Inapplicability of actio obliqua to third-party exercise of appellate and cassation remedies against non-parties.

Şedinţa publică din data de 21 martie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, la 07 aprilie 2014 sub nr. x/2014, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat instanţei de judecată să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamantă a următoarelor sume:

- 2.316.250 RON reprezentând contravaloarea serviciilor de proiectare şi realizare a documentaţiei tehnice pentru obiectivele energetice eoliene: Săcele 1-4 şi staţia de transformare 220kv+LEA indice 1 20/200kv; Istria 1-2 şi staţia de transformare 220kv+LEA20/200kv; Beidaud 1-7 şi staţia de transformare 220kv+LEA 20/200kv; Baia 4 şi staţia de transformare 220kv+LEA 20/200kv;

- 1.019.150 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate conform art. 7.1 din contractele încheiate între părţi la 07.03.2008, 20.03.2008, 25.03.2008 şi actele adiţionale aferente, până la data de 31.03.2014 şi în continuare;

- 206.639,15 RON reprezentând contravaloare documentaţii şi studii de mediu aferente obiectivelor energetice eoliene Săcele 1-4, Istria 1-2, Beidaud 1-7 şi Baia 4;

- 16.143,69 RON reprezentând contravaloarea unor servicii de realizare de memorii tehnice pentru obiectivele eoliene energetice: Baia 4 staţie 20/220kv; Săcele şi staţie 20/220kv; Istria şi LEA220kv;

- 25.162,05 RON reprezentând dobânda legală aferentă sumei de 222.782,84 RON de la data de 30.12.2011 şi până la data de 31.03.2014 şi în continuare;

- precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea civilă nr. 1444 din 10 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, în dosar nr. x/2014, s-a constatat natura comercială a cauzei dispunându-se înaintarea acesteia spre competentă soluţionare Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, reţinându-se în esenţă aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 3 C. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 99 alin. (2) ROI.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă sub nr. x/2014*.

Prin sentinţa civilă nr. 435 din 17 februarie 2015, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis acţiunea şi a dispus obligarea A. S.R.L. la plata sumei de 2.316.250 RON, reprezentând servicii conform contractelor cadru de prestări servicii de proiectare încheiate între părţi la 07.03.2008, 20.03.2008 şi 25.03.2008 şi actelor adiţionale contractelor; penalităţi de întârziere în cuantum de 0,05% pe zi de întârziere, aferente creanţei principale în cuantum de 2.136.250 RON, de la data scadenţei, 02.11.2011, şi până la executarea obligaţiei de plată a creanţei principale; 222.728,84 RON, reprezentând preţ prestaţii; dobânda legală aferentă sumei de 222.728,84 RON, de la data scadenţei, 02.11.2011, şi până la executarea obligaţiei de plată a creanţei principale.

Totodată, a respins ca rămasă fără obiect excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentat al reclamantei A. S.R.L. a domnului B., invocată de pârâta A. S.R.L.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta A. S.R.L., acesta fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

La 06 octombrie 2015, la dosar a fost depusă de numitul B. cerere de intervenţie în interes alăturat intimatei reclamante A. S.R.L., în temeiul art. 61 alin. (3), cu referire la art. 63 alin. (2) şi cu aplicarea art. 64 alin. (2) C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 234 din 20 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis ca fondată cererea de intervenţie în interes alăturat intimatei reclamante A. S.R.L. prin administrator judiciar, formulată de B. şi a fost respins ca nefondat apelul pârâtei A. S.R.L.

La 16 aprilie 2020, A. a formulat, pe cale oblică, revizuire împotriva sentinţei comerciale nr. 435 din 17 februarie 2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2014, solicitând schimbarea în integralitate a hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate de A. S.R.L.

Prin sentinţa civilă nr. 1399 din 08 decembrie 2020, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a revizuentei A. şi a respins revizuirea ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală.

Împotriva acestei sentinţe, au formulat apel C. şi societatea D..

Prin decizia civilă nr. 237 din 19 mai 2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins apelul formulat de C. şi societatea D. pentru lipsa calităţii procesuale active.

Împotriva acestei decizii, la 9 iunie 2020, au declarat recurs C. şi societatea D., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu trimitere spre rejudecare instanţei de apel.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2020, la 18 august 2021 şi repartizat aleatoriu spre soluţionare completului nr. 5.

După redarea relaţiilor contractuale şi a parcursului litigios, cu privire la decizia instanţei de apel, recurenţii au invocat faptul că a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 663 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 1560 alin. (1) C. civ.

Astfel, arată că, potrivit dispoziţiilor art. 663 alin. (2) C. proc. civ., pentru determinarea caracterului cert al creanţei nu prezintă importanţă contestarea formală a creanţei de către partea căreia i se opune înscrisul care atestă existenţa creanţei şi nici discuţiile contradictorii dintre părţile raportului juridic, întrucât existenţa creanţei invocate de recurenţi rezultă din însăşi titlurile executorii ataşate apelului, pentru justificarea calităţii procesuale active.

Mai arată că este necesar ca partea adversă să facă demersuri efective în sensul contestării creanţei, nefiind de ajuns doar existenţa unor discuţii în contradictoriu.

Susţin recurenţii că această creanţă este certă în sensul art. 663 alin. (2) C. proc. civ., întrucât are o existenţă neîndoielnică, ce rezultă chiar din înscrisurile constatatoare ale creanţei: factura nr. x-admin-231/14.01.2021 în cuantum de 33.918,64 CHF, factura nr. x-admin-216/31.12.2020 în cuantum de 11.373,10 CHF, factura nr. x-admin-219/06.01.2021, în cuantum de 2.896,25 CHF, factura nr. x/30.01.2021, factura nr. x/30.01.2021.

În continuare, recurenţii evocă decizia nr. 60/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pe de altă parte, apreciază că, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, au dovedit îndeplinirea condiţiei exigibilităţii creanţei, iar caracterul exigibil al creanţei nu poate fi afectat de faptul că "debitorul contestă existenţa şi realitatea creanţelor", cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel.

Sub un alt aspect, recurenţii arată că soluţia de respingere a apelului ca fiind formulat de persoane fără calitate procesuală activă este nelegală, cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi cu aplicarea greşită a art. 1560 alin. (1) C. civ.

După ce redau o serie de considerente ale instanţei de apel, recurenţii menţionează că, şi dacă s-ar considera, contrar opiniei unanime a doctrinei de specialitate, că dovedirea insolvabilităţii debitorului reprezintă o condiţie pentru formularea acţiunii oblice, aceasta ar reprezenta o condiţie pentru admisibilitatea acţiunii oblice sau pentru justificarea unui interes şi nicidecum o condiţie în funcţie de care se apreciază dacă partea care a formulat acţiunea pe cale oblică are calitate procesuală activă sau nu.

Astfel, arată că în cadrul acţiunii formulate pe cale oblică, pentru verificarea calităţii procesuale active se verifică numai dacă petentul dovedeşte o creanţă certă, lichidă şi exigibilă respectiv dacă dovedeşte calitatea de creditor al persoanei care refuză sau neglijează să îşi exercite drepturile sau acţiunile şi în numele căreia formulează acţiunea.

În continuare, recurenţii redau opinii doctrinare cu privire la condiţiile de admisibilitate ale acţiunii oblice din care ar rezulta, potrivit acestora, că insolvabilitatea debitorului nu reprezintă o condiţie sine qua non pentru admisibilitatea acţiunii oblice.

Mai arată că nici art. 1560-1561 C. civ. şi nici vreun alt text de lege nu prevede condiţia obligatorie ca titularul acţiunii oblice să dovedească "că pasivitatea debitorului prin neexercitarea căii de atac ar determina insolvabilitatea acestuia.".

Dintr-un alt punct de vedere, recurenţii arată că motivarea soluţiei conţine considerente care nu au legătură cu soluţia.

Se mai arată că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1560 alin. (1) C. civ., care prevăd doar condiţia ca debitorul să refuze sau să neglijeze să exercite drepturile şi acţiunile sale, fiind irelevant motivul pentru care debitorul refuză sau neglijează să exercite drepturile şi acţiunile sale.

Se mai arată că, la 09 decembrie 2020, numitului C., administrator al societăţii A., i s-a comunicat de către lichidatorul societăţii A. că A. a fost preluată de către C-Tech S.R.L. (asociat B.), iar C. a comunicat, la aceeaşi dată, informaţia către avocaţii săi.

Totodată, printr-o discuţie telefonică, C. ar fi comunicat avocaţilor recurentei D. că nu mai poate reprezenta societatea A., raportat la calitatea lui B. de asociat al C-Tech S.R.L. şi la faptul că toate acţiunile formulate de A. erau formulate în contradictoriu cu B. sau cu alte societăţi al căror beneficiar real este acesta.

Aşadar, la 09 decembrie 2020, avocaţii recurentei D. au luat la cunoştinţă că nu vor mai reprezenta societatea A..

Arată recurenţii că, în mod contrar susţinerilor instanţei de apel, sentinţa civilă nr. 1399 din 08 decembrie 2020 a fost comunicată revizuentei A. la 19 ianuarie 2021 şi nu la 16 decembrie 2020.

Astfel, raportat la art. 39 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, în condiţiile în care avocaţii revizuentei cunoşteau faptul că nu mai au mandat pentru a reprezenta societatea A., nu pot fi reţinute considerente instanţei de apel privind obligaţia acestora de a declara calea de atac.

În fine, recurenţii reiterează solicitarea de admitere a recursului, casarea deciziei recurate cu trimitere spre rejudecare instanţei de apel şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

La 14 septembrie 2021 recursul a fost comunicat intimaţilor.

La 13 octombrie 2021, cu respectarea termenului legal, intimata A. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, raportat la dispoziţiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ. şi, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Totodată, intimata a invocat şi excepţia nulităţii recursului, raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, solicitând obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat şi cheltuieli deplasare.

La 14 octombrie 2021, intimata A. S.R.L. - în insolvenţă, a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, raportat la art. 513 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 457 din acelaşi act normativ iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei recurate, cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Întâmpinările formulate de intimate au fost comunicate recurenţilor, care au depus răspuns la întâmpinare prin care au solictat respingerea excepţiilor invocate.

La 23 decembrie 2021, recurenţii au depus la dosar note scrise privind admisibilitatea recursului.

La 22 septembrie 2022 intimatele au depus la dosar note scrise privind inadmisibilitatea recursului, înaintând, totodată, înscrisuri în susţinerea cheltuielilor de judecată solicitate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin acesta constatându-se că au fost invocate critici de nelegalitate ce pot fi subscrise motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., respectiv cele care vizează aplicarea greşită a art. 1560 C. civ., privind condiţiile de exercitare a acţiunii oblice, precum şi celui prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., respectiv cele care privesc aplicarea greşită a art. 663 alin. (2) C. proc. civ.

În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, iar prin încheierea din 27 septembrie 2022 s-a dispus comunicarea acestuia părţilor cu menţiunea că au dreptul de a depune un punct de vedere în 10 zile de la comunicare.

La 21 octombrie 2022, în termen legal, recurenţii au formulat punct de vedere la raport.

Prin încheierea completului de filtru pronunţată la 31 ianuarie 2023 s-a respins excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatele A. şi A. S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. E. şi administrator special F. S.R.L., prin întâmpinare, precum şi excepţiile lipsei calităţii procesuale active, respectiv a nulităţii recursului, invocate de intimata A. prin întâmpinare; s-a admis în principiu recursul declarat de recurenţii C. şi D., stabilindu-se termen în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor, 21 martie 2023.

Analizând recursul formulat de recurenţi, în baza motivelor de recurs şi a temeiurilor de drept aplicabile, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin "parte" se înţelege persoana fizică sau juridică care a formulat cererea de chemare în judecată, cea împotriva căreia s-a acţionat, cea care a intervenit sau care a fost introdusă în cauză, deci persoana care, având una din calităţile procesuale ce pot fi avute, a participat la judecarea unei cauze.

Noţiunea de parte are un caracter complex şi este folosită în accepţiuni diferite. Ea trebuie cercetată atât sub aspectul dreptului material, substanţial, cât şi sub aspectul dreptului procesual, accepţiunea materială având conotaţii evidente care ţin de dreptul substanţial, în timp ce accepţiunea procesuală presupune faptul că au calitatea de părţi în procesul civil titularii drepturilor şi obligaţiilor ce formează obiectul raportului de drept substanţial.

C. proc. civ. utilizează conceptul de parte tocmai în această accepţiune procesuală, art. 56 alin. (1) stipulând în mod expres că "Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile.".

În cercetarea noţiunii de "parte" textul de lege precitat nu impune cerinţa existenţei unui raport de drept substanţial. A decide altfel ar însemna să se adauge la lege, ceea ce este inadmisibil.

Hotărârea judecătorească, raportat la cele statuate de art. 457 C. proc. civ., este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în conditiile şi termenele stabilite de aceasta.

Potrivit dispoziţiilor art. 458 C. proc. civ., "Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane.".

Prin urmare, în analiza căii de atac cu care a fost sesizată, instanţa de control judiciar trebuie să aibă în vedere şi aspecte ce ţin de aptitudinea celui care a promovat calea de atac de a efectua acest demers juridic, care, potrivit dispoziţiilor legale anterior enunţate, depinde de calitatea de parte în proces sau de recunoaşterea acestui drept de către lege, pentru cei care nu au fost părţi în cauza supusă judecăţii.

Din prevederile art. 435 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora," rezultă că, în principiu, hotărârea judecătorească are putere de lucru judecat numai între părţile litigante, cu consecinţa că dreptul de a ataca o hotărâre aparţine numai acestora şi succesorilor lor în drepturi.

Art. 458 teza finală C. proc. civ. prevede că dreptul de a uza de exerciţiul căilor de atac poate aparţine şi altor organe sau persoane, potrivit legii, cum este, de exemplu, cazul procurorului care, deşi nu a fost parte în procesul civil, fiind străin de raportul juridic soluţionat prin hotărârea judecătorească, poate exercita calea de atac, în condiţiile prevăzute de art. 92 alin. (4) C. proc. civ., chiar dacă nu a pornit acţiunea civilă, precum şi atunci când a participat la judecată, în condiţiile legii.

Dat fiind principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti, rezultă că hotărârea judecătorească nu poate da naştere unor drepturi sau obligaţii decât faţă de părţile din proces; ca atare, şi procedura judiciară, în toate etapele sale se derulează doar între părţile cauzei, astfel încât, doar acestea sunt îndrituite, în principiu, să facă uz de exerciţiul căilor de atac, ordinare sau extraordinare.

Pornind de la aceste consideraţii teoretice, în litigiul pendinte, aşa cum rezultă din cererea de chemare în judecată întregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. de dosar x/2014 acţiunea a fost introdusă de A. S.R.L. în calitate de reclamant, în contradictoriu cu A. S.R.L., în calitate de pârât.

Aşa fiind, se observă că prima instanţă a pronunţat sentinţa civilă nr. 435 din 17 februarie 2015 cu privire la reclamantul A. S.R.L. şi pârâtul A. S.R.L., iar apelul exercitat împotriva acestei hotărâri a fost formulat de pârâtul A. S.R.L., calea de atac fiind respinsă.

Împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, nr. 435 din 17 februarie 2015 a Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, a formulat, pe calea acţiunii oblice, revizuire societatea A. prin care a solicitat schimbarea hotărârii atacate cu consecinţa respingerii acţiunii în pretenţii formulată de reclamantul A. S.R.L. împotriva pârâtului A. S.R.L., calea de atac extraordinară astfel exercitată fiind respinsă ca formulată de o persoană fară calitate procesuală activă.

Împotriva hotărârii pronunţate asupra cererii de revizuire, au formulat apel, pe calea acţiunii oblice, în numele şi pentru societatea A., rămasă în pasivitate, societatea D. şi C. solicitând anularea hotărârii, cu consecinţa evocării fondului şi admiterea revizuirii formulate împotriva sentinţei civile nr. 435 din 17 februarie 2015 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2014.

Urmare a respingerii apelului astfel formulat prin decizia civilă nr. 237 din 19 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru lipsa calităţii procesuale active a apelanţilor, societatea D. şi C. au formulat recursul ce formează obiectul prezentului dosar.

Faţă de aceste precizări, Înalta Curte constată că recurenţii din prezenta cauză nu au avut calitate de parte procesuală în dosarul nr. x/2014 nici în prima instanţă, nici în apel, şi nici în calea extraordinară de atac a revizuirii şi, cu toate acestea, invocând calitatea de creditori ai revizuentei A., au formulat, pe calea acţiunii oblice, apel împotriva soluţiei pronunţate asupra cererii de revizuire de către Tribunalul Constanţa şi apoi, prezentul recurs împotriva soluţiei de respingere a apelului, ca fiind formulat de o persoană fară calitate procesuală activă.

Prin urmare, reţine Înalta Curte că subiectele care au formulat căile de atac - revizuirea, respectiv apelul şi acum recursul - nu au dobândit calitatea procesuală de parte în fazele procesuale anterioare, astfel cum rezultă din observarea cadrului procesual constituit la prima instanţă.

Aşa fiind, contrar celor reţinute de instanţa de apel prin decizia ce face obiectul prezentului recurs - "O formă procesuală particulară de manifestare a acţiunii oblice trebuie considerată şi exercitarea căii de atac, pentru că altminteri, ar rămâne iluzoriu demersul creditorului de realizare a creanţei, dacă acesta ar putea doar să promoveze acţiunea, iar nu şi să exercite căile de atac, care rămase nevalorificate din cauza pasivităţii debitorului i-ar crea acestuia o stare de insolvabilitate" - notează Înalta Curte că, în speţă, se impune afirmarea principiului potrivit căruia subiecte ale căilor de atac pot fi numai părţile între care s-a declanşat litigiul în faţa primei instanţe de judecată, regula impusă de legiuitor, prin dispoziţiile art. 458 C. proc. civ., fiind aceea că terţele persoane, care nu au participat la judecata în prima instanţă, nu pot exercita căile de atac.

În privinţa naturii juridice a normelor ce consacră regula înscrisă în art. 458 C. proc. civ., reţine Înalta Curte că acestea sunt norme de ordine publică, imperative, de la care nu se poate deroga, expresia folosită de legiuitor "Căile de atac pot fi folosite numai de părţile aflate în proces (...)" impunând atât părţilor cât şi instanţei de judecată o anumită acţiune sau inacţiune, acestea neavând posibilitatea de a nu o aplica sau de a deroga de la ea. Or, prin interpretarea dată textului de lege, instanţa de apel a deturnat în mod vădit norma de procedură.

În ceea ce priveşte acţiunea oblică, reţine Înalta Curte faptul că, în scopul interesului creditorilor de a lua toate măsurile necesare pentru conservarea, în patrimoniul debitorului, a valorilor patrimoniale urmăribile, necesare realizării integrale a drepturilor lor de creanţă, legiuitorul a pus la dispoziţia creditorilor o serie de mijloace juridice care au menirea realizării creanţei lor, unul dintre aceste pârghii fiind şi cel al acţiunii oblice, în temeiul căreia creditorul poate exercita drepturile şi acţiunile debitorului, atunci când acesta refuză sau neglijează să le exercite în prejudiciul creditorului său (art. 1560 - 1561 C. civ.).

Precizează instanţa supremă că acţiunea oblică acordă creditorului instrumentul juridic de a exercita drepturile şi acţiunile debitorului doar în sens material, nu şi procedural, respectiv de a promova căi de atac de reformare sau de retractare pe care debitorul a omis să le exercite, prin raportare şi la cele arătate supra.

Prin urmare, argumentele pe care recurenţii le aduc cu privire la posibilitatea exercitării drepturilor revizuentei A. pe calea acţiunii oblice, apreciind astfel că au calitate procesuală activă, sunt nefondate, dat fiind faptul că dispoziţiile procesuale reglementează dreptul de exerciţiu al căii de atac în mod distinct de dreptul ce ar putea fi recunoscut recurenţilor cu privire la formularea unei cereri introductive de instanţă în nume propriu, pentru apărarea sau valorificarea aceluiaşi drept cu cel dedus judecăţii în cauză de către reclamantul A. S.R.L.

Recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 237 din 19 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, vizează nemulţumirea recurenţilor legată de măsura instanţei de apel de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active în exercitarea căii de atac a apelului şi respingerea acestuia pentru lipsa calităţii procesuale active.

Referitor la criticile privind nerespectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., constată Înalta Curte că acestea au fost invocate formal, în realitate recurenţii exprimându-şi simpla nemulţumire faţă de cele reţinute de instanţa de apel, fără a expune o veritabilă critică de nelegalitate privind aspecte de nemotivare sau străine de natura pricinii, motiv pentru care vor fi înlăturate.

De asemenea, vor fi înlăturate şi criticile privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, întrucât vizează aspecte factuale ale cauzei, incompatibile cu cercetarea ce are loc în calea de atac a recursului.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 663 alin. (2) C. proc. civ., respectiv a prevederilor art. 1560 alin. (1) C. civ., reţine Înalta Curte că sunt nefondate urmând a fi înlăturate.

Astfel, procedând la verificarea condiţiilor necesar a fi îndeplinite în exercitarea acţiunii oblice, instanţa de apel a reţinut că apelanţii trebuiau să demostreze, prioritar, calitatea de creditori ai revizuentei A., precum şi faptul că deţin o creanţă certă şi exigibilă împotriva acesteia, alături de celelalte condiţii referitoare la inactivitatea debitorului şi insolvabilitatea acestuia.

Verificând materialul probator aflat la dosarul cauzei, aspecte care scapă de sub posibilitatea de analiză a instanţei de recurs, instanţa de apel a stabilit, cu privire la calitatea de creditori ai apelanţilor, faptul că aceştia s-au prevalat de contractul de cesiune de creanţă nr. x încheiat între D. în calitate de cesionar şi Cabinet Avocat G., în calitate de cedent, prin care s-a cesionat dreptul de creanţă pe care îl deţine faţă de A., precum şi de o serie de facturi, constatând că acestea nu sunt certe, ajunse la scadenţă astfel încât apelanţii, în valorificarea acestora să poată pretinde că inactivitatea debitoarei A. în a exercita calea de atac i-a prejudiciat în încercarea de recuperare a crenţelor.

A mai constatat instanţa de apel că debitorul A. contestă atât existenţa cât şi realitatea creanţelor de care se prevalează apelanţii în justificarea calităţii procesuale active în acţiunea oblică, reţinând astfel că, în speţă, creanţele nu îndeplinesc condiţiile de a fi certe şi exigibile şi, prin urmare, nefiind îndeplinite condiţiile acţiunii oblice, apelanţii nu şi-au justificat nici calitatea procesuală activă în exercitarea căii de atac.

Mai reţine instanţa de apel că, în dovedirea calităţii procesuale active în exercitarea apelului pe calea acţiunii oblice, nu este suficientă doar invocarea existenţei unei creanţe rezultate din cesiunea de creanţă a apărătorului debitorului în procesul iniţial, ci şi dovedirea faptului că prin neexercitarea căii de atac debitorul ar deveni insolvabil, iar inactivitatea pretinsului debitor în exercitarea căii de atac nu poate fi reţinută, neputându-i-se reproşa intimatei A. că nu a atac hotărârea comunicată la sediul apărătorului ales.

Instanţa de recurs constată că se impune menţinerea soluţiei, de respingere a căii de atac pentru lipsa calităţii procesuale active, dar nu pentru motivele reţinute de curtea de apel. Astfel, în justificarea acestei soluţii era suficientă aplicarea prevederilor art. 458 C. proc. civ., în sensul considerentelor mai sus arătate în prezenta decizie.

A accepta că, pe calea acţiunii oblice, pot formula căi de atac persoane care nu au avut calitatea de părţi în fazele procesuale anterioare, ar însemna deturnarea, în speţă, a apelului, de la scopul pentru care a fost instituit de legiuitor. Astfel, instanţa de prim control judiciar a verificat dacă titularul căii de atac deţine o creanţă împotriva părţilor iniţiale, calităţile creanţei, inactivitatea debitorului, aspecte întrutotul străine de împrejurările de fapt şi de drept supuse judecăţii în primă instanţă, la care este limitată judecata în apel, potrivit art. 476 alin. (1) C. proc. civ.. Or, limitele efectului devolutiv sunt limitate la ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă. Practic, instanţa de apel a dat semnificaţii procesuale unei instituţii de drept material, cum este acţiunea oblică, ignorând faptul că, din punctul de vedere al părţilor, cadrul procesual stabilit la prima instanţă nu poate fi mărit, cu ocazia judecării apelului. Aşadar, se impune menţinerea soluţiei atacate cu recurs, dar pentru considerentele reţinute în prezenta decizie ce au fost puse în dezbaterea contradictorie a părţilor.

Constatând, aşadar, că nu sunt incidente motivele de casare invocate, pct. 5 şi 8 din alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii C. şi D. împotriva deciziei civile nr. 237 din 19 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În ceea ce privesc cererile intimatelor de obligare a recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, Înalta Curte constată că înscrisurile aflate la dosarul de recurs atestă efectuarea de către intimata A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 RON, iar înscrisul de la fila x atestă efectuarea de către intimata A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.100 RON.

Faţă de soluţia de respingere a recursului, în temeiul art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 453 alin. (1) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va obliga recurenţii C. şi D. la plata către intimata A. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 3.000 RON, astfel cum rezultă din chitanţa Seria AVRD-CH 808 din 19 septembrie 2022 respectiv la plata către intimata A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 5.100 RON, astfel cum rezultă din extrasul de cont din 21 iunie 2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii C. şi D. împotriva deciziei civile nr. 237 din 19 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenţii la plata către intimata A. a sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Obligă recurenţii la plata către intimata A. S.R.L. a sumei de 5.100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 martie 2023.