Challenge to CHF credit contract clauses rejected as inadmissible annulment appeal

Şedinţa publică din data de 21 martie 2023

Asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 26 septembrie 2018 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti sub nr. x/2018, reclamanţii A., B. si C., în contradictoriu cu pârâţii D. S.A, E. S.A. şi F.. au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: anularea art. 5.1 lit. b) din Contractul de credit şi de garanţie nr. x/05.11.2007, având în vedere caracterul abuziv al acestei clauze şi obligarea pârâtei la restituirea sumei plătite cu titlu de comision de acordare în cuantum de 2700 CHF, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii, cu aplicarea dobânzii legale calculate de la data încasării acestei sume nedatorate şi până la achitarea debitului; anularea art. 5.1 lit. c) din Contractul de credit şi de garanţie nr. x/05.11.2007, având în vedere caracterul abuziv al acestei clauze; anularea art. 5.1 lit. f).) din Contractul de credit şi de garanţiei nr. x/05.11.2007, având în vedere caracterul abuziv al acestei clauze; anularea art. 6.1. din Contractul de credit şi de garanţie nr. x/05.11.2007 şi stabilizarea ("îngheţarea") cursului de schimb valutar CHF-leu pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului menţionat la valoarea de la momentul semnării Contractului de credit şi de garanţie nr. x/05.11.2007 (curs valutar de 2,0043 LEU/CHF), respectiv, obligarea Băncilor la emiterea unui nou grafic de rambursare care să prevadă restituirea creditului în RON, calcularea şi plata ratelor şi a tuturor rambursărilor la valoarea în RON a francului elveţian de la data semnării contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate a acestora; obligarea băncilor la restituirea tuturor sumelor încasate în plus de la momentul efectuării plăţii primei rate şi până în prezent, rezultate din diferenţa de curs valutar, cu aplicarea dobânzii legale aferentă acestor sume şi actualizată cu indicele de inflaţie; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1739 din 11 martie 2019 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. x/2018 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 17 mai 2019 sub acelaşi nr. de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 3561/2019 din 28 noiembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi C., obligându-i la plata sumei de 3395,71 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea pârâtelor D. S.A, E. S.A. şi F..

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii A., B. şi C. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 284 din 17 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admis apelul formulat de apelanţii-reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 3561/2019 din 28 noiembrie 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a constatat caracterul abuziv şi nulitatea parţială absolută a clauzei contractuale cuprinse în art. 5.1 lit. f) din contractul de credit şi de garanţie nr. x/05.11.2007, în ceea ce priveşte sintagma "orice alte costuri, comisioane sau taxe ce au legătură cu prezentul credit şi/sau cu operaţiunile bancare efectuate de către împrumutat (...), dar nelimitându-se la (...)."; a obligat pârâtele la plata către reclamanţi a sumei de 500 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă; a obligat reclamanţii la plata către pârâte a sumei de 2.500 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă; a compensat cheltuielile de judecată şi a obligat reclamanţii la plata către pârâte a sumei de 2.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate; a obligat intimatele la plata către apelanţi a sumei de 500 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel; a obligat apelanţii la plata către intimate a sumei de 2.500 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel; a compensat cheltuielile de judecată şi a obligat apelanţii la plata către intimate a sumei de 2.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamanţii A., B. şi C. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, conform art. 497 din acelaşi Cod.

Prin decizia nr. 1608 din 23 iunie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi împotriva deciziei civile nr. 284 din 17 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, obligandu-i la plata sumei de 5.889,31 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă E. S.A.

Împotriva acestei decizii reclamanţii C., B. şi A. au formulat contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., solicitând admiterea contestaţiei, anularea deciziei atacate şi rejudecarea cauzei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2022, la 03 noiembrie 2022, şi repartizat aleatoriu, spre soluţionare completului nr. 5.

În motivarea contestaţiei în anulare, subsumat motivului de anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., susţin contestatorii că soluţia pronunţată de instanţa de recurs este rezultatul erorii materiale constând în a reţine că nu au cerut o probă în condiţiile în care aceasta a fost cerută, eroarea fiind de natură a schimba modul de dezlegare a pricinii, fiind esenţială pentru a judeca aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 249 şi 293 C. proc. civ.

Astfel, consideră contestatorii că există eroare materială întrucât instanţa de apel a considerat că înscrisurile solicitate de aceştia referitoare la dosarul de credit sunt neutile cauzei, în timp ce instanţa de recurs a reţinut că nu s-au referit la înscrisuri determinate şi nu au solicitat depunerea lor de către partea adversă, confundând un element important al cauzei ce a condus la respingerea motivului de casare invocat şi prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În continuare, susţin că raţionamentul instanţei de recurs privind motivarea îndeplinirii de către pârâte a obligaţiei de informare şi de a include clauze clare şi neechivoce este afectat de mai multe erori materiale. Detaliind, cu privire la notorietatea de care se bucură noţiunea de risc valutar, arată contestatorii că această clauză de risc valutar nu beneficia de reglementare legală la momentul încheierii contractului de credit şi, cu atât mai mult, nu se poate reţine că ar fi avut vreo notorietate în 2007, astfel încât aceştia să fi cunoscut sau să fi putut cunoaşte care erau consecinţele juridice ale acesteia.

De asemenea, consideră eronată aprecierea instanţei de recurs potrivit căreia "a avut loc o informare suficientă a reclamanţilor prin introducerea clauzelor contestate în contractul de credit", întrucât introducerea clauzelor contestate în contract nu echivalează cu îndeplinirea obligaţiei de informare.

O altă eroare materială, susţin contestatorii, o reprezintă reţinerea faptului că le revenea obligaţia de a dovedi că pârâta avea cunoştinţă de faptul că în viitor moneda franc elveţian se va aprecia considerabil faţă de moneda naţională, precum şi faptul că aceasta a acţionat în consencinţă pentru a-şi procura câştiguri necuvenite, fără însă a fi produsă nicio dovadă în acest sens.

Contestatorii mai fac referire şi la o presupusă eroare materială ce ar fi fost strecurată în motivarea deciziei pronunţată în recurs, privind rezultatul unei expertize financiare neefectuate în cauză şi prin care s-ar fi stabilit că oferta în CHF ar fi fost mai bună la momentul creditării deoarece dobânda oferită şi costurile totale erau mai mici decât cele rezultate din ofertele exprimate în altă monedă.

De asemenea, susţin contestatorii că eroare materială reprezintă şi reţinerea de către instanţa de recurs a faptului că nu au invocat excepţia necompetenţei materiale în apel, critică în privinţa căreia solicită a fi analizată şi din perspectiva motivului de contestaţie în anulare prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.

Subsumat motivului de anulare prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., susţin contestatorii că deşi au arătat în faţa instanţei de recurs incidenţa efectelor juridice ale clauzei de indexare formulate prin art. 4.4 din contractul în CHF, aceasta a omis să analizeze şi să se pronunţe cu privire la natura juridică a acestei prevederi, reţinând doar aplicarea generală a principiului nominalismului, precum şi faptul că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra aspectului hipervalorizării CHF, că nu a făcut o analiză a transparenţei şi clarităţii clauzelor reclamate, criticile privind impreviziunea şi dezechilibrul contractual fiind tratate în mod insuficient raportat la aspectele invocate, ceea ce echivalează cu o omisiune.

În fine, reiterează solicitarea de admitere a contestaţiei, anularea deciziei atacate şi rejudecarea cauzei.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 503 şi urm. din C. proc. civ., respectiv art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ.

La 10 noiembrie 2022 contestaţia în anulare a fost comunicată intimatelor.

La 25 ianuarie 2023, intimatele E. S.A., F.. şi D. S.A. au formulat, în termen legal, întâmpinare prin care au solicitat în principal, respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, şi obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată.

La 27 ianuarie 2023, intimatele D. S.A. şi F.. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia lipsei calităţii de creditor a acestora solicitând respingerea cererii ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

La 30 ianuarie 2023 contestatorii au înaintat la dosar o cerere prin care au solicitat judecarea cauzei în lipsă iar în privinţa probatoriului, administrarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi interogatoriului intimatelor, precum şi amânarea pronunţării în vederea depunerii concluziilor scrise.

Prin rezoluţia din 07 noiembrie 2022 s-a stabilit termen de judecată pentru soluţionarea contestaţiei în anulare, în şedintă publică, 31 ianuarie 2023.

Prin încheierea din 31 ianuarie 2023, faţă de împrejurarea că dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în care s-a pronunţat decizia a cărei retractare se solicită, nu a fost ataşat cauzei, s-a dispus amânarea judecăţii la 21 martie 2023, revenirea cu adresă către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă cu menţiunea de a înainta dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, împreună cu dosarele componente, prorogându-se, totodată, discutarea excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei în anulare şi a lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimate.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii prezentei căi extraordinare de atac, urmând a respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) şi art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială - al cărei obiect poate fi o hotărâre a instanţei de recurs).

Contestaţia în anulare specială reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., poate fi promovată în patru cazuri distincte: atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.".

Sintagma "erori materiale" vizează acele greşeli materiale cu caracter procedural, care au condus la pronunţarea unei soluţii eronate, ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente ori date materiale importante şi care existau la dosarul cauzei la momentul pronunţării hotărârii atacate.

Acest motiv de anulare nu poate viza aspecte ce ţin de judecata în fond a cauzei, constând în aprecierea greşită a probelor administrate în cauză sau interpretarea ori aplicarea greşită a unor dispoziţii legale, astfel de chestiuni putându-se circumscrie, eventual, unor greşeli de judecată, care nu pot fi subsumate noţiunii de eroare materială, specifică contestaţiei în anulare speciale.

Pornind de la aceste consideraţii, referitor la criticile contestatorilor privind dezlegările instanţei de recurs afectate de erori materiale, instanţa supremă reţine că, întrucât textul art. 503 C. proc. civ. vizează exclusiv situaţii în care se confundă sau se omit date importante ale cauzei, textul de lege nu poate constitui temei pentru reexaminarea fondului cauzei prin prisma reaprecierii probatoriului, a situaţiei de fapt sau a aplicării corecte a dispoziţiilor legale incidente.

Or, toate aspectele invocate de contestatori - modalitatea în care instanţa de recurs s-a raportat la probele şi solicitările de probatoriu formulate de părţi, raţionamentul privind motivarea îndeplinirii de către pârâta a obligaţiei de informare a consumatorilor şi de a include clauze clare şi neechivoce, notorietatea noţiunii de risc valutar de-a lungul timpului, existenţa sau nu a unei informări suficiente a consumatorilor împrumutaţi, împrejurarea dacă intimata avea sau nu cunosţinţă de riscul aprecierii considerabile a francului elveţian, pretinsa eroare materială referitoare la o expertiză financiară neefectuată în cauză - nu pot fi apreciate ca fiind greşeli materiale ci, doar ca eventuale greşeli de judecată.

Reţine Înalta Curte faptul că, atunci când pe calea contestaţiei în anulare sunt invocate greşeli de judecată, sub pretextul că acestea ar fi greşeli materiale, se tinde la transformarea căii de atac de retractare într-o cale de atac de reformare, într-un "recurs la recurs" ceea ce este inadmisibil, contestaţia în anulare impunând a fi justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative, securitatea raporturilor juridice având o dimensiune esenţială.

Totodată, reţine Înalta Curte că motivele de casare pe care contestatorii şi-au întemeiat cererea de recurs, art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 şi 8 C. proc. civ., au fost analizate prin decizia atacată, contestaţia în anulare vizând, în realitate, pretinsa eroare materială în analiza unor argumente subsumate motivelor de nelegalitate invocate pe calea recursului.

Prin urmare, nu se poate aprecia că soluţia instanţei de recurs este consecinţa unei erori în sensul omisiunii aspectelor invocate ci, din contra, consecinţa analizei coroborate a criticilor subsumate motivelor de nelegalitate invocate prin cererea de recurs.

Referitor la presupusa eroare materială constând în reţinerea în considerentele deciziei atacate a unei expertize financiare neefectuate în cauză, Înalta Curte constată că instanţa de recurs nu a făcut referire la nicio expertiză de specialitate care ar fi fost avută în vedere la pronunţarea soluţiei, această critică fiind străină cauzei.

În privinţa erorii materiale constând în consemnarea de către instanţa de recurs a faptului că nu a fost invocată excepţia necompetenţei materiale în faza procesuală a apelului, precum şi a solicitării contestatorilor de a analiza critica şi din punctul de vedere al dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., reţine Înalta Curte că, pe de o parte, greşita calificare a unei excepţii sau apărări nu reprezintă o eroare de fapt, materială ci, eventual, o eroare de judecată şi care, aşa cum s-a arătat, nu poate face obiectul contestaţiei în anulare, iar pe de altă parte, analiza primului motiv de anulare reglementat de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. se referă exclusiv la necompetenţa instanţei care a pronunţat hotărârea care se atacă, şi anume, a instanţei de recurs, fiind exclus ca pe calea contestaţiei în anulare să se invoce motive privitoare la o eventuală necompetenţă a instanţei care a judecat într-o fază procesuală anterioară.

Cu privire la criticile subsumate motivului de anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. - omisiunea analizării naturii juridice a clauzei de indexare prevăzută la art. 4.4 din contract, aspectul hipervalorizării CHF, al impreviziunii şi al dezechilibrului contractual - analizând decizia a cărei retractare se solicită, constată Înalta Curte că instanţa de recurs a răspuns tuturor criticilor şi motivelor de recurs cu care a fost învestită, neputându-se reţine vreo omisiune în sensul prevăzut de legiuitor prin acest motiv de contestaţie în anulare.

Din dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. rezultă, cu claritate, că admisibilitatea unei contestaţii în anulare este condiţionată de omisiunea instanţei de recurs de a se pronunţa asupra unuia din motivele recursului şi, prin urmare, doar nepronunţarea asupra unui asemenea motiv, presupunând completa lui ignorare şi, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei, este de natură a face admisibilă această cale extraordinară de atac.

Nu poate constitui motiv de contestaţie în anulare necercetarea deliberată şi nici neînsuşirea motivului de casare de către instanţa de recurs, dacă aceasta l-a analizat, deoarece, în acest caz, instanţa nu a omis să examineze motivul de casare.

A admite soluţia contrară ar însemna transformarea contestaţiei în anulare într-o cale ordinară de atac, îndreptată împotriva deciziilor instanţelor de recurs or, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, în jurisprudenţa sa constantă, că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei.

Mai reţine Înalta Curte că, pentru o apreciere completă a motivului de anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., este necesar a se face distincţie între motive şi argumente, textul legal având în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pe care îl sprijină.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de anulare prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., criticile formulate de contestatori neputând fi circumscrise motivelor prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii şi va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii C., B. şi A. împotriva deciziei nr. 1608 din 23 iunie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

În ceea ce priveşte cererea intimatei E. S.A. de obligare a contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, Înalta Curte constată că înscrisurile aflate la dosar atestă efectuarea de către aceasta a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, în cuantum de 2.932,04 RON.

Faţă de soluţia pronunţată asupra cererii de contestaţie în anulare, constatând îndeplinite cerinţele art. 452 şi pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga contestatorii la plata către intimata E. S.A. a sumei de 2.932,04 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare formulată de contestatorii C., B. şi A. împotriva deciziei nr. 1608 din 23 iunie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, invocată de intimaţi prin întâmpinare.

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii C., B. şi A. împotriva deciziei nr. 1608 din 23 iunie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.

Obligă contestatorii la plata către intimata E. S.A. a sumei de 2.932,04 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 martie 2023.