Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 655/2023 AI generated

Donation annulment appeal quashed for failure to specify legal errors; prior decisions stand.

Case Number Decizia nr. 655/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal as procedurally defective, upholding the prior decisions (first instance and appellate court) that had rejected the plaintiff’s claim; the annulment is final. The dispute involved a plaintiff seeking annulment of a donation contract between an absent company and a local administrative unit (UAT) over agricultural constructions, alleging illicit cause and fraud on the law based on the company’s incapacity to donate under the principle of specialty of legal capacity. The court held that the appeal was based only formally on the grounds under Article 488(1)(6) and (8) of the Civil Procedure Code, as the criticisms either concerned factual assessment of evidence (not reviewable in appeal) or merely reiterated prior arguments without identifying specific legal errors, failing to meet the procedural requirements under Article 486(1)(d) and Article 489(2) of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 1237 C. civ, art. 1 din Legea nr. 31/1990, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ; Donation annulment appeal quashed for failure to specify legal errors; prior decisions stand: The dispute involved a plaintiff seeking annulment of a donation contract between an absent company and a local administrative unit (UAT) over agricultural constructions, alleging illicit cause and fraud on the law based on the company’s incapacity to donate under the principle of specialty of legal capacity. The court held that the appeal was based only formally on the grounds under Article 488(1)(6) and (8) of the Civil Procedure Code, as the criticisms either concerned factual assessment of evidence (not reviewable in appeal) or merely reiterated prior arguments without identifying specific legal errors, failing to meet the procedural requirements under Article 486(1)(d) and Article 489(2) of the Civil Procedure Code.

Keywords

AI generated
annulment of contract Civil Procedure Code standing to appeal judicial law administrative error donation

Cited Legislation

AI generated
art. 1237 C. civ
(2) şi (3) şi art. 1237 C. civ., precum şi a prevederilor art.
art. 1 din Legea nr. 31/1990
Prin urmare, analiza cauzei ilicite şi a fraudei la lege se raportează la dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 31/1990.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată, urmând a anula recursul pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
art. 486 alin. (3) C. proc. civ
În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin.
art. 489 alin. (2) C. proc. civ
Legal basis for annulling the appeal due to improper grounds.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
În cauză, se constată că, în expunerea argumentelor circumscrise motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul deşi a invocat motivele străine de natura cauzei nu a învederat care sunt acestea.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În cauză, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat formal şi pe motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Legal basis for annulling the appeal due to improper grounds.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Legal basis for the court's decision to annul the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 martie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 14 martie 2022, pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta UAT Comuna Coşteiu prin Primar, ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună nulitatea contractului de donaţie încheiat între absenţi, prin oferta de donaţie făcută de către societatea B. S.R.L. şi autentificată de către Societatea Profesională Notarială C. sub nr. x din 22.06.2016, ofertă urmată de actul de acceptare donaţie, făcut de pârâtă, autentificat sub nr. x din 12.10.2016 de către Birou Individual Notarial D., având ca obiect donaţia făcută de către B. S.R.L. către UAT Comuna Coşteiu a construcţiilor agrozootehnice situate în Jud. Timiş, înscrise în Cartea Funciară nr. x şi nr. x a localităţii Coşteiu.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 31/1990 şi art. 1235-1238 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 318/PI din 08.06.2022, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi totodată, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamant.

2. Împotriva acestei sentinţe reclamantul A. a formulat apel, prin care a solicitat schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 640/A din 26 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a respins apelul formulat de reclamant.

3. Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivare, recurentul susţine că instanţa de apel în mod greşit a respins cererea de încuviinţare a probei privind emiterea unei adrese către pârâtă, prin care să i se solicite să depună la dosar toate actele care au la baza Hotărârilor Consiliului Local nr. 64/2014 şi nr. 15/2016, întrucât teza probatorie constă în dovedirea cauzei ilicite şi fraudei la lege. Recurentul arată că prin contractul de donaţie nu s-a urmărit intenţia de a gratifica, ci alte operaţiuni ilicite.

O altă critică a recurentului vizează faptul că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că, deşi au fost invocate ca motive de nulitate atât cauza ilicită şi frauda la lege, cât şi încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă la încheierea contractului de donaţie, în realitate întreaga argumentaţie vizează ultimul motiv menţionat.

Precizează recurentul că instanţa de apel îşi concentrează întreaga motivare pe nelegalitatea susţinerilor privind încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă, fără a mai analiza cazul de nulitate absolută referitor la cauza ilicită şi frauda la lege, hotărârea recurată cuprinzând motive străine de natura cauzei şi fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1236 alin. (2) şi (3) şi art. 1237 C. civ., precum şi a prevederilor art. 255 şi 258 C. proc. civ.

În continuare recurentul arată că nu a susţinut de plano că o societate nu poate face acte de donaţie, ci a menţionat că analiza cauzei ilicite a contractului trebuie raportată la obiectul de activitate al societăţii pentru a se analiza dacă nu se aduce atingere patrimoniului societăţii de aşa natură încât să fie afectată realizarea scopului lucrativ pentru care s-a constituit societatea. Prin urmare, analiza cauzei ilicite şi a fraudei la lege se raportează la dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 31/1990.

În concluzie, recurentul subliniază că donaţia este lovită de nulitate absolută pentru cauză ilicită şi fraudă la lege, întrucât motivul determinant la încheierea acesteia nu a fost intenţia de a gratifica, ci acela de a eluda dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 31/1990.

Prin întâmpinarea înregistrată la 15 februarie 2022, intimata UAT Comuna Coşteiu prin Primar a invocat excepţia nulităţii recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului.

4. Cauza a fost înregistrată la 14 decembrie 2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, iar prin rezoluţia din 15 februarie 2023, s-a fixat termen de judecată la 16 martie 2023.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată, urmând a anula recursul pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părţile având la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi a instanţei de apel.

Înalta Curte reţine că recursul este întemeiat doar formal pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În cauză, se constată că, în expunerea argumentelor circumscrise motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul deşi a invocat motivele străine de natura cauzei nu a învederat care sunt acestea.

Potrivit recurentului, instanţa de apel în mod greşit a respins solicitarea acestuia de emitere a unei adrese pârâtei în dovedirea scopului încheierii contractului de donaţie de a ascunde alte operaţiuni ilicite, motivând că nici prin cererea de chemare în judecată şi nici prin cererea de apel nu sunt învederate elementele de fapt pe care se întemeiază cauza ilicită sau frauda la lege, altele decât încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă.

Prin urmare, se reţine că nemulţumirea recurentului constă în faptul că hotărârea se întemeiază pe o cercetare judecătorească incompletă, întrucât nu s-a administrat probatoriul propus, esenţial pentru reţinerea unei situaţii de fapt corecte şi complete.

Este de menţionat că aceste critici privind probatoriul administrat în cauză nu se pot constitui în motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, fiind critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de control judiciar, modalitatea de administrare şi interpretare a probatoriilor reprezentând o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

În consecinţă, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs a fost invocat formal, fără a fi susţinut de veritabile critici de nelegalitate.

În cauză, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat formal şi pe motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin motivele de casare recurenta reia situaţia de fapt, precum şi argumentele prezentate instanţelor de fond, potrivit cărora în speţă este incident cazul de nulitate absolută a contractului de donaţie pentru cauza ilicită şi frauda la lege în condiţiile în care motivul determinant la încheierea contractului de donaţie nu a fost intenţia de a gratifica, ci eludarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă.

Verificând decizia recurată se constată că instanţa de apel a reţinut că motivul de nulitate al contractului de donaţie pentru cauză ilicită şi fraudă la lege este invocat tot prin raportare la încălcarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă pretins a fi instituit la art. 1 din Legea nr. 31/1990. În continuare, instanţa de apel a reţinut că odată cu intrarea în vigoare a noului C. civ., Decretul nr. 31/1954 a fost abrogat, iar prevederile art. 1 din Legea nr. 31/1990 nu instituie în mod expres nicio limitare a capacităţii de folosinţă a societăţilor ce formează obiect de reglementare al acestui act normativ. Prin urmare, de la data intrării în vigoare a noului C. civ., persoanele juridice cu scop patrimonial pot încheia orice acte juridice permise de lege, inclusiv acte cu titlu gratuit.

Aşadar, reiterarea prin recurs a argumentelor şi criticilor valorificate la instanţele de fond privind eludarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă ca motiv de nulitate absolută a contractului de donaţie pentru cauză ilicită şi fraudă la lege, care au primit o soluţionare atât din partea primei instanţe cât şi a instanţei de apel, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., nefiind relevate critici de nelegalitate punctuale ale hotărârii ce formează obiectul recursului, prin evocarea greşelilor de judecată săvârşite de instanţa de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, de strictă interpretare.

Totodată, deşi recurenta tinde la a releva aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 126 alin. (2) şi (3) şi art. 1237 C. civ., se constată că acestea au fost invocate formal, întrucât în realitate recurenta nu critică raţionamentul instanţei de apel care a stabilit în mod just că art. 1 din Legea nr. 31/1990 nu instituie în mod expres nicio limitare a capacităţii de folosinţă a societăţilor şi că de la data intrării în vigoare a noului C. civ., persoanele juridice cu scop patrimonial pot încheia orice acte juridice permise de lege, inclusiv acte cu titlu gratuit.

În consecinţă, întrucât din motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică aptă să fie încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, intervine sancţiunea nulităţii recursului pentru motivarea necorespunzatoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Înalta Curte constată că recurentul nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi nu au fost identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

În consecinţă, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 640/A din 26 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 640/A din 26 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 martie 2023.