Eligibility for compensation under Law No. 309/2002 limited to service in labor detachments under the General Directorate of Labor Service

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 26 februarie 2004, reclamantul P.L. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Arad, solicitând anularea hotărârii nr. 120 din 5 ianuarie 2004 și obligarea pârâtei de a-i acorda drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru o perioadă de 631 zile.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, învestită cu soluționarea cauzei, s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 253 din 27 aprilie 2004, prin care a dispus anularea hotărârii nr. 120 din 5 ianuarie 2004, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta, la emiterea unei noi hotărâri prin care să acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 30 octombrie 1959 - 31 decembrie 1959 și, respectiv, 20 martie 1960 - 27 ianuarie 1961.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că sunt întrunite cerințele Legii nr. 309/2002, întrucât din adresa A 1044 din 20 aprilie 2004, emisă de Centrul Militar al județului Arad, rezultă că reclamantul a executat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 30 octombrie 1959 - 31 decembrie 1959, conform tabelului cu evidența detașamentelor din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, întocmit de Arhivele Naționale și a adresei nr. 2784/2003, a Casei Naționale de Pensii și Asigurări Sociale.

Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Arad, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, pârâta a arătat că s-a reținut în mod greșit faptul că reclamantul ar fi efectuat stagiul militar într-un detașament de muncă din subordinea Direcției Generale a Serviciului Muncii. În realitate, în perioada 14 septembrie 1958 - 30 octombrie 1959, reclamantul a efectuat stagiul militar, la U.M. 03947 Arad și U.M. 01545 Pitești, unități care, potrivit Nomenclatorului pus la dispoziție de către Arhivele Statului, nu au funcționat în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, astfel încât la stabilirea indemnizației s-a avut în vedere doar perioada 20 martie 1960 - 27 ianuarie 1961.

Examinând cauza, în raport cu motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea admite recursul și modifică sentința atacată, în sensul că admite în parte acțiunea reclamantului și obligă pe pârâtă să acorde drepturile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 309/2002, numai pentru perioada 20 martie 1960 - 27 ianuarie 1961.

Astfel, Curtea reține că prevederile Legii nr. 309/2002 vizează acordarea unor drepturi, acelor persoane, care, în perioada 1950 - 1961, au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, activitatea prestată de aceste persoane având caracter discriminatoriu și înjositor, putând fi caracterizată drept „muncă forțată”.

În cauză, rezultă în mod cert că reclamantul și-a efectuat serviciul militar ,în perioada 20 martie 1960 - 27 ianuarie 1961, într-un detașament de muncă din subordinea Direcției Generale a Serviciului Muncii.

În conformitate cu art. 1 din Legea nr. 309/2002: „beneficiază de prevederile legii, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii”.

Astfel, în livretul militar al intimatului-reclamant, se menționează expres la rubrica „denumirea unității și formațiunilor”, Detașament de muncă, iar la rubrica „funcții” este menționat „mână de lucru”, în perioada cuprinsă între 20 martie 1960 - 27 ianuarie 1961.

În aceste condiții este incontestabil că intimatul-pârât este beneficiarul drepturilor conferite de Legea nr. 309/2002, ceea ce nu se poate susține cu privire la perioada 14 septembrie 1958 - 30 octombrie 1959, când a efectuat serviciul militar în U.M. 03547, având funcția de „soldat”.

Astfel fiind, Curtea va admite în parte acțiunea reclamantului și va obliga pe pârâtă să acorde drepturile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 309/2002, numai pentru perioada 20 martie 1960 - 27 ianuarie 1961.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Arad împotriva sentinței civile nr. 253 din 27 aprilie 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată, în sensul că admite în parte acțiunea reclamantului și obligă pe pârâtă să acorde drepturile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 309/2002, numai pentru perioada 20 martie 1960 - 27 ianuarie 1961.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2005.