Cassation limits: factual reassessment of contractual passive procedural capacity inadmissible in appeal on points of law

Şedinţa publică din data de 22 martie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 08.02.2021 pe rolul Tribunalului Neamţ sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtelor B. S.A. (în continuare B.) şi C. S.R.L. (în continuare IPS) la plata sumei de 1.020.099 RON, cu titlu de prejudiciu, precum şi a dobânzii legale, de la scadenţă până la plata efectivă a debitului principal.

În drept, a invocat prevederile art. 1270, 1516-1548, 2223 C. civ.

La data de 17.02.2021 reclamanta a depus cerere precizatoare, prin care a arătat că solicită obligarea pârâtei B. la plata sumei prevăzute în poliţa de asigurare şi obligarea pârâtei I.P.S. la plata diferenţei.

Prin sentinţa civilă 57/28 ianuarie 2022, Tribunalul Neamţ a dispus admiterea, în parte, a acţiunii formulate de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. S.A. (B.) şi C. S.R.L.

A fost obligată pârâta B. S.A. să achite reclamantei suma de 122.512 RON, cu titlu de despăgubiri, precum şi dobânda legală penalizatoare de la data de 12.07.2017 până la data plăţii efective a debitului principal.

A fost obligată pârâta C. S.R.L. să achite reclamantei suma de 389.137 RON, cu titlu de despăgubiri, precum şi dobânda legală penalizatoare de la data de 07.04.2017, până la data plăţii efective a debitului principal.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanta şi pârâtele.

Prin decizia nr. 598 din 8 iunie 2022, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis apelul promovat de S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 57 din 28 ianuarie 2022, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2021.

A schimbat, în tot, sentinţa apelată, în sensul că: a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.R.L. şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Totodată, în temeiul art. 60 alin. (2) C. proc. civ., a admis apelul promovat de B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 57 din 28 ianuarie 2022, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă.

A respins apelul promovat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 57 din 28 ianuarie 2022, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

A respins ca inadmisibilă cererea de cheltuieli formulată de B. (cu privire la cheltuielile de la prima instanţă).

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, respingerea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei C. S.R.L. şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

În argumentarea cererii de recurs, se susţine, în esenţă, faţă de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că în cauză sunt incidente nulităţi procedurale determinate: de încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil, respectiv încălcarea principiului exercitării drepturilor procedurale cu bună credinţă - art. 12 C. proc. civ., de încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la art. 36 C. proc. civ. cu privire la calitatea procesulă, respectiv de încălcarea dispoziţiile art. 38 C. proc. civ. privind transmiterea calităţii procesuale.

Raportând dispoziţiile art. 36 şi 38 C. proc. civ. la situaţia de fapt, a susţinut recurenta că dreptul dedus judecăţii constă în îndreptăţirea acesteia de a pretinde, în baza obligaţiilor contractuale asumate de o entitate juridică (SC D. S.R.L. prin contractul de prestări servicii de monitorizare şi pază nr. 59/13.02.2009, încheiat cu reclamanta), daunele produse ca urmare a neexecutării acelor obligaţii, ce au fost, însă, transmise unei alte entităţi juridice, respectiv intimatei S.C. C. S.R.L., care a acţionat prin salariaţii săi la faţa locului, în numele şi pentru S.C. D. S.R.L..

Aceiaşi salariaţi au întocmit procesele-verbale de intervenţie, ce constituie inscrisuri doveditoare "ab initio", rezultând fără de tăgadă că, implicit, calitatea de parte contractuală a fost transmisă de S.C. D. S.R.L. către S.C. C. S.R.L.. Aceasta din urmă şi-a asumat calitatea de parte în raportul juridic, atât prin intervenţia salariaţilor săi la faţa locului, salariaţi aflaţi sub paza, indrumarea şi controlul acesteia, cât şi prin corespondenţa ulterioară purtată cu reclamanta, cu asigurătorul şi cu Poliţia.

Recurenta a arătat că, a doua zi după producerea spargerii prin efracţie, în calitate de beneficiar al serviciului de pază şi monitorizare, a înştiinţat firma prestatoare - D. S.R.L., prin adresa din 08.04.2017, care a fost înregistrată la această societate, răspunsul, însă, a fost oferit de S.C. C. S.R.L., prin adresa din 10.04.2021. Aceasta din urmă, asumându-şi în totalitate intervenţia şi invocând contractul de prestări servicii nr. x/13.02.2009 (incheiat intre S.C. D. S.R.L. şi S.C. A. SRL), a solicitat asigurătorului S.C. B. S.A. deschiderea dosarului de daune, indicând în concret o poliţă de asigurare în baza căreia a fost deschis acel dosar.

Or, recurenta, în raportul juridic de asigurare de răspundere civilă a prestatorului de servicii, avea calitatea de terţ păgubit, fără a deţine poliţele de asigurare ale prestatorului de servicii, astfel că reclamanta nu a ales să se judece cu o societate sau cu alta, în raport de suma asigurată, cum greşit a reţinut instanţa de apel, ci a formulat acţiunea in instanţa după răspunsul final al asigurătorului de respingere a plăţii despăgubirilor.

A conchis recurenta că S.C. C. S.R.L., ar fi putut să trimită la intervenţie salariaţii săi doar în baza unui raport juridic contractual de mandat, acţionând la faţa locului în calitate de mandatar al părţii contractuale - S.C. D. S.R.L., preluând obligaţiile contractuale şi, implicit, calitate procesuală ulterioară în cauză, fiind prestator direct al serviciului de pază, prin transmiterea obligaţiilor de către S.C. D. S.R.L..

Or, instanţa de apel, admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a prestatorului de servicii S.C. C. S.R.L., a pronunţat o hotărâre nelegală, prin încălcarea dispoziţiilor procedurale prevăzute de art. 36 şi 38 C. proc. civ.

Criticile aduse prin prezentele motive de recurs, se încadrează şi în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, instanţa de apel nu a avut în vedere situaţia de fapt efectivă, calitatea de prestator de fapt al serviciului de pază şi monitorizare, care rezultă din toate probele administrate în dosarul de fond, redate în cererea de recurs.

Fiind în discuţie un serviciu reglementat prin Legea nr. 333/2003, în mod evident, la faţa locului, agenţii de pază, salariaţi ai S.C. C. S.R.L., s-au prezentat ca urmare a faptului că au fost trimişi de angajatorul lor pentru exercitarea atribuţiilor specifice de serviciu, de către cel care avea în concret diriguirea, supravegherea şi controlul salariaţilor.

Din probe reiese clar şi fără echivoc faptul că rezultatul păgubitor s-a produs datorită acţiunilor necorespunzătoare ale agenţilor de intervenţie la faţa locului.

Cu toate acestea, invocarea de către S.C. C. S.R.L. a lipsei calităţii procesuale, abia în apel, denotă o atitudine dolozivă exercitată cu rea-credinţă.

Instanţa de apel nu a avut în vedere evidenta subordonare a salariaţilor prezenţi la faţa locului, diriguirea şi controlul acestora, care a aparţinut S.C. C. S.R.L., astfel încât excepţia lipsei calităţii procesule pasive a angajatorului, care şi-a trimis salariaţii la intervenţie, este în mod vădit nelegal reţinută, fiind încălcate atât dispoziţiile art. 36 C. proc. civ., cât şi dispoziţiile art. 38 C. proc. civ.

Trecând peste eventuala intenţie de inducere în eroare a contractanţilor, în condiţiile în care au acţionat în fapt la faţa locului salariaţii altei entităţi juridice - S.C. C. S.R.L., decât cea care figura în contract - S.C. D. S.R.L., rezultă că obligaţiile contractuale ale acesteia din urmă au fost transmise printr-un raport juridic societăţii S.C. C. S.R.L..

In lipsa unui raport juridic între cele două societăţi, nu se puteau trimite salariaţii unei societăţi să desfăşoare activitatea de intervenţie la un obiectiv aflat sub monitorizare, cu atât mai mult cu cât această activitate nu are caracter comun, ci este reglementată în mod strict prin dispoziţiile Legii nr. 333/2003 privind paza si protecţia obiectivelor.

A face abstracţie de raportul juridic dintre cele două societăţi, care au acţionat una în numele alteia, înseamnă a încălca dispoziţiile de drept material prevăzute la art. 19 alin. (2) şi (9) din Legea 333/2003 şi H.G. nr. 301/2012.

Aşadar, raportul juridic litigios dintre recurentă şi S.C. C. S.R.L. este dovedit în fapt prin însăşi prezenţa agenţilor de pază şi intervenţie la obiectivul monitorizat, existând legătura de cauzalitate între modul defectuos de intervenţie, lipsa intervenţiei la ultima alarmă şi rezultatul păgubitor în cauză.

Reţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale a S.C. C. S.R.L. - prestator de fapt, aşa cum a fost invocată abia în apel, arătând că nu ar fi parte în raportul juridic litigios în cauză, care are la bază un contract de prestări de servicii, nr. 58/2009, cu S.C. D. S.R.L., cu toate că în baza acestui contract a efectuat intervenţii asumate prin obiectul prevăzut în acest contract, nu poate fi legală, fiind astfel încălcate normele de drept material şi procesual în cauză.

Pe tot parcursul judecării dosarului, cât şi anterior, intimata S.C. C. S.R.L. a indus şi menţinut în eroare, cu rea-credinţă, părţile din dosar, inclusiv prima instanţă cu privire la prestatorul serviciului de pază şi securitate, asigurat de răspundere civilă, invocând contractul de prestări servicii nr. x din 13.02.2009, în baza căruia pretinde ca şi-a îndeplinit obligaţiile asumate, deşi în acea convenţie parte contractantă este S.C. D. S.R.L., creând astfel aparenţa uneia şi aceleiaşi entităţi juridice.

Aceste aspecte, însă, a susţinut recurenta, nu au fost avute în vedere de instanţa de apel, fiind încălcate normele de drept material cu privire la îndeplinirea obligaţiilor contractuale cu bună-credinţă, prevăzute de art. 14 C. civ. dupa cum rezultă din analiza următoarelor aspecte esenţiale ale cauzei:

Contractele de pază şi mentenanţă la sistemul de securitate, atât cel anterior, nr. 1865/20.07.2005, încheiat cu S.C. C. S.R.L., cât şi contractul nr. x din 2009, perfectat cu D. S.R.L., au fost încheiate la acelaşi sediu şi semnate de acelaşi administrator, E..

La contractul din 2009 au fost folosite avizele Poliţiei pentru paza de la cealaltă entitate juridică, S.C. C. S.R.L., aspect ce rezultă din analiza antetului, în care, deşi D. S.R.L. apare înfiinţată în anul 2006, utilizează o licenţă de funcţionare din anul 2005. În aceste condiţii contractul este nelegal, fiind încheiat cu un fals profesionist, care, la data perfectării contractuiui de servicii, nu avea avizele şi licenţele legale şi necesare de funcţionare.

Recurenta a mai susţinut că au fost induse în eroare şi organele de cercetare penală, în dosarul nr. x/2017, cu privire la agenţii de securitate abilitaţi să intervină la obiectiv şi referitor la avizele şi licenţele pentru desfăşurarea activităţilor specifice prevăzute de art. 19 din Legea nr. 333/2003, întrucât S.C. D. S.R.L., nu deţinea toate avizele necesare, fiind încălcate, totodată, condiţiile prevăzute de H.G. nr. 301/2012.

La 07.04.2017, prestatorul de serviciu ca parte contractantă - S.C. D. S.R.L., pentru îndeplinirea obligaţiilor sale contractuale şi-a mandatat (expres sau tacit) o altă entitate juridică S.C. C. S.R.L., care avea capacitatea de a face faţă obligaţiilor contractuale ce se impuneau. Astfel, intimata S.C. C. S.R.L., în exercitarea obligaţiilor preluate de la S.C. D. S.R.L., şi-a trimis pentru intervenţie la obiectiv proprii salariaţi.

Recurenta a reiterat susţinerea privitoare la exercitarea obligaţiilor contractuale şi procedurale cu rea-credinţă, subliniind că S.C. C. S.R.L. şi-a asumat calitatea de prestator de servicii în baza contractului nr. x/2009, comunicând că este deţinătorul asigurării de răspundere civilă la B. S.A., sens în care a menţionat înscrisurile ce relevă această ipoteză.

Ulterior, în apel, cu rea-credinţă această societate a invocat lipsa calităţii procesuale pasive, pentru a nu mai putea fi introdusă şi cealalată parte în cauză.

Aşa fiind, în mod clar rezultă că "exista identitate intre parti şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum a fost dedus judecăţii", în sensul prevăzut de art. 36 şi 38 C. proc. civ., fiind evident că, în raport de situaţia de fapt existentă în cauză, dispoziţiile de procedură au fost încălcate.

Recurenta a mai susţinut că instanţa de prim control judiciar în mod greşit a admis apelul S.C. B. S.A., întrucât motivele de apel ale acesteia au vizat doar aspecte de fond, fără a face referire în niciun fel la calitatea procesuală, încălcând astfel dispoziţiile art. 477 C. proc. civ. privind limitele efectului devolutiv determinat de ceea ce s-a apelat.

Mai mult, nu a formulat odată cu întâmpinarea apel incident în acest sens pentru a se justifica admiterea apelului, deşi avea calitatea de asigurător de răspundere civilă pentru ambele societăţi, S.C. D. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L..

S-a mai arătat că, în corespondenţa purtată pentru instrumentarea aceluiaşi dosar de daună nr. x, apar menţionate ambele entităţi juridice, iar B., în adresa de respingere a daunelor solicitate de reclamantă, face referire la asiguratul C. S.R.L. şi la contractul nr. x/2009, care era încheiat cu D. S.R.L., existând, astfel, şi culpa asigurătorului.

Prin urmare instanţa de apel, în mod nelegal, aplicând dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum şi art. 36 din acelaşi cod, a admis şi apelul B. prin reţinerea lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. C. S.R.L., trecând peste limitele consemnate în motivele de apel, încălcând dispoziţiile prevăzute de art. 477 C. proc. civ.

Concluzionând, recurenta a susţinut că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, pârâta S.C. C. S.R.L., a fost prestatorul de fapt al serviciului de monitorizare şi intervenţie, in baza contractului asumat în fapt nr. x/2009 la obiectivul în care s-a produs spargerea prin efracţie, impunandu-se astfel să stea în judecată în prezenta cauză în nume propriu, motiv pentru care a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

Recurenta a făcut referire şi la dispoziţiile art. 205 alin. (1) C. proc. civ., susţinând că intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. avea obligaţia la fond ca, prin întâmpinare, să arate "b) excepţiile procesuale pe care pârâtul le invocă faţă de cererea reclamantului;", în termenul stabilit de lege pentru depunerea întâmpinării, sub sancţiunea decăderii, iar, potrivit art. 178 C. proc. civ., toate cauzele de nulitate a actelor de procedură deja efectuate trebuie invocate deodată, sub sancţiunea decăderii.

Or, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, ca excepţie de fond, a fost invocată pentru prima dată în apel.

Având in vedere dispoziţiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 480 alin. (3), teza a II-a C. proc. civ., în soluţionarea corectă a pricinii, se impunea trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Instanţa de apel în mod nelegal şi neîntemeiat a admis apelul S.C. C. S.R.L., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a acesteia şi a respins cererea de chemare in judecată, hotărârea fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept procesual şi material, atât prin restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, cât şi prin aplicarea injustă a sancţiunii procesuale prevăzute de norma juridică procesuală numai uneia din părţi, fără a avea în vedere principiul exercitării drepturilor procesuale cu bună-credinţă, prevăzut prin art. 12 C. proc. civ., care ar trebui să guverneze întreg procesul civil, cu înlăturarea oricărui abuz de drept - art. 15 C. civ.

Recurenta a conchis că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv art. 36, 38 şi 40 C. proc. civ., a aplicat în mod greşit şi nu a aplicat normele de drept material menţionate în cererea de recurs, încălcând principiul fundamental al procesului civil privind exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor procesuale, respectiv art. 12 din C. proc. civ., art. 14 şi 15 din C. civ.

Intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-pârâtă B. S.A., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, raportat, pe de o parte, la natura raporturilor juridice care privesc B., şi, pe de altă parte, raportat la capetele de cerere formulate de recurentă; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, şi obligarea recurentei la cheltuieli de judecată.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză prin care a solicitat, în esenţă, respingerea inadmisibilităţii invocate de intimata-pârâtă B. S.A., precum şi a apărărilor formulate de intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. şi admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

În şedinţa publică din 22 martie 2023, Înalta Curte a respins excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă B. S.A., pentru argumenetele expuse în practicaua prezentei decizii.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 1270, 1516-1548, 2223 C. civ., fiind vorba despre o acţiune în răspundere contractuală, bazată pe contractul de prestări servicii monitorizare şi pază nr. 58 din 13.02.2009, avându-se în vedere, totodată, şi existenţa contractului de asigurare de răspundere civilă a prestatorului de servicii şi, implicit, răspunderea asigurătorului.

Fiind vorba despre o răspundere civilă contractuală, pe capătul principal de cerere, debitorul are obligaţia de a repara prejudiciul cauzat ca urmare a neexecutării, executării necorespunzătoare sau cu întârziere a obligaţiilor izvorâte din contract.

Ca atare, în cadrul procesual pasiv al judecăţii trebuie să stea debitorul obligaţiei neexecutate, în speţă, prestatorul de servicii care şi-a asumat personal obligaţiile prin contractul perfectat între părţile acestuia, fiind necesar a se face distincţia între existenţa unor contracte perfectate de persoane juridice diferite având acelaşi reprezentant legal.

Este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esenţială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate, care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că nu pot forma obiectul unei analize, în această etapă procesuală, criticile expuse de recurentă cu privire la situaţia de fapt stabilită în urma analizei probatoriului administrat într-o etapă procesuală anterioară.

Astfel, deşi se susţine că instanţa de apel, în mod greşit, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei-pârâte S.C. C. S.R.L., subsumând această critică prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., recurenta aduce în dezbatere, în esenţă, problematica stabilirii bunei-credinţe a acestei intimate în derularea raporturilor contractuale şi în desfăşurarea litigiului, modul de conduită al intimatei-pârâte, în calitate de prestator de servicii, evaluarea comportamentului acesteia, aspecte ce nu se pot constitui în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de actuala reglementare, din moment ce în susţinerea lor recurenta se raportează la modul de interpretare a contractului de către instanţa de apel şi la reţinerea unei situaţii de fapt care nu se coroborează cu probele.

Încălcarea principiului exercitării drepturilor procedurale cu bună credinţă (art. 12 C. proc. civ.), încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la art. 36 C. proc. civ. cu privire la calitatea procesuală, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 38 C. proc. civ. privind transmiterea calităţii procesuale, susţinute de recurentă sunt argumentate de aceasta prin raportare la situaţia de fapt, la împrejurarea că S.C. D. S.R.L. a transmis calitatea de parte contractantă către S.C. C. S.R.L. şi că aceasta din urmă şi-a asumat calitatea de parte în raportul juridic, atât prin intervenţia salariaţilor săi la faţa locului, salariaţi aflaţi sub paza, îndrumarea şi controlul acesteia, cât şi prin corespondenţa ulterioară purtată cu reclamanta, cu asigurătorul şi cu Poliţia.

Se observă că, sub pretextul unor pretinse interpretări eronate a obligaţiilor contractuale asumate prin convenţie, recurenta-reclamantă tinde la schimbarea situaţiei de fapt stabilite, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate.

De asemenea, susţinerile recurentei în sensul că, potrivit celor rezultate din probe, rezultatul păgubitor s-a produs datorită acţiunilor necorespunzătoare a agenţilor de intervenţie la faţa locului, iar, cu toate acestea, invocarea de către S.C. C. S.R.L. a lipsei calităţii procesuale pasive, abia în apel, denotă o atitudine dolozivă exercitată cu rea-credinţă, sunt legate de aspecte probatorii, care nu pot fi analizate de instanţa de recurs.

În cuprinsul cererii de recurs, se mai arată că intimata S.C. C. S.R.L. a indus şi menţinut în eroare, cu rea-credinţă, părţile din dosar, inclusiv prima instanţă, cu privire la prestatorul serviciului de pază şi securitate, asigurat de răspundere civilă, invocând contractul de prestări servicii nr. x din 13.02.2009, în baza căruia pretinde ca şi-a îndeplinit obligaţiile asumate, deşi în acea convenţie parte contractantă este S.C. D. S.R.L., creând astfel aparenţa uneia şi aceleiaşi entităţi juridice. Aceste aspecte, a afirmat recurenta, nu au fost avute în vedere de instanţa de apel, fiind încălcate normele de drept material cu privire la îndeplinirea obligaţiilor contractuale cu bună-credinţă, prevăzute de art. 14 C. civ., făcându-se referire în argumentarea susţinerilor: la faptul că, în speţă, contractele de pază şi mentenanţă la sistemul de securitate, atât cel anterior, nr. 1865/20.07.2005, încheiat cu S.C. C. S.R.L., cât şi contractul nr. x din 2009, perfectat cu D. S.R.L., au fost încheiate la acelaşi sediu şi semnate de acelaşi administrator; la contractul din 2009 au fost folosite avizele Poliţiei pentru paza de la cealaltă entitate juridică, S.C. C. S.R.L., aspect ce rezultă din analiza antetului, în care, deşi D. S.R.L. apare înfiinţată în anul 2006, utilizează o licenţă de funcţionare din anul 2005, contractul fiind, astfel, nelegal; la faptul că S.C. C. S.R.L. şi-a asumat calitatea de prestator de servicii în baza contractului nr. x/2009, comunicând că este deţinătorul asigurării de răspundere civilă la B. S.A., sens în care a menţionat înscrisurile ce relevă această ipoteză.

Înalta Curte constată că, prin toate aceste susţineri legate de o pretinsă interpretare eronată a obligaţiilor contractuale asumate prin convenţie, respectiv de o pretinsă eroare în privinţa părţii care şi-a asumat calitatea de prestator de servicii în baza contractului nr. x/2009, rezultată din modul de derulare a operaţiunii de intervenţie a agenţilor la faţa locului, recurenta-reclamantă tinde la schimbarea situaţiei de fapt stabilite de instanţa de apel.

Interpretarea contractului într-o manieră neconformă sensului reieşit din acordul părţilor, precum şi evaluarea relaţiilor dintre cele două entităţi juridice, care au acelaşi reprezentant legal, aceleaşi date de contact, constituie, de altfel, şi o ipoteză de analiză corelată a probelor. Stabilirea adevăratei voinţe a părţilor contractante constituie un aspect al etapelor devolutive, iar nu al controlului de legalitate, pentru că doar în valorificarea probelor propuse şi încuviinţate se poate stabili care a fost conduita părţilor. Or, în recurs instanţa nu poate constata o altă situaţie de fapt decât cea configurată de către instanţa de apel.

Aşa fiind, toate aceste argumente expuse de recurentă sunt chestiuni care privesc situaţia de fapt şi probele administrate, aspecte care, aşa cum s-a arătat în precedent, nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În acest context, este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, ca şi asupra concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Criticile recurentei vizând greşita interpretare a contractului de către instanţa de apel şi reţinerea eronată a situaţiei de fapt rezultată din probe, precum şi susţinerea acesteia în sensul că, în mod greşit, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, reprezintă o evaluare de netemeinicie şi nu una de nelegalitate, care să se circumscrie cerinţelor motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Nu pot fi primite nici criticile recurentei-reclamante privitoare la faptul că, în pofida dispoziţiilor art. 205 alin. (1) C. proc. civ., intimata S.C. C. S.R.L. a invocat lipsa calităţii procesuale pasive, ca excepţie de fond, direct în apel, şi că, potrivit art. 178 C. proc. civ., toate cauzele de nulitate a actelor de procedură deja efectuate trebuie invocate deodată, sub sancţiunea nulităţii.

Înalta Curte reţine că, printre condiţiile cumulative pentru a putea exercita o acţiune civilă, impuse în mod imperativ de art. 32 C. proc. civ., se numără şi calitatea procesuală, definită de art. 36 C. proc. civ. ca fiind identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii, iar sancţiunea incidentă în cazul neîndeplinirii acestei condiţii este prevăzută de art. 40 C. proc. civ., respectiv respingerea cererii ca fiind făcută de către o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Potrivit dispoziţiilor art. 246 alin. (1) C. proc. civ., "Excepţiile absolute sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme de ordine publică.", iar conform art. 247 alin. (1) C. proc. civ., "Excepţiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanţă în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Ele pot fi ridicate înaintea instanţei de recurs numai dacă, pentru soluţionare, nu este necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi."

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, valorificată de către apelanta-pârâtă S.C. C. S.R.L. prin motivele de apel, este o excepţie de fond, absolută, peremptorie al cărei regim juridic permite invocarea ei în orice stadiu al pricinii, potrivit art. 246 alin. (1) şi 247 alin. (1) din C. proc. civ., deci, chiar direct în apel, cum s-a procedat în situaţia de faţă, astfel că această critică de nelegalitate, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este nefondată.

Nefondată este şi critica, circumscrisă aceluiaşi motiv de casare, prin care s-a susţinut că instanţa de prim control judiciar a admis în mod greşit apelul societăţii B. S.A., întrucât motivele de apel ale acesteia au vizat doar aspecte de fond, fără a face referire în niciun fel la calitatea procesuală, încălcându-se astfel, în opinia recurentei-reclamante, dispoziţiile art. 477 C. proc. civ. privind limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, cât şi în raport cu faptul că aceasta nu a formulat odată cu întâmpinarea apel incident, deşi avea calitatea de asigurător de răspundere civilă pentru ambele societăţi, S.C. D. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L..

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, prin motivele de apel, pârâta S.C. C. S.R.L. a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar apelanta-pârâtă S.C. B. S.A. a expus, într-adevăr, aşa cum susţine recurenta-reclamantă, motive de apel care au vizat doar aspecte de fond.

Potrivit art. 477 C. proc. civ. privind limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, invocate de recurentă:

"(1) Instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.

(2) Devoluţiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluţii din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil."

Având în vedere că apelanta-pârâtă S.C. C. S.R.L. a invocat prin motivele de apel excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, care a fost admisă, rezultă cu evidenţă faptul că de această dezlegare a instanţei de prim control judiciar depindea şi soluţia dată asupra cererii accesorii îndreptată împotriva societăţii de asigurare.

Altfel spus, în cauza dedusă judecăţii devoluţiunea în apel este totală, întinzându-se şi cu privire la problema dependentă de cea expres criticată, întrucât S.C. B. S.A. a fost chemată în judecată în baza unui contract de asigurare care a vizat o parte pentru care nu este îndeplinită una dintre cerinţele exercitării acţiunii civile.

În acest condiţii, nu era necesară exercitarea apelui incident de către pârâta asigurător, pentru a se justifica admiterea apelului, aşa cum susţine recurenta-reclamantă, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.R.L. determinând şi admiterea apelului asigurătorului.

Prin urmare, în mod corect a reţinut instanţa de apel că nici societatea de asigurare nu poate figura în prezenta cauză în calitate de pârâtă, în temeiul art. 60 alin. (2) C. proc. civ., efectele apelului pârâtei S.C. C. S.R.L. extinzându-se şi cu privire la pârâta S.C. B. S.A..

Pentru toate considerentele expuse şi constatând că prin recursul dedus judecăţii nu se relevă o încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea soluţiei adoptate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.

În aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă la plata sumei de 13.090 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-pârâtă B. S.A., potrivit înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 598 din 8 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata sumei de 13.090 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-pârâtă B. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2023.