Moral damages for dual fatality: Supreme court appeal dismissed, upholding lower court’s reduced compensation award

Şedinţa publică din data de 21 martie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la 26 septembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta D. S.A., au solicitat obligarea acesteia la plata următoarelor sume de bani:

- pentru A. 1.500.000 Euro, echivalent în RON la data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale - în calitate de mamă de pe urma defunctei sale fiice, E.; 1.000.000 Euro, echivalent în RON la data efectuării plaţii, cu titlu de daune morale - în calitate de soţie de pe urma defunctului său soţ, F.; 20.000 Euro, echivalent în RON la data efectuării plăţii, cu titlu de daune materiale pentru cheltuielile privind înmormântarea, pomana de înmormântare şi pomenirile ulterioare, până în prezent a ambilor defuncţi;

- pentru B. 1.000.000 Euro, echivalent în RON la data efectuării plaţii, cu titlu de daune morale - în calitate de fiu de pe urma defunctului său tată, F.; 1.000.000 Euro, echivalent în RON la data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale - în calitate de frate de pe urma defunctei sale surori, E.; 20.000 Euro, echivalent în RON la data efectuării plăţii, cu titlu de daune materiale pentru cheltuielile privind înmormântarea, pomana de înmormântare şi pomenirile ulterioare, până în prezent a ambilor defuncţi;

- pentru C. 1.000.000 Euro, echivalent în RON la data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale - în calitate de fiu de pe urma defunctului său tată, F.; 1.000.000 Euro, echivalent în RON la data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale - în calitate de frate de pe urma defunctei sale surori, E.; 20.000 Euro, echivalent în RON la data efectuării plăţii, cu titlu de daune materiale pentru cheltuielile privind înmormântarea, pomana de înmormântare şi pomenirile ulterioare, până în prezent a ambilor defuncţi.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 1357-1359 C. civ. şi Legea nr. 136/1995.

Prin sentinţa civilă nr. 2329/2015 din 23 septembrie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată privind pe reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta D. S.A.; a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a sumei de 60.000 de euro, cu titlu de daune materiale, ca neîntemeiat; a obligat pârâta să plătească reclamantei A. suma de 400.000 de euro, echivalent în RON la data plăţii efective, reprezentând daune morale; a obligat pârâta să plătească reclamantului B. suma de 200.000 de euro, echivalent în RON la data plăţii efective, reprezentând daune morale; a obligat pârâta să plătească reclamantului C. suma de 200.000 de euro, echivalent în RON la data plăţii efective, reprezentând daune morale. Totodată, a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanţii A., B. şi C., cât şi pârâta D. S.A., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 742/2016 din 27 aprilie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelurile formulate de apelanţii-reclamanţi A., B. şi C. şi de apelanta-pârâtă D. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2329/23.09.2015, pronunţate de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2014.

A schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a obligat pârâta şi la plata sumei de 900 de RON daune materiale către reclamantul B..

A redus cuantumul daunelor morale acordate reclamanţilor, după cum urmează: către reclamanta A., 200.000 de euro; către reclamanţii B. şi C., câte 100.000 euro pentru fiecare.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Împotriva acestei decizii, au formulat recurs atât reclamanţii A., B. şi C., cât şi pârâta D. S.A. .

Prin decizia nr. 651 din 4 aprilie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursurile declarate de reclamanţii B., C. şi A. şi de pârâta D. S.A. împotriva deciziei nr. 742 din 27 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza la aceeaşi curte de apel pentru rejudecarea apelurilor în ceea ce priveşte daunele morale.

În apel, după casare, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2014*.

Prin decizia civilă nr. 1976 din 20 noiembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în rejudecare, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanţii A., B. şi C. şi de pârâta D. S.A. .

Prin încheierea nr. 2 din 8 ianuarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondată cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 1976/20.11.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, formulată de petenta D. S.A., în contradictoriu cu intimaţii A., B. şi C.. Totodată, a obligat apelanta-pârâtă la 1000 de RON cheltuieli de judecată (onorariu avocaţial) către apelanţii-reclamanţi.

Împotriva deciziei nr. 1976 din 20 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2014, reclamanţii A., B. şi C. au declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi solicitând acordarea sumelor pretinse prin cererea introductivă.

Împotriva aceleiaşi decizii, pârâta D. S.A. a formulat recurs, invocând, în drept, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi solicitând casarea hotărârii atacate şi întoarcerea executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia, având în vedere că reclamanţii au pus în executare hotărârea pentru diferenţa de 40.000 de euro, suma acordată în plus prin decizia recurată.

De asemenea, pârâta D. S.A. a formulat recurs şi împotriva încheierii nr. 2 din 8 ianuarie 2018, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Prin decizia nr. 124 din 23 ianuarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursurile declarate de reclamanţii A., B. şi C. şi de pârâta D. S.A. împotriva deciziei nr. 1976 din 20 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Totodată, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D. S.A. împotriva încheierii nr. 2 din 8 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În apel după casare, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2014.

Prin decizia civilă nr. 897/A din 21 mai 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în rejudecare, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanţii A., B. şi C. şi de pârâta D. S.A. .

Împotriva deciziei nr. 897/A din 21 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2014, pârâta D. S.A. a formulat recurs.

Prin decizia nr. 355 din 17 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 897/A din 21 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza, spre o nouă judecată, aceleiaşi curţi de apel.

În apel după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2014.

Prin decizia civilă nr. 1118/A din 15 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în rejudecare, a respins apelul formulat de reclamanţii B., A. şi C..

A admis apelul formulat de pârâta D. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2329/23.09.2015 pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta la plata următoarelor sume cu titlu de daune morale: 30.000 euro către A., 15.000 euro către B. şi 15.000 euro către C., în echivalent RON la cursul valutar BNR la data plăţii. Totodată, a păstrat sentinţa, în rest.

Împotriva deciziei civile nr. 1118/A din 15 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2014, reclamanţii A., B. şi C. au declarat recurs, solicitând casarea în parte a deciziei, pe aspectul daunelor morale acordate, şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel, în vederea soluţionării capătului de cerere prin care reclamanţii au solicitat daune morale, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului, precum şi obligarea intimatei-pârâte la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

În motivare, recurenţii-reclamanţi au arătat că înţeleg să invoce motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Detaliind, au arătat că decizia instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea art. 1385 alin. (1) C. civ., care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului.

În acest sens, susţin că principiul reparării integrale a prejudiciului a fost încălcat de către instanţa de apel, care, prin decizia recurată, a redus de la 400.000 euro la 30.000 euro daunele morale acordate reclamantei A., de la 200.000 euro la 15.000 euro daunele morale acordate reclamantului B. şi de la 200.000 euro la 15.000 euro daunele morale acordate reclamantului C..

În susţinerea criticii formulate, au arătat că, faţă de împrejurarea constând în decesul concomitent şi imediat (fără existenţa unei perioade de internare sau intervenţii medicale) a doi membri de familie, tată şi fiică, dublul şoc resimţit de fiecare dintre reclamanţi, în calitatea lor de soţie/mamă, respectiv fii şi fraţi ai victimelor, legăturile de rudenie incontestabile şi afecţiunea prezumată în cadrul unor legături de atare factură, dificultăţile de acceptare a unei atare realităţi şi de ameliorare a sentimentelor de durere, tristeţe, singurătate, neputinţă, furie, decizia recurată încalcă în mod evident principiul reparării integrale a prejudiciului consacrat de norma de drept material reprezentată de art. 1385 alin. (1) C. civ., despăgubirile stabilite prin decizia recurată nefiind proporţionale suferinţei generate reclamanţilor de pierderea persoanelor apropiate.

Subsumat aceluiaşi motiv de nelegalitate, recurenţii au arătat că instanţa de apel a încălcat şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în Cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului Unit a statuat că "despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora.".

Astfel, afirmă că, în speţă, cuantumul daunelor morale acordate de instanţa de apel nu prezintă nicidecum un raport rezonabil faţă de atingerea foarte gravă adusă reclamanţilor.

În acest sens, arată că instanţa de apel trebuia să cuantifice prejudiciul în raport de gravitatea reală a acestuia, gravitate dată de faptul că tragicul accident s-a soldat cu decesul a două persoane foarte apropiate recurenţilor-reclamanţi.

Au mai arătat că, urmare a accidentului, o familie unită a fost ruinată în totalitate, dispariţia intempestivă, în condiţii violente, a defuncţilor, ducând la bulversarea totală a celor rămaşi în viaţă, care şi-au pierdut orice raţiune de a mai trăi. În acest sens, au arătat că reclamanta A. a suferit inclusiv un preinfarct şi a avut o tentativă de suicid. Mai mult, în calitate de mamă, decesul fiicei sale a fost cu atât mai tragic cu cât s-a produs cu inversarea legii naturale fireşti.

Având în vedere cele de mai sus, recurenţii-reclamanţi susţin că motivarea instanţei de apel, conform căreia decesul victimelor nu e un "prilej de îmbogăţire", este nu numai nelegală, ci, chiar cinică, pierderea unor persoane atât de apropiate neputând fi compensată niciodată.

Totodată, au arătat că, atât în jurisprudenţă, cât şi în doctrină, gravitatea prejudiciului constituie unul dintre criteriile esenţiale de stabilire a cuantumului despăgubirii destinate reparării prejudiciilor morale, motiv pentru care, consideră că, în aprecierea gravităţii prejudiciului, trebuie avut în vedere inclusiv faptul că autorii recursului au fost şi sunt supuşi în continuare unei traume psihice grave, cu efecte pe termen lung, întreaga lor existenţă fiind profund afectată.

În încheiere, recurenţii-reclamanţi solicită instanţei ca, luând act de încălcarea de către instanţa de apel a principiului reparării integrale a prejudiciului, să admită recursul, să caseze în parte decizia recurată, pe aspectul daunelor morale acordate, şi să trimită cauza, spre o nouă judecată, instanţei de apel, în vederea soluţionării capătului de cerere prin care reclamanţii au solicitat daune morale.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 497 teza I şi pe celelalte dispoziţii reglementate de C. proc. civ. în materia recursului.

La 8 septembrie 2021, cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte D. S.A. .

La 5 octombrie 2021, intimata-pârâtă D. S.A., prin avocat, a formulat, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

La 19 octombrie 2021 întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă a fost comunicată recurentei-reclamante.

La 28 octombrie 2021, recurenţii-reclamanţi au formulat, în termen legal, răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat instanţei să respingă, ca neîntemeiate, apărările intimatei-pârâte, reiterând solicitarea de admitere a recursului, astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin acesta constatându-se că au fost formulate critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, iar prin încheierea din 27 septembrie 2022 s-a dispus comunicarea acestuia părţilor cu menţiunea că au dreptul de a depune un punct de vedere în 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea completului de filtru pronunţată la 31 ianuarie 2023 s-a respins excepţia nulităţii recursului declarat de recurenţii-reclamanţi împotriva deciziei civile nr. 1118/A din 15 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2014, s-a admis în principiu recursul, stabilindu-se termen la 21 martie 2023 în vederea soluţionării acestuia în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Analizând recursul formulat de recurenţii-reclamanţi, în baza motivelor de recurs şi a temeiurilor de drept aplicabile, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin argumentele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi invocă, sub un prim aspect, încălcarea dispoziţiilor art. 1385 alin. (1) C. civ., din perspectiva faptului că instanţa de apel a redus în mod drastic cuantumul daunelor acordate, despăgubirile stabilite nefiind proporţionale suferinţei generate de pierderea a două persoane foarte apropiate, iar, sub un alt aspect, încălcarea jurisprundenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin faptul că, în speţă, cuantumul daunelor acordate nu reprezintă nicidecum un raport rezonabil faţă de atingerea foarte gravă adusă acestora, arătând că instanţa de apel ar fi trebuit să cuantifice prejudiciul în raport de gravitatea dată de faptul că tragicul accident s-a soldat cu pierderea unor persoane atât de apropiate ce nu va putea fi compensată niciodată.

În acest context, se apreciază că, deşi în motivarea cererii de recurs se arată faptul că au fost încălcate de către instanţa de apel normele de drept material prevăzute de 1385 alin. (1) C. civ. şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Tolstoy-Miloslavsky c. Regatul Unit, argumentele dezvoltate vizează, în realitate, cuantumul daunelor morale.

Aşadar, motivarea cererii de recurs se rezumă la prezentarea nemulţumirii în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate de instanţa de apel, aspecte care vizează criteriile de reparaţie echitabilă a daunelor morale suferite şi urmăresc aplicarea corectă, la circumstanţele de fapt ale cauzei, a dispoziţiilor privind acoperirea prejudiciului personal nepatrimonial în cadrul mecanismului răspunderii civile delictuale.

Cum în faza procesuală a recursului nu se poate proceda la o reapreciere a cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situaţiei de fapt, în baza art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza doar eventuala nesocotire de către instanţa de apel a criteriilor legale ce au stat la baza stabilirii acestor despăgubiri.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1391 alin. (1) C. civ., "În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.".

Totodată, dispoziţiile art. 1385 alin. (1) C. civ. prevăd că, "Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel." însă, în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, fiind supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Analiza unei jurisprudenţe relevante în materie presupune verificarea unor cazuri concrete pentru a identifica situaţii similare în care, aplicându-se criteriile create pe cale jurisprudenţială, s-au determinat anumite valori ale prejudiciului, acestea constituind doar o marjă de apreciere pentru instanţa de judecată, aflată în situaţia de a statua cu privire la cuantificarea despăgubirilor.

Astfel, în ceea ce priveşte suma de bani acordată cu titlul de daune morale, prin mărimea ei, se constată că, într-adevăr, nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru persoanele păgubite, dar nici nu trebuie să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte sumele de bani ce sunt necesare pentru a le uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure acestea.

Deşi stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, precum: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Totodată, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Din perspectiva celor expuse, cum prin decizia recurată, instanţa de apel, în justificarea despăgubirilor acordate, a avut în vedere drept criterii de stabilire a daunelor morale, atât suferinţele cauzate recurenţilor-reclamanţi de decesul victimelor, relaţiile de familie specifice mamă/soţie, respectiv fiu/frate şi a individualizat prejudiciul în funcţie de probatoriul existent la dosarul cauzei, criticile recurenţilor privind încălcarea dispoziţiilor art. 1385 C. civ. cât şi a principilor echităţii şi proporţionalităţii, nu pot fi primite.

Notează Înalta Curte că, în lipsa unor criterii legale de determinare a daunelor morale, întinderea prejudiciului nu poate fi cuantificată potrivit unor reguli matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, statuând în echitate, instanţa de judecată acordă despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special, trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de terţa persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situaţiei sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relaţiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieţii de victima accidentului şi altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.

De asemenea, pentru a-şi păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia.

Aşa fiind, faţă de împrejurarea dovedirii relaţiilor de rudenie cu victimele directe ale accidentului, faţă de împrejurarea decesului a doi membrii ai familiei în acelaşi accident, dar şi faţă de lipsa unei minime probe a existenţei unei relaţii deosebite între toţi aceşti membri ai familiei, a unor efecte majore de maximă gravitate în sufletele reclamanţilor, faţă de împrejurarea că toate consecinţele sufleteşti cu manifestare somatică pe plan fizic, au rămas simple alegaţii ale reclamanţilor, nedovedite, se constată că în mod judicios a reţinut instanţa de apel faptul că atât sumele pretinse de reclamanţi cât şi cele acordate de prima instanţă, cu titlu de daune morale, nu sunt despăgubiri în sensul art. 1391 C. civ.

Mai reţine Înalta Curte că, prin reluarea de către recurenţi a susţinerilor privind consecinţele negative pe plan fizic şi psihic pe care evenimentul rutier le-a avut asupra lor, aceştia urmăresc o devoluare a fondului, deşi legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Aşadar, în lumina tuturor acestor considerente enunţate, Înalta Curte reţine că sunt nefondate susţinerile recurenţilor-reclamanţi ce vizează, în esenţă, cuantumul daunelor morale, în condiţiile în care instanţa de apel, la stabilirea întinderii despăgubirii acordate, a făcut o corectă aplicare a principiului reparării integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1385 C. civ., a dispoziţiilor art. 1391 C. civ. privind repararea prejudiciului nepatrimonial, a principiilor echităţii şi proporţionalităţii, în sensul existenţei unui just echilibru între prejudiciul suferit şi reparaţia acordată, ce au fost raportate şi la amploarea şi gravitatea vătămărilor suferite de recurenţii-reclamanţi, neputându-se reproşa acesteia încălcarea vreunei norme care ar impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Neputând fi reţinută incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 1118/A din 15 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 1118/A din 15 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 martie 2023.