Inadmissibility of cassation for administrative contract execution disputes under the exclusive appeal regime of Law No. 101/2016.

Şedinţa publică din data de 21 martie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 02 august 2021 pe rolul Tribunalului Specializat Mureş sub nr. x/2021, reclamanţii A. S.R.L, B. S.R.L., CABINET MEDICAL VETERINAR C., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., CABINET MEDICAL VETERINAR G. S.R.L., I. S.R.L.,J. S.R.L., K. S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L. şi N. S.R.L. au chemat în judecată pârâtele AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR şi DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR MUREŞ, solicitând:

- obligarea pârâtelor la plata în favoarea fiecărui reclamant, în parte, a sumei de 20.000 RON, aferente lunilor iunie şi iulie 2020 (câte 10.000 RON pentru fiecare lună), pentru fiecare contract de concesiune sau contract de prestări servicii, încheiat conform O.G. nr. 42/2004;

- obligarea pârâtelor la plata în favoarea reclamanţilor a sumelor de bani, aferente lunii august 2020, conform centralizatorului privind deconturile activităţilor sanitar-veterinare desfăşurate în luna august 2020 conform O.U.G. nr. 117/2020, emis, certificat şi avizat de către pârâte, respectiv: suma de 11.900 RON pentru reclamantul A. S.R.L.; suma de 10.000 RON pentru reclamantul B. S.R.L.; suma de 8.925 RON pentru reclamantul CABINET MEDICAL VETERINAR C.; suma de 10.710 RON pentru reclamantul D. S.R.L.; suma de 23.205 RON pentru reclamantul E. S.R.L.; suma de 22.610 RON pentru reclamantul F. S.R.L.; suma de 4.760 RON pentru reclamantul CABINET MEDICAL VETERINAR DR. G.; suma de 10.591 RON pentru reclamantul H. S.R.L.; suma de 11.781 RON pentru reclamantul I. S.R.L.; suma de 11.900 RON pentru reclamantul J. S.R.L.; suma de 11.900 RON pentru reclamantul K. S.R.L.; suma de 10.710 RON pentru reclamantul L. S.R.L.; suma de 26.656 RON pentru reclamantul M. S.R.L.; suma de 11.900 RON pentru reclamantul N. S.R.L.

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru şi onorariu avocaţial.

La 01 noiembrie 2021, reclamanţii, în temeiul dispoziţiilor art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., au depus la dosarul cauzei cererea modificatoare a cererii de chemare în judecată, prin care au solicitat majorarea pretenţiile indicate în capătul de cerere nr. x al acţiunii, în sensul că solicită obligarea pârâtelor şi la plata TVA-ului aferent sumelor de bani, menţionând că în ceea ce priveşte capătul de cerere nr. x al acţiunii, acesta nu se modifică întrucât sumele de bani indicate includ deja TVA.

Prin sentinţa nr. 7 din 21 ianuarie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Specializat Mureş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR, invocată prin întâmpinare.

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi şi a obligat pârâtele AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR şi DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR MUREŞ să le plătească reclamanţilor, următoarele sume: reclamantei A. S.R.L., suma de 20.000 RON + TVA la care se adaugă suma de 11.900 RON, precum şi cheltuieli de judecată în cuantum de 1.018 RON; reclamantei B. S.R.L., suma de 20.000 RON + TVA la care se adaugă suma de 10.000 RON, precum şi cheltuieli de judecată în cuantum de 1.018 RON; reclamantului CABINET MEDICAL VETERINAR DR. C., suma de 20.000 RON + TVA la care se adaugă suma de 8.925 RON, precum şi cheltuieli de judecată în cuantum de 1.018 RON; reclamantei D. S.R.L., suma de 20.000 RON + TVA la care se adaugă suma de 10.710 RON, precum şi cheltuieli de judecată în cuantum de 1.018 RON; reclamantei E. S.R.L., suma de 40.000 RON + TVA la care se adaugă suma de 23.205 RON, precum şi cheltuieli de judecată în cuantum de 1.368 RON; reclamantei F. S.R.L., suma de 40.000 RON + TVA la care se adaugă suma de 22.610 RON, precum şi cheltuieli de judecată în cuantum de 1.368 RON; reclamantului CABINET MEDICAL VETERINAR DR. G., suma de 20.000 RON + TVA la care se adaugă suma de 4.760 RON, precum şi cheltuieli de judecată în cuantum de 1.018 RON; reclamantei H. S.R.L., suma de 20.000 RON + TVA la care se adaugă suma de 10.591 RON, precum şi cheltuieli de judecată în cuantum de 1.018 RON; reclamantei I. S.R.L., suma de 20.000 RON + TVA la care se adaugă suma de 11.781 RON, precum şi cheltuieli de judecată în cuantum de 1.018 RON; reclamantei J. S.R.L., suma de 20.000 RON + TVA la care se adaugă suma de 11.900 RON, precum şi cheltuieli de judecată în cuantum de 668 RON; reclamantei K. S.R.L., suma de 20.000 RON + TVA la care se adaugă suma de 11.900 RON, precum şi cheltuieli de judecată în cuantum de 1.018 RON; reclamantei L. S.R.L., suma de 20.000 RON + TVA la care se adaugă suma de 11.710 RON, precum şi cheltuieli de judecată în cuantum de 1.018 RON; reclamantei M. S.R.L., suma de 60.000 RON + TVA la care se adaugă suma de 26.656 RON, precum şi cheltuieli de judecată în cuantum de 1.718 RON; reclamantei N. S.R.L., suma de 20.000 RON + TVA la care se adaugă suma de 11.900 RON, precum şi cheltuieli de judecată în cuantum de 1.018 RON.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtele.

Prin decizia nr. 211/A din 10 octombrie 2022, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul declarat de pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR, precum şi apelul declarat de pârâta DIRECŢIA SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR MUREŞ şi a schimbat în parte soluţia atacată, în sensul că:

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta D. S.R.L., şi a înlăturat obligaţia de plată de 20.000 RON şi TVA aferentă lunilor iunie- iulie 2020, stabilită în sarcina pârâtelor.

A menţinut în rest soluţia primei instanţe.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta D. S.R.L. şi pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021, la 16 noiembrie 2022, şi repartizat aleatoriu, spre soluţionare completului nr. 5.

I. Prin cererea de recurs formulată împotriva deciziei nr. 211/A din 10 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal recurenta D. S.R.L. a învederat că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că în cauză operează puterea de lucru judecat faţă de aceasta, raportat la soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2022, de respingere a pretenţiilor aferente perioadei ianuarie-mai 2020.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine faptul că decizia recurată în parte a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv, cu încălcarea dispoziţiilor art. 1270 C. civ. şi a art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Detaliind, arată că instanţa de apel a omis să analizeze Acordul cadru de prestări servicii nr. x/30.08.2019 încheiat între aceasta şi intimatele-pârâte, existent la dosarul cauzei, acord ce a fost încheiat pentru o durată de 5 ani, şi în baza căruia părţile au convenit să încheie, pentru fiecare an, câte un contract subsecvent de prestări servicii.

În acest sens, arată că pentru anul 2019 s-a perfectat contractul subsecvent de prestări servicii nr. x/30.09.2019 iar pentru anul 2020, contractul subsecvent de prestări servicii nr. x/31.12.2019 şi, chiar dacă vizează perioade diferite, ele sunt încheiate în baza Acordului cadru, ceea ce denotă o continuitate şi o interdependenţă între acestea.

Punctează autoarea recursului faptul că şi-a dovedit calitatea de beneficiar al unui contract de prestări servicii valabil în perioada ianuarie- august 2020, aşa cum impuneau prevederile art. IV din Legea nr. 236/2019, Acordul cadru de prestări servicii fiind încheiat la data intrării în vigoare a legii şi valabil pentru o perioadă de 5 ani.

În acest sens arată recurenta faptul că, la data intrării în vigoare a legii, aceasta avea încheiat şi contractul de prestări servicii nr. x/30.09.2019, precum şi faptul că în prezent, încasează cei 10.000 RON lunar începând cu luna septembrie 2020.

Având în vedere aceste aspecte, susţine că instanţa de apel, omiţând a analiza prevederile raportului juridic dintre recurentă şi intimatele-pârâte, a încălcat prevederile art. 1270 C. civ.

Conchizând, solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, doar în ceea ce priveşte dispoziţia de admitere a apelului formulat de intimatele-pârâte şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, doar în privinţa sa, şi obligarea intimatelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, recurenta şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 05 decembrie 2022 recursul a fost comunicat intimatelor-pârâte iar la 02 decembrie 2022, respectiv la 06 decembrie 2022, intimaţilor-reclamanţi.

La 05 ianuarie 2023, în termen legal, recurenta-pârâtă AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La 13 ianuarie 2023 întâmpinarea recurentei-pârâte a fost comunicată recurentei-reclamante care nu a uzat de dreptul de a formula răspuns la întâmpinare.

II. Prin cererea de recurs formulată împotriva deciziei nr. 211/A din 10 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, recurenta-pârâtă AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, reţinând cauza spre rejudecare, repingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţi.

După redarea întregului parcurs litigios al cauzei, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că decizia recurată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în speţă, a prevederilor art. IV şi V din Legea nr. 236/2019, art. 15 din O.G. nr. 42/2004, art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020, art. 2 şi art. 5 alin. (1) - art. 8 din Capitolul II "Decontarea activităţilor sanitar-veterinare publice" din ANEXA la O.U.G. nr. 117/2020.

În continuare, susţine că, întrucât reclamanţii au invocat pretenţii de plată izvorâte din modificarea legislativă a Legii nr. 236/2019, incidenţa normei şi a efectelor acesteia au fost analizate în mod definitiv de instanţele de judecată în dosarele nr. x/2020 şi nr. y/2020, instanţa de apel apreciind că obiectul acestor cereri este acelaşi cu cel înfăţişat în prezenta cauză şi, dând eficienţă puterii de lucru judecat, a respins pretenţiile înfăţişate pentru lunile iunie- iulie 2020.

Învederează recurenta că, în condiţiile în care legiuitorul nu a reglementat modalitatea de acordare a sumei de 10.000 RON lunar, dreptul de care se prevalează intimaţii-reclamanţi are caracter virtual, acest drept subiectiv neputând fi valorificat strict în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, mai înainte de elaborarea actelor normative menţionate la art. V din acelaşi act normativ.

De asemenea, susţine că pentru a beneficia de drepturile prevăzute de actul normativ nu era suficient ca intimaţii-reclamanţi să fie beneficiari ai contractelor de concesiune şi/sau prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 227/2019.

După redarea demersurilor efectuate pentru adoptarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 236/2019, prin hotărâre a Guvernului, arată recurenta că, în urma adoptării proiectului de ordonanţă de urgenţă a Guvernului, aceasta a devenit O.U.G. nr. 117/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi pentru abrogarea art. IV alin. (2) şi art. V din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative (în vigoare de la 24 iulie 2020), Anexa la aceasta ordonanţă (Anexa nr. 21 din O.G. nr. 42/2004) intitulată Prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanţă, reprezentând normele metodologice prin care s-au reglementat modalităţile şi condiţiile de acordare a sumei lunare de 10.000 RON şi fără de care dreptul solicitat de recurentul-reclamant nu putea fi acordat.

În susţinerea argumentelor a invocat recurenta şi practica recentă a instanţelor de judecată, în speţe similare, respectiv: sentinţa civilă nr. 49 din 15.04.2021 pronunţată de Tribunalul Satu Mare - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, sentinţa civilă nr. 302 din 23.06.2021 pronunţată de Tribunalul Teleorman - secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, sentinţa civilă nr. 160/Fca din 09.06.2021 pronunţată de Tribunalul Brăila - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021.

În continuare, după redarea coţinutului dispoziţiilor art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 117/2020, art. 5 alin. (1) din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020, art. III şi art. IV din O.U.G. nr. 117/2020, art. IV din Legea nr. 236/2019, art. 6-8 din Anexa nr. 21 la Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, susţine recurenta că, din interpretarea acestor texte de lege, voinţa legiuitorului a fost aceea ca suma de 10.000 RON, exclusiv TVA, să fie acordată, din bugetul A.N.S.V.S.A., prin bugetul Direcţiilor Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti, beneficiarilor contractelor de concesiune pentru realizarea activităţilor prevăzute la art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 117/2020, numai în baza decontului şi a documentelor justificative.

Mai arată recurenta că beneficiarii contractelor de concesiune si/sau contractelor de servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019, beneficiază de suma de 10.000 RON numai dacă au încheiat, în condiţiile legii, cu D.S.V.S.A. judeţene, respectiv a muncipiului Bucureşti, un act adiţional la acestea şi numai în baza decontului şi a documentelor justificative, prevăzute în Capitolul II din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020.

În continuare, învederează faptul că potrivit prevederilor art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020, verificarea îndeplinirii condiţiilor în vederea plăţii se face de către medicul veterinar oficial al circumscripţiei sanitar-veterinare si pentru siguranţa alimentelor oficiale şi de către de către Serviciul/Biroul control oficial-sănătate şi bunăstare animală, respectiv de către Serviciul/Biroul economic din cadrul direcţiei sanitar-veterinare şi siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi aprobate de directorul executiv.

Or, în speţă nu s-a probat că a fost respectată această procedură, simplul fapt că reclamanţii au depus înscrisuri doveditoare pentru activităţi din luna august nefiind în măsură să dovedească îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea sumei de 10.000 RON lunar şi pentru lunile anterioare. În susţinerea acestor argumente invocă practica judiciară, sentinţa civilă nr. 103 din 31.05.2021 pronunţată de Tribunalul Dolj - secţia a II-a Civila în dosarul nr. x/2020.

În fine, recurenta reiterează că obligaţia de plată stabilită de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 nu putea fi pusă în aplicare în lipsa normelor metodologice a căror necesitate de adoptare a fost recunoscută, de asemenea legislativ, prin art. V din cuprinsul aceluiaşi act normativ.

În drept, recurenta şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Legea nr. 554/2004, O.G. nr. 42/2004, O.U.G. nr. 117/2020, Legea nr. 236/2019, Legea nr. 500/2002 şi O.G. nr. 22/2002.

La 09 decembrie 2022 recursul a fost comunicat intimaţilor-reclamanţi, respectiv initimatei-pârâte.

La 16 decembrie 2022 intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în principal, anularea recursului, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat; în oricare dintre ipotezele de soluţionare a recursului, au solicitat obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

La 22 decembrie 2022 întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte care, la 29 decembrie 2022, a formulat răspuns la întâmpinare.

La 03 ianuarie 2023 intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului declarat de recurenta-pârâtă.

La 11 ianuarie 2023 întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă a fost comunicată recurentei-pârâte care nu a uzat de dreptul de a formula răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluţia din 26 ianuarie 2023, s-a fixat termen de judecată la 21 martie 2023.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., stabilind ordinea de soluţionare a excepţiilor de procedură, a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii prezentei căi extraordinare de atac, invocată din oficiu, urmând a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege.

Principiul enunţat este consacrat în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., în art. 457.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.".

În conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.".

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureş la 02 august 2021 şi are ca obiect obligarea pârâtelor la plata către reclamanţi a sumelor aferente lunilor iunie, iulie 2020 pentru fiecare contract de concesiune sau contract de prestări servicii încheiat conform O.G. nr. 42/2004, cu modificările aduse prin Legea nr. 236/2019, respectiv pentru luna august 2020, în valorificarea modificărilor legislative cuprinse de O.U.G. nr. 117/2020 (în vigoare din 24 iulie 2020).

Potrivit art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, "Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun.".

Din interpretarea acestei dispoziţii legale rezultă că legiuitorul a instituit o regulă de competenţă specială, derogatorie de la regulile institituite de art. 10 din acelaşi act normativ, astfel că, ori de câte ori este incidentă ipoteza prevăzută la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ criteriile valoric şi cel privind rangul autorităţii emitente pe care le consacră art. 10 din acelaşi act normativ nu îşi mai găsesc aplicabilitatea pentru stabilirea instanţei competente să judece litigiul.

Plecând de la această premisă, instanţa supremă constată că în speţă este incidentă ipoteza prevăzută de la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ având în vedere că raporturile contractuale dintre părţi se circumscriu noţiunii de contract de concesiune de servicii publice.

Or, contractele de concesiune prin care se asigură prestarea unui serviciu public, în speţă, serviciul de supraveghere, prevenire şi control a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, sunt definite, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c)1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, ca fiind contracte administrative.

Faptul că temeiul juridic al pretinsei obligaţii de plată care formează obiectul contractelor încheiate între părţi îl constituie o prevedere legală, reţine Înalta Curte că nu este de natură a determina concluzia că litigiul dintre părţi nu ar fi unul privind executarea contractului administrativ, de vreme ce atât temeiul juridic invocat de reclamanţi în susţinerea acţiunii cât şi legea în sine, are ca premisă conferirea unui drept în favoarea titularilor contractelor de concesiune.

Or, un astfel de drept, chiar dacă nu a fost iniţial prevăzut expres în contract în favoarea concesionarului, ci a fost instituit de legiuitor ca normă supletivă la contract, este un drept izvorât din contract şi care priveşte executarea contractului în sine, în lipsa unui contract de concesiune neputându-se pune problema existenţei unei astfel de obligaţii de plată în sarcina pârâtelor.

Prin urmare, litigiul dintre părţi este unul care priveşte executarea unui contract administrativ, iar regimul juridic al căilor de atac pentru litigiile având acest obiect este reglementat de Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, aplicabilă în cauză prin raportare la data introducerii cererii de chemare în judecată (02 august 2021), conform art. 27 C. proc. civ.

Prin Legea nr. 101/2016 a fost reglementat în mod distinct regimul juridic al remediilor şi căilor de atac, aplicabil în mod unitar şi valabil în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice, achiziţii sectoriale, concesiuni de lucrări şi concesiuni de servicii.

Legea nr. 101/2016 prevede în mod expres, în art. 1 alin. (2), că acest regim juridic special se aplică şi cererilor privind executarea contractelor sus-menţionate, categorie de litigii în care se include şi cererea dedusă judecăţii.

Potrivit art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin art. IV pct. 32 din O.U.G. nr. 114/2020, "Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul.".

Conform art. 55 alin. (3)1 din Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin art. IV pct. 34 din O.U.G. nr. 114/2020, "Hotărârea pronunţată în cazul litigiilor prevăzute la art. 53 alin. (1)1 poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară. Apelul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării legale a instanţei.".

Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.:

"Sunt hotărâri definitive: (...) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs;", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, "Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării.".

Având în vedere că prezentul litigiu se circumscrie celor reglementate de art. 53 alin. (1)1 raportat la art. 55 alin. (3)1 din Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, rezultă că sentinţa primei instanţe putea fi atacată numai cu apel.

În cauză, Înalta Curte constată că dispozitivul hotărârii recurate conţine menţiunea greşită "cu recurs în 30 de zile de la comunicare (…).", întrucât acţiunea reclamanţilor a fost introdusă la 02 august 2021, dată la care dispoziţiile Legii nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, prevedeau că pentru procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative, prin derogare de la dispoziţiile de drept comun, calea de atac este numai apelul.

Notează Înalta Curte că instanţa are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ prevăzute de lege.

Astfel, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, hotărârea recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunţare potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) teza finală din acelaşi cod, coroborat cu art. 55 alin. (3)1 şi art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibile recursurile declarate de recurenta-reclamantă D. S.R.L. respectiv de recurenta-pârâtă AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR (A.N.S.V.S.A.), împotriva deciziei nr. 211/A din 10 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă D. S.R.L. respectiv de recurenta-pârâtă AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR (A.N.S.V.S.A.), împotriva deciziei civile nr. 211/A din 10 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibile.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 martie 2023.