiv 20.12.2016, cu ocazia încheierii procesului-verbal nr. x, s-a apreciat că acesta este momentul la care reclamanta a cunoscut prejudiciul şi că termenul de prescripţie nu s-a împlinit.

Înalta Curte reţine că nu orice pretinsă lipsă de motivare susţinută în privinţa hotărârii recurate are aptitudinea de a determina casarea ei; dimpotrivă, prima ipoteza a art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază) are în vedere o lipsă totală de motivare, care să conducă spre concluzia că hotărârea este, practic, nemotivată.

În ceea ce priveşte ipoteza unor motive contradictorii sau a unor motive străine de natura pricinii, afirmată de recurenţi, Înalta Curte constată că art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. permite atacarea unei hotărâri atunci când se are în vedere o contradicţie de amploare, respectiv când hotărârea cuprinde numai motive străine de natura cauzei, adică atunci când nu cuprinde decât motive străine de cauză. Or, în cuprinsul cererii formulate, recurenţii nu au indicat argumente care să susţină aceste ipoteze şi nici în ce modalitate hotărârea instanţei de judecată nu este conformă legii.

Din examinarea cererii de recurs nu rezultă critici care să poate fi circumscrise ipotezelor motivului de casare invocat, ci, dimpotrivă, argumentele prezentate relevă doar nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de apel cu referire la cererea având ca obiect plata sumei de 379.026 RON, formulată împotriva pârâţilor.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că recursul pârâţilor nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., ceea ce atrage sancţiunea nulităţii recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., avându-se în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Aşa fiind, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursurile declarate în cauză, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de recurenta-reclamantă ASOCIAŢIA OBŞTEA DE MOŞNENI ANINIŞENI, RADOŞENI, CĂRPINIŞENI - PRIN D., PREŞEDINTE AL CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE şi de recurenţii-pârâţi C. şi B. împotriva deciziei nr. 380/2022 din 30 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2023.