Civil nature of insolvency-related annulment action and finality of jurisdictional conflict ruling

Şedinţa publică din data de 22 martie 2023

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020 pe rolul Judecătoriei Gura Humorului, la 16 ianuarie 2020, reclamanta A. a solicitat anularea contractului încheiat între lichidatorul B. şi pârâta C. S.R.L., privind vânzarea-cumpărarea imobilului situat în str. x, oraşul Gura Humorului, judeţul Suceava, în dauna drepturilor sale şi ale creditorilor, cu cheltuieli de judecată.

La 3 februarie 2020, petenta D. Gura Humorului a depus la dosarul cauzei cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând admiterea acţiunii.

La 4 septembrie 2020, reclamanta a chemat-o în judecată şi pe S.C. E., pentru opozabilitatea hotărârii.

Judecătoria Gura Humorului, prin sentinţa civilă nr. 569/08.09.2020, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de către pârâta S.C. C. S.R.L., cu consecinţa declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Secţia a II-a civilă a Tribunalului Suceava, prin sentinţa civilă nr. 501/5.11.2020, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Suceava, invocată din oficiu, cu consecinţa declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Gura Humorului, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă materială între Tribunalul Suceava şi Judecătoria Gura Humorului şi a dispus înaintarea dosarului către Curtea de Apel Suceava în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Conflictul negativ de competenţă apărut între Tribunalul Suceava şi Judecătoria Gura Humorului a fost soluţionat de Curtea de Apel Suceava prin sentinţa civilă nr. 43/04.12.2020, stabilindu-se competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a civilă a Tribunalului Suceava.

În fundamentarea acestei hotărâri s-a reţinut, în sinteză, că, în condiţiile în care, pretenţia dedusă judecăţii vizează anularea contractului de vânzare-cumpărare a unui bun imobil, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte după valoarea obiectului cererii astfel cum apare în actul juridic contestat, conform art. 101 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, raportat la cuantumul preţului tranzacţiei în sumă de 229.000 RON, instanţa a constatat că este aplicabilă norma de competenţă prevăzută la art. 95 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. ce atrage competenţa de primă instanţă a tribunalului şi care reglementează plenitudinea de competenţă a acestei instanţe în afara cauzelor ce sunt date expres în competenţa altor instanţe.

Aşa fiind, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă la data de 24.02.2021.

Prin sentinţa nr. 50 din data de 19 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă, s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale a instanţei, invocată de pârâtă şi, pe cale de consecinţă, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă, complet C2FF, învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2008

În fundamentarea acestei sentinţe, s-a reţinut, în esenţă, că, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată constând în anularea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în str. x, oraş Gura Humorului, judeţul Suceava, în privinţa competenţei funcţionale a instanţei sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, deoarece vânzătoarea S.C. E. este în procedura falimentului, fiind desemnat lichidator judiciar B.., prin sentinţa nr. 395/24.06.2008 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2008.

Prin încheierea din 24.05.2021, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă, în scopul soluţionării contestaţiei formulate de către reclamantă, privind anularea sentinţei civile nr. 50/19.03.2021, a dispus amânarea judecării cauzei la 28 iunie 2021.

Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 173 din 12 iulie 2021, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă, a luat act de renunţarea la judecata cererii de intervenţie în interes propriu formulată de către D. Gura Humorului.

Totodată, a luat act de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată a altor persoane, în ceea ce priveşte S.C. E., formulată de către reclamantă.

A fost respinsă excepţia lipsei coparticipării procesuale, invocată de către pârâta S.C. C. S.R.L., ca nefondată.

A fost respinsă excepţia netimbrării ca nefondată.

Au fost admise excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii, raportate la capătul de cerere privind nelegalitatea vânzării la licitaţie.

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, raportat la preţul fictiv al contractului şi lipsa calităţii de reprezentant al S.C. C. S.R.L..

A fost respinsă ca nefondată cererea de constatare nulitate contract pentru încălcarea interdicţiilor de vânzare, formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii S.C. C. S.R.L. şi S.C. E., prin lichidator judiciar B..

A fost obligată reclamanta să-i achite pârâtei S.C. C. S.R.L. suma de 3.000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În considerarea menţiunii făcute de către judecătorul sindic în dispozitivul sentinţei civile nr. 173 din 12 iulie 2021 "Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare (...)", la data de 21.07.2021, reclamanta A. a formulat recurs împotriva menţionatei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a hotărârii atacate şi trimiterea acţiunii spre rejudecare la instanţa legală.

Examinând recursul cu care a fost învestită, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 430 din 9 decembrie 2021, a hotărât, astfel:

"Admite excepţia inadmisibilităţii recursului.

Respinge recursul declarat de reclamanta A., cu sediul în mun. Gura Humorului, jud. Suceava, împotriva sentinţei nr. 173 din 12 iulie 2021 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă (dosar nr. x/2020), intimaţi fiind pârâtele S.C. C. S.R.L. Tomeşti - prin adm. F., cu sediul în sat/com. Tomeşti, jud. Iaşi, şi S.C. E. Vatra Dornei, cu sediul în mun. Vatra Dornei, jud, Suceava, intervenienta în nume propriu D. a G., cu sediul în mun. Gura Humorului, jud. Suceava, şi B.. - lichidator judiciar al S.C. E. Vatra Dornei, cu sediul în mun. Iaşi, jud. Iaşi, ca inadmisibil.

Obligă recurenta reclamantă să plătească intimatei S.C. C. suma de 1190 RON cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel împotriva sentinţei nr. 173 din 12.07.2021 a Tribunalului Suceava în 30 de zile de la comunicarea prezentei decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 09 decembrie 2021."

Analizând acest recurs, declarat de către reclamanta A. în considerarea menţiunii inexacte din dispozitivul deciziei recurate cu privire la calea de atac, prin raportare la art. 457 C. proc. civ., Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a reţinut, în esenţă, că, întrucât obiectul cauzei este reprezentat de o cerere având ca obiect "constatare nulitate act" pe calea dreptului comun şi nu în baza legii speciale a insolvenţei nr. 85/2006, regimul juridic al căilor de atac este cel prevăzut de art. 466 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cu care:

"Hotărârile pronunţate în primă instanţă pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede în mod expres altfel", în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, împotriva sentinţei civile nr. 173 din 12 iulie 2021 a Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă, în termen legal, a promovat apel reclamanta A., judeţul Suceava, prin preşedinte H., solicitând admiterea apelului aşa cum a fost formulat şi schimbarea în tot a sentinţei apelate.

În practicaua deciziei nr. 82 din 7 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, instanţa, având în vedere ordinea priorităţii excepţiile invocate, a respins, printre altele, excepţia necompetenţei funcţionale a completului de judecată, invocată de intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. prin întâmpinare, ca nefondată, "având în vedere decizia anterioară pronunţată de completul C1RCOM, fiind vorba despre prezenţa unui complet specializat în dosarele de insolvenţă".

Prin decizia nr. 82 din 7 aprilie 2022, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a admis apelul formulat de reclamanta A., prin preşedinte H., împotriva sentinţei civile nr. 173 din 12 iulie 2021 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2020, intimaţi fiind pârâtele S.C. E. Vatra Dornei, S.C. C. S.R.L., prin administrator F., lichidatorul judiciar B., pentru pârâta S.C. E. Vatra Dornei, precum şi intervenienta în nume propriu D. a G..

A anulat în totalitate sentinţa atacată, în sensul că a trimis cauza spre rejudecare completului iniţial învestit din cadrul Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă.

În fundamentarea acestei decizii s-a reţinut, în sinteză, că, în ipoteza neinvocării excepţiei necompetenţei materiale şi teritoriale de ordine publică până la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe, competenţa se fixează în mod definitiv în favoarea instanţei iniţial învestite.

Prin Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019, în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cadrul unui recurs în interesul legii, a stabilit că:

"(...) în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ. (...)."

Instanţa de apel a considerat că se impune stabilirea semnificaţiei momentului la care face referire legiuitorul în cuprinsul art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

În acest context, instanţa de apel a reţinut că Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă, a fost învestit cu judecarea cauzei ca urmare a soluţionării conflictului negativ de competenţă de către Curtea de Apel Suceava la data de 04 decembrie 2020, iar la termenul din 19 martie 2021, s-a dezînvestit exclusiv în considerarea necompetenţei materiale declinând competenţa completului C2FF din cadrul aceleiaşi instanţe.

Curtea de Apel Suceava a mai reţinut şi că termenul din 05 noiembrie 2020, la care Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă a constatat că nu este competent material să soluţioneze cauza, trebuie considerat primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, conform art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât instanţa avea obligaţia să-şi verifice, la unul şi acelaşi termen, competenţa sub toate aspectele, neputând a se accepta stabilirea succesivă a competenţei, pe măsură ce instanţa procedează la verificări cu acest obiect.

A subliniat Curtea de Apel Suceava faptul că regulatorul de competenţă prezintă un caracter definitiv, astfel că leagă instanţa de măsura pe care acesta a ordonat-o, în sensul că instanţa câştigată să soluţioneze litigiul nu mai poate fi în măsură să revină asupra competenţei ulterior pronunţării regulatorului de competenţă, respectiv printr-o încheiere ulterioară sau prin hotărârea finală.

În consens, Curtea de Apel Suceava a evidenţiat faptul că sintagma "primul termen de judecată" vizează din punct de vedere temporal momentul la care, ulterior procedurii prealabile, este stabilit acest prim termen, pronunţarea unui regulator de competenţă nefiind de natură să reseteze momentul primului termen de judecată.

În virtutea ordinii juridice, legiuitorul a înţeles să confere putere obligatorie regulatorului de competenţă întocmai prin atribuirea caracterului definitiv al acestuia.

Totodată, luând în considerare faptul că prin regulatorul de competenţă pronunţat de către Curtea de Apel Suceava s-a tranşat în mod definitiv competenţa Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă, respectiv a completului iniţial învestit cu soluţionarea cauzei, instanţa a reţinut că planează până la evidenţă caracterul eronat al soluţiei de declinare a competenţei în favoarea altui complet de judecată din cadrul aceleiaşi instanţe, ulterior momentului stabilit în mod imperativ de lege.

Împotriva deciziei nr. 82 din 7 aprilie 2022, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, recurenţii-pârâţi S.C. E. prin Lichidator Judiciar B. şi S.C. C. S.R.L. prin administrator F. au formulat, fiecare, câte o cerere de recurs.

Recurenta-pârâtă S.C. E. prin Lichidator Judiciar B. a invocat prin cererea de recurs motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea acestuia şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de recurs competente.

În argumentarea cererii formulate, recurenta-pârâtă a arătat că, ceea ce nu a avut în vedere instanţa de apel, atunci când a pronunţat soluţia cuprinsă în decizia nr. 82 din 07.04.2022 în dosarul nr. x/2020, este componenţa cadrului procesual.

Astfel, la momentul pronunţării regulatorului de competenţă (04.12.2020), părţi în dosarul cauzei erau doar C. S.R.L. şi A..

Abia după ce s-a pronunţat regulatorul de competenţă, asociaţia reclamantă a modificat cadrul procesual şi a introdus în cauză, în calitate de pârât, pe E.. (19.03.2021), deci primul termen de judecată al acţiunii, în configuraţia nouă şi completă, este primul termen la care au fost citate toate părţile (19.03.2021 şi nu termenul anterior din 05.11.2020), iar acest termen a survenit după pronunţarea regulatorului de competenţă (04.12.2020).

Aşa fiind, susţine recurenta-pârâtă, regulatorul de competenţă nu îi este opozabil acesteia, întrucât nu avea calitatea unui simplu intervenient sau al unui terţ faţă de litigiul pendinte, astfel încât să se preia procedura din stadiul în care se afla la momentul intervenirii, ci a devenit parte în dosar cu toate consecinţele ce se trag din această calitate, inclusiv posibilitatea de a ridica excepţii, precum cea de necompetenţă (care, conform art. 131 C. proc. civ. se poate invoca "la primul termen la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii").

Recurenta-pârâtă a mai arătat că regulatorul de competenţă nu a fost încălcat, căci completul specializat C2FF, la care a fost declinată cauza spre soluţionare, face parte tot din secţia a II-a civilă a Tribunalului Suceava, aşa cum a indicat hotărârea pronunţată în conflictul de competenţă. Regulatorul a precizat doar secţia căreia îi aparţine competenţa, permiţând instanţei de trimitere să aleagă specializarea.

Pe lângă faptul că raţionamentul instanţei de apel a fost greşit şi nu a luat în calcul cadrul procesual, art. 480 alin. (4) C. proc. civ. indică faptul că, doar dacă necompetenţa a fost invocată în condiţiile legii, Curtea ar fi putut anula hotărârea şi ar fi putut să o trimită spre rejudecare instanţei competente, însă necompetenţa nu a fost invocată în condiţiile legii de către A. "A." Filiala Gura Humorului.

Nici la fond şi nici în apel, asociaţia nu a ridicat excepţia de necompetenţă. Aceasta a procedat doar la atacarea unor hotărâri cu privire la competenţă prin intermediul unor contestaţii în anulare, care au fost respinse ca netimbrate sau ca inadmisibile, or acestea nu pot constitui modalităţi legale de invocare a necompetenţei.

Recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. prin administrator F. a invocat prin cererea de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, şi 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei competente, adică unui complet specializat în falimente.

Totodată, susţinând incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate şi constatarea inadmisibilităţii cererii de apel.

Circumscris art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut, în sinteză, că decizia recurată a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe.

Astfel, recurenta-pârâtă a arătat că a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a Curţii de Apel Suceava prin întâmpinarea formulată în cadrul apelului, motivat de faptul că aceasta nu era competentă să judece apelul împotriva unei sentinţe a judecătorului-sindic conform regulilor de drept civil, aşa cum în mod greşit a indicat Curtea în decizia nr. 430/09.12.2021, ci cauza ar fi trebuit declinată spre un complet specializat în procedura falimentului, pentru a se asigura un real control judiciar asupra celor dispuse în primul ciclu procesual.

În mod greşit, instanţa de apel a procedat, prin decizia recurată, la respingerea excepţiei de necompetenţă funcţională, întrucât instanţa de apel nu era competentă să judece o cale de atac îndreptată împotriva unei hotărâri pronunţate de judecătorul sindic sub imperiul Legii nr. 85/2006 şi al C. proc. civ. din 1865, acte normative potrivit cărora hotărârile judecătorului-sindic se atacă numai cu recurs, iar competenţa de soluţionare a recursului revine completului care a soluţionat recursurile anterioare declarate în cauză.

După prezentarea succintă a parcursului procesual al cauzei şi invocarea dispoziţiilor Legii nr. 85/2006, cu precădere art. 6, art. 8 şi art. 11 alin. (2), recurenta-pârâtă a solicitat să se constate că prezentul litigiu se subscrie regulilor procedurii insolvenţei, astfel încât completul C4A COM de la Curtea de Apel Suceava ar fi trebuit să decline competenţa către un complet specializat pe litigii de faliment din cadrul aceleiaşi instanţe care să soluţioneze recursul - calea de atac prevăzută de legea aplicabilă în speţă.

În speţă, invocându-se prevederile art. 8 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 85/2006, recurenta-pârâtă a susţinut că s-ar fi impus ca judecata căii de atac să aibă loc la completul specializat din cadrul curţii de apel care a mai efectuat controlul judiciar în dosarul nr. x/2008, respectiv completul C1 RCOM, însă, în cauză, în mod nelegal, pricina a fost soluţionată de completul C4A COM.

Subsumat art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi redând dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut, în sinteză, că instanţa de apel nu a efectuat o analiză veritabilă a argumentelor invocate de pârâtă şi, implict, nu a motivat decizia, ci a făcut o simplă menţiune despre o altă hotărâre, a unui alt complet. Just ar fi fost să procedeze la cercetarea efectivă a propriei competenţe, conform art. 131 C. proc. civ. şi să procedeze la declinarea competenţei către acelaşi complet C1 RCOM, dând astfel posibilitatea ca problema să fie tranşată în cadrul conflictului de competenţă.

În continuare, recurenta-pârâtă a menţionat neatacarea expresă a încheierii din 24.05.2021 pronunţată de completul C2FF al Tribunalului Suceava, în dosarul nr. x/2020, hotărâre care a intrat astfel în puterea lucrului judecat şi care statuează contrariul celor dispuse prin decizia recurată - împrejurare ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Astfel, după redarea dispoziţiilor art. 480 alin. (4) C. proc. civ., recurenta-pârâtă, a susţinut, în sinteză, că necompetenţa judecătorului-sindic nu a fost invocată de reclamantă în condiţiile legii, nici în primul ciclu procesual (aceasta fiind invocată doar pe calea contestaţiilor în anulare, care au fost respinse ca netimbrate sau inadmisibile), nici în apel (întrucât nu a fost atacată expres încheierea din 24.05.2021).

S-a mai susţinut că, în raport cu art. 132 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea prin care instanţa se declară necompetentă se impune a fi atacată separat. Or, prin calea de atac promovată, apelanta nu a atacat în mod expres încheierea din 24.05.2021 a Tribunalului Suceava, astfel că instanţa de control judiciar nu ar fi fost îndrituită să analizeze chestiunea necompetenţei, întrucât nu a fost învestită în acest sens, ci ar fi trebuit să constate inadmisibilitatea criticilor care privesc respectiva necompetenţă.

Trecând peste aceste neregularităţi (deşi au fost semnalate în termen de către pârâtă), instanţa de control judiciar a încălcat autoritatea de lucru judecat a încheierii din 24.05.2021, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. x/2020, motiv pentru care, faţă de dispoziţiile art. 497, teza finală C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat ca cererea de apel să fie respinsă ca inadmisibilă.

Subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut, în sinteză, că prin schimbarea în tot a încheierii din 24.05.2021, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. x/2020, deşi aceasta nu a făcut obiectul apelului, instanţa de control judiciar a depăşit limitele învestirii, respectiv a ignorat limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, încălcând astfel o regulă de procedură a cărei nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat, în sinteză, respingerea recursurilor.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta S.C. C. S.R.L. prin administrator F. şi de pârâta S.C. E. prin Lichidator Judiciar B., reţinând următoarele considerente:

În ceea ce priveşte recursul pârâtei S.C. C. S.R.L. prin administrator F., Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 şi 7 C. proc. civ.

Criticile recurentei-pârâte, circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., prin care s-a susţinut, în sinteză, că decizia recurată a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, nu sunt fondate.

Situaţia evocată de recurentă în cererea de recurs este una care reclamă o necompetenţa materială procesuală a completului specializat care a pronunţat hotărârea recurată, excepţie de ordine publică, reglementată de art. 130 C. proc. civ.

Se observă că, legat de acest motiv de recurs, recurenta-pârâtă aduce în dezbatere, în realitate, nemulţumiri privind hotărârea din apel prin raportare la considerentele deciziei nr. 430 din 9 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, prin care a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 173 din 12.07.2021 a Tribunalului Suceava.

Analizând acest recurs, declarat de către reclamanta A. în considerarea menţiunii inexacte din dispozitivul deciziei recurate cu privire la calea de atac, prin raportare la art. 457 C. proc. civ., Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a reţinut, în esenţă, că, întrucât obiectul cauzei este reprezentat de o cerere având ca obiect "constatare nulitate act" promovate pe calea dreptului comun şi nu în baza Legii speciale a insolvenţei nr. 85/2006, regimul juridic al căilor de atac este cel prevăzut de art. 466 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cu care:

"Hotărârile pronunţate în primă instanţă pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede în mod expres altfel", în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, împotriva sentinţei civile nr. 173 din 12 iulie 2021 a Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă, a promovat apel reclamanta A. şi, în acest context procesual, recurenta-pârâtă a înţeles să invoce excepţia necompetenţei funcţionale a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, susţinând că este necesară soluţionarea cauzei de către un complet specializat în litigiii de insolvenţă.

Or, aşa cum se poate observa, hotărârea prin care s-a stabilit de o instanţă de recurs că obiectul cauzei este reprezentat de o cerere privind "constatare nulitate act" promovată pe calea dreptului comun şi nu în baza Legii speciale a insolvenţei nr. 85/2006, este una definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ceea ce înseamnă că aceste statuări ale Curţii de Apel Suceava, ca instanţă de recurs, nu mai pot fi atacate, având autoritate de lucru judecat.

Este de amintit că, în mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei.

Prin urmare, susţinerile recurentei-pârâte, în sensul că instanţa de apel nu era competentă să judece apelul împotriva unei sentinţe a judecătorului-sindic conform regulilor de drept civil, aşa cum în mod greşit a indicat Curtea în decizia nr. 430/09.12.2021, ci cauza ar fi trebuit declinată spre un complet specializat în procedura falimentului, nu sunt fondate.

Nici susţinerile recurentei-pârâte în sensul că instanţa de apel nu era competentă să judece o cale de atac îndreptată împotriva unei hotărâri pronunţate de judecătorul sindic sub imperiul Legii nr. 85/2006 şi al C. proc. civ. din 1865, acte normative potrivit cărora hotărârile judecătorului-sindic se atacă numai cu recurs, iar competenţa de soluţionare a recursului revine completului care a soluţionat recursurile anterioare declarate în cauză, nu sunt fondate, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, deja, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că obiectul cauzei este reprezentat de o cerere privitoare la "constatare nulitate act" promovată pe calea dreptului comun şi nu în baza Legii speciale a insolvenţei nr. 85/2006, regimul juridic al căilor de atac fiind cel prevăzut de art. 466 alin. (1) din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a susţinut că s-ar fi impus ca judecata căii de atac să aibă loc la completul specializat din cadrul curţii de apel care a mai efectuat controlul judiciar în dosarul nr. x/2008, respectiv completul C1 R COM, însă, în cauză, în mod nelegal, pricina a fost soluţionată de completul C4 A COM.

Or, se observă că, potrivit actelor dosarului, C1 R COM, este completul care a pronunţat decizia nr. 430/09.12.2021 şi care a stabilit cu autoritate de lucru judecat obiectul cauzei.

Aşa fiind, solicitarea recurentei-pârâte de a se constata că prezentul litigiu se subscrie regulilor procedurii insolvenţei, astfel încât completul C4 A COM de la Curtea de Apel Suceava ar fi trebuit să decline competenţa către un complet specializat pe litigii de faliment din cadrul aceleiaşi instanţe care să soluţioneze recursul (calea de atac prevăzută de legea aplicabilă cauzei), nu poate fi susţinută cu temei, în condiţiile în care chiar o instanţă de recurs, respectiv completul C1 R COM, a stabilit că este vorba despre un litigiu de drept comun.

În considerarea celor ce preced, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. nu este fondat.

Subsumat art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut, în sinteză, că instanţa de apel nu a efectuat o analiză veritabilă a argumentelor invocate de aceasta şi, implicit, nu a motivat decizia, ci a făcut o simplă menţiune despre o altă hotărâre, a unui alt complet. Just ar fi fost să procedeze la cercetarea efectivă a propriei competenţe, conform art. 131 C. proc. civ. şi să procedeze la declinarea competenţei către acelaşi complet C1 R COM, dând astfel posibilitatea ca problema să fie tranşată în cadrul conflictului de competenţă.

Potrivit acestui motiv de nelegalitate, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Observând conţinutul deciziei recurate, Înalta Curte constată că instanţa de apel a răspuns argumentelor formulate de pârâtă în susţinerea "excepţiei necompetenţei funcţionale" invocate de aceasta.

În speţă, nu poate fi primită afirmaţia recurentei vizând lipsa unei analize veritabile a argumentelor invocate de aceasta sau lipsa unei motivări, câtă vreme, astfel cum reiese din conţinutul hotărârii atacate, instanţa a răspuns concludent susţinerilor care au fost formulate de apelantă, reţinând că "respinge excepţia necompetenţei funcţionale a completului de judecată, ca nefondată, având în vedere decizia anterioară pronunţată de completul C1 R COM, fiind vorba despre prezenţa unui complet specializat în dosarele de insolvenţă".

Înalta Curte constată că decizia anterioară, pronunţată de completul C1 R COM, la care face referire instanţa de apel, este tocmai decizia nr. 430 din 9 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, prin care a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 173 din 12.07.2021 a Tribunalului Suceava.

Prin urmare, nu se poate reţine că instanţa ar fi omis să se pronunţe asupra vreunui aspect din cele care i-au fost supuse spre analiză, în condiţiile în care instanţa de apel a examinat problema "excepţiei necompetenţei funcţionale" supuse judecăţii, analizând în mod efectiv argumentele formulate în cauză.

De altfel, încă de la început, instanţa de apel, procedând la verificarea competenţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., a constatat că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze pricina, în temeiul art. 96 pct. 2 şi art. 466 din C. proc. civ.

Este de reţinut că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, neînsuşirea de către instanţă a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat, instanţa nefiind ţinută să răspundă fiecărui argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică de sinteză care să reflecte răspunsul la toate criticile invocate.

În cauză, instanţa de apel a respectat aceste exigenţe, în motivarea respingerii "excepţiei necompetenţei funcţionale a completului de judecată" regăsindu-se argumentele care au condus la soluţia pronunţată şi care au legătură directă cu aceasta, astfel că nu se poate susţine cu temei că este vorba de o nemotivare.

Aşa fiind, din perspectiva criticilor invocate de recurentă, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat.

Criticile circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prin care recurenta-pârâtă susţine că nu a fost atacată expres încheierea din 24.05.2021, pronunţată de completul C2 FF al Tribunalului Suceava, în dosarul nr. x/2020, hotărâre care a intrat astfel în puterea lucrului judecat, nu sunt fondate şi urmează a fi respinse.

În acest sens, este de amintit că, anterior încheierii din 24.05.2021, la care face referire recurenta, prin sentinţa nr. 50 din data de 19 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă, s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale invocată de pârâtă şi, pe cale de consecinţă, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei de la completul iniţial investit cu soluţionarea cauzei prin regulatorul de competenţă din data de 04 decembrie 2020, la completul de judecată C2FF din cadrul aceleiaşi instanţe, complet care a pronunţat sentinţa nr. 173 din 12.07.2021.

De asemenea, trebuie menţionat că, ulterior, prin decizia nr. 430 din 9 decembrie 2021, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 173 din 12.07.2021 a Tribunalului Suceava şi a stabilit cu autoritate de lucru judecat că obiectul cauzei este reprezentat de o cerere privitoare la "constatare nulitate act" promovată pe calea dreptului comun şi nu în baza Legii speciale a insolvenţei nr. 85/2006, iar regimul juridic al căilor de atac este cel prevăzut de art. 466 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cu care:

"Hotărârile pronunţate în primă instanţă pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede în mod expres altfel", în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, în acest context procesual, criticile care susţin neatacarea expresă a încheierii din 24.05.2021, pronunţată de completul C2 FF al Tribunalului Suceava, în dosarul nr. x/2020, nu au nicio relevanţă.

Excepţia necompetenţei funcţionale invocată de pârâtă, în faţa completul iniţial investit cu soluţionarea cauzei prin regulatorul de competenţă din data de 04 decembrie 2020, nu are nicio legătură cu situaţia din calea extraordinară de atac pendinte, în condiţiile în care printr-o hotărâre ulterioară, pronunţată în recurs, şi, deci, definitivă, respectiv decizia nr. 430 din 9 decembrie 2021, litigiul a fost calificat de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă ca fiind de natură civilă, regimul juridic al căilor de atac fiind cel prevăzut de art. 466 alin. (1) din C. proc. civ.

În continuare, Înalta Curte observă că, prin motivele de apel, la punctul 2 al cererii, apelanta-reclamantă a arătat următoarele: sentinţa nr. 173/12 iulie 2021 a Tribunalului Suceava a fost pronunţată de o instanţă care nu a fost legal constituită, întrucât, în mod greşit, cererea sa privind anularea unui act cu caracter profund civil "a fost extrasă din calea dreptului civil şi dirijată să ajungă la o instanţă specializată în insolvenţă".

În egală măsură, prin motivele de apel, reclamanta a arătat, în esenţă, că: dispoziţia instanţei de declinare a competenţei sale a fost considerată de apelanta-reclamantă a fi restrictivă şi, de asemenea, a determinat ca acţiunea să ajungă la instanţa care nu a fost desemnată, în mod aleatoriu, încălcându-se în felul acesta procedurile judiciare.

Totodată, apelanta-reclamantă "a considerat că i-au fost încălcate drepturile de a beneficia de un proces echitabil raportat la exigentele art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale." .

Aşa fiind, se observă că, prin motivele de apel, au fost aduse critici concrete privind necompetenţa judecătorului-sindic care a pronunţat sentinţa apelată, iar instanţa de control judiciar a examinat aceste susţineri.

Subsecvent, în contextul celor expuse mai sus, nici critica recurentei, subsumată art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care se susţine că, prin schimbarea în tot a încheierii din 24.05.2021, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. x/2020, deşi aceasta nu a făcut obiectul apelului, instanţa de control judiciar a depăşit limitele învestirii, nu este fondată, urmând a fi respinsă.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta S.C. E. prin Lichidator Judiciar B., Înalta Curte reţine următoarele:

Criticile recurentei-pârâte prin care se susţine că: regulatorul de competenţă nu îi este opozabil, întrucât a devenit parte în dosar cu toate consecinţele ce se trag din această calitate, inclusiv posibilitatea de a ridica excepţii, precum cea de necompetenţă; pe lângă faptul că raţionamentul instanţei de apel a fost greşit şi nu a luat în calcul cadrul procesual, art. 480 alin. (4) C. proc. civ. prevede că, doar dacă necompetenţa a fost invocată în condiţiile legii, curtea ar fi putut anula hotărârea şi ar fi putut să o trimită spre rejudecare instanţei competente, însă necompetenţa nu a fost invocată în condiţiile legii de către reclamantă, astfel, nici la fond şi nici în apel, asociaţia reclamantă nu a ridicat excepţia de necompetenţă, nu sunt fondate şi urmează a fi respinse, în considerarea celor ce succed.

Aşa cum s-a arătat şi în răspunsul oferit criticilor formulate de cealaltă recurentă-pârâtă, prin decizia nr. 430 din 9 decembrie 2021, pronunţată în recurs de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă (urmare exercitării unei căi extraordinare de atac în considerarea menţiunii greşite cuprinse în sentinţa dată de judecătorul-sindic în primă instanţă), litigiul a fost calificat ca fiind de natură civilă, reţinându-se, totodată, că regimul juridic al căilor de atac este cel prevăzut de art. 466 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, "hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii;", ceea ce înseamnă că aceste statuări ale Curţii de Apel Suceava, ca instanţă de recurs, nu mai pot fi atacate, având autoritate de lucru judecat.

Totodată, se observă că, prin motivele de apel, apelanta-reclamantă a adus critici concrete privind necompetenţa judecătorului-sindic care a pronunţat sentinţa apelată.

Privitor la aceste afirmaţii ale recurentei-pârâte, se reţine că importanţă în cauză are recalificarea căii extraordinare de atac exercitate de reclamantă din recurs în apel şi faptul că aceasta a expus prin motivele de apel critici legate de necompetenţa judecătorului-sindic.

Or, în condiţiile în care, în recurs, litigiul a fost calificat ca fiind de natură civilă, a fost stabilită şi competenţa instanţei îndrituită să soluţioneze cauza, afirmaţiile recurentei sunt nefondate.

Şi dacă nu ar fi fost aşa, trebuie arătat că regulatorul de competenţă prezintă un caracter definitiv, astfel că leagă instanţa de soluţia dispusă, iar, ulterior pronunţării regulatorului de competenţă, aceasta nu mai poate fi în măsură să revină asupra competenţei.

În limita criticilor formulate prin cererile de recurs, soluţia pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă prin decizia recurată, în sensul admiterii apelului reclamantei şi anulării în totalitate a sentinţei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare completului iniţial învestit din cadrul Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă, este corectă şi se impune a fi păstrată, însă, pentru considerentele expuse în prezenta decizie.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentele-pârâte S.C. C. S.R.L. prin Administrator F. şi S.C. E. prin lichidator judiciar B. împotriva deciziei nr. 82 din 7 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentele-pârâte S.C. C. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR F. şi S.C. E. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B. împotriva deciziei nr. 82 din 7 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2023.