Recusal of insolvency judges: no prejudice despite continuity of jurisdiction and prior rulings on related claims

Şedinţa publică din data de 21 martie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 17 august 2020 pe rolul Tribunalului Brăila sub nr. x/2013, creditoarea A. S.R.L. a solicitat deschiderea procedurii falimentului debitoarei B. S.A., în procedura generală, iar în temeiul art. 105 şi 107 alin. (1) lit. C) din Legea nr. 85/2006, desemnarea unui lichidator judiciar provizoriu.

Prin sentinţa civilă nr. 303 din 03 noiembrie 2020, Tribunalul Brăila a respins excepţia lipsei de interes în formularea cererii creditoarei A. S.R.L., ca neîntemeiată; a admis cererea formulată de creditoarea A. S.R.L. - societate în faliment, prin lichidator judiciar C..; în temeiul art. 107 alin. (1) lit. C) din Legea privind procedura insolvenţei, a dispus începerea procedurii generale de faliment împotriva debitoarei B. S.A.; în temeiul art. 107 alin. (2) din Legea privind procedura insolvenţei a desemnat lichidator pe fostul administrator judiciar Consorţiul format din D..

şi E. cu o retribuţie de 3000 RON lunar, exclusiv T.V.A., care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006; a dispus dizolvarea societăţii debitoare B. S.A. şi ridicarea dreptului de administrare; a fixat termenul maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii la data de 13 noiembrie 2020; a dispus predarea către lichidator, în termen de 5 zile de la intrarea în faliment, a tabelului definitiv al creanţelor şi a listei creanţelor născute în cursul procedurii;

în temeiul art. 108 alin. (1) şi (2) din Legea privind procedura insolvenţei, a dispus notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Brăila, pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă, a fixat termenul limită pentru depunerea cererilor privind creanţele născute în cursul procedurii la 18 decembrie 2020; a fixat termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 18 ianuarie 2021; a fixat termenul limită pentru depunerea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 5 februarie 2021; a fixat termenul pentru soluţionarea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii, pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 17 februarie 2021;

în temeiul art. 113 din Legea privind procedura insolvenţei, a dispus sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare; în temeiul art. 48 din Legea privind procedura insolvenţei a dat dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al lichidatorului; a fost fixat termen pentru depunerea raportului de activitate de către lichidatorul judiciar la data de 26 ianuarie 2021, ora 12, la sediul Tribunalului Brăila.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Consorţiul lichidatorilor judiciari format din D.. şi E. solicitând admiterea căii de atac cu consecinţa schimbării în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii excepţiei lipsei de interes, respingerii cererii de deschidere a procedurii de faliment ca fiind formulată de o persoană care nu justifica un interes determinat şi actual şi, pe fond, respingerea cererii de deschidere a procedurii de faliment, ca neîntemeiată.

A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., a formulat apel împotriva considerentului decizoriu al instanţei de fond din sentinţa civilă nr. 303/03.11.2020 pronunţată de Tribunalul Brăila şi publicată în B.P.I. nr. 19561/17.11.2020 prin care s-a reţinut că nu s-a făcut dovada că desfăşurarea activităţii debitoarei aduce pierderi averii sale. A solicitat admiterea apelului şi, rejudecând pe acest aspect, după înlăturarea considerentului menţionat, să se reţină că s-a făcut dovada faptului că desfăşurarea activităţii debitorului aduce pierderi averii sale şi obligaţiile de plată nu sunt îndeplinite în condiţiile stipulate prin planul confirmat.

A arătat că prezenta cale de atac vizează considerentele sentinţei instanţei de fond prin prisma motivului prevăzut de art. 461 alin. (2) C. proc. civ.

B. S.A., prin F., în calitate de administrator special a promovat apel împotriva sentinţei nr. 303/2020 pronunţată în 03.11.2020 de Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2013, solicitând admiterea căii de atac, cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de intrare în faliment a debitoarei.

La 12 martie 2021, societatea A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., a formulat cerere de recuzare a doamnelor judecător G. şi H., în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 având ca obiect apelurile declarate de creditoarea A. S.R.L. prin lichidator judiciar C.., de către debitoarea B. S.A., prin administrator special F. şi de lichidatorul judiciar Consorţiul administratorilor judiciari format din D.. şi E. (fostul I.), împotriva sentinţei civile nr. 303/03.11.2020, pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2013.

Prin încheierea de cameră de consiliu din 16 martie 2021, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare a doamnelor judecător G. şi H., formulată de intimata creditoare A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., încheierea purtând menţiunea "cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicarea deciziei de apel, cererea urmând a fi depusă la Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.".

Prin decizia civilă nr. 95/A din 31 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2013 (şi publicată în B.P.I. nr. 9777 din data de 3 iunie 2021), Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a anulat ca netimbrat apelul declarat de B. S.A., prin administrator special, împotriva sentinţei civile nr. 303/03.11.2020 pronunţată de Tribunalul Brăila şi a respins ca nefondat apelul declarat de B. S.A., prin administrator judiciar E., împotriva aceleiaşi sentinţei civile pronunţate de Tribunalul Brăila.

Totodată, a respins ca nefondat apelul declarat de A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., la considerentele sentinţei civile nr. 303/03.11.2020 pronunţată de Tribunalul Brăila.

La 8 iunie 2021, creditoarea A. S.R.L. a declarat recurs împotriva încheierii de cameră de consiliu din 16 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, solicitând admiterea recursului şi, în temeiul art. 53 alin. (3) teza 2 C. proc. civ., casarea deciziei civile nr. 95/31.03.2021 în vederea rejudecării cererii de apel, apreciind că, în cauză, sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivelor de nelegalitate, recurenta arată că cererea de recuzare formulată în acest dosar a avut la baza convingerea că cei doi judecători şi-au expus punctul de vedere - faţă de obiectul cererii de apel, prin raportare la soluţia pe care au pronunţat-o în dosarul asociat nr. x/2013 şi la faptul că imparţialitatea lor ar fi ştirbită - printr-o atitudine care, în opinia recurentei, denotă un tratament diferit acordat debitoarei (fie prin reprezentanţii convenţionali care reprezintă uneori şi debitoarea prin administratorul special, dar şi debitoarea prin administratorul/lichidatorul judiciar).

În opinia sa, motivarea soluţiei din apel i-a confirmat suspiciunea.

În concret, arată că, în dosarul asociat x/2013, care avea ca obiect ridicarea dreptului de administrare, al cărui temei de drept a fost precizat ca fiind art. 47 alin. (3) din lege, a invocat, în temeiul informaţiilor financiare publice referitoare la debitoare, cât şi a extrasului de cont (obţinut ulterior de la debitoare), că diminuarea sumelor din extrasul de cont atestă - în lipsa desfăşurării unei activităţi a societăţii - fie o pierdere din averea debitoarei, fie imposibilitatea de realizare a unui plan de activitate (care practic nu există).

Mai arată recurenta că, în acest dosar asociat, în faţa primei instanţe, nu a putut detalia mai mult motivele de fapt aferente temeiului de drept invocat, căci nu deţinea informaţii - de aceea a solicitat în mod constant a fi depuse de pârâte.

În apel, ca urmare a obţinerii acestor informaţii, arată că a fost în măsură să detalieze motivele şi să expliciteze pretenţiile sale, în acord cu dispoziţiile art. 478 C. proc. civ.

Mai arată că, în acest dosar asociat, a cerut intrarea în faliment, invocând ambele teze prevăzute la art. 107 alin. (1) lit. C) din lege, ceea ce presupunea ca instanţa de apel să analizeze şi teza 2, respectiv, dacă desfăşurarea activităţii debitorului în cursul reorganizării aduce pierderi activităţii sale, raportat la o diminuare cu 600.000 RON a sumelor din contul debitoarei, care nu erau justificate în niciun fel prin raport, în condiţiile în care debitoarea nu mai desfăşura activitate de 3 ani.

În plus, recurenta susţine că cele două doamne judecător, invocând un formalism excesiv - întotdeauna când au fost puse în discuţie cererile autoarei recursului - în contrast cu disponibilitatea de a acorda termene pentru complinirea lipsurilor sesizate la partea adversă, sau chiar sugerarea de a se invoca un anumit temei de drept mai favorabil, dar dintr-o lege neaplicabilă - doamnele judecător au evitat a analiza această diminuare a fondurilor debitoarei prin plăţi dispuse discreţionar, care se fac cu girul unui consorţiu alcătuit din două dintre cele mai importante societăţi de practicieni din ţară.

În continuare, recurenta arată că, din moment ce, la punctul 4 al motivării cererii de recuzare, s-a reţinut că punerea în discuţia părţilor a unor chestiuni de fapt şi de drept nu îl face pe judecător incompatibil, nu înţelege de ce nu i s-au solicitat lămuriri pentru a nu se înlătura primul argument invocat, pe motiv că ar fi generic, aceasta în contextul în care art. 51 C. proc. civ. permite judecătorilor să audieze partea, ocazie cu care se puteau obţine orice lămuriri care s-ar fi considerat necesare.

A mai învederat că nesocotirea de către doamnele judecător a autorităţii de lucru judecat din dosarul asociat x/2013 prin cele dispuse în dosarul asociat x/2013 a fost invocată tot în contextul susţinerii lipsei de imparţialitate a acestui complet. Detaliind, arată că, în 2015, când s-a soluţionat de acest complet apelul la soluţia dată în contestaţia la tabel cu privire la creanţa sa, deşi existau pe rol opoziţiile din dosarele x/2013, y/2013 şi x/2012, Curtea de Apel Galaţi a menţinut hotărârea Tribunalului Brăila de a înscrie definitiv (şi nu provizoriu) creanţa sa, pentru ca, în 2017, pentru un număr mai mic de dosare existent pe rolul instanţei, niciunul soluţionat definitiv în favoarea debitoarei, a admis provizionarea creanţei sale (lăsând fără efect hotărâri judecătoreşi definitive anterioare), astfel că, deşi litigiile au fost soluţionate favorabil autoarei recursului, aceasta susţine că se află cu patrimioniul la fel de sărăcit ca în 2016.

Mai arată că, deşi în încheierea de respingere a recuzării, instanţa consideră că orice apel dintr-un dosar de insolvenţă se judecă exclusiv de acelaşi complet de judecată, în opinia recurentei, art. 8 alin. (5) din Legea nr. 85/2006 nu poate fi exclusiv aplicabil şi nu înlătură alte dispoziţii legale, în condiţiile în care a arătat că, prin decizia nr. 39A/08.02.2017, pronunţată în dosarul x/2013, doamnele judecător au lăsat fără efect hotărârile definitive pronunţate în dosarele x/2013 şi y/2015, hotărâri care stabiliseră deja, cu autoritate de lucru judecat, creanţa recurentei.

Printr-o altă critică, autoarea recursului susţine ca instanţa de recuzare a schimbat natura şi înţelesul argumentelor şi probelor administrate, din care reieşea că magistraţii recuzaţi infirmaseră anterior, prin decizia nr. 39A/08.02.2017 în dosarul x/2013 (provizionând creanţa recurentei după ce fuseseră pronunţate hotărâri definitive potrivit cărora deţinea o creanţă certă, lichidă şi exigibilă) şi puterea executorie şi autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 388/21.09.2015, care a confirmat planul de reorganizare şi programul de plată a creanţelor, inclusiv a creanţei recurentei.

Consideră, aşadar, că, instanţa de recuzare, prin interpretarea greşită, a înlăturat aplicarea art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cu toate că a probat faptul că judecătorii erau incompatibili de a judeca, pentru că, anterior, îşi exprimaseră părerea cu privire la creanţa şi drepturile sale, fiind demonstrată şi lipsa de imparţialitate.

În opinia recurentei, invocarea dispoziţiilor art. 8 alin. (5) nu poate să conducă la un raţionament potrivit căruia dreptul său de a i se soluţiona cauza de către un complet imparţial şi care să nu îşi fi spus părerea în cauză sunt înfrânte de anumite dispoziţii legale invocate în contra altor dispoziţii legale.

Aşadar, consideră că, din motivarea acestui punct rezultă de fapt o necercetare a fondului pricinii, astfel încât, o atare conduită procesuală nu răspunde exigenţelor impuse privind dreptul la un proces echitabil şi efectiv, având în vedere că, în realitate, susţinerile recurentei nu au fost cu adevărat examinate de către instanţa sesizată.

În altă ordine de idei, recurenta susţine că instanţa a încălcat dreptul de dispoziţie al părţilor prevăzut de art. 9 C. proc. civ., în sensul că, deşi a formulat un petit, argumentele care sunt prezentate în motivarea soluţiei se referă la chestiuni străine de cauză - invocarea art. 8 alin. (5) din Legea nr. 85/2006.

De asemenea, susţine că lipsa imparţialităţii invocate trebuia să conducă la o analiză a celor invocate prin prisma hotărârilor judecătoreşti anexate cererii de recuzare. În acest sens, arată că imparţialitatea este esenţială pentru îndeplinirea adecvată a funcţiei judiciare şi priveşte întreg procesul iar, prin Principiile de la Bangalore şi prin hotărâri C.E.D.O. s-a arătat că imparţialitatea este calitatea fundamentală cerută unui magistrat şi reprezintă atributul esenţial al justiţiei. Mai arată că imparţialitatea trebuia apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile anterioare ale judecătorilor - exprimate în decizii pronunţate în acelaşi dosar, x/2013, cât şi din punct de vedere obiectiv, urmând a se stabili dacă judecătorii au oferit garanţii suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere. Or, faptul că acelaşi complet se pronunţase, de-a lungul timpului, în mod succesiv şi diferit pe exigibilitatea, certitudinea creanţei şi drepturile ce i-au fost conferite ca şi creditor în procedură - contrar altor hotărâri definitive, care nu fuseseră desfiinţate, trebuia să conducă la admiterea cererii de recuzare.

În altă ordine de idei, recurenta susţine că, ataşat cererii de recuzare, au fost depuse încheieri de şedinţă care atestau ceea ce recurenta a susţinut, cu privire la "concesiile" de care s-au bucurat reprezentanţii debitoarei şi ai consorţiului de practicieni - acordare termene repetate pentru plata taxei de timbru. Cu toate acestea, s-a reţinut că nu existau aceste dovezi la dosarul cauzei, deşi respectivele documente se regăseau încărcate şi în dosarul electronic al instanţei.

Consideră, aşadar, că nu au fost efectuate verificări minime a celor afirmate şi, mai mult, s-a negat că ar fi fost depuse respectivele înscrisuri, ca probe.

Pentru înţelegerea mai facilă a cauzei, arată că a pornit împotriva acestei debitoare executarea silită în temeiul unor titluri executorii reprezentate de două bilete la ordin în valoare de 5.836.828 RON, iar, pentru a se sustrage de la executare, debitoarea şi-a cesionat veniturile rezultate din exploatarea J., pe care îl deţinea în proprietate, către două firme aparţinând unora dintre acţionarii săi. După iniţierea executării imobiliare, cu o zi înainte de ziua stabilită pentru vânzarea la licitaţie a Centrului Comercial, debitoarea a intrat în procedura insolvenţei, Dosar x/2013 Tribunalul Brăila.

Mai arată că, în cadrul procedurii, s-a încercat prin toate mijloacele înlăturarea sa din tabelul credal, chiar şi după ce a fost înscrisă, creanţa sa, stabilită prin hotărâri judecătoreşti definitive, fiind ulterior declarată sub condiţie şi suma datorată amânată la plată. Totodată, învederează că, în procedură, acţionarii debitoarei - în calitate de creditori, şi banca finanţatoare au votat un plan de reorganizare prin care se decidea în fapt vânzarea centrului comercial la un preţ care să acopere datoriile din tabelul credal. Recurenta afirmă că nu s-a avut în vedere intenţia de reorganizare, aceasta, de altfel, nefiind posibilă în acest context. În acest sens, arată că centrul comercial s-a vândut la o societate controlată de unul dintre acţionarii debitoarei la un preţ mult inferior.

În continuare, susţine că, în procedura de reorganizare, în afară de recurenta creditoare, toţi creditorii - inclusiv creditorii subordonaţi, acţionarii debitoarei - din planul de reorganizare şi programul de plăţi au fost plătiţi. Ulterior, debitoarea a obţinut hotărârea din dosarul asociat x/2013, prin care se condiţiona creanţa recurentei, până la soluţionarea unor opoziţii la executare existente pe rolul instanţelor. De asemenea, învederează că, deşi aceste dosare au fost soluţionate în mod favorabil recurentei creditoare, plata creanţei sale nu s-a efectuat, instanţa de apel "reformând" soluţii din hotărâri anterioare şi condiţionând plata de dosare nou iniţiate de debitoare. Mai arată că, din anul 2017 şi până în prezent, societatea nu a avut salariaţi, nu a derulat nici un fel de activitate comercială, procedura s-a amânat de la un termen la altul pentru a se soluţiona litigii iniţiate de debitor.

Nu în ultimul rând, arată că, în ciuda tuturor demersurilor, creanţa recurentei nu s-a plătit şi nu a existat nicio informaţie referitoare la activităţile desfăşurate de debitoare şi nici la resursele financiare ale acesteia, solicitările recurentei creditoare de a i se prezenta situaţiile financiare fiind ignorate până în anul 2021, când au fost menţionate câteva informaţii în raportul lichidatorului judiciar, ceea ce a condus la atacarea acestuia de către recurenta creditoare şi la anularea unor măsuri privind transferuri de bani.

În încheiere, recurenta creditoare reiterează solicitarea de admitere a cererii de recurs.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.

La 9 septembrie 2021, intimata debitoare B. S.A, prin administrator special, a depus, în termen legal, întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia tardivităţii formulării cererii de recurs; într-un prim subsidiar, a invocat excepţia lipsei de interes în formularea recursului, solicitând, pe cale de conscinţă, respingerea recursului ca tardiv formulat/ca lipsit de interes, iar, în al doilea subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 1 noiembrie 2021, intimata K. S.R.L., a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepţie, admiterea excepţiei nulităţii cererii de recurs, prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. admiterea excepţiei lipsei de interes, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de recurs ca neîntemeiată, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, potrivit dovezilor pe care le va depune până la închiderea dezbaterilor pe fond.

La 20 septembrie 2021, întâmpinarea intimatei B. S.A. a fost comunicată recurentei creditoare, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

La 9 noiembrie 2021, întâmpinarea intimatei K. S.R.L. a fost comunicată recurentei creditoare, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin acesta constatându-se că au fost invocate critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., cu menţiunea că dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, pretins a fi fost încălcate, reprezintă tot o normă de procedură, dar care se regăseşte într-o lege specială (Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei).

În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, iar prin încheierea din 08 noiembrie 2022 s-a dispus comunicarea acestuia părţilor cu menţiunea că au dreptul de a depune un punct de vedere în 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea completului de filtru pronunţată la 31 ianuarie 2023 s-a respins excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimata B. S.A., prin administrator special F., prin întâmpinare; s-a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata K. S.R.L. prin întâmpinare; s-a respins excepţia lipsei de interes, invocată de intimatele K. S.R.L. şi B. S.A., prin administrator special F.; s-a admis în principiu recursul declarat de recurenta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.. împotriva încheierii din 16 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2013, stabilindu-se termen de judecată în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor, 21 martie 2023.

Analizând recursul formulat de recurentă, în baza motivelor de recurs şi a temeiurilor de drept aplicabile, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, deşi recurenta şi-a întemeiat recursul împotriva încheierii pronunţate la 16 martie 2021 de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, pretins a fi fost încălcate, reprezintă tot o normă de procedură, chiar dacă se regăsesc într-o lege specială, motivul de casare prevăzut la pct. 8 alin. (1) al art. 488 C. proc. civ. putând fi invocat în situaţia în care hotârârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin urmare, recursul declarat în cauză urmează a fi analizat din perspectiva motivelor de recurs reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., ce vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte reţine că fundamentul instituţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 41-44 C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială, pentru a se asigura părţilor obiectivitate în soluţionarea pricinii.

Potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, aşa cum este reglementat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, imparţialitatea are, pe de o parte, o conotaţie subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmăreşte a determina dacă judecătorul oferă toate garanţiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.

Imparţialitatea implică aparenţa de corectitudine a instanţei, incluzând aici şi percepţia subiectivă a părţilor cu privire la atitudinea magistraţilor.

În cauza dedusă judecăţii, în cadrul apelurile declarate de A. S.R.L. prin lichidator judiciar C., respectiv de către debitoarea B. S.A., prin adm. special F. şi de către lichidatorul judiciar Consorţiul administratorilor judiciari format din D. şi E. (fostul I.), împotriva sentinţei civile nr. 303/03.11.2020 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2013, A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. a formulat, în temeiul dispoziţiilor art. 41 alin. (1), art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13, art. 44 şi art. 51 C. proc. civ., cerere de recuzare a doamnelor judecător G. şi H., aceasta fiind respinsă de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă prin încheierea din 16 martie 2021, ce formează obiectul prezentului recurs.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere (…) când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (…).". Acest motiv de casare include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4 al alin. (1) de la art. 488 C. proc. civ., precum şi nesocotirea unor principii fundamentale ale procesului civil, a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de casare prevăzute de lege.

Prin cererea de recurs, sub un prim aspect, recurenta arată că susţinerea acesteia potrivit căreia cele două doamne judecător şi-au spus părerea cu privire la cauză, se referea la faptul că, în dosarul asociat nr. x/2013 ce avea ca obiect ridicarea dreptului de administrare a administratorului debitoarei B. S.A. (întemeiată pe dispoziile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 85/2006), aceasta a invocat faptul că diminuarea sumelor din extrasul de cont atesta fie o pierdere din averea debitoarei, fie imposibilitatea de realizare a unui plan de activitate, iar în dosarul asociat, x/2013, în care a solicitat intrarea debitoarei în procedura generală a falimentului (întemeiată pe dispoziţiile art. 107 alin. (1) lit. C) din Legea nr. 85/2006), instanţa de apel trebuia să analizeze inclusiv teza a II-a a articolului - dacă desfăşurarea activităţii debitorului în cursul reorganizării aduce pierderi activităţii sale - arătând că, în situaţia în care instanţa învestită cu soluţonarea cererii de recuzare avea nevoie de lămuriri pentru a se determina asupra cărui aspect al cauzei s-a invocat faptul că şi-au spus părerea doamnele judecător, aceasta, în temeiul dispoziţiilor art. 51 C. proc. civ., trebuia să solicite orice lămuriri ar fi considerat necesare şi nu să se înlăture primul argument în susţinerea cererii de recuzare, pe motiv că ar fi generic.

Critica este nefondată, urmând a fi înlăturată.

Verificând cererea de recuzare, astfel cum aceasta a fost formulată, Înalta Curte constată că, în privinţa dosarului nr. x/2013, recurenta a susţinut că doamnele judecător şi-au spus părerea faţă de modalitatea în care aceasta trebuia să demonstreze că debitoarea înregistrează pierderi şi că activitatea acesteia era defectuos organizată, precum şi faptul că, deşi a depus probe în acest sens, completul de judecată le-a considerat motive de apel suplimentare celor invocate prin cererea de ridicare a dreptului de administrare, nefiind supuse analizei judecătorului-sindic.

Aşa fiind, reţine Înalta Curte că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare în mod judicios a reţinut în considerentele încheierii recurate faptul că aceasta nu a detaliat asupra cărui aspect al cauzei şi-ar fi spus deja părerea doamnele judecător, afirmaţia fiind una generică.

Constată instanţa supremă faptul că abia prin recursul formulat recurenta a înţeles să detalieze asupra cărui aspect a considerat că doamnele judecător şi-ar fi exprimat anterior părerea or, conform prevederilor art. 10 C. proc. civ., legiuitorul a instituit, cu valoare de principiu, obligaţia pentru părţi de a-şi îndeplini actele de procedură, în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia, neputându-se, aşadar, reproşa instanţei învestite cu soluţionarea cererii de recuzare faptul că nu a solicitat lămuriri suplimentare celor invocate prin cererea de recuzare, normele prevăzute de art. 51 alin. (1) C. proc. civ. având caracter supletiv, caracter confirmat şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale - Decizia nr. 38/2017 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 403 din 29 mai 2017.

În consecinţă, Înalta Curte constată nefondată critica recurentei, întrucât ascultarea părţilor este o facultate conferită instanţei, care apreciază asupra necesităţii ascultării în raport de circumstanţele specifice cauzei, iar exercitarea acestei prerogative de către instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare nu poate fi cenzurată de către instanţa de recurs.

Înalta Curte reţine că nu este incident cazul de incompatibilitate reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât souţionarea de către cele două doamne judecător a cererilor de apel în dosarul asociat nr. x/2013, nu echivalează cu o antepronunţare, astfel că nu justifică, de o manieră rezonabilă, suspiciunea cu privire la afectarea imparţialităţii magistraţilor-judecători.

Prin cererea de recuzare, recurenta a invocat faptul că doamnele judecător recuzate, prin pronunţarea deciziei nr. 283/A din 11 noiembrie 2020 în dosarul nr. x/2013 având ca obiect apelul declarat de recurenta din prezenta cauză împotriva sentinţei nr. 220/07.08.2020 pronunţată de Tribunalul Brăila prin care s-a respins cererea de ridicare a dreptului de administrare a administratorului special al debitoarei, şi-au spus părerea faţă de modalitatea prin care recurenta trebuia să demonstreze că debitoarea înregistra pierderi precum şi că activitatea acesteia era defectuos organizată.

Arată recurenta că în cauza de faţă, dosarul x/2013, aceasta a formulat apel împotriva considerentului decizoriu prin care s-a reţinut "că nu s-a făcut dovada că desfăşurarea activităţii debitoarei aduce pierderi averii sale" susţinând aşadar că este previzibil că înscrisurile administrate - situaţiile financiar-contabile - nu vor putea constitui, în opinia completului de judecată recuzat, o probă a pierderii averii debitoarei, considerând astfel că cele două doamne judecător sunt incompatibile în a soluţiona dosarul.

În privinţa cazului de incompatibilitate invocat, notează Înalta Curte că acesta vizează exprimarea unei opinii de către judecător, anterior deliberării şi pronunţării, în legătură cu soluţia ce ar fi pronunţată în pricina concretă pe care o judecă.

Împrejurarea că, prin cererea de ridicare a dreptului de administrare a administratorului special al debitoarei recurenta invocase, între altele, că societatea înregistrează pierderi iar activitatea este defectuos organizată, astfel cum a dedus din situaţiile financiar-contabile înaintate la dosar, nu este de natură să conducă la o ipoteză de antepronunţare. Nici din circumstanţele concrete relatate în cererea de recurs şi nici din cercetarea lucrărilor dosarului nu rezultă indicii care să permită o suspiciune rezonabilă de antepronunţare sau de subiectivitate, de vreme ce magistraţii-judecători recuzaţi nu au făcut nicio apreciere asupra soluţiei ce urma a fi pronunţată în dosarul asociat a30 având ca obiect apelul formulat împotriva sentinţei de deschidere a procedurii generale a falimentului debitoarei, prin decizia nr. 283/A din 11.11.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2013, reţinându-se doar că "(...) În cauză s-a invocat doar neplata creanţei creditoarei, neinvocându-se şi nici nefăcându-se dovada unui management defectuos al activităţii debitoarei.".

Tot în contextul imparţialităţii completului de judecată format din cei doi magistraţi-judecători, prin cererea de recurs, recurenta arată că aceştia au nesocotit autoritatea de lucru judecat din dosarul asociat x/2013 prin cele dispuse în dosarul asociat x/2013, susţinând că instanţa de recuzare a schimbat natura şi înţelesul argumentelor şi probelor administrate din care reieşea că magistraţii-judecători recuzaţi infirmaseră anterior, prin decizia nr. 39A/08.02.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2013, puterea executorie şi autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 388/21.09.2015 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2013 prin care a fost confirmat planul de reorganizare şi programul de plată a creanţelor.

Procedând la verificarea celor invocate, Înalta Curte costată că, prin cererea de recuzare, cu privire la decizia nr. 39A/08.02.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2013, singurele susţineri au fost în sensul în care prin soluţia pronunţată, completul de judecată a lăsat fără efecte hotărârile pronunţate în dosarele nr. x/2013 şi nr. y/2015, respectiv a nesocotit autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 388/21.09.2015, fără însă a se prezenta niciun alt argument.

Aşa fiind, constată instanţa supremă că în mod judicios instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare a respins aceste argumente ca nefondate având în vedere că, în realitate, ceea ce s-a invocat reprezintă eventuale greşeli de judecată care ar fi putut fi îndreptate prin exercitarea căilor de atac sau a altor mijloace procesuale disponibile în acele dosare, fiind aşadar imposibil de analizat în procedura recuzării.

În consecinţă, vor fi înlăturate ca nefondate criticile recurentei potrivit cărora instanţa de recuzare, prin interpretarea greşită, a înlăturat aplicarea art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., deşi aceasta a probat faptul că judecătorii erau incompatibili de a judeca, întrucât, anterior, îşi exprimaseră părerea cu privire la creanţa şi drepturile sale, fiind demonstrată lipsa de imparţialitate.

Notează instanţa supremă faptul că dosarul nr. x/2013 a avut ca obiect contestaţiile formulate atât de recurenta-creditoare cât şi de debitoare, întemeiate pe dispoziţiile art. 73 din Legea nr. 85/2006, la tabelul preliminar al creanţelor debitoarei, prin decizia nr. 355/25.11.2015 a Curţii de Apel Galaţi fiind menţinută în tabelul preliminar creanţa creditoarei în suma de 5.836.828 RON, cu titlu de creanţă chirografară pură şi simplă.

Dosarul nr. x/2015 a avut ca obiect contestaţia în anulare formulată de creditoare împotriva deciziei nr. 355/25.11.2015 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2013, prin decizia pronunţată, nr. 50/10.02.2016, curtea menţinând atât soluţia cât şi motivarea primei instanţe în ceea ce priveşte modalitatea de înscriere în tabelul creanţelor a creanţei creditoarei.

Dosarul nr. x/2013 a avut ca obiect contestaţia formulată de societatea debitoare la tabelul definitiv al creanţelor, întemeiată pe dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2006, prin sentinţa civilă nr. 344/06.10.2016 Tribunalul Brăila dispunând înscrierea provizorie a creanţei creditoarei, de 5.836.828 RON, în tabelul definitiv.

Raportat la aceste considerente, constată Înalta Curte că nu există autoritate de lucru judecat, dosarul asociat/a2 având ca obiect contestaţii împotriva tabelului preliminar al creanţelor debitoarei, întemeiate pe dispoziţiile art. 73 din Legea nr. 85/2006, în timp ce dosarul asociat/a16 a avut ca obiect contestaţia împotriva tabelului definitiv al creanţelor debitoarei, întemeiată pe dispoziţiile art. 75 din acelaşi act normativ, contestaţie în care au fost invocate aspecte noi şi necunoscute de părţi la momentul pronunţării soluţiei în dosarul asociat/a2 în privinţa contestaţiei împotriva tabelului preliminar.

Aşa fiind, reţine Înalta Curte că aspectele analizate nu sunt de natură a da naştere unor îndoieli legitime în ceea ce priveşte imparţialitatea membrilor completului de judecată investit cu soluţionarea apelurilor împotriva sentinţei de deschidere a procedurii generale de faliment a debitoarei, iar titularul cererii de recuzare nu a fost în măsură să justifice existenţa unor temeri legitime legate de modul de soluţionare a cauzei, în contextul prezentat.

În continuare, Înalta Curte va examina dacă încheierea recurată îndeplineşte exigenţele legale privind motivarea, astfel cum sunt acestea reţinute sau deduse din Constituţia României, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, C. proc. civ., respectiv din jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României şi Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Înalta Curte reţine dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", precum şi dispoziţiile Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, art. 131 alin. (2) teza finală, care dispune că "Motivarea hotărârii judecătoreşti trebuie să arate silogismul juridic din care rezultă aplicarea normei de drept la situaţia de fapt reţinută.".

În ceea ce priveşte critica vizând nemotivarea sub aspectul invocării de motive străine de natura cauzei, în speţă a art. 8 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, Înalta Curte reţine că recurenta critică încheierea recurată susţinând că din considerentele redate în motivarea acestui punct, rezultă de fapt o necercetare a fondului pricinii, neputându-se determina raţionamentul pentru care s-a ajuns la concluzia că cererea de recuzare ar fi neîntemeiată, iar o astfel de conduită procesuală nu răspunde exigenţelor impuse de dreptul la un proces echitabil şi efectiv.

Înalta Curte va înlătura această critică pentru considerentele ce succed:

Invocarea de către instanţa de recuzare a prevederilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, ce consacră principiul continuităţii soluţionării cauzelor de insolvenţă, acelaşi complet de judecată soluţionând toate apelurile declarate împotriva hotărârilor judecătorului-sindic din aceeaşi procedură de insolvenţă, nu contravine prevederilor art. 42 alin. (1) C. proc. civ. privind incompatibilitatea, în acest sens statuând şi Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 103/20.01.2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134/04.03.2009, respectiv prin Decizia nr. 1.080/20.11.2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848/11.12.2007.

Atât doctrina juridică, cât şi jurisprudenţa, au recunoscut procedurii insolvenţei caracterul său special, derogatoriu dreptului comun, dreptului procesual civil şi dreptului civil.

În susţinerea caracterului special al procedurii insolvenţei legiuitorul, prin art. 12 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 potrivit căruia, "Dispoziţiile art. 40 alin. (1) din C. proc. civ. privind incompatibilitatea nu sunt aplicabile judecătorului-sindic care pronunţă succesiv hotărâri în acelaşi dosar, cu excepţia situaţiei rejudecării, după anularea hotărârii în apel.", a reglementat faptul că pronunţarea succesivă a mai multor hotărâri în acelaşi dosar nu atrage incompatibilitatea judecătorului-sindic, cu excepţia situaţiei rejudecării după anularea hotărârii.

Totodată, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 103/2009 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9, art. 11 alin. (1) lit. g) şi art. 12 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, a reţinut că, "(...) dispoziţiile (...) art. 12 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei conţin norme de procedură, referitoare la (...) inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din C. proc. civ. privind incompatibilitatea judecătorilor, cu excepţia situaţiei rejudecării, după casarea hotărârii în recurs, de către judecătorul-sindic. Or, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute de lege, astfel că, fără a încălca norme sau principii fundamentale, legiuitorul, în virtutea acestor prerogative constituţionale şi în considerarea unor situaţii deosebite, poate să stabilească, în parte, şi reguli de procedură speciale, derogatorii de la regulile dreptului comun, ca în cazul de faţă.".

De asemenea, prin Decizia nr. 1.080 din 20 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 11 decembrie 2007, Curtea Constituţională, a reţinut că, "În cadrul procedurii insolvenţei, sunt stabilite unele reguli derogatorii de la dreptul comun, fiind, însă, aplicabil art. 149 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia prevederile legale se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu cele ale C. proc. civ., C. civ., Codului comercial român şi ale Legii nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat în domeniul insolvenţei. Astfel, sunt respectate atât principiul constituţional al accesului la justiţie, cât şi cel al dreptului la apărare. Legiuitorul a avut în vedere, la instituirea lor, ocrotirea intereselor părţilor, în sensul de a se evita formularea şicanatorie a cererilor de recuzare, asigurând efectuarea cu celeritate a atribuţiilor judecătorului-sindic, fără întreruperi nejustificate, pe care le impune desfăşurarea şi finalizarea procedurii insolvenţei. Judecătorul-sindic care a pronunţat o hotărâre, în conformitate cu atribuţiile prevăzute de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, nu numai că nu devine incompatibil pentru acest motiv, ci este obligat să efectueze în continuare actele impuse până la finalizarea procedurii.".

Prin urmare, reţine Înalta Curte că soluţia adoptată de legiuitor sub acest aspect nu poate naşte dubii cu privire la imparţialitatea magistraţilor-judecători recuzaţi, nefiind cu putinţă a se li se imputa, ca motiv de incompatibilitate, respectarea prevederilor legii.

Invocând faptul că, prin Principiile de la Bangalore şi prin hotărâri C.E.D.O. s-a arătat că imparţialitatea este calitatea fundamentală cerută unui magistrat şi reprezintă atributul esenţial al justiţiei, recurenta a criticat încheierea pronunţată asupra cererii sale de recuzare, susţinând că imparţialitatea trebuia raportată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considrare convingerile anterioare ale magistraţilor-judecători, exprimate prin deciziile pronunţate în acelaşi dosar, x/2013, cât şi potrivit unei aprecieri obiective, care trebuia să stabilească dacă judecătorii au oferit garanţii suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere, astfel că soluţia ce s-ar fi impus a fi pronunţată ar fi fost accea de admitere a cererii de recuzare.

Notează Înalta Curte faptul că este indiscutabil că evaluarea imparţialităţii instanţei se realizează prin raportare la principiile consacrate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de imparţialitate enunţată de Curte fiind examinată prin referire la cele două faţete ale acestui concept: aspectul subiectiv, care se referă la convingerea personală a judecătorului şi din perspectiva căruia imparţialitatea magistratului se prezumă până la proba contrară, şi aspectul obiectiv, care vizează modul în care imparţialitatea judecătorului este percepută din exterior de un observator rezonabil şi avizat (persoană informată şi de bună-credinţă). În acest sens sunt hotărârile pronunţate de Curte în cauzele Kyprianou împotriva Ciprului şi Piersack împotriva Belgiei.

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României consacră aceleaşi criterii de verificare a imparţialităţii instanţei, în acest sens fiind, de exemplu, Decizia nr. 333/2014 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 533 din 2014, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

Soluţionarea unei cereri de recuzare presupune în mod necesar verificarea conduitei procesuale a judecătorului recuzat, întrucât instanţa învestită este chemată să verifice aspectele criticate de parte, pentru a stabili dacă administrarea cauzei de judecătorul recuzat conturează indicii privind încălcarea obligaţiei de imparţialitate.

Raportat la considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că încheierea recurată este legală în raport de critica formulată, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare respectând cadrul procesual stabilit de recurentă, în conformitate cu art. 9 alin. (2) C. proc. civ., soluţionând, totodată, cererea în raport de dispoziţiile legale aplicabile, potrivit art. 22 alin. (1) C. proc. civ.

Mai reţine Înalta Curte şi faptul că, în temeiul art. 488 alin. (6) C. proc. civ., pentru ipoteza includerii de motive străine de natura cauzei, casarea unei hotărâri nu poate fi dispusă decât în situaţia în care motivarea este cu totul străină de cauză, fiindcă numai o astfel de situaţie echivalează cu nemotivarea.

Or, o atare situaţie nu se regăseşte în cauză, întrucât instanţa nu s-a limitat la verificarea conformităţii dispoziţiilor magistraţilor-judecători recuzaţi cu dispoziţiile legale, ci a verificat şi dacă circumstanţele de fapt relatate de recurentă sunt verosimile şi dacă acestea au vocaţia să creeze îndoieli justificate cu privire la imparţialitatea magistraţilor-judecători recuzaţi. Aşa fiind, contrar susţinerilor recurentei, încheierea recurată cuprinde o motivare pertinentă în raport de obiectul cererii de recuzare, fiind respectate exigenţele legale.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că este nefondată critica recurentei, întemeiată pe cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta a mai criticat faptul că, deşi ataşat cererii de recuzare au fost depuse încheieri de şedinţă care atestau susţinerile acesteia privind "concesiile" de care se bucurau reprezentanţii debitoarei şi ai consorţiului de practicieni - înscrisuri ce se regăseau şi în dosarul electronic al instanţei - prin încheierea de soluţionare a cererii de recuzare s-a reţinut că nu ar fi propus nicio probă în susţinere.

Astfel, consideră că dacă instanţa ar fi arătat prin încheierea pronunţată că s-a aplecat asupra cererii, că a depus minime diligenţe pentru a stabili dacă cele susţinute de aceasta sunt reale sau nu, şi nu ar fi procedat doar la o analiză formală a cererii de recuzare, ar fi avut convingerea că instituţia recuzării nu este una fără substanţă.

Raportat la aceste critici, reţine Înalta Curte că art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. stabileşte că judecătorul este incompatibil "atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.", cazul de incompatibilitate permiţând părţi din proces să deducă verificării acele suspiciuni privind lipsa de imparţialitate care nu ar putea fi încadrate în celelalte cazuri de incompatibilitate.

Ca atare, instanţa care soluţionează cererea de recuzare trebuie să analizeze elementele reclamate de parte pentru a observa dacă, într-adevăr, acestea au vocaţia de a ridica îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului.

În continuare, Înalta Curte va examina legalitatea încheierii recurate prin prisma modului în care instanţa a analizat, în concret, circumstanţele evocate de recurentă, pentru a stabili dacă acestea sunt apte să nască îndoieli asupra imparţialităţii judecătorului.

În primul rând, Înalta Curte constată că recurenta nu a administrat probe prin care să dovedească că magistraţii-judecători recuzaţi ar fi aplicat acesteia un tratament diferit faţă de persoane aflate într-o situaţie analoagă sau comparabilă, numai astfel de probe fiind de natură să constituie tratament discriminatoriu şi să poată fi analizate drept împrejurări care ar putea pune în discuţie imparţialitatea instanţei.

Procedând la verificarea înscrisurilor ataşate cererii de recuzare (Decizia civilă nr. 283/A/11.11.2020 a Curţii de Apel Galaţi pronunţată în dosarul nr. x/2013, respectiv a cererii de ridicare a dreptului de administrare a debitoarei şi a administratorului special, formulată de recurentă în dosarul nr. x/2013) şi a celor comunicate prin poşta electronică la 15 martie 2021 şi aflate la dosarul curţii de apel la filele x (Decizia civilă nr. 283/A/11.11.2020 a Curţii de Apel Galaţi pronunţată în dosarul nr. x/2013; încheierea din 17.02.2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2013; încheierea din 24.06.2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2020; Decizia nr. 335 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2013; sentinţa nr. 388 din 21.09.2015 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2013, confirmare plan; Decizia nr. 39/A din 08.02.2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2013, creanţă provizorie; Decizia nr. 50/10.02.2016 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2015), Înalta Curte constată că în mod judicios a reţinut instanţa sesizată cu soluţionarea cererii de recuzare că argumentul potrivit căruia magistraţii-judecători recuzaţi acceptă tergiversarea cauzei de către debitoare şi administratorul judiciar al acesteia este nefondat, întrucât recurenta nu a propus nicio probă în susţinerea acestei afirmaţii.

Notează Înalta Curte că aceste înscrisuri nu pot face dovada susţinerilor recurentei privind tergiversarea soluţionării cauzelor, eventualele elemente care ar fi născut suspiciuni acesteia asupra imparţialităţii magistraţilor-judecători recuzaţi se impuneau a fi opuse prin cereri de recuzare formulate în acele dosare şi nu în prezenta cauză.

Aşa fiind, Înalta Curte va respinge criticile recurentei, reţinând că împrejurările invocate de aceasta nu sunt de natură a răsturna prezumţia de imparţialitate a judecătorului recuzat.

În aceste condiţii, Înalta Curte observă că - în raport de circumstanţele invocate de recurentă - instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare a respectat, aplicat şi interpretat corect normele legale incidente în cauză, analizând cu rigurozitate condiţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., ale art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13 din acelaşi cod, respingând în mod corect cererea ca neîntemeiată, întrucât în speţă nu există niciun indiciu în baza căruia s-ar fi putut aprecia, chiar la nivel de aparenţă, că ar fi putut fi ştirbită imparţialitatea magistraţilor-judecători desemnaţi pentru soluţionarea apelurilor declarate de creditoarea A. S.R.L., prin lichidator judiciar, de debitoarea B. S.A., prin administrator special şi de către lichidatorul judiciar Consorţiul administratorilor judiciari format din D. şi E. (fostul I.), împotriva sentinţei civile nr. 303/03.11.2020 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2013.

Neputând fi reţinută incidenţa motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.. împotriva încheierii din 16 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.. împotriva încheierii din 16 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 martie 2023.