Nullity of irrevocable sale clause in real estate lease and nullity of cassation appeal for failure to substantiate grounds of illegality

Şedinţa publică din data de 22 martie 2023

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05.08.2019 pe rolul Tribunalului Specializat Mureş, modificată la 07.01.2020, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., să se constate nulitatea absolută a clauzei irevocabile de vânzare, prevăzută în Contractul de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare nr. 19/28.02.2000, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 204 din C. proc. civ. şi art. 948, 968 vechiul C. civ., O.U.G. nr. 88/1997, Legea nr. 99/1999, precum şi articolele menţionate în cererea de chemare în judecată şi în cererea modificatoare.

Prin sentinţa nr. 25/10 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş s-a dispus respingerea acţiunii formulate de reclamanta societatea A. S.A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., reţinându-se că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997.

Împotriva acestei sentinţe reclamanta a formulat apel, soluţionat prin decizia nr. 300/A/28.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, apelul fiind respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta A. S.A. a formulat recurs.

Prin decizia nr. 2209 din 12 octombrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat, casând decizia atacată şi dispunând trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Tg. Mureş la data de 20.01.2022, sub număr dosar x/2019, prezentul dosar.

În rejudecare, prin decizia nr. 83/A din 12 aprilie 2022, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul formulat de apelanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 25/10.06.2020, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. x/2019, şi în consecinţă:

A schimbat în tot hotărârea atacată şi pe fondul cauzei, a admis cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L..

A constatat nulitatea absolută a sintagmei "clauză irevocabilă de vânzare" cuprinsă în titlul "Contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare" nr. 19 din data de 28 februarie 2000, precum şi în art. 2, 3, lit. a) şi 13 din acelaşi contract.

A dispus anularea sintagmei "clauză irevocabilă de vânzare" cuprinsă în titlul "Contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare" nr. 19 din data de 28 februarie 2000, precum şi în art. 2, 3, lit. a) şi 13 din acelaşi contract.

Totodată, a obligat intimata-pârâtă B. S.R.L. la plata către apelanta-reclamantă A. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 14.307,46 RON, reprezentând taxa de timbru achitată la fond, apel şi în recurs.

Împotriva acestei decizii, pârâta B. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate şi, rejudecând, să se respingă apelul A. S.A. ca nefondat cu menţinerea ca legală şi temeinică a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului s-a susţinut, în sinteză, că hotărârea cuprinde şi, totodată, se fundamentează pe motive contradictorii.

Recurenta susţine că dezlegarea cauzei gravitează în jurul dispoziţiilor art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 şi a modului în care instanţa apreciază că părţile au înţeles să eficientizeze textul de lege sau l-au încălcat la încheierea contractului de leasing.

Orice interpretare decurgând din probatoriul administrat, prin interpretarea acestuia sau prin omiterea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, chiar şi, prin reducere la absurd, în optica recurentei, în contextul concluziei încălcării normei relevante, nu permite anularea unei sintagme din contract şi menţinerea valabilităţii contractului.

Aprecierile instanţei nu atrag şi nici nu justifică anularea sintagmei "clauză irevocabilă de vânzare".

În opinia recurentei, considerentele contradictorii ale deciziei recurate sunt următoarele: se reţine nedovedirea investiţiilor efectuate de către B., deşi la dosarul cauzei sunt înscrisuri în dovedire neanalizate şi implicit neeficientizate de instanţă; greşita apreciere a probelor (în acest sens subliniindu-se concluzia privitoare la lipsa acordului părţilor relativ la raportul de evaluare) şi, implicit, în directă legătură cu acestea, deducţia încheierii contractului în condiţii ce înfrâng norma legală; evidenta lipsă de coerenţă a deducţiei conform căreia nededucerea valorii investiţiilor din preţul contractului (deşi solicitată de B. şi probată prin înscrisuri depuse în susţinere la dosarul cauzei) face dovada culpei părţilor (deci şi a sa); omiterea conduitei A. constând în prejudicierea intereselor sale (B. fiind obligată să suporte atât contravaloarea investiţiilor, cât şi cea integrală a contractului de leasing, deşi legea impune deducerea primelor din preţul vânzării) îi este opusă printr-o fractură logico-juridică pentru a se reţine în mod paradoxal nerespectarea de către ambele părţi a condiţiilor legale.

Sub aspectul interpretării (prin adăugare la lege) şi aplicării greşite a normelor de drept, recurenta a susţinut că, deşi speţa gravitează în jurul unui text de lege ce nu suportă interpretări, dată fiind interpretarea eronată a probatoriului, instanţa face o aplicare profund eronată a normei analizate.

Pe de o parte se reţin nerespectări ale condiţiilor stabilite de norma relevantă prin adăugarea la lege (a se vedea faptul că instanţă introduce cerinţa privitoare la investiţiile efectuate înainte de contractul de leasing omiţând faptul că în drept există şi obligaţii cu termen) şi, pe de altă parte, se constată culpa părţilor (deşi aceasta corespunde conduitei celei care formulează pretenţii litigioase) şi se dispune anularea unei sintagme ce nu este nici direct, nici implicit, afectată de presupusa încălcare a normei analizate.

Recurenta a susţinut că interpretarea greşită a probelor a făcut posibilă paralizarea principiului "Nemo auditur propriam turpitudinem allegans" şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii celui aflat în culpă, în considerentul aprecierii nerespectării normei imperative, deşi voinţa şi demersurile sale probează contrariul.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat; cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei invocate şi admiterea recursului formulat.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului de recurs este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a indicat formal în susţinerea recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., fără a arata în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel, criticile recurentei vizează probele administrate (înscrisurile, raportul de evaluare etc.), situaţia de fapt (conduita contractuală a părţilor, evaluarea comportamentului acestora), aspecte ce nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate invocate.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, ca şi asupra concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Se constată că, deşi se invocă ipoteza unor motive contradictorii, care, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ar permite atacarea unei hotărâri atunci când se are în vedere o contradicţie de o asemenea amploare, încât să conducă spre concluzia că hotărârea este, practic, nemotivată, în cuprinsul cererii formulate, recurenta nu a indicat argumente de nelegalitate care să susţină această situaţie şi nici în ce modalitate hotărârea instanţei de judecată nu este conformă legii.

Dimpotrivă, în opinia recurentei, considerentele contradictorii ale deciziei recurate sunt legate de nedovedirea investiţiilor efectuate de către B., de greşita apreciere a probelor, de dovada culpei părţilor, de omiterea conduitei A. constând în prejudicierea intereselor sale.

Înalta Curte subliniază că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Criticile recurentei vizând greşita apreciere a probelor (în acest sens subliniindu-se concluzia privitoare la lipsa acordului părţilor relativ la raportul de evaluare) şi, implicit, în directă legătură cu acestea, deducţia încheierii contractului în condiţii ce înfrâng norma legală, precum şi reţinerea eronată a situaţiei de fapt rezultată din probe, reprezintă, aşa cum s-a arătat în precedent, o evaluare de netemeinicie şi nu una de nelegalitate, care să se circumscrie cerinţelor motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, stabilirea culpei, pe care o aduce în discuţie recurenta, reprezintă o chestiune de fapt, care aparţine în mod suveran instanţei de fond sau de apel, faţă de caracterul devolutiv al căii de atac.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

Susţinerea recurentei în sensul că dezlegarea cauzei gravitează în jurul dispoziţiilor art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 şi a modului în care instanţa apreciază că părţile au înţeles să eficientizeze textul de lege sau l-au încălcat la încheierea contractului de leasing, fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Afirmaţiile recurentei prin care se arată că, sub aspectul interpretării (prin adăugare la lege) şi aplicării greşite a normelor de drept, deşi speţa gravitează în jurul unui text de lege ce nu suportă interpretări, dată fiind interpretarea eronată a probatoriului, instanţa face o aplicare profund eronată a normei analizate, nu se pot constitui în critici de nelegalitate, în condiţiile în care se aduc în dezbatere probele administrate, aşadar, aspecte de netemeinicie, nicidecum de nelegalitate care să permită instanţei de recurs vreo analiză.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile anterior menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Constatând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul, potrivit dispozitivului.

În aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata sumei de 2.380 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-reclamantă A. S.A., potrivit înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 83/A din 12 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata sumei de 2.380 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-pârâtă A. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2023.